Tag: Fondul de Garantare

  • Guvernul pregăteşte programul „PRIMA MAŞINĂ” pentru tineri. Cine poate cumpăra o maşină cu cea mai mică dobândă din România

    Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani ar putea avea o maşină nouă mai uşor ca până acum, dacă programul pregătit de Ministerul Economiei va fi pus în aplicare, scrie Promotor.

    Ministerul Economiei pregăteşte un program de garantare a creditelor pentru cumpărarea de maşini noi de către tineri, scrie stirileprotv.ro. Potrivit sursei citate, programul ar urma să se numească „Prima maşină”.

    „Generic i-am spus <Prima maşină>. Acest proiect se adresează tinerilor între 18 şi 30 de ani. Săptămâna viitoare vom avea prima întâlnire cu Fondul de garantare şi producătorii, bineînţeles”, a declarat ministrul economiei, Constantin Niţă.

    Dacă proiectul va fi pus în aplicare, acesta se va adresa exclusiv pieţei de maşini noi. Astfel, dacă programul „Prima maşină” va fi pus în aplicare, tinerii dornici să-şi cumpere o maşină nouă vor putea face asta prin intermediul unui credit garantat de stat, la fel ca în cazul programului imobiliar „Prima casă”.

    Paşii pe care viitorii proprietari trebuie să-i parcurgă sunt următorii: mai întâi se merge la o bancă acceptată în program, unde se depune un dosar cu toate actele necesare şi se obţine o ofertă de finanţare. Apoi, cu actele primite de la bancă se merge la un dealer, unde se plasează o comandă pentru maşina dorită. Dar asta nu e tot, fiindcă dosarul de la bancă şi confirmarea dealerului vor merge la Fondul de garantare, iar abia după ce instituţia va garanta creditul, maşina va putea ieşi din curtea dealerului.

    Conform ministrului economiei, programul ar putea începe din toamna lui 2014.

    În prezent, dobânzile pentru credite auto şi leasing se încadrează în medie între 10% şi 15% pe an, însă ar urma să scadă pentru achiziţia de maşini noi prin acest program guvernamental.

  • Ce credite acordă BCR pentru IMM cu garanţia statului

    Creditele vor fi acordate la o dobândă de ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% p.a., la care se adaugă un comision de acordare de maximum 0,7%/an. Perioada de creditare este de maximum 24 luni cu posibilitate prelungirii o singură dată pe o perioadă de maximum 12 luni, fără a depăşi perioada de valabilitate a programului.

    BCR are la dispoziţie garanţii de 263 milioane de lei în cadrul programului de garantare a creditelor pentru IMM, în baza cărora poate acorda credite de până la 526 milioane de lei.

    Statul, prin Ministerul Finantelor Publice – FNGCIMM, garantează până la 50% din valoarea finanţării, mai puţin dobânzile şi comisioanele, prima de garantare ridicându-se la nivelul de 1,99%/an din valoarea garanţiei. 

    BCR, cea mai mare bancă din România după active, a avut anul trecut un profit net de 598,7 milioane lei, faţă de o pierdere de 1,22 miliarde lei în 2012, la active în scădere cu 8,9%, la 66,72 miliarde lei.

  • Fondul de Garantare a Creditelor şi-a propus să dea garanţii de 730 mil. euro până la finalul anului

    Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituţie deţinută de stat, vrea să ajungă până la sfârşitul anului la un volum de garanţii de 720-730 mil. euro acordate firmelor mici şi mijlocii. Nivelul este uşor peste cel al garanţiilor de anul trecut.

    Rolul de instituţie de garantrare al Fondului a devenit mai vizibil abia în perioada de criză, pe măsură ce capacitatea firmelor de a aduce garanţii proprii la bancă s-a diminuat. De exemplu, în 2008 volumul garanţiilor acordate era de circa 170 mil. euro. Fondul are un stoc total de garanţii acordate de circa 900 mil. euro. Cea mai mare parte a garanţiilor sunt acordate pentru credite accesate de firme din comerţ.

    umai 8% din garanţii sunt accesate de firme din agricultură, în timp ce jucătorii din industrie au o pondere de 25% din total. Oficialii fondului de garantare spun că intenţionează să-şi reducă expunerea pe comerţ şi să garanteze mai mult activităţile productive. Fondul a plătit anul trecut 40 mil. euro către bănci în contul garanţiilor acordate pentru credite care ulterior au ajuns în default. Aceasta înseamnă un coeficient de default de circa 4%.

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.09.2013

  • BCR acordă credite fermierilor eligibili pentru subvenţii APIA

    Aceste tipuri de împrumuturi de la BCR pot fi obţinute de producători agricoli, persoane fizice autorizate sau persoane juridice care prezintă Adeverinţa de înregistrare fermier emisă de APIA prin care se confirmă eligibilitatea acestora la obţinerea finanţării.

    Beneficiari de subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit.

    BCR a semnat, în acest sens, Convenţiile tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, cu Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii schemei de plată unică pe suprafaţă SAPS 2013.

    Conform APIA, toate convenţiile de acest fel încheiate cu bănci din România prevăd că valoarea creditului este de până la 90% din suma cuvenită din SAPS, denominată în lei. Pentru creditele acordate de bănci până la 29 septembrie inclusiv, cursul valutar este cursul leu/euro comunicat de BCE la data solicitării credtului, iar pentru creditele acordate începând din 30 septembrie inclusiv, cursul este cel comunicat la 30 septembrie. Cursul comunicat de BCE poate fi descărcat de la adresa de la adresa http://ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/index.en.html.

    De asemenea, pentru astfel de credite, APIA informează că valoarea dobânzii finale nu poate depăşi ROBOR la 6 luni + 4%, iar comisioanele aferente creditului trebuie să fie în limita de 1%.

    BCR, cea mai mare bancă din România după active, a terminat prima jumătate a anului cu un profit de aproape 557 mil. lei, faţă de o pierdere de 125 mil. lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul agregat al creditelor acordate clienţilor (înainte de provizionare) a scăzut cu 4,3%, până la 50,9 mld. lei. Banca a anunţat că intenţionează să se concentreze asupra creditării în lei, astfel încât să inverseze combinaţia de monede în portofoliului de credite pe termen mediu şi lung si să-şi exploateze capacitatea de autofinanţare în lei.

  • Fondul de Garantare şi-a majorat plasamentele în titluri de stat

    Structura plasamentelor realizate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) a fost anul trecut relativ echilibrată între titluri de stat şi depozite bancare, însă comparativ cu anul 2011 s-a înregistrat o uşoară creştere a sumelor plasate în titluri de stat.

     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Angajaţii firmei Romstrade, aflată în insolvenţă, primesc prima tranşă a salariilor restante din Fondul de Garantare

    Angajaţii companiei de construcţii Romstrade, intrată în insolvenţă la sfârşitul anului trecut, vor primi salariile aferente perioadei septembrie-noiembrie începând cu luna aceasta. Casa de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al companiei de construcţii Romstrade, deţinută cu pachet majoritar de acţiuni de Nelu Iordache, a accesat fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.

    „Pentru achitarea integrală sau parţială a salariilor restante aferente lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie a angajaţilor Romstrade a fost accesat Fondul de garantare pe data 7 martie.. Dosarul a fost validat şi urmează să fie făcute plăţi către foştii salariaţi”, au transmis oficialii Casei de Insolvenţă Transilvania.

    Valoarea sumelor restante pentru salarii nu a fost făcută publică, însă este foarte mare”, potrivit administartorului judiciar iar plata a fost eşalonată în două tranşe. Compania Romstrade avea 930 de salariaţi la momentul intrării în insolvenţă, în decembrie anul trecut. De la sfârşitul anului trecut, Nelu Iordache se află în arest preventiv, fiind acuzat ca administrator al Romstrade de schimbarea destinaţiei sumei de 25 de milioane de lei alocate pentru execuţia primului tronson din autostrada Nădlac-Arad.

  • Salariile restante de la Oltchim, plătite integral astăzi

     Suma medie de plată pentru fiecare dintre cei 3.318 angajaţi ai combinatului este de 6.300 de lei.

    Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi că procedura de privatizare a combintului Oltchim ar trebui să începă în luna iunie.

    El a menţionat că în urmă cu o zi a primit de la administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim, care arată că datoriile combinatului se ridică la 793 de milioane de euro.

    Vosganian a afirmat miercuri că a primit oferte scrise din partea unor “mari companii din domeniu” care s-au arătat intersate de privatizarea Oltchim şi va începe discuţii cu acestea.

    Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Fondului de Garantare: Deponenţii din România ai Bank of Cyprus au venit la nişte condiţii de dobândă, dar au fost informaţi că este vorba de o sucursală a unei bănci străine

    Eugen Dijmărescu, preşedintele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, afirma ieri după-amiază că soluţia cea mai bună ar fi ca sucursala locală a Bank of Cyprus să fie preluată de altă bancă.

    „Cel mai bine ar fi să existe un cumpărător pentru Bank of Cyprus din România. Noi nu participăm în etapa aceasta, ci vom interveni dacă nu va fi găsită o soluţie. Banca centrală trebuie să ia o decizie. Situaţia este încă în evaluare”, a spus Eugen Dijmărescu. Întrebat dacă deponenţii din România la Bank of Cyprus România vor fi taxaţi în mod excepţional, ca în Cipru cu 60% din depozitele care depăşesc 100.000 de euro, Dijmărescu a explicat că deocamdată nu există informaţii în acest sens.

    „Deocamdată, ei înşişi în Cipru nu au ajuns la o înţelegere. Există o diversificare a tipurilor de sucursale şi filiale pe care le deţine Bank of Cyprus în străinătate. În Londra au o filială, o bancă de sine stătătoare, în România o sucursală, pe când în Rusia este de alt tip”, a declarat Dijmărescu. Şeful FGDB a mai spus că nefiind un caz de faliment, nu există deocamdată intenţia de activare a mecanismului de bancă-punte.

    „Oricum, Bank of Cyprus nu are dimensiunea unei bănci cu caracter sistemic.” Dijmărescu nu a exclus însă posibilitatea ca Fondul de Garantare să intervină, totul depinzând de BNR şi Bank of Cyprus. În ceea ce priveşte faptul că depunătorii Bank of Cyprus nu sunt garantaţi de FGDB, ci de Fondul de Garantare din Cipru, el a precizat că deponenţii au fost informaţi în momentul deschiderii depozitelor, prin contract, că este vorba de o sucursală, nu de o bancă de sine stătătoare.  „Deponenţii din România au venit la nişte condiţii de dobândă şi au avut în faţă toate prevederile contractuale”, a spus preşedintele FGDB.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • În 2013, sunt fonduri de 572 mil. euro pentru „Prima Casă”,

    A doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Brokerilor Imobiliari, desfăşurată pe 27 martie 2013, a făcut public raportul complet al studiului ”Piaţa brokerilor imobiliari 2012”. Conferinţa organizată de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI) a fost şi locul de întâlnire a reprezentanţilor F.N.G.C.I.M.M., I.N.S. şi A.N.C.P.I. care au prezentat o statistică la zi a datelor pe care le deţin.

    Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%.

    Anul trecut a adus totuşi o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari. Pentru aproape un sfert dintre aceştia, în 2012, au fost luni în care nu au înregistrat niciun venit, iar puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.

    Conform datelor obţinute în urma studiului ”Piaţa Brokerilor Imobiliari”, peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întâmpinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puţin de 1 din 10 clienţi evitând plata serviciilor de consultanţă imobiliară.

    În cadrul aceleiaşi conferinţe, Mihai Gheorghe, director al Direcţiei de Statistică a Preţurilor din cadrul I.N.S., a anunţat faptul că în primele două trimestre ale anului 2012, preţurile au fost în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar în general s-a menţinut un trend descrescător pe tot anul trecut. La apartamentele, din Bucureşti s-a înregistrat o reducere de 6% a preţurilor din 2011 în 2012.

    În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor imobiliare, anul 2012 a fost unul în care s-a atins nivelul anului 2007, considerat până la momentul actual anul-record ca volum al tranzacţiilor.
    Nicolae Iancu, director al Direcţiei de Publicitate Imobiliară din A.N.C.P.I. a anunţat pentru 2012 peste 705.000 de tranzacţii, iar în primele două luni ale acestui an au fost deja tranzacţionate aproape 120.000 de locuinţe.

    Asociaţia Brokerilor Imobiliari este o organizaţie autonomă, cu caracter non-guvernamental şi nepatrimonial.În numai trei ani de la lansare, asociaţia numără peste 350 de membri activi.

  • Finanţările prin Prima Casă au ajuns la 3,18 miliarde euro. Se primesc 100 de dosare pe zi

     În 2013 au fost depuse 6.000 de cereri, valoarea finanţării fiind de 210 milioane de euro. În 2012 cererile depuse au totalizat 1,01 miliarde de euro, pentru 27.000 de dosare, conform datelor prezentate miercuri de Irina Constantinescu, director coordonator Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

    “La ritmul în care se acordă garanţiile suma ar ajunge pentru tot acest an. Toate băncile care solicită suplimentarea banilor primesc bani în funcţie de ritmul creditării. Dacă se vor menţine aceleaşi condiţii banii vor ajunge pentru tot anul. Suma de 572 milioane de euro reprezintă fonduri alocate deja băncilor”, a declarat Constantinescu, la o conferinţă pe teme imobiliare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro