BusinessMagazin

Tag: frate

  • Un cercetător pe nume Dan Diojdescu

    „Prima oară am plecat din România cu scopuri nonturistice în 1989”, îşi aminteşte el. A mers în Franţa, unde a urmat un master în managementul iniţiativelor culturale. După absolvire s-a mutat la Paris, unde a lucrat în marketing – „în ceea ce acolo se cheamă industriile creative” – respectiv modă, design, disitribuţie muzică, filme, cărţi.

    În Olanda a ajuns pentru că a urmat un (alt) program de master, în business management (MBA) la Erasmus University, Rotterdam, pe care l-a absolvit în 2009. „Cariera mea e ca un şuvoi de apă – curge adaptându-se terenului. Uneori se mai izbeşte de obstacole, semn că trebuie luată altă direcţie sau abordare.” Uneori are debit mai mare – semn de vremuri bune şi coloboratori isteţi. Alteori „bălteşte şi asta e semn sigur de schimbare, explică Dan Diojdescu.

    Când vine vorba de cariera sa, spune că nu are un job, ci mai multe; şi asta de ani de zile. Astfel, pe lângă supervizarea proiectelor de diplomă în Haga şi cercetarea proprie, este, alături de fratele său, Dragoş Diojdescu, partener al frimei Jupiter Artis. Din datele de la Registrul Comerţului, compania are afaceri de 240.000 de lei, doi salariaţi, iar ca domeniu de activitate figurează în sectorul publicităţii.

    Antreprenorul spune însă că firma are peste 100 de colaboratori din domenii diferite. „Nu am oameni în subordine – sunt ordonaţi ei oricum! Glumesc.” În mediul antreprenorial de azi conceptul de subordonat este înlocuit cu cel de colaborator sau partener, adaugă el.

    Cum arată o zi obişnuită din viaţa lui  Dan Diojdescu?

    „Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea asta! Nu cred că mai am conceptul acesta industrial de zi obişnuită – trezit, cafea, job, cină, TV etc. L-am avut şi a evoluat în zile cu atacuri de panică, zile în care alergam să recuperez timpul pierdut şi alergarea asta nu mă făcea decât să pierd timpul – cam ca Iepurele Alb din Alice în Ţara Minunilor.”

    Sunt zile în care la 4.00 dimineaţa e deja la aeroport să prindă zborul de 6.00; în alte zile se vede cu prietenii, înoată, merge la un muzee sau expoziţii şi poate doar seara deschide calculatorul să finalizeze un concept sau un contract.

    Vine des şi în România, o dată la câteva luni, cel mai frecvent pentru businessul pe care îl are cu fratele său.

    „La momentul acesta, când vin în România din motive profesionale vin ca antreprenor, ca partener al Jupiter Artis, pentru întâlniri cu clienţii dar şi pentru documentare, pentru a lua pulsul pieţei. Faptul că locuiesc în mai multe ţări îmi dă un avantaj foarte mare, mă ajută să fiu mult mai obiectiv, strategic şi focusat.”

    Mai e România acasă?

    După anii de peregrinări, pentru Dan Diojdescu acasă rezonează cu mai multe locuri. Când se întoarce în Europa are sentimentul că e acasă, indiferent care e primul aeroport pe care aterizează.

    „Acasă, Bucureşti? Vin destul de des, la fiecare câteva luni. Am observat o îmbunătăţire a aspectului multor cartiere; în mod evident s-au făcut multe eforturi de reabilitare a spaţiului public şi creare de noi spaţii publice – unele cu mai mult succes decât altele.” De asemenea, a observat o dorinţă a oamenilor de informare asupra noilor trenduri – în special în domeniul IT, telecomunicaţii/internet, online marketing –, dar şi dorinţa de a fi parte a acestor schimbări.

    Mai mult, mare parte a studenţilor săi bulgari sau din ţările baltice îşi doresc să îşi construiască cariere în vestul Europei; pe când studenţii români vor să se întoarcă în România. „Văd asta ca un vot de încredere pentru prezentul şi viitorul ţării.”

    Lui însuşi, cel mai dor îi e de locurile din copilărie; mai ales că şi-a petrecut vacanţele la poalele munţilor, în natură, într-o lume unde oamenii se vizitau fără să aibă vreun motiv anume şi conexiunea cu mediul se făcea natural, fără exerciţii de meditaţie, traininguri sau clase de yoga. „Şi acolo lucrurile s-au schimbat, dar ceva din magia autenticităţii a rămas.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e de ambuteiajul de pe DN1 într-o duminică seara, când lumea se întoarce de la munte.

    Următoarea vizită în România?

    De Paşte sau chiar mai curând. „Am crezut că mi se întâmplă doar mie, dar vorbind cu prieteni din alte ţări am văzut că şi ei au întâlnit aceeaşi reacţie. Pentru cei din ţară, de multe ori, lumea se împarte în cei «rămaşi» şi cei «plecaţi».”

    Pentru cei plecaţi, lumea se împarte între «cei de aici» şi «cei de acolo», iar cei de acolo sunt cei din ţară, dar şi prieteni, rude, colegi din alte ţări.

    „Probabil că asta vine din faptul că e mai uşor de călătorit de la Amsterdam la Brăila decât de la Oradea la Bucureşti, şi ca timp, şi ca preţ, dar şi pentru că inerţie.” La circa 30 de ani de când a plecat pentru prima dată din ţară în scop nonturistic – timp în care a călătorit în toată lumea şi a studiat în Italia, la Torino, în mai multe oraşe din Olanda, dar şi în Belgia – ce ar schimba Dan Diojdescu la România?

    „Primul lucru care îmi vine în minte este imaginea că în România «orice este posibil» cu conotaţie negativă. România, ca orice altă ţară, are problemele ei, mai mari decât unele ţări, mai mici decât altele.” De asemenea, are şi o mulţime de aspecte pozitive, spune el. Executivul crede că o atitudine constructivă de genul «Avem şi din cele bune, şi din cele mai puţin bune, dar lucrurile merg spre bine» poate crea o viziune colectivă care să permită valorizarea aspectelor pozitive şi o soluţionare a celor negative. „Un alt aspect care mă face să cred că poate îmbunătăţi situaţia din România este o informare obiectivă, echilibrată, la un nivel social cât mai profund, descentralizat – local şi regional. Am observant că rareori discuţiile sunt purtate la nivelul individual, comunitar sau local.”

    Acesul la informaţie diversă, relevantă şi exactă poate facilita această schimbare care porneşte de la nivel individual şi, în timp, produce o schimbare autentică şi de durată la nivel local, regional şi naţional. 

    Al treilea aspect, care de altfel este legat de celelalte două, este crearea unei atitudini nediscriminatorii, de cooperare. Polarizarea socială este o componentă prezentă în orice societate – fie că este pe motive etnice, religioase, economice, fie de altă natură.

    „Filip II al Macedoniei spunea: «Dezbină şi stăpâneşte» (divide et impera); românii au găsit o expresie şi mai plastică a acestei situaţii: «Unde doi se ceartă al treilea câştigă». Există oare posibilitatea în care toţi trei câştigă?” În Olanda, spune el, există o atitudine nonconflictuală, de cooperare, de găsire a unei soluţii. Această mentalitate se pare că este unul din factorii esenţiali care fac o ţară ca Olanda, cu infinit mai puţine resurse materiale şi imateriale decât România, să devină o putere economică mondială.

    Antreprenorul face şi alte comparaţii între România şi alte ţări şi spune că traficul din Bucureşti este „infernal şi mai stresant” decât cel din Amsterdam, dar relaxant faţă de cel din Paris. „Nu ştiu dacă asta este din cauza caracterului latin mai coleric sau din cauza unei strategii urbanistice mai coerente (în cazul Amsterdamului – n.red.), dar aş paria pe cea din urmă.

  • Clipe grele pentru fostul fotbalist Mirel Rădoi. Fratele său a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuieşte

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a fost transportat la spital, luni, după ce a căzut de la etajul al patrulea al blocului în care locuia.
     
    Surse din Poliţie susţin că ar fi vorba despre fratele fotbalistului Mirel Rădoi.
     
    De asemenea, surse judicare susţin că acesta se afla în proces de divorţ.
     
    Poliţiştii se află la faţa locului, fiind deschisă o anchetă pentru a se stabili dacă este vorba despre accident sau tentativă de sinucidere.
     

  • Cine este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. Si de ce în tinereţe ea a încercat să ascundă că are bani alegând să lucreze ca un om obişnuit

    Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. în tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie.
     

    Susanne Klatten (n. Susanne Hanna Ursula Quandt) s-a născut pe 28 aprilie 1962 în Bad Homburg, Germania, în familia lui Herbert şi a Joannei Quandt. După ce a obţinut o diplomă în finanţarea afacerilor, Klatten s-a angajat la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt, unde a lucrat între 1981 şi 1983.

    A urmat apoi un curs de marketing şi management la Universitatea din Buckingham şi un MBA în cadrul International Institute for Management Development (IMD) din Lausanne, specializarea publicitate. Experienţa sa în domeniul bancar s-a format ca urmare a joburilor pe care le-a avut în cadrul băncilor Dresdner Bank şi Bankhaus Reuschel & Co. Realizând că averea sa ar putea constitui o problemă, ea lucra adesea incognito, sub numele de Susanne Kant. În 1978, poliţia a împiedicat de răpirea acesteia şi a mamei sale, Johanna Quandt.

    După moartea tatălui său, Klatten a moştenit 50,1% din acţiunile companiei germane de produse chimice Altana; sub conducerea sa, compania a fost propulsată în top 30 pe lista companiilor germane de talie mondială din DAX 30 (indicele bursei din Germania). În 2006, Altana AG şi-a vândut divizia farmaceutică companiei Nycomed, într-o tranzacţie de 4,5 miliarde de euro, bani care au fost distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende. Altana a păstrat linia de produse chimice a companiei şi şi-a menţinut cotaţiile la bursă, iar Klatten a rămas acţionar majoritar, în 2009 cumpărând aproape toate acţiunile pe care nu le deţinea deja în companie.

    Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW. În 1997, a fost aleasă în consiliul de supraveghere a companiei alături de fratele său, Stefan Quandt. Klatten deţine, de asemenea, circa 25% din acţiunile producătorului german de turbine eoliene Nordex, iar în 2012 a cumpărat participaţii în compania olandeză de biotehnologie Paques.

    În octombrie 2007, documentarul „The Silence of Quandts“ („Tăcerea Quandtilor“), realizat de postul german ARD, a prezentat rolul afacerilor familiei Quandt în timpul celui de-al doilea război mondial, trecutul nazist al familiei nefiind cunoscut până atunci publicului larg. Producătorii filmului documentar i-au înfruntat pe reprezentanţii familiei în legătură cu folosirea de sclavi în fabricile deţinute de familia Quandt în acea perioadă.

    Ca rezultat, la cinci zile după prezentare, patru membri ai familiei au anunţat, în numele întregii familii Quandt, intenţia lor de a finanţa un proiect de cercetare în care un istoric va examina activităţile familiei în timpul dictaturii lui Adolf Hitler. Studiul independent de 1.200 de pagini lansat în 2011 a concluzionat că familia Quandt „a fost legată inseparabil de crimele naziştilor“, potrivit lui Joachim Scholtyseck, istoricul din Bonn care s-a documentat pentru alcătuirea studiului. Compania BMW nu a fost implicată în raport.

    Susanne Klatten l-a întâlnit pe actualul său soţ, Jan Klatten, în timp ce urma un internship pentru BMW în Regensburg, unde el lucra ca inginer. Cei doi s-au căsătorit în 1990, în Kitzbühel; în prezent locuiesc în München şi au trei copii. Miliardarei îi place să joace golf şi să schieze în Austria. Din 2005, ea este membru în consiliul universitar al Universităţii Tehnice din München. În 2007, a fost decorată cu Ordinul de Merit Bavarez şi este unul dintre principalii sponsori ai partidului politic de centru-dreapta, Uniunea Creştin-Democrată.

    În prezent, Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 21,3 miliarde de dolari; ea deţine 19,2% din acţiunile BMW, alături de fratele său, care deţine 23,7% din acţiunile companiei; de asemenea, Klatten este unic proprietar şi vicepreşedinte al Altana, grup care deţine 52 de unităţi de producţie şi 60 de laboratoare de cercetare la nivel mondial, cu venituri anuale de circa 2,2 miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 6.200 de angajaţi. 

  • Marius Ştefan, cofondator şi director general / Autonom Services: ​„La începutul anilor 2000 eu şi fratele meu am decis să emigrăm, eu în SUA, el în Franţa, cu burse de studii. După ce am văzut ce se întâmplă acolo, ne-am întrebat dacă putem să facem ceva în ţara în care ne-am născut cu cunoştinţele de acolo“

    Carte de vizită


    ¶ A studiat la Academia de Studii Economice din Bucureşti (Tranzacţii Internaţionale), dar şi la London Business School, Harvard Business School, Stanford University
    ¶ Povestea firmei româneşti de închirieri de maşini a început în 2006, după ce Marius Ştefan împreună cu fratele său au decis să intre în business după terminarea studiilor în străinătate
    ¶ Fraţii au considerat că terenul imprevizibil din România, unde „puţine pieţe sunt mature şi mai sunt multe de făcut“, este mai potrivit decât în ţările „aşezate“
    ¶ Anul trecut, compania  a avut o cifră de afaceri netă de peste 100 de milioane de lei, la un număr mediu de 252 de angajaţi

    Marius Ştefan a vost votat pentru a fi inclus în clasamentul CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA 2018.

  • Marius Pandel, CEO / Christian Tour: “Dezvoltarea turismului intern face parte din strategia de viitor pentru repoziţionarea pe piaţă, care presupune să aducem înapoi în România tot ce am consolidat peste graniţe: partea de tehnologie, de sisteme şi produsele noi”

    Carte de vizită
    ¶ Marius Pandel lucrează de la vârsta majoratului în cadrul Christian Tour, agenţia de turism fondată de fratele său, Cristian Pandel
    ¶ În 2011 s-a hotărât să îşi înfiinţeze propria agenţie de turism, Pegas Holidays, axată pe segmentul de lux al vacanţelor, devenită ulterior divizie a Christian Tour
    ¶ Pleacă în concediu de trei ori pe an, alături de familie, dar destinaţiile pe care le alege de obicei nu sunt unele exotice 

  • Adrian Mihai – Fondator şi managing partner / Fan Courier Express: “Uneori, reputaţia te precede, de aceea este foarte important să te îngrijeşti permanent să existe o congruenţă între ceea ce spui şi ceea ce faci. Atunci când există această congruenţă, putem spune că avem de-a face cu un lider autentic”

    Carte de vizită
    ¶ După încheierea studiilor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea gimnastică, şi-a început cariera ca profesor suplinitor de educaţie fizică şi sport
    ¶ A fondat FAN Courier în 1998, alături de fratele său, Neculai Mihai, şi de prietenul lor Felix Pătrăşcanu; investiţiile iniţiale au constat într-un apartament de două camere, nişte Dacii şi
    200 milioane lei vechi
    ¶ FAN Courier este liderul pieţei de curierat, cu o cifră de afaceri de peste 585 milioane de lei anul trecut 

  • Cum a ajuns un inginer chimist să strângă o avere de 47 de miliarde de dolari

    David Koch, al 13-lea în lista celor mai bogaţi oameni din lume şi coproprietarul Koch Industries, a doua cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi-a anunţat în iunie retragerea din business şi din viaţa politică după ce sănătatea i s-a deteriorat grav. Astfel, unul dintre cei mai mari industriaşi americani a părăsit scena de business.

    Alături de fratele său, Charles Koch, a devenit legendar pentru compania creată: cu o istorie de 48 de ani de business, Koch Industries este a doua companie privată din Statele Unite, ca mărime după transportatorul Cargill, având subsidiare în aproape toate sectorele economice, printre care producţie, rafinare şi distribuţie de petrol, industrie chimică, energie, fibre şi polimeri, fertilizatori, hârtie, echipament pentru industria chimică, finanţe, trading cu mărfuri şi investiţii. Compania a înregistrat în 2017 venituri de aproximativ 100.000 de dolari şi peste 100.000 de angajaţi.

    David Koch s-a născut în Wichita, Kansas, şi a crescut alături de alţi trei fraţi, potrivit The Economist. După ce a absolvit Deerfield Academy în 1959, a urmat cursurile  Massachusetts Institute of Technology (MIT), de unde a plecat inginer chimist.

    În 1970, David Koch a început să se implice în activităţile companiei fondate de familia sa, Koch Industries, lucrând sub coordonarea fratelui său, Charles, drept manager de servicii tehnice. Nouă ani mai târziu, după dobândirea de experienţă în business, a devenit preşedinte al propriei divizii din companie, Koch Engineering, redenumită apoi Chemical Technology Group.

    Primele ameninţări de care David şi Charles a trebuit să apere afacerea au venit chiar din familie, în 1985. Atunci, Koch Industries a fost dată pentru prima oară în judecată de Bill Koch şi Frederick R. Koch – ceilalţi doi fraţi ai lor – în ceea ce urma să fie o serie lungă de procese cu privire la dreptul de proprietate, care a durat până în 2001.

    Începând cu anul 2010, David Koch deţine 42% din Koch Industries, la fel şi fratele său, Charles. Industriaşul a fost implicat şi în susţinerea şi sponsorizarea partidului Republican din Statele Unite încă din 1984. Înclinaţiile politice ale lui David Koch nu au fost întotdeauna către Partidul Republican. În 1980, el a fost candidatul Partidului Libertarian pentru poziţia de vicepreşedinte, unde a candidat alături de Ed Clark.
    Potrivit The New Yorker, campania Clark-Koch a fost una extrem de controversată pentru că promitea să elimine ajutoarele sociale, consiliul de administraţie al FED, legile cu privire la salariul minim, taxele corporate, toate subvenţiile pentru agricultură şi mediul de business, precum şi o serie de agenţii federale precum SEC, FBI şi CIA.

    Ei nu au reuşit să câştige, iar Koch s-a despărţit de libertarieni atunci când aceştia au propus eliminarea tuturor taxelor. Astfel, din 1984, David H. Koch este republican şi se recomandă drept social-liberal, potrivit ABC News. De atunci, Koch susţine drepturile femeilor, drepturile homosexualilor, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cercetarea pe celule stem. În acelaşi timp, se opune războiului împotriva drogurilor, potrivit Forbes, şi susţine politici care promovează libertatea individuală şi principiile pieţei libere. Koch s-a opus vehement unor conflicte precum războiul din Irak, susţinând că acesta aduce „costuri mult prea mari şi ia foarte multe vieţi americane”.

    David Koch a fost un critic vehement al fostului preşedinte american Barack Obama. În cadrul unui interviu pentru Weekly Standard, fraţii Koch au susţinut că Obama este „cel mai radical preşedinte pe care l-a avut vreodată naţiunea… şi a făcut mai mult rău sistemului de piaţă liberă şi prosperităţii decât orice alt preşedinte american”.

    Reţeaua de sponsori politici pe care au dezvoltat-o a plecat de la 12 oameni în 2003 şi a ajuns până la 550 anul acesta. Fiecare participant la o conferinţă din Palm Springs, Calif, de anul acesta, a donatorilor pentru republicani, dă cel puţin 100.000 de dolari pe an. Banii sunt utilizaţi pentru burse şcolare, investiţii în start-up-uri, în instituţii şi în grupuri politice, potrivit Wall Street Journal.

    Deşi el şi fratele său au fost susţinători convinşi ai Partidului Republican, acesta fiind partidul care a câştigat alegerile prezidenţiale şi l-a dus pe Donald Trump la cârma Statelor Unite, fraţii Koch au anunţat în ultimele luni că se opun vehement politicilor comerciale desfăşurate de preşedintele american şi că vor investi până la 100 de milioane de dolari în eforturi publicitare de a se împotrivi campaniei comerciale desfăşurate de preşedinte.

    Pe 5 iunie 2018, David Koch şi-a anunţat retragerea din companie din cauza problemelor de sănătate. Fratele său, Charles Koch, a scris într-o notă către angajaţi că este „profund îndurerat” de retragerea fratelui său. „David a fost întotdeauna un luptător şi se confruntă cu această provocare cu aceeaşi atitudine”, scria el.

    David Koch a fost diagnosticat cu cancer de prostată în urmă cu două decenii. Începând din 1998, când a aflat că suferă de cancer, a investit peste 400 de milioane de dolari în cercetare medicală. Koch a condus consiliul director al Fundaţiei pentru Cancer de Prostată şi a contribuit cu peste 50 de milioane de dolari în această fundaţie, dintre care 5 milioane de dolari s-au îndreptat spre terenul nanotehnologiei.

    În 2007, Koch a contribuit cu 100 de emilioane de dolari la construcţia noului centru de cercetare al MIT, unde a fost deschis Institutul de Cercetare pentru Cancer din cadrul instituţiei. În total, Koch a donat 185 de milioane de dolari către MIT, 15 milioane de dolari către centrul medical Weill Cornell şi 30 de milioane de dolari către Centrul pentru Cancer Sloan-Kettering, potrivit Wall Street Journal.

    Koch s-a retras în luna iunie nu doar din business şi mediul politic, ci şi din organizaţiile şi asociaţiile pe care le conducea sau din conducerea cărora făcea şi el parte, precum Americans for Prosperity, fundaţie pe care o finanţa cu aproximativ un milion de dolari în fiecare an. Începând din 2006, publicaţia Chronicle of Philanthropy l-a considerat pe Koch unul dintre cei mai mari 50 de filantropi ai lumii. 

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Vila Minovici, conacul construit de părintele Salvării care a experimentat de 12 ori spânzurarea pe propria piele

    Numită şi „Vila neodihnei”, în actualul Muzeu de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” sunt expuse costume, obiecte de ceramică, mobilier tradiţional, icoane pe sticlă şi pe lemn. Toate acestea au fost colecţionate de medicul legist Nicolae Minovici, iar unele au fost create chiar în atelierele regale.

    Construcţia a început în anul 1905 şi a fost realizată de arhitectul şi inginerul român de origine armeană Hristea „Cristofi” Cerchez, care a definitivat-o în anul următor. Anterior, Nicolae Minovici a mers împreună cu arhitectul în zona Olteniei, unde au găsit sursă de inspiraţie pentru viitoarea Vilă Minovici, ridicată pe trei nivele – parter, etaj şi mansardă.
     
    „Vila a fost construită într-un stil neoromânesc. Este un stil care îşi face apariţia la începutul secolului al XX-lea, în primele două decenii, şi îmbină elemente din arhitectura tradiţională, dar şi cea zonală. Casa are la bază declinarea temei culei. Cula era o clădire fortificată din Oltenia şi care ajuta cumva la apărarea şi protecţia celor din interiorul ei în perioadele de instabilitate”, a declarat într-un interviu acordat Descoperă Silvia Zamfir, muzeograf Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”.
     
    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Psiholog din Iaşi, dat în judecată pentru că n-a plătit pomenile de la înmormântarea tatălui său

    O femeie din judeţul Iaşi a dat-o în judecată pe nepoata sa, psiholog, cerându-i înapoi banii pe care i-ar fi cheltuit cu înmormântarea şi pomenile tatălui ei. Paraschiva B. a cerut intanţei să o oblige pe nepoată să îi restituie banii cheltuiţi, deoarece tânăra a acceptat calitatea de moştenitoare a tatălui decedat.

    „Am avut o relaţie bună cu fratele meu şi am preluat obligaţiile legate de înmormântare şi de respectarea datinilor (praznice la 9, 40 de zile, un an, doi ani etc.), însă pârâta s-a degrevat de orice obligaţie materială pe care a presupus-o decesul tatălui său. Totalul cheltuielilor astfel efectuate se ridică la suma de 14.000 de lei, din care trebuie dedus exclusiv ajutorul de înmormântare oferit legal, în cuantum de 2.400 de lei”, a spus Paraschiva B. în faţa magistraţilor din cadrul Judecătoriei Iaşi.

    La rândul ei, tânăra psiholog, Mădălina B., a arătat în instanţă că a avut doar relaţii formale cu tatăl ei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro