Fraţii Ţarnaev sunt suspectaţi că au comis atentatul, care s-a soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea altor 264 în timpul maratonului de la Boston, cu ajutorul unor simple oale sub presiune umplute cu bile metalice şi cuie şi a unui exploziv artizanal.
Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, ucis în cursul urmării lansate de poliţie, a fost acuzat de fratele mai mic, Djohar, că a organizat atacurile, deoarece “a vrut să impiedice ca islamul să fie atacat”, potrivit unei surse guvernamentale citate de CNN.
De pe patul de spital, tânărul, în vârstă de 19 ani, le-a spus anchetatorilor că nu au beneficiat de sprijin financiar şi nu au avut legături cu grupări teroriste străine, potrivit ABC.
În pofida victoriei strânse obţinute de un partid de centru la alegerile de duminică, aproape în fiecare zi izbucnesc violenţe extremiste la Atena sau în alte zone ale ţării: neonazişti împotriva imigraţiei, anarhişti şi militanţi de stânga. Situaţia din Grecia aminteşte de Republica de la Weimar: violenţă (şi banalizarea ei), ură, furie, polarizare, teamă, disperare şi resemnare, susţine Aristides Hatzis, profesor asociat de drept şi economie la Universitatea din Atena, deţinătorul blogului GreekCrisis.net, potrivit paginii electronice a Financiale Times. Rezultatele electorale demonstrează pericolul în care este pusă democraţia greacă. Partidul de centru-dreapta Noua Democraţie a câştigat alegerile, dar Parlamentul, pentru prima dată în istoria Greciei, va fi plin de extremişti. În afară de neonazişti şi partidul comunist stalinist, mai este şi Syriza, formaţiune al cărei lider este un admirator al lui Mao Zedong, Fidel Castro şi Hugo Chavez. În plus, cei trei protagonişti ai unui incident violent transmis în direct la televiziune săptămâna trecută au fost, de asemenea, aleşi în Parlament.
Declanşatorul a fost ameninţarea deputatului PSD Adrian Solomon că dacă premierul Ungureanu va veni la Bârlad fără să anunţe primăria, ar putea avea soarta lui Aldo Moro. Pornind de aici, au fost rememorate apelativul “camarad” adresat de Crin Antonescu şi Victor Ponta participanţilor la mitingul USL din 7 aprilie, gafa lui Dan Şova cum că românii n-au participat la pogromurile contra evreilor, de apariţia lui Radu Mazăre în uniformă nazistă, remarca de pe Facebook a Olguţei Vasilescu despre Mihai-Răzvan Ungureanu că “oamenii ca el erau împuşcaţi pentru înaltă trădare, în alte vremuri”, dar şi insistenţa USL de a critica programul de vânzări ale companiilor de stat către firme străine, insistenţă taxată de PR-ul puterii drept naţionalism comunist şi xenofobie.
Interesant e că opoziţia nu numai că n-a observat tactica, dar a continuat, nonşalant şi grosolan, să-i ofere muniţie proaspătă: Victor Ponta a spus despre guvernanţi că “nici dacă-i împuşti nu e suficient”, cu referire la tergiversarea intenţionată de către putere a rezolvării greşelii prin care 2,2 milioane de pensionari au fost puşi să plătească CASS.
În aceste condiţii, ascensiunea USL în urma moţiunii de cenzură le-a prilejuit comentatorilor fostei puteri, cel puţin pe internet, un tur de forţă remarcabil, cu avertismente mecanic-disperate că useliştii vor trece la un program de răzbunări în stilul anilor ’50 faţă de pedelişti şi de susţinătorii lor, care vor fi prigoniţi, expropriaţi, judecaţi sau pur şi simplu vânaţi pe stradă şi omorâţi. La aceasta se adaugă şi prezicerile că economia va cădea, leul se va prăbuşi, investitorii vor fugi ca potârnichile, ţara va fi dată afară din UE şi NATO şi se va institui teroarea comunistă, precum şi concluzia standard care îi îndeamnă pe cititori să emigreze ca să-şi scape pielea.
Principalul suspect, arestat de politie, este Anders Behring
Breivik (foto), un tanar blond in varsta de 32 de ani, cu
constitutie atletica, despre care un prieten citat de presa
norvegiana afirma ca ar fi devenit extremist de dreapta inainte sa
fi implinit 30 de ani. Conform politistilor, Breivik si-a exprimat
convingeri puternic nationaliste si islamofobe in diverse discutii
de pe net si se opunea ferm multiculturalismului, socialismului,
politicilor guvernamentale prea liberale in raport cu imigrantii si
ideii ca persoane de culturi si religii diferite pot convietui
pasnic in aceeasi tara. Dupa parerea lui, singurul partid
conservator autentic ar fi la ora actuala Partidul Libertatii din
Olanda, condus de Geert Wilders, cunoscut pentru campaniile sale
contra “islamizarii Olandei”.
Posesor de cont Facebook unde se declara crestin, adept al
ideilor politice conservatoare, pasionat de vanatoare, muzica
trance, filmele gen “300” sau “Gladiator” si jocurile video gen
“Modern Warfare”, extremistul isi deschisese la 17 iulie si un cont
de Twitter, unde publicase un singur mesaj: “Un om care are o
convingere este egal cu forta a 100.000 care au doar interese” – un
citat din filozoful John Stuart Mill.
Breivik a studiat la Scoala Comerciala din Oslo si a infiintat
in 2009 o companie, Breivik Geofarm, prin care administra o ferma
de legume si pepeni in estul tarii, unde avea un depozit de
ingrasaminte si alte produse chimice pe care le-ar fi putut folosi
pentru a confectiona explozibile, transmit agentiile de presa. El
avea permis de port-arma, doua arme de foc inregistrate pe numele
sau si era membru al Clubului Tragatorilor din Oslo. O angajata a
unei cooperative a declarat pentru CNN ca suspectul a cumparat in
luna mai de la ea 6 tone de substante chimice folosite pentru
fertilizarea terenurilor.
Politia a confirmat sambata ca individul se face responsabil
atat de atentatul cu bomba de la Oslo in care si-au pierdut viata
cel putin sapte oameni, cat si de masacrul de la tabara de tineret
a Partidului Laburist din insula Utoeya, in care au pierit 84 de
adolescenti si tineri. Politistii au declarat ca suspectul este
cooperant si ca doreste sa discute cu ei motivele dublului
atentat.
Atentatul de la Oslo a vizat biroul premierului Jens
Stoltenberg, care nu se afla insa la fata locului, si s-a soldat cu
distrugeri la mai multe cladiri din zona, intre care cea a
Ministerului Petrolului.
Ulterior, Breivik s-a deplasat cu feribotul pe insula Utoeya,
unde avea loc conventia de tineret a Partidului Laburist, de
guvernamant. Premierul Jens Stoltenberg urma sa se deplaseze si el
sambata pe insula, aflata la circa 35 km de Oslo, ca sa participe
la conventie. Martorii afirma ca atacatorul a tras la intamplare in
multimea de tineri aflati in tabara de vara de pe insula, numarul
victimelor ajungand la 84.
Printre victimele de pe insula Utoeya se afla adolescenti intre
14 si 20 de ani. Multi dintre ei au sarit in lacul Tyrifjord de
langa insula ca sa scape, iar unii si-au pierdut viata inecandu-se
in busculada creata. “Noi eram in sala de mese cand am auzit
strigate si panica afara. Lumea fugea in toate directiile,
ingrozita. Atacatorul avea o pusca si era imbracat in politist. Se
prefacea ca ne ajuta si ne chema la el. Am vazut oameni impuscati.
A fost un haos total”, a declarat Jorgen Benone, un supravietuitor.
Un altul a declarat ca atacatorul a urlat “O
sa va omor pe toti!”.
“O insula a paradisului s-a transformat intr-un iad”, a declarat
premierul Jens Stoltenberg, care a adaugat ca nu vrea sa faca
speculatii asupra motivelor actului criminal. “Fata de alte tari,
n-as spune ca avem o mare problema in Norvegia cu extremistii de
dreapta. Dar exista anumite grupari de extrema dreapta, iar politia
le cunoaste.”
Stoltenberg a afirmat ca bilantul victimelor este cel mai mare
inregistrat intr-o singura zi in Norvegia de la razboi pana acum.
Este cel mai sangeros atentat terorist din Europa dupa cel din 2004
de la Madrid, in care au pierit 191 de oameni.
Toata noaptea, vase si elicoptere au explorat zona, cautand
supravietuitori. Politia a gasit pe insula dispozitive explozive
nedetonate. Politistii s-au deplasat la locuinta lui Breivik pentru
cercetari, iar la cladirile guvernamentale si in mai multe puncte
ale orasului au fost mobilizati militari pentru paza.
Breivik locuia intr-un apartament la Oslo impreuna cu mama sa,
era necasatorit si nu avea cazier. Daca va fi gasit vinovat,
ucigasul risca o pedeapsa cu inchisoarea de pana la 21 de ani.