Tag: inmatriculari

  • Doar una din patru maşini noi înmatriculate pe piaţa locală mai este pe motorină

    Mai mult, dacă ponderea dieselurilor rămâne relativ constantă, motoarele pe benzină au coborât de la 70% din piaţă în 2019, la aproape 60% în primul trimestru al acestui an, arată Ziarul Financiar.

    Astfel, dacă achiziţiile realizate de unele companii continuă să se îndrepte către motorizări diesel, în condiţiile în care acestea de obicei parcurg mai mulţi kilometri iar ponderea rămâne constantă, ponderea motoarelor pe benzină scade.

    La nivelul primului trimestru al acestui an hibridele au reprezentat 8,4% din piaţă – luând în calcul doar maşinile full-hybrid, nu şi pe cele „mild“, în timp ce maşinile electrice (unde sunt incluse şi hibridele plug-in, adică acele maşini care pot fi încărcate cu energie electrică şi de la priză, nu doar în mers) au ajuns la peste 8% din piaţă. Pe de altă parte, în martie au revenit pe creştere maşinile pe benzină, în urcare cu 20%, în timp ce dieselurile au continuat să scadă cu 5%.

    Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu aproape 20% în martie faţă de perioada similară a anului trecut, la 7.861 de unităţi.

    Creşterea însă vine în contextul în care luna martie din 2020 era prima afectată de lockdown din cauza pandemiei, iar din aceasta doar primele două săptămâni au fost de piaţă normală, în timp ce a doua parte a lunii a adus un blocaj în activitatea comercială.

    Spre comparaţie cu martie 2019, când piaţa nu era influenţată de pandemie s-au înmatriculat 9.813 unităţi, declinul faţă de atunci fiind de 20%.

    Pe primul loc în topul înmatriculărilor rămâne Dacia, dar cu o scădere a înregistrărilor de aproape 50% faţă de martie 2020, la 3.830 de unităţi. Potrivit analiştilor din piaţă, declinul unor mărci vine şi în contextul în care în decembrie s-au înmatriculat şi maşinile vândute atunci pe fondul schimbării normei de poluare. Astfel maşini care puteau fi înregistrate şi în ianuarie, februarie sau chiar martie, s-au înmatriculat din decembrie.

    Pe locul secund în martie se află Ford, cu o creştere de 32%, la aproape 2.000 de unităţi în timp ce Toyota se află pe locul al treilea cu un avans de 27% la 1.900 de unităţi.

    Piaţa locală a înregistrat în primul trimestru a treia cea mai mare scădere la nivel european, de aproape 26%, la 20.800 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Scăderi mai mari au fost înregistrate doar de Portugalia, de -31% şi Lituania, de -29%. Pe de altă parte, creşterea din martie a României este una mică, de 18%, faţă de media UE de 87%.

    Pe de altă parte, martie 2020 a fost prima lună de lockdown în Europa de Vest, unde ţări precum Franţa sau Italia au instituit restricţii majore. În martie 2020 în România activitatea economică a fost influenţată negativ în a doua jumătate a lunii, dar chiar şi atunci showroomurile nu au fost închise cum s-a întâmplat în Vest. Dacia a înregistrat la nivel european o creştere de 7% în T1 faţă de perioada similară a anului trecut, la 89.000 de autoturisme înmatriculate, iar cota de piaţă s-a apreciat la 2,9% faţă de 2,7% în 2020. Faţă de T1/2020 Dacia are acum pe piaţă noile Sandero, Sandero Stepway şi Logan.

  • Tranziţia către energie verde: Una din opt maşini noi înmatriculate în 2021 are motor electric

    Maşinile electrice şi hibride, cele care au un motor electric, au ajuns la mai bine de 12% din piaţa locală în primele trei luni ale anului, potrivit datelor Direcţiei Re­gim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehi­culelor (DRPCIV) şi calculelor Asociaţiei Producă­to­rilor şi Im­por­tatorilor de Automobile (APIA). Mai mult, dacă pon­derea maşinilor diesel rămâne relativ constantă, motoa­rele pe benzină au coborât de la 70% din piaţă în 2019 la aproape 60% în primul trimestru al acestui an. Astfel, dacă achiziţiile realizate de unele companii continuă să se îndrepte către motorizări diesel, în condiţiile în care aces­tea de obicei parcurg mai mulţi kilometri, iar ponderea ră­mâne constantă, ponderea motoarelor pe benzină scade.

    La nivelul T1/2021 hibridele au reprezentat 8,4% din piaţă – luând în calcul doar ma­şinile full-hybrid, nu şi pe cele „mild“, în timp ce maşi­nile elec­trice (unde sunt incluse şi hibridele plug-in, adică ace­le maşini care pot fi încărcate cu energie elec­trică şi de la pri­ză, nu doar în mers) au ajuns la peste 8% din piaţă. La aces­tea se adaugă maşinile electrice cu încă 4% cotă de pia­ţă.

    Pe de altă parte, în martie au revenit pe creştere ma­şi­nile pe benzină, în urcare cu 20%, iar cele die­sel au continuat să scadă cu 5%.

    Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu aproa­pe 20% în martie faţă de perioada similară a anului trecut, la 7.861 de unităţi.

  • Piaţa auto a început anul cu stângul: Înmatriculările de autoturisme noi din România s-au prăbuşit cu aproape 52% în ianuarie, cea mai mare scădere din Europa

    Piaţa auto locală a marcat în ianuarie o scădere de 51,9% a înma­tricu­lărilor de autoturisme noi faţă de perioada similară a anului trecut, cu un volum de 6.004 unităţi noi înmatriculate, cel mai mare declin din UE şi ţările EFTA (Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), arată datele transmise miercuri de ACAROM.

    La nivelul Uniunii Europene, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 24%, la 726.491 de unităţi.

    Alături de România, scăderi puternice ale înmatriculărilor de autoturisme noi au mai fost înregistrate în Spania (-51,5%), Slovacia (-50,6%), Lituania (-45,6%), Danemarca (-45,1%), Austria (-38,4%) şi Germania (-31,1%). La polul opus s-a aflat piaţa din Suedia, care a marcat o creştere de 22,5%.

    În total, în Uniunea Europeană, ţările EFTA şi Marea Britanie, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 25,7%, la 842.835 de unităţi.

    În ceea ce priveste constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi inmatriculate in total în Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 186.889 unitati, in scadere cu -26.8%, urmate de grupul STELANTIS cu 164.575 unitati, in scadere cu –26.1% si de Grupul Renault cu 74,132 unitati, in scadere cu -21.6%, din care Dacia a raportat 27.568 unitati, o scadere de minus 10,9% fata de  ianuarie 2020.

    Autoturismele marca Ford au reprezentat in ianuarie 2021 un numar de 37,156 unitati noi inmatriculate, in scadere cu -19% fata de ianuarie 2020.

  • Care este ţara în care peste 50% dintre înmatriculările noi sunt pentru maşini electrice

    Norvegia a devenit prima ţară din lume unde maşinile electrice reprezintă peste jumătate din noile înmatriculări, scrie Agence France-Presse.

    În ciuda faptului că pandemia de COVID-19 a dus la întârzieri pentru lansările mai multor modele, automobilele electrice constituie 54,3% din înmatriculările de anul trecut, de la 42,4% în 2019, potrivit Opplysningsradet for Veitrafikken (OFV, Consiliul pentru Traficul Rutier din Norvegia).

    În decembrie, vânzările de autoturisme electrice au reprezentat 66,7% din total, numerele fiind alimentate de lansarea unor modele noi, spune OFV.

    În mod ironic, Norvegia – cel mai mare producător de petrol din Europa de Vest – plănuieşte ca toate maşinile noi să prezinte „zero emisii” până în 2025.

    Spre deosebire de maşinile pe bază de motorină sau benzină, automobilele „verzi” sunt scutite aproape în totalitate de taxe pe teritoriul ţării nordice, ceea ce înseamnă că preţurile devin tot mai competitive.

    Cele mai bine vândute modele din Norvegia sunt Audi e-tron, Tesla Model 3, Volkswagen ID.3 şi Nissan Leaf – toate fiind complet electrice.

     

     

  • Prima ţară din lume unde maşinile electrice reprezintă peste 50% din noile înmatriculări

    Norvegia a devenit prima ţară din lume unde maşinile electrice reprezintă peste jumătate din noile înmatriculări, scrie Agence France-Presse.

    În ciuda faptului că pandemia de COVID-19 a dus la întârzieri pentru lansările mai multor modele, automobilele electrice constituie 54,3% din înmatriculările de anul trecut, de la 42,4% în 2019, potrivit Opplysningsradet for Veitrafikken (OFV, Consiliul pentru Traficul Rutier din Norvegia).

    În decembrie, vânzările de autoturisme electrice au reprezentat 66,7% din total, numerele fiind alimentate de lansarea unor modele noi, spune OFV.

    În mod ironic, Norvegia – cel mai mare producător de petrol din Europa de Vest – plănuieşte ca toate maşinile noi să prezinte „zero emisii” până în 2025.

    Spre deosebire de maşinile pe bază de motorină sau benzină, automobilele „verzi” sunt scutite aproape în totalitate de taxe pe teritoriul ţării nordice, ceea ce înseamnă că preţurile devin tot mai competitive.

    Cele mai bine vândute modele din Norvegia sunt Audi e-tron, Tesla Model 3, Volkswagen ID.3 şi Nissan Leaf – toate fiind complet electrice.

    În ciuda avantajului pe care îl are în faţa celorlalte ţări din lume, Asociaţia Vehiculelor Electrice din Norvegia crede că pragul de 54,3% putea fi cu mult depăşit dacă „n-ar fi fost coronavirusul”.

    Analiştii din cadrul HSBC, cea mai mare bancă din Europa, sunt de părere că Norvegia şi Suedia pot surclasa o bună parte din restul ţărilor dezvoltate în ceea ce priveşte recuperarea economică, ţinând cont aici de faptul că cele două naţiuni au susţinut extrem de eficient business-urile în ultimele luni.

     

  • Înmatriculările de maşini noi în UE, scădere cu 25,5%

    Înmatriculările de maşini noi în Uniunea Europeană au scăzut, în primele 11 luni ale anului, cu 25,5%, iar în noiembrie cu 12%. România se situează pe poziţia 14 în UE.

    Conform ACAROM, în luna noiembrie, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 12.0% faţă de noiembrie 2019, atingându-se un nivel de 897,692 unităţi.

    În perioada ianuarie-noiembrie 2020 se înregistrează scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi în toate ţările din UE. Pe principalele pieţe: Germania (-21.6%), Franţa (-26.9), Italia (-29%), Marea Britanie (-30.7%) şi Spania (-35.3%), au fost înregistrate cele mai importante scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi.

    Volumul total al autoturismelor înmatriculate în UE a fost de 8,911,131 unităţi, o scădere de -25.5% faţă de perioada similară din anul trecut.

    România se situează pe poziţia 14 în UE, cu un volum de 110.377 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o scădere de 25.3% comparativ cu primele unsprezece luni din anul trecut.

    În ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în total Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 2,725,139 unităţi, în scădere cu -24.1%, urmate de grupul PSA cu 1,559,600 unităţi, în scădere cu –32.5% şi de Grupul Renault cu 1,101,853 unităţi, în scădere cu –26.7% (din care DACIA: 365.495 unităţi o scădere de -31% faţă de perioada ian-noiembrie 2019). Autoturismele marca Ford au reprezentat în ianuarie – noiembrie un număr de 596,429 unităţi noi înmatriculate, în scădere cu -32.4% faţă de perioada similară din 2019.

  • O licărire de speranţă pentru industria auto europeană: Vânzările de maşini înregistează prima creştere de anul acesta

    Înmatriculările din Europa au crescut pentru prima dată în acest an, înregistrând în septembrie un plus de 1,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, scrie Reuters.

    Numărul de vânzări a ajuns astfel la 1,3 milioane în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, arată datele Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile.

    Cele mai mari pieţe au continentului au raportat rezultate mixte, în condiţiile în care Spania, Regatul Unit şi Franţa au înregistrat scăderi, iar vânzările din Italia şi Germania au crescut. Volkswagen şi Renault au raportat creşteri de 14,1% şi, respectiv, 8,1%, în timp ce vânzările grupului PSA – producătorul vehiculelor Peugeot – au scăzut cu 14,1%.

    Companiile auto de lux au înregistrat pierderi luna trecută: Daimler, compania care construieşte modelele Mercedes-Benz, a raportat o scădere de 7,7%, iar vânzările rivalului BMW s-au redus cu 11,9%.

    În primele nouă luni ale anului, vânzările din sectorul auto au scăzut cu 29,3%, pe măsură ce măsurile de controlare a pandemiei au închis showroom-urile de-a lungul continentului.

     

  • În primele şapte luni, numărul autoturismelor noi înmatriculate scade cu peste 34%

    În primele şapte luni din 2020, numărul autoturismelor noi înmatriculate a ajuns la 62.566 unităţi, în scădere cu 34,23% faţă de perioada similară din 2019, anunţă ACAROM.

    Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în iulie 2020 cu 27,84% faţă de iulie 2019, atingând un volum de 12.950 unităţi.

    În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iulie 2020 cifra de 30.313 unităţi, o scădere de 24,4% faţă de iulie 2019, pe primele şapte luni din 2020 înregistrându-se un volum de 211.806 unităţi, în scădere cu 17,91% fără de perioada similară din 2019.

    Clasamentul pe mărci de autoturisme noi, în perioada ianuarie-iulie este condus de Dacia, cu 18.948 unităţi (cu o scădere de 33,79% faţă de ian-iulie 2019), urmată de Skoda, cu 5.000 unităţi (cu o scădere de 34,56% faţă de ian-iulie 2019), Volkswagen, cu 4.969 unităţi (cu o scădere de 25,29% faţă de ian-iulie 2019), Renault cu 4.847 unităţi (cu o scădere de 43,28% faţă de ian-iulie 2019) şi Hyundai, cu 4.064 unităţi (cu o scădere de 25,55% faţă de ian-iulie 2019)

    Pe modele, clasamentul este condus de Dacia Logan, urmată de Dacia Sandero, Dacia Duster, Renault Clio şi Renault Megane.

  • România se află pe locul 16 în UE la înmatriculări auto, în scădere cu peste 30%. Brandul Dacia a raportat o cădere de 46% la nivel european

    România se află pe locul 16 în UE în privinţa înmatriculărilor de autoturisme noi în prima jumătate a anului, cu un volum de 49.616 maşini, în scădere cu 30,7% faţă de perioada similară din  2019, arată datele ACAROM – Asociatia Constructorilor de Automobile din România si ACEA.
     
    Marca Dacia a raportat o cădere de 46% la nivel european, cu 166.183 autoturisme noi înmatriculate.
     
    În total, în Uniunea Europeană, înmatriculările de autoturisme noi au avut o scădere de 38%, la un total de 4,28 milioane unităţi, cele mai afectate fiind pieţele mature, precum Spania (-50,9%), Italia (-46,1%), Franţa (-38,6%) şi Germania (-34,5%).
     
    În luna iunie, piaţa europeană s-a redus cu 22,3%, atingandu-se un nivel de 949.722 unităţi, Franţa fiind singură ţară unde înmatriculările au înregistrat o creştere uşoară de 1,2% comparativ cu iunie 2019.

    În ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în Europa (inclusiv Marea Britanie) aparţin grupului Volkswagen (1,3 unităţi), în scădere cu 36%, urmate de grupul PSA (754.969 unităţi), în scădere cu 45% şi de Grupul Renault (524.891 unităţi), în scădere cu 42%.

    În cadrul Renault, marca Dacia a raportat o scădere de 46,7% în ianuarie-iunie 2020, la 166.183 autoturisme noi înmatriculate.

    Autoturismele marca Ford au reprezentat un volum de 273.520 unităţi noi înmatriculate, în scădere cu 46% faţă de perioada similară din 2019.

  • O veste bună: Dacia revine pe plus în Franţa

    Dacia a înregistrat luna trecută pentru prima dată în 2020 o creştere a înmatriculărilor de autovehicule noi pe piaţa franceză. Avansul vine în con­textul în care în intervalul ianuarie-mai marca autohtonă a punc­tat numai scăderi de două cifre.

    În iunie înma­tri­cu­lările de autoturisme şi co­merciale Dacia au cres­cut cu 9% pe o piaţă fran­ceză care a urcat cu 2,4%, motiv pentru care cota de piaţă a mărcii autohtone a ajuns la 5,5% în iunie faţă de 4,6% în primul se­mestru.

    Începând cu luna martie, Franţa, alături de întreaga Europă a fost puter­nic lovită de pandemia de COVID-19. Dacă în România chiar şi în timpul stării de urgenţă centrele auto au rămas deschise, în Franţa, Italia sau Spania, unele dintre cele mai mari pieţe eu­ropene pentru Dacia, acestea au fost închise, motiv pentru care practic şi vânzarea de maşini a fost sistată. Astfel, în lunile care au urmat, vânzările s-au apropiat de zero, iar înmatriculările au scăzut cu 80, respectiv 90% în mar­tie şi aprilie. Odată cu rela­xarea însă, scă­de­rea s-a redus în mai la 51%, iar iunie a adus prima creştere.

    Creşterea în­ma­tri­culărilor Dacia vine în contextul în care săptă­mâ­na trecută Christophe Dridi, preşedintele şi directorul general al Automobile Dacia, anunţa în premieră în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România faptul că are în plan ca până în septembrie să revină la producţia de dinainte de pandemie.