Tag: inghetare

  • Senator USR: Guvernul pregăteşte OUG pentru îngheţarea indemnizaţiilor şi primelor din decembrie, pentru a se încadra în ţinta de deficit

    „Am văzut în cursul zilei de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă pe care îl pregăteşte Guvernul care de fapt spune ceea ce am spus şi noi de foarte mult timp, anume că măsurile luate de guvernarea PSD în ultima vreme sunt nesustenabile şi că adâncesc deficitul bugetar. În acest proiect de OUG PSD recunoaşte acest lucru, că nu poate atinge ţinta de deficit bugetar de 3% şi în aceste condiţii operează o serie de măsuri care înseamnă până la urmă austeritate, pentru că printre primele măsuri sunt enumerate îngheţarea sporurilor, indemnizaţiilor şi primelor la nivelul lunii decembrie 2018.
     
    Nu se mai acordă indemnizaţie de hrană şi de vacanţă pentru cei din sistemul public, iar acolo unde se acordă această indemnizaţie, ea va fi impozitată cu 10%, iar munca suplimentară prestată de cei din sistemul public, ea nu va mai fi răsplătită decât cu timp liber. Vedem astfel cum guvernările PSD de până acum nu au făcut decât să adâncească deficitul bugetar şi avem ca urmare aceste măsuri de austeritate. Mai sunt şi altele, va creşte acciza pe tutun, programul cum era în şcoli nu se va mai aplica anul viitor”, a declarat Florina Presadă, susţinând că ordonanţa „este un proiect aflat în circuitul de avizare şi aşa au ajuns la cei care l-au făcut public în acest moment”, a declarat Florina Presadă.
     
    Senatorul USR a mai spus că România se împrumută pentru a acoperi cheltuielile privind creşterea salariilor şi a pensiilor.
     
    „PSD a promis că va face anumite creşteri salariale, indexări de pensii, etc. Vom descoperi că nu are cum să le facă. Vom descoperi noi toţi pe pielea noastră pentru că noi toţi vom fi cei care vom plăti pentru aceste cheltuieli. Noi ştim deja că România se împrumută fix pentru a acoperi aceste cheltuieli şi lucrurile vor continua să se întâmple în acest fel”, a adăugat Presadă.
     
    Şi deputatul USR, Cristian Seidler a susţinut că deşi Guvernul măreşte punctul de pensie, acesta de fapt va avea aceeaşi valoare, inflaţia fiind tot la 5%.
     
  • Guvernul, acuzat că vrea îngheţarea salariilor bugetarilor în 2019

    Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precizează, miercuri, printr-un comunicat de presă, faptul că Guvernul ar urma să introduce vineri un proiect de Ordonanţă care presupune îngheţarea salariilor la nivelul lunii decembrie 2018.
     
    „Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în proiectul transmis de Sorin Dumitraşcu şi despre care sindicalistul spune că este un proiect de Ordonanţă.
     
  • Ludovic Orban, despre îngheţarea salariilor: Parşivi cu două feţe. Una spun la UE, alta comunică în România

    “Aceşti parşivi cu două feţe, o faţă au când comunică cu instituţiile UE, şi o faţă total diferită o au în momentul în care comunică în faţa opiniei publice din România. Ei sunt în continuae în campanie. Se laudă că dublează pensiile, se laudă că dublează salariile, şi ei trimit la Bruxelles hârtie în care spun că este posobilă îngheţarea salariilor în sectorul public pe anul 2019. Se fac că măresc salariile şi pensiile , iar în timpul asta dau drumul la inflaţie”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la sediul PNL Dolj.

    Acesta a mai spus că probabil PNL nu va promite în campanie un nivel de creştere a pensiilor, cum a făcut PSD, însă când vor mări pensia, liberalii se vor asigura că aceasta va creşte odată cu puterea de cumpărare a pensiei.

    “Poate noi nu o să creştem în campanie pensiile cu cât se laudă PSD, dar noi cu siguranţă atunci când creştem pensia, creştem şi puterea de cumpărare a pensiei. În nicio ţară din lumea asta nu există ceea ce e la noi. Nu poţi să creşti salariile în sectorul public, dacă ţie nu îţi cresc salariile în sectorul privat”, a explicat Orban

    Senatorul PNL Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că PSD va introduce, de anul viitor, măsuri de austeritate şi nu va mai aplica Legea salarizării unitare. Cîţu prezintă în acest sens un document trimis Comisiei Europene de către ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care coaliţia de guvernare promite îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Tara unde este atât de frig încât locuitorilor le îngheaţă genele mergând pe strada. Temperaturile au ajuns si pana – 67 de grade Celsius

    Locuitorii acestei regiuni îndepărtate, aflată la circa 5.500 de km distanţă de Moscova, sunt însă destul de obiştnuiţi cu acest tip de temperaturi.

    Anastasia Gruzdeva, din localitatea Yakutsk, a postat un selfie, iar comentariul ataşat imaginii este: “Ştim cu toţii ce înseamnă temperaturile de sub 50 de grade Celsius. Şi da, suntem încă afară… De fapt, e chiar cald.”

    Un alt locuitor din Yakutsk, Vladimir Danilos, a postat un video realizat în piaţa de peşte, într-un moment în care temperatura era de minus 49 de grade Celsius.

    Dar puţine locuri de pe planetă sunt mai reci decât localitatea Oymyakon, unde temperaturile au ajuns la minus 69 de grade Celsius.

    Alfat la circa 1000 km de Yakutsk, aşezarea reuneşte 500 de locuitori şi este îndeobşte recunoscută drept cel mai friguros loc locuit de pe planetă. În 1933, în localitate s-a înregistrat o temperatură de minus 67,7 grade Celsius.

    Până acum, în această iarnă locuitorii din Oymyakon au avut de înfruntat opt dimineţi consecutive în care tempertaturile erau mai mici de minus 50 de grade Celsius. Învăţământul a fost suspendat momentan, din pricina condiţiilor meteo, în această localitate, relatează agenţia de ştiri RIA Novosti.

    Nici chiar aceste condiţii vitrege nu au oprit însă trei turişti să se scalde în râul din localitate, aşa cum arată imaginile video postate de ei pe Instagram. 

  • Impact major al Revoluţiei Fiscale: Unele companii din IT iau în considerare îngheţarea angajărilor

    “Ideea pentru care s-a introdus impozit 0 în IT a fost migraţia oamenilor din domeniu, senzaţia noastră este că ne vom îndrepta din nou spre fenomenul migraţiei creierelor”, a spus Valerica Dragomir.
     
    În contextul fiscal actual, se ia în considerare să se înghete angajările.
     
  • RCS&RDS atacă dur decizia ANCOM de a îngheţa tarifele de interconectare: Este o alegere nepotrivită

    Decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) de a nu modifica tarifele de interconectare pentru telefonia fixă şi mobilă nu are în spate o argumentaţie şi reprezintă o abordare “complet eronată” a instituţiei, care afectează interesele consumatorilor care ar putea avea acces la tarife şi mai mici pentru serviciile de comunicaţii, au declarat reprezentanţii companiei de cablu RCS&RDS, care au atacat dur într-o conferinţă de presă arbitrul telecom.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • O nouă furtună fiscală pregătită de Guvern: Salariile brute se vor ÎNGHEŢA

    ”Va fi o lege prin care aceste contribuţii vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut (…) Am făcut menţiunea că şi astăzi angajatorul din mediul privat poate decide să modifice contractul de muncă şi să diminueze sau să crească, după propria negociere cu angajatul această valoare salarială. Totodată, am făcut menţiunea că, după ce se va realiza această măsură legislativă, va fi introdusă şi o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar şi cel din mediul privat, să menţină un anumit nivel al salariului brut”, a declarat Ionuţ Mişa, după audierea sa în cadrul Comisiei economice a Senatului.
     
    Întrebat cum poate fi obligat un agent privat să menţină nivelul salariului brut, el a mai spus că va fi o dispoziţie legislativă prin care se va stabili ce va include salariul brut, inclusiv că va cuprinde celelalte sarcini fiscale pe care le plăteşte în prezent un angajator pentru un angajat.
     
    ”Vreau să fac menţiunea foarte clară că nu îi va creşte (angajatorului – n.red) costul cu forţa de muncă absolut deloc. Deci pentru toţi angajatorii, atât din sectorul privat, cât şi din cel de stat, sarcina fiscală practic costul pe care el îl are cu un angajat în relaţia cu statul va fi exact aceeaşi. Va fi o decizie a lui ulterioară dacă, aşa cum am mai spus, poate să renegocieze contractul şi să decidă să dea mai puţin sau mai mult. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru un angajat”, a adăugat ministrul Finanţelor.
     
    De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (CAS) „vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Finanţelor, la sfârşitul lunii iulie.
     
  • O nouă furtună fiscală pregătită de Guvern: Salariile brute se vor ÎNGHEŢA.

  • ANAF propune ÎNGHEŢAREA salariilor angajaţilor Fiscului din unităţile teritoriale

    ”În momentul de faţă lucrurile intră pe făgaşul normal. Mai avem nişte situaţii izolate la Brăila, Constanţa şi Hunedoara. Noi avem astăzi o întâlnire cu liderul de sindicat Vasile Marica şi cu consiliul sindicatelor din ţară, inclusiv sindicatul Finanţistului. (…) Sperăm să aducem lucrurile pe făgaşul normal şi activitatea instituţiilor afectate ieri de aceste proteste să se reia în condiţii normale”, a declarat preşedintele ANAF.

    Bogdan Stan a precizat care sunt categoriile angajaţilor ANAF care pierd bani în urma aplicării Legii salarizării în actuala variantă: ”Nu se mai regăsesc sporurile de salarizare a celor de la vamă, un spor de 25%, precum şi sporul celor de la antifraudă care era stabilit printr-o ordonanţă de urgenţă de până la 25%. Practic, aceste sporuri prin adoptarea noii legi a salarizării vor dispărea. În cele mai afectate categorii de salariaţi din cadrul ANAF sunt cei din teritoriu, mai ales cei din aparatul vamal şi cei din conducerea AJFP şi direcţiilor regionale. Avem un număr de aproximativ 3.500 de angajaţi în această situaţie – la nivelul ANAF de 14,5%. Aceste lucruri le-am înfăţişat şi domnului prim-ministru şi sperăm ca împreună cu sindicatele să găsim o soluţie în acest sens. Una din dorinţele dânşilor este ca cei din teritoriu să fie salarizaţi la nivelul aparatului central. Rămâne de văzut care va fi soluţia adoptată. Noi putem să înaintăm aceste propuneri ca amendamente la Senat”, a spus Stan.

    Şeful ANAF a afirmat că doleanţa cea mai mare a sindicaliştilor este salarizarea unităţilor teritoriale la nivelul unităţii centrale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro