Potrivit unui document al anchetatorilor, aflat între cele prin care se cere aviz de la Parlament pentru ridicarea imunităţii a trei foşti miniştri, unul dintre martorii audiaţi până la acest moment în dosarul licenţelor Microsoft a dat o amplă declaraţie privind modalitatea de acordare a licenţelor.
Printre altele, martorul susţine că, în 2004, Claudiu Florică, unul dintre personajele cheie ale afacerii cu licenţe Microsoft, la acea dată şeful Fujitsu Siemens Computers, “a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD”. Potrivit declaraţiei martorului, “în schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.”
Martorul, căruia anchetatorii nu îi dau numele la acest moment, relevă pe parcursul declaraţiei sale comiterea în cadrul procedurilor de selectare a firmelor şi de achiziţiei a mai multor fapte de trafic de influenţă şi luare de mită. Acelaşi martor leagă şi numele fostului prim-ministru Adrian Năstase, precum şi ale altor demnitari apropiaţi acestuia de afacerea licenţelor Microsoft. Potrivit martorului, persoanele implicate în trafic de influenţă şi luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, prim – ministru în perioada 2000 – 2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor către Adrian Năstase în acea perioadă, Remus Truică, şeful Cancelariei Primului – ministru în acea perioadă, Victor Ponta, şeful Corpului de Control al Premierului în acea perioadă, Ecaterina Andronescu – ministru al Educaţiei 2000 – 2004, Cristina Ghiţulică – şef de cabinet la Ecaterina Andronescu în perioada 2000 – 2004, Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului în acea perioadă, Traian Ionescu – director în Ministerul Educaţiei, Valentin Cotârţă – director în cadrul Ministerului Educaţiei, Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu – ministrul finanţelor la acea perioadă, Enache Jiru – secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Nica – ministru MCTI, precum şi miniştrii numiţi după Ecaterina Andronescu şi anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclăuş şi ulterior, Andrei Marga.
Redăm în continuare declaraţia martorului aşa cum se regăseşte în documentul anchetatorilor:
„Acest megacontract în jur de 200 milioane dolari a fost iniţiat, negociat şi controlat de Claudiu Florică în perioada 2001 – 2002, când a avut în acest sens întâlniri directe cu Ecaterina Andronescu, Mihnea Costoiu şi alţi angajaţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, factori de decizie privitori la acest proiect. Contractul a fost atribuit prin negociere cu sursă unică, deşi nu exista nici un fel de impediment din punct de vedere tehnic pentru o licitaţie deschisă, respectiva decizie fiind luată de Guvern într-o şedinţă închisă şi nepublică.
Contractul încheiat de Siveco cu Ministerul Educaţiei a fost conceput ca un contract cadru a cărui derulare urma să aibă loc în mai multe etape, pe măsură ce Ministerul Educaţiei obţinea bugetul necesar achiziţiei. Contractul a fost conceput ca un contract ce depăşea necesităţile pentru a permite noi achiziţii ulterioare prin acte adiţionale, fără o procedură de licitaţie.
Claudiu Florică a condiţionat prezenţa firmei Compaq în acest contract de subcontractarea întregii furnituri de echipamente şi servicii în valoare de 2,3 milioane dolari firmei Technet Austria , firmă înfiinţată de Dragoş Stan în Austria printr-un intermediar, prieten de-al său pe nume Thomas Heintschel, special pentru derularea de contracte care implicau plata unor mite pentru persoane politice implicate în aprobarea acestui contract.
Conducerea Compaq de la acea vreme, anume Mihai Pascali şi Călin Tatomir a aprobat derularea contractelor în această manieră şi a acceptat adaosurile comerciale exagerate ale firmei Technet Austria ştiind că din aceste adaosuri urma să fie plătită mita către persoanele din anturajul lui Adrian Năstase.
Claudiu Florică a condiţionat şi prezenţa firmei Siveco ca integrator în acest contract de subcontractarea unei părţi din softwear şi servicii în valoare de 1,5 milioane dolari firmei Kapraras Consulting condusă de Antonio Kapraras care urma să asigure la rândul ei plata unei mite către persoane din anturajul lui Adrian Năstase.
În anul 2002, Claudiu Florică s-a mutat de la Compaq la Fujitsu Siemens Computers şi ca urmare FSC a fost inclusă în contract în locul firmei Compaq şi a primit o comandă de echipamente de tehnică de calcul şi servicii în valoare de 8 milioane dolari, comandă condiţionată de cesionarea întregului contract către firma Net Consulting, firmă deţinută de Dragoş Stan şi care avea acelaşi rol de a plăti mitele promise de Claudiu Florică persoanelor din anturajul lui Adrian Năstase, acesta fiind singurul care putea semna HG ce avea ca obiect atribuirea contractelor în mod direct prin negociere cu sursă unică.
Această înlocuire a firmelor s-a efectuat cu acordul autorităţilor contractante existând corespondenţă în acest sens între Siveco, Ministerul Educaţiei, în care Siveco solicita această modificare, dar fără să existe nici un motiv real pentru care firma Compaq ar fi fost înlocuită cu FSC şi nu cu orice altă firmă producătoare de tehnică de calcul de pe piaţă.
Contractele cu Ministerul Educaţiei erau încheiate formal cu companii mari sau multinaţionale şi acolo unde era Claudiu Florică director, la un anumit moment, acolo apărea şi atribuirea directă a contractelor de către statul român.
În august 2003, Ecaterina Andronescu a fost schimbată cu Alexandru Athanasiu, în funcţia de ministru al Ministerului Educaţiei, iar Claudiu Florică a pierdut o parte din controlul pe care-l avea asupra autorităţii contractante, contractul derulându-se în continuare în perioada 2003 – 2009, dar fără ca vreuna din firmele protejate şi controlate de Claudiu Florică – Fujitsu Siemens Computers, Net Consulting, Softwin să mai primească vreo contractare.
În perioada 2003 – 2005, Claudiu Florică a exercitat presiuni pe toate canalele oficiale şi neoficiale pentru a fi reinclus în proiect, dar fără succes. Astfel, Claudiu Florică s-a întâlnit în primăvara anului 2004 cu Alexandru Bittner care controla toate proiectele de IT în perioada guvernării PSD-iste, 2000 – 2004, iar acesta i-a oferit lui Claudiu Florică susţinerea pe lângă Adrian Năstase în proiectele sistemului de securizare a frontierelor de stat şi proiectul licenţierii Guvernului României pentru produse Microsoft cu condiţia să renunţe să mai facă presiuni pentru a reintra în proiectului Sistemului Educaţional Informatizat.
Tot în 2004, Claudiu Florică s-a întâlnit cu Victor Ponta care avea la acea vreme funcţia de şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase şi a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD.
În schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.
În decembrie 2004, după schimbarea partidului de guvernământ ca urmare a alegerilor ce au avut loc, Claudiu Florică fiind în relaţii personale directe cu diverşi membrii ai Partidului Democrat, cum ar fi Romeo Raicu, Mihai Stănişoară, Victor Blaga, Răsvan Toader şi-a reluat campania de atac la adresa firmei Siveco şi a solicitat şi noilor miniştri reincluderea firmelor FSC, Net Consulting şi Softwin, firme pe care le controla în mod indirect, în acest proiect, dar fără succes.
Au fost foarte multe persoane implicate deoarece acest contract presupunea aprobări atât de la nivelul cancelariei primului – ministru, Ministerului Finanţelor, Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Persoanele implicate în trafic de influenţă şi luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, prim – ministru în perioada 2000 – 2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor către Adrian Năstase în acea perioadă, Remus Truică, şeful Cancelariei Primului – ministru în acea perioadă, Victor Ponta, şeful Corpului de Control al Premierului în acea perioadă, Ecaterina Andronescu – ministru al Educaţiei 2000 – 2004, Cristina Ghiţulică – şef de cabinet la Ecaterina Andronescu în perioada 2000 – 2004, Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului în acea perioadă, Traian Ionescu – director în Ministerul Educaţiei, Valentin Cotârţă – director în cadrul Ministerului Educaţiei, Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu – ministrul finanţelor la acea perioadă, Enache Jiru – secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Nica – ministru MCTI, precum şi miniştrii PD numiţi după Ecaterina Andronescu şi anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclăuş şi ulterior, Andrei Marga.
Firmele implicate de către Claudiu Florică în traficul de influenţă şi dare de mită şi persoanele respective sunt Dragoş Stan, patronul firmei Net Consulting, Thomas Heintschel, acesta fiind interpus a lui Dragoş Stan şi Claudiu Florică ca director în firmele Technet şi Profinet, Nicolae Culacov, Ştefan Blaer şi Ioan Blaer, acţionari ai firmei Omnitech, care se ocupau de relaţia cu Ministerul Finanţelor, Dinu Pescariu, patronul de la Tenis Club, vechi prieten al lui Claudiu Florică care aducea sumele de bani în numerar în ţară ce urmau să fie plătite ca mită, în numerar, precum şi Antonio Kapraras, patronul firmei Kapraras Consulting.
Alte persoane implicate în traficul de influenţă şi dare de mită, în acest contract, în colaborare cu Claudiu Florică sau în mod direct, protejându-şi propriile interese în acest contract, sunt Irina Socol, patronul firmei Siveco, Florin Ilia, director şi acţionar Siveco, Gheorghe Sadoveanu, angajatul Siveco care se ocupa de traficul de influenţă la nivelul primului – ministru, Ştefan Morcov, angajat Siveco şi manager project pe proiect, Mihai Pascadi – director general Compaq, Călin Tatomir – director adjunct Compaq România, Vadimir Aninoiu – director general IBM România, Mihai Guran – director vânzări IBM România, Gabi Marin – patron la Omnilogic, Radu Enache – director general HP România, Dan Roman – director S&T România, Bogdan Cocora S&T România, Florin Talpeş – patronul Softwin, Metodiu Mehmet – director vânzări Softwin, şi ulterior coacţionar cu Claudiu Florică într-una din firmele acestuia, toate aceste firme menţionate mai sus fiind implicate oficial în contractul cu Ministerul Educaţiei şi făcând fiecare la rândul său trafic de influenţă şi dare de mită pentru a-şi maximiza cota din contract şi a-şi proteja rămânerea lor în acest contract.
Mecanismul era de a se crea un profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul unor off-shore-uri sumele de bani necesare plăţii mitelor prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Odată ajunşi banii în off-shore-urile din destinaţii cât mai îndepărtate pe teritoriul României, mitele erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele de lângă autoritatea contractantă şi care aveau rolul de a spăla respectiv bani şi de a-i aduce în ţară pe căi legale sau o parte erau scoşi numerar din băncile din afara teritoriului României şi aduşi în numerar în ţară, tot în mod ilicit, folosind diferiţi intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta în ţară, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor de persoanele care încasau mită.
Contractul s-a derulat până în anul 2009, a ajuns în total la o valoare de 124 milioane dolari, iar valoarea reală a echipamentelor hardware cumpărate de Ministerul Educaţiei, a fost de aproximativ 50% din preţul contractual şi în cazul aplicaţiilor software şi serviciilor valoarea reală fiind aproximativ 10% din preţul achiziţiei.
Nu exista absolut nici un motiv real pentru care nu ar fi fost necesară organizarea unei licitaţii publice, toate produsele hardware şi software putând fi procurate de la nenumăraţi producători de pe piaţa locală. Această modalitate de achiziţie a fost utilizată pentru ca preţurile să nu fie cunoscute publicului şi să permită supraevaluarea contractului.
Pot exemplifica în acest sens că o imprimantă care se găsea pe piaţă la preţul de 300 euro era vândută de Siveco, Ministerului Educaţiei la un preţ de 1.500 euro, iar lecţiile informatice care era cumpărate de Siveco la preţul de 1.000 – 2.000 euro bucata, erau vândute Ministerului Educaţiei la preţuri de 9, 10 şi chiar 11.000 euro.
Toate echipamentele erau cumpărate de Siveco de la cei 3 subcontractanţi ai săi, Compaq, IBM şi HP, iar din 2003 doar IBM şi HP. Aceştia le cumpărau la rândul lor de la subcontractanţi ai lor, cum ar fi Compaq de la Technet, Fujitsu Siemens Computers de la Net Consulting, IBM România de la Omnilogic, HP de la S&T, iar ultimii subcontractanţi le cumpărau de pe piaţa liberă sau de la distribuitorii autorizaţi. Prezenţa acestora în contract a fost necesară doar pentru a permite crearea profitului din care să se plătească mitele, deoarece oricare dintre multinaţionalele contactate de Siveco ar fi putut să cumpere produsele respective şi să le distribuie Ministerului Educaţiei, în mod direct fără subcontractanţi.
Lecţiile au fost cumpărate în parte de la firma Softwin, o parte au fost dezvoltate de către angajaţi Siveco, iar altă parte a fost achiziţionate de Siveco de la liceeni, practic de la beneficiari finali ai proiectului. În acest scop Siveco a organizat o competiţie adresată tuturor şcolilor şi liceelor pentru elaborarea de lecţii informatice şi cele mai bune lecţii din cadrul competiţiei erau achiziţionate la preţuri modice de către Siveco şi revândute Ministerului Educaţiei şi Cercetării la preţuri de la 5 până la 10 ori mai mari.
Existau nişte standarde din punct de vedere pedagogic, şi anume respectarea programei şcolare în vigoare, acestea fiind cerute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi nişte standarde tehnice pentru a se asigura o oarecare uniformitate a limbajelor de programare folosite, cerinţe formulate de Siveco, prin Departamentul tehnic”.