BusinessMagazin

Tag: financiar

  • Bankingul tradiţional nu va dispărea complet

    „A trebuit, în primul rând, să ne găsim scopul”, spune Marian Ion, referindu-se la perioada de început a companiei pe care o conduce. „Am început să definim domeniile strategice în care vrem să activăm şi, odată ce am stabilit că domeniile respective sunt legate de canale de core banking (sistem bancar care permite clienţilor să realizeze o serie de operaţiuni de bază în toate sucursalele unei bănci, indiferent de sucursala de care depind – n.red.), big data şi chiar plăţi, am început să construim prezenţa noastră în acele zone.”

    Marian Ion spune că provocarea este să aduci încă de la început în companie genul corect de oameni, „oameni care au o atitudine de colaborare, de creştere, care înţeleg strategia băncii şi încep să strângă lângă ei oameni capabili să livreze. Cum spunem noi, «A people attract A people, B people attract C people» (oamenii buni atrag oamenii buni, oamenii slabi atrag oameni şi mai slabi n.red); am vrut să avem oameni de calitate care să aducă alţi oameni cu mentalitatea corectă. Dacă oamenii noştri sunt buni, rezultatele noastre vor fi bune. Noi nu lucrăm cu capital, nu lucrăm cu investiţii în infrastructură sau echipamente, capitalul nostru sunt oamenii”.

    ING Tech România, hubul global de dezvoltare de software al grupului financiar de origine olandeză ING, a ajuns în prezent la o echipă de 650 de persoane şi continuă să recruteze circa 100 de specialişti IT pe an, urmând să ajungă astfel la 800 de angajaţi la finalul anului viitor. ING Tech deserveşte subsidiarele ING din 20 de ţări şi face parte din ING Business Shared Service (IBSS). Pe plan local, hubul este administrat de compania ING Services România, care în 2017 a avut afaceri de 123 milioane lei, în creştere cu 48% faţă de anul anterior, şi un profit net de 23,7 milioane lei, potrivit celor mai recente date de la Ministerul de Finanţe.

    Compania este implicată în dezvoltarea soluţiilor bancare din mai multe zone, spune CEO-ul ING Tech. „În general ne uităm la componente care sunt folosite de mai multe ţări, componente care sunt strategice pentru ING şi lucruri care contribuie la dezvoltarea unei platforme unice pentru ING, o platformă de banking foarte asemănătoare cu una de tip ecosistem ca Netflix sau Uber, în care ai o singură aplicaţie unde toată experienţa cu clientul este unificată; clientul interacţionează la fel cu banca, indiferent că e într-o locaţie sau alta, indiferent că e într-o ţară sau alta.” Practic, spune el, strategia grupului este să creeze această platformă, iar centrul din Bucureşti contribuie cu diverse componente, dintre care unele sunt folosite în comun de mai multe ţări.

    „Creştem, dar creştem calculat”

    „Noi am pornit în 2014-2015 cu o echipă relativ mică de oameni, 15-20 de persoane care se ocupau iniţial de soluţii de core banking. Apoi ne-am diversificat activitatea şi a existat o creştere până la 650 de ingineri IT”, notează executivul. Pentru companie mai lucrează alte 200 de persoane, ocupând diverse funcţii de suport ale companiei. Rata de retenţie a angajaţilor e de 12%, sub nivelul pieţei, care este de aproximativ 15%. „Ne uităm spre viitor şi încercăm să fim predictibili în ceea ce priveşte ariile pe care vrem să le dezvoltăm, cât de mult vrem să creştem; depinde foarte mult şi de cum va evolua piaţa, cum vom reuşi noi să atragem oameni, pentru că este mai important să găsim oamenii buni decât să atingem un anumit număr. Prin urmare, în fiecare trimestru reevaluăm proiectele şi stabilim câtă forţă de muncă ne trebuie”, mai spune el.

    Ideal ar fi ca oamenii tehnici să înţeleagă ce înseamnă o bancă, ce înseamnă o balanţă de plăţi, ce înseamnă un produs bancar, care e audienţa unei bănci, cu ce provocări se confruntă, spune Marian Ion, adăugând că, în mod ideal, compania face şi o astfel de evaluare pentru a înţelege dacă acei candidaţi au o anumită afinitate cu domeniul bancar. „Cu toate acestea, nouă ne place să spunem că suntem o companie de tehnologie, deci 80% din competenţe trebuie să fie legate de tehnologie. În rest, dacă competenţele legate de banking nu sunt la nivelul la care ne aşteptăm, mai facem traininguri interne pentru ca oamenii să înceapă să înţeleagă anumite lucruri specifice domeniului bancar.”

    În primul rând, explică Marian Ion, compania caută oameni care au experienţă şi care sunt capabili să concentreze în jurul lor echipe; „aducem şi foarte mulţi absolvenţi de facultate pe care îi învăţăm şi tehnologie şi banking. Importăm mulţi oameni şi din străinătate, din ţările grupului ING, şi aşa reuşim practic să acoperim toate nevoile pe care le avem. Nu avem aşadar o singură sursă şi în niciun caz nu ne uităm la concurenţă gândindu-ne că doar de acolo putem să aducem oameni”.

    Salariile oferite de ING Tech sunt „la nivelul pieţei”, dar rata de retenţie se explică mai ales prin cultura companiei şi prin proiecte. „Avem o cultură deschisă, suntem o organizaţie flat, fără foarte multe niveluri ierarhice şi axată mult pe discuţii deschise, libere. Vârsta medie e în jur de 32 de ani.”

    „Securitatea nu înseamnă doar tehnologie”

    În momentul acesta, explică Marian Ion, cea mai bună abordare a tehnologiei cloud e una de tip hibrid – un cloud dezvoltat intern şi unul public. „Acesta e nivelul în prezent; pe termen lung sunt sigur că toate cloudurile vor fi publice, rulate de companii de tehnologie care te vor asigura că nu se întâmplă absolut nimic cu aceste date.”

    La securitate nu e întotdeauna vorba de tehnologie, spune el, ci despre a privi lucrurile în ansamblul lor, începând chiar de la liniile de cod pe care le scrii: „Trebuie să te asiguri că acestea sunt scrise într-un mod sigur, sunt documentate, sunt testate împotriva diverselor tipuri de atacuri, apoi aplicaţiile, unde se fac evaluări, iar apoi sistemul în întregul său, toată arhitectura, pentru că poţi să ai trei aplicaţii care sunt absolut sigure dar atunci când le pui împreună există fisuri de securitate pe care cineva le poate exploata.”

    Toate aceste evaluări conduc fie spre soluţii tehnice prin care poate fi îmbunătăţită aplicaţia, fie spre soluţii de securitate. Abordarea legată de securitate trebuie să fie una care să aibă în vedere tot ansamblul. „Totul contează în aceeaşi măsură, de la liniile de cod până la persoana care are acces în locaţie – orice fisură în tot acest lanţ îţi creează o problemă, iar ca bancă nu îţi permiţi să nu fii perfect din acest punct de vedere”, explică Marian Ion.

    Executivul laudă clienţii români, respingând ideea că am fi în urma vestului Europei sau a altor pieţe avansate. „Dacă ne uităm la un client digital de banking, cred că românii ştiu ce să ceară. Cred că piaţa este foarte deschisă, globală – ai acces la foarte multe aplicaţii de tip bancar şi poţi imediat să faci comparaţii între ceea ce ţi se oferă local şi ce poţi să obţii în altă ţară. Din acest punct de vedere, clienţii români sunt destul de bine educaţi. Cred că ei ştiu ce se ceară, ştiu să facă comparaţii, ştiu să se uite în piaţă şi să vadă ce oferă ceilalţi, sunt nişte clienţi pretenţioşi.”

    CEO-ul ING Tech nu crede că între bănci şi fintech trebuie să existe o competiţie, iar băncile nu ar trebui să inhibe dezvoltarea fintech-urilor, ci dimpotrivă, ar trebui să vadă în acestea o oportunitate de colaborare. „Există fintech-uri care oferă produse sau procese de nişă şi care pot să o facă, global, la un nivel mult mai înalt decât o fac băncile; acestea pot să înţeleagă un anumit produs sau un anumit proces dintr-o altă perspectivă decât cea a băncii şi pot să vină cu o idee foarte interesantă pentru o bancă. Cred că bankingul se va deschide către fintech-uri, vom vorbi despre colaborare – similar, dacă vreţi, cu open sourcing-ul din IT; băncile vor beneficia de fintech-uri, nu vor fi într-o competiţie”, spune Ion.

    Executivul subliniază importanţa digitalizării asupra tuturor domeniilor economice, nu numai asupra bankingului. „Cred că va exista o reaşezare a forţei de muncă în viitor, nu aş spune că digitalizarea, inteligenţa artificială sau chatboţii vor înlocui forţa de muncă tradiţională; anumite joburi vor fi automatizate, iar oamenii va trebui să îşi regândească rolurile astfel încât să vină în continuare cu creativitate. În primă fază, cel puţin, lucrurile care sunt extrem de monotone sau repetitive vor fi înlocuite de aceste software-uri, dar oamenii respectivi vor trece la joburi cu valoare adăugată. Va exista o tranziţie către altceva, nu trebuie să ne speriem că vor veni roboţi care ne vor înlocui, ci dimpotrivă, cred că ne vom reaşeza pe piaţa muncii.”

    Cum va arăta banca viitorului? Multă tehnologie, multă digitalizare, o să fie chatboţi, o să fie procese automate, multe procese în cloud, soluţii biometrice de securitate; interacţiunea o să fie mai ales digitală, dar cu toate acestea produsele din spate şi toată ştiinţa aceasta a bankingului va rămâne apanajul oamenilor încă mult timp. „Cred că o prezenţă fizică va exista şi în viitor, chiar dacă din ce în ce mai limitată – indiferent că vorbim de un call center sau un loc unde poţi să ceri un sfat. Bankingul tradiţional nu va dispărea complet”, încheie el.

  • De ce au început miliardarii de pe Wall Street să facă prăjituri

    Participanţii la concurs trebuie să prepare ei înşişi deserturile, unii preferând să-şi fotografieze procesul de creaţie ca să dovedească faptul că nu le-au cumpărat. Deserturile concurente sunt evaluate de un juriu şi pot primi puncte şi prin votul publicului din firmele în care se ţin concursurile, cei cu mai mulţi colegi care să-i voteze fiind, evident, avantajaţi. În unele companii juriul notează nu numai gustul şi aspectul prăjiturii sau desertului, ci şi numele acestuia dat de participant, concurenţii întrecându-se să pregătească torturi cu etaj sau în diverse forme, tot felul de prăjituri cum ar fi ecleruri sau fursecuri.

    Sunt şi persoane care participă cu mai multe propuneri la un concurs, ca să aibă şanse mai mari de câştig. Pe lângă prepararea desertului pentru concurs în sine, o altă mare provocare o reprezintă transportarea acestuia prin Londra până la serviciu, mai ales când concurentul trebuie să se deplaseze cu metroul. Printre firmele la care se poartă concursurile de prăjituri se numără Goldman Sachs sau London Bullion Market Association, administratorul bursei de aur din capitala britanică. 

  • Cine este miliardarul ceh Petr Kellner, noul proprietar al ProTV

    Miliardarul ceh Petr Kellner, 55 ani, a devenit noul proprietar al Pro TV, cel mai mare canal de televiziune din România, după ce acesta a cumpărat întreg grupul Central European Media Enterprise (CME) de la gigantul american AT&T, într-o tranzacţie de 2,1 miliarde de dolari. Kellner este cel mai bogat om din Cehia, cu o avere estimată de Forbes la peste 15 miliarde dolari, şi a cumpărat prin vehiculul său de investiţii PPF întreg grupul CME, principalul acţionar al Pro TV, care cuprinde 30 de televiziuni în România, Cehia, Bulgaria, Slovacia şi Slovenia.
    „Comitetul special al boardului, împreună cu consilierii noştri, a condus un proces extins de revizuire a alternativelor pe care le are CME, ceea ce a însemnat implicarea mai multor parteneri strategici şi financiari. Anunţul de astăzi de vânzare a CME către PPF reafirmă angajamentul nostru în a livra valoare pentru acţionari“, a spus John Billock, preşedinte al boardului CME, după anunţarea tranzacţiei.
    Miliardarul ceh Petr Kellner, ieşit de pe băncile facultăţii în Praga cu o diplomă în economie, şi-a pus bazele averii la începutul anilor ’90 vânzând produse de birotică şi papetărie. Mai târziu, el a reuşit să prindă „lozul cel mare” în timpul privatizărilor şi a cumpărat cel mai mare asigurător din Cehia.
    Astăzi, PPF controlează mai multe companii din sectoare diferite, printre care compania financiară cu activităţi în sectorul nonbancar Home Credit, ce operează în zece pieţe. Cu active de peste 49 miliarde dolari şi un profit net de peste 950 milioane dolari în 2018, vehiculul de investiţii PPF controlează peste 20 de companii, printre care PPF Banka (bancă), Air Bank (bancă), PPF Real Estate Holding, PPF Life Insurance (asigurări de viaţă – Rusia), ClearBank (bancă), Telenor CEE (operator telecom cu circa 9 milioane de clienţi).
    În cadrul tranzacţiei cu CME, PPF s-a înţeles să plătească cu 30% mai mult decât valoarea din piaţă a acţiunilor CME din primăvară, când grupul de televiziuni a anunţat că evaluează mai multe alternative pentru viitorul companiei.
    CME şi-a început activitatea la începutul anilor ’90, compania fiind fondată de antreprenorul american Ronald Lauder, fost ambasador al SUA în Austria şi fiul celei care a creat celebrul brand de cosmetice Estee Lauder.
    În România, Ronald Lauder s-a asociat în anii ’90 cu antreprenorul român Adrian Sârbu, cel care a creat Pro TV. Adrian Sârbu a ieşit total din CME şi din Pro TV în 2013.
    Grupul CME este controlat de AT&T după o tranzacţie ulterioară pe piaţa din SUA, în cadrul căreia acesta a fost preluat de la Time Warner.
    În 2018 veniturile nete ale CME au fost de 703 mld. dolari, cu un profit operaţional de 222 mld. dolari. Canalele de televiziune din România ale grupului au avut venituri de 201 mld. dolari, cu un profit operaţional de 85,7 mld. dolari.
    CME i-a avut consultanţi financiari în această tranzacţie pe Allen & Company şi Bank of America Merrill Lynch, iar ca consultant juridic pe Convington & Burling LLP.
    „Achiziţia CME cu acti­vele sale media în cinci ţări europene va completa şi va consolida în continuare operaţiunile noastre de telecomunicaţii din Europa Centrală şi de Est. Dorim să valorificăm sinergiile naturale dintre crearea de conţinut şi distribuţia acestuia, cu scopul de a dezvolta în continuare afacerile noastre de teleco­municaţii şi mass-media. CME este o organizaţie sănătoasă şi bine condusă şi nu intenţionăm să aducem modificări semnificative la nivelul operaţiunilor sale“, a comentat Peter Kellner anunţul privind achiziţia CME.
    Consultantul financiar al PPF în această tranzacţie a fost banca de investiţii americană JPMorgan, iar consultant juridic a fost casa de avocatură White & Case LLP.
    Băncile franceze BNP Paribas şi Société Générale au fost consultanţi în atragerea finanţării, iar împrumutul de 1,15 miliarde euro a fost dat de băncile BNP Paribas, Credit Agricole CIB, Credit Suisse, HSBC, Société Générale şi UniCredit.
    În ultimii ani, PPF s-a axat în România pe tranzacţii imobiliare, cumpărând două clădiri de birouri de lângă guvern – Metropolis şi Crystal Tower.
    Întrebat de Business Magazin care sunt planurile miliardarului ceh cu activele CME, în special cu cele din România, şi dacă are în vedere vânzarea unora dintre ele, PPF transmite că „nu este nevoie de schimbări majore la nivelul operaţiunilor”.
    „Procesul de achiziţie a CME este abia la început. Va mai dura câteva luni până când procesul va fi complet şi PPF va controla companiile CME. Însă PPF consideră că businessul CME este sănătos, bine gestionat şi că nu este nevoie de schimbări majore la nivelul operaţiunilor. Vom proceda aşa cum facem mereu, vom analiza performanţa, vom adăuga expertiză acolo unde este nevoie, dar nu a fost niciodată stilul PPF să schimbăm totul”, transmite compania controlată de Petr Kellner, la solicitarea Business Magazin.
    Reprezentanţii PPF au adăugat că activele CME vor avea un rol important în portofoliul lor şi că vor continua să dezvolte businessul media.
    „Achiziţia CME este o oportunitate unică de investiţii într-unul dintre cei mai mari producători de conţinut din regiunea Europei Centrale şi de Est. Cumpărăm o companie media sănătoasă şi bine gestionată, cu o cotă de piaţă ridicată, cu audienţă, şi intenţionăm să dezvoltăm în continuare businessul, care va avea un rol important în portofoliul nostru.”

  • Românul de 29 de ani care a trăit toată viaţa în SUA, dar vorbeşte perfect româneşte şi visează să predea la şcoala din satul în care a copilărit

    Tim Marian, senior portfolio manager la o bancă din Statele Unite, ajunge la birou în fiecare zi la 8:00 – 8:30, iar primul lucru pe care îl face este să revizuiască evoluţiile de pe pieţele bursiere asiatice şi să citească noutăţile care apar pe pieţele financiare. Apoi, se uită timp de 35 – 40 de minute la pieţele futures şi derivate pentru a înţelege cum va fi tonul zilei, timp în care Bloomberg sau CNBC sunt pe fundal la televizorul din birou.
    „Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienţi care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile şi pe care îi ajutăm să le gestioneze şi instituţii care au peste 5 milioane de dolari”, povesteşte el.
    După ce se pune la punct cu noutăţile, întocmeşte o listă cu toate activităţile care sunt de făcut în acea zi, de la răspuns la e-mailuri (clienţi, clienţi potenţiali, memo-uri interne etc.), la pregătirea pentru conferinţe telefonice şi revizuirea portofoliilor. 
    „Petrec următoarele 3-4 ore ale zilei pentru a completa sarcinile din acea listă, pentru a urmări pieţele, pentru a face orice modificări care sunt necesare portofoliilor etc. Apoi, în mod normal, iau masa cu un client sau un potenţial client (sau mă întorc acasă pentru a lua prânzul cu familia mea dacă pot). După ce mă întorc la birou, în mod normal mă întâlnesc cu clienţi potenţiali sau recomandaţi din reţeaua mea, oameni care ar dori să discute despre planificarea financiară/ gestionarea portofoliului şi văd cum îi putem ajuta.”
    Spune că face un efort să fie acasă cel târziu la 16:00-17:00, iar noaptea petrece aproximativ o oră studiind, având în vedere că este pe cale să obţină un CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează.


    „Eu nu am avut o diplomă în Finanţe”
    Tim Marian a trăit cam toată viaţa în SUA, având în vedere că atunci când avea mai puţin de un an – în 1991 – familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi s-au mutat în Queens, New York. Astfel, din 1992 până în 2011 el locuit în New York împreună cu familia sa şi, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.
    „De fapt, eu nu am avut o diplomă în finanţe. Am început universitatea cu dorinţa de a deveni profesor, ca ambii mei părinţi, şi, dintre toate materiile, voiam să predau matematică. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea şcolii am început relaţia cu soţia mea, care locuia în Cluj în acea perioadă şi care mergea la Universitatea Babeş-Bolyai”.
    Astfel, petrecându-şi verile şi iernile în România, ca să fie alături de soţia lui, şi-a dat seama că studierea matematicii ar fi presupus un efort prea mare, aşa că a făcut trecerea de la matematică la studierea englezei/ literaturii.
    „Era mai uşor, mai puţină muncă şi deja citisem majoritatea cărţilor care se cereau. Pentru un profesor salariul este acelaşi indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) şi, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai uşoară. Călătoriile mele către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil mai ales în plină criză financiară şi, printr-o coincidenţă, tatăl unui prieten mi-a zis (ţinând cont de istoricul meu cu matematica) să privesc tranzacţiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”.
    La acel moment, nu ştia nimic despre piaţa Forex (piaţa internaţională de schimb valutar în care participanţii câştigă din diferenţa de curs valutar), iar după câteva zile de cercetare şi practică pe un cont de tranzacţionare demo şi-a dat seama că îşi doreşte să lucreze în domeniul financiar. Între timp, a obţinut diploma de absolvire la Queens College în New York.


    A fost escortat de agenţii de pază când a vrut să se angajeze
    După ce a terminat studiile, şi-a făcut CV-ul şi şi-a dat seama că nu are nicio şansă să fie chemat la un interviu dacă aplica pe portalul de HR al vreunei firme, având în vedere că nu avea studii în domeniu.
    „Aşa că m-am îmbrăcat la costum şi am căutat adresele celor mai mari bănci de investiţii şi firme din New York. M-am dus pe Wall Street şi Park Avenue şi am început să bat la uşi. M-am gândit că, dacă am noroc, va vorbi cineva cu mine câteva minute. Nicio şansă, m-am dus la patru dintre cele mai mari firme şi trei dintre ele nici nu au vrut să vorbească cu mine. La ultima la care m-am dus, au pus să fiu escortat afară de către cei de la securitate.”
    Apoi, s-a dus către firmele mai mici din domeniu, iar scenariul s-a repetat. Se simţea descurajat şi şi-a dat seama că New Yorkul e prea scump pentru el, aşa că a vorbit cu fratele său, care l-a încurajat să se mute în Atlanta – unde locuia la acea vreme – având în vedere că acesta plănuia să se mute înapoi în România.
    „La scurt timp după ce ne-am hotărât să ne mutăm în Atlanta, fratele meu s-a mutat înapoi în România. Odată rămaşi singuri în Atlanta, nu cunoşteam pe nimeni, aveam puţini bani şi eu eram foarte dezamăgit. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face: mi-am luat CV-ul, m-am îmbrăcat la costum şi m-am dus să bat la uşile aceloraşi firme, dar în Atlanta. Scenariul a început la fel, respingeri, mulţi oameni chiar au râs de mine. Eu am simţit că aceasta este chemarea mea, dar nu aveam idee în ce mă băgam.” Aşa a ajuns la sediul Merrill Lynch din Atlanta, unde a cerut să vorbească cu persoana aflată la conducere.
    „Pentru prima dată, cineva era dispus să îmi ofere cinci minute. Cinci minute s-au transformat în 15, apoi în 30 şi aşa mai departe. Cunoştinţele pe care le acumulasem şi studiul individual au dat rezultate, dar am plecat cu impresia că nu aveam nicio şansă să obţin jobul respectiv.”
    Prin urmare, şi-a sunat soţia plângând, era foarte frustrat şi, la scurt timp după ce a vorbit cu ea, a fost sunat de la Merrill Lynch cu o ofertă de muncă. Astfel, frustrarea s-a transformat în fericire, „au fost şi mai multe lacrimi”, pentru că „nici nu puteam să-mi imaginez cât de mult urma să mi se schimbe viaţa şi tipul de stres la care urma să fiu expus în următorii cinci ani”.


    „Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii”
    Tim a petrecut aproximativ patru ani la Merrill Lynch, apoi a fost recrutat de o altă bancă din SUA , unde a stat aproape trei ani şi a devenit Certified Financial Planner (studii la Universitatea Emory) şi Certified Investment Management Analyst (studii la Yale School of Management).

    Cea mai mare satisfacţie a meseriei lui Tim Marian este reprezentată de faptul că lucrează cu oamenii, pentru că ajunge la conversaţii foarte personale cu clienţii, având în vedere că îi întreabă câţi bani fac, ce investiţii au, care sunt planurile lor pentru viitor, ce fel de datorii au (dacă există) şi ce îi preocupă.
    „În mod ironic, şi partea cea mai complexă este, de asemenea, să lucrezi cu oamenii. O porţiune foarte importantă a investiţiilor este aspectul emoţional al acestora. Subestimăm acest lucru şi credem că toată lumea este raţională şi matematică şi aproape niciodată nu se întâmplă aşa. Una dintre cele mai dificile părţi ale jobului este să lucrez cu oamenii ca să îi ajut să depăşească anumite aspecte psihologice atunci când vine vorba de bani. Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii.”


    Stresul angajaţilor din servicii financiare este subestimat în filme
    Domeniul serviciilor financiare este extraordinar de stresant, dar poate deveni uimitor atunci când depui efortul necesar, crede el. Spune că mentorul său l-a ajutat să înţeleagă ceva pe care puţini oameni care lucrează în finanţe îl realizează: faptul că cei pe care îi deserveşte şi-au sacrificat o parte din viaţă pentru a munci din greu şi a-şi strânge averea.
    „Clienţii noştri au lucrat multe ore pe zi şi au dormit puţin noaptea, au ratat evenimentele din familie şi au făcut sacrificii mari pentru a fi acolo unde sunt. De aceea, este corect să sacrific şi eu o parte din viaţa mea pentru a învăţa cum să îi ajut mai bine, am o obligaţie morală să fac asta.”
    În ceea ce priveşte o comparaţie a meseriei de bancher de investiţii din viaţa reală versus cea proiectată în filmele americane, Tim spune că, în filme, „glamourul este adesea exagerat, iar stresul este aproape întotdeauna subestimat” şi că, uneori, chiar dacă bucuria unei reuşite profesionale este uimitoare, stresul poate fi devastator în această meserie. Nu pot vorbi pentru alţii, dar eu am un profund ataşament emoţional faţă de ceea ce fac şi pot spune că, uneori, bucuria este uimitoare, iar stresul poate fi devastator.”


    Vrea să fie profesor în satul Jac din judeţul Sălaj
    În ceea ce priveşte viitorul, Tim Marian spune că unul dintre obiectivele sale – poate cel mai mare – este să se mute înapoi la Zalău. De fapt, el s-ar fi mutat de mult în Zalău, dar are oameni „care contează pe el” în SUA, dincolo de faptul că nu ştie cine l-ar putea angaja cu setul de abilităţi pe care le are. Iar antreprenor nu vrea să devină.
    Locul lui preferat din lume este satul Jac din Sălaj, de unde provin mama şi soţia sa, unde şi-a petrecut în copilărie vacanţele de vară.
    „Am fost foarte binecuvântat să trăiesc o viaţă dublă, am crescut în New York, am mers la şcolile de acolo, am vorbit limba, am învăţat cultura, dar Zalăul a fost întotdeauna acasă. Adevărul este că, până la urmă, oricât de mult lucrez pentru a dezvolta latura corporatistă, voi fi întotdeauna doar un alt copil din Zalău.” Spune că se simte cel mai bine atunci când îşi duce copiii în Jac şi îi vede jucându-se pe strada unde se jucau părinţii, bunicii şi străbunicii lui. „Dacă aş putea, aş merge şi aş preda la şcoala din Jac. Ştiu că în acest moment există o criză când vine vorba de profesori în mediul rural, de ce să nu merg şi să ajut? Sper să-mi acorde şi ei cinci minute când voi merge şi voi bate la uşa lor.”

    Găseşte-ţi un mentor – cea mai bună lecţie învăţată de Est

    Cea mai mare lecţie nu vine, de fapt, din viaţa profesională. În 2016 am aflat că am o tumoare la gât (era cancer, dar nu agresiv). Adevărul este că acumulasem foarte mult stres şi mă scufundasem încet într-o depresie uşoară. A fost o perioadă îngrozitoare, am trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi mi-a fost scoasă jumătate din tiroidă. La aproximativ două zile după operaţie, îmi amintesc că m-am uitat pe fereastră spre lacul din spatele casei şi m-am gândit că cel mai logic lucru ar fi fost să merg şi să mă arunc în el şi să nu ies niciodată afară. Nu m-am gândit niciodată cât de drastic ar putea fi dezechilibrul hormonal cauzat de tiroidă. Slavă Domnului, soţia mea a fost acolo, dar pentru o clipă, gândul a fost foarte real. La aproximativ o lună, am mers să iau singur prânzul în pauză, iar viaţa mi s-a schimbat drastic. Un domn mai în vârstă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă poate să mi se alăture, fiindcă amândoi eram singuri. Am fost de acord, s-a aşezat şi mi-a pus o întrebare: „Când începi să construieşti o casă?”. După aproximativ o oră şi jumătate, mi-am dat seama că trebuie să stau aproape de această persoană. Timp de doi ani, această persoană m-a îndrumat. Cea mai bună lecţie pe care o poţi învăţa în afaceri şi chiar şi în viaţa personală este aceasta: dacă eşti tânăr, găseşte pe cineva care a trecut prin viaţă, roagă-l să te mentoreze şi vei realiza că sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştii. Cineva trebuie să ne înveţe să gândim, chiar dacă credem că putem gândi deja pe cont propriu, un pic de experienţă de viaţă ajută mult.

    Cum se vede economia României din biroul din Atlanta

    Sunt foarte optimist (poate în mod naiv) cu privire la România. Cred că o parte a problemei este că mulţi dintre noi, românii, nu avem o viziune clară despre ceea ce ne dorim. Ţara s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii 20 de ani când vine vorba de atragerea de investitori străini. Mulţi oameni spun că dacă am avea un sistem fiscal mai avantajos ar fi ideal (ar ajuta), dar cred că noi, ca popor, ar trebui să ne concentrăm pe promovarea stabilităţii guvernamentale, pe pedepsirea dură a corupţiei (pentru a o descuraja) şi pe aplicarea unor legi care au fost de fapt adoptate, deoarece predictibilitatea poate fi atractivă. Urmăresc Cartea Albă publicată de Consiliul Investitorilor Străini şi lucrurile fascinante sunt:
    – faptul că aproximativ 1/3 dintre persoanele angajate lucrează pentru companii străine şi se pare că proporţia va creşte în viitor;
    – e interesant că firmele străine (cu angajaţi români) au o productivitate de două ori mai mare decât firmele cu capital românesc (mi se pare foarte trist, sincer);
    – SUA au un rol foarte mic în comparaţie cu Austria, Germania şi Olanda când vine vorba de investiţiile străine directe.
    Am petrecut ceva timp gândindu-mă la felul cum este structurată ţara şi consider că, cu schimbări în infrastructură şi leadership, am putea vedea o rată de creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor asemănătoare cu cea din 2000-2008.  Însă cred că avem un aparat guvernamental mult prea numeros.

    Sfaturi de investiţii pentru românii care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună

    Există o carte foarte bună, pe care o recomand clienţilor şi copiilor lor, „Cel mai bogat om din Babilon”. Este un bun punct de plecare pentru a-şi face o idee despre cum să gestioneze banii. La 1.000 de euro, în cea mai mare parte, poţi trăi bine (în funcţie de oraş, un astfel de salariu pentru Zalău ar fi excelent) şi ai rămâne şi cu ceva bani. Să ştii să îţi gestionezi bugetul este important. Mie îmi place să păstrez o structură simplă a bugetului: donez 10% din ceea ce fac (fie bisericii, fie în scopuri caritabile, în funcţie de ceea ce îi face plăcere fiecăruia), 70% cheltuiesc (să zicem lifestyle), iar la ultimii 20% se întâmplă „magia”. Dacă aş locui în România, probabil că mi-aş împărţi cei 20% în două părţi: 10% aş economisi şi i-aş investi într-o afacere proprie sau aş încerca să achiziţionez imobile pentru închiriere, pentru a-mi diversifica fluxul de venituri. Pentru ceilalţi 10% aş deschide un cont la o companie de brokeraj şi aş începe să mă uit la achiziţionarea de acţiuni în companii cu care sunt familiarizat şi aş investi în soluţii pe care le pot
    înţelege.

    Viitorul muncii în era tehnologiei

    Oamenii se stresează în legătură cu asta şi nu ar trebui. Cred că noua tehnologie (de exemplu inteligenţa artificială) îi va ajuta pe oameni să facă ceea ce fac cel mai bine, să gândească şi să creeze! Susţin reducerea zilei de muncă dacă putem menţine eficienţa şi randamentul la fel sau chiar să le îmbunătăţim. Nu aduce niciun beneficiu să stai pur şi simplu la serviciu şi să aştepţi să treacă timpul. Cu toţii avem nevoie să ne adaptăm. În prezent, în sectorul financiar există foarte multă anxietate (pentru unii) că IA va prelua locurile de muncă, dar cred că este o concluzie prea dramatică. O persoană foarte calificată care lucrează pe lângă roboţi ar putea fi extrem de benefică pentru creşterea productivităţii şi a eficienţei.

  • Recesiunea sexului este cea mai nouă lovitură pentru economia americanilor

    Uitaţi de războaie comerciale, de era automatizării sau de piaţa muncii, notează CNBC, în timp ce atrage atenţia şi scrie că principala problemă a economiei americane pe termen lung ar putea fi faptul că oamenii au din ce în ce mai puţine raporturi sexuale.

    „Recesiunea sexului”, cum o numeşte presa din SUA, afectează mai multe pieţe, de imobiliare şi până la îmbrăcăminte şi prezervative.

    Spre exemplu, în ceea ce priveşte piaţa imobiliară, milenialii sunt mai puţin atraşi de ideea de proprietatea. Datele arată că numărul milenialilor cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani care deţin locuinţe este cu 8% mai scăzut decât în cazul celor din Generaţia X sau Baby Boomers când erau la vârsta lor.

    Mai mult, un sondaj realizat de firma LendingTree, citat de NBC News, arată că 89% dintre tinerii din generaţia milennials ar prefera să economisească 50 de dolari pentru vacanţe şi mese în oraş, decât să îşi cumpere haine.

    Întrebarea ridicată în societatea americană este dacă SUA are provocări economice majore din cauza tinerilor americani ce nu au chef de sex, sau dacă americanii tineri au mai puţine raporturi sexuale din cauza provocărilor financiare unice cu care se confruntă?

    Un raport al biroului naţional de statistică din SUA (Census Bureau) sugerează că americanii sunt afectaţi de problemele financiare încât siguranţa economică este o prioritate ridicată pentru mileniali atunci când vor să se căsătorească sau să menţină o relaţie serioasă.

    În baza datelor statistice, milioanele de americani care au devenit adulţi în timpul crizei din 2008 să fie mai reticenţi când vine vorba de căsătorie şi de sex. Prin comparaţie, era Marii Depresiuni din secoul trecut a făcut ca rata natalităţii să atingă un minim istoric în 1936, indicând acelaşi trend.

    Însă în acest moment economia creşte constant de 10 ani, ceea ce naşte diferite explicaţii şi motive pentru faptul că oamenii au mai puţine raporturi sexuale în continuare.

    Unii experţi susţin că problema ar fi în dreptul datoriilor studenţeşti care au ajuns la un nivel exorbitant pentru mileniali, ceea ce le conferă o realitate economică mai dură.

    Totuşi, cifrele arată că în SUA nu datoriile studenţeşti reprezintă principalele datorii pentru americanii cu vârste cuprinse între 23 şi 38 de ani, ci cardurile de credit. Asta ne arată diferenţele în ceea ce priveşte stillul de viaţă al milenialilor.

    Sexul a făcut parte din ritualurile de împerechere ale oamenilor, însă în acest secol, căsniciile se leagă mai greu, şi după ce metodele de contracepţie au ajuns la masa populaţiei, sexul a devenit mai mult parte din ritualul dating-ului.

    CNBC citează mai multe studii care ar fi făcut o conexiune între declinul sexului şi al căsătoriilor şi tehnologie, încât jocurile video, pornografia şi social media oferă un substitut pentru conexiunile umane, în special pentru bărbaţi.

     Pentru băieţii de peste 20 de ani, recesiunea sexului pare să fie şi un simptom al maturizării întârziate – dovedită prin studiile care arată că băieţii din generaţia milennials pleacă mai târziu de la casa părinţilor decât generaţiile anterioare, potrivit sursei citate.

     

     

     

  • Povestea primului miliardar portorican. Conduce o firmă cu active de 39 de miliarde de dolari

    Încă de la începutul anului 2015, Bravo a vândut sau a listat 25 de companii, în valoare totală de 20 de miliarde de dolari, de patru ori mai mari decât costurile lor. Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, secretul lui constă în faptul că investeşte doar în companiile de software stabile. Din 2003 şi până în prezent, firma lui Bravo a încheiat 230 de contracte, care valorează mai mult de 68 de miliarde de dolari. El administrează în prezent un portofoliu de 38 de companii software care generează venituri anuale de aproximativ 12 miliarde de dolari şi are 40.000 de angajaţi. Forbes estimează valoarea firmei, care este deţinută în întregime de către Bravo şi câţiva asociaţi, la 7 miliarde de dolari. Luând în calcul procentul pe care îl deţine în firmă şi banii pe care îi deţine în fondurile sale, averea lui Bravo s-ar ridica la 3 miliarde de dolari. Orlando Bravo s-a născut în oraşul colonial spaniol Mayagüez, care a fost, timp de decenii, portul pentru vasele de pescuit care aprovizionau fabricile de conserve de ton din regiune. Părinţii l-au mutat pe el şi pe fratele său, Alejandro, în locul în care se află acum o comunitate închisă din dealurile Mayagüez, unde fraţii au fost înscrişi la şcoli private.

    A început să joace tenis la vârsta de opt ani, exersând pe terenuri ale universităţii locale şi ale unui hotel; apoi, împreună cu familia sa, au început să parcurgă în weekenduri un drum de două ore şi jumătate de la casa lor din San Juan pentru a putea să se antreneze împotriva unei competiţii mai puternice. A devenit rapid unul dintre jucătorii de top din Puerto Rico, ceea ce l-a condus înspre academia de tenis Bollettieri, renumită pentru cei pe care i-a pregătit.

    Potrivit unui articol al publicaţiei internaţionale Forbes, acolo se trezea în zorii zilei, se îndrepta către Şcoala Episcopală Sfântul Ştefan, iar la prânz era pe terenul de tenis. A petrecut ore antrenându-se alături de colegi precum Andre Agassi şi Jim Courier. La apus, după ce mânca şi făcea duş, se întorcea la studiu, într-o cameră în care locuiau patru jucători. Mediul competitiv l-a ajutat pe Bravo să ajungă în top 40 în SUA, la nivel de juniori, apoi a ajuns în vârful clasamentului. Mai târziu, a făcut parte din echipa de tenis a universităţii Brown. A absolvit în 1992, fiind licenţiat în economie şi ştiinţe politice. După absolvire, a obţinut un post de analist în departamentul de fuziuni şi achiziţii al Morgan Stanley. Acolo ajunsese să lucreze chiar şi 100 de ore pe săptămână sub finanţistul Joseph Perella. Faptul că era fluent în spaniolă l-a ajutat să ajungă în faţa clienţilor, iar în timp ce lucra pentru miliardarul venezuelean Gustavo Cisneros, care cumpăra lanţul de supermarketuri portorican Puebla Xtra International, a descoperit lumea investiţiilor şi a aflat că nu îşi doreşte să fie bancher, potrivit interviului acordat revistei Forbes.

    A fost acceptat mai târziu la Universitatea Stanford. Fusese deja admis la facultatea de drept de acolo, dar voia să studieze şi businessul în paralel. A sunat insistent la universitate şi, într-un final, a reuşit să studieze ambele discipline. În perioada verii a lucrat la Seaver Kent, un joint venture californian cu Texas Pacific Group specializat în tranzacţii de piaţă medii. Până la absolvire, în 1998, nu a primit un post acolo, chiar dacă a sunat timp de luni de zile pentru un job.

    După mai multe apeluri, i-a atras atenţia lui Carl Thoma, partener fondator al fondului de investiţii privat Golder, Thoma, Cressey, Rauner. Thoma l-a trimis pe Bravo în San Francisco să „vâneze investiţii şi să extindă prezenţa companiei în Bay Area, dar primele sale afaceri, înainte să împlinească 30 de ani, au fost adevărate dezastre. A investit în două site-uri de design, chiar când bula .com s-a spart, astfel a pierdut 100 de milioane de dolari. Eşecul l-a determinat pe Bravo să aibă revelaţia că în loc să ofere finanţare antreprenorilor de start-up-uri şi să să concentreze pe investiţii riscante, ar putea să cumpere companii cu istorie, care vând software de nişă clienţilor loiali. Cu acordul lui Thoma, a devenit expert în acest tip de companii.

    Cum a ajuns însă la nivelul la care se află fondul de investiţii pe care îl conduce împreună cu Thoma în prezent? A descoperit, în urmă cu aproape două decenii, că software-ul şi firmele de capital privat sunt o combinaţie bună. De atunci, nu a investit în altceva. Companiile în care investeşte au în general vânzări de 150 de milioane de dolari de la clienţi recurenţi şi activează în pieţe care sunt prea specializate pentru a atrage interesul unor giganţi precum Microsoft sau Google.

  • Compania aeriană Blue Air vrea să meargă anul viitor la bursă pentru a strânge 50-60 de milioane de euro pentru investiţii „Aceasta este cifra necesară ca să reluăm creşterea”

    Blue Air, cea mai mare companie privată românească de transport aerian, vrea să se împrumute pe bursă prin listarea de obligaţiuni de până la 50-60 de milioane de euro, ofertă care ar putea demara în toamna anului viitor. Această etapă ar putea fi urmată de listarea pe bursă, conform informaţiilor furnizate de companie.

    „Ne-am propus să atragem 50-60 de milioane de euro din emisiunea de obligaţiuni. Aceasta este cifra necesară ca să reluăm creşterea şi să putem planifica si ajusta capacitatea pentru a deservi destinaţiile noi pe care le avem în plan pentru vara anului 2021. Listarea se va face probabil peste încă doi ani. Depinde de cât de mult vom putea accelera creşterea pentru că vrem să ajungem la o dimensiune a businessului şi la un nivel de profitabilitate care să fie atractiv pentru investitori”, a spus pentru ZF Oana Petrescu, CEO al Blue Air Aviation, companie controlată de Teodor Cristian Rada  (90%) şi grupul german din sectorul de logistică Zeitfracht (10%).

    Recent, compania şi-a schimbat modul de raportare al rezultatelor financiare şi a trecut la raportarea pe standarde IFRS. În anul financiar ce s-a terminat la 30 septembrie 2019,  Blue Air a realizat un profit operaţional IFRS de aproximativ 8 mil. euro, ceea  ce reprezintă un rezultat cu 27 mil. euro mai bun faţă de rezultatul anului financiar 2018, când a înregistrat o pierdere operaţională de 19 mil. euro (tot conform IFRS), conform informaţiilor furnizate de companie.  Înainte de costurile de restructurare, profitul net al anului financiar 2019 este în jurul a 3-4 milioane de euro,  iar  cu costurile de restructurare ajungem la break-even, a precizat Oana Petrescu. Ca cifră de afaceri, Blue Air a terminat anul financiar 2019 cu o cifră de afaceri de 390 de milioane de euro (fără taxe de pasageri, conform raportării IFRS).

    „Pentru anul financiar 2020 ne-am propus să rămânem la un nivel comparativ de venituri si de pasageri, în jur de 4,5 milioane de pasageri, dar cu rezultate financiare mult mai bune care să ne asigure o platformă solida pentru ca din 2021 să reluăm creşterea”, a declarat Oana Petrescu, care a venit la conducerea companiei în luna mai a acestui an. Ea s-a alăturat echipei Blue Air în ianuarie 2018, ca chief financial officer interimar şi turnaround manager. Ea are o experienţă de 28 de ani în finanţe, IT şi management comercial. Anterior, Oana Petrescu a fost partener de audit, risc advisory şi consultanţăa la Arthur Andersen, Ernst & Young şi Deloitte, precum şi vicepreşedinte executiv la Banca Comercială Romană – după privatizare.

    Ea spune că anul acesta compania a trecut printr-o serie de schimbări, inclusiv renunţarea la unele rute, menite să readucă compania pe profit. În anul calendaristic 2018, Blue Air Aviation a avut o  pierdere netă de 31 mil. euro şi o cifră de afaceri de 497 mil. euro după standardele româneşti de contabilitate.

    “Anul acesta principala noastră ţintă a fost să revenim la profitabilitate. După trei ani de creştere accelerată compania ajunsese într-o faza în care devenise tot mai greu să asigurăm independenţa businessului şi trebuia să demonstrăm atât partenerilor cât şi pasagerilor şi colegilor noştri că putem folosi capabilităţile construite (flota, baze, destinaţii, brand, cota de piata) ca bază pentru un business sustenabil”.

    Compania va renunţa treptat la avioanele clasice din flotă şi aşteaptă cele 12 aeronave Boeing 737 – MAX 8 comandate in 2016. După tragedia din Etiopia în care a fost implicat un astfel de model, Administraţia Aviaţiei Civile din China a decis ca toate companiile aeriene să suspende efectuarea zborurilor cu modelul Boeing 737- MAX 8, ca măsura de precauţie, aici fiind operată una din cele mai mari flote din acest model.

    Blue Air are în prezent o flotă formată din 25 de aeronave, iar anul viitor şi-a propus să opereze zboruri cu maximum 20 de aeronave- atât pentru a facilita reînnoirea flotei, cât şi pentru a stabiliza financiar compania înainte de a relua procesul de creştere.

    „Vrem să renunţăm la avioanele de generaţie mai veche până în iunie anul viitor. Deja în toamna aceasta o să începem un proces de retragere a acestor aeronave treptat astfel că până in iunie anul viitor vom ajunge să zburăm doar cu patru avioane de generaţie mai veche. (…) Ţinta noastra este ca din 2021 sa avem o flotă completa de aeronave de generaţie nouă. Astfel, planul este ca până la sfârşitul anului viitor să retragem treptat toate avioanele Boeing 737 300, 400 şi 500”, a precizat Oana Petrescu.

    Blue Air Aviation este fosta companie Blue Air Airline Management Solution, înfiinţată de Teodor Cristian Rada, Marius Puiu, Tudor Constantinescu şi Luciana Păunescu. Aceştia au înfiinţat compania cu puţin înainte de a prelua businessul de la omul de afaceri Nelu Iordache. Sub umbrela noilor acţionari, Blue Air a urcat pe locul doi în topul celor mai mari companii aeriene prezente pe plan local, depăşind compania de stat Tarom ca număr de pasageri. Ulterior, Marius Puiu, Tudor Constantinescu şi Luciana Păunescu au ieşit din acţionariatul companiei.

     

     

     

  • Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri: Există finanţare din belşug în România, dar multe firme sunt supraîndatorate

    Fondurile de investiţii apărute în piaţă în ultimul an, de la cele de private equity şi până la cele de tip growth, alături de programele de finanţare publice precum Startup Nation oferă antrprenorilor mai multe variante de finanţare ca niciodată, însă gradul de îndatorare extrem de ridicat pe care îl au multe companii din România reprezintă o piedică, apreciază pentru ZF Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri.

    „Finanţare, la modul general, există în România. Chiar din belşug. Problema este că multe firme din România sunt în general supraîndatorate. Fie nu fac profit şi apelează la datorie pentru a supravieţui, fie fac profit, însă antreprenorul îl scoate din firmă ca dividende. Există statistici care spun că sub 10% din firmele din România sunt finanţabile pe termen lung de către bănci şi alte instituţii financiare. Aşadar, întrebarea pentru un antreprenor este: cum faci să ai indicatori financiari pentru a fi între acei 10%”, explică Cristian Tudorescu, consultant financiar experienţă de peste 15 ani în pieţele de capital şi de peste 4 ani în consilierea financiară a IMM-urilor.

    Citiţi mai multe pe ZF.ro

  • Mai mulţi bani pentru IMM-uri

    Înfiinţată în octombrie 2016, Iniţiativa pentru IMM-uri (program operaţional aferent exerciţiului financiar multianual 2014-2020, fondurile putând fi accesate până în 2023) face parte dintr-un program mai amplu al Comisiei Europene şi al grupului BEI, care beneficiază de finanţare din partea Uniunii Europene prin programele operaţionale FEDER şi Horizon 2020. Iniţiativa urmăreşte încurajarea statelor membre să îşi dubleze volumul fondurilor structurale şi de investiţie disponibile prin instrumente financiare în perioada 2014-2020 şi stimularea competitivităţii IMM-urilor printr-un acces mai bun la finanţare. Iniţiativa pentru IMM-uri a fost dezvoltată ca instrument de răspuns rapid şi eficient pentru majorarea creditării în economia reală, creării de locuri de muncă şi stimulării creşterii.

    Luând ca punct de reper succesul de până acum al Iniţiativei pentru IMM-uri în România, autorităţile române au alocat suplimentar 150 milioane de euro din Programul Operaţional Regional, cu cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), ridicând bugetul Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) din cadrul iniţiativei până la 250 milioane de euro. Prin această creştere şi împreună cu resursele suplimentare din partea grupului BEI şi a Comisiei Europene, până la 1,38 miliarde euro sunt disponibili pentru companiile româneşti graţie Iniţiativei pentru IMM-uri. Acordurile cu instituţiile financiare urmăresc să faciliteze accesul la finanţare al firmelor româneşti, prin garanţii de 60% pentru fiecare împrumut şi prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci.

    Potrivit reprezentanţilor BEI, 5.000 de IMM-uri ar putea primi finanţări până în 2023. De la lansarea programului şi până în prezent, instituţia a oferit finanţări de 451 milioane euro unui număr de 1.801 beneficiari. În aceeaşi perioadă de timp, cu ajutorul finanţărilor garantate prin Fondul European de Investiţii (FEI – parte a grupului BEI care dezvoltă instrumente de capital de risc şi pentru creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare, care vizează în mod specific acest segment de piaţă) s-au creat peste 63.000 de locuri de muncă, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Băncile incluse în programul extins, care au semnat sau sunt pe cale să semneze acorduri cu BEI, sunt CEC Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD-SocGen, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank, ING Bank şi UniCredit Bank.

    Contribuţia statului român era de 100 de milioane de euro, iar acum a crescut la 250 de milioane de euro, a explicat Andrew McDowell, vicepreşedintele BEI, în cadrul unui interviu acordat Business Magazin. „Băncile sunt, evident, cele care împrumută companiile, având garanţii din partea FEI care acoperă 60% din valoarea acestor împrumuturi. Acest sistem funcţionează pentru că garanţia este valabilă indiferent de valoarea împrumutului, prin urmare, oricare ar fi expunerea băncii, riscul este redus cu 60%.” Capitalul pe care banca trebuie să îl pună la dispoziţie pentru aceste împrumuturi este mult mai mic, în condiţiile în care creditarea IMM-urilor este oricum un proces extrem de riscant. În concluzie, întreaga procedură este mai profitabilă pentru bănci, acestea având o dispoziţie crescută spre creditarea IMM-urilor.

    „Este vorba de bănci comerciale, este normal să aibă în vedere profitul”, notează McDowell. Mai mult, datorită susţinerii FEI, băncile pot acum oferi credite IMM-urilor fără a mai cere garanţii. „Dacă ne uităm la sectoarele care cresc astăzi în România – IT, spre exemplu – companiile au început să investească în aşa-numitele bunuri intangibile pe care nu le pot oferi drept garanţie la bănci. Astfel, în economia modernă apar probleme de autofinanţare; acest program merge bine pentru că societăţile răspund bine la el.” Grupul BEI nu are cum să satisfacă toate nevoile de finanţare ale IMM-urilor din economia românească, subliniază McDowell, care însă crede că aportul este unul substanţial. „Investiţiile net în România se ridică la aproximativ 25-30 de miliarde de euro; sectorul privat reprezintă o treime, deci vorbim de aproximativ 10 miliarde, iar IMM-urile reprezintă jumătate, deci probabil 5 miliarde – e un calcul «pe şerveţel», dar ideea este că finanţarea oferită de FEI e una destul de importantă.”

    Iniţiativa IMM există în mai multe state, iar nivelul garanţiilor diferă, dar cea de 60% e în partea superioară, de obicei fiind vorba de un nivel de 50%, explică vicepreşedintele BEI. „Depinde de bănci, pentru că ele trebuie să plătească pentru aceste garanţii. McDowell spune însă că sumele plătite de bănci sunt mici, fiind programe derulate pe baza fondurilor structurale. „În opinia mea, aş spune că Iniţiativa IMM a avut, de departe, cel mai mult succes în România, pentru că aici am găsit o capitalizare de piaţă mai mare decât în Spania, Finlanda sau în alte state unde derulăm programul.”

    Andrew McDowell crede că situaţia economică actuală e una stabilă, dar spune că dacă nu există suficiente investiţii în economie, BEI va lucra alături de guvernul României pentru îmbunătăţirea mediului pentru finanţare, „pentru că fără investiţii nete directe nu se va putea susţine creşterea economică pe termen lung. Aceasta e o serioasă provocare. Investiţiile străine pot genera un transfer de tehnologie care e de multe ori extrem de folositor, dar cheia pentru ţările care îşi doresc investiţii străine este să aibă politici care să permită absorbţia tehnologiei şi economia locală să aibă de câştigat din asta. Aş spune totuşi că provocarea este creşterea investiţiilor private în general, atât cele străine cât şi cele din interiorul ţării”, încheie el.

    Hubert Cottogni, director în cadrul Fondului European de Investiţii, a declarat la rândul său că folosirea resurselor FESI împreună cu cele ale grupului BEI şi ale UE „este o modalitate excelentă de a obţine mai mult cu mai puţin. Aceasta permite FEI să îşi asume o parte din riscul intermediarilor financiari în beneficiul final al IMM-urilor româneşti. Resursele suplimentare FESI puse la dispoziţie de România, multiplicate prin împrumuturi comerciale, vor genera până la 1,38 miliarde EUR în împrumuturi noi pentru IMM-urile din România.” Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene, instituţia de creditare pe termen lung a UE – de altfel, este entitatea cu cel mai mare volum de împrumuturi şi credite din lume. Instituţia oferă finanţare şi expertiză pentru proiecte de investiţii solide şi durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90% din activitatea BEI vizează Europa, însă Banca sprijină, de asemenea, politicile externe şi de dezvoltare ale UE. 

  • Roboţii vor înlocui aproximativ 200.000 de angajaţi din sectorul bancar în următorii 10 ani doar în Statele Unite

    Progresele tehnologice şi răspândirea automatizărilor vor genera în cea mai mare reducere a numărului de angajaţi înregistrată vreodată de industria bancară americană, conform unui studiu Wells Fargo & Co, citat de Bloomberg.

    Companiile din industria financiară cheltuie anual circa 150 de miliarde de dolari în dezvoltarea noilor tehnologii, mai mult decât orice altă industrie.

    Scopul investiţiilor masive derulate de grupurile financiare este de a-şi reduce costurile pe termen lung, în contextul în care, în prezent, jumătate din cheltuielile unei bănci sunt reprezentate de remuneraţiile angajaţilor.

    Angajaţii care urmează să fie afectaţi vor fi atât cei din back office şi sucursale, cât şi cei din call center şi corporate, astfel încât numărul celor afectaţi de concedieri poate varia între 20% şi 33% din totalul angajaţilor. Joburile din tech, vânzări şi consultanţă vor avea cel mai puţin de suferit.

    „Vor fi schimbări dramatice în punctele de lucru cu publicul, atât interne, cât şi externe. (…) Vedem deja semne de schimbare în ceea ce priveşte chatboţii. Unii oameni nu au idee că discută cu un robot IA pentru că tot ce fac este să răspună la întrebări”, spune Michael Tang, unul dintre consultanţii principali în serviciile de inovare financiară la nivel global, în studiul realizat pentru Wells Fargo.

    Analistul veteran Mike Mayo s-a alăturat şefilor de bănci şi firmelor de consultanţă care încearcă să prezică reduceri masive de personal în industria bancară în toiul procesului de automatizare. Bancherii şi comercianţii sunt, din punct de vedere istoric, cele mai valoroase active ale firmelor de finanţe, iar numărul acestora urmează să se reducă cu aproape o treime, odată cu progresele robotizării, declara McKinsey & Co în luna mai.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.