Tag: forint

  • Revista presei economice din Romania

    Tarom anunta un program de reducere a costurilor si mizeaza pe
    o crestere cu 21% a numarului de pasageri transportati fata de
    2009, anunta Gandul. “Eu intotdeauna am fost un dusman al
    eliminarii comisionului de rambursare anticipata”, declara
    consultantul financiar si fostul bancher Bogdan Baltazar, atragand atentia ca bancile
    pot merge in instanta sa combata prevederile legii romanesti care
    depasesc cadrul cerut de UE in privinta comisionului bancar.

    O parte dintre bancheri sunt nemultumiti ca Guvernul a limitat
    comisionul de rambursare anticipata, scrie
    Evenimentul Zilei; vicepresedintele ARB spune ca “in niciun
    caz nu am dorit sa se ajunga sa fie aplicata propunerea si la
    creditele imobiliare, si mai ales retroactiv”. Multumit e Ionut
    Popescu, directorul general al Fondului Proprietatea, fiindca are
    convingerea ca, daca parlamentarii amendeaza legea inainte de
    intrarea in vacanta, Fondul poate sa fie listat la bursa inca din
    toamna.

    “Secretarele incaiera ministrii”, titreaza Adevarul,
    relatand ca membrii Cabinetului Boc tin cu dintii de secretarii de
    stat, al caror numar nu vor sa-l reduca, si se cearta pe soferii si
    secretarele care vor sa plece din cauza salariilor. Mariana Gheorghe, CEO Petrom, acorda ziarului
    un interviu unde cere sprijin politic si din partea comunitatii de
    business pentru masurile de austeritate, afirmand ca indiferent ce
    decizii ar lua Guvernul, ele oricum ar fi nepopulare si deloc usor
    de aplicat.

    Cum ne-a lovit forintul slab: Zeci de firme din
    Transilvania care fac afaceri in Ungaria au suferit pierderi in
    urma recentei deprecieri a monedei ungare, iar castigati au fost
    doar cei care si-au cumparat pachete turistice in tara vecina,
    scrie Romania Libera. Cotidianul a calculat costul
    alegerilor anticipate, dorite de opozitie: 20 de milioane de euro,
    plus luni bune de blocaj, in care politicienii s-ar ocupa de
    campanie in loc de legi si masuri anticriza.

    Rulajul extrem de redus de la Bursa denota o lipsa de incredere
    din partea investitorilor cu privire la evolutiile pe termen scurt,
    iar temerile se pare ca vizeaza aproape exclusiv planul intern, din
    cauza motiunii de cenzura impotriva Guvernului, declara brokerii pentru Ziarul
    Financiar
    . BCR Pensii nu exclude noi achizitii in acest an,
    dupa ce anul trecut si-a dublat cota de piata prin preluarea
    fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) administrate
    de Omniasig, OTP si Prima Pensie.

  • Ungaria: cine minte si cand a mintit de fapt?

    Dupa valul de reactii negative starnite de afirmatiile
    reprezentantilor Fidesz, noul partid de guvernamant din Ungaria,
    cum ca tara are doar o sansa mica de a repeta soarta Greciei, ca
    guvernul precedent a falsificat datele bugetului la fel ca
    guvernantii din Grecia si ca intrarea in incapacitate de plata a
    tarii e aproape, partidul a inceput o operatiune de limitare a
    pagubelor. Secretarul de stat Mihaly Varga, seful echipei insarcinate de
    premierul Viktor Orban sa descopere situatia reala a finantelor
    publice, s-a dezis de comparatiile “nefericite” facute de colegii
    lui si a insistat ca Ungaria va lua masurile necesare ca sa se
    incadreze intr-un deficit bugetar sub 4% anul acesta.

    SCHELETELE DIN DULAP

    Cine minte insa, ori mai exact cand anume a mintit? Varga si
    echipa Fidesz au avertizat inca mult dinainte de alegerile din
    aprilie ca pentru 2010 nu numai ca nu va fi posibil un deficit
    limitat la 3,8% din PIB, adica atat cat a promis fostul guvern
    creditorilor (FMI si UE), dar ca pana si un deficit de 7-7,5% va fi
    prea greu de respectat. Varga a declarat la sfarsitul lunii mai ca
    dupa ce FMI si UE vor afla de la noul guvern cifrele reale si vor
    intelege ca un deficit de peste 7% din PIB este mult mai realist,
    FMI va trebui sa-si schimbe pozitia si sa accepte o majorare a
    tintei de deficit.

    Pana acum insa, desi cifrele “reale” n-au fost inca prezentate
    (ultimele informatii spun ca luni sau cel tarziu marti dimineata
    Fidesz va prezenta un prim rezultat al “cautarii de schelete in
    dulap”, asa cum a fost numit demersul echipei lui Varga),
    probabilitatea ca FMI si UE sa accepte o astfel de majorare a
    tintei pare exclusa. Asa se explica fermitatea lui Jose Barroso, seful Comisiei Europene, care a
    declarat dupa vizita premierului Viktor Orban la Bruxelles ca “nu e
    loc pentru ingaduinta fiscala” (in traducere: n-aveti de ales,
    trebuie sa va respectati tinta de deficit asumata).

    In randul analistilor, parerile sunt impartite. Unii spun ca
    anul acesta se va ajunge cel mai probabil la un deficit in jur de
    5% din PIB, cu un maxim de 5,7% (Concorde Securities) si un minim
    de 4,5% (Banca Nationala a Ungariei). Mai mult, cei de la Concorde Securities, o societate de brokeraj din
    Budapesta, sustin ca “economistii independenti” care sustineau in
    preajma alegerilor ca deficitul va depasi 7% din PIB anul acesta nu
    erau deloc independenti, ci apropiati de Fidesz si ca atare avand
    tot interesul sa sustina ideile partidului.

    In ultimul raport asupra inflatiei, din 2 iunie, banca centrala subliniaza ca excedentul de cont
    curent si capacitatea de finantare sunt asteptate sa ramana
    pozitive in urmatorii doi ani si ca “desi evolutiile fiscale indica
    o anume abatere fata de legea bugetului, tensiunile fiscale
    rezultate din datoriile acumulate de companiile de stat nu pun in
    pericol sustenabilitatea finantelor publice, atata vreme cat o
    preluare a acestor datorii de catre guvern nu va duce decat la o
    crestere temporara a cifrei de deficit” (mai exact, consolidarea
    datoriilor facute de companiile de stat si de autoritatile locale
    ar creste deficitul cu 1,5-3% din PIB, cifra finantabila insa din
    creditul FMI-UE si din rezervele guvernului depozitate la banca
    centrala).

    IN 72 DE ORE VENIM CU UN PLAN

    Orice comparatie cu Grecia e nelalocul ei, crede Neil Shearing de la Capital Economics: intai,
    vorbim de o datorie de 78% din PIB, nu de 113% din PIB, iar datoria
    pe termen scurt a statului (de platit in cursul urmatorului an)
    este de doar 2,4% din PIB. “In termeni de nivel al datoriei,
    expuneri ale bancilor straine si potentiale dificultati in zona de
    cont curent poate ca se compara cu Grecia, desi toate aceste
    variabile sunt in proces de corectie, insa ca deficit bugetar si
    potential de crestere nu se compara – Ungaria e mai puternica”,
    declara Peter Attard Montalto, economist pentru pietele
    emergente la Nomura Londra. Economia Ungariei este mult mai
    dinamica si competitiva, investitorii directi vor sa vina aici, iar
    bugetul e intr-o stare mult mai buna decat anul trecut, gratie
    fostului premier Gordon Bajnai, adauga Montalto.

    De-acum incolo insa, numai publicarea unor planuri de politica
    fiscala serioase si detaliate poate impiedica pietele sa ia prea in
    serios comparatia cu Grecia, sustine analistul de la Nomura.
    Problema e ca pana acum, Fidesz n-a prezentat nici urma de plan, ci
    doar a promis ca “in 72 de ore” din momentul cand echipa lui Varga
    va scoate la iveala “scheletele din dulap”, va iesi cu un program
    de masuri. Echipa lui Varga e asteptata sa lucreze insa pana in
    august, asa incat pentru moment, singurele reactii ale guvernului
    Fidesz se rezuma la critici la adresa mostenirii grele a
    guvernarilor socialiste Gyurcsany si Bajnai.

    “Pe ansamblu, noi nu credem ca Ungaria e Grecia”, scriu
    analistii Danske Bank, intr-una dintre analizele de vineri
    consacrate crizei declaratiilor Fidesz. “Ungaria semana mai mult in
    2006 cu Grecia decat azi. Mai intai, Ungaria a transformat un
    deficit masiv de cont curent in excedent. In al doilea rand,
    forintul nu este supraevaluat, deci Ungaria nu are aceleasi
    probleme de competitivitate ca Grecia. In al treilea rand, situatia
    finantelor publice – chiar intr-un scenariu negativ – este mai buna
    decat in Grecia.” E o situatie care insa nu permite relaxarea
    politicii fiscale, asa cum a promis Fidesz in campanie; va trebui
    sa fie adoptate, dimpotriva, masuri noi de austeritate, ca sa aduca
    deficitul bugetar in niste limite sustenabile.

    In campania electorala, diversi reprezentanti ai Fidesz au
    declarat sus si tare ca ei vor proceda la taieri masive de taxe si
    impozite, ca sa creeze locuri noi de munca, sa inlature povara
    fiscala de pe umerii companiilor si sa scoata tara din recesiune.
    Si de fapt, cu aceasta promisiune de relaxare fiscala, corelata cu
    discursul populist “nu FMI ne dicteaza noua politica”, au ajuns la
    putere si au reusit sa capete o majoritate de doua treimi din
    parlament.

    Acest succes zdrobitor a facut Fidesz “sa-si incordeze muschii
    ca sa se vada cat e de puternic”, afirma Gabor Ambrus, analist la 4Cast din Sofia, care a vazut
    pana acum patru planuri unde s-a manifestat retorica noului guvern:
    declaratiile critice la adresa FMI si a acordului cu FMI, atacurile
    la adresa bancii centrale si a guvernatorului ei Andras Simor, pe
    care vrea sa-l demita, declaratiile actuale despre paralela cu
    Grecia si politica agresiva fata de vecini (intentia de a acorda
    cetatenie ungara etnicilor unguri din strainatate, ceea ce a
    inrautatit in special relatiile cu Slovacia). “A-ti arata puterea
    fata de toti, indiferent de consecinte: avem un sir de declaratii
    si actiuni care spun doar ‘Noi avem puterea si toata lumea e bine
    sa afle asta””, comenteaza Ambrus.

    CUM SA DUCI DE NAS ALEGATORII

    Acum, la o saptamana dupa ce noul guvern de centru-dreapta a
    fost instalat, de la Fidesz nu se aud decat declaratii de rafuiala
    politica si promisiuni de renegociere a tintei de deficit bugetar,
    desi Varga n-a dezgropat (inca) “scheletele din dulap” ale
    guvernarilor socialiste. Iar purtatorul de cuvant al guvernului,
    Peter Szijjarto, continua sa promita reduceri
    de impozite, desi multi analisti au inteles deja ca tocmai ofensiva
    la adresa “minciunii” fostilor guvernanti e menita sa pregateasca
    terenul pentru un anunt privind renuntarea la relaxarea fiscala
    promisa.

  • Danske Bank – Guvernul ungar nu stie nimic despre modul de functionare a pietelor

    Comentariile facute de vicepresedintii Fidesz Mihaly Varga si
    Lajos Kosa, ca si de Peter Szijjarto, purtatorul de cuvant al
    premierului Viktor Orban, sunt “foarte nelinistitoare pentru ca nu
    doar ca maresc temerile de pe piete cu privire la o posibila
    intrare in default a Ungariei, dar si pentru ca arata cat se poate
    de clar ca guvernul ungar intelege foarte putin modul de
    functionare al pietelor financiare”.

    “Mai mult, prin criticarea atat de puternica a guvernului
    anterior pentru apelul la FMI, ajungem sa ne intrebam daca nu cumva
    guvernul ungar planuieste sa renege acordul stand-by facut cu FMI
    si UE”, se mai arata in comunicat.

    Cititi mai multe pe
    www.zf.ro