Tag: guvernator

  • Isărescu: ROBOR este un produs al pieţei şi a ajuns problema BNR

    „Mă voi opri pe chestiunile de colaborare între Banca Naţională şi industrie. Colaborarea aş discuta-o – colaborarea dintre noi este legată chiar de compliance (n.red. – respectarea legislaţiei) – pe această nouă vedetă care domină de un an de zile, se împlineşte cam un an, de când domină o parte din dezbaterea publică. În orice caz, media văd că este fascinată de ROBOR. Atunci când a apărut, am răsuflat uşurat: «În sfârşit, scăpăm de obsesia cursului». După un an, văd că de la curs s-a ajuns la ROBOR. De dimineaţă până seara, creşte – scade ROBOR-ul”, a afirmat Mugur Isărescu, în cadrul celei de-a patra ediţii a „Banking Compliance Summit 2018”, organizată de Institutul Bancar Român (IBR).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu ARUNCĂ bomba în această dimineaţă: Ce se va întâmpla cu creditele IPOTECARE

    Există trenduri de supraîndatorare în segmentul persoanelor cu venituri sub salariul mediu. La finele anului trecut, gradul de îndatorare raportat la venituri era de 51%. Gândiţi-vă bine la cifra aceasta.
     
    Ce a mai declarat Mugur Isărescu în cadrul evenimentului:
     
    – De multe ori excesele pe care le percepem sunt dintr-o mediatizare excesivă. Cred că media trebuia să îşi pună o întrebare – care e rolul nostru în calmarea situaţiei din România.
     
    – Problemele bancare nu sunt dezbătute separat ci în relaţie cu economia. De multe ori, mai ales în ultimele ieşiri publice, am atacat un subiect, şi anume evoluţia intermedierii financiare.
     
    – Cred că este cunoscut faptul că avem cel mai scăzut grad de intermediere dintre ţările membre. Este 27% la finele lui 2017. S-ar putea ca anul acesta să se inverseze uşor, nu datorită evoluţiei spectaculoase a creditării ci din cauza faptului că economia tinde să decelereze, iar trendul arată că în aceste perioade avem intermediere mai mare. Aş spune totuşi că o astfel de evoluţie, nu indică numai faptul că în România creditarea are probleme sau mai ales că nu are o perspectivă. Dimpotrivă. Factorii majori care au scăzut intermedierea financiară sunt tocmai cei care creează  premize pentru o dezvoltare sănătoasă în viitor.

    – Procesul de curăţare a bilanţurilor băncilor explică în bună măsură contracţia creditelor în valută din ultimii ani care a contrabalansat fluxul de credite noi în lei. Este vorba de schimbarea de paradigmă la filiale bancare a grupurilor europene în sensul deplasării spre  modelul bazat pe resurse locale, mai puţin vulnerabil la contagiune.

    – Lichidatea este situată confortabil peste limitele expuse trimestrial. Au fost şi momente de exces de licciditate pe care le-am tolerat, ceea nu prea face o bancă centrală. Aţi văzut că s-au schimbat unele lucruri.

    – Există potenţial de expansiune a creditării către companii. Mai mult, creditul direcţionat către investiţii productive mi se pare un mod inteligent în care poate fi amorsat un cerc virtuos între credit-investiţii-productivitate, care să plasesze economia pe o traiectorie de creştere sustenabilă spre beneficiul tuturor. Modelul prevalent în activitatea de creditare până în prezent, orientat spre retail şi creditarea gospodăriilor, neglijarea cuvantului corporate nu cred ca este optimă nici din perspectiva cercului virtuos, şi nici din cea a unei creditari sănătoase şi sustenabile.

  • Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Rata dobânzii trebuie să se apropie de rata inflaţiei (5,41%). Noi sperăm ca această unire să se facă mai jos, nu sus, de aceea am insistat să luăm măsuri din timp

    Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri menţinerea dobânzii de politică monetară la 2,50%, păstrând totodată şi dobânzile pentru facilitatea de depozit, la 1,50%, şi a celei pentru facilitatea de creditare, la 3,50%.
     
    ”Întărirea dobânzii de politică monetară nu înseamnă neapărat creşterea ratei de politică monetară. Politicile le care le-am dus sunt politici pe care le-am anunţat. Acestea au făcut ca dobânzile să nu se mai situeze sub rata de politică monetară, ci peste. Avem un mesaj: politica monetară e mai tare decât arată rata de politică monetară în prezent. Iar acest lucru îi ajută şi pe cei cu credite, care cred că sunt dezavantajaţi”, a spus Mugur Isărescu. 
     
    Rata anuală a inflaţiei IPC a crescut în aprilie la 5,22 la sută şi în mai la 5,41%, nivelul prognozat. Evoluţia a fost generată de factorii pe partea ofertei, determinante fiind creşterile consistente, peste aşteptări, ale preţurilor combustibililor şi produselor din tutun, potrivit comunicatului BNR.
     
    ”Rata lunară a inflaţiei va fi scăzută în perioada următoare, se va apropia de zero în lunile de vară. Vom avea în perioada următoare creşteri efective mici de preţuri. Rata anuală, care consemnează evoluţia preţurilor pe 12 luni, rămâne ridicată pentru că şi în lunile de vară anul trecut, rata lunară a scăzut. Core-ul, inflaţia pe care o putem combate, a coborât sub 3%, e chiar frumos”, a spus guvernatorul. 
     
  • Arnold Schwarzenegger îl atacă pe Trump: “Politicienii care nu îşi fac treaba sunt cei care ar trebui să fie închişi în cuşti, nu copiii nevinovaţi”

    “Dacă ar trebui să închidem pe cineva într-o cuşcă, aceştia sunt politicienii care nu îşi fac treaba, nu copiii nevinovaţi” a scris Arnold Schwarzenegger, referindu-se la incidentul în care poliţia de frontieră a folosit lanţuri cu care a separat copiii imigranţilor de părinţii lor. „Copiii nu ar trebui să fie pioni în lupta adulţilor”, a adăugat actorul australiano-american.

    De la începutul lunii mai, administraţia Donald Trump a despărţit peste 2.300 de familii, lăsând mii de copii departe de părinţii lor. Majoritatea sunt găzduiţi de mai multe centre dedicate minorilor din Texas.

    Procurorul general Jeff Sessions a decis înăsprirea politicilor legate de imigranţi, încarcerându-i pe cei care au intrat ilegal în Statele Unite. Decizia vine ca urmare a poziţiei adoptate de Donald Trump, care a afişat un grad scăzut de toleranţă faţă de imigranţi – în special cei veniţi din Mexic – încă din timpul campaniei electorale din 2016.

  • Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte astăzi, la Guvern, cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Nivelul inflaţiei şi indicele ROBOR, printre temele de discuţie

    Întâlnirea va avea loc în cursul zilei de joi, la sediul Guvernului.

    Printre temele abordate se vor număra nivelul inflaţiei şi indicele ROBOR. De altfel, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că la întâlnirea de la Guvern, de joi, cu conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), se va discuta şi de inflaţie, şi de ROBOR, ţinând însă să precizeze că medierea propusă de Preşedinţie pe aceste teme „nu se justifică”.

    „Discuţia aceasta de la Guvern a fost stabilită înainte ca domnul preşedinte să anunţe acea mediere care, după părerea mea, nu se justifică. Vom discuta, cu domnul Isărescu, despre ROBOR, de inflaţie şi de alte subiecte care dau imaginea noastră macroeconomică”, a spus Eugen Teodorovici într-o emisiune la România TV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Igor Dodon: Vladimir Putin este cel mai influent lider străin din Republica Moldova

    Declaraţiile lui Dodon au fost făcute în contextul unei vizite efectuate de liderul de la Chişinău în Rusia, unde s-a întâlnit cu guvernatorul Sankt-Petersburgului, Gheorghi Poltavcenko.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Risipa unui politicianul care cheltuie 600.000 de dolari din bugetul de stat pe ceai şi snacks-uri. Consumă ceaiuri foarte scumpe, inclusiv cu aur

    Dovezile, obţinute printr-un document oficial, Dreptul la Informaţie, au arătat că Devendra Fadnavis, guvernatorul regiunii Maharashtra, a cheltuit anul trecut 33,4 milioane de rupii (aproape 600.000 de dolari) pe ceai şi snacksuri. Preţul unei ceşti de ceai la orice stand din apropierea biroului acestuia costă în jur de 8-10 rupii (0,12-0,15 dolari). 
     
    După ce a aflat că Devendra Fadnavis consumă ceaiuri foarte scumpe, inclusiv cu aur, Sanjay Nirupam, şef al Congresului din Mumbai, a declarat că această risipă este un gest foarte trist, mai ales că unii agricultori mor de foame, din cauza recoltelor mici.
     
    Ca răspuns, biroul guvernatorului a emis o declaraţie în care motivează că suma indicată ar include diverse alte cheltuieli, cum ar fi gustările şi prânzurile din timpul întâlnirilor şi cheltuieli pe flori sau cadouri pentru diverşi oaspeţi. În declaraţie se specifica, de asemenea, că banii au fost cheltuiţi nu doar în biroul respectiv, ci şi în celelalte oficii sau reşedinţe ale lui Fadnis.