BusinessMagazin

Tag: interpretare

  • În spatele uşilor închise, varianta spaniolă

    Liderul regional (un fel de baron local din politica românească) Manuel López Vidal a conceput un sistem ticălos pentru a-şi umple rapid buzunarele, dar este demascat atunci când prietenul său apropiat, Paco (Nacho Fresneda), este acuzat de corupţie. Dintr-o dată, după ce o discuţie înregistrată apare în mass-media, viaţa lui Manuel este dată peste cap de o investigaţie amănunţită care îl poate trimite la închisoare.
    Antonio de la Torre (Marshland, Cannibal) iese aici în evidenţă, interpretarea sa mergând perfect cu magnetismul personajului pe care îl interpretează. În ceea ce priveşte tensiunea, regizorul Rodrigo Sorogoyen şi scenarista Isabel Peña – colaborând aici pentru a treia oară – pornesc cu motoarele deja ambalate, aruncându-l pe spectator în mijlocul acţiunii, şi reuşesc să menţină această stare până la final. Nu e puţin lucru, având în vedere că filmul durează mai bine de 2 ore.
    Şi nu doar interpretarea este excelentă, ci şi mişcarea camerei, care impresionează încă de la primele cadre. Sunt imagini fluide, fără schimbări bruşte, care ajută spectatorul să preia cât mai mult din emoţia celor de pe ecran.
    El reino este produs de oamenii care au stat în spatele filmului El secreto de sus ojos, un excelent thriller argentinian care a oferit o privire asemănătoare asupra lumii de azi. Nu există prea multă violenţă, dar nici prea multă melodramă sau nemulţumire; povestea este realistă şi bine legată.
    El reino este un film care ridică ştacheta din multe puncte de vedere, fiind un exemplu excelent al calităţii cinematografiei spaniole.
    Industria spaniolă de film a produs, în mai multe rânduri, adevărate capodopere recunoscute la nivel global. Deşi m-am temut de influenţa tot mai evidentă a serviciilor de streaming, care pun de multe ori cantitatea înaintea calităţii, mă bucur să observ că grijile mele nu au avut obiect.
    Nota: 8/10

    El reino
    Regia: Rodrigo Sorogoyen
    Distribuţie: Antonio de la Torre, Mónica López, Josep Maria Pou
    Durată: 2 ore 12 minute
    Buget: 4 milioane euro
    Data lansării: 8 noiembrie

  • Actorul John Witherspoon, cunoscut din filmul “Vineri”, a murit la vârsta de 77 de ani

    Actorul american John Witherspoon, cunoscut pentru rolurile interpretate în filmele “Vineri/ Friday”, “Petrecere acasă/ House Party” şi “Bumerangul/ Boomerang”, a murit marţi, la vârsta de 77 de ani, potrivit Variety.

    “Anunţăm cu mare tristeţe că soţul şi tatăl nostru John Witherspoon a murit. A fost o legendă a industriei de divertisment şi o figură paternă pentru toţi cei care l-au urmărit pe parcursul anilor. Te vom iubi pentru totdeauna, «Pops»”, a scris familia actorului pe reţeaua de micro-blogging Twitter.

    Witherspoon a avut apariţii memorabile în filme şi seriale, jucând rolulul tatălui lui Craig, interpretat de rapperul Ice Cube, în filmele “Vineri/ Friday” (1995), “Vinerea viitoare/ Next Friday” (2000) şi “Vineri, în ajun de Crăciun/ Friday After Next” (2002).

    Născut în oraşul Detroit, din statul american Michigan, Witherspoon a avut apariţii frecvente alături de actorul Eddie Murphy în pelicule precum “Bumerangul/ Boomerang” (1992), “Vampirul din Brooklyn/ Vampire in Brooklyn” (1995) şi “Doctor Dolittle 2” (2001).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Un exerciţiu sinistru de imaginaţie – VIDEO

    Peele nu este doar regizorul acestui nou horror, ci are şi rolurile de scenarist şi producător. După succesul neaşteptat înregistrat de „Get Out“, Peele reuşeşte să revină cu un film de o calitate similară, performanţă cu care nu mulţi cineaşti se pot lăuda.

    Acţiunea din „Us“ începe în 1986 şi prezintă un copil plimbându-se alături de părinţi prin orăşelul american Santa Cruz. Scăpată din ochi de adulţi, fetiţa ajunge pe o plajă pustie şi pătrunde într-o încăpere acoperită de oglinzi; câteva secunde mai târziu, ea descoperă în faţa uneia dintre oglinzi dublura sa.

    Filmul sare apoi în zilele noastre, locul fetiţei fiind luat de o femeie căsătorită (Lupita Nyong’o) şi mamă a doi copii. Alături de soţul ei (Winston Duke), ea ajunge din nou pe plaja care încă îi dă coşmaruri.

    De aici, aşa cum se întâmplă de obicei în filmele lui Peele, lucrurile iau o întorsătură care va tulbura orice spectator. Este lăudabil modul în care cei doi actori principali trec de la o stare la alta şi imprimă celui din faţa ecranului o profundă stare de nelinişte. Nyong’o, deţinătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din „12 ani de sclavie“, semnează cea mai bună performanţă a ei din ultimii doi-trei ani.

    Aşa cum a procedat şi în „Get Out“, Jordan Peele aduce un omagiu perioadei cinematografice care i-a indus pasiunea pentru film, mai precis anii ’70-’80. Acest lucru este evident încă din primele scene şi reapare de-a lungul celor aproape două ore de film. Elementele sunt diverse – reclame vechi, melodii, postere sau graffitiuri –, dar toate au rolul de a evoca acei ani şi atmosfera din acea perioadă.

    Trebuie spus, fără ocolişuri, că „Us“ e un film bizar, care se aseamănă din acest punct de vedere unor capodopere ale cinematografiei mondiale precum „The Shining“ sau „A Clockwork Orange“, ambele semnate de Stanley Kubrick. Elementele cinematografice se îmbină astfel încât să permită o reinterpretare generală a evenimentelor la fiecare vizionare. Este o tehnică, aş spune, pe care doar marii regizori o posedă.

    Închei prin a remarca şi curajul celor de Universal Pictures, care şi-au asumat lansarea unui film cu buget mic (20 milioane dolari) într-o perioadă a anului dominată, tradiţional, de producţiile celor de la Marvel. Mai mult, „Us“ a trebuit să concureze şi cu „Pet Sematary“, cea mai nouă interpretare a poveştii de groază semnate de Stephen King. Pariul a fost unul câştigător: lansat pe 22 martie, filmul a generat deja peste 215 milioane de dolari din vânzările de bilete.

    Notă: 8,5/10

  • Prof. Phillip C. Nell, WU Executive Academy, Viena: „Capcana simplificării – Modul în care neglijarea factorului de incertitudine în interpretarea datelor poate conduce la greşeli costisitoare”

    Domeniul HR a început să recupereze rapid teren, astfel încât în prezent există un număr mare de aplicaţii de prelucrare a datelor, iar firmele experimentează din ce în ce mai mult cu recruiteri roboţi (prin mesageria Facebook) sau cu scanarea „automatizată” a profilurilor de candidaţi. Cu toate acestea, am constatat adesea că mulţi dintre oamenii de HR au anumite lacune în ceea ce priveşte principiile de bază ale cercetării cantitative. Una dintre acestea priveşte modul în care se gestionează factorul de incertitudine a datelor colectate, în acest domeniu al resurselor umane. De pildă, managerii operează deseori cu date obţinute de la un anumit eşantion şi nu de la populaţie în întregul ei, dar le tratează ca şi cum ar fi reprezentative pentru toată populaţia. A trece cu vederea acest detaliu poate să conducă la decizii eronate şi la greşeli costisitoare.

    Incertitudinea eşantioanelor:

    De obicei, managerii departamentelor de HR sunt interesaţi să aibă date despre întreaga lor organizaţie, despre toate echipele de proiect ale firmei, despre angajaţi, expaţi etc. Totuşi, oricât am vrea să obţinem toate aceste date, colectarea lor poate fi extrem de costisitoare, atât ca bani, cât şi ca timp. Aşadar, pentru a evita acest lucru, managerilor de HR le este cerută adesea colectarea datelor doar de la un subgrup din cadrul acestor grupuri (ceea ce reprezintă un eşantion). Eşantionarea înseamnă să nu te foloseşti de toată informaţia pe care o ai la dispoziţie.

    Abordarea dominantă este realizarea unei analize statistice pe baza datelor disponibile de la un eşantion şi utilizarea rezultatelor ca estimări aplicabile întregii populaţii. De exemplu, să presupunem că o firmă are 300 de expaţi şi a colectat date de la un eşantion de 100 dintre aceştia. Anul acesta, nivelul mediu de satisfacţie al celor 100 de angajaţi cu privire la cursurile de pregătire pentru expaţi ale firmei este de 3,8, pe o scară valorică de la 1 până la 5 (5 însemnând „foarte satisfăcut”, 1 însemnând „foarte nesatisfăcut”). În ultimii doi ani, când firma a verificat acelaşi lucru şi a colectat date de la toţi expaţii, scorul mediu de satisfacţie a fost de 4,2 în ambii ani. Managerul de HR ar putea concluziona că trebuie să schimbe structura cursurilor, deoarece statisticile sunt negative.

    Aşa arată schema reprezentativă:  

    Dar este această interpretare corectă?

    Problema acestei concluzii este că se bazează pe premisa că scorul obţinut pe eşantionul de 100 de persoane este acelaşi lucru cu scorul obţinut pe întregul grup, lucru care este incorect. Dacă datele erau colectate de la un subgrup diferit, scorul mediu de satisfacţie ar fi putut fi 3,5, 4,0 sau chiar 4,5, din simplul motiv că managerul de HR a ales, din pură întâmplare, expaţi mai mult sau mai puţin mulţumiţi în eşantionul vizat. Prin urmare, avem un indicator al modului în care toţi cei 300 de expaţi evaluează cursul de pregătire, dar este un rezultat bazat pe un eşantion (care ne spune că scorul mediu de satisfacţie este 3,8 anul acesta). Aşadar, există un anumit nivel de incertitudine în legătură cu acest rezultat; ar putea la fel de bine să fie unul diferit. Dacă managerii nu iau în calcul factorul de incertitudine, s-ar putea ca aceştia să suprainterpreteze sau să subinterpreteze rezultatele.

    Spre exemplu, să presupunem că în realitate toţi cei 300 de manageri au un nivel de satisfacţie de 4,2, în timp ce eşantionul de 100 de persoane ne spune că scorul este de 3,8, din cauza prezenţei unor indivizi nemulţumiţi în cadrul eşantionului. Putem trage concluzia că aceste cursuri sunt încă bune. Dar dacă toţi managerii ar avea un nivel mediu de satisfacţie de 3,6 (iar eşantionul nostru ar arăta încă scorul de 3,8), atunci ar trebui să ne îngrijorăm că ceva este în neregulă cu programul de pregătire. Aşadar, dacă managerii presupun pur şi simplu că o statistică de tipul unui scor mediu al unui eşantion este acelaşi lucru cu scorul pentru populaţia totală, ar putea să greşească. Aceste erori pot duce la subinterpretarea datelor (managerul nu ar trebui să schimbe structura cursului deoarece nu există dovezi în ceea ce priveşte nemulţumirea faţă de acesta) sau la supraintepretarea datelor (managerul ar trebui să schimbe structura cursului, dar nu o face) – ambele decizii constituind greşeli care consumă atât bani, cât şi timp.

    Soluţia:

    În statistică, rezultatele obţinute în urma colectării datelor pe un eşantion au denumirea de „estimare punctuală”. O estimare punctuală propriu-zisă este un punct bun de plecare atunci când ne gândim la întreaga populaţie, dar acest procedeu nu oferă nicio siguranţă şi în ceea ce priveşte acurateţea datelor, deoarece nu ia în considerare factorul de incertitudine. Vestea bună este următoarea: dacă eşantionarea s-a făcut în mod aleatoriu, statisticile ne pot oferi un indiciu cu privire la rata de eroare a analizei, ca urmare a provenienţei datelor de la un eşantion mai mic decât numărul total al populaţiei. Nu vom şti niciodată 100% sigur care este valoarea corectă pentru întreaga populaţie (nivelul corect de satisfacţie al întregului grup) până când nu vom colecta date de la toate persoanele. Totuşi, putem aborda problema folosind intervalele de încredere.

    Intervalele de încredere se mai numesc şi „estimări prin intervale de încredere”. Contrar estimării punctuale, o estimare prin interval de încredere oferă o gamă întreagă de estimări potenţiale ale populaţiei, care pot fi adevărate. Pentru exemplul nostru de mai sus, în loc să presupunem că scorul de 3,8 se aplică şi pentru subgrup, şi pentru grup, ar trebui să calculăm intervalul de încredere şi să ne bazăm concluzia pe ideea că putem fi 95% siguri că nivelul mediu de satisfacţie al întregului grup se află undeva între 3,6 şi 4,0.

    Ideea în legătură cu intervalul de încredere este că rezultatele obţinute în acest fel de pe urma datelor colectate pot fi foarte diferite: ne-am mutat de la o simplă estimare punctuală (3,8) la o estimare prin interval de încredere (este foarte probabil ca nivelul mediu de satisfacţie al expaţilor să se afle undeva între 3,6 şi 4,0), prin urmare, s-ar putea să luăm o decizie diferită. În acest caz, diferenţa dintre 4,2 şi 4,0 nu este atât de mare încât să fie necesară restructurarea cursului. 

    Aşadar, dacă luăm în considerare mai degrabă eşantionarea aleatorie şi estimarea prin intervale de încredere în locul estimării punctuale, admitem faptul că datele estimative despre populaţie sunt, la un anumit nivel, incerte şi astfel suntem mai bine pregătiţi în a evita deciziile nefavorabile, generatoare de costuri.

  • Covoare pentru tigri

    Aşa stau lucrurile şi în cazul iniţiativei Tomorrow’s Tigers a World Wide Fund for Nature, care are ca scop obţinerea de bani pentru proiectul de dublare a numărului de tigri aflaţi în libertate între 2010 şi 2022, următorul an al Tigrului din zodiacul chinezesc, scrie Financial Times.

    Au fost contactaţi în acest sens o serie de artişti, printre care Gary Hume, Rose Wylie, Raqib Shaw, Kiki Smith sau Anish Kapoor, care să creeze covoare inspirate de cele tibetane cu tigri, având libertatea să le interpreteze cum doresc.

    Creaţiile acestora au fost apoi transpuse în ediţii limitate disponibile pe site-ul instituţiei care le-a solicitat pentru sume cuprinse între 10.000 şi 25.000 de lire sterline. 

  • Premieră în lume: Un cunoscut festival de film introduce un premiu de gen neutru

    Premiul pentru interpretare „Dragon” va fi acordat la Festivalul de la Göteborg pentru cea mai bună prestaţie a unui actor sau a unei actriţe din competiţia dedicată filmelor nordice.
     
    Prin acest premiu, organizatorii manifestării cinematografice din Suedia au declarat că încearcă să facă paşii necesari pentru un mediu profesional în care nu există diferenţe între genuri.
     
    Organizatorii festivalului vor acorda şi premiul „Audentia”, ajuns la cea de-a patra ediţie, distincţie care se acordă regizoarelor şi care a fost introdusă în 2016 cu acelaşi scop.
     
    Premiul „Audentia honor” a mai fost acordat la Festivalul de Film de la Istanbul, în 2016, la Festivalul de Film de la Locarno, în 2017, şi la Festivalul de Film de la Toronto, în 2018. Trofeul este însoţit de un cec în valoare de 30.000 de euro.
     

  • Rocky Balboa, celebrul pugilist interpretat de Sylvester Stallone, dispare din cinematografie

    “Deşi mi se rupe sufletul, din păcate, toate trec… şi ajung la un final”, a scris Stallone într-un mesaj publicat pe contul său de pe reţeaua online Instagram.
     
    “A fost un privilegiu suprem să pot crea şi juca acest personaj profund”, a mai scris Stallone.
     
    “Continuă să loveşti cu pumnul! Vă iubesc, oameni buni şi generoşi, şi Rocky vă iubeşte şi el”, a adăugat starul.
     
    Totuşi, Stallone, în vârstă de 72 de ani, a lăsat o mică portiţă deschisă. Astfel, alături de un video pe care l-a publicat, a scris mesajul “Probabil aceasta este ultima mea luptă”.
     

  • Patagonia, cea mai nouă încercare pentru românii care au stabilit un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic

    Cei patru concurenţi din echipa Climbing the World – Dr. Vasile Osean, Ionut Olteanu, Monica Manicuta, Alex Diaconu – vor traversa peste câmpii, munţi, gheţari, păduri indigene, mlaştini, râuri, lacuri şi canale, ghidaţi doar de minte şi spirit, dar conduşi de rezistenţă şi experienţă fizică. 

    Ajunsă la cea de-a 13-a ediţie, cursa urmează un format de expediţie, în care echipele, formate din patru concurenţi, trebuie să interpreteze o hartă a cursei. Harta este prezentată cu 24 de ore înainte de concurs, iar cu ajutorul ei, concurenţii vor găsi un traseu care să ghideze echipa în mod autonom între activităţi – caiac, trekking, mountain bike şi altele, pentru a ajunge la linia de sosire în limita maximă de 10 zile. Factorii-cheie pentru finalizarea cursei sunt strategia, munca în echipă şi abilităţile de orientare. Cursa va avea loc în perioada 17-30 noiembrie 2018.

    Susţinută de AQUA Carpatica, echipa românească Atlantic4 a stabilit, la începutul acestui an, un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic pentru cea mai rapidă ambarcaţiune de tip Pure din categoria de 4 membri. Prima echipă din România şi totodată din Europa de Est participantă la cea mai grea cursă de canotaj din lume, Talisker Whisky Atlantic Challenge, a plecat din La Gomera (Spania) la data de 14 decembrie 2017 şi a ajuns în Antigua (Caraibe) la 22 ianuarie 2018, în jurul orei 4-5 dimineaţa, ora României.

    Componenţii echipajului Atlantic4 au traversat Oceanul Atlantic cu scopul strângerii de fonduri pentru construirea, la Adunaţii Copăceni, a unui centru HOSPICE socio-medical, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.
     

  • Cronică de film: Din anii copilăriei – VIDEO

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.

    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.

    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.

    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.

    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.

    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.

    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.

    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie

    Nota: 6,5/10

  • Ea este cea mai bine plătită actriţă din lume. Ce rol a propulsat-o pe primul loc

    Actriţa în vârstă de 33 de ani a interpretat rolul lui Black Widow, în urma căruia a primit 40,5 milioane de dolari câştiguri neimpozitate, în perioada 1 iunie 2017 – 1 iunie 2018, de patru ori mai mult decât în anul precedent, notează Adevărul.
     
    Din urmă vin Angelina Jolie, în vârstă de 43 de ani, care a câştigat 28 de milioane de dolari în urma rolului din filmul “Maleficent 2”, care va apărea în 2020 şi Jennifer Aniston, în vârstă de 49 de ani, care încă primeşte venituri de pe urma sitcomului “Friends”,  aflându-se pe a treia poziţie cu 19,5 milioane de dolari.
     
    Jennifer Lawrence, în vârstă de 28 de ani, care a jucat recent în “Mother!” şi “Red Sparrow”, este a patra în topul Forbes, continuând să obţină venituri de pe urma seriei “X-Men” şi a contractului cu celebra casă de modă Christian Dior.
     
    Anul trecut, cea mai bine plătită actriţă a fost câştigătoarea premiului Oscar pentru rolul din “La La Land”, Emma Stone, care nu se regăseşte în top 10.