BusinessMagazin

Tag: intrebare

  • I-a dat unui om al străzii 100.000 de dolari cu o singură condiţie. Ce a urmat e de necrezut

    Toată povestea a născut numeroase controverse, mai ales după apariţia la televiziune a documentarului realizat, “Reversal of Fortune”.

    În cadrul unui interviu, regizorul şi scenaristul Wayne Powers a spus că ideea i-a venit în Los Angeles, unde mulţi oameni ai străzii îi cereau bani. “Ce ar face un astfel de om dacă i-ai da o avere?”, se întreba Powers. A propus scenariul celor de la Showtime, iar aceştia i-au finanţat proiectul.

    Regizorul spune că l-a ales pe Rodrigue după ce a discutat cu mai mulţi oameni ai străzii, argumentând că cel ales era un om care avusese, pur şi simplu, mult prea mult ghinion în viaţă. “Atunci când mă gândesc la copilărie, cred că nimic nu a mers cum trebuia. Mama mea era alcoolică. Aveam petreceri tot timpul în casă, cred că am început să beau când aveam 13 ani”, a povestit Rodrigue. Înainte ca Powers să demareze proiectul, Rodrigue câştiga bani colectând sticle şi cutii. El câştiga în jur de 20 de dolari pe zi – suficient pentru a cumpăra mâncare, alcool şi ţigări.

    Odată cu începerea filmărilor, cei din echipa lui Powers nu au mai interacţionat cu omul străzii. I-au pus la dispoziţie un consultant financiar la care Rodrigue a apelat în prima zi; după întâlnire, el şi-a cumpărat o bicicletă şi s-a dus cu un prieten la un parc de distracţii. A închiriat o cameră la un motel, dar nu s-a obişnuit cu patul aşa că a dormit pe jos; părea că nu vrea să cheltuie mult şi ar putea să îşi schimbe viaţa.

    Ce a urmat seamănă destul de mult cu ceea ce se întâmplă cu majoraritatea celor care câştigă la loterie: toţi cunoscuţii au început să îi ceară bani, iar femeile au început să îi dea mai multă atenţie. După ce a cheltuit o sumă consistentă, Ted Rodrigue a plecat să îşi viziteze familia în Sacramento. S-a întors după o lună de zile, a închiriat un apartament şi şi-a cumpărat o camionetă.

    În 6 luni de zile, Ted Rodrigue a cheltuit toţi cei 100.000 de dolari; doi ani mai târziu, după ce a vândut tot ce putea, el a început din nou să colecteze sticle pentru a supravieţui.

    “A fost o perioadă frustrantă, pentru că a avut multe oportunităţi”, remarcă Powers. “Atunci când petreci mult timp cu cineva speri ca acea persoană să reuşească; din păcate, de data asta nu a fost cazul.”

    Sursa: Today i found out

  • Întrebarea care face ravagii la interviurile de angajare din România. 90% dintre candidaţi pleacă acasă

    Există două camere. Sunt trei întrerupătoare în camera unu şi trei becuri în camera a doua. Îţi vei petrece cinci minute în camera unu şi apoi 15 minute în a doua cameră. Din camera în care se folosesc întrerupătoarele nu se poate vedea cealaltă cameră. Nu ai voie să revii în camera întrerupătoarelor. Poţi apăsa pe întrerupătoare de câte ori vrei şi cum vrei.

    Cerinţă: Care întrerupător corespunde fiecăruia dintre cele trei becuri?

    Această întrebare este adeseori folosită la interviurile de angajare din România şi străinătate în domenii precum software şi IT, financiar-bancar şi publicitate. Specialiştii în resurse umane susţin că testează modul în care viitorii angajaţi pot aborda o problemă şi găsi soluţii. Doar un candidat din zece trece acest test.

    AFLĂ SOLUŢIA AICI

  • Românul care se distrează cu ideile

    De ce prăpastia dintre bogaţii şi săracii lumii trebuie să existe în continuare şi de ce timpul pare să treacă mai repede sunt doar câteva dileme, printre altele, la care legea constructală, lansată de fizicianul Adrian Bejan, răspunde. Profesor la Universitatea Duke din Statele Unite, a primit numeroase distincţii, inclusiv medalia Benjamin Franklin, acordată în trecut şi unor cercetători precum Stephen Hawking şi Nikola Tesla. Subliniază însă că nu aceste recunoaşteri îi aduc fericirea.

    „Sunt la fel ca şi înainte. Sunt fericit fiindcă mă distrez cu ideile”, răspunde Adrian Bejan în interviul acordat Business MAGAZIN, întrebat ce înseamnă distincţiile numeroase primite de-a lungul timpului pentru lucrările sale în domeniul fizicii. Profesor universitar de inginerie mecanică la Universitatea Duke din Carolina de Nord – specializat pe studiul termodinamicii, transferului căldurii, designului naturii, evoluţiei fizicii – Adrian Bejan s-a numărat, în 2001, în rândul primilor 100 cei mai citaţi autori în domeniul ingineriei din toată lumea. Este autorul a 30 de cărţi, a 600 de publicaţii, a primit 18 doctorate onorifice de la universităţi din 11 ţări, iar anul trecut i-a fost acordată şi medalia Benjamin Franklin pentru inginerie mecanică, pentru legea constructală, acordată anterior şi altor fizicieni celebri.

    Articolele din presa internaţională îl descriu pe profesorul Adrian Bejan drept un cercetător care „pune la îndoială convenţiile şi autoritatea şi crede în conexiunile dintre teme şi discipline diferite”.

    Popularitatea sa se leagă mai ales de invenţia unui principiu din fizică denumit „legea constructală a evoluţiei şi organizării”, despre care el spune că are o aplicabilitate vastă în viaţă şi societate şi oferă o mai bună înţelegere a funcţionării lumii. Legea constructală descrie un principiu de design din natură: sistemele de flux, de toate felurile – oameni, râuri, copaci, plăci tectonice, pieţe – toate funcţionează la fel, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru a supravieţui, toate aceste sisteme trebuie să se adapteze liber şi să acomodeze curenţii care le traversează, iar toate evoluează urmând un tipar vascular.
    „Nu am idee, s-a întâmplat, iar pasiunea a crescut de-a lungul timpului”, răspunde Adrian Bejan la întrebarea legată de modul în care s-a născut pasiunea pentru fizică. A studiat timp de 11 ani la liceul Vasile Alecsandri din Galaţi – pe care îl descrie drept excepţional din punctul de vedere al atragerii şi producţiei de talente, profesori şi elevi. „Mă descurcam bine la ştiinţe, dar îmi plăceau şi botanica, zoologia, geografia şi istoria.” De ce? Explică, simplu: „Fiindcă îmi plăcea să desenez – copaci, animale, hărţi ale reliefului şi hărţi ale ţărilor”.

    „Cine sunt se datorează în întregime părinţilor (tatălui, de profesie veterinar, mamei, farmacistă – două minţi libere educate în anii 1920 şi 1930), brutalizaţi de regimul comunist dar care au stat neclintiţi în faţa acestuia”, îşi descrie el baza evoluţiei ulterioare. La 12 ani, mama i-a oferit drept cadou de Crăciun cartea „Istoria fizicii” de Max von Laue. „Încă am această carte, pentru că-mi aminteşte de adevărul că ideile bune sunt în continuă morfogeneză. Nu sunt fixe, ca marxismul. Dimpotrivă. Sunt atât de bune, că-l invită pe ascultător să le pună la îndoială, să le îmbunătăţească, să le schimbe.” Adrian Bejan a crescut în perioada comunismului în România şi a reuşit să scape de acest regim devenind jucător profesionist de baschet; a studiat însă şi arta.

    Despre experienţa lui anterioară, ca artist şi sportiv, spune: „Sunt cine am fost, cu excepţia faptului că acum sunt mai bun. Sunt creatorul teoriei fizicii legate de evoluţia sportivă, precum şi a evoluţiei designului (desen, arhitectură)”.

    Mai târziu, în Statele Unite a studiat la Massachusetts Institute of Technology. A început să lucreze la teoria care l-a făcut cunoscut în toată lumea după ce şi-a început cariera de profesor la Universitatea Duke, pe care o descrie drept „o oază de libertate şi, mai amplu vorbind, de talent”.

    În prezent, fizicianul Adrian Bejan lucrează în majoritatea timpului: 2/3 din timp – „muncă de toate felurile”, spune el –, 1/3 din timp doarme şi nu merge niciodată în vacanţă.

    O altă părere despre cei 1% cei mai bogaţi oameni ai lumii

    Aplicată economiei, legea constructală a fizicianului român este cuprinzătoare şi controversată în acelaşi timp. Aceasta spune că cei mai bogaţi oameni ai lumii şi diferenţele dintre ei şi săraci există nu din cauza unei erori a sistemelor economice, ci pentru că trebuie să existe.

    Potrivit celui mai recent raport al Credit Suisse, 1% cei mai bogaţi oameni deţin nu mai puţin de 47% din averea lumii, cu o avere individuală care porneşte de la 871.000 de dolari. Totodată, primii 10% dintre bogaţii lumii deţin 85% din averea globală.

    Chiar dacă mulţi ar vrea ca acest decalaj să fie redus şi să fie creată o societate bazată pe egalitate, potrivit lui Adrian Bejan, acest lucru este imposibil, din punctul de vedere al fizicii. După cum reiese dintr-un eseu al său, inegalitatea socială este inevitabilă, prin prisma legii constructale. Aceasta fiindcă mişcarea tuturor lucrurilor – atât sociale, cât şi politice şi economice – e determinată de sisteme ramificate, precum cele ale ramurilor de copaci sau ale sistemului vascular.

    Inegalitatea în funcţie de avere este una care a divizat din cele mai îndelungate timpuri specia umană. Existenţa acestei inegalităţi, explică profesorul, datează de la începuturile civilizaţiei moderne, cu origini în Egiptul Antic, Europa Renascentistă, secolul al XVIII-lea din Franţa, blocul estic sovietic şi chiar din perioada Statelor Unite moderne. „Nu există un subiect mai fierbinte în contextul politic actual, după cum ne reamintesc mişcările populiste de astăzi. Celebrăm progresul economic continuu, dar liderii de peste tot sunt preocupaţi că doar o mică parte din populaţie poate să se bucure de acesta.” Aşadar, observă Adrian Bejan, ne preocupă modul în care putem să oferim celor care nu au o oportunitate egală pentru a se alătura celor care au.

    „Totuşi, puţini realizează că evoluţia înspre inegalitate este un fenomen natural, la fel ca gravitaţia sau fluxul unidirecţional dinspre căldură înspre frig (a doua lege a termodinamicii), iar acest lucru creează o discuţie despre cum să lupţi împotriva inegalităţii sau dacă aceasta poate fi combătută.”

    Totodată, constată Adrian Bejan în eseul său, această inegalitate oferă o oportunitate. „Dacă ne gândim la inegalitate ca la un fenomen fizic, acesta poate să documenteze discuţia despre cum să ne deplasăm înspre evoluţia unei societăţi care să îi conecteze pe cei cu buzunare mici spre arhitecturile de flux mare care domină totul de la copaci la corpul omului, la livrare, înspre folosirea unor unelte precum libertatea, accesul la educaţie, regula legii, instituţii religioase şi asociaţii între colegi şi vecini.”

    Profesorul Adrian Bejan explică toate aceste lucruri astfel: legile fizicii guvernează modul în care lucrurile se mişcă şi nimic nu se mişcă dacă nu este împins. „Impulsurile vin din putere, puterea vine de la combustibil pentru maşini şi din mâncare pentru animale.”

    Odată ce un sistem natural se mişcă, trebuie să se mişte în continuare şi continuă să evolueze înspre o eficienţă energetică mai mare, înspre un set de obiective.

    Pe măsură ce sistemele evoluează şi devin mai eficiente, devin şi mai complexe. De ce? Fiindcă alăturarea şi mişcarea (fluxul) împreună necesită mai puţină putere decât mişcarea lor individuală. Aceleaşi legi ale fizicii explică motivele pentru care sistemele fluviale evoluează într-o serie de afluenţi care îşi varsă apele într-un râu principal. Organizarea se întâmplă, e naturală.

    Cu cât este mai mare curentul, cu atât animalul şi vehiculul sunt mai eficiente decât unul mai mic, chiar şi unul mai complex. Prin urmare, mişcarea de pe parcursul vieţii unei economii, de pildă, va deveni mai complexă pe parcursul timpului. Cantitatea de combustibil consumată de populaţie este direct proporţională cu averea anuală, respectiv cu PIB-ul.

    „Aşadar, fizica şi economia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Acelaşi flux ierarhic al sistemelor este responsabil pentru amândouă”, explică el. Astfel, îşi continuă profesorul explicaţia în eseul său, ierarhia – mai multe râuri mici tributare aceluiaşi râu  ale căror ape ajung în mări şi, în cele din urmă, în oceane – există fiindcă acesta este modul în care sistemul va prospera.

    Totuşi, pe măsură ce un sistem devine mai complex, apa nu va circula niciodată prin canale de aceeaşi mărime. La fel ca o albie sănătoasă de râu sau un copac bine nutrit, un sistem eficient de transport într-o societate populată va include câteva drumuri de pământ care conduc spre altele mai mari şi abia apoi înspre o autostradă. „Ierahia se întâmplă”, concluzionează profesorul.

    Câteodată însă, legile naturii determină sistemele să supravieţuiască în moduri pe care noi nu le dorim. O economie complexă în creştere, precum cea globală, în care trăim acum, produce inevitabil inegalităţi care cresc, pe măsură ce populaţia cere mai multă egalitate. Prin intermediul guvernelor reprezentative, putem să lansăm legi care să încline sistemul înspre egalitate. Educaţia, sistemul de sănătate şi filantropia ajută. Pe măsură însă ce timpul trece, inegalitatea va reapărea, la fel şi furia, constată profesorul.

    „Inegalitatea – după cum pare uneori – este imposibil să fie ştearsă, iar cele mai dramatice încercări de a o şterge, precum experimentele comuniste şi socialiste de atunci şi chiar şi de astăzi, conduc la cele mai tragice rezultate. Iar în câteva zile, ierarhia reapare.” Profesorul subliniază că acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să acordăm fiecărui membru al societăţii oportunitatea să joace un rol într-un sistem economic care va deveni mai complex şi mai eficient de-a lungul timpului, doar că atunci când facem acest lucru ar trebui să ne amintim că legile fizicii guvernează mişcarea tuturor sistemelor.

    Ierarhii direct proporţionale cu complexitatea organizaţiei

    Legea constructală se aplică însă şi altor sisteme sociale şi economice. Un exemplu este organizarea socială, fenomenul organizării fiind unul care a stârnit curiozităţi ale oamenilor de secole întregi, fiind un fenomen complex cu o serie de manifestări diverse: de la oraşe, guverne, economie, business, alianţe, transport, comunicaţii şi aşa mai departe. Descrieri ale acestor manifestări sunt extinse şi utile, fiind responsabile pentru numeroase volume de literatură şi ale departamentelor academice care sunt devotate studiului organizării sociale.

    „Cu ajutorul legii constructale am arătat de ce ajung indivizii să trăiască (să se mute) împreună, să se organizeze. Organizarea este o reflecţie a realităţii fizice (bio şi nonbio) care necesită mai puţină putere (energie utilă, combustibil, mâncare) pentru a mişca o unitate dintr-o cantitate înspre o cantitate mai mare”, explică Adrian Bejan.

    El a ilustrat predictibilitatea organizării şi evoluţiei acesteia prin intermediul a două modele de mişcare într-o singură zonă, unele inanimate (albii ale râurilor, generate de numeroase reguli constructale) şi altele animate (distribuţia apelor încălzite pentru folosirea lor în aşezările umane).

    Concluzia la care a ajuns este că mişcarea devine mai ierarhică pe măsura creşterii mărimii şi complexităţii arhitecturii respective. Distribuţia poate fi făcută în mod uniform (cu mai multă egalitate) prin impunerea unor canale identice distribuite uniform într-o zonă. Fluxul arhitectural devine astfel o reţea ca o plasă, în loc de o arhitectură ramificată asemeni unui copac; totodată, chiar şi în modele de design cu o egalitate impusă ierarhia persistă. Această reţea teoretică dezvăluie de asemenea înţelesul inovaţiei din punctul de vedere al fizicii: „Este schimbarea unui tip de design local care facilitează curgerea pe parcursul unui teritoriu întreg locuit de cei care se mută în mod organizat”.

    S-ul şi noile tehnologii

    De la trenduri economice, creşterea populaţiei, răspândirea cancerului sau adoptarea de noi tehnologii, anumite configuraţii par în mod inevitabil să se răspândească.

    O nouă tehnologie, de pildă, începe cu o rată de acceptare mică, aceasta fiind urmată de o creştere explozivă, urmată de o încetinire, numai pentru a se opri înainte de a „lovi zidul”, explică profesorul Adrian Bejan. Ilustrată grafic, această curbă de creştere în timp ia forma unui „S”. Fenomenul este atât de răspândit încât a generat numeroase cercetări ce par a nu avea nimic în comun – răspândirea populaţiilor biologice, a reacţiilor chimice, a contaminanţilor, a limbilor, a informaţiilor şi activităţii economice. „Am demonstrat că acest tipar poate fi prezis în întregime ca un sistem de curgere natural.”

    Curba S – cunoscută şi drept funcţie sigmoidă – reprezintă designul natural al sistemelor de flux. În exemplul noilor tehnologii, după un ritm de acceptare încet la început, creşterea poate fi imaginată mişcându-se rapid înspre canale stabilite din piaţă.

    „Aceasta este ascensiunea abruptă a S-ului.” Pe măsură ce tehnologia se maturizează, şi ritmul de penetrare a acesteia încetineşte, orice creştere sau flux se mişcă în afara canalelor iniţiale de penetrare într-un mod mai scurt şi mai încet.

    „Mi-ar plăcea să folosesc metafora degetelor care se întind pentru a reprezenta creşterea iniţială invazivă cu plasarea unei mănuşi peste acele degete, ca reprezentare a etapelor laterale de consolidare mai lentă. E ca şi cum ar exista două vieţi – prima este lungă şi rapidă, în timp ce a doua este de distanţă scurtă şi înceată. Designul începe cu o invazie rapidă, urmată de o consolidare înceată. Apoi trendul se loveşte de un zid invizibil, dar previzibil”, explică Bejan.
    Această teorie arată că nu există o coincidenţă – ambele sunt manifestări ale tendinţei constructale naturale care caracterizează sistemele de flux pentru a genera tipuri de design aflate într-o evoluţie care le permite să curgă (să evolueze), să se răspândească şi să colecteze mai uşor.

    De ce unele zile trec mai greu decât altele?

    „De ce pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Care sunt legile fizicii care stau la baza impresiei că unele zile trec mai greu decât altele? De ce avem tendinţa să ne concentrăm pe neobişnuit (pe surpriză) şi nu pe timpul prezent şi monoton?”, sunt alte câteva întrebări cărora legea constructală le oferă un răspuns.  Adrian Bejan spune că a descoperit elementele din fizică ce răspund la aceste întrebări, în urma unor observaţii simple: „Timpul măsurabil «pe ceas» nu reprezintă acelaşi lucru cu timpul perceput de mintea omului”.

    Astfel, spune Bejan, „timpul minţii” este alcătuit dintr-o secvenţă de imagini, reflecţii din natură, care hrănesc stimulii organelor senzitive. Rata la care sunt percepute schimbările imaginilor mentale descreşte odată cu vârsta, din cauza unor proprietăţi fizice care se schimbă odată cu vârsta: frecvenţa mişcărilor ochilor, dimensiunea corpului în acord cu acea curbă S, degradarea anumitor părţi ale corpului etc. O nealiniere între imaginile timpului mental şi timpul propriu-zis stă la baza explicaţiilor acestui fenomen din literatură care e trup şi suflet cu legea constructală şi cu fizica.

    Ce face în continuare cu timpul său omul care îl percepe atât de raţional? Planurile nu fac parte din viaţa sa: „Obiectivul meu este să continui”.

    Mai multe teorii, o singură lege

    Legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură a sistemelor de curgere animate sau neanimate. Această lege, aparţinând profesorului Adrian Bejan, a fost formulată în anul 1996.

    Există mai multe teorii constructale – una pentru fiecare fenomen natural la care cineva se poate gândi. Spre exemplu, teoria constructală a locomoţiei animalelor, a arhitecturii albiilor râurilor, teoria constructală a creşterii fulgilor de zăpadă, a respiraţiei etc.

    „O lege, mai multe teorii, la care se adaugă faptul că manifestaţiile legii în natură (peste tot) acoperă tot spectrul, bio şi nonbio. Legea fizicii uneşte cele două teritorii ale observaţiilor umane – la fel ca legea mecanicii (dinamică, legea lui Newton)”, explică profesorul Adrian Bejan.

    Astfel, „legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură, modul în care sisteme de curgere animate şi inanimate lucrează împreună“.

    Legea constructală a fost formulată în 1996, după cum urmează: „Pentru ca un sistem de o dimensiune finită să persiste în timp (să existe), trebuie să evolueze liber într-un astfel de mod în care să faciliteze accesul curenţilor care circulă în cadrul acestuia”.

    Legea constructală descrie astfel concepte ale vieţii, evoluţiei, designului şi performanţei în fizică, care este „cea mai amplă arenă ştiinţifică”, potrivit profesorului Adrian Bejan.

    * Mai multe detalii despre Legea Constructală oferă profesorul Adrian Bejan în cartea „Fizica vieţii”, 2016

     

  • Afacerea “amintiri din copilărie”. Cum a transformat un român în afacere o activitate pe care o făcea în şcoala generală

    Au urmat câteva încercări nu foarte reuşite, din cauza lipsei know-how-ului şi a nevoii de a recupera abilităţile din şcoală. Cum însă internetul este ajutorul bun la toate, a dat repede căutare după tutoriale, ghiduri şi alte informaţii relevante. Dintr-un link în altul, a ajuns la proiecte din lemn incredibil de frumoase, care l-au ambiţionat să înveţe mai mult.
    „Având experienţa anterioară minimă în domeniul lucrului cu lemn, perfecţionarea tehnicii de lucru a durat aproape doi ani, timp în care am căutat şi furnizori de materie primă şi maşini-unelte, găsind mai mulţi în Anglia decât în ţară”, îşi aminteşte Ştefan Giurgiu.

    Este absolvent al liceului Alexandru Ioan Cuza din Ploieşti şi al Facultăţii de Drept de la Universitatea Nicolae Titulescu, al unui master în Drept Internaţional şi Comunitar, dar şi al Facultăţii de Litere. Niciuna din toate acestea însă nu-i aduce la fel de multă satisfacţie ca lucrul cu lemnul, care i-a şlefuit talentul artistic şi dorinţa de perfecţiune.

    „Invesitiţia este destul de mare, în jur de 50.000 de lei, având în vedere că brandul Creastiq este la început de drum şi este finanţat personal. O parte destul de mare a investiţiei a reprezentat-o importarea anumitor maşini-unelte, deoarece, în magazinele de profil de la noi, astfel de produse sunt fie slabe calitativ, fie industriale.”

    A învăţat de unul singur să folosească toate echipamentele, a amenajat un atelier în curtea casei lui din localitatea Seciu, judeţul Prahova, şi treptat a dat drumul producţiei. Momentan este singurul artizan din atelier, iar de doi ani explorează târguri de profil pentru a testa piaţa şi a vedea ce tipuri de produse sunt căutate şi ce locuri sunt mai cunoscute de public.

    „Pentru perioada rămasă până la finalul acestui an, mi-am propus să axez producţia pe instrumente de scris lucrate manual – pixuri şi stilouri din lemn sau acrilic – şi pe poşete din lemn şi piele. Voi încerca şi o serie limitată de tablouri filigran”, spune Ştefan Giurgiu.
    În funcţie de tipul şi de complexitatea produsului, preţurile variază, astfel că jucăriile de tip puzzle costă 30 de lei, instrumentele de scris – între 100 şi 250 de lei, poşetele – între 200 şi 350 de lei, iar tablourile filigran pot depăşi 500 de lei. „Momentan, vânzările se efectuează prin târguri de handmade, pentru a permite clienţilor să vadă produsele. În curând, va fi gata şi propriul site, pentru a muta vânzările în mediul online.”
    Pandemia a făcut ca afacerea Creastiq să stagneze în perioada stării de urgenţă. Neavând posibilitatea de a merge la târguri şi a expune, Ştefan Giurgiu a fost nevoit să se rezume la realizarea câtorva comenzi venite din mediul online. În plus, a creat obiecte noi, care i-au extins portofoliul. Acum, deşi doar câteva târguri s-au redeschis, iar condiţiile de participare sunt mai complicate, implicând taxe mai mari de participare, costuri crescute pentru expozanţi cu măştile şi dezinfectanţii, businessul începe să revină la parametri normali. Până la urmă, şi supravieţuirea este tot o chestiune de creativitate.

    În funcţie de tipul şi de complexitatea produsului, preţurile variază, astfel că jucăriile de tip puzzle costă 30 de lei, instrumentele de scris – între 100 şi 250 de lei, poşetele – între 200 şi 350 de lei, iar tablourile filigran pot depăşi 500 de lei. Momentan, Ştefan Giurgiu este singurul artizan din atelier, iar de doi ani explorează târguri de profil pentru a testa piaţa şi a vedea ce tipuri de produse sunt căutate şi ce locuri sunt mai cunoscute de public.

    Bere Griviţa – brand de bere (Bucureşti)
    Fondator: Matei Lucescu
    Investiţie iniţială: 1 mil. euro
    Prezenţă: online, HoReCa, Mega Image, Auchan

    Brow Bar – salon de design al sprâncenelor (Republica Moldova)
    Fondatori: Alina şi Victor Magnet
    Investiţii: câteva sute de mii de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 850.000 de euro
    Prezenţă: Chişinău şi Bucureşti

    Fresco Jugo – producţie de sucuri din fructe şi legume (comuna Leţcani, jud. Iaşi)
    Fondatori: Eduard Prodan şi fraţii săi
    Investiţie iniţială: 44.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 300.000 de lei (circa 63.000 de euro)
    Prezenţă: online, HoReCa

    Mon Petit Jo – brand de haine pentru copii (Bucureşti)
    Fondatoare: Andreea Cojoc
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2020 (şapte luni): 100.000 de euro
    Prezenţă: online, pe site-ul propriu şi pe reţelele de socializare

    Jooca Studio – firmă de design interior (Bucureşti)
    Fondatoare: Alexandra Stamate şi Cristina Chivu
    Cifră de afaceri în 2019: 80.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti

    Foliette – producţie de hârtie plantabilă şi invitaţii de nuntă (Bucureşti)
    Fondatori: Maria Marin şi George Necula
    Investiţie iniţială: câteva sute de euro
    Profit în 2019: 20.000 de euro
    Prezenţă: online

    Ceramical – atelier de ceramică (Siliştea Snagovului, jud. Ilfov)
    Fondatoare: Lidia Alina Nicolae
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 10.000 de euro
    Prezenţă: online

    Charmony – brand de haine pentru copii (Bucureşti)
    Fondatoare: Ramona Roman
    Investiţie iniţială: 53.000 de euro
    Cifră de afaceri în primul an de activitate: 50.000 de euro
    Prezenţă: online

    AllFarm – platformă online pentru micii producători şi clienţii finali (Bucureşti)
    Fondatori: Răzvan Stoica, Andrei Ştefan şi Liviu Dumitru
    Investiţie iniţială: peste 150.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 500.000 de euro
    Prezenţă: online

    Roxi – producţie de instrumente de scris (Bucureşti)
    Fondatori: Roxana şi Lucian Codreanu
    Investiţie iniţială: 10.000-12.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată în 2020: 40.000-45.000 de euro
    Prezenţă: online, în magazinele Autograf, reţelele Librarium, Diverta şi Compania de Librării Bucureşti

  • „Ar trebui sau nu ca o companie să plătească o parte din cheltuielile cu utilităţile sau de alt tip pentru angajaţii care lucrează de acasă”?

    La fel ca în cazul beneficiilor extra-salariale anterioare (tichete de masă, abonamente la sala de sport, spaţii de relaxare generoase, fructe şi cafea gratuite), firmele din domeniul IT se numără printre primele care au decis să îşi sprijine financiar angajaţii care lucrează de acasă.
    Dell este una dintre companiile care a aplicat o serie de măsuri pentru aceştia, în situaţia în care, în prezent, la nivel global 95% dintre angajaţii firmei se află într-o situaţie de work from home.
    Chiar dacă pentru perioada următoare, reprezentanţii companiei au stabilite câteva scenarii pentru întoarcerea la birou, ei spun că pe  parcursul ultimului deceniu s-au pregătit constant pentru flexibilitatea la locul de muncă, astfel că lucrează de la distanţă de peste 10 ani: 30% dintre angajaţii Dell Technologies au lucrat de la distanţă chiar dinaintea pandemiei.
    Reprezentanţii din România ai companiei spun că, din momentul în care şi-au dat seama că acest scenariu al lucrului de la distanţă va dura mai mult decât s-au aşteptat cu toţii, au lansat o versiune updatată pentru contextul pandemiei a programului lor, Connected Mobility (pe care au denumit-o Connected Mobility 2.0). Încă de la început, programul a fost gândit în jurul flexibilităţii acordate de către computerele mobile.
    Programul presupune că acei angajaţi care îşi doresc să facă parte din programul 2.0 şi vor să petreacă mai mult timp acasă, vor primi mai întâi un sprijin financiar, pentru a fi cheltuit pe echipamentul de acasă (dispozitive, conexiunea la internet etc.),  care se adaugă echipamentului pe care aceştia deja îl aveau, pentru lucrul de la distanţă.
    Pe lângă acest lucru, în România derulează mai multe iniţiative, preponderent în mediul online, pentru a-şi ajuta angajaţii să gestioneze această perioadă, dar şi să menţină lucrurile cât mai aproape de normal, aşa cum erau obişnuiţi cu ele. „De exemplu, am mutat online o serie de evenimente interne, care acoperă teme de la adaptarea la noul normal sau traininguri pentru dezvoltare personală şi profesională până la inovare în management, egalitatea de gen, tehnici de vorbit în public, sau chiar yoga, pilates sau cursuri de gătit. Oferim, de asemenea, săptămânal resurse care să ne ajute la obţinerea stării de bine, ce ţin de sănătatea mentală, fizică şi nutriţie.”
    Reprezentanţii Dell România spun că beneficiile materiale acordate vin pe fondul acestui context neobişnuit, fiind un efect, nu un factor motivant în sine: „Onest vorbind, cu toţii simţim teamă şi nesiguranţă, iar aceasta este o situaţie generală pe care toate organizaţiile ar trebui să o gestioneze. Astfel, considerăm că principalul factor motivant este relaţia deschisă şi onestă dintre angajator-angajat, reflectată prin crearea unui spaţiu sigur, în care colegii noştri să îşi poată exprima grijile, un spaţiu care să poată cuprindă nesiguranţele şi fricile lor. Noi avem această conversaţie cu colegii noştri, privind acomodarea lor cu lucrul de acasă, vrem să ştim dacă le e greu să gestioneze situaţia, dacă preferă să lucreze din altă parte şi, în cazul în care preferă, cum putem să le facem spaţiul de lucru cât mai potrivit”.
    Astfel, acestea sunt doar instrumente de adaptare la situaţia din prezent, în care şi-au propus să facă această schimbare cât mai lin cu putinţă. Beneficiile extra-salariale existente anterior pandemiei au fost acordate în continuare în România: „De exemplu, ofeream tichete de masă atunci când mergeam la birou, pe care am continuat să le oferim şi atunci când munca s-a transferat acasă. Clasele de yoga şi pilates s-au mutat online, am organizat grupuri de suport pentru părinţii care au copii acasă sau pentru colegii care au grijă de cineva apropiat. Cultura noastră organizaţională este construită în jurul grijii pentru colegi indiferent de context, diferenţa este că acum instrumentele s-au mutat online”.
    Munca de acasă sau de la distanţă va fi parte din noua realitate, iar „normalul” de dinainte de martie anul acesta nu va mai exista, punctează Mădălina Racoviţan, tax partner la KPMG România.
    „În ultima perioadă, tot mai multe organizaţii îşi pun problema acordării angajaţilor a unor sume de bani în vederea achiziţionării unor echipamente sau achitării unei părţi din costul cu utilităţile sau chiria”, spune Mădălina Racoviţan.
    În Elveţia, de pildă, în anumite condiţii, angajatul poate solicita angajatorului o compensaţie pentru folosirea echipamentului personal (e.g. laptop, imprimantă etc.) în derularea activităţii de acasă. De asemenea, angajaţii au dreptul la rambursarea de către angajator a tuturor cheltuielilor ocazionate de executarea muncii, însă trebuie bine documentat motivul pentru care munca se desfăşoară de acasă şi nu de la birou, explică Racoviţan.
    Tot în Elveţia, încă din 2019 existau prevederi referitoare la costuri privind chiria, conform cărora aceste cheltuieli pot fi suportate de angajator doar în cazul în care acesta nu poate pune la dispoziţia angajatului un spaţiu de lucru adecvat – ceea ce s-a întâmplat de altfel în timpul pandemiei. „Referitor la beneficiile fiscale, în anumite condiţii, angajaţii îşi pot reduce impozitul pe venit datorat, deducând o parte din cheltuielile înregistrate privind spaţiul de lucru de acasă”, precizează specialistul KPMG.
    Cum stau lucrurile în România? Şi pe piaţa locală telemunca este reglementată încă din aprilie 2019 şi în aceasta se menţionează că angajatorul este obligat „să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii […] “.
    De asemenea, autorităţile au emis o Ordonanţă de Urgenţă (132 din data de 10 august), conform căreia, în cazul activităţii de telemuncă, angajatorilor li se acordă o singură dată un sprijin financiar în valoare de 2.500 de lei pentru fiecare telesalariat, pentru a se achiziţiona bunuri şi servicii tehnologice necesare desfăşurării activităţii, dacă respectivul salariat a lucrat în regim de telemuncă pe perioada stării de urgenţă cel puţin 15 zile lucrătoare. Mădălina Racoviţan clarifică etapa în care se află aplicarea acestei ordonanţe: pe 25 august a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii un Proiect de Ordin (în dezbatere publică până pe 3 septembrie, interviul Business MAGAZIN fiind acordat anterior acestei date n.red.) pentru stabilirea modalităţii de acordare a sprijinului financiar şi a categoriilor de bunuri ce pot fi achiziţionate conform ordonanţei (i.e. laptop/notebook, tablete, smartphone, echipamente periferice de intrare şi ieşire aferente acestor bunuri, echipamente necesare conectării la internet, licenţe aferente sistemelor de operare şi aplicaţiilor software).
    Astfel, companiile care îndeplinesc condiţiile din ordonanţa 132 pot aplica pentru obţinerea sprijinului financiar de la stat, însă alte facilităţi nu există în mod expres. „În contextul in care munca la distanţă va rămâne o parte importantă din viitorul muncii, companiile ar trebui să îşi revizuiască politicile de remunerare şi să analizeze care sunt acele beneficii relevante în noul context, care sunt mai valoroase pentru angajaţi şi de ce nu, în contextul unei contractări economice, mai avantajose din punct de vedere fiscal. Astfel, companiile s-ar putea orienta catre beneficiile de tip „cafeteria” în care angajatul primeşte un buget lunar si are libertatea de a alege acele beneficii care sunt relevante pentru el, unele chiar avantajoase fiscal (de tipul tichetelor de masa sau tichetelor de vacanţă)”, punctează Mădălina Racoviţan.
    Alexandra Peligrad, CEO-ul companiei de resurse umane Smartree, observă că şi angajaţii îşi doresc alte beneficii de la angajatorii lor în contextul pe care îl traversăm, deşi îşi doresc să păstreze şi o parte din beneficiile anterioare.
    „Din ce am observat noi în ultimele luni în situaţia de COVID în care ne aflăm, atât din zona de forumuri, în care angajaţii îşi exprimă dorinţele referitoare la ceea ce ar însemna pentru ei beneficii satisfăcătoare în pandemie, dar şi din feedback-ul pe care îl avem de la cei pe care îi intervievăm într-un proces de recrutare, rezultă că în primul rând angajaţii au dorit şi au reuşit în perioada aceasta să păstreze beneficiile pe care le aveau şi înainte, a fost o perioadă în care îşi puneau întrebări referitoare la păstrarea abonamentelor la sală în contextul în care sălile erau închise, dar au avut acces virtual la orele pe care le puteau accesa şi atunci companiile au continuat să ofere aceste beneficii; cei care aveau maşină de serviciu, au solicitat să o păstreze, dar mai există o categorie a angajaţilor care lucrează în companiile care au birourile închise şi care solicită decontarea unor părţi din costurile pe care le înregistrează în locul unde îşi desfăşoară remote activitatea referitoare la utilităţi, chirie sau consumul de cafea, apă, pe care în mod normal o primeau în programul de lucru”.
    Chiar dacă nu există foarte multe companii din piaţă care acordă beneficii de acest tip, Alexandra Peligrad spune că şi în rândul partenerilor cu care lucrează se află companii care oferă angajaţilor, într-o anumită limită, posibilitatea de a-şi acoperi costurile pe care le au angajaţii care lucrează de acasă, însă sub forma unui beneficiu asimilat veniturilor din salarii. „Există companii care au oferit o anumită sumă de bani salariaţilor, sumă de bani care se impozitează şi se taxează cu toate contribuţiile şi taxele aferente salariului. Este un beneficiu într-o sumă de bani – nu se decontează pentru că, deocamdată, pe regimul legislativ pe care îl avem, companiile nu au găsit o clauză din Codul Fiscal prin care să poată deconta astfel de tipuri de costuri.”
    Potrivit ei, sumele sunt diferite şi variază în funcţie de dimensiunea companiei: „Pornesc de la câteva sute de lei şi ajung la un maximum de 1.200 – 1.300 de lei pe lună, sume nete care mai departe merg spre contribuţii şi impozit pe venit, care intră în costurile companiei”. Angajatul are parte de libertate totală când vine vorba despre cheltuirea acestor bani: „Este vorba despre o sumă de bani pe care angajatul nu trebuie să o justifice în niciun fel, este treaba lui ce face cu ea, este impozată de către companie şi, ca atare, este ca atunci când primeşte un bonus pentru o anumită activitate – nu îl întreabă nimeni ce face cu aceşti bani şi compania nu îi solicită să îşi justifice cheltuielile din ce am văzut noi până acum, modul în care a folosit aceşti bani.”
    CEO-ul Smartree spune însă că numărul companiilor care acordă acest tip de beneficii sunt companii din zona serviciilor de tehnologie, iar în rândul clienţilor Smartree procentul celor care oferă asfel de bonusuri în contextul pandemiei este de sub 10%.
    Chiar dacă munca de acasă pare să fie parte din noua realitate pentru mult timp, iar giganţi ai lumii au anunţat de la începutul pandemiei că îşi vor lăsa angajaţii să lucreze de acasă pe termen nedefinit, dacă ei îşi doresc acest lucru, companiile încep deja să simtă nevoia întoarcerii la birou.
    Reprezentanţii Dell România precizează: „Ce putem spune după toate aceste luni este că lucrul de acasă 100% din timp nu doar că se dovedeşte nesustenabil din punct de vedere emoţional – majoritatea colegilor au nevoie de interacţiune umană, este o nevoie de bază – dar şi imposibil, din punct de vedere logistic. Ne referim, aici, la colegii care au copii mici, la cei care împart spaţiul cu alţii, la cazuri în care conexiunea la internet nu este foarte bună, iar toate aceste elemente creează un mediu în care 8 ore de lucru zilnic nu sunt posibile”,
    explică reprezentanţii Dell. Astfel,
    au făcut un studiu la nivel global, din care a reieşit că se vor împărţi în grupuri şi se vor deplasa la birou în perioade diferite, ţinând cont, de altfel şi de regulile fiecărei ţări în care au sedii: „Odată ce ne întoarcem la normal, 50% din forţa de muncă globală Dell Technologies va lucra de la distanţă”.

  • Nouă cărţi pe care le puteţi citi în această vară

    Arta interviului, Lawrence Grobel

    Dacă vreţi să aflaţi ceva din culisele presei, cum se realizează un interviu, această carte vă va dezvălui ce este în spatele unei discuţii cu un personaj celebru pe care o citiţi într-o revistă, ziar (din ce în ce mai puţin), net, aplicaţie, o ascultaţi într-un podcast etc.
    Ca să poţi să discuţi cu o vedetă trebuie să ştii să începi şi să faci o conversaţie, să fii la curent cu toate evenimentele, să pui întrebări provocatoare ca să fii surprins de răspunsurile primite, să fii cameleonic, să-ţi manipulezi personajul şi să nu laşi niciodată să-ţi scape controlul discuţiei, spune Lowrence Grobel, un ziarist american care a realizat mai multe interviuri cu cele mai mari vedete americane.
    Prin această carte veţi afla şi cum sunt vedetele dincolo de imaginea lor publică, cum negociază la ce vor să răspundă şi la ce nu, cum pot să schimbe peste noapte ziaristul care să le ia interviul pentru că aşa vor. 

    Endurance, Alfred Lansing
    Este povestea a 27 de oameni din anul 1915 care au fost nevoiţi să supravieţuiască un an şi jumătate în Antarctica, după ce vasul lor a fost prins de gheţari. Este vorba despre leadershipul căpitanului Ernest Shackleton, care a făcut tot posibilul pentru a ţine în viaţă echipajul şi a ajunge la mal. Aceeaşi călătorie a fost refăcută peste 50 de ani, dar în condiţiile anilor ‘60, şi a eşuat. Toţi s-au întrebat cum a reuşit Shackleton, ce putere a avut atunci să supravieţuiască fără să piardă niciun om.
    Leadershipul nu ţine de timpuri.

    TED TALKS – Ghidul oficial TED pentru vorbitul în public, Chris Anderson
    Dacă vreţi să vorbiţi în public (mulţi consideră că mai bine ar muri decât să fie nevoiţi să vorbească în public având în vedere emoţiile şi stresul aduse de această situaţie), puteţi să citiţi această carte pentru a vă face viaţa mai uşoară. A vorbi în public este un chin pentru 99% dintre oameni, iar povara unei greşeli, a unui eşec este copleşitoare pentru mulţi.

    Toată lumina pe care nu o putem vedea, Anthony Doer
    Acţiunea se petrece în al doilea război mondial şi este vorba despre viaţa unei fetiţe care nu poate să vadă şi a unui soldat german adolescent, care s-au întâlnit într-o singură zi, fiind inamici.

    Copiii de pe Volga, Guzel Iahina
    Ca să citiţi această carte, trebuie să citiţi mai întâi „Zuleiha, deschide ochii!“. Aceste cărţi par ireale, o pură ficţiune, având în vedere că nu-ţi poţi imagina acum ce s-a întâmplat acum 100 de ani în Rusia, în Siberia, cum au fost dezrădăcinate sate, oraşe, popoare.

    Sărutul pictat, Elisabeth Hickey
    Foarte mulţi dintre voi v-aţi intersectat cu imaginea celebrului tablou „Sărutul”, de Gustav Klimt. Este plină Viena de această imagine celebră. În această carte veţi afla cum a fost realizat acest tablou, cine este personajul din el, cum era în Viena de la finalul secolului XIX.
    Celălalt tablou celebru al lui Klimt – „Adele“ – a făcut obiectul unei tranzacţii fabuloase de peste 100 de milioane de dolari în 2006, cumpărătorul fiind Ronald Lauder, cel care a înfiinţat PRO TV alături de Adrian Sârbu.

    Promisiunea zorilor, Romain Gary
    Ca să-i ţină moralul ridicat băiatului aflat în război, pe frontul de luptă, o mamă i-a scris zilnic timp de trei ani de zile. Înainte să moară, mama a scris acele scrisori pe care cineva trebuia să i le trimită fiului, el neştiind că mama lui nu mai există.

    Călătoria Cilkăi, Heather Morris
    Este continuarea celebrei cărţi „Tatuatorul de la Auschwitz” care a făcut furori acum trei ani, pornind de la povestea adevărată a celui care a fost nevoit să-i tatueze pe cei care intrau în celebrul lagăr.

    Eugenia, Lionel Durois
    Este vorba despre relaţia dintre o studentă şi celebrul scriitor Mihail Sebastian, relaţie care are loc între Iaşi şi Bucureşti, în perioada zbuciumată 1930-1940.

    Enjoy!

  • Care este viitorul pieţei joburilor pentru corporatişti?

    Nu au intrat în şomaj tehnic, iar mulţi dintre ei au avut opţiunea de a lucra de acasă. Totuşi, angajaţii din multinaţionalele active pe piaţa locală nu sunt nici ei feriţi de efectele pandemiei. Cum se reflectă acestea asupra lor?

    La întrebarea cum arată acum piaţa muncii pentru angajaţii din marile corporaţii, Oana Botolan Datki, SEE managing partner al companiei cu activităţi în sectorul resurselor umane CTeam Human Capital, are un răspuns scurt şi cuprinzător: incertă.

    Piaţa muncii din România a fost lovită puternic de pandemia de COVID-19. În nici trei luni de când autorităţile au decretat stare de urgenţă, circa 430.000 de angajaţi aveau contractele de muncă încetate, adică fie au fost concediaţi, fie contractele lor nu au mai fost prelungite, conform datelor de la Ministerul Muncii.

    Mai mult, rata şomajului a crescut în luna aprilie la 4,8%, atingând nivelul maxim din septembrie 2017, pe fondul deteriorării climatului din piaţa forţei de muncă, în contextul incidenţei pandemiei şi consecinţelor acestui şoc, potrivit statisticilor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Efectele pandemiei se reflectă însă şi asupra corporatiştilor, angajaţilor din marile companii active pe piaţa locală, mai ales prin scăderi salariale sau chiar concedieri, spun specialiştii de pe piaţa muncii.  

    „În această perioadă este foarte evident că absolut toate businessurile şi deci toate locurile de muncă sunt puse sub semnul întrebării, indiferent de dimensiunea companiei şi de brandul acesteia. Chiar dacă proiectele la care lucrăm funcţionează, chiar dacă corporaţia are scăderi de business nesemnificative sau inexistente, psihologic toţi angajaţii au în această perioadă senzaţia de incertitudine generică”, a explicat Oana Botolan Datki.

    Specialistul în resurse umane spune că toate companiile au redus costurile în această perioadă, chiar dacă nu au fost afectate de pandemie. Astfel, această incertitudine are un efect de presiune psihică asupra angajaţilor.

    Siguranţa, noul criteriu de selecţie a angajatorului

    „Citim despre recesiune globală, despre milioane de joburi dispărute, despre oameni din alte companii mari care şi-au pierdut jobul, despre industrii care scad major, toate companiile au redus costuri chiar dacă încă nu au fost afectate – deci efectul este unul de presiune psihică dată de incertitudine. În situaţia căutării unui nou job şi schimbării locului de muncă în această perioadă, cresc în însemnătate criteriile de siguranţă la care se uită oamenii şi pe care le cântăresc la angajare”, crede Oana Botolan Datki. 


    În acest caz, avantajul corporaţiei rămâne în seriozitatea aplicării unor proceduri şi politici corecte, chiar în cazul restructurărilor şi deciziilor de tăiere de orice fel.
    „Aş vrea să spun că este o realitate în toate companiile şi aici nu vorbesc de respectarea legilor, ci de aplicarea unor comunicări pertinente, din timp, de fonduri pentru ajutorul celor disponibilizaţi, de echipe dedicate – undeva la regiune sau grup dacă nu local, care gândesc niste paşi coerenţi şi care să arate grija pentru oameni. Aş vrea să pot spune asta, dar desigur că nu se poate generaliza nimic niciodată, cu atât mai mult în această perioadă de incertitudine”, adaugă Oana Botolan Datki. În ceea ce priveşte evoluţia salariilor în acest an, doar companiile care planificaseră deja creşteri salariale înainte de pandemie vor ridica nivelul salarial al angajaţilor, pe când ceilalţi au decis să îngheţe salariile, să amâne plata bonusurilor salariale sau chiar să le reducă.
    „În acest moment, conform studiului realizat de CTeam Human Capital în această primăvară, deciziile companiilor de a acorda creşteri salariale, dacă acestea erau planificate în perioada ianuarie-martie, au fost de a le acorda în aceleaşi condiţii – aproximativ 30% dintre companii au acordat creşteri salariale în T1 şi doar 20% au anunţat că vor îngheţa salariile. În privinţa bonusurilor de performanţă, acestea au fost plătite de peste 60% dintre organizaţii tot în T1, iar bonusurile de vânzări au fost plătite de 50% dintre companii. Restul companiilor au luat decizia de a amâna plata bonusurilor pentru a doua jumătate a anului sau de a reduce valoarea acestora”, spune reprezentanta CTeam Human Capital.
    În companiile din cele mai afectate industrii, pandemia deja a dus la scăderi salariale, dar sunt corporaţii şi în România unde toţi angajaţii au avut scăderi de salarii în contextul pandemiei.
    „În anumite companii – mai ales marile companii aeriene în primă fază – la nivel global s-au luat decizii de scădere a salariilor pentru echipele de board, de la tăieri de 10% până la unele de 25% sau chiar 30%. Este foarte probabil ca o parte din aceste decizii să fie din solidaritate cu restul angajaţilor, aşa cum fac şi şefi de stat din alte ţări, dar sunt corporaţii şi în România unde toţi angajaţii au avut scăderi de salarii în contextul pandemiei. Ce este evident este că nu vor mai fi creşteri salariale atât de spectaculoase anul acesta, şi în toamnă sau la începutul anului viitor vom putea vedea dacă, statistic, au scăzut sau crescut salariile faţă de 2019”, explică Oana Botolan Datki. Reprezentanta CTeam Human Capital spune că încă se fac angajări în companii, în ciuda efectelor financiare pe care pandemia de COVID-19 le are asupra mediului de afaceri local, însă angajările sunt în volume mai mici şi pentru proiectele care se dezvoltă în această perioadă sau pentru înlocuiri.


    „Da, se fac angajări, pentru posturi diverse, de la IT la servicii, la suport sau customer service, dar în volume mai mici şi pentru proiectele care se dezvoltă în această perioadă sau pentru înlocuiri. Sunt şi companii în care toate angajările sunt îngheţate, depinde foarte mult de domeniul de activitate.”
    Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de executive search Elite Searchers, susţine şi ea că piaţa muncii este acum într-o situaţie de incertitudine.
    „Piaţa muncii este în continuare învăluită în incertitudine. Chiar şi industriile care nu au fost afectate planifică atent şi pun în funcţiune managementul crizei. Aproximativ 70% dintre angajaţii din corporaţii s-au întors la birou, iar 30% încă lucrează de acasă. Cei care s-au întors la birou au un program uşor schimbat sau decalat pentru a lua contact cu cât mai puţine persoane. În ceea ce priveşte mediul de lucru, aproximativ 60% dintre întâlniri se desfăşoară în continuare online”, spune ea.

     

    Scăderile salariale nu îi ocolesc nici pe manageri

    În funcţie de industrie, vor exista cu siguranţă şi scăderi salariale şi la nivel de top management, afirmă specialistul în resurse umane. „Ele vor fi cuprinse între 25% şi 40%. Industria automotive este, din păcate, unul dintre sectoarele cele mai afectate. De asemenea, HoReCa şi turismul au de suferit, dar şi transporturile şi serviciile juridice sau partea de închirieri din real estate, organizări de evenimente, producţie de mobilier şi textile. Spre deosebire de criza anterioară, construcţiile nu au fost momentan afectate, iar salariile au rămas în mare parte la acelaşi nivel”, explică Sorina Faier.


    Anterior, ea declara că multe companii din domenii afectate de pandemie, precum servicii, real estate, transport, anumite sectoare din producţie, agribusiness, oil & gas au scăzut salariile cu până la 50%. De asemenea, multe dintre firmele de avocatură, pe lângă restructurări, au scăzut salariile cu 25%-60% celor rămaşi. Dacă un CFO câştiga înainte de criză în medie 5.000 euro net, acum, dacă lucrează într-un domeniu afectat, poate câştiga şi 2.500 euro net, spunea Sorina Faier.
    „Din datele noastre, în cel mai fericit caz salariile vor rămâne aceleaşi în industriile care nu au fost afectate. Bonusurile vor dispărea în mare parte, însă există şi domenii care sunt mai norocoase. Spre exemplu, în IT, banking şi la rolurile pe vânzări se acordă în continuare bonusuri”, a adăugat ea.
    Se mai fac angajări şi în această perioadă, însă mult mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, spune Sorina Faier, dând exemplu de domenii precum IT, retail food, curierat, retail online şi producţia alimentară.

    Reprezentanta Elite Searchers spunea anterior că situaţia de criză creată de pandemia de COVID-19 nu a ocolit nici firmele de executive search. Dacă înainte de criză compania avea cam 20 de roluri pe lună, din care 70% top şi middle manageri şi 30% recrutare de specialişti, în timpul situaţiei de urgenţă cererile s-au înjumătăţit.
    „Am avut 50% cereri pentru top şi middle manageri, 35% reprezentând înlocuiri şi 15% poziţii noi deschise, iar 50% solicitări pentru specialişti, preponderent din domeniul IT, engineering sau roluri de specialişti financiari seniori. Headhuntingul şi recrutarea au devenit mult mai dificile pentru noi deoarece candidaţii sunt foarte reticenţi la o schimbare acum, considerând orice mişcare un risc, iar angajatorii sunt mult mai pretenţioşi şi atenţi în alegerea candidaţilor, procesele şi deciziile lor durând în medie cu 20% mai mult decât în mod normal”, explica Faier.
    Pe lângă aşteptatele scăderi de salariu sau de bonusuri, expertul în resurse umane spune că în piaţă se vorbeşte tot mai des despre concedieri.


    Între concedieri şi angajări, în funcţie de domeniu

    „Din nefericire, auzim tot mai des despre concedieri. Industria automotive este fruntaşă, urmată de turism, producători din industria aeronautică, HoReCa, transport. Sectorul petrol şi gaze este, de asemenea, unul foarte afectat”, explica Faier.
    De altfel, în industria auto se pare că problemele au început din 2019, de dinaintea debutului pandemiei de COVID-19. Cinci mari producători de componente auto din România, Autoliv România, Lear Corporation România, Yazaki România, Faurecia România şi Adient Automotive România, au avut, cumulat, cu 4.869 mai puţini angajaţi în anul 2019 decât în anul precedent, conform datelor publice de la Ministerul Finanţelor, centralizate de Ziarul Financiar. Dimensiunea restructurărilor ar putea fi chiar mai mare pentru că mulţi producători mari nu au publicat încă bilanţul pe 2019.


    Raluca Peneş, HR manager al companiei de outsourcing de salarizare şi administrare de personal, recrutare şi muncă temporară Smartree, spune că marile corporaţii s-au adaptat mai uşor la lucrul de acasă, chiar dacă pentru toată lumea trecerea de la lucrul de la birou la cel de acasă a fost făcută aproape peste noapte.
    „Cel puţin până în momentul de faţă, marile multinaţionale au ales varianta de a lucra preponderent de acasă până la toamnă sau cel mai probabil până la finalul acestui an, multe dintre aceste companii trimiţând chiar informări oficiale angajaţilor în acest sens. Chiar dacă pentru toată lumea, angajaţi şi companii, efectele crizei sanitare au impus schimbări peste noapte în modalitatea de lucru, marile corporaţii s-au adaptat mai uşor la acest mod de lucru şi prin prisma faptului că aveau deja implementate proceduri pentru munca remote, tool-uri de comunicare şi colaborare a echipelor, iar angajaţii erau familiarizaţi cu sistemul de lucru în cloud”, spune Raluca Peneş.


    Cu toate acestea, chiar şi corporaţiile mari au fost afectate de această criză. 

    „Dacă în cazul lor aparent vorbim despre o oarecare normalitate în această perioadă, acest lucru nu înseamnă că nu sunt afectate. Poate nu în aceeaşi proporţie ca şi companiile mai mici, de tip antreprenoriat, însă cu siguranţă şi acest tip de businessuri au în vedere optimizarea costurilor şi reevaluarea proiectelor aflate în desfăşurare, dar puse pe hold la începutul lunii martie, focusul fiind în perioada următoare în zona de siguranţă şi continuitate a operaţiunilor”, explică specialistul în resurse umane.
    Raluca Peneş spune că în piaţă se observă cazuri de scăderi de 20% – 25% şi chiar 50% în cazul salariilor din top management. „Fără a generaliza situaţia la nivelul întregii pieţe, din datele pe care le deţinem, în această perioadă, am observat cazuri de diminuări salariale în rândul executivilor din companii. Procentele au fost diferite de la companie la companie, variind în general între 20% şi 25%, iar în unele situaţii s-au înregistrat şi scăderi de 50% în cazul salariilor din top management. Aceste procente s-au aplicat diferenţiat pentru top şi middle management şi în multe dintre cazurile aduse în discuţie este vorba despre o perioadă limitată, de aproximativ trei luni”, explică ea. Pentru restul angajaţilor din aceste companii s-a optat mai degrabă pentru soluţii alternative de tipul reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile sau concediu fără plată pentru câteva zile pe lună, afirmă specialistul. „Domeniile din care provin aceste companii sunt extrem de variate, de la zona medicală, şi anume laboratoare de analiză, până la materiale de construcţii, oil & gas, producţie, produse de consum sau cele destinate locuinţei.”
    Ea afirmă că multinaţionalele au făcut angajări constant, chiar de la începutul crizei sanitare, în special în domeniul serviciilor de tip suport, unde se poate lucra foarte uşor inclusiv în mod remote, sau operatori call center.
    „Angajări s-au făcut în mod constant, încă de la începutul crizei sanitare, în special în cazul multinaţionalelor din zona retail alimentar, adică bunuri şi produse esenţiale. Aceşti angajatori aveau deja o fluctuaţie mare de personal şi un deficit chiar şi înainte de apariţia crizei. Dacă ne referim la segmentul office, proiectele de recrutare de personal, de volum, sunt în special cele din domeniul serviciilor de tip suport, unde se poate lucra foarte uşor inclusiv în mod remote, sau operatori call center, în special pe profilurile cu limbi străine”, explică Raluca Peneş.
    Dintre domeniile care au fost afectate şi unde s-a trecut parţial şi la disponibilizări sunt domeniul producţiei industriale, cel automotive sau domeniul materialelor de construcţii, spune specialistul în resurse umane.
    „Sunt domenii care au fost impactate din mai multe considerente: o dată prin prisma restricţiilor care au afectat parţial operaţiunile acestor companii, forţându-le chiar să îşi întreruptă total activitatea în unele cazuri, iar ulterior din cauza scăderii cererii pentru bunurile produse. Pentru segmentul multinaţionalelor cu activitate de birouri, nu avem semnale din piaţă în momentul actual cum că situaţia este de aşa natură încât să necesite restrângerea personalului existent. Dimpotrivă, businessurile cu puternică componentă tehnologică, automatizări, digital, gaming online, pot vedea chiar oportunităţi de creştere acum, pe noi segmente, ceea ce va determina şi un necesar suplimentar de personal”, afirmă reprezentanta Smartree.
    Activitatea de angajare în România se prăbuşeşte din cauza crizei coronavirusului pentru trimestrul al treilea al anului 2020, însă angajatorii se aşteaptă să revină la nivelul de angajare de dinainte de pandemie până anul viitor, conform unui sondaj Manpower Group privind perspectivele angajării de forţă de muncă.
    Astfel, pentru perioada iulie – septembrie 2020, 15% dintre angajatori prognozează o creştere a numărului total de angajaţi, 22% prognozează o scădere şi 52% nu prevăd nicio schimbare.
    Circa 59% dintre angajatori au spus că activitatea le-a fost suspendată sau oprită din cauza COVID-19. Aproximativ 63% dintre angajatori se aşteaptă să revină la nivelul de angajare pre-COVID-19 până în luna aprilie a anului viitor.


    Normalitatea în recrutare, aşteptată abia în 2021

    „În România, 63% dintre angajatori se aşteaptă să revină la nivelul de angajare pre-COVID-19 până în aprilie anul viitor. Angajatorii ştiu că revenirea va fi graduală, impactul încă se resimte şi planurile de angajare sunt în consecinţă – dar acest lucru va fi crucial pentru redresarea economiei. Pe termen lung sperăm că după această criză vom avea un viitor al lumii muncii mai flexibil, mai virtual, mai încrezător şi care să permită oamenilor să îmbine mai bine munca şi activităţile de acasă“, spunea Nuno Gameiro, director regional Europa de Sud-Est al ManpowerGroup.
    În patru dintre cele şapte sectoare, perspectivele de angajare sunt cele mai slabe raportate vreodată – sectoarele finanţe şi servicii de afaceri, alte servicii, hoteluri şi restaurante şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, conform studiului citat.
    Studiul ManpowerGroup privind perspectivele angajării de forţă de muncă pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2020 a fost realizat prin intervievarea unui eşantion reprezentativ de 426 de angajatori din România, parte dintr-un panel de peste peste 34.000 de angajatori din 43 de ţări şi teritorii.
    Compania de recrutare Gi Group susţine că piaţa locală a muncii trece printr-o criză similară cu cea din 2008 în care a dispărut echilibrul dintre joburile disponibile şi candidaţi.
    „Din păcate, COVID-19 a afectat şi domeniul nostru de activitate. Exact precum în 2008 balanţa joburi disponibile – candidaţi s-a răsturnat. Dacă până la starea de urgenţă România era o piaţă lipsită de forţă de muncă (şomaj foarte mic), acum cred că problema va fi identificarea unui loc de muncă“, au spus reprezentanţii Gi Group pentru ZF. Informaţiile au fost oferite de companie într-un chestionar trimis de Ziarul Financiar pentru realizarea Anuarului de Business al României – Cei mai mari jucători din economie, 2020. Industria de muncă temporară din România a suferit o scădere de 30% a cifrei de afaceri totale, din cauza pandemiei de COVID-19, apreciază reprezentanţii Gi Group.
    Mai mult, circa 19% dintre respondenţii unui studiu derulat de compania multinaţională de cercetare de piaţă Ipsos au spus că
    şi-au pierdut locurile de muncă în această perioadă, 16% au spus că au fost trimişi în şomaj tehnic, 14% nu lucrau înainte de pandemie şi nu lucrează nici acum, iar 27% din ei au spus că nu s-a schimbat nimic la locul de muncă pe fondul pandemiei de COVID-19.
    Cei care şi-au pierdut locurile de muncă sunt cu precădere persoane cu vârsta cuprinsă între 45 şi 54 de ani (27%), din mediul rural (24%) sau oraşe cu o populaţie între 50.000 şi 200.000 de locuitori, cu o educaţie primară (44%) sau medie (27%).
    Dintre angajaţii chestionaţi, aproximativ 50% au spus că lucrează de acasă, iar 38% au spus că continuă să meargă la serviciu. Angajaţii din producţie au continuat să meargă la locul de muncă într-o mai mare măsură decât cei din celelalte domenii, circa 60%. Angajaţii din servicii au fost cei care au lucrat în cea mai mare măsură de acasă  – 58%.  
    Studiul Ipsos a fost realizat în parteneriat cu platformele Hipo, Bestjobs, eJobs si Undelucram, s-a desfăşurat în perioada
    11-17 mai şi a avut un eşantion de 4.221 de respondenţi.

  • Întrebarea după această criză este: cine va mai dori să lucreze în firmele private, la patronii români?

    Căderea economică care va urma va fi cumplită, iar revenirea, chiar dacă va fi mai rapidă, nu va fi la acelaşi nivel de unde am lăsat-o.

    În România, când scriu acest articol, marţi seara, 7 aprilie 2020, unul din patru angajaţi a fost trimis în şomaj tehnic, adică peste un milion de români experimentează acest model.
    O parte dintre ei vor ajunge şi în şomajul tradiţional, pentru că firmele unde lucrau nu vor mai avea bani să-i ţină.
    Deja sunt aproape 200.000 de angajaţi care au fost disponibilizaţi, care şi-au pierdut jobul cu totul.
    Estimările indică faptul că în această criză economică România va depăşi 2 milioane de şomeri (în criza de acum zece ani s-au pierdut 700.000 de locuri de muncă): 1 milion de şomeri vor fi din forţa de muncă actuală, iar 1 milion de şomeri vor fi din românii care lucrau afară şi care nu vor mai avea unde să se întoarcă, pentru că economiile Italiei, Spaniei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii etc. vor fi la fel de afectate.
    Înainte de criză, România avea 4,2 milioane de angajaţi în companii, din care aproape 1 milion lucrau în multinaţionale, iar 3 milioane lucrau la cele 540.000 de microîntreprinderi, companii mici şi mijlocii.
    Cel mai afectaţi vor fi cei care lucrează în aceste companii şi mai puţin cei care lucrează în multinaţionale sau la stat, unde pe lista de plată sunt 1,2 milioane de persoane, care se adaugă la cele 4 milioane din companii.
    Companiile româneşti mici şi mijlocii, plus microîntreprinderile sunt slab capitalizate, trăiesc de pe o zi pe alta şi se bazează pe creditul furnizor, adică pe marfa pe care o primesc şi pe care o achită într-o perioadă mai lungă de timp.
    Creditul furnizor este de trei ori mai mare decât creditul bancar, iar tot acest model blochează acum economia, având în vedere că toate firmele încearcă să ţină de bani şi să plătească cât mai târziu facturile.
    În criza de acum zece ani, în România au murit peste 150.000 de companii.
    Iar acum se estimează că va fi mai rău.
    Ca să reziste, antreprenorii români, oamenii de afaceri, patronii vor trece la restructurări masive, vor tăia joburi din organigramă şi vor reduce salariile.
    Cristian Hossu, unul din proprietarii companiei Universum, cel mai mare organizator de conferinţe şi târguri (după marile festivaluri Untold, Electric Castel, Summer Well, Neversea) şi care şi-a văzut businessul prăbuşit peste noapte, spune că discuţia nu este „cu cât se vor reduce salariile, ci dacă mai ai job sau nu”.
    Nici înainte patronii români nu erau iubiţi, dar în această criză vor deveni extrem de urâţi.
    Cei care lucrează în firmele româneşti private realizează că stau fără o plasă de siguranţă solidă, că firmele private româneşti sunt în bătaia vântului. Aşa că privirea se îndreaptă spre multinaţionale, adică firmele străine să vină cât mai repede şi să preia economia, varianta cea mai fericită, sau să vină statul şi să preia companiile private româneşti, ca să lucreze la stat.
    Acest sentiment era prezent şi înainte, având în vedere că salariile în multinaţionale şi la companiile de stat erau mai mari decât în companiile private româneşti, iar acum va deveni şi mai acut.
    Mai mult decât atât, există o plajă de angajaţi care sunt deja în partea a doua a vieţii, adică mai au 10-15 ani până la pensie şi realizează că viitorul nu mai este al lor, că nu prea au unde să se mişte, că nu pot s-o ia de la capăt şi că sunt puşi cu spatele la zid.
    Toţi aceştia vor deveni o masă extrem de furioasă, care va vota pentru stat, pentru armată şi pentru o conducere centralizată, autoritară.
    Capitalismul nu mai este o opţiune pentru ei şi nu vor mai crede în acest concept, în libera iniţiativă şi în posibilitatea de a face ceva pe cont propriu.
    În aceste condiţii, întrebarea este: câţi patroni români vor supravieţui acestei crize şi câţi angajaţi vor mai dori să lucreze pentru ei?

  • Brexitul s-a îmbolnăvit de COVID-19: Cu Boris Johnson la terapie intensivă şi alţi lideri europeni infectaţi sau izolaţi, soarta acordului comercial Uniunea Europeană – Marea Britanie este sub semnul întrebării

    Acordul comercial parte a Brexit se confruntă cu obstacole majore, în contextul în care premierul britanic Boris Johnson se află la terapie intensivă din cauza coronavirusului, iar alţi oficiali cheie în aceste negocieri sunt infectaţi ori plasaţi în auto-izolare, potrivit CNBC.

    Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie 2020, după lungi perioade de amânare şi incertitudine – însă perioada de tranziţie expiră la finalul anului 2020, iar până atunci Marea Britanie trebuie să negocieze un acord de comerţ liber cu Uniunea Europeană.

    Însă în contextul actual, rămâne întrebarea dacă cele două părţi vor reuşi să rămână în acest calendar.

    „În aceste circumstanţe este foarte dificil să iţi imaginezi cum ar putea fi încheiat un acord amplu între Marea Britanie şi Uniunea Europeană până la finalul anului. În utlimele săptămâni, am văzut că negociatorul-şef al UE pentru Brexit s-a îmbolnăvit, negociatorul Marii Britanii prezintă simptome, iar acum există şi această situaţie foarte tristă în care se află premierul”, a spus Amanda Sloat, cercetător în cadrul Brookings Institution.

    În data de 19 martie, Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit a anunţat că a fost infectat cu coronavirus, în timp ce negociatorul-şef al britanicilor, David Frost, s-a plasat în auto-izolare în aceeaşi perioadă, după ce a prezentat simptome.

    Boris Johnson, 55 ani, a fost mutat la terapie intensivă, luni, în contextul în care simptomele lui s-au înrăutăţi în doar câteva ore, potrivit unui anunţ guvernamental.

    În data de 27 martie, acesta a anunţat că a fost testat pozitiv şi că are „simptome uşoare”.

    Dominic Raab, ministrul de Externe, va prelua temporar atribuţiile premierului, cât timp Johnson este în spital.

    Ce se întâmplă cu tranziţia

    Când Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie, a început o „perioadă de tranziţie” în care Marea Britanie încă este membră a pieţei unice – iar cele două părţi au început negocierile pentru un acord comercial.

    Dacă nu semnează un acord până la finalul anului 2020, toate regulile pieţei unice pică, iar relaţia comercială dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană va fi reglementată de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

    „Majoritatea oamenior erau sceptici cu privire la încheierea unui acord până în noiembrie chiar şi în condiţii perfecte. Marea Britanie are timp până la data de 30 iunie să ceară o extindere a perioadei de tranziţie. Uniunea Europeană a spus clar că nu va susţine amânările – însă rămâne de văzut în contextul actual”, a explicat Sloat

  • Va fi ucisă globalizarea de coronavirus?

    Criza financiară din 2007-2008 şi recesiunea mondială care i-a urmat nu au adus nicio atingere globalizării, dar au ajutat să ajungă la putere lideri precum Donald Trump, preşedintele SUA, care propovăduieşte inversarea acesteia. Coronavirusul dă şi mai multă putere argumentelor lor. Un think tank, Foreign Policy In Focus, aminteşte că gripa spaniolă a ajutat la prăbuşirea primului val al globalizării moderne.
    Tendinţele de deglobalizare erau vizibile înainte de izbucnirea epidemiei din China, notează The New York Times. Administraţia de la Casa Albă a ordonat multinaţionalelor americane să abandoneze China şi să-şi producă bunurile în fabricile americane. Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, ceea ce va duce aproape sigur la reapariţia controalelor vamale de pe ambele părţi ale Canalului Mânecii. O creştere a numărului de refugiaţi care fugeau din unele dintre cele mai periculoase locuri de pe pământ – Siria, Afganistan, America Centrală – a produs o reacţie împotriva imigrării în multe ţări dezvoltate. În Europa, criza refugiaţilor a fost o trambulină pentru ascensiunea partidelor de extremă dreapta, care promit că vor închide porţile. Preşedintele Trump voia construirea unui zid de-a lungul graniţei cu Mexicul în timp ce căuta să-i împiedice pe musulmani să intre în ţară. Discursuri antimusulmani pot fi auzite şi în Europa. Premierul Ungariei, Viktor Orban, îşi creează imaginea de cavaler care apără cultura creştină de presiunile musulmane. Orban a construit chiar garduri la graniţe pentru a-i ţine pe refugiaţi afară din ţară. Coronavirusul a accelerat şi intensificat presiunile contra conexiunilor globale. Epidemia a semănat haos în lanţurile de aprovizionare globale care leagă fabricile peste graniţe şi oceane permiţând uzinelor de produse finite să aducă piese, componente şi materii prime din întreaga lume. Multe companii caută acum furnizori alternativi în ţări care par mai puţin vulnerabile la perturbări.

    Epidemia a oferit partidelor de dreapta ale Europei o nouă oportunitate de a suna alarma cu privire la frontierele deschise. Virusul ţine blocaţi milioane de oameni în comunităţile lor şi chiar în casele lor, oferindu-le timp să reflecteze dacă globalizarea este într-adevăr o idee atât de grozavă.
    „Întăreşte toate temerile legate de frontierele deschise”, spune Ian Goldin, profesor de globalizare şi dezvoltare la Universitatea Oxford şi autor al unei cărţi din 2014 care a anticipat un atac asupra liberalismului prin intermediul unei pandemii, „Defectul fluturelui (The Butterfly Defect): globalizarea creează riscuri de sistem şi ce să faci în acest caz“.
    „În America de Nord şi Europa există o recalibrare, o dorinţă de angajare pe o bază mai selectivă”, a explicat el. Goldin apreciază că virusul este doar ultima forţă care dezvăluie deficienţele globalizării aşa cum aceasta s-a dezvoltat în ultimele decenii – o formă de interconectare insuficient reglementată şi plină de complicaţii care a lăsat comunităţile vulnerabile la o serie de ameninţări puternice. De la criza financiară mondială din 2008 şi până la schimbările climatice, oamenii obişnuiţi au ajuns la concluzia că nu pot avea încredere în autorităţi pentru protejarea siguranţei lor. Acest lucru le-a permis politicienilor să atace probleme legitime cu soluţii simpliste, cum ar fi protecţionismul comercial şi blindarea frontierelor.
    Acum spaima creată de coronavirus a agravat tendinţa. „Nu cred că vreun perete nu poate fi suficient de înalt pentru a oferi protecţie faţă de o pandemie sau o schimbare climatică sau oricare dintre celelalte mari ameninţări cu care se va confrunta umanitatea în viitor”, a spus Goldin. Procesul de globalizare este departe de a se fi terminat. Legăturile comerciale care produc bunurile din epoca modernă, de la computere la automobile, implică atât de multe persoane care coordonează atât de multe procese încât o industrie doar locală pare acum de neimaginat la scară extinsă. Coronavirusul în sine nu respectă frontierele, necesitând coordonare internaţională, proces facilitat de infrastructura globalizării.
    Dar, pe măsură ce măştile chirurgicale devin obiecte tot mai rare şi dorite, în timp ce şcolile din Japonia şi până în Irlanda stau închise, pe măsură ce companiile aeriene suspendă zborurile internaţionale, show-urile comerciale sunt anulate şi pieţele bursiere se prăbuşesc, producând pierderi de miliarde de dolari, panica pare să modifice contururile globalizării.
    Cel mai evident impact este asupra comerţului. Epidemia a determinat o reexaminare a dependenţei lumii de China ca punct central pentru producţie, o tendinţă care se manifesta deja în timpul războiului commercial pornit de Trump contra Beijingului. Pentru Trump, orice produs importat din China în SUA înseamnă un muncitor american fără activitate.
    Războiul comercial nu a reuşit să creeze locurile de muncă promise de preşedinte, rezultând în schimb o încetinire a producţiei în Statele Unite. Unele companii multinaţionale au mutat producţia din China în Vietnam, Bangladesh şi Mexic.
    Oficialii administraţiei Trump au considerat epidemia de coronavirus ca fiind un impuls pentru a-şi creşte presiunea asupra companiilor de a părăsi China. „Va ajuta la accelerarea revenirii locurilor de muncă în America de Nord”, a declarat secretarul de stat pentru comerţ, Wilbur Ross, la sfârşitul lunii ianuarie. Zilele trecute, principalul consilier comercial al lui Trump, Peter Navarro, care a scris o carte numită „Moarte prin intermediul Chinei”, a folosit coronavirusul ca pe un avertisment că Statele Unite au permis prea multă producţie industrială să părăsească teritoriile americane. „O mare parte din ea este în China“, a spus el pentru Fox News. „Trebuie să o recuperăm.” Mesaje asemănătoare, dar mai moderate, au putut fi auzite şi de la oficiali francezi, frustraţi de faptul că Franţa importă măşti chirurgicale din China. Mulţi din lumea manufacturieră resping astfel de discuţii ca fiind demagogie politică cu aromă de politică economică. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, este foarte puţin probabil ca americanii să se bată pe locuri de muncă în care vor sta în spatele maşinilor de cusut sau aplecaţi peste liniile de asamblare a plăcilor cu circuite electrice. Însă este posibil să accelereze o mutare marginală a muncii de la fabricile chineze la cele din alte ţări cu salarii mici.
    „Oamenii au înţeles din războiul comercial că nu se pot baza prea mult pe China”, spune Sebastien Breteau, directorul executiv al Qima, o companie din Hong Kong care inspectează fabrici de îmbrăcăminte, electronice şi de alte bunuri produse pentru mărci internaţionale importante. De la începutul anului, a explicat el, numărul inspecţiilor făcute de Qima a crescut cu jumătate atât în ​​Vietnam, cât şi în Bangladesh.
    Epidemia a evidenţiat că fabricile şi operaţiunile de retail din întreaga lume au devenit atât de dependente de China încât o criză acolo se poate transforma rapid în probleme aproape peste tot. Economiştii presupun că în săptămânile şi lunile următoare vor apărea penurii de piese după epuizarea stocurilor.

    Producătorii din India şi Japonia se bazează pe China pentru 60% din componentele lor electronice importate, potrivit Fitch Ratings. Producătorii americani cumpără din China aproximativ jumătate din piesele electronice importate. În Italia, autorităţile au pus în carantină comunităţile industriale de la sud de Milano deoarece coronavirusul s-a răspândit acolo, ameninţând să amplifice problemele lanţurilor mondiale de aprovizionare. Italia este un furnizor major de piese auto, ceea ce înseamnă că perturbările din fabricile sale vor fi probabil resimţite în Germania şi în restul Europei.
    Însă, spun economiştii, morala acestei poveşti nu este că globalizarea e în mod obligatoriu periculoasă, ci că forţele pieţei lăsate nesupravegheate au devenit un pericol. O parte a vulnerabilităţii lumii la întreruperea lanţului de aprovizionare provine din îmbrăţişarea excesivă a aşa-numitului mod de producţie just-in-time: în loc să păstreze depozitele pline cu piesele necesare, asigurând că există suficiente rezerve orice s-ar întâmpla, fabrica modernă foloseşte internetul pentru a comanda piese pe măsură ce apare nevoia, în timp ce se bazează pe reţele globale de transport aerian şi maritim pentru a le livra sincron cu producţia. La fel cum criza financiară a demonstrat că băncile împrumutau sume uriaşe de bani fără a păstra rezerve suficiente pentru acoperirea creditelor toxice, coronavirusul a evidenţiat modul în care producţia globală a funcţionat prea neatentă, fără a ţine cont de riscuri precum cutremure, epidemii şi altele dezastre. Această situaţie este rezultatul direct al supremaţiei intereselor acţionarilor în economia globală, cu tot ceea ce produce profituri pe termen scurt, lăsând pe plan secund consideraţiile prudente cu privire la riscurile pe termen lung.
    „Costă să ai pe stoc”, a spus Goldin, expertul de la Oxford. „Ai presiunea pieţei şi raportări trimestriale, iar analiştii îţi respiră în ceafă. Nu poţi spune: «Bine, avem profituri mai mici, dar mai multă rezistenţă».” Dar, dacă unii sunt înclinaţi să folosească coronavirusul ca o oportunitate pentru a scrie epitaful globalizării, alţii spun că acest lucru ar ignora faptul că focarul a apărut într-un centru de producţie global, a fost propulsat de călătoriile aeriene moderne şi răspândit de impulsul uman de a se deplasa. „Acesta e doar un indiciu că globalizarea este ceea ce este“, a declarat Maria Demertzis, economist şi director adjunct la Bruegel, o instituţie de cercetare din Bruxelles. „Oamenii vor dori întotdeauna să călătorească. Ei vor dori întotdeauna să facă comerţ. Răspunsul este să nu construiţi din nou ziduri. Aveţi nevoie de mai multă cooperare şi informaţii clare.”
    Pentru Will Hutton, editorialist la The Guardian, coronavirusul înseamnă că o formă de globalizare, de piaţă liberă nereglementată, cu predispoziţie la crize şi pandemii, este cu siguranţă pe moarte. Însă se naşte o altă formă care recunoaşte interdependenţa şi primatul acţiunii colective bazate pe dovezi.