Tag: holocaust

  • Băsescu: Ziua Holocaustului dă posibilitatea de a ne gândi la greşelile comise împotriva semenilor

     “Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este, pentru noi toţi, un prilej de a reflecta la semnificaţia pe care o au gesturile şi atitudinile noastre în faţa istoriei. Această zi ne oferă posibilitatea de a ne gândi la greşelile pe care le-am comis împotriva semenilor noştri”, se arată în mesajul transmis de şeful statului.

    Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, “condamnarea Holocaustului, alături de condamnarea regimurilor totalitate şi a tuturor crimelor săvârşite împotriva umanităţii sunt paşi necesari pe care statul român i-a făcut şi continuă să îi facă din dorinţa de a putea, în deplină libertate şi responsabilitate, să-şi continue evoluţia”.

    “Am convingerea că societatea românească este capabilă să ofere un exemplu de bună convieţuire care să cultive demnitatea fiecărui cetăţean, indiferent de minoritatea etnică sau religioasă căreia îi aparţine. Avem o tradiţie care poate să ne ofere premisele reale ale unui dialog constructiv, dincolo de momentele care ne-au dovedit slăbiciunea în faţa extremismului şi a ideologiilor totalitare”, se mai menţionează în mesajul preşedintelui Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elie Wiesel a primit Medalia Prezidenţială de la preşedintele israelian, Shimon Peres

     “Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne-a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar dumneavoastră, Elie, salvaţi lumea de apatie. Dumneavoastră fluturaţi steagul umanităţii, prevenind vărsarea de sânge şi sfidând rasismul şi antisemitismul, precum şi preîntâmpinând războiul. Dumneavoastră personal aţi trecut prin cele mai atroce orori ale umanităţii şi, ca supravieţuitor al Holocaustului, aţi ales să vă dedicaţi viaţa transmiterii mesajului – să nu se mai întâmple niciodată”, a declarat Peres, potrivit site-ului ynetnews.com.

    “Sunt complet copleşit. Israelul este în centrul vieţii mele şi chiar dacă nu trăiesc în Israel, Israelul trăieşte în interiorul meu”, a răspuns Wiesel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elie Wiesel a primit Medalia Prezidenţială de la preşedintele israelian, Shimon Peres

     “Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne-a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar dumneavoastră, Elie, salvaţi lumea de apatie. Dumneavoastră fluturaţi steagul umanităţii, prevenind vărsarea de sânge şi sfidând rasismul şi antisemitismul, precum şi preîntâmpinând războiul. Dumneavoastră personal aţi trecut prin cele mai atroce orori ale umanităţii şi, ca supravieţuitor al Holocaustului, aţi ales să vă dedicaţi viaţa transmiterii mesajului – să nu se mai întâmple niciodată”, a declarat Peres, potrivit site-ului ynetnews.com.

    “Sunt complet copleşit. Israelul este în centrul vieţii mele şi chiar dacă nu trăiesc în Israel, Israelul trăieşte în interiorul meu”, a răspuns Wiesel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fetita cu palton roşu şi trauma pe care i-a adus-o rolul din Schindler’s List – GALERIE FOTO – VIDEO

    În 1993, când a apărut celebrul film Schindler’s List, Oliwia Dabrowska avea doar patru ani, iar când a interpretat rolul era cu un an mai mică. În ecranizarea alb-negru, ea era singura pată de culoare, o fetiţă cu palton roşu care a fost salvarea de la moarte a peste 1.000 de evrei din lagărul de concentrare, scrie DailyMail.

    Experienţa şi rolul din film au traumatizat-o, Oliwia Dabrowska susţinând că Schindler’s List i-a distrus ani buni din viaţă. “Imi era ruşine că am apărut în film şi eram nervoasă pe părinţii mei că au spus şi altora despre rolul pe care l-am avut”, povesteşte tânăra, acum studentă, pentru The Times.

    Pentru ea, rolul a atras atenţie nedorită din partea publiculi, dar şi probleme din partea colegilor de şcoală. “Oamenii mă şicanau şi spuneau că trebuie să fi fost important pentru mine şi că sigur ştiu foarte multe despre Holocaust. Era foarte frustrant”, spune Dabrowska.

    Tânăra îşi aminteşte că a fost de-a dreptul îngrozită când a văzut pentru prima oară filmul, la vârsta de 11 ani, încălcând promisiunea făcută regizorului Steven Spielberg de a aştepta până la 18 ani ca să vadă ecranizarea în care a jucat la o vârstă atât de fragedă.

    “Am ţinut secretul multă vreme, dar în liceu colegii au aflat uşor de pe internet”, povesteşte Oliwia Dabrowska.

    Una dintre cele mai cumplite scene din film este cea în care ofiţerul Amon Goeth, interpretat de Ralph Fiennes, împuşcă la întâmplare femei şi copii de la balcon. Oliwia Dabrowska a jucat rolul fetiţei cu palton roşu observată de industrialistul nazit Oskar Schindler, interpretat de Liam Neeson.

    Tânăra de 24 de ani admite că acum este onorată să fi avut un asemenea rol, însă precizează că i-a luat ani de zile să depăşească traumele asociate rolului dintr-un film atât de controversat. Mai mult, Oliwia Dabrowska regretă că a urmărit filmul atât de devreme şi, cu toate că şi-a promis să nu-l mai revadă vreodată, a reluat Schindler’s List la vârsta de 18 ani. “Mi-am dat seama atunci că am fost parte din ceva de care să fiu mândră. Spielberg a avut dreptate, trebuia să cresc ca să văd şi înteleg filmul”, spune ea.

     

  • Ajunge Dan Şova la puşcărie pentru negarea Holocaustului?

    Senatorul Dan Şova, care a declarat că soldaţii germani au ucis la Iaşi 24 de evrei, fără ca soldaţii români să fi avut vreun amestec în pogrom, şi-a pierdut funcţia de purtător de cuvânt al PSD şi a fost trimis de urgenţă de către liderul PSD, Victor Ponta, să se documenteze la Muzeul Holocaustului din Washington, deşi o documentare mai ieftină şi mult mai directă i-ar fi asigurat-o o vizită la Muzeul Comunităţii Evreilor din Iaşi sau la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” din Bucureşti.

    Deşi atât Şova, cât şi Ponta şi-au cerut scuze pentru regretabila eroare, partidul n-a scăpat însă de scandal, ţinând cont că, prinzând prilejul, asociaţia Romani CRISS şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în România au depus plângere penală contra lui Şova.

    Ţinând cont că temeiul acţiunii lor în justiţie este legea de interdicţie a negării Holocaustului (OUG 31/2002, aprobată prin Legea 107/2006), ar însemna că Şova riscă între 6 luni şi 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Potrivit revistei Acum, în perioada 2004 – semestrul I 2011 au fost trimise în judecată 9 persoane în baza ordonanţei şi a legii respective, iar în perioada 2009 – semestrul I 2011 au fost pronunţate 3 condamnări definitive şi irevocabile.

  • Lego Holocaust: ne jucăm de-a lagărul de concentrare (GALERIE FOTO)

    Lucrarea, care reprezintă un lagăr de concentrare construit din piese de lego, a fost iniţial criticată pentru că ar lua în râs Holocaustul, după care a ajuns să fie expusă prin diverse muzee şi galerii de artă din lume, inclusiv într-o expoziţie de la Muzeul Evreiesc din New York.

    Lego Holocaust: ne jucăm de-a lagărul de concentrare (GALERIE FOTO)

    Muzeul din Varşovia a cumpărat lucrarea din piese de lego care reproduc crematorii, barăci şi scene în care paznicii bat deţinuţi scheletici de la un colecţionar norvegian, considerând-o o operă foarte importantă de artă contemporană poloneză.

  • “Lectia de la Auschwitz nu a fost invatata” – GALERIE FOTO

    Cel mai mare punct de exterminare din al Treilea Reich al
    Germaniei Naziste a functionat in Polonia de sud-vest, anexata de
    armatele Wermachtului la inceputul celui de-al Doilea Razbi
    Mondial. 90% dintre victime au fost evrei.

    Stalin si Armata Rosie au ajuns la Auschwitz in 27 ianuarie
    1945. Sovieticii au gasit cateva mii de prizonieri lasati de
    izbeliste intr-un lagar abandonat de trupele germane, care incepusa
    deja retragerea pentru apararea vechilor granite ale Germaniei.
    Marturiile supravietuitorilor si dovezile materiale au demonstrat
    crimele in masa care au avut loc la Auschwitz. Chiar daca
    depozitele au fost incendiate de Wermacht inainte de retragere,
    pentru a sterge urmele macelului, camerele de gazare sunt in
    picioare si astazi.

    Aflat la cotitura razboiului, cand succesul trupelor germane
    care luptau din Egipt si Caucaz pana la Leningrad si Stalingrad era
    pus la indoiala, Adolf Hitler a numit incercarea de a extermina
    toti evreii din Europa drept “solutia finala”. In memoria celor
    6.000.000 de evrei ucisi in timpul Holocaustului exista un complex
    de 180.000 de metri patrati numit Yad Vashem in Ierusalim.

    Intr-o discutie cu jurnalistii de la Euronews, Moshe Kantor,
    presedintele Congresului European al Evreilor, observa faptul ca se
    intampla multe lucruri in Europa contemporana care ne atrag atentia
    asupa lectiilor Holocaustului. “Dupa al Doilea Razboi Mondial,
    nivelul evenimentelor antisemite la nivel mondial a fost mai mult
    sau mai putin stabil. Numai in 2009, numarul incidentelor s-a
    dublat”.

    Kantor distinge doua tipuri de antisemitism. Primul este cel
    clasic, care creste de la o vreme la alta, din cauza unor cicluri,
    cum ar fi criza economica sau alte amenintari, si, in general,
    evreii sunt facuti responsabili si invinovatiti pentru tot. In
    plus, exista un nou tip de antisemitism care apare, iar radacinile
    sale vin din Orientul Apropiat. “Exista un trend pro-iranian.”

    Presedintele Iranului, Mahmud Ahmadinjad, declara de curand ca
    vrea sa stearga Israelul de pe harta lumii. “Din pacate lumea nu ia
    in calcul asemenea declaratii. Asa l-au subevaluat si pe Hitler si
    ati vazut unde s-a ajuns”, concluzioneaza presedintele Congresului
    European al Evreilor.

    VIDEO – Ce spune Moshe Kantor,
    presedintele Congresului European al Evreilor, despre problema
    evreiasca ->>>>>>> PAGINA
    URMATOARE