BusinessMagazin

Tag: lifestyle

  • Povestea unui fost fotbalist care a jucat pentru campioana României care acum este primar şi om de afaceri în comuna unde s-a născut soţia lui

    Pe Strada Principală din satul Apold, judeţul Mureş, la numărul 75, unei case fără un nume aparte începea să-i scrie o nouă poveste, în urmă cu patru ani, familia formată din Dana şi Gabriel Mureşan. Apold, un sat situat la 20 de kilometri de Sighişoara, pe traseul Via Transilvanica, era locul de baştină al Danei, soţia lui Gabriel, ajuns între timp fotbalist la Cluj. Au cumpărat casa cu câţiva ani înainte de a o deschide, în august 2018, sub numele „Casa Trappold” pe frontispiciu.

    Am deschis locaţia fără să stăm prea mult pe gânduri. Casa era cumpărată cu câţiva ani înainte şi am tot lucrat la ea. Partea din faţă am lăsat-o la fel – în Ardeal, camera din faţă a casei e de neclintit şi e cea mai răcoroasă, deci nu aveam cum să luăm oaspeţilor experienţa aceasta”, povesteşte familia Mureşan.

    Gabriel Mureşan s-a născut la Sighişoara în 1982 şi a luat calea fotbalului, evoluând pe postul de mijlocaş defensiv şi jucând la echipe precum Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, CFR Cluj sau ASA Târgu-Mureş. În septembrie 2020, ajuns în Apold, a candidat din partea PNL şi a obţinut mandatul de primar al comunei, funcţie pe care o ocupă şi astăzi.

    O parte din camere sunt mobilate în stil tradiţional, iar în celelalte predomină lemnul alb.

    Înainte de a lua frâiele comunei în care s-a născut soţia lui însă, el le-a preluat pe cele ale Casei Trappold, proiectul turistic pe care l-a numit astfel cu gândul la denumirea săsească a Apoldului – Trappold. Iniţial, au vrut să denumească proiectul Casa din Pult, dar au ajuns la concluzia că ar fi sunat prea brutal.

    „Primele camere duble – Schaas, Pult şi Dendroff – au fost făcute, de fapt, în locul fostelor cocini de animale, iar şura am recondiţionat-o deoarece ne-am îndrăgostit de ea din prima. Arăta pierdută, însă i-am dat viaţă şi nu ne pare rău de niciun fel.” De altfel, şura este punctul forte al Casei Trappold, atracţia din toate sezoanele, dar mai ales din timpul iernii, când focul din şemineu aduce magie în atmosferă.

    Vara, există o piscină montată în curte, cu şezlongurile alături, iar ciubărele cu apă caldă şi sauna sunt disponibile permanent. Bicicletele se pot închiria pe tot parcursul anului, iar seara, la cerere, se organizează focuri de tabără. „Primul weekend de la deschidere a fost fully booked (ocupat integral – n. red.). Aproape că am plâns. Am pus locaţia pe Booking (platformă de rezervări – n. red.) şi au început să vină rezervările. Nu ne-am aşteptat, de fapt nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Şi aşa a început totul, cu primii clienţi şi primele recenzii, iar restul au venit de la sine.”

    O noapte de cazare la Casa Trappold porneşte de la 360 de lei, cu mic-dejun inclus şi acces la ciubărul cu apă caldă.

    La Casa Trappold, care numără în prezent 15 camere, există o echipă închegată de oameni care lucrează zi de zi, fiecare pe segmentul lui. Gabi se ocupă de rezervări, iar Andreea – de comunicare şi conţinut în promovare. Paul este mereu pus pe glume şi responsabil cu primirea oaspeţilor, mama Danei gestionează rolul cratiţelor în bucătărie, iar Monica este ajutorul ei, responsabilă de curăţenie şi de modul în care clienţii găsesc casa. „La început, pregăteam doar micul dejun, totul fiind homemade (făcut în casă – n. red.) – de la pită făcută în cuptor, la brânză, roşii, ceapă. Salamul este şi el făcut de noi, la fel şi alte bucate. Am vrut mereu să oferim oamenilor simplitatea şi bunătatea cu care noi am crescut la Apold, pentru că nu am crescut cu mezeluri sau alte mâncăruri ambalate, ci cu ceea ce părinţii şi bunicii făceau în casă, totul provenit de la animalele din gospodărie.” La cerere, clienţii pot primi şi prânzul, şi cina, dar pensiunea nu are un restaurant à la carte, iar cei doi proprietari nici nu îşi doresc să deschidă unul, pentru că, spun ei, nu vor să devină prea comerciali, ci să rămână autentici, după principiul „Mai bine mai puţin, dar bun”.

    Au ales să se ancoreze în Apold, pentru că de acolo venea Dana, acolo a copilărit şi acolo simţea nevoia să aducă un plus comunităţii din preajma Colinelor Transilvaniei. Au lucrat îndeaproape cu o arhitectă şi cu o echipă de oameni care au venit cu recomandări – de la nuanţele în care să prindă culoare casa, la mobilier şi la recondiţionările necesare. Au depăşit pragul de 500.000 de euro investiţi, iar anul acesta continuă să aloce bani dezvoltării. Familia Mureşan locuieşte peste drum de pensiune, aşa că, practic, la Trappold, Dana şi Gabriel se simt chiar ca acasă. „Avem multe grupuri care vin fie în team building, fie în scopul unor evenimente private mai restrânse – capacitatea şurii este de 50 persoane – ceea ce ne-a făcut să mărim şi capacitatea de cazare. Momentan, avem 13 camere duble, una triplă şi o cameră de şase locuri, ultimele două fiind cele din partea din faţă a casei.

    Am început cu trei camere duble şi am ajuns aici.” O parte din camere sunt mobilate în stil tradiţional, iar în celelalte predomină lemnul alb. Au trecut prin ele mulţi străini – din Israel, Germania sau ţările nordice. Ca peste tot, pandemia a dat peste cap şi pensiunea din Apold, mai ales că a fost închisă o perioadă bună de timp. Apoi au început să vină românii, un lucru îmbucurător, mai ales că foarte puţini dintre ei cunoşteau zona aceea. „Anul 2021 a fost mai bun decât 2022, însă nici războiul din Ucraina nu ne-a ajutat.

    Am avut multe anulări. Încercăm să fim cu picioarele pe pământ şi să ne bucurăm că suntem aici, sănătoşi. Pe restul le luăm cum vin, mai ales că pandemia ne-a învăţat să nu mai programăm nimic şi să ne organizăm treptat. Ne bucură că vin clienţii corporate, având contracte cu agenţiile de travel. Ce este şi mai frumos este că apoi se întorc la noi în scop personal, cu familia, prietenii.”

    Când turiştii îşi doresc să iasă din curte, îi întâmpină împrejurimile bogate cu peisaje, Biserica Fortificată din Apold şi traseul Colinele Transilvaniei, numai bun pentru o plimbare cu bicicleta.

    O noapte de cazare la Casa Trappold porneşte de la 360 de lei, cu mic-dejun inclus şi acces la ciubărul cu apă caldă. Pensiunea este „acompaniată” de o grădină cu două astfel de ciubăre, cu saună, loc pentru focul de tabără, leagăne, trambulină, căsuţa copiilor cu tobogan şi multe jocuri şi jucării de exterior. „Oferim posibilitatea închirierii de biciclete, avem masă de tenis, mingi de fotbal, jocuri în şură, zonă de barbeque, pe timp de vară avem o piscină, iar iarna şura ţine loc de lounge area.” Iar când turiştii îşi doresc să iasă totuşi din curte, îi întâmpină împrejurimile bogate cu peisaje, Biserica Fortificată din Apold şi traseul Colinele Transilvaniei, numai bun pentru o plimbare cu bicicleta. La 20 de kilometri se află Sighişoara, cu a ei cetate medievală şi Turnul cu Ceas, şi tot rapid se ajunge şi la Cetatea de la Făgăraş. „Nu ne gândim să extindem proiectul în alte zone din ţară, ci ne gândim să-i extindem aria de servicii oferite clienţilor. Prin prisma aceasta, între localităţile Şaeş şi Apold există un lac ce a fost săpat anul acesta, iar din 15 iulie 2022 clienţii Casei Trappold se bucură de el. Sunt amplasate două hidrobiciclete şi sperăm şi la peşti care să tragă la undiţă. Aşadar, lacul este cu circuit închis pentru clienţii pensiunii”, mai spune familia Mureşan. Planuri mai sunt multe, însă până când fiecare va căpăta contur, Gabriel şi Dana, împreună cu echipa din jurul lor, se bucură de ce le aduce fiecare sezon în parte.

    Familia Mureşan locuieşte peste drum de pensiune, aşa că, practic, la Trappold, Dana şi Gabriel se simt chiar ca acasă.


     

     

  • De ce a ales un cuplu să se stabilească în Bran după un periplu de ani buni la mai multe hoteluri din jurul lumii. Vor să ducă mai departe povestea unui conac de aici

    După un periplu de ani buni la mai multe hoteluri din jurul lumii, Mustafa Kemal şi Raluca Bali au ales să se ancoreze în România, pentru a duce mai departe povestea unui conac ajuns acum pe mâinile celei de-a cincea generaţii a familiei Baciu. Törzburg, pentru că acesta este numele proprietăţii, se află în comuna Bran din judeţul Braşov, mai uşor recunoscută după castelul pe care îl găzduieşte, asociat contelui Dracula. De altfel, Törzburg este traducerea în germană pentru „Castelul Bran”.

    „Locul ne-a ales pe noi. Suntem a cincea generaţie a familiei Baciu care locuieşte în această casă. Predecesorii noştri au realizat lucruri remarcabile, care fac ca acest loc să fie special şi unic”, povesteşte Raluca Bali. Unul dintre aceşti predecesori a fost Ioan Baciu, administrator al castelului şi primul care a conceput un ghid turistic al Castelului Bran. Fiul său, Nicolae Baciu, avocat şi scriitor, devenit cunoscut pentru lupta sa împotriva comunismului, a evadat din închisoare, a trecut Dunărea înot, a fost întemniţat în Iugoslavia, a evadat şi de acolo, apoi şi-a cucerit libertatea atât în gândire, cât şi în profesie. O statuie a lui stă astăzi mândră chiar în faţa conacului. El şi familia lui, cea în care s-a născut Raluca, au dus mai departe povestea conacului transformat astăzi în proiect turistic.

    „Ioan Baciu a cumpărat casa (actualul conac – n. red.) la începutul secolului trecut şi acolo şi-a întemeiat propria familie, activând ca administrator al Castelului Bran, la doar câţiva kilometri de casa părintească din Sohodol. Scriind primul ghid turistic al castelului, îl considerăm printre primii care au transmis generaţiilor următoare dorinţa de cunoaştere a locului şi atracţia faţă de locurile în care oamenii călătoresc şi practică ceea ce noi numim turism în ziua de azi.” După Ioan Baciu, în actualul conac Törzburg au mai locuit patru generaţii ale aceleiaşi familii, până când, în 2016, Raluca Bali şi verişoara ei au hotărât să schimbe destinaţia proprietăţii în conac turistic. „Branul este, probabil, una dintre cele mai vizitate zone din România.

    Necesitatea unor locaţii mai cochete în zonă a fost factorul decisiv în demararea acestui proiect, deoarece, din păcate, zonele de cazare de calitate în zonă sunt foarte puţine”, spune Raluca Bali. Ea şi soţul ei, Mustafa Kemal Bali, de asemenea implicat în dezvoltarea conacului, au amândoi la bază studii şi experienţă în domeniul turismului şi al ospitalităţii. Raluca a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, apoi a obţinut o diplomă în managementul ospitalităţii la Manchester Metropolitan University. Nu s-a oprit aici, ci a continuat să aprofundeze domeniul, aşa că a absolvit şi un master de profil, la Cesar Ritz University din Elveţia. „Acolo, toţi studenţii respiram gândul Ritz – «People create memories, not things» («Oamenii creează amintiri, nu lucruri» – trad.), afirmaţie rămasă ca aparţinând lui Simon Cooper, preşedinte al Ritz-Carlton Hotel Company.” Imediat după terminarea studiilor, Raluca şi Mustafa Kemal Bali au început să trăiască pe viu profesia turismului. Împreună, au cumulat peste 40 de ani de experienţă în hoteluri internaţionale de cinci stele, dintre care cele mai multe în Turcia (Sheraton Ankara, Ramada by Wyndham Mersin, Tugcan Gaziantep, Knidos Resort Marmaris sau Dedeman Cappadocia), dar şi Sheraton Dongguan China şi Royal Caribbean Cruises International.

    Capacitatea conacului este de opt camere – trei duble deluxe, două twin şi trei suite, iar preţul unei camere porneşte de la 130 de euro pe noapte
    cu mic-dejun inclus.

    Când periplul în jurul lumii s-a încheiat, familia Bali a ales să ducă mai departe povestea conacului Törzburg din Bran. „Eu am apreciat dintotdeauna dezvoltarea agroturistică a locului din anii ’90 încoace. Întorcându-mă periodic în ţară şi vizitându-mi familia, am văzut oportunitatea dezvoltării conacului şi am venit cu un concept diferenţiat şi puţin sau deloc practicat până atunci, şi anume cel de boutique hotel, cochet şi cu capacitate mică sau medie şi care păstrează şi subliniază istoria locului şi valorizează identitatea locului în moduri distincte.” Aşa că toată energia şi toate ideile adunate de-a lungul timpului s-au concretizat în ceea ce este astăzi un loc primitor pentru turiştii familiarizaţi sau nu cu poveştile care gravitează în jurul Branului. „În acest proiect s-a investit foarte multă muncă, pasiune şi dorinţa de a face ceva diferit în Bran.

    Proiectul a fost realizat de arhitectul Victor Ţurcanu, extrem de talentat şi implicat în ceea ce face. Investiţia nu este finalizată încă şi, probabil, nu va fi niciodată, deoarece constat că mereu se schimbă ceva, se fac investiţii pentru a ţine pasul cu trendul din ospitalitate. Până acum, peste 500.000 de euro au fost investiţi pentru renovarea clădirii”, spune Raluca Bali. Încă de la început, conacul Törzburg a avut ca target piaţa turiştilor străini, iar în prezent 90% dintre cei care ajung să se cazeze în conacul aflat în imediata apropiere a castelului Bran sunt călători din alte ţări şi doar 10% sunt români. Aşa se face că pe la Törzburg au trecut turişti din Noua Zeelandă, Coreea, Emiratele Arabe Unite, Canada, Statele Unite ale Americii, Peru sau Chile. Capacitatea conacului este de opt camere – trei duble deluxe, două twin şi trei suite, iar preţul unei camere porneşte de la 130 de euro pe noapte cu mic-dejun inclus. „Conacul are restaurant propriu, à la carte, iar atunci când vremea se încălzeşte, se poate sta şi la terasa din grădină. Atracţiile sunt extrem de multe în zonă, de la trasee de hiking în Bucegi şi Piatra Craiului, la rezervaţia de urşi de la Zărneşti, satul Peştera sau Cheile Grădiştei.” Nu mai rămâne decât dorinţa de a cunoaşte Branul şi dincolo de emblematica legendă care a adus atâtea sute de mii de turişti în zonă de-a lungul timpului.

     

    Încă de la început, conacul Törzburg a avut ca target piaţa turiştilor străini, iar în prezent 90% dintre cei care ajung să se cazeze în conacul aflat în imediata apropiere a castelului Bran sunt călători din alte ţări şi doar 10% sunt români.

  • Ce afacere au reuşit să construiască doua tinere din Sibiu cu doar 10.000 de euro. Ele au ajuns să colaboreze cu vedete de la Hollywood precum Jennifer Lopez

    Două antreprenoare din Sibiu au creat un inedit brand de încălţăminte, au proiectat visul lor, l-au amplificat şi i-au dat plusvaloare prin munca şi prin perfecţionarea fiecărei etape de concept, design, creaţie şi producţie.

    Nu au ştiut însă ce turnură va lua viaţa şi business-ul lor până într-o zi, când, printre urmăritorii deja dedicaţi, pagina de Instagram a brandului Hardot a fost descoperită şi apreciată de stilistul lui Jennifer Lopez. Iar de acolo până la o colaborare cu artista nu a mai fost decât un pas.

    Dana Iuga este pasionată de designul vestimentar de când se ştie, cel mai mult fiind atrasă de farmecul cu totul şi cu totul special pe care îl conferă, unei femei, pantofii. „Am absolvit moda la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca şi, încă din anul II de facultate, mi-am descoperit această pasiune pentru creaţia de încălţăminte.

    Am elaborat două lucrări pe această temă, una dintre ele fiind lucrarea de disertaţie (Pantoful, de la obiect utilitar la operă de artă), iar cealaltă temă de doctorat (Evoluţia pantofului cu toc de la Caterina de Medici la Christian Louboutin)”, relatează Dana Iuga, care este partenerul firmei responsabil cu partea creativă.

    Al doilea partener, care completează şi pune umărul la bunul mers al afacerii, este Alina Popa. Ea a pornit iniţial pe un drum diferit, respectiv a urmat cursurile Universităţii de Drept din Sibiu şi a fost atrasă ulterior de businessuri, ca şi concept. Din dorinţa de a învăţa cât mai mult despre lumea afacerilor şi practicile aferente, a ales să studieze şi a aprofundat cunoştinţele dobândite, urmând un program de MBA. „Pasiunea pentru pantofi, alături de dorinţa interioară de a avea, cândva, afacerea mea proprie, m-au determinat să îmi îndrept atenţia şi energia către înfiinţarea şi dezvoltarea brandului Hardot”, punctează Alina Popa. În cadrul companiei, ea este partenerul responsabil cu managementul şi toate aspectele care ţin de administraţie.

    „Suntem un brand conceptual şi ne dorim să ajungem la notorietatea brandurilor internaţionale, precum Jimmy Choo, Louboutin sau Manolo Blahnik.”

    Dana Iuga, fondator, Hardot

    Cele două antreprenoare par a se potrivi perfect, au în comun multe calităţi, multe pasiuni şi multe dorinţe, printre care şi visul de a transforma Hardot într-o alegere care să facă fericite cât mai multe femei. „Numele pe care l-am ales nu este întâmplător. Hard dot semnifică punctul forte al unei femei şi se află în strânsă legătură cu ceea ce ne dorim să transmitem prin creaţiile noastre”, explică Dana Iuga. „Conceptul brandului a luat naştere în urma unor cercetări susţinute în domeniul modei, sociologiei şi psihologiei. Tocurile înalte sunt elemental cu cea mai mare încărcătură socială şi psihologică din industrie.

    Cartea lui I.P. Culianu, Jocurile minţii, mi-a deschis apetitul de a schimba simbolul tocurilor din elemente ale opresiunii în elemente ale dominării. Brandul nostru îmbină trei elemente esenţiale: 1. Expresia breaking the rules, care m-a determinat să identific regulile elementare în producţia de încălţăminte şi să le demontez. 2. Imaginea opincii româneşti care mă atrage în mod inexplicabil. 3. O imagine cu zona intimă a unei femei, împodobită cu piercinguri pe care mintea mea le-a asociat cu tăietura opincii”, completează ea. În afacerea pe care au creat-o de la zero, cele două antreprenoare au investit iniţial 10.000 euro, bani proveniţi din surse proprii, alături de susţinerea familiei, pe care Dana Iuga şi Alina Popa o menţionează mereu cu recunoştinţă şi mult respect.

    Pe lângă bani, au investit, bineînţeles, multă energie şi foarte mult timp alocat cercetării. Timpul va demonstra că munca şi pasiunea atrag după ele succesul, iar obiectivele propuse de sibience nu sunt deloc mici. „Suntem un brand conceptual şi ne dorim să ajungem la notorietatea brandurilor internaţionale, precum Jimmy Choo, Louboutin sau Manolo Blahnik”, spune Dana Iuga. În 3 februarie a.c., întreaga lume a auzit de Hardot şi nu oricum, ci prin intermediul unei cliente care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Jennifer Lopez. Invitată fiind la The Tonight Show Starring Jimmy Fallon, în New York, pentru promovarea celui mai recent film al său, comedia romantică Marry Me, JLo şi-a făcut apariţia purtând Hardot.

    Pantofii cu toc simpli, cu tentă retro, au fost atât de spectaculoşi, încât celebra publicaţie The Harper’s Bazaar scria cu uimire: „au furat spectacolul”. Ţinuta vedetei a fost una excepţională, iar faptul că pantofii Hardot au fost asortaţi cu o rochie Dior şi o poşetă Bvlgari nu face decât să confirme, pe plan internaţional, prestanţa brandului românesc. Dana Iuga rememorează cum a început visul american. „Stilistul lui Jennifer ne-a găsit pagina de Instagram şi ne-a abordat pentru primul proiect cu Heidi Klum. De atunci, am colaborat prin intermediul lui, cu multe vedete, printre care şi Jennifer Lopez. Am câştigat o foarte mare vizibilitate, brandul Hardot fiind menţionat în numeroase publicaţii şi site-uri internaţionale”, povesteşte fondatoarea Hardot.

    „Pentru 2022, previzionăm o cifră de afaceri mult mai mare decât în anii anteriori, precum şi o creştere şi dezvoltare dublă cu fiecare an.”

    Alina Popa, fondator, Hardot

    Faptul că şansa le-a surâs, iar Hardot a ajuns un brand iubit şi peste ocean, nu le-a schimbat atitudinea celor două românce. Dimpotrivă, ele au perceput această recunoaştere ca pe o obligaţie şi o mare responsabilitate în continuarea muncii la care s-au angajat, pentru a demonstra că visul lor românesc şi chiar american, poate fi transformat în ceva mai puternic. „Ţintim cât mai sus şi ne dorim să fim în picioarele şi minţile tuturor. Digitalizarea şi noile tehnologii ne ajută foarte mult în promovarea brandului.

    Ne folosim de orice mijloc pentru a ne creşte vizibilitatea, suntem active pe social media şi colaborăm cu persoanele din online. Este o modalitate mult mai eficientă şi rapidă de a ajunge la publicul nostru ţintă, dar şi de a ne face cunoscuţi pe plan internaţional, drept dovadă colaborarea cu JLo”, subliniază Alina Popa. Referitor la modelul de business aplicat de Hardot, cele două fondatoare au menţionat un aspect important, şi anume acela că Hardot este un brand de încălţăminte nişat, nu de massmarket.

    Din acest motiv, planurile de dezvoltare se întocmesc puţin diferit, se analizează o serie întreagă de factori, se fac anumite previziuni şi calcule de impact, ţinându-se întotdeauna cont de ultimele trenduri şi informaţii din piaţa de resort. Cert este faptul că proprietarele Hardot au planuri frumoase de extindere, şi doresc să crească acest business, într-un ritm sănătos, pe care să poată dezvolta următoarele idei, planurile de viitor şi tot ceea ce urmează. „Avem în plan să ne extindem în principal producţia, ceea ce înseamnă achiziţie de echipamente noi şi angajarea unui număr mai mare de personal. De asemenea, asta implică mai multe showroomuri din afara ţării, colaborări, poate chiar showroomuri proprii.

    Cel mai simplu pentru clienţii noştri este să ne găsească pe site, de unde îşi pot achiziţiona orice pereche online”, spune Alina Popa. „În Bucureşti avem showroomul şi atelierul de creaţie. În rest, avem colaborări în ţară, cât şi pe piaţa internaţională în Qatar, Slovenia, Muntenegru, Polonia”, specifică fondatoarea Hardot. Exemplul dat de cele două antreprenoare din România este unul care poate fi aplicat de către orice tânără sau tânăr dornic să reuşească cu un business propriu. Sfatul fondatoarelor Hardot pentru tinerii antreprenori, aflaţi la început de drum, este să nu le fie frică, să meargă înainte, să fie perseverenţi şi muncitori mai ales. Atât Dana Iuga, cât şi Alina Popa, se încadrează perfect în propriul profil de client: femeile care vor şi pot.

     Oferind propriul exemplu de viaţă, de business şi de succes, cele două antreprenoare au rămas mereu cu picioarele pe pământ, dar cu ochii larg deschişi spre vis, pe care deja îl trăiesc şi se bucură din bucuria multor altor femei. Sunt pasionate de încălţăminte, şi au adus acest capitol la un nivel de excelenţă. Dar viaţa lor cuprinde şi alte preferinţe, dintre care una foarte specială este sportul. La fel, s-ar putea spune despre lectură, activitate prin care se relaxează şi se documentează, deopotrivă. Dana Iuga citeşte cu plăcere cărţi de psihologie şi filosofie şi alege, adesea, tot ce ţine de cunoaşterea şi interpretarea minţii umane.

    Alina Popa preferă, de asemenea, cărţile de psihologie, fiind atrasă, în mod special, de tema dezvoltării personale, pe care o vede drept sursa unei existenţe echilibrate. Pantofii realizaţi de compania celor două antreprenoare sunt cunoscuţi deja pentru caracteristicile proprii, prin liniile de design şi trăsăturile de imagine pe care le au. Folosind simplitatea ca inspiraţie şi culorile unice roşu, negru sau bej, pantofii Hardot, cu toc de 12 cm în marea lor majoritate, captează atenţia şi conferă femeilor care îi poartă o alură fascinantă, o notă de senzualitate şi self-awareness.   „Pentru 2022, previzionăm o cifră de afaceri mult mai mare decât în anii anteriori, precum şi o creştere şi dezvoltare dublă cu fiecare an”, afirmă Alina Popa. Cererea pentru pantofii Hardot a crescut exponential şi foarte multe femei din România, şi nu numai, aleg să poarte Hardot, pentru că acest brand le defineşte cel mai bine. „Noi am dorit să facem pantofi pentru femeile care vor şi pot şi astfel suntem ferm convinse că, dacă îţi propui ceva, vei găsi întotdeauna o cale”, a mai adăugat ea.

  • Milioanele de pe şevalet. Câţi bani se pot face din investiţiile în artă şi care sunt cei mai căutaţi artişti din România

    În timp ce majoritatea investitorilor aleg să „parieze” pe bursă, real estate, aur sau bitcoin, arta are şi ea adepţii săi, chiar şi în România. Un curator, o tânără artistă şi un antreprenor care a ales recent să îşi ducă pasiunea de colecţionar la următorul nivel ne-au povestit, printre altele, la ce valoare se ridică piaţa locală de investiţii în artă, ce profil are investitorul român în obiectele din pasiune şi ce noutăţi există la ora actuală în industrie.

    Dacă ar fi să ofer nişte caracterizări foarte exacte pentru investitorul român, aş zice că este inteligent, are studii de specialitate şi înţelege bine ce înseamnă rentabilitate şi diversificarea investiţiilor”, descrie Ioana Ciocan, curator independent şi General Manager al Art Safari, unul dintre cele mai cunoscute evenimente de artă locale, profilul românilor care investesc în artă. Ei fac o investiţie cam de 2-3 ori pe an, conform observaţiilor sale. „Pandemia a influenţat mult procesul de achiziţie, tranzacţiile sunt mai accesibile şi mai populare prin platformele online. La nivel global, piaţa online a continuat să se extindă în 2021, ajungând la o valoare de 13,3 miliarde de euro.”

    Potrivit ei, valoarea pieţei locale de artă se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro anual, în timp ce tranzacţiile globale ale pieţei de artă se situează la un estimat de peste 65 de miliarde de euro. „Christie’s şi Sotheby’s sunt cele mai puternice case de licitaţie din lume, iar Sotheby’s este prezentă şi în România prin intermediul Romania Sotheby’s International Realty, iar casa de licitaţii Artmark este principala platformă de promovare culturală.”

    În Europa, ţările cu cel mai mare apetit pentru investiţiile în artă sunt Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Elveţia, urmate de Polonia. „Anul 2021 a înregistrat o creştere de aproximativ 30% faţă de anul 2020. Pe plan european, domină pieţele din Marea Britanie, Franţa şi Germania. Marea Britanie este chiar pe locul al treilea mondial, după Statele Unite şi China. Economiile statelor dezvoltate au, în primul rând, o cultură a investiţiei şi a economisirii. Banii cheltuiţi cu o operă de artă reprezintă o investiţie sigură, o investiţie care nu se devalorizează. Achiziţia de obiecte de artă sau ceasuri reprezintă (de secole!) o investiţie sigură, valoarea acestora crescând constant.” Investitorii din statele dezvoltate îşi diversifică portofoliul de investiţii şi au avut timp să experimenteze rentabilitatea investiţiei în artă, unde totodată cultura este aceea de „usual family business”. „În 2021, regăsim pentru prima dată pe locul patru în lume Franţa, care a înregistrat o performanţă solidă, depăşind pentru prima dată un miliard de dolari.”

    Înapoi în România, Ioana Ciocan susţine că preferata iubitorilor de artă este arta clasică, arta muzeelor, arta marilor maeştri, dar notează că opere importante ale artiştilor muzealizaţi apar în piaţă din ce în ce mai rar. Remarcă, de asemenea, şi o preferinţă crescândă pentru ceasuri şi bijuterii de colecţie. „În 2021, pe 18 februarie, a avut loc cea mai bună licitaţie de artă contemporană organizată vreodată de casa de licitaţii Artmark, înregistrând un total de vânzări de 712.900 de euro şi o rată de adjudecare de 84,4%. Atunci s-au adjudecat Adrian Ghenie, Untitled, cu 129.000 de euro, Sabin Bălaşa, Călătorie, cu 31.000 de euro (record de autor), Costin Ioniţă, Cavalerul Negru, cu 30.000 de euro (record de autor la secţiunea sculptură tânără), Constantin Brâncuşi – Cap de fată (Premiere pierre directe) cu 14.000 de euro (record de adjudecare pentru o fotografie).”

    În ceea ce priveşte NFT-urile de artă, în prezent pe val în rândul colecţionarilor din toată lumea, executiva spune că valoarea vânzărilor acestora a ajuns la 2,6 miliarde de euro. În România, adaugă ea, există un mare interes pentru NFT-uri, dar se remarcă mai degrabă un interes crescut pentru arta contemporană în general. „Un NFT interesant adjudecat pentru 2.250 de euro care mi-a atras atenţia a fost un NFT cu tematică religioasă, semnat de Daniel Codrescu şi intitulat «Cea mai înaltă decât cerurile».”

    Despre ArtSafari, ajuns la a noua ediţie, Ioana Ciocan spune că anul acesta va funcţiona diferit faţă de ediţiile precedente, şi asta pentru că în 2022 vor exista două sezoane expoziţionale, ajungându-se „de la zece zile de artă pe an, la trei luni de artă per ediţie”. Executiva descrie schimbarea drept „un maraton de artă pentru public, dar şi pentru întreaga echipă Art Safari, care va avea la dispoziţie (doar) o lună şi jumătate de la finalizarea primei ediţii, pentru amenajarea sezonului expoziţional din toamnă”.

    Potrivit ei, este pentru prima dată în istoria evenimentului când se va folosi doi ani la rând acelaşi spaţiu, Palatul Dacia-România, în baza unui parteneriat între Art Safari şi Muzeul Municipiului Bucureşti. „Spaţiile clădirii în care odinioară lucrau bancheri şi funcţionari vor fi cucerite încă o dată de artă, conturându-se astfel un spaţiu expoziţional contemporan.” Acestea vor găzdui în sezonul de primăvară-vară, între 12 mai şi 7 august, de joi până duminică, cinci expoziţii, una dintre cele mai aşteptate fiind „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colţuri”, care va expune arta grafică a celor mai importanţi artişti spanioli ai secolului trecut: Pablo Picasso şi Salvador Dali. Un alt obiectiv în cadrul evenimentului va fi Pavilionul Muzeal, dedicat lui Theodor Aman, marele maestru al picturii româneşti, întemeietor al şcolii de belle-arte de la noi. „Aman a reuşit să arate într-un mod extrem de amănunţit stilul de viaţă al elitei sociale şi culturale româneşti prin scenele de gen cu instantanee din lumea contemporană.” Publicul va putea vizita, de asemenea, Pavilionul Aniversar, care va găzdui o expoziţie de fotografie semnată de Barbara Klemm, care marchează 30 de ani de parteneriat germano-român în Europa. „Este o expoziţie de neratat (…), care prezintă fotografii realizate de distinsa fotografă, cu Germania de Vest şi de Est înainte de unificare, dar şi fotografii realizate în aceeaşi perioadă în România.” În Pavilionul Contemporan, al cărui curator este Alexandru Rădvan, vizitatorii vor putea admira arta tânără, printre care se numără şi lucrările Irinei Dragomir, „o artistă-fenomen, în plină ascensiune, care s-a remarcat încă de la absolvirea Universităţii de Artă din Bucureşti prin arta numită „figurative pop”, şi unul dintre artiştii favoriţi ai Ioanei Ciocan. În anii trecuţi, ea povesteşte că lucrările Irinei Dragomir au fost incluse în expoziţii de grup şi au fost printre preferatele publicului Art Safari, primind mii de share-uri pe reţelele de socializare, „astfel că am hotărât să îi dedicăm prima expoziţie personală”. Ioana Ciocan aminteşte totodată şi de tururile de noapte din cadrul evenimentului, în cadrul cărora lucrările pot fi descoperite „pe ritmuri de muzică live, la un cocktail party, cu ajutorul unui ghid carismatic care iubeşte arta şi reuşeşte să îi facă şi pe vizitatorii noştri să se îndrăgostească de ea”.

    Mai bine mai târziu decât niciodată

    Am stat de vorbă şi cu Irina Dragomir, pentru a afla cum e viaţa de artist în România şi care a fost evoluţia sa până în prezent. Am aflat de la ea că frumos să trăieşti din artă, dar nu este simplu. Despre sine spune că a crescut după o perioadă în care a muncit mult.
    „În februarie 2020, lucrarea mea, Woman with Weapon, s-a adjudecat cu 600 de euro, în aprilie 2021, Love is Blind, cu 1.600 euro, iar în noiembrie 2021, Queen Takes King s-a adjudecat cu 3.500 euro! Sunt mândră că arta mea este dorită de colecţionari şi că ajuns şi peste graniţe.”

    Pasiunea sa pentru pictură a început în clasa a 5-a, prin prisma tehnicii de predare a profesorului de desen de atunci. „Ne explica totul cu atenţie şi pasiune, era foarte diferit ce ceilalţi profesori pe care-i avusesem. Tot el mi-a recomandat să mă înscriu la Şcoala gimnazială de arte nr. 1 (actualmente, Şcoala gimnazială de arte „Iosif Sava”). I-am urmat sfatul şi lumea mea s-a schimbat! La şcoala de artă mi s-a deschis o altă lume care mi se potrivea de minune şi am început să pictez cu mai multă seriozitate.” Îşi aminteşte că, în anii de şcoală, arta devenise aproape terapeutică: „Mă foloseam de ea ca să-mi exteriorizez frământările specifice vârstei”.

    „Cred că părinţilor mei le era teamă ca nu mă voi putea susţine financiar din artă, aşa că nu am dat la Tonitza, ci la Informatică. Mi-am petrecut anii de liceu încercând să desluşesc tainele calculatoarelor şi visând la atelierele de la liceul de artă.”  

    Irina Dragomir, artist

    La vremea aceea, spune însă că pictura nu era considerată o meserie de viitor. „Cred că părinţilor mei le era teamă ca nu mă voi putea susţine financiar din artă, aşa că nu am dat la Tonitza, ci la Informatică. Mi-am petrecut anii de liceu încercând să desluşesc tainele calculatoarelor şi visând la atelierele de la liceul de artă.”

    După terminarea liceului, nu s-a înscris imediat la UNARTE, pentru că i se părea că a rămas în urma faţă de cei care au studiat la liceele de specialitate. „M-am gândit că al doilea cel mai bun lucru pe care aş putea să îl fac cu viaţa mea ar fi să încerc să ajut oamenii care suferă, aşa că am dat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost o idee bună, pentru că m-a pregătit pentru viaţa reală şi mi-a oferit repere importante despre cum să mă raportez la mine şi la ceilalţi.” A continuat să picteze însă de-a lungul anilor, indiferent de ce a mai studiat şi de ocupaţiile pe care le-a avut. „Inima mea a rămas mereu acolo, dar îmi lipsea încrederea. Trecusem de 30 de ani când am hotărât să dau admiterea la UNARTE. Mi-am dat seama că mi-e mai frică de regretul (care m-ar putea urmări toată viaţa) că nu am încercat, decât de un posibil eşec.” Între timp, s-a maturizat şi asta spune că se vede şi în felul în care se raportează la pictură. „A devenit ceva foarte serios şi intim, care nu mai ţine doar de abilităţi tehnice. Este o pictură care creşte şi se transformă odată cu mine. Felul în care m-aş descrie pe mine se potriveşte şi cu lucrările mele. E ceva jucăuş şi copilăresc, dar şi ceva sobru şi serios în ele şi în mine.”

    Obiectivul său principal a fost şi este acela de a progresa şi de a fi un artist bun, fără să se situeze într-un context sau o sferă anume. „Interesul publicului pentru lucrările mele a crescut începând cu anul 2019. În acel an, dar şi în 2021, arta mea a împânzit tot oraşul pentru a promova cel mai important eveniment din domeniul artelor vizuale, din România – Art Safari. Picturile mele au apărut pe afişe imense care îmbrăcau clădirile, pe autobuze şi chiar pe cartele de metrou. În nici un caz nu puteau fi ignorate.”

    Personajele sale spune că povestesc depre lucruri pe care le-a trăit şi le-a gândit sau le-a văzut la oamenii din jurul său. „Sunt o persoană sensibilă şi analitică, aşa că tot ce văd şi aud lasă urme în mine şi devine potenţial material pentru creaţia artistică. Simt că aş strica magia dacă aş povesti faptele concrete din spatele picturilor. Cred că privitorul trebuie să aibă libertatea de a-şi suprapune propriile conţinuturi peste imaginile pe care eu le creez. Vreau ca el să se joace în voie cu ceea ce vede şi să decripteze poveştile în cheie proprie.” Irina Dragomir este de părere că arta poate fi considerată un teren periculos financiar. „De aceea, părinţii nu m-au susţinut neapărat în această direcţie atunci. Acum mă susţin.” Expoziţia sa din cadrul Art Safari, „Roşu, galben şi albastru”, curatoriată de Alexandru Rădvan, spune că va vorbi despre culoare şi putere. „Voi semna, de asemenea, şi instalaţia din holul central al Palatului Dacia-România, unde se va desfăşura Art Safari, care va fi şi un omagiu adus lucrării „Roşu, galben şi albastru” de Piet Mondrian.

     

    Antreprenoriat în industria talentelor

    Cu toate că au deja un business într-un domeniu total diferit (curăţătoria ecologică Blue Lagoon Clean), ca pasionaţi de artă, antreprenorii Vlad Elias şi Cristina Tarasevici au ales să dedice şi acesteia o parte din timpul şi resursele financiare de care dispun. Recent, au pus bazele galeriei de artă online englehARdT collection, cu o investiţie operaţională de 10.000 de euro şi investiţii în opere de artă, efectuate pe parcursul ultimilor 15 ani, care depăşesc 100.000 de euro. „Galeria englehARdT collection s-a născut din pasiunea pentru artă şi în general pentru frumos”, spune Vlad Elias, cofondator. Potrivit lui, galeria se axează pe trei piloni de dezvoltare, primul fiind patrimoniul expoziţional, care nu este scos la vânzare şi al cărui rol este de a promova şi informa publicul despre valorile româneşti autentice, în materie de artă. Al doilea pilon este cel de vânzare propriu-zisă, unde antreprenorii au deja conturate două categorii de artişti care expun: cei foarte tineri, aflaţi la început de drum şi cărora le pun la dispoziţie o platformă online pe care să se poată exprimă şi ajunge la public, categorie pe care au denumit-o „Capsula de artă”, şi a două categorie, în care pun la dispoziţia pasionaţilor de artă şi nu numai, opere ale pictorilor contemporani consacraţi. Al treilea pilon de dezvoltare este cel investiţional, în care sunt expuse opere de artă cu randament mare, segment dedicat mai mult investitorilor în artă. Ideea galeriei povesteşte că a plecat de la propria colecţie de ară, de la nevoia de a promova valorile româneşti autentice ca alternativă la ce este promovat şi considerat „main-stream” în zilele noastre, dar şi de la un sentiment puternic că românii sunt pregătiţi şi îşi doresc să investească în cultură şi educaţie. „Poate fi considerat un pariu riscant, dar noi avem încredere că este un moment oportun pentru a investi şi promova cultura românească.” Vlad Elias spune că, ţinând cont de structura galeriei englehARdt collection, publicul ţintă este unul vast. „Pentru iubitorii de artă, avem Patrimoniul expoziţional unde au acces la lucrări care altfel nu ar fi expuse publicului. Pentru cei nou iniţiaţi avem proiectul Capsula de artă, unde preţurile de achiziţie pentru o lucrare variază între 300 şi maxim 2.000 de lei, pentru lucrări originale, de calitate, lucrate pe pânză cu şasiu din lemn, tehnică ulei pe pânză sau tehnici mixte. Iar pentru pasionaţii de artă şi colecţionari, am pregătit zona de pictori contemporani consacraţi, de unde îşi pot alege lucrările favorite.”

    Printre artiştii expuşi în cadrul Patrimoniului expoziţional antreprenorul îl menţionează pe Bogdan Mihai Radu, cu o un superb tablou intitulat «Fantoma din bibliotecă», amintind totodată de lucrarea „Femeie îmbăindu-se”, ce poartă semnătură lui Nicolae Tonitza, de o lucrare rară semnată de Ştefan Luchian – „Proiectul picturii Bisericii Amzei, dar şi de lucrarea lui Lucian Grigorescu, „Interior din atelierul artistului”. Din cadrul portofoliului expoziţional mai fac parte lucrări semnate de Lucian Liciu, Ţia Peltz, Dumitru Macovei şi Eugen Raportoru. „În cadrul Capsulei de artă – Volumul I, suntem extrem de mândri de colaborarea cu Liceul Tonitza în care avem 30 de lucrări semnate de patru dintre cei mai buni elevi ai liceului, dar şi o colaborare cu Giulia Mara Gaga, o artistă talentată aflată la început de drum. La capitolul pictori contemporani consacraţi, expunem spre vânzare nouă lucrări ale pictorului Mihai Noroc.” Obiectivele pe termen scurt şi mediu ale fondatorilor ţin de întregirea patrimoniului expoziţional, astfel încât să deţină cel puţin o lucrare semnată de fiecare pictor reprezentativ pentru arta românească. „Pentru proiectul Capsula de artă ne dorim să extindem parteneriatele cu tinerii artişti aflaţi la început de drum, la nivel naţional, şi astfel proiectul să capete reprezentativitate. Iar obiectivele pentru segmentul investiţional ţin de a oferi lucrări cu randament mare, semnate de pictori români celebri.” Potrivit lui Vlad Elias, apetitul românilor pentru artă este în creştere în ultimii ani, iar sfera de interes este diferită în funcţie de etapa de dezvoltare a fiecăruia în materie de artă. Cei tineri, exemplifică el, sunt mai mult atraşi de digital, NFT-urile fiind preferate „ca formă de artă digitală dacă îi putem spune aşa”, cei care acum îşi conturează preferinţele în artă, dar şi bugetele alocate, sunt atraşi mai mult de artă contemporană, în timp ce pasionaţii şi investitorii sunt atraşi de opere de calitate, indiferent dacă vorbim despre clasic, contemporan şi mai nou, digital. „Dacă ne referim la segmentul sub 35 de ani, aceştia sunt mai mult atraşi de arta digitală, aspect pe care îl considerăm pozitiv deoarece am observat o migrare a interesului de la digital la clasic, dar şi invers. În orice caz, atât timp cât discutăm despre artă, în orice formă, digitală sau clasică, discutăm despre un beneficiu adus societăţii româneşti în ansamblul ei.”

    Antreprenorul susţine că lucrările bine alese pot aduce randamente anuale şi de 20%, iar ca o medie, în ultimii câţiva ani „putem spune că arta, referindu-ne la pictori români consacraţi, generează un randament mediu de 10%”.

    „Lucrările bine alese pot aduce randamente anuale şi de 20%, iar ca o medie, în ultimii câţiva ani putem spune că arta, referindu-ne la pictori români consacraţi, generează un randament mediu de 10%.” 

    Vlad Elias, cofondator, enGlehARdT collection şi Blue Lagoon Clean

     

  • Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia şi agitaţia oraşului. El a creat şi un loc foarte bun pentru a merge în concediu – FOTO

    Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracţia, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în Bucureşti, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte şi pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.

    „Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumuseţea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile şi necazurile”, îşi aminteşte astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo şi curând a venit dorinţa de a împărtăşi şi cu alţii farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiţi oamenii dornici să reintre în contact cu natura.

    „Am trecut sub furcile caudine ale birocraţiei şi am făcut un PUZ (plan urbanistic zonal – n. red.). Apoi, după câţiva ani, în 2016, am accesat fonduri europene şi, alături de alte fonduri de care mai dispuneam, am pornit să construim cabana-pensiune agroturistică Andolia, în 2018.” În total, bilanţul investiţiei s-a oprit la câteva sute de mii de euro. Deşi proiectul a fost gata, tehnic vorbind, în noiembrie 2019, a mai fost nevoie de aproape încă un an, până în august 2020, pentru echiparea şi dotarea completă. Mai mult, pandemia şi-a spus şi ea cuvântul în această amânare.

    Planul iniţial era atragerea grupurilor de minimum opt persoane, care ar fi urmat să opteze pentru o activitate anume – precum ţesut, lemnărit, iniţiere în drumeţiile montane – şi să o exploateze la maximum în zona Andoliei. „Dimineaţa ar fi avut loc aceste iniţieri, după-amiaza erau programate jocuri, iar seara aveam petreceri şi spectacole. Am vrut să implementăm un concept de creare de amintiri pornind de la obiectele făcute în cadrul activităţilor de ţesut sau lemnărit, obiecte cu care turistul să plece acasă”, povesteşte Radu Arseni.

    Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă, cu cea din târg, aşa că pandemia l-a făcut pe proprietarul cabanei Andolia să reconfigureze traseul. A trecut la regimul de cazare cu demipensiune, însă nu a abandonat ideile iniţiale. Ba mai mult, varietatea va fi şi mai mare, antreprenorul gândindu-se acum să includă în program şi echitaţia, pe lângă iniţierea în drumeţiile montane, în meşteşugul ţesutului, în confecţionarea măştilor populare sau în tehnicile de supravieţuire. „Aceste activităţi, alături de zona de spa tradiţional, sunt susţinute de firme partenere care percep un tarif suplimentar, toate sub umbrela Andoliei. Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Românul care a renunţat la tot ce avea în Bucureşti pentru a se muta într-un loc complet izolat, departe de nebunia şi agitaţia oraşului. El a creat şi un loc foarte bun pentru a merge în concediu

    Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracţia, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în Bucureşti, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte şi pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.

    „Prima dată când am călcat în această vale, atât de tare am fost captivat de frumuseţea locului încât am uitat de tot stresul cotidian, de toate grijile şi necazurile”, îşi aminteşte astăzi Radu Arseni. Entuziasmul l-a făcut atunci să cumpere un teren chiar acolo şi curând a venit dorinţa de a împărtăşi şi cu alţii farmecul zonei. Atunci s-a născut ideea dezvoltării unei cabane unde să fie bine primiţi oamenii dornici să reintre în contact cu natura.

    „Am trecut sub furcile caudine ale birocraţiei şi am făcut un PUZ (plan urbanistic zonal – n. red.). Apoi, după câţiva ani, în 2016, am accesat fonduri europene şi, alături de alte fonduri de care mai dispuneam, am pornit să construim cabana-pensiune agroturistică Andolia, în 2018.” În total, bilanţul investiţiei s-a oprit la câteva sute de mii de euro. Deşi proiectul a fost gata, tehnic vorbind, în noiembrie 2019, a mai fost nevoie de aproape încă un an, până în august 2020, pentru echiparea şi dotarea completă. Mai mult, pandemia şi-a spus şi ea cuvântul în această amânare.

    Planul iniţial era atragerea grupurilor de minimum opt persoane, care ar fi urmat să opteze pentru o activitate anume – precum ţesut, lemnărit, iniţiere în drumeţiile montane – şi să o exploateze la maximum în zona Andoliei. „Dimineaţa ar fi avut loc aceste iniţieri, după-amiaza erau programate jocuri, iar seara aveam petreceri şi spectacole. Am vrut să implementăm un concept de creare de amintiri pornind de la obiectele făcute în cadrul activităţilor de ţesut sau lemnărit, obiecte cu care turistul să plece acasă”, povesteşte Radu Arseni.

    Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă, cu cea din târg, aşa că pandemia l-a făcut pe proprietarul cabanei Andolia să reconfigureze traseul. A trecut la regimul de cazare cu demipensiune, însă nu a abandonat ideile iniţiale. Ba mai mult, varietatea va fi şi mai mare, antreprenorul gândindu-se acum să includă în program şi echitaţia, pe lângă iniţierea în drumeţiile montane, în meşteşugul ţesutului, în confecţionarea măştilor populare sau în tehnicile de supravieţuire. „Aceste activităţi, alături de zona de spa tradiţional, sunt susţinute de firme partenere care percep un tarif suplimentar, toate sub umbrela Andoliei. Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator.

    Andolia este independentă din punct de vedere energetic, funcţionând pe baza panourilor fotovoltaice, a turbinelor eoliene şi a unui generator. Tot ca o formă de susţinere a mediului, la cabană se implementează şi se încurajează colectarea selectivă a deşeurilor. De încurajare beneficiază şi mâncarea bună. „Gătim tradiţional, cu reţete din cartea lui Radu Anton Roman, folosind produse de la fermele din zonă, procesate tradiţional, fără conservanţi. Pe cât se poate, folosim legume româneşti.”

    Accesul la cabana Andolia se face pe o potecă marcată de circa 700 de metri lungime, care se parcurge în aproximativ 25 de minute. Pentru cei care nu vin pregătiţi să ia din prima natura în primire, echipa de la pensiune este pregătită cu maşinile proprii. Iarna, accesul se face obligatoriu cu vehicule speciale, ţinând cont că drumul este o adevărată experienţă off-road. Până la urmă, tot la capitolul „experienţe zonale” se încadrează. „Suntem la început de drum şi am avut luni foarte bune, dar şi luni mai puţin bune. Până acum, turismul a fost, în mare parte, de weekend. Am deschis în pandemie şi, în consecinţă, nu am avut turişti străini, deşi ştim că ei vor fi cei mai încântaţi să exploreze meşteşugurile pe care le avem spre iniţiere.”

    Capacitatea cabanei Andolia este de opt camere cu câte două locuri. Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei. Totul, pentru o evadare preţioasă în Andolia, un colţ de rai despre care localnicii spun că s-ar traduce „între văi”. „Mergând pe ideea că totul se construieşte cu răbdare şi iubire, putem spune că povestea merge mai departe, urmând să construim în zonă căsuţe tradiţionale, autentice, inspirate dintr-un ghid de arhitectură locală”, mărturiseşte Radu Arseni. Practic, într-un an-doi, el vrea să creeze un cătun de munte, cu odăi tradiţionale, în care să poată caza turiştii nostalgici după gospodăria bunicilor de la ţară.

    Radu Arseni, proprietarul cabanei Andolia: „Suntem o zonă de retreat, izolată de vacarmul urban sau rural, şi am creat şi o zonă spa tradiţională, cu un ciubăr cu apă caldă şi sărată, dar şi saună în butoi.”

    Pentru un pachet ce cuprinde două nopţi de cazare cu cină în ziua sosirii, mic-dejun şi cină pentru o zi plus încă un mic-dejun în ziua plecării, costul este de 420 de lei.

  • Povestea familiei care a ales să lase viaţa agitată din Bucureşti şi să se mute în vârf de munte, unde trăieşte înconjurată de pădure. Ce a construit acolo este absolut minunat

    În primăvara lui 2014, Amalia Petre era manager de logistică la Ursus Breweries, iar soţul ei, Romeo, îşi dedica toată atenţia propriei firme de procesare foto şi producţie de materiale personalizate.

    Nici nu le trecea prin cap să facă vreo schimbare majoră în vieţile lor. Până când cineva i-a întrebat dacă nu vor să preia şi să ducă la bun sfârşit un proiect turistic, o pensiune în mijlocul pădurii, pe vârful unui deal din satul Măgura, judeţul Buzău. Răspunsul afirmativ nu a întârziat şi aşa a ajuns familia Petre să dezvolte Cetăţuia.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Pensiunea se afla în faza aprobării documentaţiei atunci când Amalia şi Romeo Petre, în vârstă de 53 de ani fiecare, au acceptat propunerea de a o dezvolta mai departe. În elanul luat pentru a se aventura în această provocare a contat însă un lucru. „Eu eram într-o perioadă în care eram fascinată de arhitectura conacelor româneşti, de frumuseţea lor şi nu mă săturam căutându-le pe internet.

    Aveam colecţii întregi de poze cu ele. În acest context a venit soţul meu cu propunerea şi mi-a arătat proiectul. Arcadele de la faţadă m-au cucerit. Aveam pe masă propriul nostru conac”, îşi aminteşte Amalia Petre. Aşa că amândoi au fost de acord că o astfel de şansă nu se iveşte de două ori în viaţă, iar decizia a fost luată aproape imediat.

    În noiembrie 2014, la jumătate de an după ce au văzut proiectul, începeau primele lucrări de construcţie, iar un an mai târziu, în noiembrie 2015, totul era gata: construcţie, finisaje, dotări. Pe 2 aprilie 2016 s-au deschis uşile de la Cetăţuia pentru primii clienţi.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL 

  • Fitness fără graniţe. Metoda ingenioasă găsită de o antreprenoare pentru a-şi păstra clienţii în pandemie

    În urma restricţiilor impuse în lunile de pandemie, nu doar munca s-a mutat din birourile special amenajate, ci şi sportul a devenit o activitate ce poate fi desfăşurată oriunde, de la distanţă. În aceste condiţii sportul în aer liber a început să prindă teren.

    „Odată cu sosirea primăverii am adăugat o nouă opţiune, în afară de cea online, şi anume antrenamentele oudoor, pe un teren de fotbal închiriat, oferind participanţilor oportunitatea de a se antrena în aer liber, cu distanţare socială crescută. Aceste antrenamente au devenit în scurt timp foarte populare şi apreciate. Astfel că, până la redeschiderea sălilor, am ţinut zilnic grupe de antrenament outdoor în Bucureşti, atât dimineaţa, cât şi seara”, a spus într-un interviu acordat Business MAGAZIN Irina Alionte, fondatoarea centrului de fitness BodyShape Transformation din Bucureşti, business pe care l-a înfiinţat în 2015.

    Dacă în martie 2020 peste 80% din membrii centrului de fitness BodyShape s-au mutat în mediul online, după redeschiderea şi repornirea activităţii offline aproximativ 40% dintre clienţi au ales antrenamentele outdoor sau cele desfăşurate în săli de fitness. La începutul lui 2020, BodyShape înregistra un număr de aproximativ 700 de membri. „Ca o privire de ansamblu, undeva la 5% dintre membri au renunţat să mai vină, atât în online cât şi în offline, în perioada pandemiei. Majoritatea membrilor Bodyshape ne-au rămas alături, ceea ce arată unitatea comunităţii pe care am creat-o. Cei care au rămas reticenţi să revină în sală au rămas în online alături de noi, iar ceilalţi au revenit în offline odată cu redeschiderea sălii în data de 15 iunie 2020.”

    Principalii factori care au dus la schimbări majore şi la inovaţii în industria de fitness şi sport au fost restricţiile care au obligat jucătorii din acest sector să găsească soluţii pentru a supravieţui pe piaţă. „Restricţiile impuse de pandemie au fost principala cauză a modificărilor din industria de fitness. Aceste restricţii au dinamizat enorm serviciile online – antrenamente, clase live – care au crescut într-un an cât în ultimii cinci ani la un loc. Noi ne-am adaptat rapid la evoluţia pieţei, astfel încât să păstrăm bunele obiceiuri ale membrilor şi le-am oferit posibilitatea ca, în loc să-şi îngheţe abonamentul, să opteze pentru antrenamenele online.”

    De asemenea, restricţiile au determinat şi o segmentare mai clară a membrilor, mai spune Irina Alionte. „Cei pasionaţi şi-au continuat activitatea. Cei care încă nu atinseseră pragul de motivaţie maximă au abandonat sau şi-au căutat motivare mai puternică prin intermediul antrenamentelor online. Pe perioada pandemiei au existat trei tipuri de clienţi: cei fideli, care şi-au continuat antrenamentele, cei precauţi, care au dorit să îşi reia antrenamentele dar au ezitat, şi cei nehotărâţi care momentan au pus pe pauză antrenamentele. În schimb, a apărut o a patra categorie: cei care nu au avut timp să se antreneze şi care au descoperit prin intermediul antrenamentelor online beneficiile sportului. Rămâne de văzut în următoarele luni, cât de numeroasă este această a patra categorie şi cum va influenţa dinamica serviciilor oferite de cluburile de fitness”, a explicat fondatoarea BodyShape. Munca în sistem remote a fost un alt factor care a influenţat activitatea jucătorilor din industria sportului. Astfel, faptul că oamenii nu mai merg la serviciu fizic a redus mult traficul în cluburile de fitness. „Cred că în următoarea perioadă vom vedea o revenire din ce în ce mai rapidă a oamenilor la lucrul la birou, atât din motive legate de rezultate cât şi din motive legate de socializare. Socializarea a fost o victimă a pandemiei în ultimul an. Noi, fiind fiinţe sociale, ne dorim să ne reluăm obiceiurile”, spune Irina Alionte.

     

    20% din afaceri au fost generate de antrenamentele online

    de la 20 la 8s-a redus anul trecut numărul de angajaţi

    ~40- 50% -scăderea înregistrată de piaţa de fitness în plan local, pe fondul pandemiei

    BodyShape Transformation Centre deţinea două centre de fitness în Bucureşti înainte de pandemie şi avea 20 de angajaţi. Compania a înregistrat la finalul anului trecut afaceri în scădere cu 34% faţă de anul precedent, ajungând la circa 315.000 de euro, de la 500.000 în anul 2019. „Mediul online a reprezentat aproximativ 20% din cifra noastră de afaceri, având în vedere că am introdus rapid şi antrenamentele outdoor în aer liber, iar mulţi dintre membrii noştri deja îşi plătiseră abonamente în avans pe şase luni sau un an de zile.”

    În prezent, în cadrul BodyShape Transformation lucrează opt persoane, care pot munci de oriunde şi pot oferi cursuri şi antrenamente de fitness online. „Pandemia a schimbat modul de lucru în sensul în care atât eu ca şi fondator, cât şi managerul de centru, putem să lucrăm online de oriunde am fi şi acest regim de lucru a devenit noua normalitate”, susţine antreprenoarea.

    Ea spune că un alt avantaj adus de digitalizare şi trecerea în mediul online este faptul că astfel, această activitate, ca şi multe altele din economie, nu mai are graniţe iar antrenamentele pot ajunge la mai mulţi oameni. „Prin antrenamentele online ne putem extinde dincolo de graniţele ţării şi am fost bucuroşi să avem membri activi din cele mai variate colţuri, de la Statele Unite ale Americii, până la Spania şi Turcia. Momentan nu ne-am concentrat eforturile de promovare în mod specific pentru a targeta diaspora românească, toţi clienţii din străinătate au venit prin referinţe de la membrii existenţi.”

    În ceea ce priveşte estimările pentru anul în curs, Irina Alionte spune că nu poate face evaluări sigure, deoarece contextul este încă incert şi orice schimbare poate influenţa radical activitatea centrului de fitness, ceea ce va avea impact asupra cifrei de afaceri. „Este greu de evaluat ce ţintă avem pentru anul în curs, având în vedere contextul incert, nu putem să facem previziuni mai mult decât per fiecare trimestru în parte. Planul nostru rămâne să ne extindem cu noi centre în Bucureşti şi în toată ţara, atunci când acest lucru va deveni posibil şi nu vom mai fi limitaţi de restricţiile în vigoare. Forţa de muncă se găseşte uşor în acest context în industria de fitness şi sunt convinsă că nu vom întâmpina probleme în a ne mări echipa.”

     

    Proiect „doborât” de pandemie

    În iulie 2019, Bodyshape Transformation Centre a devenit partenerul Groupe Renault România, unul dintre cei mai mari angajatori din România, pentru a opera o sală fitness cu circuit închis pentru cei 3.000 de angajaţi din cadrul companiei. „Am inaugurat o sală de fitness de 500 de metri pătraţi dedicată miilor de angajaţi care îşi desfăşurau activitatea în noul sediu, Renault Bucharest Connected, care includea: sală de fitness, studio de aerobic şi cabinete de masaj. Din păcate, în urma pandemiei, când rutina angajaţilor s-a schimbat şi a intervenit lucrul de acasă, am fost nevoiţi să sistăm activitatea din incinta companiei Renault pe o perioadă nedeterminată, având în vedere că nu mai avem clienţi membri care să lucreze în clădire”, a povestit Irina Alionte.

    Piaţa de fitness „aleargă” spre recuperare

     Pandemia a lovit puternic industria de sport şi fitness în 2020, spune Irina Alionte, întreaga piaţă înregistrând o scădere de aproximativ 40-50% în plan local, iar 10% dintre jucători nu au supravieţuit, potrivit reprezentanţilor România Active, patronatul angajatorilor din health and fitness. „Studiile la nivel european estimau că piaţa de fitness îşi va recupera complet pierderile la începutul anului 2022, asta în cazul în care nu ar mai fi nicio altă închidere în 2021. După redeschiderea sălilor din 15 iunie 2020 a urmat o perioadă dificilă în care lumea a început să revină treptat la sală. Am fost însă limitaţi de capacitatea de persoane per grupa de antrenament, datorită restricţiilor în vigoare de a avea o persoană per 10 metri pătraţi. Au fost luni întregi cu  50-60% grad de funcţionare faţă de perioada similară din 2019”, a explicat antreprenoarea provocările cu care se confruntă jucătorii din domeniu în contextul pandemiei. Ea spune că în condiţiile în care costurile cu salariaţii şi chiria rămân la fel, nu este deloc suprinzător că 100 de săli din 1.000 nu au mai reuşit să se menţină pe linia de plutire. „S-au realizat petiţii online care au strâns mii de semnături cu nume grele din sectorul nostru, iar principala solicitare a fost întotdeauna deschiderea sălilor de fitness şi recunoaşterea lor ca serviciu esenţial. Sunt alte ţări europene unde sălile de fitness nu s-au închis şi nu au fost afectate de restricţii, pentru că au fost considerate serviciu de bază, precum mersul la supermarket sau farmacie.”

    Pe termen scurt, în noul context, în industria de fitness vor fi implementate proceduri mult mai stricte, reguli şi operaţiuni clare. „Vom asista şi la tăieri de costuri, pe cât posibil. Bugetele de marketing vor fi folosite cu măsură, prudenţă şi vor avea parte de un audit constant, astfel încât să aducă rezultate cuantificabile. În procesul de optimizare a afacerilor de fitness, digitalizarea va juca un rol important.”

    De asemenea, fondatoarea BodyShape consideră că nu sunt de neglijat nici antrenamentele virtuale care au prins teren fie prin video, fie prin clase live, în aer liber. „Chiar şi când sălile sunt deschise în interior, o parte din membri vor continua să opteze să se antreneze exclusiv online, sau vor alege un mix între antrenamentele online şi fizice. Consider că în industria de fitness e necesară şi educarea oamenilor, noi suntem cei din sectorul de prevenţie, întrucât sportul întăreşte sistemul imunitar, ridică moralul şi energizează organismul. Piaţa de fitness va avea o creştere mai rapidă în următorii 2-3 ani, atât ca şi volum, dar mai ales ca şi ofertă de servicii”, a conchis Irina Alionte.

    În paralel cu businessul BodyShape Transformation Center, Irina Alionte este business mentor la Entrepreneurship Academy, facultate de antreprenoriat din România, şi fondatoare a unei asociaţii nonprofit – Asociaţia Românilor Întreprinzători din Andaluzia, prin care îşi propune să sprijine mediul de afaceri românesc din Spania. „Ca proiecte de viitor, tocmai ce am lansat prima mea carte – „Bucuria de a fi în formă” – despre transformarea corporală completă, pe trei piloni: antrenament, nutriţie şi tehnici motivaţionale.”

    Ea şi-a început cariera de antreprenor în Anglia, pe când urma un program masteral în cadrul University of Warwick. Cu o finanţare de aproximativ 3.000 de lire primită de la guvernul britanic şi un board de mentori care au asistat-o şi au învăţat-o cum să transforme ideea în business, Irina Alionte a dezvoltat un concept de petreceri de fitness pe care l-a denumit Club Cardio, pe care l-a extins în mai multe universităţi din Anglia. Însă, în 2015, antreprenoarea s-a întors în România şi a înfiinţat centrul de fitness Bodyshape Transformation.

  • Povestea familiei care a lăsat viaţa din Bucureştiul agitat pe o viaţă la un conac în vârf de munte înconjurat de pădure. Aici au construit o adevărată oază de linişte, dar şi o afacere de succes

     În primăvara lui 2014, Amalia Petre era manager de logistică la Ursus Breweries, iar soţul ei, Romeo, îşi dedica toată atenţia propriei firme de procesare foto şi producţie de materiale personalizate. Nici nu le trecea prin cap să facă vreo schimbare majoră în vieţile lor. Până când cineva i-a întrebat dacă nu vor să preia şi să ducă la bun sfârşit un proiect turistic, o pensiune în mijlocul pădurii, pe vârful unui deal din satul Măgura, judeţul Buzău. Răspunsul afirmativ nu a întârziat şi aşa a ajuns familia Petre să dezvolte Cetăţuia.

    Pensiunea se afla în faza aprobării documentaţiei atunci când Amalia şi Romeo Petre, în vârstă de 53 de ani fiecare, au acceptat propunerea de a o dezvolta mai departe. În elanul luat pentru a se aventura în această provocare a contat însă un lucru. „Eu eram într-o perioadă în care eram fascinată de arhitectura conacelor româneşti, de frumuseţea lor şi nu mă săturam căutându-le pe internet.

    Aveam colecţii întregi de poze cu ele. În acest context a venit soţul meu cu propunerea şi mi-a arătat proiectul. Arcadele de la faţadă m-au cucerit. Aveam pe masă propriul nostru conac”, îşi aminteşte Amalia Petre. Aşa că amândoi au fost de acord că o astfel de şansă nu se iveşte de două ori în viaţă, iar decizia a fost luată aproape imediat. În noiembrie 2014, la jumătate de an după ce au văzut proiectul, începeau primele lucrări de construcţie, iar un an mai târziu, în noiembrie 2015, totul era gata: construcţie, finisaje, dotări. Pe 2 aprilie 2016 s-au deschis uşile de la Cetăţuia pentru primii clienţi.

    500.000 de euro a fost valoarea proiectului iniţial, cu 50% finanţare europeană, dar investiţia totală a depăşit valoarea iniţială cu mult.

    „Eu m-am ocupat de decoraţiuni şi de dotări. Nu am apelat la un designer pentru că am vrut ca această casă să ne reprezinte. Piatra şi lemnul au fost principalele elemente de la care am plecat atunci când am gândit interioarele. Natura ne-a inspirat.” Iniţial, văzând proiectul, Amalia Petre se gândise să-l decoreze ca pe un conac boieresc, cu elemente tradiţionale româneşti, cuverturi croşetate, perdele de borangic, mobilă veche, covoare ţesute în război, scoarţe. După ce au mers, însă, în vizită, din întâmplare, la un alt proiect turistic, toate planurile au fost reconfigurate, aşa că totul a căpătat o tentă mai modernă. „Valoarea proiectului iniţial a fost de 500.000 de euro, cu 50% finanţare europeană, dar investiţia totală a depăşit valoarea iniţială cu mult, pentru că am făcut upgrade la mai multe elemente din proiect. De exemplu, am înlocuit gresia din toate spaţiile comune şi din băi cu piatră naturală, iar uşile, mobilierul şi parchetul am ales să fie din lemn masiv, aşa că preţurile au fost pe măsură.” În plus, nu au fost mici nici costurile cu aducerea utilităţilor, precum curent sau apă, sau cele pentru amenajarea curţii, unde a fost folosită piatra care a fost scoasă din fundaţie. „Am avut noroc şi de meşteri care au ştiut cum s-o folosească şi cum s-o aşeze. Toate lucrurile acestea s-au făcut fără proiect, fără designer, doar la inspiraţia locului şi a meşterului.” De altfel, despre loc, Amalia Petre spune că mai degrabă el i-a ales pe cei doi soţi. Numele pensiunii vine de la cel al dealului, pe care se află, Cetăţuia, cu o înălţime de 632 de metri. Înainte de a începe construcţia, Amalia şi Romeo au mers să vadă locul, de care s-au îndrăgostit pe loc. Era o poiană fascinantă, fără copaci, iar în cel mai înalt punct al dealului se află o cruce de piatră de hotar din 1869. „Locul are în spate o istorie pe care am aflat-o abia mai târziu. În apropiere, la numai 600 de metri de schitul Cetăţuia, se află un loc superb, despre care se spune că regele Carol ar fi vrut să-l aleagă pentru a-şi face reşedinţa de vară, înainte de Sinaia. Legenda spune că lipsa apei din zonă şi un incident nefericit, interpretat ca fiind de rău augur (calul său s-a accidentat la picior când vizitau zona), l-au făcut să renunţe.”

    Amalia Petre, proprietară Cetăţuia: „Am avut şi turişti străini, nu anul trecut, însă anterior pandemiei. Cei mai mulţi au fost din Israel, Germania, Olanda, dar şi din locuri foarte îndepărtate, precum Australia, Noua Zeelandă, Japonia sau Statele Unite ale Americii.”

    La distanţă de patru kilometri de pensiunea Cetăţuia se află Mănăstirea Ciolanu, o mănăstire de călugări, atestată documentar din secolul al XVI-lea, iar pe dealurile de jur-împrejur, întinsă pe 20 de hectare, este tabăra de sculptură Măgura, o expoziţie în aer liber cu 256 de lucrări în piatră, care în 2020 a împlinit o jumătate de secol de la prima ediţie. Iar acestea nu sunt singurele facilităţi şi atracţii din zonă. „Suntem, în mod fericit, plasaţi oarecum echidistant de multe obiective turistice, unele foarte cunoscute, cum sunt Vulcanii Noroioşi, iar altele – pe cât de necunoscute, pe atât de surprinzătoare: Babele de la Ulmet sau Trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre de la Nucu, munţii de sare. Zona Buzăului este o zonă turistică ce un potenţial enorm şi se fac demersuri pentru încadrarea geoparcului Ţinutul Buzăului ca geoparc UNESCO. Sunt locuri care abia aşteaptă să fie descoperite.” Pentru cei care îşi doresc mai mult să se relaxeze decât să cutreiere, Cetăţuia are o minibibliotecă, o masă pentru tenis de masă, tir cu arcul, un loc de joacă pentru copii, leagăne şi hamace. O cameră dublă la Cetăţuia costă aproximativ 450 de lei pe noapte şi include mic-dejun. Preţurile variază în funcţie de zilele săptămânii, dar şi în funcţie de sezon. În total, există două apartamente, o cameră triplă şi şapte camere duble. Restaurantul à la carte a ajutat la poziţionarea locului pe piaţă, având o capacitate la interior de 40 de locuri şi încă 50 la terasele din exterior. Chiar dacă anul trecut, familia Petre a pus lacătul pe poartă în perioada martie-iunie, din cauza pandemiei, rezervările nu au fost cu mult mai puţine faţă de anul precedent per total. Terasa s-a dovedit a fi un avantaj, iar clienţii au căutat locuri mai retrase, de dimensiuni mai reduse. „Cred că avem în jur de 2.000 de turişti pe an. Foarte mulţi au revenit la noi de mai multe ori. Am avut şi turişti străini, nu anul trecut, însă anterior pandemiei. Cei mai mulţi au fost din Israel, Germania, Olanda, dar şi din locuri foarte îndepărtate, precum Australia, Noua Zeelandă, Japonia sau Statele Unite ale Americii.” Amalia şi Romeo Petre vor să ducă mai departe proiectul Cetăţuia, aşa cum au reuşit şi până acum să-l dezvolte împreună. Se cunosc de 40 de ani, au fost colegi de clasă din şcoala generală până la liceu şi s-au făcut amândoi ingineri. Ea, mai precaută, a ales statutul de angajat, iar el, cu spirit antreprenorial, a ales riscul şi şi-a construit propria afacere încă din anii ’90. Seriozitatea şi munca sunt cele două elemente care i-au ajutat, cred ei. Pe ele se bazează şi pentru a pune în aplicare proiectul de extindere a pensiunii din judeţul Buzău. Mai aşteapă doar finanţarea, în rest totul este gata.

    Amalia Petre, proprietară Cetăţuia: „Suntem, în mod fericit, plasaţi oarecum echidistant de multe obiective turistice, unele foarte cunoscute, cum sunt Vulcanii noroioşi, iar altele – pe cât de necunoscute, pe atât de surprinzătoare: Babele de la Ulmet sau Trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre de la Nucu şi munţii de sare. Zona Buzăului este o zonă turistică CU un potenţial enorm şi se fac demersuri pentru încadrarea geoparcului Ţinutul Buzăului ca geoparc UNESCO. Sunt locuri care abia aşteaptă să fie descoperite.”

  • Cum au reuşit doi români să transforme o casă ridicată în timpul Primului Război Mondial într-o afacere de familie. Conacul e vizitat acum de turişti din toată lumea

    Unele lucruri ajung în pragul pierzaniei doar pentru a renaşte apoi mai înfloritoare ca niciodată. Este şi cazul Casei Măntescu, un conac devenit proiect turistic, aşezat în satul de munte Ruginoasa din judeţul Buzău. Dorinţa nepoatei familiei proprietare, armonizată cu un strop de inspiraţie, au redat conacului viaţa aproape pierdută. Care este povestea?

    Temelia Casei Măntescu a fost pusă în 1914, iar construcţia a fost gata doi ani mai târziu. Responsabil a fost Ion Manta, un tâmplar cunoscut în zona Buzăului. Când casa a fost gata, el a trebuit să răspundă chemării la arme şi să meargă pe front în Primul Război Mondial, numele lui regăsindu-se mai târziu menţionat pe Masoleul Eroilor de la Mărăşeşti. Casa Măntescu, aşa cum şi-a căpătat denumirea, a funcţionat, în anii ’40-’50, ca şcoală primară, iar după ce şi ultimul membru al familiei care a ridicat-o a încetat din viaţă, în 2010, conacul a rămas nelocuit, deteriorându-se substanţial.

    „Ultima mea vizită acolo, în timpul vieţii bunicii, a fost în 2003, înainte să mă relochez în Marea Britanie. Atunci, casa Măntescu arăta încă frumos şi era în stare bună”, îşi aminteşte Ramona Mellor, cea care a preluat frâiele acestui proiect imobiliar. Se întâmpla în 2012, când a revenit în România într-o vizită alături de soţul ei, Paul, şi de fiica lor, Enya Lucia. A constatat că proiectul Casa Măntescu, odată luminos şi nobil, arăta dezolant şi doar amintirile şi câteva elemente aduceau cu conacul de altădată.

    Aşa că s-a mobilizat şi a dat din nou viaţă interioarelor locului, înnobilate cu obiecte de artă manuală tradiţională. Au fost necesari aproape patru ani de lucrări de restaurare şi studiere a specificului arhitectural al locului, de găsire a celor mai potrivite elemente de interior pentru a reface autenticitatea locului şi a adăuga funcţionalitatea stilului de viaţă modern, fără a compromite latura estetică şi nici pe cea istorică. Sursa de inspiraţie a fost timpul petrecut în zona rurală a Angliei, unde Ramona Mellor locuieşte din 2003.

    Casa Măntescu poate fi catalogată drept un loc de cazare exclusivist, ţinând cont că nu se pot caza mai mult de patru-cinci persoane simultan.

     

    În plus, în vara lui 2012, am mers într-o minivacanţă la una dintre locuinţele rurale restaurate pe care le deţine fundaţia Prinţului Charles, moştenitorul Coroanei britanice, mai precis cea din Valea Zălanului (judeţul Covasna – n. red.). Am considerat că, dacă un prinţ englez poate promova frumuseţea României rurale, cu atât mai mult este o datorie morală pentru noi să promovăm la rândul nostru valorile culturale ale satului, deschizând Conacul Măntescu tuturor celor doritori să se inspire şi să-şi reamintească de traiul de altădată al copilăriei la ţară”, povesteşte Ramona Mellor.

    Măntescu este numele de familiei al învăţătorului Gheorghe Măntescu din satul Ruginoasa, unde se află conacul, fiul lui Ion Manta, ctitorul casei. El şi-a schimbat numele din Manta în Măntescu, deoarece, se spune, erau numeroase familii cu numele Manta în zonă. Aşa că Măntescu a rămas şi numele conacului astăzi. „Efortul (financiar – n. red.) a fost triplu faţă de ce am anticipat, investiţiile ajungând undeva la 60.000 de euro, din care 6.000 de euro – costuri de achiziţie şi juridice, iar 54.000 de euro – costuri de proiect, renovare şi mobilare a interioarelor.

    Dincolo de efortul financiar însă, când te decizi să restaurezi o casă trebuie să fii pregătit să te confrunţi cu foarte multe provocări, întrucât soluţiile pe şantier nu sunt uşor de găsit. Din acest motiv, alegerea echipei de lucru trebuie făcută cu cea mai mare grijă.” S-au folosit materiale de construcţii identice cu cele originale, s-au refăcut sobele după cele originale, s-a păstrat şi recondiţionat tâmplăria şi s-a reconstruit acoperişul de şindrilă după o fotografie din 1938. Să renovezi este mult mai dificil decât să construieşti de la zero, a învăţat Ramona Mellor, dar a făcut-o pentru că ştia că va merita efortul.

    „O casă cu personalitate este emblema unei comunităţi şi e o reală bucurie să vedem cât de mult se mândreşte comunitatea cu acest conac restaurat şi câtă bucurie şi inspiraţie oferă locul celor care ne vizitează şi înnoptează la conac.” Casa Măntescu poate fi catalogată drept un loc de cazare exclusivist, ţinând cont că nu se pot caza mai mult de patru-cinci persoane simultan. În total, circa 200 de oaspeţi ajung să-şi petreacă cel puţin o noapte la conacul de la Ruginoasa. Cei mai mulţi sunt din România, dar nu lipsesc nici vizitatorii din Franţa, Italia, Polonia, Olanda, Germania, Israel, Marea Britanie, Scoţia şi chiar Statele Unite ale Americii sau Canada.

    „Dincolo de efortul financiar, când te decizi să restaurezi o casă trebuie să fii pregătit să te confrunţi cu foarte multe provocări, întrucât soluţiile pe şantier nu sunt uşor de găsit. Din acest motiv, alegerea echipei de lucru trebuie făcută cu cea mai mare grijă.”

    Ramona Mellor, proprietar Casa Măntescu

    „Nu turismul în masă este ceea ce vrem să atragem, ci turismul de calitate, pentru oaspeţi căutători de experienţe unice. Am creat un concept de şedere autentică, de muzeu viu, cum nu este posibil într-un muzeu al satului de obicei. Unul în care poţi degusta atmosfera de acum un secol, cu adaosul foarte discret de confort modern.” Conacul se află într-o zonă montană, pe un drum de sat de munte care şerpuieşte până aproape de pădure. Deşi infrastructura nu e remediată complet şi sunt aproximativ 20 de minute de mers cu maşina pe un drum neasfaltat, vizitatorii conacului spun că acesta este, totuşi, un avantaj, pentru că descurajează construirea în zonă, astfel că arealul rămâne nepoluat din punct de vedere arhitectural. „Costul (de cazare – n. red.) reflectă foarte onest ceea ce oferă locul, un muzeu al satului în care poţi să şi dormi. Aici vii să te regăseşti şi să te refaci. Locaţia se închiriază pentru minimum două nopţi şi doar integral, cu capacitate de patru-cinci locuri, adică două camere duble plus o cameră single, totul pentru 350-400 de lei pe noapte”, spune Ramona Mellor.

    Anul trecut, turiştii au fost parcă mai receptivi ca niciodată la proiectul Casei Măntescu, fiind un an imposibil de uitat. Cum spaţiul nu este împărţit decât cu propriul grup, turiştii s-au simţit în siguranţă, mai ales că zona este şi ea puţin populată.

    Cea mai importantă «facilitate» a zonei rămâne experienţa vieţii rurale autentice. Până şi încălzirea este pe bază de lemne, în sobe tradiţionale ca acum un secol, oferind aceeaşi căldură, cu un strop în plus de atmosferă de poveste. „Acest aspect nu a fost modificat fiindcă face parte din amprenta locului, deci este nevoie ca oaspeţii care ne aleg să poată întreţine focul în sobele tradiţionale pe perioada şederii, lucru pe care îl comunicăm în avans, pentru a evita orice neplăceri cu cei care nu ştiu cum să procedeze cu focul pe perioada rece. Acestora le recomandăm locaţia doar în sezonul cald.”

    Amatorii de vestigii rupestre şi de peisaje alpine sunt în largul lor la Casa Măntescu, unde frumuseţea naturală este nealterată de timp sau de poluare. „Biodiversitatea este de o valoare imensă, astfel că poţi lua masa în odaia mare, în timp ce pe geam vezi o veveriţă căţărându-se pe o creangă. Sau poţi să-ţi bei cafeaua în cerdac, ascultând şi privind o pasăre rară ori specii incredibile de fluturi sau flori şi plante medicinale pe care nu le întâlneşti oriunde. Un cerb lopătar sau o căprioară sfioasă pot oricând să-ţi apară fugar în cale dacă ajungi în zonă la ore liniştite din zi”, mai spune Ramona Mellor. Ea vrea să ducă mai departe povestea conacului şi a supravieţuirii lui, aşa că şi-a propus să organizeze evenimente şi workshopuri în care să vorbească despre cum a fost tot traseul până acum, cu speranţa că va inspira şi alţi oameni să prindă curaj pentru a conserva propriile moşteniri de familie. Şi nu doar atât. „Avem în plan să ne extindem cu un alt concept într-o loc superb, satul Peştera din judeţul Braşov, unde vom locui permanent, într-un spaţiu cu o natură magnifică din Parcul Naţional Piatra Craiului.” Atenţia pentru origine şi autenticitate va dicta şi acolo, promite Ramona Mellor, fiind regula de aur după care vrea să-şi construiască proiectele şi mai departe.


    Au fost necesari aproape patru ani de lucrări de restaurare şi studiere a specificului arhitectural al locului, de găsire a celor mai potrivite elemente de interior pentru a reface autenticitatea locului şi a adăuga funcţionalitatea stilului de viaţă modern, fără a compromite latura estetică şi nici pe cea istorică.

    Amatorii de vestigii rupestre şi de peisaje alpine sunt în largul lor la Casa Măntescu, unde frumuseţea naturală este nealterată de timp sau de poluare.