BusinessMagazin

Tag: Draghi

  • La ce servesc eforturile Băncii Centrale Europene

    Sondajul IFO în rândul companiilor germane a evidenţiat o scădere a încrederii pentru a cincea lună consecutiv în septembrie, până la cel mai mic nivel din aprilie 2013, indicii activităţii din industrie şi servicii din Germania, Franţa şi zona euro în ansamblu au scăzut din nou în august, iar Banca Spaniei a avertizat că datele de până acum arată o scădere în al treila trimestru atât a consumului privat, cât şi a ritmului creării de noi locuri de muncă.

    Ca urmare, moneda euro a căzut sub pragul de 1,28 dolari pentru prima dată din iulie 2013, în contextul speculaţiilor că noile date vor slăbi opoziţia tradiţională a Germaniei faţă de ideea că BCE ar trebui să dea drumul tiparniţei de bani după modelul Rezervei Federale – o idee văzută de pieţele financiare, ca de obicei în ultimul an, drept ultima speranţă pentru relansarea economică a zonei euro.

    Draghi a indicat din nou că BCE este gata să folosească şi alte instrumente neconvenţionale de politică monetară, amplificând actualul program de achiziţii de obligaţiuni – declaraţie care a fost interpretată de analiştii bancari drept o recunoaştere a intenţiei de a recurge în cele din urmă la un program de relaxare monetară cantitativă neînsoţit de sterilizarea banilor nou introduşi în sistem, adică de genul celor folosite până acum în SUA şi Japonia. Draghi a adăugat însă că niciun fel de măsură monetară nu poate înlocui reformele structurale şi ale pieţelor muncii care ar trebui să facă mai competitive economiile din zona euro.

    Până acum, 255 de bănci din zona euro au împrumutat 82,6 mld. euro cu dobânzi de 0,15% în cadrul primei runde, din septembrie, de finanţări ieftine anunţat de BCE, sub nivelul aşteptat de 100 mld. euro sau mai mult, ceea ce sugerează lipsa de cerere de credite din economia reală a zonei euro. Următoarea ofertă de credite ieftine pentru bănci va avea loc în decembrie.

  • La ce servesc eforturile Băncii Centrale Europene

    Sondajul IFO în rândul companiilor germane a evidenţiat o scădere a încrederii pentru a cincea lună consecutiv în septembrie, până la cel mai mic nivel din aprilie 2013, indicii activităţii din industrie şi servicii din Germania, Franţa şi zona euro în ansamblu au scăzut din nou în august, iar Banca Spaniei a avertizat că datele de până acum arată o scădere în al treila trimestru atât a consumului privat, cât şi a ritmului creării de noi locuri de muncă.

    Ca urmare, moneda euro a căzut sub pragul de 1,28 dolari pentru prima dată din iulie 2013, în contextul speculaţiilor că noile date vor slăbi opoziţia tradiţională a Germaniei faţă de ideea că BCE ar trebui să dea drumul tiparniţei de bani după modelul Rezervei Federale – o idee văzută de pieţele financiare, ca de obicei în ultimul an, drept ultima speranţă pentru relansarea economică a zonei euro.

    Draghi a indicat din nou că BCE este gata să folosească şi alte instrumente neconvenţionale de politică monetară, amplificând actualul program de achiziţii de obligaţiuni – declaraţie care a fost interpretată de analiştii bancari drept o recunoaştere a intenţiei de a recurge în cele din urmă la un program de relaxare monetară cantitativă neînsoţit de sterilizarea banilor nou introduşi în sistem, adică de genul celor folosite până acum în SUA şi Japonia. Draghi a adăugat însă că niciun fel de măsură monetară nu poate înlocui reformele structurale şi ale pieţelor muncii care ar trebui să facă mai competitive economiile din zona euro.

    Până acum, 255 de bănci din zona euro au împrumutat 82,6 mld. euro cu dobânzi de 0,15% în cadrul primei runde, din septembrie, de finanţări ieftine anunţat de BCE, sub nivelul aşteptat de 100 mld. euro sau mai mult, ceea ce sugerează lipsa de cerere de credite din economia reală a zonei euro. Următoarea ofertă de credite ieftine pentru bănci va avea loc în decembrie.

  • Băncile ungureşti, aceşti lilieci cu puteri de Batman

    Sandor Csanyi, şeful celei mai mari bănci ungare, OTP, a replicat că de fapt, atunci când are probleme în economie, guvernul apelează la bănci ca la un fel de Batman, a relatat publicaţia Portfolio. Atât OTP, cât şi MKB Bank sau subsidiarele ungare ale Erste, KBC şi Raiffeisen au contestat în justiţie decizia guvernului de a rambursa retroactiv clienţilor banii luaţi prin “practici comerciale incorecte” din 2004 încoace.

    Primele acţiuni au fost însă deja respinse în justiţie, iar un fruntaş al partidului de guvernământ Fidesz a spus că băncile ar putea fi obligate să extindă despăgubirile şi pentru clienţii care şi-au achitat deja creditele în cadrul unui program de rambursări anticipate derulat în 2011-2012, ceea ce ar spori considerabil factura de plată a băncilor, ducând-o la un total de cca 3 mld. euro.

    Aceasta se adaugă la dificultăţile pe care le întâmpină băncile ungare din cauza conflictului din Ucraina, unde unele au subsidiare, şi a sancţiunilor financiare impuse de Bruxelles Rusiei. Şeful BCE, Mario Draghi, a încercat să ia apărarea băncilor în august, afirmând că plăţile retroactive “nu par să fie conforme” cu reglementările europene, ar guvernul Orban l-a ignorat.

    Guvernul Orban a început în forţă reforma sistemului bancar, axată pe trei elemente: răscumpărarea de către stat a cel puţin jumătate din activele bancare aflate în proprietatea unor grupuri financiare străine, crearea unei “bad bank” care să preia creditele neperformante ale băncilor, estimate la 1,6 mld. euro, şi planul de convertire în forinţi a creditelor în valută, la un curs avantajos pentru debitori. Băncile vor suporta costul conversiei şi, în plus, îi vor despăgubi pe ungurii îndatoraţi în valută pentru “practicile incorecte” de genul majorărilor unilaterale de dobânzi şi comisioane.

  • Europa, mai aproape de pornirea tiparniţei de bani?

    În iulie, inflaţia a scăzut în zona euro la 0,4%, de la 0,5% în iunie – cea mai scăzută rată a inflaţiei din octombrie 2009, iar estimarea de inflaţiei pentru august, difuzată la 29 august de Eurostat, vorbeşte de o nouă scădere la 0,3%. În acelaşi timp, şomajul în zona euro a rămas în iulie la 11,5%, iar în Italia a crescut la 12,6%, ceea ce reprezintă recordul ultimilor 40 de ani. În mod surprinzător, chiar în Germania şomajul a crescut cu 2.000 de persoane, iar indicatorii de încredere în rândul managerilor din industrie, construcţii şi servicii şi în rândul consumatorilor au scăzut pe toată linia la nivelul zonei euro. Toate acestea au întreţinut un anumit optimism pe pieţele financiare, în ideea că orice veste proastă despre economia europeană creşte şansele ca BCE să cedeze şi să se lanseze într-un program de relaxare monetară identic cu cele aplicate de Rezerva Federală a SUA.

    Ministrul german al economiei, Wolfgang Schaeuble, a turnat însă apă rece pe speranţele că Banca Centrală Europeană va porni tiparniţa de bani. “Politica monetară a ajuns la capătul instrumentelor sale. Nu cred că politica monetară a BCE are instrumentele să lupte cu deflaţia. Avem nevoie urgent, în schimb, de investiţii, de recâştigarea încrederii investitorilor, a pieţelor, a consumatorilor”, a spus Schaeuble într-un interviu pentru Bloomberg.

    Situaţia din Europa contrastează puternic cu cea din SUA, unde indicele bursier S&P 500 a depăşit pentru prima oară în istorie pragul de 2.000 de puncte la închiderea din 25 august, iar indicele Dow Jones a marcat la rândul său un record absolut pentru interiorul unei zile de tranzacţionare, ajungând la 17.153 de puncte, peste maximul istoric de 17.138 de puncte la închidere atins la 16 iulie.

    Indicii burselor americane au continuat astfel trei săptămâni de creştere susţinută, motivată de perspectivele îmbunătăţite ale economiei SUA, de rezultatele financiare peste aşteptări ale companiilor listate (companiile incluse în calculul S&P 500 au avut o creştere a profiturilor de 8,4% în T2). Actuala perioadă de boom bursier post-criză a început însă de fapt încă din martie 2009, adică de când a început să-şi facă efectul primul val de bani pompaţi în piaţă de Rezerva Federală: de atunci, indicele S&P 500 a urcat cu aproape 196%, iar în ultimul an a câştigat 8%.

  • Mintea cea de pe urmă a lui Draghi

    Explicaţia şefului BCE a fost că şedinţele prea dese încurajează volatilitatea pieţelor financiare, care înainte de fiecare şedinţă sunt influenţate de pariurile traderilor nerăbdători să anticipeze ce măsură nouă de stimulare a economiei va anunţa banca. BCE ar urma astfel modelul Fed, care are numai opt şedinţe pe an.

    Draghi a declarat că redresarea economică în zona euro a fost moderată în al doilea trimestru şi că aşteptările privind o creştere a inflaţiei pe termen lung, de la nivelul actual de 0,5% spre orizontul de 2%, sunt “ferm ancorate”. La şedinţa de joi, BCE a menţinut neschimbată dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,15%.

    În opinia lui Mario Draghi, principalele riscuri pentru zona euro ţin de conflictele din Ucraina şi Irak, cu posibil impact în preţurile energiei, şi de tentaţia guvernelor din zona euro de a “relaxa eforturile de reformare a economiilor” – cu alte cuvinte, de a relaxa politicile de austeritate.

  • Ce resurse are politica monetară să relanseze economia Europei

    O dobândă negativă pentru depozitele băncilor la BCE este o opţiune, fie şi pentru că trebuie ţinut cumva ritmul cu reducerea continuă a dobânzii de referinţă la credite, sugera în iulie 2012 Benoit Coeure, membru al Consiliului BCE, când dobânda de referinţă fusese redusă la 0,75%, iar dobânda la depozite ajunsese la zero.

    „Nu e clar dacă pieţele pot funcţiona la dobânzi negative. Unele pieţe pot“, reflecta Coure, adăugând că BCE va studia ce se întâmplă în Danemarca, ţară din afara zonei euro, dar a cărei bancă centrală introdusese atunci în premieră o dobândă negativă la depozite ca să se apere de invazia de capitaluri speculative care căutau un refugiu din criza zonei euro, ceea ce pentru coroana daneză a însemnat o apreciere excesivă.

    Anul acesta, în aprilie, experimentul danez a luat sfârşit, iar banca centrală a majorat dobânda respectivă de la -0,1% la 0,05%, ca să stimuleze o apreciere a coroanei, depreciată între timp până la minimul ultimilor opt ani faţă de euro. În luna mai, acelaşi Coeure sugera că a venit momentul şi pentru BCE să acţioneze, fiindcă un euro prea puternic şi inflaţia prea mică subminează relansarea zonei euro.

    O comparaţie cu situaţia din Danemarca nu l-ar mai fi servit, pentru că şi cu dobânda negativă, şi cu coroana depreciată, inflaţia în ţara nordică n-a făcut decât să scadă continuu, de la peste 2% în 2012 la 0,3% în mai 2013, faţă de 0,5% în zona euro, reflectând aceeaşi greutate a economiei reale de a depăşi urmările crizei financiare ca şi în zona euro. Anul trecut, economia daneză a crescut cu 0,4% (la fel ca a Germaniei), în timp ce în zona euro economia a scăzut cu 0,4%.

    Faptul că aprecierea euro contribuie la dificultăţile de redresare a zonei euro este însă o realitate. De la o medie anuală de 1,47 dolari/euro în 2008, cursul a evoluat la 1,39 în 2009, 1,32 în 2010, 1,39 în 2011, 1,28 în 2012, 1,32 în 2013 şi 1,37 în primele cinci luni din acest an. Preşedintele BCE, Mario Draghi, remarca în martie, când euro atinsese 1,39 dolari, că în comparaţie cu minimele din 2012 euro a câştigat 9% faţă de moneda americană, ceea ce ar însemna un minus de 0,4-0,5% la rata actuală a inflaţiei în zona euro.

    Cum mandatul BCE vizează stabilitatea preţurilor (o ţintă de inflaţie de 2%), nu cursul valutar, era normal ca Draghi şi ceilalţi oficiali ai BCE să vorbească despre dezinflaţie drept nume de cod pentru necazurile actuale: o inflaţie foarte mică face dificilă reducerea îndatorării guvernelor, a companiilor şi a familiilor, ceea ce loveşte în primul rând în statele de la periferia zonei euro, împiedică avansul de competitivitate al acestora faţă de Germania şi amână perspectivele de cumpărare pentru companii şi consumatori, în aşteptarea unor preţuri şi mai mici. Ultimele luni însă au mutat centrul discuţiei asupra aprecierii euro faţă de dolar, fiindcă ea a fost mai greu de explicat decât neputinţa clasică a oricărei economii slabe de a genera inflaţie. De unde a venit această întărire a euro?

    La sfârşitul anului trecut, motivele avansate de finanţişti ţineau de îmbunătăţirea perspectivelor zonei euro după cei mai grei ani de austeritate. Treptat, explicaţiile au devenit tot mai legate de factori externi. Pe de o parte, politica Rezervei Federale a SUA: previziunile curente nu dau ca posibilă o majorare a dobânzilor (care ar atrage o apreciere a dolarului) înainte de vara lui 2015, pentru că economia SUA nu şi-a revenit: salariile cresc lent, iar locurile de muncă noi în domeniile cu salarii mari sunt prea puţine.

    Pentru a stopa aprecierea yuanului, Banca Chinei a cumpărat iniţial dolari, umflându-şi rezervele valutare cu 126 mld. dolari în T1, la un total echivalent cu aproape 4.000 de miliarde, dar ca să nu mărească ponderea dolarului în rezerve, a vândut ulterior dolari cumpărând alte monede, în primul rând euro. În februarie, când Banca Chinei a început mişcarea, yuanul a scăzut cu 1,4% faţă de dolar, în timp ce euro a urcat cu 2,3%. Alte explicaţii ţin de întoarcerea investitorilor speculativi spre activele mai sigure din pieţele dezvoltate, după ce în anii precedenţi preferau pieţele emergente.

    Aşa se face că s-au înmulţit vocile din rândul finanţiştilor care au propus ca BCE să contracareze aprecierea euro şi inflaţia prea mică prin singurul instrument de politică monetară cu adevărat neconvenţional: tiparniţa de bani, respectiv o operaţiune de relaxare monetară cantitativă (QE – quantitative easing) după exemplul celor derulate din 2008 până acum de Rezerva Federală a SUA (cumpărări de obligaţiuni federale şi ipotecare pentru a împinge băncile să se reorienteze spre creditare şi spre piaţa acţiunilor, stimulând astfel economia).

    Aceste voci existau încă din 2012, în contextul recesiunii din zona euro, însă pe atunci inflaţia în zona euro era peste 2%, iar cursul euro era suportabil. Între timp, şefa FMI, Chistine Lagarde, a avertizat repetat că pericolul deflaţiei paşte zona euro şi a cerut deschis BCE să ia măsuri neconvenţionale de relaxare monetară. În ultimele luni, Mario Draghi a sugerat că ar putea avea în vedere în ultimă instanţă un astfel de model, ceea ce i-a făcut pe comentatori să estimeze că dacă speculatorii vor duce euro peste pragul de 1,40 dolari, atunci poate vor reuşi să forţeze BCE să acţioneze. Ori măcar să dea un orizont de timp pentru aşa ceva.

  • Ce fel de “lovitură preventivă” pregăteşte Banca Centrală Europeană

    El a declarat că BCE ar putea fi nevoită să lanseze “o lovitură preventivă” contra pericolului deflaţiei în zona euro, astfel încât să fie combătută “percepţia că preţurile vor scădea în continuare”. Inflaţia în zona euro a fost de 0,7%, u[or mai ridicată decât în martie (0,5%), dar încă departe de ţinta BCE de aproape 2%.

    Ultimele date ale CE arată însă că pentru prima oară din decembrie, percepţia în rândul consumatorilor şi al companiilor privind evoluţia economiei şi aşteptările privind creşterea preţurilor s-au îmbunătăţit sensibil în luna mai faţă de aprilie, ceea ce ar putea determina BCE să nu cedeze presiunilor de a urma exemplul Rezervei Federale.

    Economiştii citaţi de presa financiară anglo-saxonă susţin că Draghi are de abordat trei teme spinoase la reuniunea BCE din 5 iunie: prevenirea riscurilor de deflaţie, contracararea aprecierii monedei euro şi stimularea redresării economice a zonei euro prin încurajarea creditării. Italia şi Franţa au cerut în repetate rânduri BCE să combată aprecierea excesivă a euro, cu efect clar negativ asupra economiilor zonei, mai ales în contextul în care dolarul continuă să fie susţinut de prelungirea programului Rezervei Federale a SUA de susţinere a lichidităţii de pe pieţe cu bani de la tiparniţă.

    Mario Draghi a vrut însă până acum să evite capcana în care a căzut Rezerva Federală, respectiv şantajul marilor speculatori financiari, care au dus pieţele de acţiuni în jos de fiecare dată când raportările federale arătau că un indicator economic s-a îmbunătăţit şi când oficialii Fed dădeau de înţeles că, prin urmare, programul de stimulare monetară din partea băncii centrale nu-şi mai avea rostul. Mai exact, Draghi a sugerat mereu că BCE are încă destule arme în tolbă şi că măsurile luate de bancă sunt suficiente (reducerea lentă a dobânzilor şi prelungirea până la jumătatea lui 2015 a programului de credite ieftine pentru bănci) spre a combate riscul căderii Europei într-o perioadă de deflaţie “de tip japonez”, paralizantă pentru economie.

    În plus, BCE, ţinându-se cu încăpăţânare de obiectivul său vechi, încă de pe vremea când la cârma sa era Jean-Claude Trichet, de a evita o creştere a inflaţiei pe care a văzut-o întotdeauna drept principalul pericol la adresa creşterii economice, a insistat mereu ca toate programele sale de relaxare monetară prin achiziţia de active derulate de la începutul crizei să aibă parte de sterilizare (operaţiunile prin care banca retrage de pe piaţă integral sau parţial echivalentul banilor nou-intraţi în circulaţie), refuzând deci să tipărească bani pur şi simplu, aşa cum a făcut Rezerva Federală a SUA.

    Motivul insistenţei BCE era simplu – faptul că banca americană îşi poate permite să acţioneze ca o simplă tiparniţă, graţie statutului privilegiat al dolarului, care a făcut ca operaţiunile de relaxare monetară făcute din 2009 până acum în folosul economiei americane să fie plătite de restul lumii, prin export direct de inflaţie. BCE n-ar fi avut însă această şansă, astfel încât efectele unei inflamări a inflaţiei în zona euro ar fi urmat să fie nocive pentru locuitorii Europei, pentru UE, nu pentru restul lumii. De aceea Mario Draghi s-a ferit ca de foc să imite Rezerva Federală şi a ignorat vocile din mediul financiar american sau britanic ori care susţineau că n-ar strica deloc în zona euro un pic de inflaţie care să scadă puterea de cumpărare a salariilor în Spania sau Italia, în numele unei egalizări a productivităţii între Nordul şi Sudul zonei euro.

    Mai mult, Draghi a părut împăcat pentru o vreme cu perspectiva unei perioade lungi de inflaţie mică, departe de ţinta de 2%, chiar când însăşi şefa FMI, Christine Lagarde, a avertizat că BCE trebuie să acţioneze mult mai ferm, adică să urmeze exemplul Fed, fiindcă altfel zona euro e pândită de spectrul deflaţiei. În ultima vreme însă, BCE a început să studieze serios posibilitatea unui program de relaxare monetară după exemplul Fed.

    Printre puţinele voci care continuă să se opună în Europa unui astfel de program rămâne economistul polonez Leszek Balcerowicz, care a susţinut recent la Bucureşti că sperietoarea deflaţiei nu are bază reală. El a arătat că economiştii şi politicienii împing BCE să tipărească şi mai mulţi bani, întrucât le este mai uşor să amâne reformele structurale prin substitute monetare decât să “mobilizeze populaţia pentru liberalizara pieţei muncii şi reforma educaţiei”. “A tipări bani nu înlocuieşte reformele structurale. Şi Africa ar fi bogată. E un mit greşit şi periculos. Această politică monetară de relaxare cantitativă lungă încetineşte restructurarea”, a spus Balcerowicz la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată în aprilie de Coface şi agenţia de presă Mediafax.

  • Zona euro: păziţi-vă de deflaţie!

    Ea a spus că PIB global poate creşte cu peste 3% în acest an şi în următorul, dar riscurile prezentate de inflaţia prea mică, tensiunile geopolitice din jurul Ucrainei şi “volatilitatea pieţelor” ar putea iniţia o perioadă de creştere foarte slabă. Inflaţia anuală în zona euro a ajuns la 0,5% în martie, minim din 2009 încoace.

    În ciuda apelurilor de la FMI, BCE a decis săptămâna trecută să menţină neschimbată principala rată a dobânzii, la nivelul minim de 0,25%. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a explicat că banca se aşteaptă ca perioada cu preţuri scăzute să mai dureze în Europa, dar că va lua decizia de a acţiona dacă va apărea într-adevăr pericolul deflaţiei. Estimarea lui este că inflaţia se va apropia de ţinta de 2% în jur de 2016.

    Surse citate de Bloomberg au anunţat că BCE a făcut deja simulări privind efectul pe care l-ar avea asupra inflaţiei un program de cumpărare de obligaţiuni în valoare de 1.000 de miliarde de euro (măsurile neconvenţionale” de care vorbea Lagarde). Unii analişti consideră însă că dacă BCE va decide să procedeze la un program de relaxare monetară – după modelul Rezervei Federale a SUA – prin achiziţii de active, cel mai probabil se va orienta spre cumpărări de credite bancare, cumpărări de datorii făcute de sectorul privat sau alte facilităţi oferite băncilor, în loc de cumpărări de obligaţiuni guvernamentale, fiindcă statutul BCE îi interzice acesteia să finanţeze direct guvernele ţărilor membre ale zonei euro.

  • Draghi: BCE nu exclude o nouă reducere a dobânzii cheie, dacă va fi nevoie

     “Nu excludem o nouă relaxare a politicii monetare, o reducere a dobânzii”, a spus Draghi după şedinţa consiliului guvernatorilor la care s-a decis menţinerea dobânzii cheie la nivelul de 0,25%, în pofida inflaţiei care s-a îndepărtat periculos de obiectivul de 2% al instituţiei.

    În luna martie, preţurile din zona euro au crescut cu 0,5%, după un avans de 0,7% în februarie.

    Draghi a reiterat însă că nu crede în pericolul deflaţiei, sinonimă cu o scădere generalizată a preţurilor şi declin economic.

    BCE anticipează pentru acest an o inflaţie de 1% în zona euro, urmată de 1,3% în 2015 şi 1,5% în 2016.

    “Acest fapt nu înseamnă să rămânem indiferenţi”, a spus Draghi, subliniind că BCE urmăreşte cu atenţie evoluţia preţurilor şi este gata să se folosească, în afară de dobânzi, de instrumente neconvenţionale pentru menţinherea stabilităţii preţurilor, inclsiv suplimentarea lichidităţilor prin achiziţii de active.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    31,65 mld. euro
    rezervele internaţionale ale României în februarie, faţă de 32,9 miliarde euro în ianuarie, cea mai mare parte a scăderii fiind datorată plăţilor în contul împrumutului de la FMI din 2009

    6,3 mld. euro
    depozitele deţinute de băncile străine în filialele din România la sfârşitul lunii ianuarie 2014, în scădere cu 5,2 mld. euro faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul lui 2011

    378.240 de euro (518.264 dolari)
    remuneraţia din 2013 a preşedintelui BCE, Mario Draghi, de peste două ori mai mare decât cea pe care o va primi anual Janet Yellen, preşedintele Fed (201.700 dolari)

    0,3%
    scăderea preţurilor de producţie în zona euro în ianuarie faţă de decembrie, în principal din cauza unei ieftiniri cu 1,4% a energiei

    14,1%
    scăderea în decembrie 2013 faţă de aceeaşi lună din 2012 a volumului lucrărilor de construcţii din Portugalia, cea mai mare scădere din UE, în timp ce creşterea cea mai mare a fost consemnată de Ungaria (11,5%)