BusinessMagazin

Tag: forta de munca

  • O veste bună şi una proastă: Salariile germane au urcat într-un ritm record în al doilea trimestru, dar creşterea pune gaz pe focul inflaţiei care încă ameninţă stabilitatea economică

    Salariile germane au crescut cu un ritm anual record de 6,6% în al doilea trimestru, stimulând puterea de cumpărare a consumatorilor, dar alimentând îngrijorările legate de inflaţia care este împinsă în sus de creşterea costurilor forţei de muncă, conform Financial Times.

    Creşterea, care a fost comparată cu o creştere a salariilor de 5,6% în trimestrul precedent, a fost cea mai mare de când a început colectarea datelor în 2008.

    Aceasta a dus creşterea anuală a salariilor din Germania peste rata inflaţiei preţurilor de consum din ţară, 6,5% în această perioadă, pentru prima dată din 2021.

    “Salariile reale au scăzut timp de trei ani. Acum sunt cel puţin stagnante”, a declarat Enzo Weber, şef de cercetare la Institutul pentru Cercetarea Ocupării Forţei de Muncă din Nürnberg.

    Cifrele ridică speranţa că o revenire a cheltuielilor de consum din Germania ar putea susţine economia ţării, care s-a contractat sau a stagnat în ultimele trei trimestre, pe măsură ce veniturile gospodăriilor încep să recupereze decalajul faţă de costul vieţii.

    “Pentru economie este o veste bună, deoarece avem nevoie de un anumit grad de recuperare în ceea ce priveşte creşterea salariilor pentru a susţine redresarea consumului”, a declarat Oliver Rakau, economist la consultantul Oxford Economics. “În timp ce salariile reale devin în sfârşit pozitive, ele rămân cu mult sub tendinţele de dinaintea pandemiei.”

    Salariile lucrătorilor germani din trimestrul al doilea au fost stimulate de creşterile salariului minim şi de bonusurile unice acordate de multe companii pentru a atenua impactul inflaţiei mai mari, potrivit biroului federal de statistică.

    Cea mai slab plătită cincime din forţa de muncă s-a bucurat de cele mai mari creşteri salariale, deoarece salariul lor a crescut cu 11,8% ca urmare a majorării salariului minim la 12 euro pe oră în octombrie anul trecut.

    Cea mai rapidă creştere a salariilor a fost în sectoarele cele mai afectate de pandemie, cu o creştere de 12,6% pentru lucrătorii din industria ospitalităţii, 11,9% în sectoarele de artă, divertisment şi recreere şi 10% în transport şi depozitare.

    Cifrele ar putea spori îngrijorarea factorilor de decizie politică din cadrul Băncii Centrale Europene cu privire la riscul unei spirale salariu-preţ, în care inflaţia ridicată împinge în sus costurile forţei de muncă şi astfel alimentează şi mai multe presiuni asupra preţurilor. Acest lucru ar putea înclina balanţa în favoarea celei de-a zecea creşteri consecutive a ratei dobânzii la următoarea şedinţă a consiliului guvernatorilor BCE, care va avea loc pe 14 septembrie, spun analiştii.

    Melanie Debono, economist la firma de consultanţă Pantheon Macroeconomics, a declarat că creşterea salariilor din Germania “va împinge cu siguranţă BCE spre o majorare a dobânzii în septembrie”.

    Cu toate acestea, mulţi dintre factorii care au stat la baza creşterii salariilor germane au fost ” evenimente excepţionale”, cum ar fi creşterea salariului minim şi a bonusurilor, a spus Weber, adăugând: “Acest lucru nu este suficient pentru o spirală salariu-preţ”.

    Grupul de cercetare de piaţă GfK a anunţat marţi că indicele său de încredere a consumatorilor germani a scăzut de la minus 24,6 la minus 25,5 în această lună, deoarece aşteptările oamenilor privind veniturile au scăzut. În ciuda revenirii de la minimele record înregistrate în timpul crizei energetice din toamna anului trecut, indicele rămâne mult sub nivelurile constant pozitive de dinaintea pandemiei.

    BCE a prezis că firmele vor absorbi costul salariilor mai mari prin reducerea marjelor de profit. Dirk Schumacher, economist la banca franceză Natixis, a declarat că acest lucru pare probabil, adăugând: “Consumul slab va implica, de fapt, că marjele corporatiste vor absorbi o parte din acest lucru.”

     

  • Îndemn către tineri: Mergeţi spre ramuri ale ingineriei precum petrol şi gaze, robotică, electronică, sunt cele mai ofertante

    ♦ Un inginer la început de drum are un salariu brut de circa 1.000 de euro ♦ După cinci ani poate ajunge la un salariu brut de 2.000-3.000 de euro pe lună.

    Ciprian Păltineanu, CEO al companiei Inspet Ploieşti, specializată în construcţia şi întreţinerea echipamentelor de petrol şi gaz, spune că una dintre cele mai mari provocări din industrie este găsirea şi reţinerea angajaţilor tineri.

    „Această criză a forţei de muncă  este diferenţiată pe judeţe. În unele este o criză mare de forţă de muncă, în timp ce în altele este criză de locuri de muncă. Noi avem mulţi oameni din Prahova, dar şi din Oltenia sau Moldova, pe care îi aducem pentru că am observat că aduc rezultate bune“, a spus Ciprian Păltineanu, CEO al Inspet, la ZF Live. Studenţii facultăţilor de inginerie şi absolvenţii acestora, mai adaugă Ciprian Păltineanu, e bine să se orienteze către ramuri ale ingineriei precum petrol şi gaze, robotică, electronică sau mecanică, acestea fiind cele mai ofertante.

    Ziarul Financiar a publicat recent o analiză legată de piaţa salariilor pentru ingineri. Cele mai mari salarii sunt în IT, metalurgie, chimie, auto, energie, în schimb cele mai mici salarii pentru ingineri sunt în industria alimentară sau industria textilă.

  • Şomajul, unu din cei doi indicatori ai unei crize economice, a continuat să scadă în iunie. Piaţa muncii, tensionată în continuare

    ♦ „Îmi zicea şeful acum 10 ani că dacă aruncă cheile în sus, nu apucă să cadă înainte să le prindă alt şofer care aşteaptă la coadă să se angajeze în locul meu. Acum lucrurile s-au schimbat.“

    Şomajul, unu din cei doi indicatori ai unei crize economice, alături de scăderea consumului, a continuat să scadă în iunie 2023, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, rata şomajului a fost de 5,4%, adică un număr de aproape 445.000 de cetăţeni români căutau un loc de muncă.

    Andrei Rădulescu, directorul departamentului de analiză macroeconomică de la Banca Transilvania, pune evoluţia pe seama investiţiilor care au venit după pandemie, atât a celor finanţate din fonduri europene, cât şi a celor care au venit ca urmare a tendinţei de scurtare a lanţurilor de aprovizionare, fenomen cunoscut ca „nearshoring“.

    „Statisticile confirmă continuarea tendinţei de ameliorare a climatului din piaţa forţei de muncă în a şasea lună a anului curent, evoluţie determinată de consolidarea ciclului investiţional post-pandemie, în contextul implementării programelor europene pentru dezvoltarea infrastructurii critice, fenomenului de nearshoring şi negocierilor pentru aderarea la OCDE“, scrie Rădulescu.

    Şomajul este la minime. Chiar dacă încă puţin peste nivelul din 2018-2019, este mult mai jos decât în perioada 2010-2013, când se apropia de 10%. Răzvan Botea

    „Îmi zicea şeful acum 10 ani că dacă aruncă cheile în sus, nu apucă să cadă înainte să le prindă alt şofer care aşteaptă la coadă să se angajeze în locul meu“, povesteşte D.M, şofer de TIR. Acum însă, raportul de forţe s-a schimbat şi deficitul de şoferi pentru transport se ridică la peste 70.000 de persoane. Aşa este însă în aproape toate domeniile, iar în ultimii 5-6 ani vin zeci de mii de lucrători asiatici ca să suplinească lipsa de forţă de muncă din România.

  • Plătim preţul neputinţei: industria alimentară nu poate tura motoarele cu cele mai mici salarii din industrie, în timp ce deficitul a ajuns la un nivel record

    Industria alimentară este Cenuşăreasa României în ceea ce priveşte nivelul salariilor. Chiar dacă ar trebui să joace un rol important în reducerea deficitului comercial, ajuns la un nivel record de 5,9 miliarde de euro în 2022, salariile din industria alimentară sunt printre cele mai mici comparativ cu alte sectoare industriale. Inginerii din industria alimentară sunt cei mai prost plătiţi în comparaţie cu colegii lor din IT, ingineria auto, ingineria chimică şi siderurgie.

    ♦ Industria alimentară locală, care generează afaceri de 12 mld. euro anual, ar trebui să fie sector-cheie în economia locală după ce războiul din Ucraina ne-a arătat încă o dată importanţa independenţei alimentare pentru păstrarea echilibrului economic ♦ În schimb, deficitul comercial creşte an de an, plătim tot mai mult pentru mâncare, în timp ce salariile muncitorilor din industria alimentară sunt cele mai mici din industrie ♦ Totodată, angajaţii pleacă pentru încă 200-300 de de euro în plus în străinătate, iar companiile aduc forţă de muncă mai ieftină din Asia.

    Industria alimentară este Cenuşăreasa României în ceea ce priveşte nivelul salariilor. Chiar dacă ar trebui să joace un rol important în reducerea deficitului comercial, ajuns la un nivel record de 5,9 miliarde de euro în 2022, salariile din industria alimentară sunt printre cele mai mici comparativ cu alte sectoare industriale. Inginerii din industria alimentară sunt cei mai prost plătiţi în comparaţie cu colegii lor din IT, ingineria auto, ingineria chimică şi siderurgie.

    În aprilie 2023, angajaţii din industria alimentară se aflau pe locul 17 în clasamentul salariului mediu net din 20 de sectoare ale industriei. Cu un salariu mediu net de 3.600 de lei, aceştia se situează cu aproximativ 1.000 de lei sub salariul mediu net din industrie, potrivit datelor statistice. Cu toate că industria alimentară este cel mai mare angajator din sectorul industrial, cu 151.000 de salariaţi în 2022, depăşind in­dustria textilă şi fabricarea autove­hiculelor, însă este departe de a reflecta importanţa şi contribuţia acestei industrii la economie.

    „Salariul mic din industria alimentară în comparaţie cu alte industrii este un paradox care se întreţine şi care descurajează noile generaţii să vină spre ea, să se specializeze. De exemplu, şefii de fabrici din industria alimentară, care au inclusă şi componenta managerială, primesc salarii între 5.000 şi 9.000 de lei. Un inginer tehnolog din in­dustria alimentară primeşte 3.000-4.000 lei, salariu pe care îl primeşte un începător în inginer în IT, dar vorbim totuşi despre un alt domeniu. Însă, inginerul chimist e mai bine apreciat decât inginerul tehnolog“, spune Marius Ogrezeanu, fondator al agenţiei de recrutare în agricultură Agribusiness Job. La rândul ei, Oana Popescu, managing director în cadrul companiei Humangest România, care are şi clienţi care produc alimente, spunea că industria se confruntă cu un deficit de candidaţi în special pe zona direct productivă, atât personal calificat, cât şi personal necalificat.

    „Câştigurile acestea mici sunt o pro­vo­care în atragerea de candidaţi şi lasă puţine şanse angajatorilor în competiţia cu an­gajatori de pe plan local, cât şi cu com­panii din afară. De altfel, foarte mulţi candidaţi spun că preferă să lucreze chiar şi sezonier pentru companii din străinătate şi să trăiască în extrasezon din economii. Este o tendinţă pe care clienţii noştri o resimt în bugetele de salarii, dar şi în performanţă, pentru că în ciuda creşterilor pe care le-au făcut în ultima perioadă este tot mai greu să găsească forţă de muncă, cu atât mai mult forţă de muncă calificată“, spunea ea recent pentru ZF.

    Altfel spus, paradoxul salariilor mici din industria alimentară are un impact negativ asupra atragerii şi reţinerii forţei de muncă, căci discrepanţa salarială comparativ cu alte industrii îi descurajează pe tineri să se orienteze către această industrie şi să-şi dezvolte competenţele aferente. O mână de ajutor pentru sector a fost aruncată odată cu stabilirea salariului minim în industria alimentară şi a agriculturii la 3.000 de lei începând cu luna iunie 2022, măsură care se vede în statistici. Astfel, din aprilie 2022 până în aprilie 2023 salariul a avansat cu aproape 1.000 de lei, dar nu a fost de ajuns pentru a acoperi decalajul între media naţională şi câştigurile din sectorul alimentar. Astfel, între salariul mediu net de la nivelul economiei şi cel din sectorul alimentar este o diferenţă de aproape 1.000 de lei.

    „Un alt paradox este faptul că noi importăm foarte multă mâncare, dar nici nu investim în forţa de muncă din industria alimentară. Nu ştiu dacă marja de profit a procesatorului este mică sau este vorba despre subaprecierea forţei de muncă, ceea ce duce la niveluri scăzute de salarizare“, a mai spus Ogrezeanu.

    Deficitul comercial din industria alimentară – ZF a luat în calcul doar produsele agricole şi alimentare cu excepţia cerealelor, animalelor vii şi a seminţelor – a fost în 2022 a fost de 5,9 miliarde de euro, în creştere cu 20% faţă de anul precedent şi cu 60% faţă de acum cinci ani (2018), mai arată datele statistice. Pandemia şi mai apoi războiul din Ucraina au adus dezechilibre importante în economia locală şi din cauza faptului că România nu îşi poate asigura necesarul de alimente. Practic, cele mai importate pro-duse ca valoare sunt carnea, lactatele, ouă, mierea, dar şi legumele, pentru care România plăteşte 3,1 miliarde de euro, adică mai mult decât încasăm pe toate alimentele exportate, conform analizei ZF. Practic, România exportă materii prime- animale vii şi cereale- şi aduce pe plan local produse cu valoare adăugată adică carne ambalată şi pâine sau produse de patiserie. Pesta porcină, care nu poate fi oprită nici în al şaselea an de când piaţa se confruntă cu această epidemie, a condus la importuri tot mai mari de carne de porc. Astfel, România nu poate acoperi nici 20% din consum şi devine tot mai dependentă de importuri în condiţiile în care investitorii fug de acest sector, iar procesatorii sunt obligaţi să cumpere carne din afara ţării pentru a putea face business şi la export.

    În acest context, jucătorii din industrie cred că e nevoie de implicarea activă a autorităţilor şi a factorilor de decizie pentru a readuce România pe plus în ceea ce priveşte producţia de carne, dar şi de alte alimente. Totodată, sunt necesare investiţiile în forţa de muncă, creşterea nivelului salarial şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în industria alimentară, care pot contribui la competitivităţii şi la reducerea deficitului comercial.

     

     

  • Penuria de muncitori din Europa face tot mai acerbă concurenţa pentru forţa de muncă străină. Germanii au pus ochii pe Balcanii de Vest. Companiile poloneze nu-i mai consideră pe ucraineni străini şi caută angajaţi în Asia şi America de Sud

    ♦ Anul trecut, Germania avea două milioane de locuri de muncă vacante ♦ Cea mai apropiată sursă de oameni sunt Balcanii ♦ În Germania, oamenii veniţi din alte părţi decât Balcanii de Vest şi care nu au pregătire profesională sunt acceptaţi doar dacă au primit o ofertă de muncă ♦ În iunie, una din patru companii din Polonia avea angajaţi străini din afara UE.

    Cât de severă este penuria de forţă de muncă din Germania?

    Într-atât încât unul dintre parti­dele din coaliţia de guvernare a propus relaxarea regulilor de angajare pentru străini astfel încât să nu mai fie obligatorie cunoaşterea limbii germane pentru personalul din creşe şi grădiniţe.

    „Lipsa forţei de muncă bine pregătite este, poate, cel mai mare obstacol din calea creşterii economice“, a spus cancelarul german Olaf Scholz cu câteva zile înainte ca parlamentul să adopte un pachet de reforme denumit sugestiv „Legea imigranţilor cu pregătire profesională“.

    Anul trecut, Germania avea două milioane de locuri de muncă vacante. Este un indicator al deficitului de forţă de lucru cu care se confruntă cea mai mare economie europeană. Golul se măreşte cu toate că această ţară a riscat tulburând liniştea Europei cu politica uşilor deschise aplicată în criza refugiaţilor din Orientul Mijlociu şi Africa din 2015. Atunci, Germania a primit aproape un milion de refugiaţi, care pentru a ajunge acolo au tranzitat sudul şi estul Europei. Randamentul acestui val de oameni pentru piaţa muncii a fost mic. Astfel că Germania are nevoie în continuare de forţă de lucru.

    În 2035, arată estimările, deficitul va urca la şapte milioane de muncitori dacă nu se schimbă nimic în bine.

    Cu penurie de forţă de muncă se confruntă multe dintre statele europene, în special cele din Europa de Est, mai sărace şi de unde o bună parte din tineri sunt plecaţi la muncă sau să locuiască în Vest, inclusiv în Germania. În Est, până să vină pandemia mai bine decât vecinii o ducea Polonia, cea mai mare economie a regiunii, mulţumită importului de forţă de muncă, mai ales cu caracter sezonier, din Ucraina. Pe aceştia pusese ochii şi Berlinul, care crease legislaţie specială pentru a-i atrage pe piaţa germană. Iar Germania părea atât de hotărâtă să-i aducă pe ucraineni, încât Polonia s-a pregătit de un război politic cu aceasta.  Pandemia a stricat toate planurile, apoi a venit războiul din Ucraina. Bărbaţii ucraineni luptă pe front contra Rusiei. Refugiaţii ucraineni sunt mulţi, dar în cea mai mare parte sunt femei şi copii şi femei cu copii. Domeniile de activitate economică în care-şi pot găsi de lucru în Germania, Polonia şi în celelalte state unde şi-au găsit adăpost sunt limitate. În aceste condiţii, guvernul german a decis să deschidă din nou larg uşile străinilor, dar celor cu pregătire profesională din afara UE. Cea mai apropiată sursă de oameni sunt Balcanii.

    Legea imigranţilor cu pregătire profe­sională, ce urmează să intre în vigoare mai târziu în acest an, este întregită cu măsuri care-i încurajează pe muncitorii din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia să vină în Germania, scrie The Local.de.

    Până acum, statutul lor acolo era reglementat printr-un act special, „Regle­mentări pentru Balcanii de Vest“, introdus în 2016 şi care permitea forţei de muncă din regiune să acceseze orice post, dar cu condiţia de a fi primit o ofertă de la un angajator german şi de a-i fi recunoscută în Germania calificarea profesională. Iniţial, actul ar fi trebuit să expire în 2020, dar aplicarea sa a fost prelungită până la sfârşitul acestui an, fiind considerată o politică de succes – a permis angajarea a până la 25.000 de muncitori în fiecare an.

    Modificările de anul acesta fac actul permanent şi dublează numărul de oameni din Balcani care pot fi angajaţi. De asemenea, este permis accesul la orice fel de loc de muncă, fără nevoia de a face dovada calificării profesionale.

    Este o veste bună mai ales pentru industria construcţiilor, unde companiile pot acum să decidă gradul de pregătire profesională şi de experienţă cerut salariaţilor din import.

    Oamenii veniţi din alte părţi decât Balcanii de Vest şi care nu au pregătire profesională sunt acceptaţi doar dacă au primit o ofertă de muncă. Eforturile legislative făcute de germani arată cât de mare devine concurenţa pentru muncitori străini.

    În Polonia, reprezentanţii celor mai mari organizaţii ale angajatorilor din business vorbesc în cor despre nevoia tot mai acută de forţă de lucru din import, fără de care nici economia şi nici companiile nu vor putea progresa, scrie The Warsaw Voice. Însă guvernul se face că nu le aude vocile.

    În iunie, una din patru companii din Polonia avea angajaţi străini din afara UE, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Economic Polonez. Dintre companiile mari, jumătate au apelat la muncitori străini. De asemenea, una din cinci afaceri are angajaţi ucraineni.

    O analiză a firmei de recrutare Personnel Service a găsit că în Polonia muncesc aproape două milioane de străini, în principal imigranţi şi refugiaţi din Ucraina, care au acces liber la piaţa muncii locală după ce Rusia le-a invadat ţara. Firma de recrutare a tras concluzia că este posibil ca unii angajatori să nu-i mai trateze pe ucraineni ca pe străini din afara UE, categorie în care creşte ponderea oamenilor veniţi din Asia, dar şi din America de Sud.

  • România, furnizor masiv de muncitori pentru UE, devine o ţară atractivă pentru străinii mult mai săraci. În prezent avem 97.300 de muncitori străini: 60% dintre ei lucrează în construcţii, industria prelucrătoare şi comerţ

    România, o ţară cunos­cută pentru numărul de emigranţi care caută salarii mai mari în străinătate, a devenit o destinaţie atractivă de muncă pentru muncitorii din afara spaţiului Uniunii Europene.

    ♦ Numărul muncitorilor din ţările non-UE care au contracte de muncă în România a crescut cu 816% în ultimul deceniu, de la 10.619 persoane în 2014 la 97.300 în 2023 ♦ România a pierdut însă în aceşti ani de după revoluţie 4 milioane de oameni care lucrează în Vest şi sunt mai bine plătiţi, iar economia, care creşte bine, în ciuda crizelor repetate, le duce dorul acum.

    România, o ţară cunos­cută pentru numărul de emigranţi care caută salarii mai mari în străinătate, a devenit o destinaţie atractivă de muncă pentru muncitorii din afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, în prezent, avem pe piaţă 97.300 de muncitori străini, adică din state non-UE, după cum arată datele transmise de Inspecţia Muncii, la solicitarea Ziarului Financiar.

    Numărul muncitorilor din ţările non-UE a crescut cu 816% în ultimul deceniu, de la 10.619 persoane în 2014 la aproape 97.300 în 2023.

    „Ne aşteptăm ca numărul muncitorilor străini prezenţi în Romania să crească şi în perioada următoare, având în vedere că piaţa muncii poate să absoarbă contin­gentul aprobat de guvern. Această nevoie crescută de muncitori străini pe piaţa locală a muncii este determinată de mai mulţi factori, principalul motiv fiind reprezentat de lipsa personalului necalificat. Este o soluţie alternativă la piaţă locală pentru care optează din ce în ce mai multe companii. În continuare, în România există un deficit de personal şi o nevoie de echilibru a cererii şi ofertei de muncă“, a spus pentru ZF Cătălin Ciupag, branch manager în cadrul companiei de recrutare APT Prohuman.

    Circa 60% dintre muncitorii din ţări non-UE care lucrează pe piaţa din România sunt concentraţi în trei mai sectoare de activitate: construcţii, industria prelucrătoare şi în comerţ. Aşadar, în fruntea clasamentului sectoarelor de activitate care recrutează muncitori asiatici este industria construcţiilor, cu aproape 21.800 de angajaţi străini. În industria prelucrătoare lucrează circa 20.900 de muncitori străini, iar în comerţul cu amănuntul şi ridicata sunt mai mult de 15.100 de muncitori din ţări non-UE.

    „În domeniul construcţiilor, în industria prelucrătoare precum şi în comerţ există, în general, o cerere mare de personal. Sunt industrii care au nevoie de forţă de muncă care nu poate fi înlocuită 100% de tehnologie şi, având în vedere nevoia de candidaţi a companiilor, soluţia alternativă este reprezentată de forţa de muncă expată. Lipsa acută a forţei de muncă, în general personal necalificat, pentru aceste industrii corelată şi amplificată pe alocuri de incapacitatea companiilor de a menţine o rată de retenţie ridicată în rândul personalului român reprezintă principalele motive pentru care există nevoia aceasta de atât de mulţi muncitori străini“, afirmă Cătălin Ciupag.

    În ceea ce priveşte ţările din care vin cei mai mulţi muncitori străini, ZF a arătat că Nepal, Sri Lanka, Turcia, India şi Bangladesh ocupă primele cinci poziţii în clasamentul ţărilor asiatice care trimit cei mai mulţi muncitori să acopere locurile de muncă disponibile pe piaţa muncii locală, citând date de la Inspecţia Muncii.

    Unul dintre motivele pentru care muncitorii din aceste ţări vin să lucreze pentru companiile din România este diferenţa dintre salariile din ţările lor şi cele de aici. De exemplu, salariul minim brut al unui angajat în Nepal este de puţin peste 16.000 de rupii nepaleze, adică 122 de dolari, iar salariul mediu brut este de aproape de 61.000 de rupii nepaleze, ceea înseamnă circa 464 de dolari, conform datelor de pe platforma Paylab.

    Salariul lunar al angajaţilor care lucrează în Sri Lanka este cuprins între 28.243 rupii srilankeze, adică circa 88 de dolari, şi 121.283 de rupii srilankeze, adică circa 377 de dolari. Aceste  valori reprezintă salariul total lunar, inclusiv bonusurile, conform datelor de pe platforma Paylab.

    Spre comparaţie, în România salariul minim brut se ridică la 3.000 de lei, adică aproape 670 de dolari.

    Importul de forţă de muncă a devenit o soluţie tot mai căutată de companiile de pe piaţa locală pentru a-şi acoperi deficitul de forţă de muncă, care s-a adâncit în ultima perioadă.  Contingentul de forţă muncă străină a evoluat puternic în ultimii ani. Dacă în 2015 numărul maxim de muncitori din afara UE nou-admişi pe piaţa muncii era stabilit la 5.500, în 2019 a ajuns la 30.000, iar în 2022 şi 2023 a fost stabilit la 100.000.

  • Drama directorilor de fabrici care cumpără utilaje moderne şi nu au cu cine să lucreze: Tinerii zic că sunt IT-işti pentru că ştiu să butoneze pe telefon

    Găsirea personalului spe­cializat, fie că este vorba de sudori, lăcătuşi, strungari, dulgheri, ingineri bio­tehnologi sau operatori de maşini cu comandă numerică (CNC), reprezintă principala provocare cu care se confruntă companiile din industrie

    ♦ Sudorii, lăcătuşii, dulgherii, inginerii biotehnologi sunt tot mai greu de găsit pe piaţa locală.

    Găsirea personalului spe­cializat, fie că este vorba de sudori, lăcătuşi, strungari, dulgheri, ingineri bio­tehnologi sau operatori de maşini cu comandă numerică (CNC), reprezintă principala provocare cu care se confruntă companiile din industrie. Meseriaşii sunt tot mai greu de găsit în condiţiile în care de pe băncile şcolilor profesionale ies tot mai puţini specialişti.

    „Astăzi la poartă nu mai bate nimeni, aproape nimeni. Trebuie să-i cauţi, să-i convingi, şi cel mai rău este că au dispărut şcolile profesionale sau chiar dacă n-au dispărut fizic sau există pe hârtie, practic nu produc mai nimic sau produc nişte imitaţii de strungari sau alte meserii“, a spus Ioan Simion, fondatorul Confind din Câmpina, furnizor de echipamente petroliere,  în cadrul conferinţei ZF Reindustrializarea României.

    Compania este activă pe piaţă de 32 de ani şi are 1.000 de angajaţi. Antreprenorul spune că reuşeşte să găsească sudori, lăcătuşi, vopsitori pentru perioade cu vârf de activitate doar cu ajutorul firmelor de închiriere de forţă de muncă, iar pentru alte specializări, precum operatori de maşini  cu comandă numerică (CNC), a investit în formarea angajaţilor direct la locul de muncă.

    „În cadrul uzinei avem toate categoriile de meserii, în ziua de astăzi  nu mai există strungar clasic pe piaţă, cei bătrâni au ieşit la pensie, iar în piaţă nu formează nimeni tineri strungari. Am renunţat la maşini clasice, am trecut pe maşini cu comandă numerică, ce reclamă altă pregătire şi costă mai mult“.

    Singura cale ca să acopere anumite categorii de salariaţi a fost să investească în calificarea personalului direct în curtea uzinei. „Ne-am apucat singuri să ne facem  operatori de maşini cu comandă numerică, nimeni din ţara asta nu formează astfel de operatori. Atunci ne-am apucat singuri să ne facem. Am făcut şcoală proprie, băgăm loturi de 10 cursanţi şi în şase luni îi transformăm în operatori de maşini cu comandă numerică. Înainte îi alegeam să aibă examenul de bacalaureat, dar acum îl luăm pe oricare ştie să lucreze cu telefonul. Dacă ştiu să butoneze pe telefon, zic că sunt IT-işti, avem multe probleme“.

    Sistemul de învăţământ ar trebui să fie focalizat pe formarea forţei de muncă pentru care există cerere în piaţă, pentru că este nevoie de forţă de muncă stabilă în ţară, potrivit jucătorilor din industrie.

    Tot mai multe companii au început să îşi instruiască la locul de muncă angajaţii şi fac investiţii şi în retehnologizare.

    „Dacă am început acum 20 de ani cu aproape 30% din personal necalificat, în ziua de azi am ajuns să nu mai avem personal necalificat. Toată lumea trebuie să fie instruită. Din păcate, sistemul public nu asigură această instruire, pe care ajungem să o facem noi. Avem nevoie de o forţă de muncă stabilă în ţară“, a spus Mihnea Bâldea, director general al Rondocarton, care operează trei fabrici de ambalaje la Târgovişte, Cluj şi Sibiu. În toate cele fabrici s-au făcut investiţii în retehnologizare.

    Formarea la locul de muncă şi retenţia au devenit cuvinte cheie acum pe piaţa forţei de muncă, în condiţiile în care tot mai dificil este să găseşti oameni.

    „Industria în care activăm este o industrie nouă, era clar că nu vom găsi oameni care să cunoască această industrie. Astfel, am pus accent pe formarea efectivă a oamenilor. În momentul în care se investeşte într-un om, acesta tinde să şi rămână. Ideea este să ştii să tratezi un candidat în acelaşi mod în care un CEO priveşte un investitor“, a spus Raluca Elena Cercelaru, director de resurse umane la Clariant. Compania elveţiană a investit 140 de milioane de euro într-o fabrică de biocombustibil în Podari, judeţul Dolj, unde a ajuns la 128 de angajaţi români. Peste 30% din forţa de muncă este chiar din Podari iar 40% a venit prin programul intern de recomandare. Retenţia este elementul cheie, potrivit ei. Pe partea de ingineri biotehnologi a fost o provocare pentru companie să găsească personal potrivit şi de aceea a investit în partea de formare şi de parteneriate. „Am mers pe investirea în partea de formare. Am încheiat un parteneriat cu Universitatea din Craiova pentru recalificare, asfel încât să ne aducem angajaţii la acel nivel pe care ni-l dorim“.

    Lupta pentru atragerea de talente s-a intensificat pe piaţa muncii, mai ales pe oamenii care au aptitudini deosebite, iar pe piaţa de reusrse umane se vede o mare diversitate, potrivit Sorinei Donisa, CEO al companiei de recrutare Prohuman APT.

    Ea spune că de când lucrează în această companie, de 25 de ani,   niciodată n-a  văzut o mai mare diversitate ca în momentul de faţă.  „Dacă stai de vorbă cu marile companii, unii o duc bine, unii o duc mai puţin bine sau unii sunt pe creştere, alţii stagnează sau unii chiar descresc. Depinde foarte mult de regiune, de industrie“, a spus Sorina Donisa.

    Companiile care oferă  salarii atractive şi beneficii extrasalariale câştigă lupta pentru atragerea de angajaţi. Alexandru Grancea, director general al companiei Omnia Plast, care deţine trei fabrici (două în Ilfov şi una în Satu Mare), spune că cele trei unităţi au ajuns la 1.200 de angajaţi, toţi români,  distribuiţi aproape în mod egal între cele trei fabrici.  El explică faptul că a reuşit să îi atragă fidelizându-i şi aducând un plus faţă de celelalte companii în mediul de lucru.

    „Fiind o firmă care a început de la zero, s-au creat foarte multe oportunităţi în cadrul companiei pentru a creşte. Echipa actuală de management este creată din oameni crescuţi în companie. (…) Este un paradox, pentru că angajaţii există, dar majoritatea firmelor se plâng că nu îi găsesc. De ce nu îi găsim? În primul rând, din cauza aşteptărilor pe care le au şi din cauza culturii, care a fost dusă în slujba beneficiilor salariale. Dacă intri în această luptă, nu ai cum să câştigi“, a spus el.

    Sunt însă şi companii care  apelează la importul de forţă de muncă de pe piaţa asiatică pentru a-şi acoperi deficitul, cea mai  mare cerere  pentru aceşti angajaţi vine din construcţii  şi auto. Contingentul de forţă de muncă străină a crescut puternic în ultimii ani.

    „În ultimii 6 ani, de când recrutăm personal asiatic, peste 10.000 de angajaţi sunt aduşi de noi în România. Aproximativ jumătate dintre ei sunt calificaţi. Calificările care nu mai există în România sunt cele mai căutate – personal în fabrici, sudori, dulgheri, personal construcţii. Îi recrutăm doar în urma unor probe de lucru. Sunt căutate şi calificările care există în România, dar nu mai este interes pentru români să lucreze în anumite industrii“, a spus Melania Pop, Business Development Manager, International Work Finder, o agenţie de recrutare de personal din Asia.

    În prezent pe piaţa locală au fost integraţi 65.441 de muncitori asiatici, angajaţii din afara UE a devenit o soluţie la care apelează tot mai multe companii de pe piaţa locală pentru a-şi acoperi deficitul de forţă de muncă.

    „Încercăm să ne adaptăm, să învăţăm cum să lucrăm cu alte naţionalităţi. Este un interes din toate părţile ca forţa de muncă să vină în România, să facă meserii care nu mai există pentru că nu există retenţie pe personalul român. Pe partea de automotive, în ultimii doi ani, a crescut cererea de personal de cinci ori“, a mai spus Melania Pop.

    Din oraşele mari vin cele mai mari cereri, în special din domeniul automotive şi construcţii. Doar agenţia International Work Finder a  adus 1.000 de angajaţi asiatici pentru domeniul auto în prima parte a acestui an şi urmează să aducă alţi 1.000 pentru acest sector iar în construcţii  2.000 de asiatici, doar personal calificat, potrivit ei. Dacă în 2015 numărul maxim de muncitori din afara UE nou admişi pe piaţa muncii era stabilit la 5.500, în 2019 acest număr a a ajuns la 30.000 iar anul trecut şi în acest an a fost stabilit la 100.000, potrivit ultimelor date.

    Sistemul de învăţământ ar trebui să fie focusat pe formarea forţei de muncă pentru care există cerere în piaţă.

  • Creşterile salariale au reuşit să acopere pentru a doua lună rata inflaţiei. Cu banii în plus de la lună la lună angajaţii îşi pot cumpăra o sticlă de ulei

    Salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.564 de lei în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 0,2% faţă de luna martie din 2023 şi cu 15% faţă de luna aprilie din anul 2022, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    ♦ Salariul mediu net a crescut în luna aprilie cu 10 lei, preţul mediu al unei sticle de ulei de floarea-soarelui de calitate medie în magazinele din România ♦ De la an la an, creşterea salariului mediu net a fost de 15% în aprilie 2023, iar rata inflaţiei a fost de 11,2%. Cu toate acestea, preţurile alimentelor au crescut cu 19,8% în aprilie 2023 faţă de aprilie 2022 ♦ „Motivele pentru creşterea salariilor pot fi atribuite condiţiilor economice şi performanţelor diverselor industrii, ceea ce duce la o cerere susţinută de forţă de muncă”.

    Salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.564 de lei în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 0,2% faţă de luna martie din 2023 şi cu 15% faţă de luna aprilie din anul 2022, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Deşi de la an la an creşterea salariului mediu net a întrecut rata inflaţiei de 11,2%, de la la lună la lună salariile au crescut cu 10 lei net. Cu aceşti bani, angajaţii vor putea să-şi cumpere în plus o sticlă de ulei de floarea-soarelui de calitate medie, de exemplu. Deşi rata anuală a inflaţiei s-a redus în aprilie la 11,2% de la 14,5% în martie şi 15,5% în februarie, la alimente au fost înregistrate cele mai mari creşteri de preţuri, de 19,8%, după cum arată datele de la INS.

    Luna aprilie este a doua lună în care câştigul salarial real este pozitiv, adică creşterile salariale au întrecut rata anuală a inflaţiei.

    „Rata anuală a inflaţiei a avut o scădere în România în aprilie 2023 chiar mai accentuată decât în Uniunea Europeană (UE), însă în continuare nivelul se află peste media UE. Motivele pentru creşterea salariilor pot fi atribuite condiţiilor economice şi performanţelor diverselor industrii, ceea ce duce la o cerere susţinută de forţă de muncă. În acelaşi timp, nevoia de forţă de muncă a pus presiune asupra angajatorilor pentru a oferi salarii şi beneficii mai competitive pentru a atrage şi reţine talentele”, spune despre necesitatea creşterii salariilor Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.

    În luna aprilie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, precum cele de Paşte, de exemplu. Creşteri semnificative au fost în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, de peste 25%. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, de 31%. În învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,6% din cauza scăderii numărului de ore lucrate în perioada vacanţei şcolare.

    Cele mai mari salarii din economia locală au fost câştigate, din nou, de angajaţii din IT, cu o medie a salariului net de 10.720 de lei, adică mai mult de 2.000 de euro net. La polul opus, angajaţii cu cele mai mici salarii au fost cei din HoReCa, cu o medie de puţin peste 2.400 de lei net, adică de mai mult de patru ori mai mici decât cele ale liderilor clasamentului.

    „În primul rând, pentru că industria IT se bazează pe cunoştinţe şi abilităţi specializate. Angajaţii trebuie să aibă calificări şi cunoştinţe avansate şi abilităţi specifice. Totodată, fiind o industrie care evoluează rapid, cererea pentru astfel de candidaţi foarte bine pregătiţi şi cu experienţă depăşeşte oferta. De cealaltă parte, pentru majoritatea joburilor din HoReCa nu sunt necesare niveluri mari de calificare şi competenţe specializate, prin urmare astfel de locuri de muncă vor fi întotdeauna mult mai slab plătite”, afirmă Sorina Faier.

  • Învăţământul dual, o posibilă soluţie pentru deficitul forţei de muncă. Tot mai multe companii aleg să se asigure că au forţă de muncă disponibilă pe viitor

    Învăţământul dual, adică o formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic care se desfăşoară la iniţiativa companiilor în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică, a început să fie o practică din ce în ce mai răspândită în rândul companiilor locale. Astfel, tot mai multe companii aleg să încheie parteneriate cu şcolile pentru a se asigura că au forţă de muncă de muncă disponibilă pe viitor.

    De exemplu, Colegiul Economic Costin C. Kiriţescu şi Peek&Cloppenburg (P&C) pregătesc, pentru al nouălea an consecutiv, consilieri de modă. Elevii care termină clasa a VIII-a învaţă o meserie timp de trei ani şi sunt plătiţi lunar cu 500 de lei, având în acelaşi timp un loc de muncă asigurat în magazinele P&C.

    “Personalul calificat este cea mai importantă resursă a zilelor noastre şi este din ce în ce mai greu de găsit. Cu proiectul o’SCAR vrem să ajungem la cât mai mulţi absolvenţi de clasa a VIII-a, care, pe parcursul celor trei ani de învăţământ dual, au posibilitatea de a intra în detaliu şi de a învăţa ce înseamnă profesia de consilier de modă şi care sunt beneficiile obţinerii unei astfel de calificări”, a explicat Cristina Gheorghe, coordonator proiecte învăţământ dual, Secţia Comercială a Ambasadei Austriei la Bucureşti.

    În plus, numai în Sectorul 3 din Bucureşti, companii precum Engie, Distrigaz-Sud Reţele, City Grill, Cora, Apa Nova, Termoenergetica, Pepco, Profi, Q Car Auto, Conf Lux sau Atelierul Steffline au parteneriate cu şcolile pentru a organiza cursuri de instalator de instalaţii tehnico – sanitare şi de gaze, de bucătar, ospătar, cofetar – patiser, comerciant, mecanic auto, tinichigiu auto sau croitor pentru anul şcolar 2023 – 2024.

    Sistemul dual asigură o rută alternativă de educaţie şi formare profesională pentru absolvenţii de gimnaziu, care au posibilitatea să deprindă cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice pentru o calificare profesională.

    Acest sistem de educaţie are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială, precum şi contracte individuale de pregătire practică între companie, elev/părinte-tutore şi unitatea de învăţământ.
     

  • Probleme mari pentru cea mai cea mai puternica tară europeană, care rămâne, pur şi simplu, fără forţă de muncă

    În vremea pandemiei, unii antreprenori din Europa şi SUA sperau ca o rece­siune sau mai multe să creeze în sfârşit un surplus sănătos de forţă de muncă. Criza economică de atunci a fost atipică pentru că ajutoarele date de guverne com­paniilor şi angajaţilor au împiedicat distrugerea locurilor de muncă.

    În Germania recesiunea a venit din nou, de data aceasta nemaiexistând subvenţii pentru piaţa muncii, iar în SUA este pe undeva pe aproape, şi cu toate acestea disponibilizările, câte sunt, nu reuşesc să urce rata şomajului. Pentru unii analişti, acesta este un semnal îngri­jorător: economiile mature rămân fără munci­tori, ceea ce înseamnă că trebuie schimbat mo­delul economic, riscul fiind erodarea prospe­rităţii şi frânarea dezvoltării.

    Germania capitalistă a fost reconstruită şi s-a dezvoltat puternic după al Doilea Război Mondial cu ajutorul muncitorilor importaţi din Turcia. Mulţi dintre ei au rămas acolo. Ca eco­nomie avansată, în ultimele decenii s-a lovit de problema îmbătrânirii populaţiei şi a reducerii forţei de muncă. De aceea, Berlinul a văzut în criza migranţilor din 2015 o oportunitate şi a deschis uşile ţării pentru o bună parte dintre noii veniţi pe continent.

    Câţiva ani mai târziu aproape că a intrat în conflict cu Polonia în în­cer­carea de a atrage forţă de muncă ucraineană. Acum, din cauza cos­tului prea ridicat al vieţii în Polonia, o parte din­tre refugia­ţii ucraineni care au fugit de război acolo se mută în Germa­nia, unde cred ei că găsesc opor­tunităţi mai multe. Însă cea mai mare economie euro­peană ar avea nevoie de 400.000 de muncitori noi pe an, arată o analiză Bloom­berg. Germania rămâne fără forţă de muncă, o tendinţă vizibilă şi în altă părţi ale lumii. În SUA, spre exemplu, unul dintre cele mai mari mistere economice este ce fel de recesiune bate la uşă când rata şomajului nu creşte.

    De obicei, în America, unde pla­sele de protecţie socială nu sunt la fel de cu­prinzătoare ca în Europa, recesi­u­nile sunt aso­ciate cu dispo­ni­bilizări şi dis­trugeri de locuri de muncă. Cehia are de câţi­va ani cea mai redusă rată a şomajului din lumea dezvol­tată. Penuria de forţă de mun­că este o boală econo­mi­că cronică acolo, iar eco­nomia abia se mişcă. Dar ce se întâm­plă în Germania are efecte asupra în­tregii economii europene.

    Potrivit calcu­le­lor unui institut de cercetare economică german, forţa de muncă, repre­zen­tată acum de 47 de milioane de persoane, a atins apogeul la sfârşitul secolului trecut şi va începe curând, dacă nu o face deja, să stagneze. Ar fi începutul declinului superciclului de dez­voltare în care ţara s-a transformat dintr-o ruină în locomotiva Europei. Până acum, pros­peritatea germană a fost creată de o forţă de muncă în expansiune. „Acele zile au apus“, spun analiştii băncii de dezvoltare KfW. „Fun­daţia pentru continuarea prosperităţii se fărâmiţează.“ Dacă germanii care se pensio­nează nu sunt înlocuiţi printr-un flux semni­ficativ de migranţi, forţa de muncă se va micşo­ra cu 3 milioane de persoane în următorii câţiva ani, sau cu 7%. Reducerea forţei de muncă ar avea ca efect ceva ce în germani trezeşte o teamă istorică: inflaţie. Iar inflaţia erodează puterea de cumpărare. Dar şi cea mai la îndemână soluţie, importul masiv de forţă de muncă, trezeşte teamă.

    Dintre refugiaţii primiţi de Germania în 2015, doar jumătate s-au angajat în următorii cinci ani. Iar sprijinul popular pentru partide politice xenofobe precum Alternativa pentru Germania creşte. Dacă nu este schimbat modelul economic şi nu este găsită o nouă sursă de suplimentare a forţei de muncă, creşterea ecomomică a Germaniei probabil că nu va depăşi 1% în următoarele decenii, arată calcu­lele Bloomberg Economics. FMI redă o per­spectivă similară.

    „Curenţii potrivnici ai îmbătrânirii popu­laţiei se manifestă deja şi cu timpul vor deveni mai puternici“, spune un expert de la FMI. Germania este un caz aparte pentru că se con­fruntă cu cele mai puternice forţe demografice negative din rândul economiilor mari dezvol­tate. Doar Japonia, o societate mai închisă, cu o participare redusă a femeilor la forţa de muncă şi cu o populaţie în îmbătrânire mai accelerată are probleme mai mari.

    Italia se îndreaptă şi ea spre o criză demo­grafică şi a forţei de muncă, dar această ţară are la dispoziţie o sursă de muncitori internă valoroasă: doar 40% din femeile cu vârstă de muncă sunt active economic. Germania a epuizat şi această resursă. Ce a mai rămas sunt pensionarii. Dar mai puţin de 9% din germanii de 65 de ani sau mai mult muncesc, faţă de 20% în cazul americanilor sau 25% în cazul japo­nezilor. Visul pensionarului german este să se bucure de timpul liber şi să vadă lumea. Creş­terea vârstei de pensionare este o soluţie cu efecte prea slabe. O altă rezolvare, parţială, ar fi adoptarea de noi tehnologii mai eficiente în muncă, însă Germania este notorie pentru rezistenţa la digitalizare.