Tag: imobiliar

  • Cum să-ţi transformi casa într-un acvariu

    În diverse oraşe din Statele Unite ale Americii au început să apară case care nu au nimic de ascuns, fiind prevăzute cu suprafeţe vitrate mari, scrie Wall Street Journal. Arhitectura locativă modernă presupune ferestre înalte cât tot peretele ori chiar pereţi de sticlă, numai că asemenea case se construiau de obicei în zone izolate, unde nu exista riscul unor priviri indiscrete.

    Cum însă unii proprietari doreau şi case bine luminate, dar nu voiau să renunţe la confortul oraşului, casele de sticlă au câştigat teren şi în zonele urbane. Pentru că în oraş apare totuşi problema unei vizibilităţi prea mari ca să mai asigure protecţia intimităţii locatarilor, arhitecţii s-au văzut nevoiţi să caute soluţii pentru ca oamenii să se poată bucura de confort fără să se simtă mereu priviţi de trecători. O soluţie o reprezintă amplasarea zonelor de zi la etaj şi a dormitoarelor fie la parter, fie în partea din spate a casei, mai puţin expusă privirilor.

    Altă soluţie o reprezintă sticla reflectorizantă, asemănătoare unei oglinzi, care-i fereşte pe cei ai casei de eventualii curioşi. Pentru ca aceste case de sticlă să nu contrasteze foarte tare cu restul caselor din vecinătate, se utilizează culori sau materiale asemănătoare cu cele ale caselor din jur, iar pentru reglajul termic pur şi simplu se plantează copaci, care în timpul verii filtrează cu frunzişul lor lumina şi căldura soarelui, iar iarna le lasă să treacă nestingherite.

  • Comoara de sub gunoaiele Berlinului (GALERIE FOTO)

    Odată intrat, a descoperit că sub mormanele de gunoaie se afla un vechi cabaret berlinez inaugurat în anul 1905 şi închis în anul 1934, în timpul regimului nazist.

    Comoara de sub gunoaiele Berlinului (GALERIE FOTO)

    Dezvoltatorul a achiziţionat cabaretul părăsit, l-a curăţat de gunoaie şi plănuieşte să-l transforme într-un centru destinat manifestărilor artistice, angajând deja o renumită firmă de arhitectură, LAVA (Laboratory for Visionary Architecture) care să modernizeze vechea clădire, păstrând în acelaşi timp şi ceva din aerul său de epocă.

  • Confort eco: ce ar trebui să ştie agenţii imobiliari

    Casele cu o arhitectură modernă sunt prevăzute cu tot confortul, inclusiv piscină în multe cazuri, şi nu se remarcă prin opulenţă sau înălţime – proprietarii preferă un singur nivel suprateran – ci par mai degrabă să crească din pământ, integrându-se foarte bine în peisaj, şi au pereţii exteriori din sticlă, pentru o iluminare cât mai bună.

    Unele dintre case sunt chiar construite chiar în coasta unui deal, care le acoperă parţial, reducând nevoia utilizării sistemelor de climatizare.

  • Majoritatea hotelurilor de două stele vor dispărea de pe piaţă

    Cu 71.000 de locuri la nivel naţional, hotelurile de două stele ocupă poziţia secundă după cele de trei stele, care cumulează 74.000 de locuri. Cu toate acestea, operatorii din turism spun că în următorii ani mare parte din ele vor dispărea şi vor rămâne doar cele noi sau modernizate şi care vor oferi servicii de calitate.

    “Oamenii încep să renunţe la hotelurile de două stele şi să le caute pe cele de trei stele, care chiar dacă sunt puţin mai scumpe, arată mai bine. Lumea a început să aibă rezerve atunci când este vorba de hotelurile de două stele, care în general sunt nemodernizate, şi se fereşte de ele, mai ales în oraşe”, spune Lucia Morariu, proprietarul Eximtur, cea mai mare agenţie de turism cu capital autohton din România.

    “Curăţenia precară, personalul nepoliticos, serviciile proaste şi managementul defectuos sunt printre cele mai mari probleme ale hotelurilor de două stele. Proprietarii îşi doresc ca hotelul lor să arate mai bine, să fie cotat mai bine, deci să aibă mai multe stele. Cei care nu au resurse financiare au rămas în urmă şi ori vor vinde, ori vor închide în următorii ani dacă nu se adaptează la creşterea pretenţiilor de confort ale clienţilor”, spune George Mărginean, proprietarul Karpaten Turism.

  • Târgul imobiliar Project Expo: Ce poţi cumpăra cu 20.000 de euro

    Târgul va avea loc la Sala Palatului, iar locuinţele prezentate se încadrează majoritatea în condiţiile programului “Prima Casă”.

    Cea mai bine reprezentată zonă din Bucureşti în cadrul târgului este cea de sud, patru agenţii imobiliare şi trei dezvoltatori având oferte în sectorul patru sau în localitatea Popeşti Leordeni.

    Cel mai mic preţ la târg este de 20.000 de euro şi este solicitat pentru o garsonieră de 26 metri pătraţi utili situată în ansamblul rezidenţial Sabina.

    La capitolul vile, cel mai redus preţ la târg este cerut pentru o locuinţă cu etaj, de 110 metri pătraţi şi 300 metri pătraţi teren la un preţ de 51.000 euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China de care ne temem, China de care avem nevoie – GALERIE FOTO

    O colecţie de imagini din China de astăzi – de la dansatoare în scaune cu rotile la ferme de urşi şi maimuţe care controlează roboţi.

    Sursa: atlantic.com

  • Anca Danilescu preia conducerea departamentelor de Dreptul Muncii şi Imobiliar în cadrul Zamfirescu Racoţi Predoiu

    Lucian Danilescu, fostul coordonator al acestor două departamente, urmează să se dedice unor proiecte personale, decizie luată şi susţinută de către partenerii ZRP.
    “Dreptul muncii şi Dreptul imobiliar sunt două arii de practică strategice ale firmei, iar Anca Danilescu a preluat deja coordonarea echipelor. îi dorim lui Lucian Danilescu succes în proiectele sale viitoare”, a declarat Stan Tîrnoveanu, managing partener Zamfirescu Racoţi Predoiu.

    La rândul său, Lucian Danilescu şi-a exprimat dorinţa ca, pe viitor, firma de avocaţi pe care o va înfiinţa, să dezvolte raporturi de conlucrare profesională cu ZRP, firmă la care a debutat şi s-a format în această profesie.Casa de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu a înregistrat anul trecut venituri de 3,4 milioane de euro, în creştere faţă de 2009 (3,1 milioane de euro) şi un profit de 1,6 milioane de euro.

  • Volksbank deschide un centru regional de servicii în complexul Palas Iaşi

    Noul centru regional va îngloba operaţiuni de back office la nivel de regiune şi va găzdui peste 15 angajaţi. Centrul Volksbank ocupă o suprafaţă de circa 250 mp, fiind situat în United Business Center, componenta de birouri a ansamblului urbanistic Palas.

    Banca se alătură astfel celorlalte mari companii care au deschis sedii la Palas, precum Amazon, Endava, Raiffeisen Bank, Groupama Asigurări, Travel Tech, Bentley Systems şi Centrul Medical Arcadia. În prezent, în clădirile de birouri din cadrul ansamblului lucrează aproximativ 600 de persoane.

    “Prin deschiderea noului centru regional am descentralizat o mare parte din activităţile de back office (vânzări, analiză credite retail şi corporate, juridic etc.), ceea ce înseamnă că vom fi capabili să răspundem mult mai rapid solicitărilor clienţilor”, a declarat Cristian Radu, directorul direcţiei de management al reţelei Volksbank România.

    Volksbank România, deţinută de Volksbank International AG, divizia est-europeană a grupului austriac Österreichische Volksbanken-AG, a avut profit de 1,3 mil. euro după primele opt luni ale anului, conform standardelor contabile internaţionale, în timp ce după standardele contabile româneşti a consemnat o pierdere de 9 mil. euro. La sfârşitul lui iulie, activele Volksbank România se ridicau la 4,8 miliarde de euro. Banca are acum 140 de sucursale, faţă de 182 la sfârşitul anului trecut.

    Compania Iulius Group dezvoltă în centrul Iaşului complexul multifuncţional Palas, care cuprinde – pe lângă componentele de comercial, hotelier, rezidenţial – şi trei clădiri de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de peste 20.000 mp închiriabili, reunite sub denumirea United Business Center.

    Iulius Group este cel mai mare dezvoltator şi operator autohton de centre comerciale de tip mall. Compania deţine o reţea de patru malluri (Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj şi Iulius Mall Suceava) şi ansamblul urbanistic Palas Iaşi. Iulius Business Center a fost prima clădire de birouri clasa A pe care compania a inaugurat-o în anul 2008 în apropierea Iulius Mall Cluj, ocupată integral de trei chiriaşi importanţi: Genpact, Office Depot şi Endava.

  • Banca Italo Romena lansează creditul imobiliar „You@Home”

    La creditul imobiliar “You@Home” dobânzile sunt diferenţiate în funcţie de durata creditului: marjele ce se adaugă la valoarea indicelui Robor la 3 luni pornesc de la 2,50%, respectiv de la 3,50% peste valoarea indicelui Euribor la 3 luni.

    Clienţii creditului imobiliar “You@Home” nu plătesc comisionul de administrare credit în primul an, iar în cazul rambursării anticipate comisionul este zero, oricând pe durata derulării contractului de credit.

    “Continuăm să fim o bancă apropiată de segmentul retail în teritoriile în care suntem prezenţi prin produse şi servicii care, în ciuda conjuncturii actuale, pot aduce acestuia un plus de valoare”, a declarat Giulio Simonelli, Directorul General al Băncii Italo Romena.

    Din 2001, Banca Italo Romena şi-a dezvoltat treptat reţeaua teritorială şi portofoliul de clienţi. Dintr-o bancă orientată la început către segmentul corporate, în special către societăţile italiene, aceasta s-a îndreptat, cu timpul, şi către societăţile româneşti şi către segmentul retail. În România Banca Italo Romena are o reţea de 22 de agenţii, dintre care 5 în Bucureşti.

  • Finantarile acordate prin Raiffeisen Leasing au crescut anul trecut de cinci ori

    Profitul net inregistrat pe grup a fost de 1,9 milioane de euro,
    din care aproape 900.000 de euro au fost realizati de catre
    Raiffeisen Leasing, iar restul de celelalte doua companii cu
    rezultate consolidate in cadrul grupului, respectiv Raiffeisen
    Broker Asigurare-Reasigurare si Raiffeisen Leasing Moldova.

    In acelasi timp insa, portofoliul companiei a scazut de la 203 la
    158 de milioane de euro, iar ponderea leasingului auto a crescut pe
    seama scaderii leasingului imobiliar. Concret, portofoliul era
    impartit intre echipamente (14%, fata de 15% in 2009), vehicule
    (74%, fata de 67%) si imobiliare (12%, fata de 18%). echipamentele
    reprezentand 41%, vehiculele comerciale si autoturismele 47%, iar
    leasingul imobiliar 12% din portofoliu. Produsul de leasing a fost
    integrat in gama de produse a Raiffeisen Bank, forta de vanzare a
    bancii avand o contributie de 33% in totalul de contracte de
    leasing financiar incheiate.

    Raiffeisen Leasing a continuat strategia de curatare si stabilizare
    a portofoliului, concentrandu-se pe reducerea stocului de bunuri
    reposedate, care la sfarsitul anului era de 95 de active, insa pe
    ansamblu activitatea de recuperare si vanzare a acestor bunuri a
    scazut. Compania afiseaza o abordare echilibrata din acest punct de
    vedere: “Suntem interesati sa gasim in mod responsabil, impreuna cu
    clientii solutii de finantare care sa asigure continuitate
    activitatii derulate. Suntem deschisi sa oferim sprijin companiilor
    care au o viziune si o strategie foarte clara a afacerii pe care o
    administreaza, un plan de business concret si viabil, experienta si
    management de calitate”, a afirmat Felix Daniliuc, director general
    al Raiffeisen Leasing.

    Pentru 2011, Raiffeisen Leasing are ca prioritate continuarea
    strategiei de reposesii si remarketing, imbunatatirea activitatii
    de colectare si cresterea volumelor nou finantate, in special in
    domeniul echipamentelor medicale, al infrastructurii si al
    agriculturii.

    Raiffeisen Leasing este membra a grupului financiar austriac
    Raiffeisen si activeaza pe piata romaneasca din 2002. Clientii
    sunt, in principal, persoane juridice, de la IMM-uri la corporatii
    multinationale si municipalitati. Compania are acoperire nationala,
    fiind prezenta in 12 mari orase din Romania. Finantarea in leasing
    este accesibila prin toate agentiile Raiffeisen Bank.

    Cea mai mare companie de leasing de pe piata romaneasca este
    UniCredit Leasing, cu o valoare a finantarilor de 226 mil. euro in
    2010, urmata de BRD Sogelease, Porsche Leasing si Volksbank
    Leasing.