Tag: extradare

  • Tudorel Toader, despre cererea lui Sebastian Ghiţă de suspendare a extrădării: Să se adreseze instanţei din Serbia, nu Ministerului Justiţiei. Nu l-am văzut pe Ghiţă

    “Nu poartă un inculpat dialog direct cu ministrul Justiţiei, oricare ar fi el. El are o procedură de extrădare în Serbia şi trebuie să se adreseze instanţei din Serbia, nu Ministerului Justiţiei din România. Nu-mi cereţi acum, aici, eu să comentez ce au comentat unii la televizor. Ministrul discută oficial, pe canale oficiale, prin documente înregistrate oficial. Nu mă puneţi pe mine acuma să comentez, nici nu am văzut aseară, eram pe drum, veneam, să comentez ce a spus nu ştiu cine la televizor”, a declarat Tudorel Toader.

    Ministrul Justiţiei a precizat că nu l-a văzut pe Sebastian Ghiţă, pe parcursul vizitei sale în Serbia.

    “Exclus (să mă întâlnesc cu Sebastian Ghiţă în Serbia -n.r.). Cum să se întâlnească un ministru al Justiţiei cu cineva care este în procedură de extrădare? Unii m-au întrebat dacă participă la discuţii cu ministrul Justiţiei. Este absolut imposibil. Nu că nu am avut, nici măcar nu l-am văzut cum nu l-aţi văzut nici dumneavoastră ieri sau alaltăieri”, a completat Toader.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A furat 1 miliard de lire sterline pe care i-a cheltuit pe petreceri apoi s-a predat singur poliţiei

    Miliardarul Vijay Mallya, care trăieşte într-un conac din Hertfordshire, cunoscut sub numele de „The King of Good Times”, s-a prezentat voluntar o secţie de poliţie din Londra. Autorităţile indiene cer ca magnatul să fie extradat, el fiind vinovat de dispariţia a peste 8500 de locuri de muncă, odată cu prăbuşirea companiei aeriene Kingfisher Airlines. 

    La o audiere preliminară în cadrul tribunalului Westminster, lui Mallya, în vârstă de 61 de ani, i s-a acordat o cauţiune condiţionată de 650.000 lire sterline, iar cazul a fost suspendat până la 17 mai.

    Guvernul indian, care i-a retras paşaportul diplomatic Mallya din aprilie anul trecut, în încercarea de a-l aduce în ţara de origine, a salutat arestarea lui, spunând că nu va ierta pe cineva care a creat o asemenea fraudă. Pe de altă parte, Mallya a negat orice ilegalitate la începutul acestui an. „Nicio rupie nu a fost folosită în mod abuziv“, a declarat acesta. Investigatorii care îl anchetau pe baronul local a cerut tribunalului din New Delhi prezenţa acestuia în timpul procedurilor, însă Mallaya nu a cooperat cu aceştia, ci a ignorat de trei ori citaţiile lor.

    Mallya a fost renumit pentru stilul său de viaţă ostentativ şi petrecerile generoase la care a participat alături de fotomodele şi vedete din Bollywood. De multe ori a fost asemănat cu magnatul britanic Richard Branson, atât pentru stilul de viaţă, cât şi pentru investiţiile sale în producerea băuturilor alcoolice, în aviaţie sau sport. 

     

  • Sebastian Ghiţă, PRINS la Belgrad. Avea la el documente false, de Slovenia

    Fostul deputat, căutat cu mandat de arestare în două dosare penale, a dispărut din ţară de aproape 4 luni, de sub supravegherea poliţiştilor de la Direcţia Operaţiuni Speciale. În această dimineaţă, ministrul de Interne Carmen Dan a încercat să prezinte prinderea lui Ghiţă drept un succes, spunând că poliţia şi-a făcut datoria.

    România nu are un tratat de extrădare direct cu Serbia, însă ambele state sunt semnatare ale Convenţiei Europene privind extrădarea, iar între România şi Serbia există în vigoare un tratat moştenit de pe vremea comuniştilor, care acoperă şi extrădarea. Măsura trimiterii lui Ghiţă în România trebuie decisă de un judecător sârb.

    Ministrul de Interne: Sebastian Ghiţă era însoţit de fratele lui, care avea documente reale

    Sebastian Ghiţă, localizat şi reţinut în Belgrad, era însoţit de fratele lui, care avea documente reale, în timp ce fostul parlamentar a prezentat documente false, a declarat ministrul de interne, Carmen Dan, la Digi 24.

    “Autorităţile sârbe au avut toate informaţiile în aşa fel încât să îl poată reţine. Procedurile de extrădare sunt specifice, în acest moment statul sârb, prin poliţie, derulează proceduri specifice în sensul că vor întocmi un dosar penal pentru că a prezentat documente false, paşaport sloven. După finalizarea acestor proceduri, urmează procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiţiei. În momentul în care va fi finalizată procedura de extrădare, poliţia română se va deplasa în Serbia şi se va ocupa de activităţile specifice de însoţire, de aducere în România. În acest moment, el este sub autoritatea poliţiei sârbe”, a declarat Carmen Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce regimul Erdogan cere închiderea unor şcoli din România

    “(În spatele loviturii de stat-n.r.) sunt membrii acestei grupări Gulen de care am amintit, ai acestui cleric care stă în SUA. Acest imam are două feţe: are o reţea de şcoli, au 11 şcoli în România, au organizaţii umanitare, (…) când vorbeşte pentru presa străină transmite mesaje de toleranţă şi de prietenie. Partea sa întunecată, când vorbeşte în limba turcă, întotdeauna îşi îndeamnă suporterii să fie clandestini, să se ascundă, să aştepte momentul potrivit şi atunci când acesta vine să ajungă la cârma instituţiilor”, a afimat ambasadorul turc în România, la Realitatea TV.

    Astfel statul turc a solicitat închiderea instituţiilor şi a fundaţiilor Gülen, inclusiv cele din România. Sunt zece şcoli private după model occidental: grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, chiar şi licee, în care se învaţă limba turcă, iar susţinătorii regimului lui Erdogan văd în ele un inamic.

    Ambasadorul turc a precizat că SUA a cerut Turciei să pregătească un dosar pentru extrădarea lui Fethullah Gulen, ceea ce au făcut recent şi că vor adăuga şi informaţii suplimentare. ”Prietenii americani ne-au cerut să pregătim un dosar pentru extrădarea sa. Am făcut recent acest lucru şi vom adăuga imformţii suplimentare în acel dosar. Problema este că este dificil să găsim dovezi privind implicarea sa directă”, a spus oficialul turc.

    Iulia Nueleanu, purtătorul de cuvânt al societăţii Lumina, una dintre fundaţiile vizate de turci, a declarat, pentru ziarul Ziua de Constanţa: „Regretăm dacă a existat o asemenea solicitare, despre care noi nu avem cunoştinţă, mai ales că domnul ambasador şi nu ştim dacă şi domnul consul ne-au vizitat vreodată aceste unităţi de învăţământ, care au adus zeci de medalii şi au contribuit, practic, la creşterea prestigiului învăţământului românesc. Şcolile româneşti nu pot fi închise de niciun alt stat, o şcoală nu poate fi închisă decât dacă nu respectă legile statului care a autorizat-o să funcţioneze”.

    10 şcoli deţine în România instituţia de învăţământ Lumina

  • De ce regimul Erdogan cere închiderea unor şcoli din România

    “(În spatele loviturii de stat-n.r.) sunt membrii acestei grupări Gulen de care am amintit, ai acestui cleric care stă în SUA. Acest imam are două feţe: are o reţea de şcoli, au 11 şcoli în România, au organizaţii umanitare, (…) când vorbeşte pentru presa străină transmite mesaje de toleranţă şi de prietenie. Partea sa întunecată, când vorbeşte în limba turcă, întotdeauna îşi îndeamnă suporterii să fie clandestini, să se ascundă, să aştepte momentul potrivit şi atunci când acesta vine să ajungă la cârma instituţiilor”, a afimat ambasadorul turc în România, la Realitatea TV.

    Astfel statul turc a solicitat închiderea instituţiilor şi a fundaţiilor Gülen, inclusiv cele din România. Sunt zece şcoli private după model occidental: grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, chiar şi licee, în care se învaţă limba turcă, iar susţinătorii regimului lui Erdogan văd în ele un inamic.

    Ambasadorul turc a precizat că SUA a cerut Turciei să pregătească un dosar pentru extrădarea lui Fethullah Gulen, ceea ce au făcut recent şi că vor adăuga şi informaţii suplimentare. ”Prietenii americani ne-au cerut să pregătim un dosar pentru extrădarea sa. Am făcut recent acest lucru şi vom adăuga imformţii suplimentare în acel dosar. Problema este că este dificil să găsim dovezi privind implicarea sa directă”, a spus oficialul turc.

    Iulia Nueleanu, purtătorul de cuvânt al societăţii Lumina, una dintre fundaţiile vizate de turci, a declarat, pentru ziarul Ziua de Constanţa: „Regretăm dacă a existat o asemenea solicitare, despre care noi nu avem cunoştinţă, mai ales că domnul ambasador şi nu ştim dacă şi domnul consul ne-au vizitat vreodată aceste unităţi de învăţământ, care au adus zeci de medalii şi au contribuit, practic, la creşterea prestigiului învăţământului românesc. Şcolile româneşti nu pot fi închise de niciun alt stat, o şcoală nu poate fi închisă decât dacă nu respectă legile statului care a autorizat-o să funcţioneze”.

    10 şcoli deţine în România instituţia de învăţământ Lumina

  • Motivul surprinzător pentru care Turcia este pe cale să declare “război” cu SUA

    Statele Unite au părut să ignore până acum solicitările de extrădare a lui Fethullah Gulen.

    “Fethullah Gulen este liderul unei organizaţii teroriste. Orice ţară care îl susţine nu este prieten al Turciei şi va fi în război cu Turcia”, a adăugat Yildirim.

    Motivul surprinzător pentru care Turcia este pe cale să declare “război” cu SUA 

  • Alexander Adamescu va rămâne în libertate până la soluţionarea cererii de extrădare

    Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, a fost dus marţi în faţa unei instanţe din Londra, pentru confirmarea mandatului european de arestare, emis de Tribunalul Bucureşti, asta după ce fusese reţinut luni seară de poliţişti.

    Judecătorii au hotărât că nu se impune arestarea lui Alexander Adamescu şi că acesta să fie lăsat în libertate, până la soluţionarea cererii de extrădare în cazul său, a declarat avocatul Cătălin Breazu, apărătorul bărbatului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezvăluirile pe care le-a făcut Joaquin “El Chapo” Guzman într-un interviu cu actorul Sean Penn

    Celebrul interlop mexican Joaquin “El Chapo” Guzman i-a acordat un interviu actorului Sean Penn după ce a evadat, în timpul unei întâlniri secrete în jungla mexicană, şi urmează să fie extrădat în Statele Unite, după ce a fost arestat vineri în timp ce îşi pregătea filmul biografic, relatează CNN.

     

    Cum a fost copilăria ta?
    Îmi aduc aminte că mama făcea pâine şi eu o vindea. Vindeam portocale, sucuri, bomboane. Mama mea a muncit din greu. Am cultivat porumb, fasole. Am avut grijă de vacile bunicii şi am tăiat lemn

    Şi cum ai ajuns în industria drogurilor?
    De la 15 ani m-am implicat în asta. Unde am crescut eu, pe o fermă numită La Tuna, în municipiul Badiraguato, nu existau, nici azi, oportunităţi pentru alt fel de job. A fost singura cale prin care puteam face bani pentru a cumpăra mâncare, pentru a supravieţui.Am crescut mac (pentru opiu), marijuana şi am început să vând.

    Cum ai reuşit să pleci de acolo? Cum ai realizat expansiunea?
    Am plecat de la fermă la 18 ani, m-am dus la Culiacan apoi la Guadalajara, însă tot timpul reveneam la fermă să o vizitez pe mama mea.


    Cum s-a schimbat viaţa ta de familie de atunci?

    Foarte bine. Copii mei, fraţii mei, nepotţii mei, ne înţelegem bine, cu toţii.

    Acum că eşti liber, cum te-a afectat?
    Sunt fericit, libertatea este foarte bună şi presiunea pentru mine este normală deoarece a trebuit să am grijă în anumite oraşe de câţiva ani încoace. Mă simt bine.

    Este adevărat că drogurile distrug omenirea şi aduc numai rău pe lume?
    Este adevărat că drogurile distrug. Din păcate, după cum am zis, unde am crescut eu nu exista o altă alternativă. A fost o metodă de supravieţuire pentru mine.

    Crezi că este adevărat că tu eşti responsabil pentru volumul mare de droguri din lume?
    Nu, asta este fals pentru că atunci când eu nu o să mai fiu traficul de droguri nu o să se oprească.

    Afacerea ta a scăzut sau a crescut cât timp ai fost în închisoare?
    Din câte ştiu eu nici nu a crescut, nici nu a scăzut. A rămas la fel.

    Eşti o persoană violentă. Eşti dispus către violenţă?
    Nu, nu sunt o persoană violentă. Doar mă apăr.

    Consideri că organizaţia ta este un cartel?
    Nu, domnule, deloc. Deoarece oamenii care-şi dedică viaţa acestei activităţi nu depind de mine.

    Cine este de vină? Persoanele care vând droguri, persoanele care consumă sau persoanele care creează o cerere pentru astfel de produse?
    Dacă nu ar exista consum, nu ar exista nci vânzare. Consumul devine din ce în ce mai mare. Aşa că şi vânzările cresc.

    Ai vise? Visezi?
    Visez normal. Să visez în fiecare zi? Nu

    Foloseşti droguri?
    Nu, domnule. Am încercat cu ani în urmă, dar nu sunt dependent.Nu am mai consumat droguri în ultimii 20 de ani.

  • Fostul procuror Nelu Carpen, condamnat pentru corupţie, extrădat din Marea Britanie

    “În urma cooperării poliţieneşti internaţionale între Poliţia Română şi autorităţile judiciare din Franţa şi Marea Britanie, a fost extrădat un bărbat, de 40 de ani, condamnat de Curtea de Apel Braşov, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea infractorului, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi fals material în înscrisuri ofociale”, a anunţat Poliţia Română.

    Potrivit anchetatorilor, fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a fost condamnat de Curtea de Apel Braşov la executarea unei pedepse de şase ani de închisoare pentru comiterea a 21 de infracţiuni de luare de mită, favorizarea infractorului, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi fals material în înscrisuri ofociale.

    Curtea de Apel Braşov a reţinut că, în perioada 2009-2010, Carpen a comis mai multe fapte de corupţie, în mod direct sau prin intermediul altor persoane.

    La data de 18 iunie 2014, Biroul Naţional Interpol Bucureşti a dispus urmărirea internaţională în vederea arestării a persoanei condamnate, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Curtea de Apel Braşov.

    În urma cooperării poliţieneşti internaţionale între Poliţia Română şi autorităţile şi ataşaţii de afaceri interne din Franţa şi Marea Britanie, beneficiind de sprijinul S.R.I., la data de 30 octombrie 2014, bărbatul a fost arestat provizoriu în Marea Britanie.

    După audirea de către magistraţii britanici şi după epuizarea tuturor căilor de atac împotriva deciziei de predare din Marea Britanie către România, la data de 29 octombrie, autorităţile judicare britanice au aprobat predarea fostului procuror.

     

     

  • Un tânăr ridicat de la propria nuntă în baza unui mandat european de arestare va fi extrădat

    Curtea de Apel Suceava a decis, luni, predarea către autorităţile germane a lui Liviu Muraru, un botoşănean de 23 de ani, ridicat, în urmă cu o săptămână, în baza unui mandat european de arestare, de la restaurantul unde avusese loc nunta sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Astfel, instanţa a admis, luni, cererea de executare a mandatului european de arestare emis în 22 mai 2015 de Procuratura Fulda din Germania, în baza mandatului de arestare emis în data de 27 martie 2015 de Judecătoria Bad Hersfeld, împotriva lui Liviu Muraru.

    Curtea de Apel Suceava a dispus predarea lui Muraru autorităţii judiciare emitente, pe baza consimţământului acesteia şi, totodată, a dispus ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, bărbatul să fie transferat în România, pentru executarea pedepsei.

    Botoşăneanul Liviu Muraru a fost ridicat de mascaţi dintr-un restaurant din centrul municipiului Suceava, la finalul nunţii sale.

    El este acuzat de autorităţile germane de trafic de persoane, privare de libertate, viol şi vătămare corporală periculoasă.