BusinessMagazin

Tag: evolutie

  • Surorile care proiectează luxul

    „A contat foarte mult în parcursul reuşitei noastre faptul că suntem surori şi suntem foarte compatibile şi complementare. Majoritatea proiectelor implică viziunea amândurora, chiar şi atunci când responsabilităţile sunt divizate”, descrie Elena Oancea unul dintre motivele pentru care crede că a avut succes businessul Lemon Interior Design, dezvoltat alături de sora sa, Cristina Căpitanu.
    Înfiinţat în 2004, acesta s-a axat pe furnizarea de servicii integrate de design şi management al amenajărilor interioare. Printre cele mai cunoscute proiecte pe care cele două surori le-au gândit şi implementat se numără lobby­urile unor clădiri rezidenţiale cunos­cute din Bucureşti, precum One Herăstrău Park sau One Charles de Gaulle, dar şi o serie de apartamente şi penthouse-uri. Anul acesta, Lemon Interior Design a anunţat şi lansarea diviziei office, axată pe soluţii complete de proiectare, design şi implementare pentru configurarea spaţiilor de birouri, într-un mod personalizat. „Pentru noi anul în curs a fost şi este unul foarte important, deoarece coincide cu extinderea companiei noastre şi pe segmentul amenajărilor interioare office. În 2018 am avut o cifră de afaceri de aproximativ 3,5 milioane de euro, iar creşterea businessului s-a tradus atât în mărirea echipei, cât şi în dezvoltarea diviziei office şi diversificarea portofoliului”, descrie Elena Oancea cele mai recente rezultate. Previziunile fondatoarelor Lemon Interior Design sunt optimiste şi pentru anul în curs, cu o ţintă pentru cifra de afaceri la final de an (pentru ambele divizii, rezidenţial şi office) cuprinsă între 4,5 şi 5 milioane de euro. 

    Drumul spre design începe, uneori, în retail
    Povestea afacerii de design şi amenajări interioare a celor două surori nu are nicio legătură cu planurile lor iniţiale. Niciuna dintre ele nu şi-a propus de la început să se axeze pe acest domeniu, ţinând cont de faptul că Cristina Căpitanu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar sora ei, Dreptul. În timpul facultăţii şi după facultate, Cristina Căpitanu a lucrat în cadrul a două companii ca manager de import-export, iar apoi ca account manager în cadrul magazinelor TCM. Şi-a dorit însă o schimbare, iar în căutarea a ceva care să fie pe placul amândurora, cele două surori au intrat în businessul decoraţiunilor şi mobilierului de interior. Au început cu retailul, prin achiziţia unui lanţ de magazine în care se vindeau astfel de produse şi care purta, de altfel, numele pe care afacerea lor îl are şi în prezent – Lemon Interior Design.
    Cristina Căpitanu îşi aminteşte că la momentul preluării afacerea funcţiona prin intermediul unor showroomuri, cu stocuri foarte mari, foarte mulţi angajaţi, depozit, preluarea nefiind divizată. Au funcţionat în retail până în 2013, deschizând şi închizând magazine, până când au identificat un potenţial în zona proiectelor de design, ca urmare a solicitărilor primite de la clienţi.
    „Clienţii din showroom au început să ne ceară sfatul şi în privinţa amenajăriii spaţiului, a modului în care trebuie puse împreună anumite decoraţiuni sau piese de mobilier şi încet, încet s-a conturat o nouă direcţie atât în evoluţia noastră profesională, cât şi a businessului. Aşa se face că trecerea către designul de interior devenise cumva o necesitate”, povesteşte Cristina Căpitanu.
    Treptat, au descoperit că le place mai mult să meargă la târguri, să vadă colecţiile şi apoi să facă vânzare, în detrimentul administrării magazinelor cu stocuri şi angajaţi. Au decis astfel să se dedice întru totul afacerii de amenajări interioare: „Este foarte greu să faci retail, mai ales pe nişa obiectelor mici – există pierderi foarte mari, existau produse care se puteau sparge, fura. În timp, ne-am dat seama că ne regăsim mai mult pe segmentul amenajărilor interioare; a venit ideea, dar şi necesitatea ne-a dus în direcţia aceasta, a unui butic de design“, spune Cristina Căpitanu. Până în 2013, magazinele s-au aflat în mai multe centre comerciale din Bucureşti, precum şi în Piaţa Victoriei, ultimul închis fiind în centrul comercial Băneasa.
    Buticul de design a început să funcţioneze prin furnizarea unui concept de design şi a unei amenajări complete, iar clienţii cărora li se adresează sunt cei care nu au timp pe care să-l dedice amenajării unei locuinţe. „Sunt oameni ocupaţi, care călătoresc, care câştigă prin muncă aceşti bani, înţeleg valoarea banilor şi vin la noi în căutarea unui sprijin pentru realizarea unui spaţiu în care să se simtă bine, în care să se relaxeze după o zi de muncă“, descrie antreprenoarea profilul clienţilor de pe segmentul rezidenţial.

    Luxul de acasă, acum şi la birou
    De la rezidenţial spre office nu a fost decât un pas: printre cele mai recente realizări ale Lemon Interior Design se numără lansarea diviziei office, în urmă cu câteva luni, despre care Cristina Căpitanu spune că „este o continuare firească a activităţii noastre în domeniul designului interior rezidenţial”. De altfel, clienţii din zona de locuinţe au venit cu primele propuneri pentru proiecte office. „Cei cărora le-am amenajat casele au fost atât de încântaţi, încât şi-au dorit să le decorăm şi birourile.” Dezvoltarea acestei divizii a fost realizată în parteneriat cu Ionuţ Dumitrescu, cofondator al One Office, divizia de birouri a dezvoltatorului One United Properties. Fondatoarele Lemon Interior Design spun că au deja în desfăşurare mai multe proiecte de amenajare a unor spaţii de birouri, printre care One North Gate sau One Victoriei Center, dar şi câteva spaţii din clădirea Globalworth Plaza. „Nu este însă vorba despre amenajări standard, cu care suntem obişnuiţi când vine vorba de birouri, ci de nişte spaţii-concept, de o nouă abordare, în care biroul îşi transcende funcţionalitatea tipică şi devine un spaţiu cu personalitate, în care designul, elementele cu impact vizual şi normele estetice se împletesc cu rigorile specifice unui mediu de lucru”, descrie Cristina Căpitanu caracteristicile noii linii de business.
    De asemenea, adaugă ea, şi provocările în acest domeniu sunt de altă natură decât cele din zona de rezidenţial, scopul final fiind acela de a găsi un numitor comun între nevoile unei comunităţi, respectarea unor norme legale, funcţionalitate, reguli de ergonomie şi, nu în ultimul rând, design.  „În toate amenajările pe care le semnăm ieşim din zona standard, cu care suntem obişnuiţi; chiar şi atunci când vine vorba de birouri, acestea sunt gândite ca spaţii-concept, definite de o nouă abordare, în care biroul îşi transcende funcţionalitatea tipică şi devine un spaţiu cu personalitate, în care designul, elementele cu impact vizual şi normele estetice se împletesc cu rigorile specifice unui mediu de lucru”, spune Cristina Căpitanu.

    În căutarea fericirii – şi prin design
    „Interesul pentru fine living, pentru designul interior, pentru amenajarea spaţiilor de lucru de către profesionişti a crescut considerabil în ultimii ani şi la noi. Putem spune că în prezent cererea este una foarte mare, la fel şi exigenţa atunci când vine vorba de serviciile de amenajare interioară”, descrie Elena Oancea evoluţia pieţei locale a amenajărilor interioare. Potrivit ei,  stilul de viaţă actual şi ritmul cotidian dinamic au născut şi o nevoie firească de wellbeing (stare de bine – n.r.), de frumos şi relaxare atunci când trecem pragul casei. „Evoluţia pieţei a fost una organică, dar accelerată, iar interesul tot mai mare al clienţilor pentru design interior a atras implicarea designerilor şi a profesioniştilor din domeniu în tot mai multe proiecte”, spune Elena Oancea.
    Ea adaugă că clienţii lor au gusturi şi dorinţe rafinate, înţeleg perfect conceptul de design interior şi ceea ce implică el, de aceea au şi standarde înalte atunci când se adresează unui profesio­nist. „Ceea ce le şi motivează în final alegerea”, observă Oancea. Potrivit ei, şi trendurile urmăresc liniile şi standardele internaţionale – marile târguri de profil sunt cele care dau tonul tendinţelor în materie de design; acestea se regăsesc şi la noi, cu adaptări date de stilul de viaţă autohton. Totuşi, anumite principii de bază se păstrează, cum ar fi „amestecurile de texturi şi materiale menite să asigure un stil eclectic – organic, cu accente elegante; piatra naturală combinată cu finisaje cu aspect brut, în contrast cu elemente rafinate, cum ar fi catifeaua, accentele metalice”, observă Cristina Căpitanu.  Când vine vorba despre bugetul dedicat amenajării unei locuinţe, acesta variază în funcţie de suprafaţă, de nivelul de finisare la care preluează proiectul, dar şi de exigenţele şi nevoile personale ale clienţilor. Sumele pot varia astfel între 50.000 de euro şi câteva sute de mii de euro.
    În ceea ce priveşte spaţiile de birouri, trendurile se îndreaptă, potrivit Elenei Oancea, înspre anularea graniţelor, către a aduce atmosfera caracteristică zonei rezidenţiale, atmosfera relaxată şi elementele de design în spaţiile de birouri. „Wellbeingul devine o componentă principală în proiectarea acestor zone. Confortul, detaliile estetice, integrarea elementelor naturale, toate sunt un «must» pentru un spaţiu de lucru viu, sănătos şi, evident, mai productiv”, explică cofondatoarea Lemon Interior Design. 

    Smart house, smart design
    Există proiecte în care provocările cresc cu atât mai mult cu cât societatea evoluează constant şi se pune accent pe conceptele de green house şi tehnologie smart house. În astfel de situaţii,  procesul de implementare a conceptului de design devine mai complex. „Suntem din ce în ce mai implicate şi pe partea de proiectare (piscine în interiorul apartamentului, instalaţii, sisteme de iluminat etc.) Pe partea office intervin multe rigori legate de normele legale şi de siguranţă aflate în vigoare, care trebuie îmbinate armonios în conceptul pe care îl vom implementa în spaţiul respectiv”, descrie Cristina Căpitanu complexitatea proiectelor în care sunt implicaţi. 
    În prezent, 14 persoane lucrează în echipa Lemon Interior Design, însă cele două surori sunt în căutare de noi angajaţi constant. „Angajăm permanent, chiar dacă în acel moment nu avem nevoie. Asta pentru că atunci când simţim că cineva are potenţial şi apare oportunitatea angajării lui, e important să-i dăm o şansă, un om bun şi potrivit va aduce mereu valoare echipei. Aşadar, nu stăm pe gânduri. Ne plac persoanele dedicate, orientate spre rezultat şi dispuse să se perfecţioneze continuu, să lucreze bine în echipă. Caracterul unei persoane contează, de asemenea, foarte mult pentru integrarea în echipa Lemon”, descrie Elena Oancea calităţile pe care le caută la un angajat. În ceea ce priveşte modul în care se împart responsabilităţile între cele două surori în afacerea de familie, ea spune: „Ne consultăm în luarea deciziilor majore şi asupra detaliilor care definesc amprenta Lemon în conceptul fiecărui proiect. Avem abilităţi diferite şi ne completăm în implementarea şi finalizarea conceptelor create împreună”. 
    Fondatoarele Lemon Interior Design spun că au încercat întotdeauna să păstreze o amprentă proprie în proiectele la care lucrează, iar dacă ar fi să definească stilul care le place şi care le reprezintă, atunci acesta este cel contemporan. Chiar dacă sunt în permanenţă în contact cu lumea designului interior şi cu trendurile din domeniu şi opţiunile lor sunt nelimitate, păstrează mereu direcţia acestuia. Planurile de dezvoltare a afacerii în continuare vizează atât creşterea diviziei office, cât şi continuarea seriei de proiecte în afara ţării. „Am mai avut în trecut câteva proiecte realizate în străinătate, însă acum simţim că avem toate resursele pentru a intra mai mult pe această piaţă”, precizează Cristina Căpitanu. În plus, şi-au propus să dezvolte designul interior în România, printr-un hub dedicat specialiştilor din domeniu. „În afară de faptul că suntem foarte pasionate de ceea ce facem şi dincolo de aspectele legate de business, scopul nostru este de a pune umărul la dezvoltarea designului de interior în România, susţinând specialişti aflaţi la început de drum şi nu numai, printr-un concept popular în alte ţări, un hub care pune la dispoziţie un spaţiu cool de creaţie şi networking, precum şi acces la resurssele noastre, incluzând conexiunea cu furnizorii noştri.”
    Elena Oancea îşi aminteşte că, în urmă cu 13 ani, când au pornit pe drumul afacerii, oportunităţile din zona designului interior erau limitate, atât în ceea ce priveşte cerinţele pieţei, cât şi interesul pentru domeniu. Acum, deschiderea şi oportunităţile de dezvoltare sunt mult mai mari pentru cineva care îşi doreşte să începe o afacere de profil. „Credem că pasiunea, munca şi reinventarea zilnică sunt elemente cheie pentru reuşita în acest domeniu. E o meserie care se constuieşte treptat şi cu multă răbdare, experienţa dobândită prin practică fiind definitorie, motiv pentru care recomand celor aflaţi la început de drum inclusiv voluntariatul şi orice formă prin care pot dobândi mai multă experienţă şi prin care să înveţe lucruri noi”, descrie ea criteriile reuşitei în acest domeniu.

  • ROBOR la 3 luni ajunge la 3,01%, cel mai redus nivel din ultimele 10 luni

    Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor la creditele în lei a scăzut miercuri la 3,01%, de la 3,03%, acesta find cel mai redus nivel din ultimele zece luni. 

    Indiciele ROBOR la 6 luni s-a menţinut la valoarea de 3,08%, iar cel la 9 luni a scăzut la 3,14%, de la 3,15% luni.

    ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei, astfel că este un indicator al pieţei monetare, iar din anul 2010 a fost stabilit de Guvern drept referinţa în funcţie de care să fie stabilite ratele creditelor.

    Din acest an ROBOR a fost înlocuit de IRCC la stabilirea dobânzilor plătite la creditele acordate consumatorilor, valaorea acestui indice fiind în prezent 2,66%.

  • O epopee bancară de două secole

    Povestea Erste începea în anul 1819, când preotul vienez Johann Baptist Weber şi un consorţiu de cetăţeni filantropi au fondat prima bancă de economii din Austria – Erste Osterreichische Spar-Casse, cu scopul de a ajuta oamenii săraci să economisească bani şi să obţină independenţa financiară.

    Mulţi ani după, în 1970, când Austria devenea una dintre cele mai bogate ţări din lume, se observa şi o schimbare a obiceiurilor consumatorilor, oamenii dorind nu numai să-şi economisească banii, ci şi să-i cheluiască. O modificare a legii băncilor de economii permitea Erste să devină o bancă universală şi începe extinderea, chiar dincolo de graniţele Austriei.

    Expansiune şi transformare sunt cuvintele-cheie în evoluţia Erste într-un grup bancar de top în Europa.Un an de referinţă în filele istoriei moderne a Erste a fost 1997, care a venit cu debutul expansiunii de amploare a grupului austriac în regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Erste cumpăra în 1997 Mezőbank Ungaria, care în 1998 a fost redenumită Erste Bank Ungaria, iar în 2004 a fost consolidată cu Postabank.
    Expansiunea austriecilor a continuat în 2000 cu achiziţia participaţiei majoritare (52,07%) la Česká spořitelna, cea mai mare bancă de retail din Cehia. Ulterior, Erste devenea acţionarul principal (67,2%) al Slovenska sporitel’ňa, cea mai mare bancă din Slovacia. În perioada 1997–2002, austriecii au făcut achiziţii multiple în Croaţia. În 2003, Erste crea al treilea cel mai mare grup bancar din Croaţia.

    Un an important în ofensiva internaţională a Erste a fost 2005. În decembrie 2005, Erste, grupul bancar austriac condus de Andreas Treichl, făcea o ofertă de 3,75 mld. euro pentru aproape 62% din acţiunile BCR, atunci cea mai mare bancă din România – a doua cea mai mare piaţă din Europa Centrală şi de Est (ECE), propunând un multiplu de şase ori activele nete.

    Erste evalua astfel banca românească la 6 mld. euro, BCR fiind cel mai costisitor pariu al austriecilor pe creşterea din regiunea Europei Centrale şi de Est. Practic, achiziţia BCR de către Erste în urmă cu 14 ani a fost cea mai mare privatizare din istoria României şi una dintre cele mai scumpe tranzacţii din istoria sistemului bancar mondial, în condiţiile în care multiplul plătit a fost de şase ori activele nete ale BCR, mult peste evaluările băncilor de atunci, care erau de cel mult 3,5-4 ori peste activul net.
    Din investiţia la BCR, Erste ar urma să treacă pe profit „în 2069”, după cum spunea la Gala ZF 2017, Andreas Treichl, cel care a făcut marele pariu pe România în 2005.

    Statul român a vândut în 2005 36,9% din acţiuni, iar instituţiile financiare internaţionale BERD şi IFC au vândut 25%. Statul a încasat astfel 2,2 miliarde de euro. În timp, Erste a ajuns să controleze 93,6% din acţiunile celei mai mari bănci româneşti de atunci, după ce în 2011 cumpărase încă 24% de la patru din cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF). În 2018 şi SIF Oltenia (SIF 5), singura societate de investiţii financiare din cele cinci care mai rămăsese acţionară la BCR, a decis să vândă participaţia de 6,3% pe care o avea, valoarea totală a tranzacţiei ridicându-se la 140 mil. euro, astfel că evaluarea BCR ar fi de 2,2 mld. euro. Erste a ajuns să controleze astfel, după mai bine de un deceniu, 99,88% din BCR.

    Erste a câştigat BCR după o luptă foarte strânsă care a durat aproape o jumătate de an, luptă la care au participat şi grupurile Millennium (Portugalia), Deutsche Bank (Germania), National Bank of Greece (Grecia), BNP Paribas (Franţa), Intesa (Italia) şi Dexia (Belgia).
    Un eveniment delicat pentru industria financiară, şi, implicit, şi pentru Erste şi BCR, a fost marea criză financiară şi economică din 2007/2008 şi criza datoriilor din zona euro, din care bancherii au avut lecţii de învăţat.

    Într-un exerciţiu de sinceritate, Andreas Treichl, bancherul cu „sânge albastru”, le-a mărturisit jurnaliştilor de la Financial Times (FT) că pe parcursul carierei a făcut câteva greşeli majore pentru care „ar fi trebuit să fie demis de câteva ori”.

    Printre greşelile pe care Treichl a recunoscut că nu a putut să le intuiască este chiar cea legată de consecinţele globale ale exceselor de pe piaţa creditelor ipotecare subprime din SUA în urmă cu un deceniu. Atunci guvernul austriac a preluat un pachet în valoare de 2,7 mld. euro din acţiunile Erste, în cadrul unei strategii de urgenţă pentru a susţine sistemul bancar. Momentul critic a fost în februarie 2009, când preţul unei acţiuni Erste a scăzut la minimul istoric de 6,5 euro/acţiune, după cum a povestit Treichl pentru FT, susţinând că atunci a reuşit să îşi păstreze funcţia pentru că era „arhitectul strategiei de expansiune a băncii”, strategie pe care a reuşit să o menţină, şi pentru că Erste era într-o situaţie mai bună faţă de alte bănci.

    Imaginea Erste a avut de suferit în perioada de criză, deoarece banca a intrat în controverse din cauza acordării unor împrumuturi în franci elveţieni în Ungaria, Croaţia şi Austria.

    În România, BCR a avut probleme în anii de criză cu creditele neperformante, care au depăşit 25%, ducând la pierderi record şi obligând austriecii să treacă la un proces dur de restructurare. Însă, Erste pare să nu-şi fi pierdut încrederea în potenţialul pieţei româneşti şi regionale.
    În opinia lui Treichl – căruia nu-i place să se considere bancher, ci „un antreprenor care se ocupă de sectorul bancar” – , pentru a supravieţui unor vremuri tulburi trebuie să fii foarte interesat de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, ceea ce presupune o cunoaştere profundă a forţelor care modelează economia şi sectorul bancar.

    După mai bine de două decenii de expansiune şi de transformare sub conducerea lui Andreas Treichl, Erste a devenit dintr-o bancă austriacă cel mai mare grup financiar din Europa Centrală şi de Est (ECE), cu operaţiuni în Austria, Cehia, Croaţia, Slovacia, România, Ungaria şi Serbia, în jur de 2.500 de subsidiare în cele şapte ţări, 45.000 de angajaţi şi circa 16 milioane de clienţi.
    2019, an important pentru Erste, care marchează cea de-a 200-a aniversare, este şi anul de retragere a lui Andreas Treichl din fruntea grupului austriac, după mai bine de 22 de ani.

    Bancherul austriac Andreas Treichl, 67 de ani, este unul dintre cei mai longevivi şefi de bancă mare din Europa, cu cele peste două decenii petrecute ca CEO al Erste.
    Andreas Treichl provine dintr-o familie de bancheri. Tatăl lui, Heinrich Treichl, a fost arhitectul expansiunii internaţionale a Creditanstalt-Bankverein (acum parte a UniCredit Bank Austria) în calitate de preşedinte al acestei bănci, pe atunci cea mai mare din Austria. Creditanstalt a devenit la începutul secolului XX cea mai mare bancă din Europa Centrală şi de Est şi poate cea mai extinsă din Europa.

    Treichl şi-a început cariera în 1977 la Chase Manhattan Bank, acum parte din JPMorgan, cea mai puternică bancă americană, unde a ajuns să cunoască viaţa financiară. Pentru austriecii de la Erste Treichl a început să lucreze din anul 1983, iar 14 ani mai târziu a ajuns în fruntea operaţiunilor grupului. În 1994 el era numit membru în Consiliul Director al Erste Osterreichische Spar-Casse, iar în 1997 devenea preşedintele Consiliului de Administraţie. În ultimele două decenii sub conducerea lui Andreas Treichl, grupul Erste şi-a majorat activele de aproape 4,6 ori, la 236,7 mld. euro, capitalizarea de piaţă a grupului a crescut de opt ori, la 15,8 mld. euro în 2018, iar preţul acţiunilor Erste la bursa din Viena a urcat de mai mult de cinci ori, la 29,5 euro/acţiune.

    Dacă în urmă cu un deceniu investitorii austrieci controlau circa 50% din Erste, ulterior participaţia lor a scăzut. În 2018, investitorii americani şi britanici controlau circa 33% din Erste, investitorii austrieci 27,5%, iar investitorii din Europa Continentală aveau 25,2%.
    Şi, ca multe grupuri bancare mari care s-au redresat în ultima perioadă, ajungând la profituri record, nici Erste nu a făcut excepţie. Erste Group Bank, acţionarul majoritar al BCR, a obţinut în 2018 un profit net record de aproape 1,8 mld. euro, în creştere cu o treime faţă de câştigul din 2017, profitul fiind influenţat de îmbunătăţirea rezultatelor operaţionale.

    Practic, 2018 a fost cel mai bun an din istoria grupului Erste. Şi prima parte a anului 2019 a adus rezultate bune. Pentru primul semestru din 2019, Erste a raportat un profit net de 732 mil. euro, în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2018, dar rezultatul operaţional a fost cel mai bun din ultimii cinci ani.

    Retrăgându-se de la conducerea grupului austriac, Andreas Treichl urmează să devină preşedintele Fundaţiei Erste (principalul acţionar individual al grupului austriac, cu circa 11%) şi îi predă ştafeta lui Bernhard Spalt, director de risc al Erste Bank Austria, care anterior a fost şi director de risc la BCR în România.

    Treichl spunea în vara acestui an că după ce nu va mai fi preşedinte al grupului Erste nu va mai activa în niciun board, nu va mai avea niciun rol în conducerea băncii şi va lăsa managementul să ia deciziile aşa cum crede.

    „Sunt convins că societatea noastră va trece prin atât de multe schimbări în următorii 50 de ani încât nici nu ne putem imagina. Instituţiile financiare vor fi un important instrument politic pentru implementarea politicilor prudenţiale de mediu. Totodată, acestea trebuie să contribuie decisiv la rezolvarea problemelor financiare generate de aspectele demografice în continuă schimbare. Unul dintre principalele noastre scopuri este să ajutăm cât mai mulţi oameni să urmărească prosperitatea. Putem spune, pe bună dreptate, că medicina adresează cele mai importante aspecte din viaţa oamenilor: sănătatea mentală şi fizică. La Erste Bank, noi vrem să adresăm al doilea cel mai important aspect din viaţa oamenilor, adică sănătatea lor financiară. Dacă reuşim să ducem această misiune la îndeplinire, sunt convins că Erste va exista şi peste 200 de ani”, a mărturisit Andreas Treichl, CEO al Erste Group, la aniversarea de 200 de ani de la înfiinţarea băncii, moment marcat la începutul lunii octombrie 2019.

  • Un simplu fruct, prezent şi pe rafturile supermarketurilor din România, este sursa unor conflicte mai sângeroase decât cele cauzate de marijuana sau metamfetamine

    Producţia avocado-ului, care generează profituri semnificative pentru fermierii care îl cultivă, a devenit deopotrivă o binecuvântare şi un blestem pentru aceştia, reiese dintr-un documentar publicat recent de Netflix, care arată evoluţia acestei industrii şi conflictele sângeroase din spatele acesteia.

    Se pare că marfa preţioasă care este motorul economiei Michoacán-ului şi care hrăneşte o obsesie americană nu este marijuana sau metamfetaminele, ci fructul de avocado, pe care localnicii îl denumesc „aurul verde”. Mexicul produce mai mult avocado decât orice altă ţară din lume – aproximativ o treime din totalul producţiei globale  – iar cea mai mare parte a recoltei creşte în solul vulcanic bogat din Michoacán, în apropiere de plajele din Acapulco. Anual, în lume se consumă peste cinci miliarde de tone de avocado, iar fructul este un motor economic care generează o industrie mexicană performantă, care valorează 2,5 miliarde de dolari/an, potrivit Rotten, un documentar publicat de Netflix în care este analizată evoluţia acestei industrii.

    Patru carteluri de droguri îi şantajează însă pe producătorii de avocado din Michoacán, dovadă că  acest fruct a devenit o sursă majoră de profituri ilicite, scrie şi Business Insider. Cartel Jalisco Nueva Generacion (cartelul Jalisco Noua Generaţie), Nueva Familia Michoacana (Noua Familie Michoacana, Cartelul Tepalcatepec şi cartelul Zicuiran sunt implicate în această activitate criminală, potrivit procurorului general al Michoacan, citat de Business Insider.

    Michoacán produce peste 80% din avocado-ul crescut în Mexic, cu o valoare a exporturilor de de 2,4 miliarde de dolari, care a adus numele fructului de „aurul verde”. Cartelurile cer o taxă de protecţie producătorilor de avocado, calculată pe hectarul cultivat sau pe cantitatea exportată. Cei care eşuează în a face plata sunt supuşi riscului de a fi răpiţi sau ucişi. În plus, furtul de avocadă este o altă problemă a industriei. Cel puţin trei camioane cu acest fruct sunt furate în fiecare an în acest stat, potrivit The Guardian.

    Citiţi mai multe despre industria avocado-ului în următoarea ediţie a Business MAGAZIN.

     

     

  • De ce capitalismul în forma lui actuală nu mai poate exista

    Aceste vorbe nu sunt ale vreunui filosof, influencer sau socialist. îi aparţin lui Ray Dalio, fondatorul Bridgewater, cel mai mare fond de hedging din lume, un investitor în angajatori notorii pentru faptul că oferă salarii mici, ca Walmart şi KFC. Dalio, un om cu o avere de apromativ 18 miliarde de dolari, potrivit Forbes, este un produs model al capitalismului. Totuşi, el şi alţi miliardari de succes au început să se teamă pentru sistemul care le-a adus o prosperitate pe care n-o au nici regii.

    Capitalismul creează prosperitate, după cum scrie Bloomberg. Prin canalizarea energiilor în producţie şi inovaţie, a permis la miliarde de oameni să trăiască mai bine decât împăraţii de demult. Însă capitalismul concentrează puterea în mâinile celor care deţin proprietatea, inclusiv ale miliardarilor greu de iubit şi ale corporaţiilor multinaţionale. Este învinovăţit pentru lărgirea decalajului dintre bogaţi şi săraci. Mulţi oameni îl echivalează cu cronismul şi cu guvernele captive unor interese speciale.

    În umbra capitalismului cronic s-au dezvoltat guverne care acum pun în pericol ordinea şi valorile liberale şi au crescut companii cu puteri mai mari decât cele ale guvernelor.

    Există o tabără care spune că soluţia pentru aceste dezechilibre este curăţarea capitalismului: stoparea subvenţiilor şi protecţiilor pentru întreprinderi, distrugerea monopolurilor şi reducerea birocraţiei. O altă tabără spune că guvernul trebuie să joace un rol mai mare, deoarece pe motivaţia capitaliştilor – profitul – nu se poate pune baza pentru îndeplinirea nevoilor societăţii.

    Inegalitatea a devenit atât mai benefică, cât şi mai rea. Inegalitatea dintre naţiuni s-a diminuat odată cu ascensiunea Chinei, Indiei şi a altor naţiuni care au adoptat capitalismul şi pieţele libere. În acelaşi timp, inegalitatea dintre bogaţii şi săracii unei ţări s-a agravat. În general, jumătatea de jos a lumii, pe scara averii, deţine mai puţin de 1% din averea la nivel mondial, în timp ce primii 1% dintre adulţi deţin 47%. Capitalismul şi pieţele libere sunt contestate atât de stânga politică, cât şi de dreapta. Doi senatori americani care fac campanie pentru a deveni candidaţi la preşedinţie ai Partidului Democrat, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, susţin că sistemul economic este „manipulat” pentru a aduce beneficii bogaţilor.

    În spectrul politic de dreapta, preşedintele Donald Trump s-a etichetat drept „omul tarifelor” şi spune că vrea să restricţioneze imigraţia, chiar dacă fluxul liber de bunuri şi oameni este combustibil pentru creşterea economiilor capitaliste. Ray Dalio, miliardarul fondator al Bridgewater Associates, avertizează că nemulţumirea faţă de distribuirea inegală a avuţiei ar putea duce la revoluţie.

    Capitalismul este construit pe principiul căutării de profit de către proprietari privaţi. Persoanele fizice şi companiile deţin terenuri, maşini şi alte active şi angajează muncitori pentru a utiliza acest „capital” cu scopul de a crea produse şi servicii destinate vânzării. În teorie – şi, de obicei, în practică – concurenţa pentru clienţi îi forţează pe capitalişti să progreseze, să aducă îmbunătăţiri ofertei lor. Mai degrabă „mâna invizibilă” a pieţei libere decât guvernul ghidează cine ce face, spune teoria.

    Economistul scoţian Adam Smith scria în 1776: „Nu de la bunăvoinţa măcelarului, a producătorului de bere sau a brutarului ne aşteptăm să ne vină cina, ci de la nevoia lor de a-şi urma interesul”. Economistul american Milton Friedman argumenta în anii ’70 că maximizarea profiturilor pentru acţionari, sub rezerva respectării legii, ar trebui să fie singurul obiectiv al corporaţiilor. Boardurile companiilor au îmbrăţişat în mare parte până acum acest mesaj. Însă acum este în plină ascensiune un curent care promovează aşa-numitul capitalism pentru stakeholderi, care cere corporaţiilor să echilibreze interesele acţionarilor cu cele ale angajaţilor, clienţilor şi societăţii.

    În august 2019, Business Roundtable, o asociaţie a executivilor unora dintre cele mai puternice companii din SUA, a susţinut această idee, abandonând sprijinul pentru principiile lui Friedman. Noile principii ale Business Roundtable spun că deciziile nu ar mai trebui să ia în considerare doar cum să fie realizat şi maximizat profitul pentru acţionari, ci să-i ia în calcul pe toţi cei care au interese la companie, adică pe angajaţi, clienţi şi societatea în general – stakeholderii.

    Este o schimbare de filosofie majoră pentru asociaţie, în care sunt membri directori executivi ai zeci de companii mari precum Amazon, Apple, Bank of America, BlackRock, BP, IBM, Chevron, Citigroup, Exxon, Morgan Stanley, Coca-Cola, Pepsi, Procter & Gamble, Walmart, Whirpool, S&P, Pfizer, Motorola, Mastercard şi KPMG. Grupul, condus de James Dimon, CEO-ul JPMorgan, este o voce puternică la Washington pentru interesele businessului american.

    Germania cere deja o reprezentare de 50% a angajaţilor în consiliile de supraveghere ale marilor corporaţii, care iau decizii strategice. Remediul pieţei libere pentru capitalism este şi mai mult capitalism: spargerea giganţilor din tehnologie ar echilibra condiţiile de joc pentru concurenţi. Renunţarea la tarife ar aduce beneficii celor fără avere, care cheltuiesc o parte mai mare din veniturile lor pe produsele importate. Relaxarea limitelor privind tipurile de case care pot fi construite ar face ca locuinţele să fie mai abundente şi mai accesibile.

    Restricţiile privind activităţile de lobby ar oferi companiilor neconectate din punct de vedere politic şanse mai mari de succes. Multe dintre aceste corecţii sunt susţinute de politicieni de centru-stânga, cum ar fi Elizabeth Warren, care se descrie ca fiind „capitalistă până în măduva oaselor”. În ceea ce priveşte impozitele, capitaliştii sunt împărţiţi. Unii spun că impozitele mai mici vor stimula creşterea şi prosperitatea. Alţii menţionează ca model Scandinavia, cu impozite ridicate: dezlănţuiţi antreprenoriatul privat pentru a crea prosperitate, apoi folosiţi impozitele şi transferurile pentru a compensa distribuirea inegală a veniturilor – un rezultat inevitabil.

    O altă abordare – fie în loc de, fie, mai des, în plus faţă de îmbunătăţirea capitalismului – este ca guvernul să preia anumite părţi ale economiei în care sistemul capitalist nu a reuşit să acopere nevoile de bază. În această viziune, guvernul ar construi mai multe locuinţe în loc să ofere pur şi simplu stimulente pentru construcţii private. Aceasta ar garanta locuri de muncă la stat pentru persoanele care au fost concediate în sectorul privat, evitându-se reducerea ocupării forţei de muncă de fiecare dată când economia încetineşte. Aceste idei vin din stânga spectrului politic.
    În dreapta, mişcarea „conservatorismului naţional” ar ţine în frâu pieţele libere prin implicarea în planificarea industrială şi protejarea industriilor cheie împotriva concurenţei externe. Rezultatul: unii din stânga îmbrăţişează capitalismul, iar alţii din dreapta nu au încredere în el.

    O reformă a capitalismului cere Thomas Piketty, un tânăr economist francez în vogă, cu orientări socialiste, cu conexiuni politice şi specializat pe inegalitate şi avuţie. Ultimul său blockbuster a adus inegalitatea în centrul dezbaterilor economice şi politice. În cea mai recentă analiză, francezul propune soluţii radicale, îndreptate contra miliardarilor, în care cuvântul de ordine este exproprierea.

    „A venit vremea să ieşim din această fază unde proprietatea este sacră şi să trecem dincolo de capitalism”, a spus economistul într-un interviu pentru revista franceză L’Obs. Piketty spune că este o greşeală să consideri inegalitatea ca fiind înrădăcinată în natură sau determinată de schimbările tehnologiei. Cauzele sale reale se regăsesc în politică şi ideologie – iar acest lucru o face mai uşor de abordat.

    Corecţiile propuse de Piketty sub stindardul „socialismului participativ” presupun schimbări dramatice în economiile dezvoltate ale lumii – iar până acum succesul ideilor sale la urnele de vot a fost limitat.

    Candidatul socialist pe care economistul l-a susţinut în alegerile din Franţa din 2017 s-a prăbuşit chiar în primul tur, deşi guvernul preşedintelui Emmanuel Macron cel puţin a imitat îndemnul lui Piketty de a regândi capitalismul, aminteşte Bloomberg.
    În noua sa lucrare, potrivit L’Obs, Piketty scrie că niciun acţionar nu ar trebui să controleze mai mult de 10% din drepturile de vot la o companie – chiar dacă deţine o participaţie mult mai mare.

    El sprijină un fel de predare a capitalului în mâinile publicului – o variantă a banilor aruncaţi din elicopter. Ideea lui Piketty de „moştenire pentru toată lumea” presupune a acorda tuturor cetăţenilor o sumă forfetară, de 120.000 de euro în cazul Franţei, la împlinirea vârstei de 25 de ani.
    Apoi, economistul susţine aplicarea un impozit pe avere pentru a consacra ideea că dreptul de proprietate peste o anumită valoare nu poate fi decât „temporar”. În Franţa, de exemplu, scara ar varia de la o taxă de 0,1% pentru o avere sub media naţională de 200.000 de euro până la 90%.

    „Sistemul pe care îl propun face posibilă deţinerea câtorva milioane de euro, sau chiar zeci de milioane, cel puţin pentru un timp“, a explicat Piketty pentru L’Obs. „Dar cei cu câteva sute de milioane de euro, sau câteva miliarde, va trebui să împartă puterea.”

  • Imobiliarium: Segmentul rezidenţial middle class se vinde cel mai bine, fiind singurul care evoluează într-un ritm constant

    Potrivit Imobiliarium, expoziţia imobiliară cu cel mai mare număr de dezvoltatori – expozanţi, segmentul rezidenţial middle class din Capitală este singurul care se află pe un trend ascendent şi menţine un ritm susţinut, fiind stabil şi din punct de vedere al raportului calitate -preţ. De altfel, peste 80% dintre dezvoltatorii prezenţi la Imobiliarium Universitate au oferte ce se încadrează în categoria middle – class. 
    „Piaţa construcţiilor noi rezidenţiale a crescut ca număr de unităţi locative, majoritatea axându-se pe middle class, mai ales în ultimii doi ani. Această tendinţă este determinată şi de încetinirea apetitului crescut pentru achiziţii, respectiv o chibzuinţă mai ridicată afişată de cumpărător, atât în ceea ce ţine de zona bugetară, cât şi de modalităţile de construcţie. Aşadar, chiar dacă statisticile anunţă diverse efervescenţe ale pieţei, putem afirma că la nivel middle class acestea nu se resimt, fiind, momentan, sectorul cel mai stabil”, a declarat Adrian Stănescu, project manager Imobiliarium.

    Potrivit reprezentanţilor Imobiliarium, bugetul mediu pentru o locuinţă din acest segment se situează între 80.000 şi 120.000 de euro, unde trebuie luaţi în calcul şi factori precum locaţia sau suprafaţa construită. În medie, estimarea de preţ mediu este de circa 1400 euro/mp în Bucureşti, relativ mai scăzut în zonele adiacente Ilfov, iar în perioada următoare creşterea sau scăderea va fi minimă. Totodată, raportat la evoluţia geografică a acestui segment, zonele de middle class care s-au dezvoltat cel mai mult în ultimii ani sunt Nordul şi Estul Capitalei.

    Conform specialiştilor Imobiliarium, în profilul cumpărătorului pe acest segment se regăsesc persoanele între 30 şi 40 de ani, cu un job corporate, căsătorit/ă, interesat/ă de un apartament de două sau trei camere, cu un buget disponibil de peste 80.000 de euro. Printre criteriile de achiziţie ale acestuia se numără locaţia – în primul rând, urmată de calitatea construcţiei, infrastructura – accesul facil, facilităţile din împrejurimi, precum marketuri, şcoli, spitale etc.. şi preţul pe metrul pătrat.

    Categoria de locuinţe middle class va fi reprezentată de circa 80% dintre dezvoltatorii prezenţi la Imobiliarium Universitate – expoziţie de locuinţe organizată în premieră de Imobiliarium pentru a acoperi, cu precădere, acest segment al pieţei. Târgul va avea loc între 21 şi 22 septembrie, în Piaţa Universităţii din Bucureşti.
     

  • Puteţi lua credite liniştiţi: Cei care sunt responsabili de stabilitatea financiară a României consideră că nu este necesară acum restricţionarea creşterii creditului, dar cere monitorizarea evoluţiei dezechilibrelor structurale

    Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), întrunit în cea de-a patra şedinţă din acest an, a decis că îndatorarea totală la nivelul pieţei continuă să se menţină sub pragul de alertă şi recomandă BNR menţinerea ratei amortizorului anticiclic de capital la nivelul de 0%, nivel la care se află din ianuarie 2016..

    Membrii CNSM au cerut şi monitorizarea atentă a evoluţiei dezechilibrelor structurale şi a îndatorării la nivel agregat şi sectorial.

    Amor­­ti­zorul anticiclic de capital este un instru­ment macro­pru­denţial pentru pre­venirea şi limi­tarea creşterii exce­sive a cre­ditului şi a îndatorării sectorului ne­guvernamental.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Pesta porcină evoluează în peste 300 de localităţi: Judeţele cu cele mai multe focare active

    Potrivit ANSVSA, pesta porcină africană evoluează în 316 localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 1.108 de focare.

    În alte 4 judeţe există doar cazuri la mistreţi.

    În total au fost eliminaţi 449.452 de porci afectaţi de boală şi există 2.046 de cazuri la mistreţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Previziuni de la unul dintre cei mai cunoscuţi analişti financiari ai lumii

    „Principala întrebare este: cum face faţă SUA ascensiunii Chinei? Aceasta este întrebarea de bază cu care se confruntă lumea şi este o întrebare bună. În primul rând, ar trebui să spunem că este minunat pentru lume faptul că China devine din ce în ce mai bogată şi doreşte să-şi asume o poziţie de leadership mult mai mare pe plan global, în general. Există circa 1,4 miliarde de oameni acolo, o şesime din populaţia lumii, şi este extraordinar că ei devin din ce în ce mai bogaţi. Dar, evident, dacă eşti american, aceasta reprezintă o ameninţare – este un cuvânt prea puternic – , dar este o provocare competitivă. Deci asta este ceea ce se află cu adevărat în spatele războiului comercial. Există o mulţime de elemente, dar elementul principal care se află în spatele războiului comercial este că America încearcă să se asigure că această concurenţă a sa cu China este una corectă şi că există condiţii de concurenţă echitabile acum că sunt pe picior de egalitate. Deci asta se întâmplă”, spune Paul Smith, preşedintele CFA Institute, într-o discuţie pe tema îngrijorărilor prezentului.

    Despre întrebări de tipul „când se va sfârşi războiul comercial?”, el susţine că sunt greşite, pentru că acest război nu se va termina până când una dintre cele două ţări – SUA şi China – nu va decide că echilibrul a fost resetat pentru totdeauna. Iar acest lucru va dura o generaţie.

    La nivel global se profilează un război comercial, precum şi un război între politicile monetare, respectiv un război valutar între marile puteri. Administraţia de la Washington a transmis mesaje mai mult sau mai puţin voalate prin care a acuzat China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un joc major de manipulare monetară pentru a concura cu Statele Unite. Recent, SUA au acuzat în mod oficial China de manipulare valutară, după ce guvernul de la Beijing a permis la începutul lunii august deprecierea valorii yuanului peste pragul de 7 unităţi pentru un dolar, la un nivel record din ultimul deceniu, în contextul în care devalorizarea monedei ar ajuta companiile chinezeşti să contrabalanseze costurile suplimentare generate de taxele vamale mai ridicate impuse recent de SUA pe fondul războiului comercial dintre cele două ţări. Intervenţia băncii centrale chineze nu a rămas fără ecouri pe pieţele valutare din Asia şi pe bursele de acţiuni europene, venind la scurt timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a susţinut că va impune pe 1 septembrie tarife de 10% asupra tuturor importurilor din China rămase netarifate, potrivit Reuters.

    „Când vorbesc cu tinerii, le spun mereu: «Aceasta este viaţa voastră. Viaţa noastră a fost Războiul Rece şi Rusia. Viaţa voastră este ascensiunea Chinei şi conflictul comercial – sper să nu fie şi alt conflict – dintre China şi America, care va continua pentru cel puţin următorii 30 de ani».”

    Vorbind despre filosofia Chinei de a face afaceri de-a lungul secolelor, şeful CFA aminteşte că ei au fost dintotdeauna comercianţi. „Când mă uit la istoria chineză, colonialismul pentru China a fost întotdeauna colonialism economic. Mătase, porţelan… tot felul de lucruri. Nu a fost ceea ce a fost pentru englezi, nu a fost colonialism fizic. Nu spun că acest lucru va fi neapărat adevărat, dar cred că atunci când cineva se gândeşte la un conflict, ne gândim la ceva într-un fel în stil american sau britanic, care s-a încheiat întotdeauna cu omorârea oamenilor. În conceptul chinez, conflictul nu se referă la conflictul armat, ci la conflictul comercial. Cred că aceasta este o veste bună, nu o veste proastă. Nu văd ca acest conflict dintre America şi China să fie un război cu arme, îl văd ca pe un război comercial care va dura 30 de ani.”

    Paul Smith a adus în discuţie şi problema Chinei cu Taiwanul, vorbind şi despre Hong Kong. Taiwan are un guvern propriu şi este un stat independent, însă nu şi-a declarat în mod formal independenţa de China. Iar administraţia de la Beijing consideră că insula este o provincie a Chinei. În plus, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a susţinut că doreşte să obţină o „reunire” paşnică  cu Taiwan, care va avea un viitor bun sub controlul chinez; pe de altă parte, China îşi rezervă şi dreptul de a folosi forţa pentru a readuce Taiwanul sub controlul său.

    „Hong Kong este, în multe privinţe, un test pentru China în ceea ce priveşte ce se va întâmpla în Taiwan. Şi cum a tratat continentul Hong Kong. Şi, evident, acesta este un subiect foarte fierbinte în acest moment, faptul că există multe tensiuni politice în Hong Kong. Dar lucrul pe care China nu l-a făcut a fost să trimită trupe. Cred că este foarte încurajator, este foarte interesant. Cu englezii, ştim care a fost răspunsul nostru iniţial. Dacă unul dintre interesele noastre comerciale era în pericol, trimiteam o navă şi începeam să tragem. Şi nu a fost nicio negociere, a fost foarte simplu. În ceea ce-i priveşte pe chinezi, cred că răspunsul lor iniţial este mult mai civilizat. Noi (Marea Britanie – n.red.) nu suntem o naţiune civilizată, în această privinţă”.

    Fostă colonie britanică, Hong Kong a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să menţină un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării, pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „o ţară, două sisteme”. Hong Kong a fost în ultima perioadă scena unor ample proteste provocate de un proiect de lege despre care criticii susţin că ar permite extrădarea disidenţilor politici din Hong Kong pe teritoriul Chinei.

    Dincolo de China şi SUA, aruncând o privire la nivelul întregii lumi, şeful CFA spune că trăim „într-o lume multipolară”, situaţia fiind complicată.

    „Trăim într-o lume multipolară. Când a căzut Zidul Berlinului, timp de 25 de ani am trăit într-o lume unipolară, dominată de americani. Acum trăim într-o lume multipolară şi, deci, nu sunt doar UE, China, Rusia… Deci este un mediu mult mai complicat. Şi cred că, din punctul de vedere al unui analist financiar, ceea ce aş spune este că globalizarea era despre eficienţă şi crearea eficienţei. Dar generaţia viitoare va avea legătură cu ineficienţa. Şi ştiu că este un lucru ciudat de spus, dar vom avea blocurile de tranzacţionare şi acestea creează ineficienţă, la fel ca protecţionismul, de exemplu. Deci, într-un mod ciudat, pentru profesionişti, dacă vă întrebaţi cine beneficiază de asta, profesioniştii beneficiază. Cine nu beneficiază? Consumatorul, persoana obişnuită nu beneficiază.”

    În ceea ce priveşte Europa, există temerea că va avea două viteze. În aceste condiţii, cât de important este pentru o ţară ca România, care are o monedă fragilă şi, uneori, politici fragilizante, să adopte euro este o întrebare cheie. Vorbind despre cauzele din spatele Brexitului şi despre unele dintre provocările legate de Italia sau Grecia versus Europa, Paul Smith a arătat că Europa are „un corset”, mizându-se pe ideea că o singură mărime se potriveşte tuturor. El susţine că oamenii de la Bruxelles trebuie să se gândească mai creativ la care sunt punctele forte ale Uniunii Europene, care le oferă oamenilor protecţie, securitate.

    „Cred că ceea ce trebuie să gândească Bruxelles-ul este să spună că 27 de ţări au 27 de nevoi diferite şi că a avea o singură abordare care se potriveşte tuturor este puţin probabil să funcţioneze. Şi poate că lucrul bun care va ieşi în urma Brexitului ar putea fi să se recunoască la Bruxelles că, de fapt, ceea ce trebuie să se construiască este o Uniune Europeană care are niveluri diferite de participare, unde ţările se pot îndrepta spre centru, spre ceea ce poate Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg ar putea considera o uniune foarte strânsă, însă alte ţări pot avea o relaţie deficitară cu UE, dar se pot îndrepta spre centru, deoarece fragilitatea sistemelor lor se îmbunătăţeşte practic.”

    Când ne întoarcem la partea de reglementare financiară, moneda este doar unul dintre lucrurile auzite. „Mergeţi în unele ţări mai mici din UE, iar autoritatea de reglementare a pieţei de valori mobiliare – poate fi formată doar din şase persoane – primeşte toate aceste regulamente europene, care sunt bune pentru Deutsche Bank sau pentru Société Générale, şi li se spune: bine, acum trebuie implementate. Şi ei spun: Bine, suntem şase oameni, este imposibil şi, în plus, nu se potriveşte pieţei noastre financiare sau băncilor, industriei financiare de la noi. Trebuie să ajutăm să crească o economie în curs de dezvoltare. Şi cred că aceasta este o provocare pentru Bruxelles, ei trebuie să se gândească mai mult – şi nu ştiu care sunt răspunsurile – dar trebuie să se gândească mai creativ la care sunt adevăratele puncte forte ale Uniunii, care le oferă oamenilor protecţie, securitate, o privire asupra propriilor lor guverne, poate că există altcineva, nu doar politicienii locali, altcineva care este acolo, asigurându-se că politica economică este sensibilă, că drepturile omului sunt protejate, toate aceste lucruri. Deci sunt bune libertăţile de a călători peste graniţe şi de a mişca comerţul peste graniţe, acestea sunt elementele de bază a ceea ce înseamnă Europa. Dar o mulţime dintre reglementări trebuie să fie, cred, mult mai opţionale decât sunt astăzi. Libertatea de mişcare şi a forţei de muncă se numără printre elementele care au afectat implicarea Marii Britanii. Cred că ideea de la Bruxelles este că trebuie să aibă un morcov şi un băţ (o combinaţie de strategie de recompensare şi de pedeapsă – n.red.) şi trebuie să îndrepte oamenii puternic înainte în direcţia corectă. Şi s-ar putea să aibă dreptate – evident, acesta este un proiect care va dura decenii. Dar cred că atunci când te uiţi la tensiunea din acest moment, cred că trebuie să ne dezvoltăm puţin gândirea”.
    De ce este necesară Adoptarea euro?

    Referindu-se la necesitatea adoptării monedei unice europene de către ţările din Uniunea Europeană, şeful CFA Institute susţine că pentru ţări mici are mai mult sens să adopte euro, în timp ce în cazul ţărilor mari are mai puţin sens. Iar România şi alte ţări ar putea să îşi păstreze moneda naţională dacă ar avea instituţii puternice şi independente de controlul politic.

    „Este o generalizare, dar cred că pentru ţările mai mici adoptarea monedei euro are mult mai mult sens. Dacă eşti o ţară mai mare, poate că are mai puţin sens. Când călătoresc în această regiune, nu doar în România, observ că beneficiile de a face parte din zona euro – din punctul de vedere al stabilităţii politice, din punctul de vedere al uşurinţei de a face tranzacţii, al integrării cu o comunitate mai mare – depăşesc probabil dificultăţile. Dar, evident, există provocări pe termen scurt – opinii, politici, toate aceste lucruri. Însă punându-le în balanţă aş spune că, pe ansamblu, da – este util pentru ţările mai mici să adopte euro.”

    Pe de altă parte, şeful CFA susţine că o ţară mică poate să aibă o monedă independentă, dar are nevoie de instituţii puternice şi de instituţii care sunt independente de controlul politic. „Deci dacă aveţi aşa ceva în România, moneda naţională poate rămâne a voastră.”

    O întrebare provocatoare este de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro. „Trebuie să vă întrebaţi de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro, de ce ar vrea să îşi păstreze propria monedă. Pentru că atunci când adopţi euro, renunţi la o anumită putere. Aceasta este o întrebare interesantă la care trebuie să răspundă politicienii. Puterea este că dacă păstrezi controlul asupra monedei tale, îţi poţi manipula economia internă într-un mod în care nu poţi dacă ai euro. De exemplu, dacă doriţi să vizaţi persoane relativ sărace din ţara dumneavoastră, printaţi bani şi le acordaţi gaze subvenţionate, alimente subvenţionate, le oferiţi tot felul de lucruri, ceea ce, în cele din urmă, duce la inflaţie şi aduceţi mai mulţi bani. Un politician are o perioadă de patru ani, deci sunt concentraţi în mod natural pe termen scurt. Aceasta nu este o critică, ci doar o realitate. Vârsta de pensionare este de 60 sau 65 de ani, dar aceasta ar trebui să fie 75 de ani. Nu ne putem permite să ne pensionăm la 60 şi 65 de ani. Trebuie să fie 75. Dar niciun politician nu va face asta, pentru că este problema viitoarei generaţii. Şi dacă ai face-o astăzi pentru tine, ai fi foarte supărat. Deci ei ştiu că este corect, ştiu că până la urmă cineva va trebui să facă asta, dar poate fi o problemă căreia un politician peste 15 ani trebuie să-i facă faţă, nu trebuie să-i facem faţă astăzi. Deci, în mod natural, oamenii vor împinge astăzi ceea ce pot face mâine. Acesta este doar modul în care lucrăm. Nu suntem roboţi, încă.”

    Viitoarea mare criză economică

    Unul dintre lucrurile de care avem nevoie acum este „ceva mai multă inflaţie în lume”, în opinia şefului CFA.

    „Teoria economică spune că o inflaţie de 3-4% ajută de fapt la ungerea roţilor economiei. Pentru că, dacă te gândeşti la mine, mă voi pensiona, am bani, dar nu pot pune aceşti bani la treabă. Nu pot să-i pun la treabă în depozite bancare, aşa că pentru pensionari aceasta este o mare problemă. Deci, un pic de inflaţie ajută, dar multă inflaţie distruge economiile oamenilor. Aşadar, este un echilibru pe care trebuie să-l atingă o economie. Dar, în momentul de faţă, trăim la nivel global, nu neapărat aici în România, ci la nivel global trăim într-o lume deflaţionistă, care este destul de îngrijorătoare, destul de dăunătoare, pentru că funcţionează împotriva dorinţei oamenilor de a investi. Un pic de inflaţie te ajută să fii mai agresiv în ceea ce priveşte abordarea investiţională decât deflaţia.”

    De altfel, despre următoarea criză economică, şeful CFA anticipează că se va contura în jurul inflaţiei. „Nu sunt sigur, dar cred că următoarea mare criză va fi probabil în jurul inflaţiei. În America şi în Marea Britanie, în Europa de Vest, oricum nu am mai avut experienţe pe care le-aţi avut aici în anii ’90, timp de decade. Aşadar, există o întreagă generaţie de oameni, care au să zicem 45 de ani, care nu au trăit niciodată într-o perioadă de inflaţie ridicată, deci nu înţeleg că ieşim dintr-o perioadă sau suntem într-o perioadă cu o inflaţie foarte scăzută. Aşadar, dacă vă gândiţi la care va fi următoarea criză, bănuiesc că va fi o criză a inflaţiei, de un fel sau altul. Acesta va fi pariul meu.”

    România ar putea să popularizeze experienţa avută la începutul anilor ’90, cu hiperinflaţie de circa 300%. De la inflaţie de aproape 300% pe an, România a ajuns în mai mult de două decenii la inflaţie de mai puţin de 1% în anii trecuţi. Practic, România a ajuns să aibă pe an inflaţia dintr-o singură zi din 1993. Însă, în 2018 şi în acest an, inflaţia a revenit pe o pantă ascendentă de 4-5%. „Unul dintre lucrurile pe care le spun în ţara mea, în Marea Britanie, şi în America, este că am început să lucrez în 1980, acum aproape 40 de ani, iar ratele dobânzilor din Marea Britanie la acea vreme erau de 18-19%. Au fost zilele de şoc petrolier, iar oamenii din ţara mea în ultimii 20 de ani au văzut o inflaţie de 3 sau 4%. Deci sunt de acord că experienţa inflaţiei mari este o experienţă pe care oamenii o pierd ca amintire. Deci un lucru pe care îl ştim este că asta se va întâmpla în viitor. Oamenii au uitat cum este traiul în hiperinflaţie, aceasta este aproape sigur următoarea criză financiară. Nu sunt sigur, gândindu-mă la oameni, dacă există vreun mod de a evita acest lucru.”

    Dar cât de important va fi rolul băncilor centrale în următoarea criză?

    „Ca întotdeauna, crucial de important. Cred că atunci când ne uităm înapoi la 2008, puteţi învinui băncile centrale pentru unele condiţii care au dus la criză, dar cred că băncile centrale s-au ocupat de criză cu adevărat bine. Poate puteţi spune: «Ei bine, aţi făcut criza» şi poate că este adevărat, dar cred că ar trebui să fim foarte pozitivi în ceea ce priveşte modul în care băncile centrale s-au ocupat de criză. Cineva mi-a spus odată că în 2008 băncile centrale au avut o alegere: ori Marea Depresiune din anii 1930, ori Revoluţia Franceză. Şi au ales Revoluţia Franceză, care este în esenţă situaţia cu care ne confruntăm astăzi. Acesta este motivul pentru care nu am intrat într-o Mare Depresiune. Dar ceea ce am făcut cu bună ştiinţă este că am creat un decalaj mai mare între bogaţi şi săraci, care, în cele din urmă, face ca sistemele noastre politice să fie supuse tensiunii. Cu asta trăim astăzi. Politicile de după 2008 au creat o societate foarte inegală, nefericită, iar instituţiile noastre politice se luptă să facă faţă acestei provocări. Aşadar, sperăm, trebuie să creştem din nou, motiv pentru care spun că inflaţia ar putea fi următoarea provocare, pentru că trebuie să introducem ceva benzină în motor, trebuie să creştem din nou şi trebuie să începem să readucem societatea în centru, unde toată lumea priveşte. Şi este nevoie de creştere pentru a putea face asta. Aceasta este provocarea următorului deceniu. Dar putem să o depăşim, să nu fim negativi.”

  • Povestea lui Joey Cao, un chinez îndrăgostit de România: „Am fost mereu nemulţumit de poziţia în care mă aflam într-un anume moment şi mereu mi-am dorit mai mult”

    Joey Cao este general manager al filialei locale a TP-Link, furnizor global de produse şi accesorii de reţea. „M-am născut într-un oraş mic de lângă Shanghai, China. În timpul studenţiei, mama mea a pus mereu presiune pe mine, deoarece şi-a dorit, ca orice părinte, să reuşesc în viaţă“, povesteşte Joey Cao. Cu toate acestea, spune că presiunea cea mai mare a venit tocmai din partea lui.

    „Am fost mereu nemulţumit de poziţia în care mă aflam într-un anume moment şi mereu mi-am dorit mai mult. Întotdeauna când îmi îndeplineam obiectivul propus îmi setam un alt obiectiv mai îndrăzneţ decât cel precedent. Astfel, cheia succesului meu a fost că întotdeauna mi-am propus obiective din ce în ce mai mai curajoase: de la cea mai bună şcoală gimnazială la cel mai bun liceu şi până la o universitate de top din China. Mi-am îndeplinit constant obiectivele propuse.“

    Primul său loc de muncă a fost în cadrul TP-Link, imediat după ce a absolvit studiile universitare. Fondat în 1996, TP-Link este liderul pieţei de echipamente WLAN şi CPE broadband, cu distribuţie în peste 170 de ţări (potrivit companiei de analiză a pieţei IDC).

    Profilul lui Joey Cao a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, publicat anul acesta.