BusinessMagazin

Tag: interpretare

  • Rocky Balboa, celebrul pugilist interpretat de Sylvester Stallone, dispare din cinematografie

    “Deşi mi se rupe sufletul, din păcate, toate trec… şi ajung la un final”, a scris Stallone într-un mesaj publicat pe contul său de pe reţeaua online Instagram.
     
    “A fost un privilegiu suprem să pot crea şi juca acest personaj profund”, a mai scris Stallone.
     
    “Continuă să loveşti cu pumnul! Vă iubesc, oameni buni şi generoşi, şi Rocky vă iubeşte şi el”, a adăugat starul.
     
    Totuşi, Stallone, în vârstă de 72 de ani, a lăsat o mică portiţă deschisă. Astfel, alături de un video pe care l-a publicat, a scris mesajul “Probabil aceasta este ultima mea luptă”.
     

  • Patagonia, cea mai nouă încercare pentru românii care au stabilit un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic

    Cei patru concurenţi din echipa Climbing the World – Dr. Vasile Osean, Ionut Olteanu, Monica Manicuta, Alex Diaconu – vor traversa peste câmpii, munţi, gheţari, păduri indigene, mlaştini, râuri, lacuri şi canale, ghidaţi doar de minte şi spirit, dar conduşi de rezistenţă şi experienţă fizică. 

    Ajunsă la cea de-a 13-a ediţie, cursa urmează un format de expediţie, în care echipele, formate din patru concurenţi, trebuie să interpreteze o hartă a cursei. Harta este prezentată cu 24 de ore înainte de concurs, iar cu ajutorul ei, concurenţii vor găsi un traseu care să ghideze echipa în mod autonom între activităţi – caiac, trekking, mountain bike şi altele, pentru a ajunge la linia de sosire în limita maximă de 10 zile. Factorii-cheie pentru finalizarea cursei sunt strategia, munca în echipă şi abilităţile de orientare. Cursa va avea loc în perioada 17-30 noiembrie 2018.

    Susţinută de AQUA Carpatica, echipa românească Atlantic4 a stabilit, la începutul acestui an, un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic pentru cea mai rapidă ambarcaţiune de tip Pure din categoria de 4 membri. Prima echipă din România şi totodată din Europa de Est participantă la cea mai grea cursă de canotaj din lume, Talisker Whisky Atlantic Challenge, a plecat din La Gomera (Spania) la data de 14 decembrie 2017 şi a ajuns în Antigua (Caraibe) la 22 ianuarie 2018, în jurul orei 4-5 dimineaţa, ora României.

    Componenţii echipajului Atlantic4 au traversat Oceanul Atlantic cu scopul strângerii de fonduri pentru construirea, la Adunaţii Copăceni, a unui centru HOSPICE socio-medical, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.
     

  • Cronică de film: Din anii copilăriei – VIDEO

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.

    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.

    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.

    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.

    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.

    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.

    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.

    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie

    Nota: 6,5/10

  • Ea este cea mai bine plătită actriţă din lume. Ce rol a propulsat-o pe primul loc

    Actriţa în vârstă de 33 de ani a interpretat rolul lui Black Widow, în urma căruia a primit 40,5 milioane de dolari câştiguri neimpozitate, în perioada 1 iunie 2017 – 1 iunie 2018, de patru ori mai mult decât în anul precedent, notează Adevărul.
     
    Din urmă vin Angelina Jolie, în vârstă de 43 de ani, care a câştigat 28 de milioane de dolari în urma rolului din filmul “Maleficent 2”, care va apărea în 2020 şi Jennifer Aniston, în vârstă de 49 de ani, care încă primeşte venituri de pe urma sitcomului “Friends”,  aflându-se pe a treia poziţie cu 19,5 milioane de dolari.
     
    Jennifer Lawrence, în vârstă de 28 de ani, care a jucat recent în “Mother!” şi “Red Sparrow”, este a patra în topul Forbes, continuând să obţină venituri de pe urma seriei “X-Men” şi a contractului cu celebra casă de modă Christian Dior.
     
    Anul trecut, cea mai bine plătită actriţă a fost câştigătoarea premiului Oscar pentru rolul din “La La Land”, Emma Stone, care nu se regăseşte în top 10.

  • Cum a MURIT manechinul cunoscut ca Zombie Boy. Lady Gaga a făcut anunţul TERIFIANT. Avea doar 32 de ani

    Modelul canadian Rick Genest, cunoscut ca Zombie Boy, care a apărut şi în videoclipul piesei “Born This Way”, interpretată de Lady Gaga, s-a sinucis la vârsta de 32 de ani, potrivit contactmusic.com.

    Informaţia despre decesul lui Genest a fost anunţată joi pe platforma de socializare online Facebook de agenţia de modele Dulcedo Management, cu care lucra manechinul, o figură atipică în lumea modei.

    Zombie Boy a devenit cunoscut în domeniul modei prin faţa, scalpul şi corpul în întregime tatuate. De altfel, numele acestuia a fost înscris în Guinness World Records în 2011, deţinând recordul pentru cele mai multe tatuaje reprezentând oase (139) şi cele mai multe tatuaje reprezentând insecte (176).

    De-a lungul carierei, a defilat pentru case de modă celebre, precum Thierry Mugler, şi a pozat în reviste ca Vogue, GQ şi Vanity Fair.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Din anii copilăriei

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.
    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.
    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.
    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.
    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.
    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.
    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.


    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie

    Nota: 6,5/10

  • Omul-furnică are şi sentimente – VIDEO

    “În intervalul tulbure de după Captain America: Civil War, Scott Lang (interpretat de Paul Rudd) se luptă cu consecinţele alegerilor pe care trebuie să le facă atât în rolul lui de supererou, cât şi în acela de părinte. Pe măsură ce se străduieşte să găsească un echilibru între viaţa personală şi responsabilităţile de Ant-Man, el e însărcinat de Hope van Dyne (Evangeline Lilly) şi de dr. Hank Pym (Michael Douglas) cu o nouă misiune urgentă şi periculoasă. Scott trebuie să-şi pună din nou costumul şi să înveţe să lupte alături de Viespe (The Wasp) ca o echipă, pentru a descoperi nişte secrete primejdioase, învăluite în trecut şi uitare.

    Sunt foarte multe scene de acţiune reuşite, presărate cu umor, care dau farmec filmului. Poate că doar prezenţa lui Paul Rudd ar fi fost suficientă, dar nu strică nici că glumele au fost „împărţite“ între toate personajele prezente în film.

    Mi-a plăcut să îi revăd şi pe camarazii lui Lang din primul Ant-Man, pentru că scenele lor au fost de departe cele mai amuzante din film. Scenariul pare destul de stufos, gândit pe mai multe paliere şi care ar fi putut destul de uşor să ducă la o poveste prea complicată pentru publicul obişnuit al celor de la Marvel. Dar regizorul nu s-a complicat, păstrând un aer lejer pe parcursul celor două ore, astfel că Ant-Man and the Wasp se încadrează perfect în categoria adaptărilor după benzi desenate.

    Un aspect interesant şi care dă totuşi o anumită profunzime filmului e relaţia dintre Lang şi fiica sa, interpretată de Abby Ryder Fortson. Sunt câteva momente emoţionante care contribuie într-o oarecare măsură la deznodământ.

    Diferenţa dintre filme precum acesta sau Black Panther şi blockbusterul Infinity War este dată de abordarea centrată pe dezvoltarea caracterelor şi nu pe acţiunea propriu-zisă. E un stil care aduce nu doar uimire în faţa efectelor generate pe calculator, ci şi o apropiere faţă de cei implicaţi în poveste.

    Explorarea noilor lumi din acest film a început în anul 2017, atunci când s-a filmat o mare parte din poveste în Atlanta, Georgia. Echipa şi actorii s-au mutat ulterior în San Francisco, pentru a filma în zona de coastă. Pentru producătorul Kevin Feige, explorarea unor noi lumi şi dimensiuni este regula generală de bază pentru fiecare film. „Scopul filmelor Marvel este să ne transporte în alte dimensiuni, pe tărâmuri pe care nu le-am mai văzut până acum. Asta livrăm cu fiecare film pe care îl lansăm, indiferent că este vorba despre Guardians of the Galaxy sau Captain America: Civil War”, declara Kevin Feige.

    În concluzie, Ant-Man and the Wasp e o continuare excelentă a filmului de acum trei ani şi o producţie care îşi face loc cu succes pe rafturile Marvel.

    Nota: 8/10

  • Omul-furnică are şi sentimente

    “În intervalul tulbure de după Captain America: Civil War, Scott Lang (interpretat de Paul Rudd) se luptă cu consecinţele alegerilor pe care trebuie să le facă atât în rolul lui de supererou, cât şi în acela de părinte. Pe măsură ce se străduieşte să găsească un echilibru între viaţa personală şi responsabilităţile de Ant-Man, el e însărcinat de Hope van Dyne (Evangeline Lilly) şi de dr. Hank Pym (Michael Douglas) cu o nouă misiune urgentă şi periculoasă. Scott trebuie să-şi pună din nou costumul şi să înveţe să lupte alături de Viespe (The Wasp) ca o echipă, pentru a descoperi nişte secrete primejdioase, învăluite în trecut şi uitare.

    Sunt foarte multe scene de acţiune reuşite, presărate cu umor, care dau farmec filmului. Poate că doar prezenţa lui Paul Rudd ar fi fost suficientă, dar nu strică nici că glumele au fost „împărţite“ între toate personajele prezente în film.

    Mi-a plăcut să îi revăd şi pe camarazii lui Lang din primul Ant-Man, pentru că scenele lor au fost de departe cele mai amuzante din film. Scenariul pare destul de stufos, gândit pe mai multe paliere şi care ar fi putut destul de uşor să ducă la o poveste prea complicată pentru publicul obişnuit al celor de la Marvel. Dar regizorul nu s-a complicat, păstrând un aer lejer pe parcursul celor două ore, astfel că Ant-Man and the Wasp se încadrează perfect în categoria adaptărilor după benzi desenate.

    Un aspect interesant şi care dă totuşi o anumită profunzime filmului e relaţia dintre Lang şi fiica sa, interpretată de Abby Ryder Fortson. Sunt câteva momente emoţionante care contribuie într-o oarecare măsură la deznodământ.

    Diferenţa dintre filme precum acesta sau Black Panther şi blockbusterul Infinity War este dată de abordarea centrată pe dezvoltarea caracterelor şi nu pe acţiunea propriu-zisă. E un stil care aduce nu doar uimire în faţa efectelor generate pe calculator, ci şi o apropiere faţă de cei implicaţi în poveste.

    Explorarea noilor lumi din acest film a început în anul 2017, atunci când s-a filmat o mare parte din poveste în Atlanta, Georgia. Echipa şi actorii s-au mutat ulterior în San Francisco, pentru a filma în zona de coastă. Pentru producătorul Kevin Feige, explorarea unor noi lumi şi dimensiuni este regula generală de bază pentru fiecare film. „Scopul filmelor Marvel este să ne transporte în alte dimensiuni, pe tărâmuri pe care nu le-am mai văzut până acum. Asta livrăm cu fiecare film pe care îl lansăm, indiferent că este vorba despre Guardians of the Galaxy sau Captain America: Civil War”, declara Kevin Feige.

    În concluzie, Ant-Man and the Wasp e o continuare excelentă a filmului de acum trei ani şi o producţie care îşi face loc cu succes pe rafturile Marvel.

    Nota: 8/10

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Ce ţie nu-ţi place, poate fi cea mai mare pasiune a altcuiva. ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc, sushiul ieftin – sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“

    ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc cu display digital, sushiul ieftin – toate acestea sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“ aşa îşi începe ”prezentarea“ Ryan Bingham, personajul principal din filmul ”Up in the air“ din 2009, interpretat de George Clooney. Şi trebuie să recunosc că, măcar şi parţial, mă identific cu ce spune.

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.

    Vedeţi aici toată povestea