BusinessMagazin

Tag: liban

  • Liderul Frontului al-Nusra promite înlăturarea de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad

    “Vă asigur că înlăturarea de la putere a lui (Bashar) al-Assad nu va mai dura mult timp”, afirmă liderul Frontului al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

    Potrivit lui al-Julani, “prioritatea” rebelilor este cucerirea capitalei siriene Damasc.

    “Vom continua să ne concentrăm întreaga atenţie asupra Damascului şi înlăturării de la putere a regimului” din Siria, subliniază liderul Frontului al-Nusra, care luptă atât împotriva armatei siriene, cât şi împotriva reţelei extremiste sunnite Stat Islamic.

    Al-Julani i-a invitat pe alawiţi, o comunitate din care provine preşedintele sirian, să se împotrivească regimului şi să se convertească la islamul sunnit pentru a-şi asigura securitatea în Siria de mâine.

    “Ei vor fi fraţii noştri doar atunci când vor depune armele, îl vor dezavua pe al-Assad şi nu vor trimite bărbaţi pentru a lupta pentru el”, spune el.

    Şeful al-Nusra a dat asigurări că mişcarea sa nu duce război împotriva creştinilor, dar a criticat în schimb activităţile mişcării libaneze Hezbollah, care îl susţine pe Bashar al-Assad.

    Mişcarea “Hezbollah ştie că soarta sa este legată de cea a lui al-Assad şi încearcă în van să-l salveze”, apreciază el.

    Abu Mohammad al-Julani acordă foarte rar interviuri şi nu apare în imaginile difuzate de Al Jazeera. Postul din Qatar nu precizează locul desfăşurării interviului.

  • (P) Patrascu Constantin Octavian: “Tradingul online este foarte popular in Liban, iar avantajele unui parteneriat pe aceasta piata sunt semnificative”

    Aparent pare greu de atins acest obiectiv intr-o tara conservatoare prin religia sa, musulmana, cu o limba greoaie, araba, si cu o cultura complet diferita de cea europeana. Patrascu Octavian demonstreaza, insa, ca nu este imposibil si vorbeste cu mare satisfactie despre “primul White Label infiintat in zona Orientului Apropiat”.               

    In realitate, tara este extrem de deschisa cand vine vorba despre business, aspect important de stiut pentru toti oamenii de afaceri care vor sa penetreze aceasta piata. Cel putin in zona trading-ului online, deschiderea este maxima, ceea ce ii faciliteaza lui Patrascu Octavian Constantin comunicarea in negociere, dar nu inseamna, desigur, ca este chiar simplu.   

    Tanarul business developer are o tranzactie in desfasurare cu AIDI (Arab International Development&Investment). Infiintata in 1979, AIDI este cea mai mare companie de brokeraj din Liban, care ofera o gama larga de produse financiare, cum ar fi cele cu venit fix,  marfuri tangibile forex, instrumente derivate OTC listate, produse de numerar si actiuni, atat investitorilor institutionali, cat si celor de retail.

    “Tema parteneriatului este aceeasi ca si in alte tari, noi oferim platformele de tranzactionare, know-how-ul, iar ei vin cu forta de munca si spatiul de desfasurare a activitatii in Liban”, explica Patrascu Constantin Octavian contributia companiei pentru care poarta negocieri in aceasta tranzactie.

    Patrascu Constantin Octavian enumera avantajele incheierii acestui deal la Beirut, oferite de piata in sine, dar si de mediul de business. Primul este, evident, acela ca tradingul online este foarte popular in Liban. Apoi, desi limba oficiala este araba, o limba destul de grea, in Liban se vorbeste o araba “curata”, fara dialecte, ceea ce o face atractiva pentru UAE in privinta activitatilor de outsourcing, dar si pentru alte state arabe cu potential financiar.

    Tot la capitolul avantaje, Patrascu Octavian Constantin adauga si faptul ca in Liban, majoritatea populatiei vorbeste franceza fluent, tara fiind din acest motiv atractiva pe partea de outsourcing, in special pentru Franta. Si nu doar ca libanezii vorbesc franceza, ci vorbesc o franceza impecabila.

    Sa nu uitam ca Libanul, cunoscut si sub denumirea de tara cedrilor, a fost candva considerat bijuteria Orientului Apropiat, pana la izbucnirea razboiului civil din 1975, ca urmare a conflictului dintre musulmani si crestini.

    Timp de 30 de ani, totul mergea struna, iar infloritorul Liban era supranumit, totodata, si “Elvetia Orientului Mijlociu”, intrucat bancile locale actionau drept intermediari in tranzactiile financiare dintre Orient si Occident. Aceasta tara bogata oferea elitelor locale, dar si oamenilor cu stare din lumea intreaga tot ceea ce isi doreau.

    Si nu doar oportunitatile de business ii atrageau, ci bogatia istoriei tarii. Cel mai important oras construit de fenicieni a fost Cartagina, care la vremea aceea era cel mai puternic oras din lume, alaturi de Roma. In Liban s-au pastrat, totodata, si numeroase castele construite de cruciati, in perioada Evului Mediu, care au debarcat in porturile libaneze, venind din Europa, pentru a elibera Mormantul Sfant din Ierusalim.

    Cu o suprafata de 10.400 kilometri patrati, o populatie de 3.830.000 locuitori si un PIB pe cap de locuitor, in 2004, de 5.000 de dolari, Libanul se reface incet dar sigur, incercand sa isi recastige atractia turistica si, mai ales, de afaceri. Are toate sansele, daca ne uitam doar la piata trading-ului online, deja populara aici.

    “Banque de Liban este autoritatea care acorda reglementarile pe pietele de capital, are o vasta experienta cu companiile de trading online, primii reglementati in Liban fiind SaxoBank”, precizeaza Constantin Octavian Patrascu.

    Banque de Liban este autoritatea de reglementare nu doar a bancilor, ci si a altor tipuri de institutii financiare, companii de leasing, institutii de schimb valutar, dar si a bancilor straine cu subsidiare in Liban.

    Potrivit site-ului selectabroker.ro sunt aproape 100 de companii de trading online active in Liban, care ofera servicii de tranzactionare pe diferite instrumente financiare, inclusiv Bitcoin, sau pe marfuri, cum ar fi aur sau petrol.

    Trilioane de dolari schimba “mainile”, zilnic, pe pietele financiare. Doar Forex ruleaza 4,2 trilioane de dolari, potrivit selectabroker.ro. Cu un asemenea flux de bani pe pietele financiare este aproape imposibil de eliminat factorul uman, numit lacomia, din cadrul operatiunilor efectuate pe aceste piete.

    Pentru cine doreste sa stie daca o firma de brokeraj deruleaza afaceri legal sau utilizeaza doar o inselatorie ce functioneaza, sunt si cateva semne de avertizare, aceleasi, de altfel, pe care le subliniaza si Patrascu Octavian Constantin: neglijente la preturi; inchideri inexplicabile de conturi si convulsii de fonduri; neplata profiturilor din tranzactionare; defectiuni ale platformei de tranzactionare.

    Dincolo, insa, de aceste aspecte, important este, atat pentru potentialii investitori, cat si pentru business developeri, precum Constantin Octavian Patrascu, ca trading-ul online in Liban este o piata deschisa in adevaratul sens al cuvantului si atractiva in acelasi timp.            

     

     

     

  • Cum a ajuns un libanez antreprenor în România în loc să termine studiile la Sorbona

    Sherif Abdala în vârstă de 48 de ani se simte în largul său lângă un expressor de cafea. Poate vorbi despre cafea ore în şir, vădit fiind că nu este vorba doar despre domeniul pe care l-a ales pentru afaceri, ci este şi o pasiune de-a sa. Îşi presară povestea cu glume, spunând de pildă că este suplu pentru că bea mai multe cafele pe zi. Stăpâneşte bine limba română; în fond, şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în această ţară. Drumul până aici, povesteşte Abdala, a fost ”interesant”. Mărturiseşte că nu a văzut ţara noastră ca o destinaţie, ci ca pe un loc de trecere. Născut în Somalia, a absolvit Universitatea de Literatură în ţara natală şi a continuat cursurile de masterat în literatură arabă şi engleză, în Irak; în 1990 a început Războiul din Golf şi a trebuit să plece. |ntâmplarea a făcut că tot atunci avea loc şi un război civil în Somalia. ”Acasă nu puteam să mă întorc iar acolo nu puteam să rămân”. Avea un unchi în Franţa la care spera să ajungă, pentru ca apoi să-şi finalizeze studiile la Sorbona. N-a reuşit însă să obţină viză din Iordania (”singura ţară de ieşire”), decât pentru România, aceasta fiind cea mai apropiată de destinaţia vizată atunci, Franţa. ”Şi aici am rămas”, deşi planurile de la acea vreme erau diferite. ”Trebuia să primesc în România invitaţie din partea unchiului meu, care era în Franţa”, explică Abdala, însă la ambasadă documentul s-a dovedit a fi insuficient, pentru că el nu era rezident în România. Pentru a obţine rezidenţa, s-a înscris la o şcoală de limba română, la Sala Dalles, însă apoi au apărut alte piedici: pe foaia de rezidenţă mai era necesară o ştampilă de la primărie; iar când toate demersurile de aici au fost finalizate, a aflat că unchiul său din Franţa murise. ”Aşa am rămas în Romania. Mă simţeam blocat şi aveam în buzunar vreo 400 de dolari. Familia mea fugise din Somalia şi se aflau într-o tabără de refugiaţi în Kenya. Prin urmare nu puteam să le cer ajutorul, ci dimpotrivă, ei aveau nevoie de al meu”. Trebuia să se descurce într-un fel, aşa că a început să-şi caute de lucru. ”Erau pe atunci mulţi studenţi arabi care au început afaceri, cu importuri de cafea, de pildă”. A fost angajat ca să vămuiască mărfurile care veneau pentru cafeaua Alvorada, o marcă populară la acea vreme, ocupaţie pe care a avut-o în jur de doi ani. Acesta a fost primul contact cu cafeaua, ”în afară de cel de acasă, unde aveam un adevărat ritual, cu care nu m-am mai întâlnit niciodată”. În Somalia mama lui cumpăra cafea verde, o prăjea într-o tigaie specială, o măcina într-un butoi şi adăuga tot felul de condimente – scorţişoară, cuişoară, ghimbir; dimineaţa prepara cafeaua, ”din care beam chiar şi când eram copil, cu mult lapte”. |n plus, povesteşte Sherif Abdala, Somalia a fost vreme de 60 de ani colonie italiană, iar cultura aceasta se regăseşte şi în ce priveşte consumul de cafea: ”lângă fiecare cinematograf existau 2-3 cafenele unde se putea consuma capucino sau expresso”.

    Ca angajat, se ocupa în primii săi ani în România de vămuire, depozitarea şi livrarea cafelei către clienţi. ”Mă ocupam aproape de tot. La început nu ştiam, dar am aflat încet-încet cum se face.” După vreo doi ani, îşi aminteşte, au ajuns la firma la care lucra cinci camioane cu cafea, din Iordania, ţara fiind recunoscută pentru cerinţe stricte legate de acest domeniu. De pildă, iordanienii nu beau decât cafea arabica, mai scumpă decât soiul robusta. I s-a spus atunci să găsească soluţii să vândă cele cinci camioane de cafea refuzate de iordanieni. {i-a dat seama că trebuie să găsească un prăjitor, altminteri nu avea cum să o vândă, iar singura fabrică de stat de la acea vreme în Bucureşti era specializată în nechezol. Acolo i s-a spus că nu vor să o cumpere, dar Abdala a putut să prăjească boabele. ”Le ambalam la pungi de 1 kg şi le vindeam în alimentarele de stat, în care mărfurile erau puţine”. După ce a terminat de vândut cele cinci camioane de cafea, în 1994, libanezul s-a gândit că mai bine face acelaşi lucru dar pe cont propriu, şi împreună cu un prieten a pornit propria afacere. Capitalul de pornire a fost în jur de 30.000 de dolari, iar ”în 2000, ajunsesem să realizăm aproape 60% din importurile de cafea”. Prima dată a importat un container, adică 20 de tone de cafea; aflase între timp că mai existau şi alte fabrici de cafea, în Prahova, în Braşov, în Timişoara. Vindea la acea vreme, direct către fabricile de stat cafeaua verde; în 1995 au început să apară şi unităţi private, care au ajuns în jur de 80-100 de-a lungul anilor, ”iar pentru noi a fost un moment bun, pentru că deja aveam cunoştinţe şi contacte pentru importuri”. Aşa a ajuns Sherif Abdala să fie furnizor pentru Elita (actuala marcă Don Cafe, produsă de Strauss), Nova Brazilia (acum în portofoliul Mondelez România) şi Alvorada. |n plus, o perioadă de mare avânt pentru cei care au investit în cafenele a fost perioada 2005-2007, când, spune libanezul, se deschidea în Bucureşti câte o cafenea la câteva zile. ”Mulţi au dat faliment şi s-a schimbat chiar şi zona dedicată amatorilor de întâlniri în cafenea. S-a mutat din Dorobanţi în Centrul Vechi”.

    Cele mai mari rulaje ale importurilor au fost în perioada embargoului impus Iugoslaviei, unde consumul este de 4,7 kg de cafea pe cap de locuitor, de peste două ori mai mult decât în România, unde consumul mediu per capita se plasează în jurul a puţin peste 2 kg de cafea pe an. |n topul ţărilor europene după consumul de cafea se clasează Finlanda (12,01 kg), Norvegia (9,08 kg), Danemarca (8,58 kg), în timp ce la polul opus se plasează Turcia (0,55 kg). Iugoslavii veneau şi cumpărau, la acea vreme, din România. ”Vânzările au ajuns la un moment dat la 10-15 containere pe zi”.

  • Cum a ajuns un libanez antreprenor în România în loc să termine studiile la Sorbona

    Sherif Abdala în vârstă de 48 de ani se simte în largul său lângă un expressor de cafea. Poate vorbi despre cafea ore în şir, vădit fiind că nu este vorba doar despre domeniul pe care l-a ales pentru afaceri, ci este şi o pasiune de-a sa. Îşi presară povestea cu glume, spunând de pildă că este suplu pentru că bea mai multe cafele pe zi. Stăpâneşte bine limba română; în fond, şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în această ţară. Drumul până aici, povesteşte Abdala, a fost ”interesant”. Mărturiseşte că nu a văzut ţara noastră ca o destinaţie, ci ca pe un loc de trecere. Născut în Somalia, a absolvit Universitatea de Literatură în ţara natală şi a continuat cursurile de masterat în literatură arabă şi engleză, în Irak; în 1990 a început Războiul din Golf şi a trebuit să plece. |ntâmplarea a făcut că tot atunci avea loc şi un război civil în Somalia. ”Acasă nu puteam să mă întorc iar acolo nu puteam să rămân”. Avea un unchi în Franţa la care spera să ajungă, pentru ca apoi să-şi finalizeze studiile la Sorbona. N-a reuşit însă să obţină viză din Iordania (”singura ţară de ieşire”), decât pentru România, aceasta fiind cea mai apropiată de destinaţia vizată atunci, Franţa. ”Şi aici am rămas”, deşi planurile de la acea vreme erau diferite. ”Trebuia să primesc în România invitaţie din partea unchiului meu, care era în Franţa”, explică Abdala, însă la ambasadă documentul s-a dovedit a fi insuficient, pentru că el nu era rezident în România. Pentru a obţine rezidenţa, s-a înscris la o şcoală de limba română, la Sala Dalles, însă apoi au apărut alte piedici: pe foaia de rezidenţă mai era necesară o ştampilă de la primărie; iar când toate demersurile de aici au fost finalizate, a aflat că unchiul său din Franţa murise. ”Aşa am rămas în Romania. Mă simţeam blocat şi aveam în buzunar vreo 400 de dolari. Familia mea fugise din Somalia şi se aflau într-o tabără de refugiaţi în Kenya. Prin urmare nu puteam să le cer ajutorul, ci dimpotrivă, ei aveau nevoie de al meu”. Trebuia să se descurce într-un fel, aşa că a început să-şi caute de lucru. ”Erau pe atunci mulţi studenţi arabi care au început afaceri, cu importuri de cafea, de pildă”. A fost angajat ca să vămuiască mărfurile care veneau pentru cafeaua Alvorada, o marcă populară la acea vreme, ocupaţie pe care a avut-o în jur de doi ani. Acesta a fost primul contact cu cafeaua, ”în afară de cel de acasă, unde aveam un adevărat ritual, cu care nu m-am mai întâlnit niciodată”. În Somalia mama lui cumpăra cafea verde, o prăjea într-o tigaie specială, o măcina într-un butoi şi adăuga tot felul de condimente – scorţişoară, cuişoară, ghimbir; dimineaţa prepara cafeaua, ”din care beam chiar şi când eram copil, cu mult lapte”. |n plus, povesteşte Sherif Abdala, Somalia a fost vreme de 60 de ani colonie italiană, iar cultura aceasta se regăseşte şi în ce priveşte consumul de cafea: ”lângă fiecare cinematograf existau 2-3 cafenele unde se putea consuma capucino sau expresso”.

    Ca angajat, se ocupa în primii săi ani în România de vămuire, depozitarea şi livrarea cafelei către clienţi. ”Mă ocupam aproape de tot. La început nu ştiam, dar am aflat încet-încet cum se face.” După vreo doi ani, îşi aminteşte, au ajuns la firma la care lucra cinci camioane cu cafea, din Iordania, ţara fiind recunoscută pentru cerinţe stricte legate de acest domeniu. De pildă, iordanienii nu beau decât cafea arabica, mai scumpă decât soiul robusta. I s-a spus atunci să găsească soluţii să vândă cele cinci camioane de cafea refuzate de iordanieni. {i-a dat seama că trebuie să găsească un prăjitor, altminteri nu avea cum să o vândă, iar singura fabrică de stat de la acea vreme în Bucureşti era specializată în nechezol. Acolo i s-a spus că nu vor să o cumpere, dar Abdala a putut să prăjească boabele. ”Le ambalam la pungi de 1 kg şi le vindeam în alimentarele de stat, în care mărfurile erau puţine”. După ce a terminat de vândut cele cinci camioane de cafea, în 1994, libanezul s-a gândit că mai bine face acelaşi lucru dar pe cont propriu, şi împreună cu un prieten a pornit propria afacere. Capitalul de pornire a fost în jur de 30.000 de dolari, iar ”în 2000, ajunsesem să realizăm aproape 60% din importurile de cafea”. Prima dată a importat un container, adică 20 de tone de cafea; aflase între timp că mai existau şi alte fabrici de cafea, în Prahova, în Braşov, în Timişoara. Vindea la acea vreme, direct către fabricile de stat cafeaua verde; în 1995 au început să apară şi unităţi private, care au ajuns în jur de 80-100 de-a lungul anilor, ”iar pentru noi a fost un moment bun, pentru că deja aveam cunoştinţe şi contacte pentru importuri”. Aşa a ajuns Sherif Abdala să fie furnizor pentru Elita (actuala marcă Don Cafe, produsă de Strauss), Nova Brazilia (acum în portofoliul Mondelez România) şi Alvorada. |n plus, o perioadă de mare avânt pentru cei care au investit în cafenele a fost perioada 2005-2007, când, spune libanezul, se deschidea în Bucureşti câte o cafenea la câteva zile. ”Mulţi au dat faliment şi s-a schimbat chiar şi zona dedicată amatorilor de întâlniri în cafenea. S-a mutat din Dorobanţi în Centrul Vechi”.

    Cele mai mari rulaje ale importurilor au fost în perioada embargoului impus Iugoslaviei, unde consumul este de 4,7 kg de cafea pe cap de locuitor, de peste două ori mai mult decât în România, unde consumul mediu per capita se plasează în jurul a puţin peste 2 kg de cafea pe an. |n topul ţărilor europene după consumul de cafea se clasează Finlanda (12,01 kg), Norvegia (9,08 kg), Danemarca (8,58 kg), în timp ce la polul opus se plasează Turcia (0,55 kg). Iugoslavii veneau şi cumpărau, la acea vreme, din România. ”Vânzările au ajuns la un moment dat la 10-15 containere pe zi”.

  • Cine sunt oamenii cheie din conducerea SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana

    Ceilalţi membri ai consiliului reprezentanţilor acţionarilor SIF Muntenia sunt Iulian Aursulesei, Gheorghe Bâlteanu, Sergiu Busilă, Emil Cazan, Daniel Florian Miron, Adrian Victor Prodan, Petre Pavel Szel şi Vicenţiu Octavian Zorzolan.

    SIF4 este administrată de SAI Muntenia Invest, condusă de Gabiel Filimon din funcţia de director general, şi de Gheorghe Dănuţ Porumb, care deţine funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie.

    SIF Banat-Crişana (SIF1) este condusă de Dragoş George Bîlteanu, care deţine funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie. Ceilalţi membri ai board-ului SIF Banat-Crişana sunt Ştefan Dumitru (vice-preşedinte), Ion Stancu (membru şi în comitetul de audit al SIF-ului), Adrian Petreanu, Valentin Chiser şi omul de afaceri libanez Najib El Lakis. Fiul acestuia, Ali H. Lakis a demisionat vineri din funcţia de membru neexecutiv în board-ului SIF 1.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Peste 200 de jihadişti şi 22 de civili ucişi de la începutul atacurilor coaliţiei în Siria

    Potrivit acestui ONG care dispune de o vastă reţea de surse civile, medicale şi militare şi furnizează zilnic din 2011 bilanţul războiului din Siria, aceste persoane au fost ucise în atacuri efectuate începând de la 23 septembrie de coaliţia internaţională în provincia Alep, Rakka (nord), Idleb (nord-vest), Deir ez-Zor (est) şi Al-Hasakah (nord-est).

    Majoritatea jihadiştilor ucişi în atacurile efectuate de coaliţia condusă de Statele Unite sunt membri ai organizaţiei Stat Islamic (SI).

    Preşedintele american, Barack Obama, a recunoscut duminică faptul că Statele Unite au subestimat ameninţarea reprezentată de grupările extremiste în Siria, ţară pe care a calificat-o ca fiind “Ground Zero pentru jihadiştii din întreaga lume”.

  • Peste 180.000 de persoane au fost ucise în conflictul din Siria

    “De când a fost înregistrată prima victimă a revoluţiei siriene, la 18 martie 2011, în provincia Deraa, au fost anunţate decesele a 180.215 persoane”, informează OSDO.

    Printre morţi figurează şi 58.805 civili, între care 9.428 de copii şi 6.036 de femei, potrivit acestui ultim bilanţ care include victimele înregistrate până la 20 august.

    De asemenea, 66.365 de membri ai armatei şi miliţiilor siriene proregim au fost ucişi, dar şi 49.699 de rebeli şi jihadişti străini, între care membri ai grupării radicale Statul Islamic (SI).

    ONG-ul nu a prezentat un bilanţ separat pentru rebeli şi combatanţii din cadrul grupării SI, foşti aliaţi în lupta împotriva Damascului, deveniţi inamici.

    Cel puţin 16.855 de străini fac parte din rândul victimelor înregistrate de partea rebelă.

    De partea loialistă, ONG-ul enumeră 40.438 de militari din cadrul armatei regulate, 25.927 de membri ai miliţiilor siriene proregim, 561 de combatanţi ai mişcării libaneze Hebollah şi alţi 1.854 de străini veniţi să lupte pentru Bashar al-Assad.

    Totodată, 2.931 de victime nu au putut fi identificate, potrivit OSDO, care precizează că bilanţul numărului victimelor înregistrate de ambele părţi probabil este mult mai grav.

    Activitatea de documentare a deceselor este foarte dificilă, “fiindcă cele două părţi încearcă să ascundă date legate de pierderile reale”, explică acest ONG cu sediul în Marea Britanie care se sprijină pe o vastă reţea de militanţi şi surse medicale şi militare.

    Conflictul care durează de peste trei ani în Siria a forţat aproape jumătate din populaţie să fugă de acasă.

  • Numărul combatanţilor Statului Islamic a depăşit 50.000

    “Numărul combatanţilor islamişti mobilizaţi în Siria a depăşit 50.000, dintre care peste 20.000 nu sunt sirieni”, a afirmat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO.

    “Iulie a fost luna în care s-au făcut cele mai multe recrutări” de la apariţia acestei grupări în Siria, în 2013, cu peste 6.000 de noi combatanţi.

    “Cel puţin 5.000 de combatanţi sirieni s-au alăturat taberelor SI la Rakka şi Alep (nord)”, potrivit lui Abdel Rahmane, care precizează că 800 dintre ei sunt foşti rebeli, în timp ce alţii nu au purtat niciodată arme.

    În războiul care devastează Siria, rebelii luptă atât împotriva regimului lui Bashar al-Assad, cât şi contra SI, care controlează teritorii vaste în Siria şi în Irak.

    Pe lângă cei 5.000 de sirieni, SI a recrutat în iulie “aproape 1.100 străini, printre care ceceni, europeni, arabi, asiatici, dar şi musulmani din China”, majoritatea veniţi prin Turcia, precizează directorul OSDO.

    Acestora li s-au adăugat şi 200 de jihadişti care au părăsit rândurile Frontului al-Nusra, aripa siriană a Al-Qaida.

    SI, gruparea extremistă care provoacă teroare în teritoriile pe care le controlează, este vizată de aproximativ zece zile de atacuri aeriene americane în nordul Irakului.

    De asemenea, gruparea a fost vizată în ultimele zile în Siria de raiduri ale Forţelor Aeriene Siriene.

  • Israelul, atacat cu un tir de RACHETĂ dinspre Liban. Raidurile israeliene continuă în Fâşia Gaza: Un palestinian a fost ucis – VIDEO

     UPDATE 07:12 Tir de rachetă dinspre Liban către nordul Israelului

    O rachetă lansată din sudul Libanului a aterizat, vineri dimineaţă, în nordul Israelului, fără să provoace victime sau pagube materiale, a declarat o purtătoare de cuvânt a armatei, citată de AFP.

    Proiectilul a căzut pe un câmp, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Postul public de radio a precizat că două rachete de tip Katiuşa au lovit un sector situat la nord de oraşul Kyriat Shmona.

    O rachetă a aterizat pe un drum pe care nu circula nicio maşină în momentul atacului, a adăugat postul de radio.

    Artileria israeliană a replicat lansând un atac asupra sudului Libanului, a anunţat Peter Lerner, purtătorul de cuvânt al armatei într-o întâlnire cu presa. “Vom desfăşura o anchetă pentr a vedea dacă este vorba despre un act simbolic sau despre ceva mai substanţial”, a adăuga purtătorul de cuvânt fără a oferi alte precizări.

    Potrivit oficialilor militari citaţi de postul de radio, tirurile Libanului nu par să fie lansate de miliţia şiită a Hezbollah, care controlează sudul ţării şi care “nu are niciun interes să se lanseze într-o confruntare cu Israelul”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin 16 morţi într-un dublu atentat comis la un post de frontieră între Siria şi Turcia

    Primul vehicul a explodat la o barieră situată în apropierea postului de frontieră din provincia Idleb (nord-vest), iar al doilea în interiorul acestuia, a precizat OSDO.

    Postul de frontieră este controlat de grupări rebele, angajate începând din 3 ianuarie în lupte sângeroase cu jihadişti ai Statului Islamic în Siria şi Levant (SIIL), foştii lor aliaţi în lupta împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

    Combatanţi din cadrul SIIL au preluat, luni, controlul asupra aeroportului militar Jarrah, în estul provinciei Alep (nord), care se afla în mâinile rebelilor încă din februarie 2013.

    În schimb, ei s-au retras din vestul acestei provincii.