Tag: libris

  • Evadările (literare) ale unui lider de business ocupat

    Pentru Dragoş Anastasiu, el însuşi un personaj al mediului de afaceri local, cărţile au un rol important în dezvoltarea personală, însă şi un loc bine delimitat în agenda sa. Mai precis, în cea de weekend şi de vacanţe. Nu ştim cu precizie de câte concedii a avut timp în cei peste 25 de ani de activitate în domeniul turismului, în care a fost mai degrabă preocupat să ofere altor milioane de români vacanţele mult aşteptate, dar am aflat totuşi care sunt lecturile ce-i servesc drept sursă de inspiraţie executivului votat şi în acest an printre cei mai admiraţi lideri din businessul românesc.

    „Într-o zi obişnuită, citesc dimineaţa ştirile şi noutăţile din zonele care mă interesează pe telefon. Când ajung la birou, în prima parte a dimineţii, citesc ziare şi reviste – cele la care sunt abonat – vorbim de publicaţii de business. Deşi citesc zilnic şi, când mă interesează ceva aprofundez serios, cărţile sunt lecturi de weekend, de zile libere şi de vacanţe”, îşi descrie executivul agenda literară.

    Deşi a vândut anul trecut businessul Eurolines, o decizie norocoasă, care l-a ferit de pierderea multor milioane de euro odată cu apariţia noii crize din turism provocate de pandemie, programul lui Dragoş Anastasiu este la fel de ocupat. Nu a rămas departe de afacerea pe care a crescut-o timp de 25 de ani şi a adus-o la venituri de 13 milioane de euro în 2019, rămânând la cârma businessului în funcţia de preşedinte. Implicat, de asemenea, în industria ospitalităţii, prin prisma businessului Green Village Resort 4* Resort din Delta Dunării, pornit în urmă cu 5 ani, şi a afacerii Valea Verde Resort, din satul Cund, Transilvania, în care deţine o serie de participaţii, el deţine şi o platformă de închiriere de maşini – franciza Enteprise Rent-A-Car, oferă servicii de suport (resurse umane, marketing, administrativ şi contabilitate prin Ad Wise 4 people), dar şi consultanţă în domeniul livrării de traininguri şi al dezvoltării organizaţionale, şi este, totodată, preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Germane şi al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

    În prezent, în această agendă încărcată s-a strecurat cartea „Începe cu de ce”, de Simon Sinek. Executivul spune că îşi alege lecturile în funcţie de cărţile citite de oamenii pe care-i întâlneşte şi care-l inspiră. „Trag cu ochiul la recenzii de carte şi aşa aleg ce cumpăr. Citesc multe cărţi ale speakerilor motivaţionali.” Deşi spune că nu sunt atât de multe cărţi specifice industriei de travel sau HoReCa, antreprenorul citeşte în schimb multe articole din aceste zone. „Mă informez mereu, există publicaţii foarte bune şi foarte serioase în străinătate.” Pentru Dragoş Anastasiu, cărţile de business sunt, deopotrivă, sursă de inspiraţie şi documentare, cât şi de relaxare, pentru că, spune el, beletristică nu a mai citit de peste 15 ani.

    Cartea copilăriei sale, care, de altfel, ne-a înfrumuseţat anii copilăriei multora dintre noi, este „Cireşarii”, a lui Constatin Chiriţă. Tot un scriitor român este şi cel cu care Dragoş Anastasiu şi-ar fi dorit să ia masa, dacă ar fi avut ocazia. „Mi-a plăcut mult «Cel mai iubit dintre pământeni» şi mi-ar fi plăcut să îl întâlnesc pe Marin Preda. L-aş fi ascultat fără să îl întrerup, orice ar fi vrut el să îmi povestească. Şi l-aş fi întrebat cum să fac să devin cel mai iubit dintre pământeni.” Cartea cu cel mai mare impact asupra spune că a a fost „Cultura serviciilor de excelenţă”, a scriitorului Ron Kaufman. „După ce am participat la un workshop ţinut de Ron Kaufman în România şi după ce am citit cartea sa, am implementat imediat în companie principiile enunţate de el atât de clar şi de simplu. Am schimbat cultura organizaţională, orientând-o către client – intern şi extern (aceasta a fost una dintre cele mai importante descoperiri, că noi toţi suntem clienţi, în relaţie cu colegii, furnizorii, chiar şi prietenii noştri), şi transformând feed-backul clienţilor în cel mai important instrument de măsurare a serviciilor noastre. A funcţionat!”

    Lecturile care consideră că nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui antreprenor sau om de business sunt: „Antreprenoriat”, a lui Marius Ghenea, „Excepţionalii”, de Malcolm Gladwell, şi „Lider fără funcţie”, scrisă de Robin Sharma.

    Executivul consideră că lectura este esenţială în rutina angajaţilor unei companii. „Cred că cei care continuă să se instruiască, să citească, să meargă la cursuri sunt cei care se dezvoltă şi au succes în carieră. Avem o bibliotecă în companie, populată cu cărţi de business. Fiecare coleg are acces la ea, poate împrumuta şi citi orice titlu. Cumpărăm în continuare cărţi, chiar la recomandarea lor. Eu nu obosesesc să le spun colegilor mei întruna să fie curioşi şi să citească – cărţi, reviste, articole, să asculte speech-uri, să urmărească evenimente de tip TED Talks, orice îi ajută să înţeleagă lumea şi orice îi ajută să gândească liber.”

    Personal, preferă cărţile tipărite şi, cu toate că lumea e din ce în ce mai digitalizată, în opinia sa cărţile se vor publica şi mai departe în format fizic, „cel puţin încă o vreme, pentru noi cei obişnuiţi să dăm pagina. Ce va fi peste 50 de ani, însă, pentru mine este mai greu de dibuit. Şi la apariţia primelor cărţi digitale citeam în presă scenariile conform cărora cartea tipărită va muri şi, iată, încă prosperă şi există foarte multe librării de succes”.



    Cele 3 lecturi de bază pentru antreprenori şi oameni de business, recomandate de Dragoş Anastasiu

     „Lider fără funcţie” – Robin Sharma

     „Antreprenoriat” – Marius Ghenea

    Excepţionalii” – Malcolm Gladwell

     

     


    O CARTE DIN AGENDA TRECUTĂ ŞI UNA DIN CEA CURENTĂ

     „Cultura serviciilor de excelenţă” – Ron Kaufman

     

     

     „Începe cu de ce” – Simon Sinek

     

     



     

    Acest articol face parte din proiectul #BooksOfLeaders lansat de Libris.ro cu scopul de a aduce în atenţia cititorilor importanţa şi rolul definitoriu pe care îl are lectura în dezvoltarea şi menţinerea unui business.

    #BooksOfLeaders este despre oameni, business-uri de succes şi lecturile care au lăsat o amprentă puternică în parcursul şi dezvoltarea acestora. Este despre felul în care lectura construieşte succesul cu fiecare pagină. Asumarea evoluţiei continue prin lectură reprezintă pasul de început pentru un lider, iar cărţile stau la baza formării expertului în domeniul ales. Proiectul îşi propune să evidenţieze rolul cărţilor în viaţa şi afacerile liderilor de succes din România şi să ofere inspiraţie celor care îşi doresc să exploreze un stil de viaţă bazat pe cunoaştere. 

    În ultimele luni, probabil cea mai provocatoare perioadă traversată de mediul de business din România, vânzările online de carte din categoria Afaceri au crescut pe Libris.ro cu 80%. Interesul pentru lectura de business dovedeşte faptul că mediul de afaceri caută în cărţi idei, soluţii şi abordări eficiente la problemele curente. În acest context, o privire către poveştile liderilor locali şi cărţile pe care ei le recomandă în cadrul #BooksOfLeaders este deopotrivă aspiraţională şi interesantă. 

    În peste 11 ani de activitate, Libris.ro a devenit una dintre destinaţiile favorite ale publicului român avid de lectură. Prin misiunea sa asumată, încurajează lectura prin campanii susţinute, având ca ţel să atingă de fiecare dată un public nou, care să descopere importanţa dezvoltării continue prin lectură.

  • Anul cu 52 de cărţi

    A crescut printre cărţi, în anticariatul mamei sale, iar acum încearcă să insufle dragostea pentru lectură şi angajaţilor companiei Autonom, considerând-o unul dintre cele mai importante obiceiuri ale unei culturi organizaţionale. Este vorba despre antreprenorul Dan Ştefan, un cititor avid şi unul dintre cei mai admiraţi executivi din businessul românesc.

    „În general, citesc mai multe cărţi în paralel şi alternez între ele în funcţie de timpul, nevoia şi energia din momentul respectiv, dar şi de formatul cărţii. De exemplu, când alerg sau conduc, aleg să ascult un audiobook sau un podcast, iar când sunt acasă citesc cărţi de pe Kindle sau în format fizic”, îşi descrie Dan Ştefan, cofondatorul Autonom, obiceiurile de lectură în câteva cuvinte. În prezent, titlurile care îi ocupă agenda literară sunt: „No Rules Rules: Netflix and the Culture of Reinvention”, de Erin Meyer; „The Meaning Revolution: The Power of Transcendent Leadership”, a scriitorului Fred Kofman; „Scarcity: Why Having Too Little Means So Much”, scrisă de Sendhil Mullainathan şi Eldar Safir; „The Power of Myth”, a lui Joseph Campbell şi „De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc”, de Vintilă Mihăilescu.

    Autonom, compania fondată de Dan Ştefan în urmă cu 14 ani, alături de fratele său, Marius, a ajuns anul trecut la venituri de peste 208 milioane de lei, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. În paralel cu performanţele financiare, executivul pune mare preţ şi pe evoluţia personală a oamenilor din echipa pe care o conduce. „Lectura este unul dintre lucrurile la care ţinem cel mai mult şi îl considerăm foarte valoros pentru colegii noştri. Încurajăm toţi colegii să citească minim o carte pe lună şi pentru a-i sprijini în acest proces, punem la dispoziţia lor în fiecare agenţie o bibliotecă pe care o actualizăm constant, bugetul de achiziţii fiind nelimitat. Discutăm despre cărţile citite în şedinţele lunare, în evaluările semestriale şi împărtăşim zilnic idei din cărţile citite pe grupul intern de Facebook.”

    Despre sine spune că citeşte o carte pe săptămână şi că dedică, în medie, în jur de 2 ore zilnic cititului, incluzând cărţi, articole şi podcasturi. „Sunt disciplinat în a citi, dar nu citesc tot timpul în mod disciplinat.” Astfel, executivul spune că are perioade în care „devorează” cărţi şi perioade de „sedimentare, reflecţie şi punere în fapt”. În opinia sa, lipsa timpului pentru lectură este un simplu pretext. „Nu cred că agenda încărcată este o scuză bună pentru o persoană care vrea să se dezvolte. Dacă eşti cu adevărat pasionat de învăţare, îţi găseşti şi motivaţia şi timpul să o faci. Am întâlnit sau am aflat despre mulţi oameni extrem de ocupaţi care sunt “heavy readers”.

    Pasiunea pentru lectură şi-a dezvoltat-o încă din copilărie, pe care şi-a petrecut-o în universul lui Jules Verne şi a altor romane de aventuri, precum Winnetou sau Cireşarii. De atunci îndrăgeşte cărţile tipărite, pe care le preferă celor digitale. „Cărţile tipărite au un farmec aparte pentru mine – îmi aduc probabil aminte de copilărie şi de momentele petrecute în anticariatul mamei.” Antreprenorul notează că, în ciuda faptului că se va face din ce în cel mai mult trecerea spre formatele digitale, formatul fizic nu va dispărea, în opinia sa, prea curând. „Cartea nu este tot timpul doar informaţie, este şi un obiect pe care îl experimentăm şi îl iubim.”

    Deşi spune că îi e greu să aleagă una singură, cartea care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost „Omul în căutarea sensului vieţii” de Viktor Frankl, pentru că l-a ajutat să înţeleagă mult mai bine puterea sensului, a semnificaţiei înalte a gândurilor şi acţiunilor noastre. „Dacă găsim un sens puternic în ceea ce facem, vom trăi o viaţă împlinită şi probabil vom avea şi «succes».”

    Cărţile care îl destind cu adevărat sunt cele de ficţiune şi autobiografiille. „Citesc cu foarte mare interes cărţi despre organizaţii, leadership şi business, tot mai multă psihologie şi filozofie, dar şi cărţi SF şi fantasy. Majoritatea cărţilor pe care le-am citit în ultimii 3 ani sunt publice pe contul meu de GoodReads.” În paralel cu lecturile obişnuite, citeşte şi cărţi specifice industriei în care activează. „Două dintre cărţile reprezentative industriei în care activăm şi pe care le recomandăm colegilor noştri în primul an de la angajare sunt: Exceeding Customer Expectations şi Driving Loyalty, de Kirk Kazanjian. Cultura noastră organizaţională este bazată pe evoluţie şi pe a face tot ceea ce este necesar pentru a ne ajuta clienţii. Aceste două titluri ne oferă multe insighturi despre cum putem crea valoare pentru clienţii noştri, inspirându-ne din exemple de succes global şi durabil.” Dacă ar putea lua masa cu un scriitor pe care îl admiră, spune că s-ar pregăti temeinic pentru o discuţie cu Taleb, Harari sau Haidt. „I-aş întreba despre ce scriu acum şi cum văd momentele prin care trece omenirea în acest an.”

     

    Cărţi de citit în şi după pandemie
    Recomandări de la Dan Ştefan,  cofondator Autonom

    Cultura serviciilor superioare (Ron Kaufman)

    A vinde e omeneşte (Daniel Pink)

    Orice reclamaţie este un cadou (Claus Møller, Janelle Barlow)

    Înţelepciunea psihopaţilor (Kevin Dutton)

    Learn or die (Edward D. Hess)

    How emotions are made (Lisa Feldman Barrett)

    Why we sleep (Matthew Walker)

    Applied Wisdom (Joan O’C. Hamilton, James C. Morgan)

    Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen R. Covey

    An Everyone Culture: Becoming a Deliberately Developmental Organization (Robert Kegan, Lisa Lahey)

    The new one minute manager (Kennet H. Blanchard, Spencer Johnson)

    Leader’s guide to storytelling (Steve Denning)

    Wisdom at work (Chip Conley)

    Never split the difference (Chris Voss)

    Cei care schimbă jocul (Andreea Roşca, Mona Dîrţu)

    Clienţi pe viaţă (Carl Sewell, Paul B. Brown)

    Excepţionalii (Malcolm Gladwell)

    Drive (Daniel Pink)

    Cele 12 Elemente ale managementului performant (James K. Harter, Rodd Wagner)

    Driving Loyalty (Kirk Kazanjian)

    Musai list (Octavian Pantiş)

    Secretele succesului (Dale Carnegie)

    Cum să livrezi fericire (Tony Hsieh)

    Influence: The psychology of
    persuasion (Robert B. Cialdini)

    Măsoară ce contează (John Doerr)

    Echipe de vis (Shane Snow)



     Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace  Stephen R. Covey


     How emotions are made – Lisa Feldman Barrett


     Înţelepciunea psihopaţilor – Kevin Dutton


     Learn or die  Edward D. Hess


     Wisdom at work – Chip Conley



     

    Acest articol face parte din proiectul #BooksOfLeaders lansat de Libris.ro cu scopul de a aduce în atenţia cititorilor importanţa şi rolul definitoriu pe care îl are lectura în dezvoltarea şi menţinerea unui business.

    #BooksOfLeaders este despre oameni, business-uri de succes şi lecturile care au lăsat o amprentă puternică în parcursul şi dezvoltarea acestora. Este despre felul în care lectura construieşte succesul cu fiecare pagină. Asumarea evoluţiei continue prin lectură reprezintă pasul de început pentru un lider, iar cărţile stau la baza formării expertului în domeniul ales. Proiectul îşi propune să evidenţieze rolul cărţilor în viaţa şi afacerile liderilor de succes din România şi să ofere inspiraţie celor care îşi doresc să exploreze un stil de viaţă bazat pe cunoaştere. 

    În ultimele luni, probabil cea mai provocatoare perioadă traversată de mediul de business din România, vânzările online de carte din categoria Afaceri au crescut pe Libris.ro cu 80%. Interesul pentru lectura de business dovedeşte faptul că mediul de afaceri caută în cărţi idei, soluţii şi abordări eficiente la problemele curente. În acest context, o privire către poveştile liderilor locali şi cărţile pe care ei le recomandă în cadrul #BooksOfLeaders este deopotrivă aspiraţională şi interesantă. 

    În peste 11 ani de activitate, Libris.ro a devenit una dintre destinaţiile favorite ale publicului român avid de lectură. Prin misiunea sa asumată, încurajează lectura prin campanii susţinute, având ca ţel să atingă de fiecare dată un public nou, care să descopere importanţa dezvoltării continue prin lectură.

  • O carte pentru orice context

    Parcursul carierei antreprenorului Dragoş Petrescu a fost unul colorat de diversitatea ţărilor în care a studiat, a businessurilor pe care le-a fondat şi de provocările ivite pe drum. Printre aceste experienţe şi-au făcut loc şi cărţile, de nelipsit din programul său, indiferent de situaţie şi loc.

    „Încerc să citesc în toate ferestrele pe care le am. În weekenduri citesc variante hard copy, iar dacă mă aflu în avion sau în maşină optez pentru varianta audio. Anual, citesc aproximativ 20 de cărţi, destul de puţine din păcate”, povesteşte Dragoş Petrescu.

    Cele 20 de cărţi citite îşi fac loc în agenda sa în ciuda programului ocupat, care vine la pachet cu statutul de şef al celui mai important grup local de restaurante, City Grill, cu venituri de 187 de milioane de lei în 2019. Executivul a pus bazele businessului în urmă cu 16 ani, după ce, anterior, fondase alături de Cătălin Mahu un alt lanţ românesc de restaurante, La Mama. Ca parte a formării academice şi profesionale, antreprenorul a urmat, după absolvirea cursurilor Universităţii „Politehnica“ din Bucureşi, o serie de cursuri de management al întreprinderii în Franţa, la Toulouse, continându-şi pregătirea la Chicago, cu un Advanced Operations Course, urmat de un Executive MBA la Asebuss. Cartea care îl ajută în prezent să evadeze din tumultul declanşat în industria HoReCa de pandemia de COVID-19 este „Setting the table”, a scriitorului Danny Mayer. „Cartea conţine informaţii preţioase despre antreprenoriatul în ospitalitate şi family business.” Despre impactul pe care pandemia îl are în lumea businessului spune că i-ar plăcea să discute cu Malcom Gladwell, a cărui carte, „Excepţionalii”, este şi cartea care a avut cel mai mare impact asupra sa. „L-aş întreba cum vede lumea after COVID-19 versus antreprenoriat. Este o întrebare la care chiar mi-aş dori un răspuns din partea lui”. Din lecturile curente, în paralel cu „Setting the table”, antreprenorul menţionează şi „Why we sleep?”, a scriitorului Matthew Walker. Dragoş Petrescu spune că în general îşi alege lecturile în funcţie de recomandările prietenilor sau a celor din familie. „De asemenea, participările la conferinţe de tip Brand Minds sunt foarte productive, de aici aflu de o mulţime de cărţi interesante.”

    În opinia sa, cartea care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui antreprenor sau om de business este „How to measure your life?” de Clayton Christensen. Despre încurajarea lecturii în interiorul companiei, executivul crede este foarte importantă  în rutina angajaţilor săi, în creşterea şi maturizarea acestora. „Încurajez acest comportament prin achiziţionarea unui abonament Bookster.

    De asemenea, prin insuflarea culturii de a dărui o carte.”  În ceea ce îl priveşte, Petrescu spune că impactul cărţilor a fost că i-au schimbat perspectiva în carieră „în sensul ameliorării competitivităţii în beneficiul fericirii.” Cărţile care îl inspiră cel mai mult sunt cele care abordează subiectul psihologie, dar pe lista sa de lecturi sunt incluse şi cărţi specifice industriei în care activează, iar cartea copilăriei sale este „Legendele Olimpului, puse pe hârtie de Alexandru Mitru”, pentru că, spune el, „m-a fascinat lumea necuprinsă a zeilor”. Tot din universul beletristic vin şi cărţile care îl ajută să se relaxeze, lucru pentru care spune că cel mai bine funcţionează literatura science fiction. „Mă transpune într-o lume fără restricţii prezente.”

    Când vine vorba despre cărţi tipărite versus cărţi digitale, executivul spune că amândouă joacă un rol important. „Dacă vrei să simţi cartea, ai nevoie de ea fizic, să-i simţi paginile, să-i vezi culoarea. Dacă însă te găseşti în trafic, călătoreşti, este mult mai convenabil să asculţi cartea preferată.”

     

    LECTURI DIN LISTA ANTREPRENORULUI:

     

    Setting the table – Danny Meyer

    Why we sleep?- Matthew Walker

    Excepţionalii- Malcom Gladwell

     

     

     

     

    How to measure your life? – Clayton Christensen

    „How to measure your life?”de Clayton Christensen, este recomandarea de lectură a lui Dragoş Petrescu pentru antreprenorii şi oamenii de business



    Acest articol face parte din proiectul #BooksOfLeaders lansat de Libris.ro cu scopul de a aduce în atenţia cititorilor importanţa şi rolul definitoriu pe care îl are lectura în dezvoltarea şi menţinerea unui business.

    #BooksOfLeaders este despre oameni, business-uri de succes şi lecturile care au lăsat o amprentă puternică în parcursul şi dezvoltarea acestora. Este despre felul în care lectura construieşte succesul cu fiecare pagină. Asumarea evoluţiei continue prin lectură reprezintă pasul de început pentru un lider, iar cărţile stau la baza formării expertului în domeniul ales. Proiectul îşi propune să evidenţieze rolul cărţilor în viaţa şi afacerile liderilor de succes din România şi să ofere inspiraţie celor care îşi doresc să exploreze un stil de viaţă bazat pe cunoaştere. 

    În ultimele luni, probabil cea mai provocatoare perioadă traversată de mediul de business din România, vânzările online de carte din categoria Afaceri au crescut pe Libris.ro cu 80%. Interesul pentru lectura de business dovedeşte faptul că mediul de afaceri caută în cărţi idei, soluţii şi abordări eficiente la problemele curente. În acest context, o privire către poveştile liderilor locali şi cărţile pe care ei le recomandă în cadrul #BooksOfLeaders este deopotrivă aspiraţională şi interesantă. 

    În peste 11 ani de activitate, Libris.ro a devenit una dintre destinaţiile favorite ale publicului român avid de lectură. Prin misiunea sa asumată, încurajează lectura prin campanii susţinute, având ca ţel să atingă de fiecare dată un public nou, care să descopere importanţa dezvoltării continue prin lectură.

    O campanie Business Magazin si Libris