BusinessMagazin

Tag: engleza

  • A plecat la 15 ani în SUA cu doar 300 de dolari în buzunar şi fără să ştie engleză. S-a întors în ţară cu o idee de afacere ce azi îi aduce 12 milioane de euro

    Imaginea prăfuită a restaurantelor ”încremenite în timp“, cu ficuşi uitaţi în geam, l-au determinat pe Marcelus Suciu, în urmă cu 17 ani, să vadă o oportunitate în deschiderea unui restaurant de inspiraţie americană. A cucerit papilele gustative ale ardelenilor, iar acum declară ofensiva pe piaţa Horeca din capitală. ”Şi nu numai.“

    ”La doar 15 ani, am plecat peste ocean în ceea ce trebuia să fie un program de schimb de experienţe într-un loc desprins dintr-un episod din Beverly Hills 90210. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, am ajuns în mijlocul fermierilor, în Norfolk, Nebraska, cu 300 de dolari în buzunar şi fără să cunosc limba engleză“, rememorează antreprenorul clujean Marcelus Suciu o experienţă ce avea să traseze direcţiile pentru parcursul său ulterior.

    Aceasta l-a ajutat pe viitorul om de afaceri să contureze ceea ce este astăzi unul dintre cele mai mari grupuri de restaurante de pe piaţa locală. Marty, grupul pe care îl conduce, este format din şase branduri: lanţul de restaurante Marty Restaurants (şapte locaţii, o bucătărie comisar), Marty Events, divizia de catering şi evenimente, Olivo Caffe & Bistro, Bistro Bujole şi Olivo Coffee Roasters, prima prăjitorie de cafea din Transilvania, şi Narcoffee Roasters, cel mai nou brand al grupului.

    Cifra de afaceri generată de acestea a ajuns anul trecut la 12 milioane de euro, iar pentru anul în curs antreprenorul previzionează o creştere de circa 30% a acesteia. Cea mai recentă investiţie a fost direcţionată în inaugurarea primului restaurant Marty din Capitală, în incinta centrului comercial Sun Plaza, sumă care s-a ridicat la aproximativ 500.000 euro. 600 de angajaţi lucrează în cadrul grupului, repartizaţi în funcţie de mărimea locaţiei şi fluxul de comenzi.

    Marcelus Suciu povesteşte că traiectoria prin care a ajuns la dezvoltarea afacerii Marty se leagă de experienţa din Statele Unite. A urmat liceul acolo timp de doi ani şi jumătate, după care a vrut să se reîntoarcă în România. Dar în ţară, cum nu i s-au recunoscut studiile din SUA, a ales să continue facultatea tot acolo, de această dată în California, unde, spune el, a descoperit America pe care şi-o imaginase. Totuşi, după ce a studiat ştiinţe politice şi filosofie, a pariat tot pe Cluj, oraşul de origine, pentru dezvoltarea afacerilor sale. ”Când m-am întors la Cluj, piaţa locală de HoReCa era complet încremenită în timp, în comparaţie cu situaţia din Occident, unde atmosfera din restaurante era foarte destinsă, plăcută, oamenii se simţeau liberi.

    La noi, însă, am regăsit aceiaşi chelneri de pe vremuri, o atmosferă dezolantă şi ficuşi uitaţi în geam“, descrie el modul în care a găsit inspiraţia de a începe o afacere în domeniul restaurantelor. Şi-a spus astfel că poate schimba ceva pe plan local prin aducerea şi adaptarea acasă, la Cluj, a ceea ce văzuse în State: ”A fost pur şi simplu o nevoie pe care am identificat-o şi pe care am simţit că o pot acoperi“. Chiar dacă nu îşi aduce aminte cu exactitate valoarea investiţiei iniţiale în afacere, spune că aceasta nu a depăşit 60.000 de dolari – bani care au asigurat un spaţiu cu o suprafaţă de aproape 40 de metri pătraţi. Astfel, în 2000 a apărut primul Marty, pe care îl descrie drept un loc smart casual, cu ospătari îmbrăcaţi în jeans, unde se puteau servi pizza, paste şi grill-uri. Conceptul a prins atât de bine, încât un an mai târziu s-au mutat într-un spaţiu de 650 de metri pătraţi, iar din 2006 până în prezent s-au extins treptat, adăugând încă şase locaţii Marty în Cluj şi, cel mai recent, primul spaţiu din Bucureşti.

    |n fiecare lună, în unităţile Marty intră peste 1,5 milioane de clienţi, numărul variind în funcţie de poziţia restaurantelor, anumite perioade şi evenimente locale. ”Restaurantele Marty se adresează unui public modern şi foarte versatil, fiind potrivit atât pentru o cină romantică în doi, cât şi pentru un prânz cu partenerii de afaceri, o seară în oraş cu prietenii sau o aniversare în familie“, descrie antreprenorul profilul clienţilor restaurantelor sale.

    Clienţii clujeni sunt, potrivit lui, tot mai inteligenţi în ceea ce priveşte partea de ”consumer choice“ şi devin mai selectivi. ”Iar când vine vorba de domeniul HoReCa, lucrurile sunt cu atât mai interesante deoarece ei caută, în special în mediul online, informaţii despre restaurante  review-uri, commenturi, postări pe blog“, observă antreprenorul. Clienţii ţin cont destul de mult de experienţele prezentate de alţi clienţi; chiar dacă preparatele din meniul Marty respectă anumite standarde şi ospătarii sunt pregătiţi să răspundă solicitărilor, în momentul în care apar anumite situaţii, clienţii pot semnala acest lucru printr-un feedback instant, în restaurant. ”Cred că dacă reuşeşti să păstrezi o constantă a calităţii şi o diversitate a meniului, vei reuşi să faci faţă provocărilor care vin din acest boom de consum“, explică el. Valoarea medie a bonului din unităţile Marty variază în funcţie de locaţie (mall sau centrul oraşului), poziţionare, trafic de clienţi, perioade sezoniere; Suciu estimează că se încadrează între 90 şi 100 de lei.   

    |n ceea ce priveşte deschiderea unei unităţi Marty în centrul comercial Sun Plaza din Bucureşti, antreprenorul clujean cochetează cu extinderea în Capitală de aproape doi ani, iar acum a considerat că afacerea a ajuns la maturitatea necesară pentru a face acest pas. Deschiderea acestei prime unităţi a fost îndelung analizată, iar alegerea locaţiei într-un mall, spre deosebire de restaurantele din Cluj, poziţionate stradal, a fost un răspuns al nevoii de testare a pieţei. ”Deşi noi avem o experienţă îndelungată în Cluj, pentru bucureşteni suntem doar un alt restaurant. Aşa că deschiderea primei unităţi aici a fost îndelung analizată şi am ales un centru comercial întrucât acesta ne permite să testăm piaţa şi să vedem cum răspund bucureştenii la valorile şi la meniul nostru. Centrul comercial ne asigură trafic, în primul rând, dar şi un public foarte divers, de la care suntem siguri că avem ce învăţa“, explică antreprenorul.

    Chiar dacă restaurantul din Bucureşti a fost deschis prea recent pentru a face o comparaţie, antreprenorul anticipează câteva diferenţe. ”Din punctul meu de vedere, cred că ambianţa din restaurante se va polariza între holdinguri de ospitalitate cu mai multe concepte şi jucători cu concepte unitare, singulare, atât în Cluj, cât şi în Bucureşti. Ca design şi ambianţă, vor avea de câştigat localurile care creează o punte emoţională cu clienţii şi care activează într-un mod inedit toate cele cinci simţuri – olfactiv, vizual, auditiv, gustativ şi tactil“, consideră antreprenorul. Planurile de dezvoltare ale omului de afaceri includ deschiderea, treptat, a încă două noi unităţi în Capitală, dar şi în Cluj. De asemenea, şi-a propus să extindă rapid brandul Marty Restaurants prin intermediul unui sistem de franciză care include programe de training şi monitorizare.

    Un alt proiect pe care îl va lansa în curând în Cluj este o academie de training pentru personalul din HoReCa, în contextul nevoii acute de personal calificat. ”Am remarcat în ultimii ani o provocare în ceea ce priveşte calificarea personalului. Atât a oamenilor din bucătărie, cât şi personalul de servire. |ntr-adevăr, lipseşte o instituţie, un cadru care să ofere posibilitatea perfecţionării în acest domeniu, şi de aceea noi vom lansa anul acesta o măsură în acest sens“, argumentează antreprenorul decizia.

    Şcoala pentru care face planuri se numeşte Transylvania School of Hospitality şi va fi, potrivit lui, un loc în care vor pregăti următoarea generaţie de lucrători din industria ospitalităţii. ”Locurile sunt deschise pentru oricine doreşte să înveţe, dar şi să predea.“ Iar când vine vorba despre celelalte provocări de pe piaţa pe care activează, Suciu spune că acestea apar inevitabil în găsirea şi alegerea locaţiilor, crearea şi consolidarea echipelor. ”E foarte important să nu ne pierdem sufletul, să fim relevanţi pe piaţă, dar, în acelaşi timp, să ne păstrăm atenţia la fiecare detaliu“, adaugă el. 

    Piaţa locală a restaurantelor s-a dublat în perioada 2008-2016, până la 8,5 mld. lei anul trecut, potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC); topul restaurentelor din compania este condus de lanţurile internaţionale McDonald’s, KFC şi Pizza Hut, cu venituri cumulate de 1,2 miliarde de lei, potrivit ZF.

  • Cum şi de ce a ajuns România să importe forţă de muncă din Asia

    „Pentru mine, România e o mare provocare. E o provocare să mă duc în fiecare seară acasă, într-un apartament gol. Uneori, mă trezesc că stau pe canapea, cu o bere în mână, şi purtăm – eu cu mine – o discuţie imaginară: «Ce faci? Eşti bine?»; «Da, sunt ok. Sunt ok.»” John îmi povesteşte apoi de băiatul lui, care e pe cale să absolve facultatea, şi îmi tot repetă cât de importantă e educaţia pentru el, educaţie pe care, dacă ar fi rămas în Filipine, nu i-ar fi putut-o asigura copilului său.

    9.200 de kilometri îl despart pe John de familia sa; alte mii de străini sunt în aceeaşi situaţie. România nu e întotdeauna prima lor opţiune ca destinaţie, ci una care le aduce un venit decent.

    John, spre exemplu, a aplicat pe un site care facilitează munca în străinătate; de aici, CV-ul lui a ajuns la o agenţie de recrutare din Filipine care l-a invitat să participe la câteva interviuri pe Skype, în 2016. Un an mai târziu, el a ajuns la o companie din Braşov. „Mi-au dat şansa să vin aici şi mi-au trimis o viză valabilă pe trei luni. Totul a fost gratuit, inclusiv biletul de avion. Singurul lucru pe care l-am plătit eu a fost vizita medicală”, povesteşte el.

    România nu e însă prima ţară străină în care lucrează John; el face asta încă din 2000. A lucrat mai întâi în Dubai pentru aproape doi ani, după care s-a întors în Filipine. „Aveam un copil mic şi îmi doream să îi asigur o educaţie mai bună, dar banii câştigaţi în Manila nu erau suficienţi – trebuie să plăteşti chirie, transport, să cumperi mâncare, iar salariul era mic. Aşa că am decis să plec iar”, îşi aminteşte el. Au urmat o experienţă de aproape 10 ani în Kuweit şi una de alţi doi în Canada. „Filipinezii sunt cei mai muncitori oameni din Asia”, spune el. „Nu pierdem niciodată timpul şi vrem întotdeauna să demonstrăm, dar cu toate astea e greu, în multe ţări, să obţii cetăţenie.”

    A ajuns aşadar în 2017 în România, petrecând câteva luni la Braşov, iar apoi a preluat un post de bucătar în Bucureşti. E foarte greu şi foarte costisitor pentru angajatorii români să obţină permise de muncă, spune asiaticul, iar asta l-a făcut să aprecieze interesul noului său angajator. E mulţumit de situaţia sa actuală şi spune că reuşeşte să îi trimită, lunar, bani fiului său; mărturiseşte însă că l-ar ajuta un salariu ceva mai mare.

    Remuneraţia nu e însă întotdeauna negociabilă, după cum explică Oana Peca, manager al companiei de recrutare Prestige Recruitment. „Lucrăm cu agenţii din ţările din care urmează să aducem personal, iar salariile sunt standard: pentru un muncitor în construcţie un anumit salariu, pentru un tinichigiu la fel, iar angajatorul e informat despre valorile respective care sunt deja stabilite în ţările din care provin”, explică ea. Compania a început în 2013 cu recrutarea pensonalului domestic, bone sau menajere, iar de anul trecut a demarat procesul de aducere a personalului pentru mai multe domenii, aşa cum ar fi ateliere mecanice sau auto, restaurante sau muncitori pe zona de construcţii.

    „Pentru muncitorii domestici am început cu Filipine, iar acum lucrăm cu Indonezia, Nepal, Sri Lanka sau Bangladesh. La ei se declară salariul mediu brut, de 4.162 de lei; acela este punctul de început al negocierilor. Trebuie să le asigure şi cazarea şi masa, pentru că venind din altă ţară ei se bazează în totalitate pe angajator. Dincolo de asta, salariul va depinde de funcţia ocupată”, spune managerul firmei de recrutare. Ca termen de comparaţie, salariul minim în Vietnam este de 150 de euro pe lună, de 3,5 ori mai mic decât salariul minim pe care îl primeşte un vietnamez care lucrează în România.

    Criza de personal s-a acutizat la începutul lui 2017, spune Oana Peca, care adaugă faptul că aceasta nu este complet conştientizată de angajatorii români. „Doar corporaţiile, firmele mari au conştientizat fenomenul şi încep să apeleze la firme de recrutare şi la personalul din afara ţării, mai ales la cel asiatic. Într-un fel, criza a început şi de la mentalitatea angajatorilor români, care vor să munceşti cât mai mult pe salarii cât mai mici.”

    „Sunt foarte mulţi angajaţi veniţi din Asia: în 2017, la începutul lunii decembrie, s-a depăşit numărul de autorizaţii de muncă ce trebuia eliberate pentru anul în curs, iar asta a dus la un blocaj. A fost nevoie să se dea mai devreme legea cu numărul de autorizaţii ca să se poată acoperi cererea”, explică Oana Peca.

    Cererile pentru muncitori calificaţi vin mai ales din afara Bucureştiului, spune ea. În Capitală străinii lucrează mai ales cu restaurante, saloane de cosmetică – zona de servicii, în general. Anul trecut, Prestige Recruitment a adus în România în jur de 60 de persoane.

    Recrutarea durează între 3 şi 4 luni: se ţin interviuri în ţara de origine a candidaţilor, se stabilesc detaliile jobului, iar apoi se demarează procesul de obţinere a permiselor de muncă şi a vizelor. „Candidaţii nu pot călători în România fără un scop, dar dacă angajatorul doreşte, îi poate întâlni înainte de aducerea în România”, explică Oana Peca.

    „Interacţionând de-a lungul timpului atât cu angajaţii, cât şi cu angajatorii, cred că problema vine de la cei din urmă. Angajatorul este obişnuit să aibă forţă de muncă la dispoziţie şi să schimbe oamenii când vrea, fără a investi foarte mult în angajaţi; asta e mentalitatea generală în România”, explică managerul firmei Prestige Recruitment. „Acum, când e criză de personal şi nu prea mai ai de unde să alegi, sunt angajatori care ar investi în forţa de muncă, dar nu au de unde să mai găsească. Sigur, dacă ar fi investit înainte de criza de personal, nu cred că s-ar fi ajuns aici. Există, sigur, şi situaţii în care angajaţii sunt neserioşi – nu cred că România e singura ţară care se confruntă cu partea asta.”

  • Cum arată fiica regretatului Dem Rădulescu – FOTO

    Tânăra în vârstă de 29 de ani este actriţă la Teatrul Mic. Irina Rădulescu este absolut superbă, iar ochii mari, care au aceeaşi căldură pe care o emana tatăl său,  te cuceresc instantaneu.

    Fiica mastrului Dem Rădulescu este o prezenţă discretă şi are mare grijă să se ţină departe de presa mondenă.

    La 3 ani, Irina studia franceza, engleza, japoneza şi pianul. Copilăria sa s-a petrecut aproape de scenă. Irina Rădulescu a avut un înger aproape. Pe mama sa, actriţa Adriana Şchiopu, care a învăţat-o să fie ea însăşi.

    Irina avea doar 13 ani când tatăl sau, marele Dem Rădulescu, a plecat dintre noi. Ştia încă de atunci că vrea să urmeze drumul pe care “Bibanul” atinsese cele mai înalte culmi.

    “În sinea mea, m-am gândit şi la faptul că el ar fi fost fericit că pasiunea a rămas în familie. Pentru viaţă cred că am păstrat de la el discreţia. El era un om extrem de discret. Era dificil pe stradă, de mers cu el, mai ales pe timp de zi, pentru că se strângeau pâlcuri pâlcuri de oameni în jurul lui”, povestea Irina Rădulescu.

    GALERIE FOTO

     

     

     

     

     

  • Cine este Mateusz Morawiecki, noul premier al Poloniei

    Mateusz Morawiecki, în vârstă de 49 de ani, s-a făcut cunoscut prin reprimarea evaziunii fiscale în Polonia şi prin alocarea unor fonduri suplimentare pentru serviciile de sănătate.

    Noul premier vorbeşte fluent engleză şi germană şi este lăudat de oficialii UE de la Bruxelles pentru profesionalismul dovedit în timpul reuniunilor miniştrilor de Finanţe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să faci sute de mii de euro vânzând tricouri – VIDEO

    Acel ceva s-a dovedit a fi tricouri imprimate cu expresii amuzante: expresii româneşti tradiţionale traduse  mot à mot în engleză. Aşa au ajuns să producă tricouri imprimate cu expresii precum “walk on my hand”, “go walk the bear” sau “you are dust”.

    Au pornit la drum în 2014 ”cu toţi banii de care dispuneam atunci“, adică 2.000 de euro, într-un domeniu cu care niciunul nu era familiarizat, o greşeală din care aveau să înveţe. ”Nu ştiam cum se poate imprima un tricou, nu cunoşteam furnizori de materii prime sau de utilaje, nu aveam mari cunoştiţe de editare grafică“.

    Acum, în magazinul Ruvix se găsesc tricouri cu tot felul de mesaje şi imagini imprimate, dar şi căni, pijamale imprimate, fuste şi rochii clasice

    Ruvix a avut o cifră de afaceri de peste 230.000 de euro în 2016, cu un profit de aproape 26.000 de euro.

    ”Până acum ne-am cam atins ţintele şi estimăm să terminăm anul cu un rulaj de aproximativ 700.000 euro.“  În momentul de faţă, divizia dedicată clientului final este principala activitate a firmei, dar ”B2B câştigă tot mai mult teren, iar acum ne aduce în jur de 35% din totalul cifrei de afaceri“.

  • Pariul de 400 de milioane de dolari al Google

    Google a investit foarte mulţi bani în dezvoltarea sistemelor de inteligenţă artificială, iar descoperirile şi avansul făcut de companie în domeniu încep să-şi arate roadele.

    Alphabet, compania-mamă a Google, a lansat de curând noi produse hardware: două noi telefoane, un laptop, dar şi o pereche de căşti wireless. Produsele ar putea demonstra lumii că achiziţionarea companiei DeepMind de către Google ar putea genera şi profit, nu doar studii ştiinţifice.

    Alphabet a cumpărat DeepMind în anul 2014 pentru o sumă de 400 milioane de dolari, conform estimărilor de la momentul respectiv. De atunci, firma a scos mai multe studii şi lucrări ştiinţifice în domeniul machine learning: de la a învăţa un software să joace jocul Go mai bine decât un om până la a crea un sistem de inteligenţă artificială care mimează abilitatea creierului uman de a visa şi a plănui. Majoritatea acestor dezvăluiri au avut loc în mediul academic, fără potenţial comercial decât peste ani sau decenii. Aşadar, în primul an de când se află sub umbrela Alphabet, DeepMind a avut venituri zero.

    Asta s-ar putea schimba odată cu lansarea comercială a noilor produse Google. Noul asistent digital, prezent în telefoane, laptop şi dispozitivele Google Home, are o voce mai naturală, mai umană. Când asistentul a vorbit în engleză şi japoneză a fost un fenomen datorat faptului că DeepMind a dezvoltat anul trecut un algoritm care a trecut de la stadiul de cercetare la aplicare comercială în doar un an.

    Asistentul este disponibil în mai multe limbi acum, pe dispozitivele Google Home, inclusiv engleză, franceză, germană şi japoneză. Pe când asistentul de pe telefon, pe lângă limbile menţionate mai sus, mai înţelege şi portugheză, coreeană, iar curând şi italiană, spaniolă şi ”engleză singaporeză“. Asistentul are un buton dedicat atât pe telefon cât şi pe noul laptop, Google Pixelbook, şi poate răspunde întrebărilor utilizatorilor vocal sau în scris.

    De acum, asistentul poate recunoaşte vocea unui membru al familiei şi poate avea setări personalizate pentru acesta. De exemplu, dacă tatăl îl întreabă: ”Ce am în calendar?“, asistentul îi poate spune ce întâlniri are; dar dacă fiul pune aceeaşi întrebare, îi poate spune ce teme are de făcut.

    Căştile wireless sunt legate între ele cu un fir, costă 159 de dolari (în SUA) şi vor fi disponibile începând cu luna noiembrie. în plus, vor putea traduce în timp real în 40 de limbi. La evenimentul de lansare, pe scenă a fost organizată o demonstraţie, o conversaţie din engleză în suedeză, care a mers fără greşeală. ”E ca şi cum ai avea propriul tău translator“, se lăuda prezentatorul pe scenă. Vom vedea dacă chiar aşa va fi, însă sigur este un pas în faţă.

    Un alt exemplu în acest sens este o cască numită Pilot, produsă de Waverly Labs. Casca se conectează prin Bluetooth la o aplicaţie şi fiecare poate vorbi în limba lui, informaţia fiind tradusă în timp real. Iniţial, dispozitivul va putea fi folosit pentru a traduce conversaţii în engleză, spaniolă, franceză şi italiană. Reprezentanţii Waverly Labs spun că alte limbi vor fi disponibile în curând, printre care hindi, arabă şi limbile slave. Până acum, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, s-au înregistrat precomenzi în valoare 5 milioane de dolari, iar 25.000 de unităţi au fost livrate deja.

    în 2016, DeepMind a publicat un studiu numit WaveNet, o nouă metodă prin care software-ul poate genera vocea; conform acestuia, noua tehnologie dezvoltată de DeepMind face vocea asistentului cu 50% mai umană decât cea a asistenţilor existenţi pe piaţă la momentul respectiv. Totuşi, această nouă metodă de generare a vocii necesită prea multă putere computaţională. ”Nu este ceva ce putem replica în lumea reală“, au spus cercetătorii de la DeepMind la vremea respectivă. într-un an, compania a găsit o modalitate de a face algoritmul WaveNet de 1.000 de ori mai rapid în timp ce au crescut calitatea sunetului. Asta înseamnă că vocea produsă de un computer este greu de diferenţiat de o voce umană.

    Drept urmare, DeepMind a început să producă bani. Firma rămâne independentă faţă de compania-mamă (Alphabet), iar primele venituri, pe 2016, sunt estimate la 30,3 milioane de dolari datorită produselor şi serviciilor furnizate altor companii din cadrul Alphabet, conform unor informaţii făcute publice în registrul de afaceri din Marea Britanie. DeepMind este o companie londoneză.

    în urmă cu trei luni, DeepMind a anunţat lansarea primului laborator în afara Marii Britanii, în Edmonton, Canada. Recent, compania a anunţat şi deschiderea unui birou în Montreal, în colaborare cu Universitatea McGill. Acesta va fi condus de către românca Doina Precup, profesor în cadrul School of Computer Science la universitatea McGill.

    Expertiza Doinei Precup este în domeniul numit ”reinforcement learning“, element foarte important pentru dezvoltarea raţionamentului unui computer şi abilitatea acestuia de a planifica. ”Misiunea DeepMind este perfect aliniată cu munca şi obiectivele mele de cercetare. Sunt încântată să mă alături echipei DeepMind şi să ajut la construirea noii echipe de la Montreal“, a declarat Precup.

    DeepMind a ajutat Google cu algoritmi pentru a eficientiza funcţionarea data center-urilor Google şi pentru a îmbunătăţi serviciul de publicitate al companiei americane.

    Bineînţeles, DeepMind este la început şi încă are pierderi, deoarece costurile cu resursa umană au fost de 104 milioane de lire sterline în 2016, iar pierderile nete ale companiei pe anul trecut sunt de 94 de milioane de lire sterline, dublu faţă de ceea ce a raportat pentru 2015.

    Chiar şi aşa, pariul de 400 de milioane de dolari al Google ar putea fi unul de succes.

  • O imagine cu Melania Trump a fost folosită într-o campanie publicitară a unei şcoli de limbă engleză, cu sloganul “Imaginaţi-vă cât de departe puteţi ajunge cu doar un pic de engleză”

    “Imaginaţi-vă cât de departe puteţi ajunge cu doar un pic de engleză” este textul care apare pe un banner al unei şcoli de engleză din Croaţia, Americki Institut. Melania Trump a ameninţat că îi va da pe responsabili în judecată dacă bannerele nu sunt date jos.

    Fondatorul şcolii a spus că a vrut să amintească oamenilor cât de importante sunt limbile străine pentru succesul internaţional. “Asistăm la un val de oameni care pleacă din Croaţia pentru a-şi găsi un loc de muncă mai bun în ţări anglo-saxone”, a spus Brett Campbell.

    Nu e prima oară când Melania Trump îşi apără imaginea: un producător de miere din Slovenia a primit interdicţia de a folosi numele Melaniei pe etichete.

    Există însă şi un alt exemplu: mai mulţi comercianţi din Sevnica, oraşul natal al Melaniei Trump, au lansat o gamă de produse sub numele “First Lady” (Prima Doamnă).

  • De ce refuză fiul Mihaelei Rădulescu să vorbească româneşte

    La cei 12 ani , Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu şi Elan Schwartzenberg, este pasionat atât de sport, cât şi de cultură, educaţie ce şi-a dobândit-o în Franţa, acolo unde locuieşte cu mama lui de 8 ani. Dat fiind faptul că a plecat de când avea doar patru ani, Ayan, nu mai vrea să vorbească româneşte, conform unui ziar monden.

    „Am această problemă cu el, eu vorbesc româneşte cu el, ca şi toată familia mea, dar pentru că trăieşte de opt ani în altă ţară, unde se vorbeşte franceză şi engleză, omul nu mai vrea să vorbească decât franceză şi engleză”, a spus Mihaela Rădulescu.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Inevitabilul s-a ÎNTÂMPLAT: Roboţii i-au îngrozit pe cercetători. Un banal experiment de inteligenţă artificială a mers oribil de greşit şi a trebuit OPRIT

     Capacitatea inteligenţei artificiale şi capacitatea acestui sistem de a comunica, atât în engleză, cât şi într-o limbă inventată de ei, pe care cercetătorii nu au putut să o înţeleagă, i-a pus pe gânduri pe inventatori, care au şi închis mecanismul, potrivit Digital Journal.

    După observaţiile făcute de Facebook, acest sistem de inteligenţa artificială a fost în stare să monitorizeze oamenii din jur, reuşind în acest fel să-şi dezvolte propriul limbaj.

    Sistemul are putere de negociere şi este capabil să comunice cu alţi roboţi, arată un raport Fast Co. Design. Agenţii Al încep să comunice, în primă fază, prin folosirea unui limbaj neinteligibil de către oameni.

    Într-un schimb ilustrat de companie, roboţii care folosesc tehnologie avansată, pe nume Bob şi Alice, utilizează un cod pentru a-şi perfecţiona propria limbă. Ceea ce este interesant, este faptul că roboţii Al funcţionează pe princpiul recompensei şi urmăresc beneficiul într-o acţiune, atitudine pe care o putem observa şi la oameni.

    “Roboţii se vor abate de la un limbaj uşor de înţeles şi vor dezvolta cuvinte-cheie pentru ei înşişi”, a spus cercetătorul Dhruv Batra pentru Fast Co. Design.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Soţia premierului nipon s-a prefăcut că nu înţelege engleza ca să nu vorbească cu Trump?

    Unele ziare americane au relatat însă că Akie Abe vorbeşte limba engleză, alimentând speculaţiile pe social media că ea s-ar fi prefăcut că nu înţelege limba engleză pentru a evita să discute cu Trump.

    Rememorând interacţiunile sale cu Akie Abe, care a stat lângă el în timpul dineului de la summitul G20 care a avut loc la începutul lunii iulie la Hamburg, Germania, Trump a declarat într-un interviu cu The New York Times că Akie ‘nu vorbeşte engleză… vreau să spun, nici măcar ‘hello” (bună – n.r.). Trump a continuat prin a spune că este ‘greu’ să stai lângă cineva care nu vorbeşte engleza. La desert, Trump s-a ridicat de la locul său pentru a sta de vorbă cu soţia sa Melania, care a fost aşezată lângă preşedintele rus Vladimir Putin.

    Deşi a spus despre Akie că este ‘o femeie pe cinste’ şi că i-a ‘priit seara cu ea’, Trump a a adăugat că ‘ar fi fost şi mai greu’ fără un interpret, notează Agerpres.ro.

    Ziarele americane şi social media au cercetat subiectul, încercând să afle dacă soţia premierului nipon vorbeşte sau nu engleza, iar înregistrările video şi informaţiile privind educaţia primită de ea în Japonia au venit să contrazică afirmaţiile lui Trump. Cotidianul The Los Angeles Times a postat pe site-ul său un link către un filmuleţ pe YouTube pentru a demonstra că, deşi are un oarecare accent, Akie vorbeşte ‘o engleză perfect utilă’. Iar utilizatorii reţelelor sociale au dezbătut pe Twitter subiectul, unii speculând că Akie Abe s-a prefăcut că nu vorbeşte limba engleză pentru a nu se vedea nevoită să discute cu Trump.