Tag: falsificare
-
Vicepreşedinte al Colegiului Fizicienilor: OPT falşi fizicieni lucrează în spitalele din România. Majoritatea sunt în Capitală
Vicepreşedintele pe Moldova al Colegiului Fizicienilor Medicali din România, Marin Bodale, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că există opt fizicieni medicali falşi care lucrează în spitale, majoritatea fiind în Bucureşti, la spitale publice sau private.”Au fost care au practicat şi în Iaşi la Institutul Regional de Oncologie şi s-au mutat anul trecut, dacă nu greşesc, la Spitalul Judeţean Bacău. Au fost angajaţi la Spitalul Judeţean Arad, la Spitalul Municipal Blaj, la spitalul orăţenesc Roşiorii de Vede. Sunt în mai multe spitale, nu numai într-un loc”, a afirmat Marin Bodale.Potrivit acestuia, falşilor fizicieni le-a fost atrasă atenţia, chiar din anii 2016 şi 2017, să nu practice profesia de fizician medical fără o recunoştere sau să se adreseze intituţiilor abilitate pentru a obţine codul de parafă.„Nu au obţinut niciunul dintre ei codul de parafă, iar o parte am sesizat conducerile spitalelor care i-au angajat, iar cei de la spital au creat posturi unicat dedicate pentru anumite persoane, de exemplu, fizician medical cu specialitatea de bioinginerie, care nu există. Bioinginerie care este o cu totul altă facultate, pregăteşte bioingineri, iar fizica medicală are alte specialităţi ca radioterapie, imagistică medicală, radiodiagnostică, laser medical, optică medicală, analiză medicală, dar nu în bioinginerie. -
Un nou caz de medic fals: O femeie şi-ar fi falsificat diploma şi a lucrat ani de zile cu pacienţii
Jurnaliştii de la Libertatea au scris despre încă un caz de fals medic care activa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov.
Este vorba despre Raluca Daniela Birsan, în vârstă de 30 de ani, care şi-ar fi falsificat diploma de studii şi, pe baza unui contract de voluntar cu activitate medicală, ar fi lucrat 10 ani cu pacienţii la Secţia de Ginecologie a Spitalului de Urgenţă Ilfov.Chestionată de către jurnalişti, femeia a precizat că ea nu a efectuat operaţii sau alte procedee medicale, ci doar servea instrumentarul şi scria după dictare. Însă pacienţii au mărturisit că ea le-a închis operaţiile, se mai arată în sursa citată. -
Câţi ani de închisoare poate primi medicul fals italian de la judecătorii din România
Ciprian Nastasiu, avocatul lui Matteo Politi, ciatt de Digi 24: „În acest moment, licenţa de absolvire de la Universitatea din Pristina, din Serbia, este atestată la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului.Deci este atestată, el este în acest moment absolventul unei facultăţi de Medicină. Nu este un medic fals. A prezentat documentele, deci toate documentele au fost depuse, inclusiv către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei”Poliţia Română: „I-am atribuit acestui cetăţean calitatea de suspect pentru infracţiunea de înşelăciune. Între timp, Colegiul Medicilor a adresat în ianuarie o plângere, această plângere a fost reunită, se fac cercetări şi pentru a se stabili dacă a exercitat o profesie fără a avea autorizarea necesară.Cetăţeanul italian a fost condamnat în Italia pentru fapte asemănătoare, de asemenea autorităţile italiene ne-au comunicat că el nu figurează în tabloul medicilor din Italia”.Dacă este găsit vinovat pentru folosire de nume sau calităţi mincinoase, Matteo Politi riscă până la 5 ani de închisoare. -
Chirurgul fals italian, vizat şi într-un dosar de înşelăciune. A minţit că deţine o clinică privată
În data de 20 noiembrie 2018, două persoane au formulat o plângere la Secţia 4 de Poliţie, în care sesizau că un cetăţean străin i-a inşelat, spunându-le că este proprietarul unei clinici private şi că poate să le închirieze un spaţiu în acea unitate. Acesta i-a păgubit pe cei doi reclamanţi de o sumă de bani achitată ca garanţie pentru închirierea spaţiului, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit aceleiaşi surse, cercetările sunt desfăşurate sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi vizează infracţiunea de înşelăciune. Bărbatul este chirurgul fals italian, descoperit că a efectuat operaţii în România, deşi nu deţinea atestatele necesare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Medic fals angajat la mai multe clinici private din Bucureşti. A făcut mai multe operaţii, deşi are doar 8 clase
Sorina Pintea a spus că momentan nu ştie de ce respectivul cetăţean a fost angajat fără a avea drept de liberă practică.
“Am aflat din presă despre caz. Nu a adus toate documentele. Ministerul Sănătăţii a analizat documentele pe care le-a adus, de fapt nu le-a adus personal, a avut o împuternicire avocaţială, o doamnă avocat, am înţeles, şi pentru că nu avea toate documentele nu a primit avizul, adică echivalarea diplomei. Nu am de unde să ştiu (câţi oameni a operat -n.r.)”, a declarat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a mai anunţat că nu ştie câţi pacienţi a operat respectivul bărbat sau în ce clinici şi-a desfăşurat ilegal activitatea.
“Sunt şi alte ţări care s-au confruntat cu acest tip de probleme, dar mă pune pe gânduri referitor la ceea ce spuneam despre faptul că şi sistemul public şi sistemul privat trebuie să aibă aceleaşi reguli de funcţionare, de organizare, de raportare mai ales pentru că da, a operat în clinici private fără a avea dreptul de liberă practică, cu o parafă.
-
Fenomen BIZAR: Ţara în care oamenii merg de bună voie la ÎNCHISOARE şi plătesc pentru asta! Este incredibil ce se întâmplă după ce deţinuţii ajung în celule
„Această închisoare îmi oferă sentimentul libertăţii”, a declarat Park Hye-ri, în vârstă de 28 de ani, pentru Reuters. El este unul dintre clienţii închisorii false. O zi petrecută într-o celulă din această instituţie privată de „detenţie” costă 90 de dolari.Deschisă în 2013, „închisoarea” Prison Inside Me a găzduit mai mult de 2.000 de persoane. Mulţi dintre clienţi sunt angajaţi stresaţi din birouri.Regulile închisorii sunt stricte. Clienţii nu au voie să discute cu alţi „prizonieri” şi trebuie să predea telefoanele mobile şi ceasurile. Înainte de a intra în celule, deţinutul primeşte o uniformă albastră, un covoraş de yoga, un set pentru a-şi prepara ceai, un creion şi un carneţel. Dormitul se face direct pe podea, iar în fiecare celulă se găseşte o mică toaletă, dar nu şi o oglindă. Hrana primită de clienţi este simplă: cartofi dulci şi shake de banane seara şi terci de orez dimineaţa. -
Mii de MEDICI STRĂINI sunt verificaţi după ce UN FALS PSIHIATRU a fost lăsat să profeseze 22 de ani
Autorităţile britanice au decis să verifice autenticitatea diplomelor prezentate de medicii străini, după ce s-a dovedit că un fals psihiatru a profesat fără calificarea necesară timp de 22 de ani, anunţă CNN.Zholia Alemi a fost arestată pentru fraudă în luna octombrie, după ce păcălit organismele profesionale din Marea Britanie, susţinând că este absolventă a Universităţii din Auckland, Noua Zeelandă. Înşelăciunea a fost descoperită după ce femeia a schimbat testamentul unui client în vârstă, pentru a fi menţionată ca beneficiar.Ea a lucrat ca psihiatru într-un centru pentru oameni cu boli psihice.Deşi a negat acuzaţiile de fraudă, ea a fost găsită vinovată şi a fost condamnată la cinci ani de închisoare.Consiliul General Medical din Marea Britanie şi-a cerut scuze pentru verificările inadecvate făcute în anii 90 şi pentru orice daune ar fi produs acest lucru pacienţilor.
-
Carmen Dan: Moţiunea, o compunere fără argumente raţionale. Este fals că am ascuns raportul
„Sunt acuzată de muşamalizarea oricărei discuţii şi de fuga de Parlament. Pe 11 august am prezentat într-o conferinţă de presă datele preliminare referitoare la acţiunile din 10 august. În 19 august, am prezentat raportul. Aţi reclamat că raportul a fost ascuns timp de două săptămâni, însă pentru că MAI să poată să pună la dispoziţia parlamentarilor un raport clasificat trebuie îndeplinită o precedură. În 21 august, la comisia de apărara din Camera Deputaţilor, această procedură nu era îndeplinită, iar pe 22 august Parchetul ne-a solicitat acest raport. Prin urmare, ca să nu fim acuzaţi că am diseminat documente care ar putea constitui probe într-un dosar, am solicitat Parchetului opinia cu privire la transmiterea raportului, iar în urma răspunsului primit, în 30 august, am făcut demersurile pentru transmiterea documentului către comisiile parlamentare. Aşadar, este falsă tema că acest raport a fost ascuns”, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul de Interne, Carmen Dan.
Ministrul de Interne, Carmen Dan a adăugat că opoziţia nu are argumente raţionale să îi ceară demisia.
„Am citit cu atenţie textul moţiunii şi am constatat o lipsă totală de argumente raţionale care să susţină cererile din acest document. Absenţa unor fapte şi situaţii concrete este pueril acoperită de un joc pueril, superficial, susţinut de abordări mediatice şi păreri nefundamentate legal (…) Această compunere denumită moţiune nu conţine fapte, realităţi, evenimente, ci doar pasaje regăsite în presă”, a precizat ministrul de Interne.
-
Pliante ANTI-VACCINARE cu informaţii false, distribuite în cutiile poştale: Vaccinul ROR conţine celule de FETUŞI AVORTAŢI. Reacţia ministrului Sănătăţii
”Vaccinurile utilizate în România sunt sigure şi eficace, fiind verificate după cele mai înalte standarde de calitate existente în lume. Ministerul Sănătăţii se delimitează ferm de campania de dezinformare şi manipulare referitoare la ineficienţa şi riscurile vaccinării, apărută în spaţiul public, pe reţelele de socializare sau prin materiale tipărite, distribuite în zone aglomerate sau în cutiile poştale”, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată mai precizează că autorii campaniei iniţiate împotriva vaccinării utilizează – fără aprobarea Ministerului Sănătăţii sau a partenerilor săi – identitatea vizuală a campaniei, precum însemnele oficiale ale instituţiilor partenere, iar ”materialele conţin informaţii false care pot induce în eroare părinţii şi pot pune în pericol sănătatea populaţiei”.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, va face demersurile legale astfel încât responsabilii campaniei anti-vaccinare să răspundă pentru faptele lor.
“Condamn gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalităţi iresponsabile de dezinformare, cu consecinţe grave pentru sănătatea populaţiei. Am însă, convingerea că populaţia nu poate fi păcălită cu astfel de tertipuri şi voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca părinţii să fie informaţi corect, astfel încât să ia cea mai bună decizie, de a-şi vaccina copiii şi de a le asigura astfel o viaţă sănătoasă. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor, ce pun în pericol sănătatea publică”, a declarat Sorina Pintea.
Cititi mai multe pe www.gandul.info