BusinessMagazin

Tag: dovedire

  • Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să îşi vândă hainele pe eBay

    De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obişnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux şi cadouri ridicol de scumpe?
     

    Cu trei căsnicii la activ şi obişnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocaţi, dar şi cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulţi ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

    Recent divorţată de cel de-al treilea soţ, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simţit pe propria piele gustul amar al eşecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei şi bărbaţi, starul a demonstrat că nu poţi cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie şi neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii şi bonele.

    O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi şi apoi se reorientau spre alte femei, iar soţul său a înşelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să ţină cont de faptul că toată lumea îmbătrâneşte şi, în ciuda faptului că era obişnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr şi tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să îşi vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eşuat.

    Caii săi, premiaţi la diverse concursuri, au fost vânduţi, la fel şi lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăţi, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câţiva ani. Acum, încearcă să îşi schimbe total comportamentul financiar şi să înveţe din lecţiile amare pe care viaţa i le-a oferit.

  • Întrebările adresate străinilor care vor cetăţenie română, prea grele chiar şi pentru politicieni

    Străinii care vor să dobândească cetăţenia română trebuie să aibă cunoştinţe de limba română, de istorie, geografie, cultură şi civilizaţie. Am selectat trei întrebări dintre cele adresate celor care vor să dobândească cetăţenia română şi am intervievat mai mulţi politicieni. Întrebările adresate au fost: Care sunt îndatoririle unui cetăţean român? Ce lungime are lanţul Munţilor Carpaţi şi cât din el este situat la noi în ţară? Care este judeţul cu numărul cel mai mic de cetăţeni?

    La prima întrebare, politicienii au confundat obligaţiile cu îndatoririle. Majoritatea politicienilor chestionaţi cred că respectarea Constituţiei şi a legilor este o îndatorire, şi nu o obligaţie. Constituţia nu s-a dovedit a fi prea străină de politicieni. Cei mai mulţi au încercat să schiţeze un răspuns în care au inclus cel puţin o îndatorire. Dacă geografia de clasele primare şi Munţii Carpaţi le-au dat de gândit politicienilor, nici statisticile legate de populaţia României nu le sunt foarte cunoscute. Deşi au enumerat judeţe care se numără printre cele mai mici din punct de vedere al populaţiei, foarte puţini au dat răspunsul corect la final.

    Viorel Ilie, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul din partea ALDE, a răspuns la ultima întrebare folosindu-se de considerende de ordin politic, însă fără să dea un răspuns concret. La următoarea întrebare, democrat-liberalul a recunoscut că nu ştie cifra exacta şi a încercat cu procente.

    1. În primul rând, să respecte Constituţia şi legile ţării, să cunoască toate prevederile legale, astfel încât să fie un bun cetăţean. Cred că asta este prima condiţie.
    2. Recunosc că nu ştiu o cifră, dar, ca şi geografie, lanţul Munţilor Carpaţi este în proporţie de 40% în România, cred.
    3. Eu vin din unul din cele mai mari judeţe: Bacău. Mă gândesc acum la judeţul care are cei mai puţini parlamentari. Numărul de parlamentari e în funcţie de numărul de cetăţeni. Da, cred că judeţele Caraş-Severin, Covasna, chiar şi Mehedinţiul nu are aşa mulţi parlamentari.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Dragoste în vremea portocalilor. Cum arată cea mai ”fierbinte” regiune a Spaniei, un Paradis pe pământ

    Cei mai înalţi munţi din Spania continentală sunt în Andaluzia. Vârful Mulhacén din lanţul muntos Sierra Nevada s-a oprit din crescut la puţin sub 3.500 de metri. Unul dintre cele mai frumoase castele din lume – Alhambra – a fost construit tot în această regiune din sudul Spaniei. O salbă de sate albe (celebrele Pueblos Blancos) încununează zonele de coastă ale Andaluziei. Un exemplu este Tarifa – un oraş-sat cunoscut de surferii, windsurferii şi kitesurferii din toată lumea. Cu o mare turcoaz mai mereu supărată (de vântul puternic din zonă), această localitate este clar o destinaţie pentru pasionaţii de sporturi de apă, că doar aici şi-au dat întâlnire Mediterana şi Atlanticul. La o privire mai atentă însă, descoperi că la doar câţiva paşi de plajă se află un orăşel alb ce îşi poartă cu mândrie influenţele maure, dar care a împrumutat şi ceva din liniştea insulelor greceşti. Aerul tot spaniol rămâne.

    Andaluzia este cea mai fierbinte regiune a Spaniei, atât la propriu, cât şi la figurat. Vara, temperaturile din termometre se apropie vertiginos de 40 de grade Celsius. Dar e o căldură care arde, care iese din asfalt. Iar iernile, blânde de altfel, sunt încălzite de ceva spectacole de flamenco în timp ce în aer se simte un parfum fin de portocale.

    În Japonia mi-am dorit să ajung primăvara, atunci când înfloresc cireşii. E o imagine ruptă din picturile marilor impresionişti. Nu degeaba an de an japonezii se bat cu turiştii străini pentru a surprinde cele mai frumoase cadre.

    În Provence, deşi nu am ajuns încă, vreau să aterizez vara, ca să miros lavanda în floare. Îmi pare un peisaj greu de egalat. Nu degeaba Cezanne, Van Gogh şi Picasso s-au îndrăgostit de această regiune din sudul Franţei.

    În Andaluzia nu ştiam că trebuie să ajung când portocalii sunt perioada lor de glorie. Nu ştiam de fapt când ar fi mai bine să merg, dar uneori lucrurile se întâmplă de la sine. La final de decembrie şi început de ianuarie, când temperatura coboară chiar sub pragul de 20 de grade (în timpul zilei, pentru ca nopţile să fie mai reci), toate drumurile sunt flancate de portocali încărcaţi până la refuz. Pe alocuri mai vezi şi unul-doi lămâi, iar norocoşii se pot întâlni şi cu un pomelo.

    În Cordoba – una dintre cele mai cunoscute trei minuni ale Andaluziei, alături de Sevilia şi Granada –, în faţa catedralei Mezquita, ai o grădină de portocali unde vizitatorii şi turiştii deopotrivă stau la un pahar de vorbă, iau prânzul sau pur şi simplu admiră arhitectura locului. Mezquita, perla coroanei din Cordoba, este unul dintre puţinele locuri din lume unde poţi merge la slujbă într-o moschee. Influenţa maură este peste tot în sudul Spaniei. În Mezquita, în Alhambra, în cartierele istorice din Granada, în Alcazarul (Palatul Regal, care încă este folosit de capetele încoronate ale Spaniei) din Sevilia. Aici ghidul ne-a povestit că putem vedea stilul Mudejár, care se află la intersecţia dintre arhitectura europeană şi cea maură. Este caracteristic pentru sudul Spaniei şi este o încântare pentru privire şi o dovadă în plus că măiestria omului nu ţine de tehnologie şi de studii, ci de înzestrare şi răbdare.

    Alcazarul este „sora mai mică”, dar nu mai puţin încântăroare, a palatului Alhambra, acesta din urmă fiind unul dintre, dacă nu cel mai important obiectiv turistic al Spaniei. Zilnic, mii de oameni trec pragul acestui loc pentru a descoperi cum se „croşetează” în piatră, pentru a vedea cum atenţia la detalii poate da naştere unor adevărate opere de artă. Aceeaşi Alhambra este locul celor mai apropiate de perfecţiune „piscine” din lume. Nu sunt piscine infinite (infinity pools), dar în apa lor cristalină se oglindeşte cel mai bine cerul. Iar în grădinile acestui loc trebuie să îşi fi dat masteratul cei mai importanţi hairstylişti din lume, pentru că niciun fir de iarbă nu iese din rând. Totul este aranjat şi ferchezuit la milimetru. Nu lipsesc nici portocalii din acest tablou în care palatul se profilează în cadru secund, cu o serie de culmi înzăpezite în spate, culmi ce se înalţă semeţe în spate. Alhambra se bate cu Versailles în multe clasamente pentru cel mai important palat al Europei. Se întrec în frumuseţe, în grandoare, în decadenţă. Dar sunt la fel de diferite ca un vin de Bordeaux (Franţa) şi unul de Rioja (Spania). Amândouă câştigă premii la competiţiile internaţionale de profil, dar iubitorii şi cunoscătorii ştiu că sunt cum nu se poate mai diferite. Este ca o competiţie de Miss Popularitate, iar rezultatul va fi mereu subiectiv.

    La fel de greu îmi e mie să aleg ce mi-a plăcut mie cel mai tare în Andaluzia. Sunt la fel de subiectivă şi ar fi incorect să aleg între minunea care se numeşte Sevilla şi Cordoba cea de poveste cu a ei Mezquita împrejmuită de curţile îmbrăcate în muşcate. E de altfel o competiţie în Cordoba între localnici, primăvara, pentru a primi titlul de cea mai frumos „coafată” curte din oraş. Locuitorii urbei îşi deschid porţile pentru vizitatori şi lupta începe. Câştigătorii cei mari sunt însă turiştii, care se pot bucura de această privelişte.

    Despre Sevilia cred că s-ar putea scrie romane întregi în care autori de top din lume să îi pună frumuseţea în versuri sau în proză. Dacă nu i-a cântat-o sau pictat-o încă niciun artist, atunci cu siguranţă urmează, pentru că oricât ai vrea să te opui, de Sevilia te îndrăgosteşti fără drept de apel. Am realizat de-a lungul anilor că îmi amintesc fraze şi citate fără să ştiu de multe ori unde le-am auzit sau când. Când am plecat spre Andaluzia, mi-a răsunat în minte „Si no has visto Sevilla, no has visto meraviglia”. În traducere, „Dacă nu ai vazut Sevilia, nu ai văzut minunea”. Ca de obicei, la pomul lăudat m-am dus sceptică şi, ca de alte multe ori, m-a cucerit. Definitiv şi irevocabil. Şi nu doar cu un loc, cu celebra ei piaţă Plaza de España, cu un fel de mâncare sau cu un vibe, ci cu totul.

    Că tot am amintit de frumuseţe şi dragoste, ar mai fi şi adormitele Pueblos Blancos, sate de un alb imaculat, mai ceva ca Albă-ca-Zăpada, şi zona de coastă unde marea se îmbrăţişează cu oceanul. Şi dacă mai adaugi pe listă şi Granada cu al ei Alhambra, atunci toate piesele acestui puzzle numit Andaluzia sunt gata, aşezate la locul lor. Iar imaginea finală este greu de uitat.

    Cred că aş putea să îl parafrazez pe Pablo Neruda, care zicea: „I want to do with you, what spring does to the cherry trees“ („Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii“). Eu aş adapta versurile şi aş spune: „Vreau să fac cu tine ce face iarna cu portocalii în Andaluzia”.

  • Drive test X-Class: un pick-up cu accente premium

    X-Class e propunerea Mercedes-Benz pentru segmentul de comerciale uşoare de tip pick-up, segment dominat în mod uzual de Ford sau Toyota. Astfel, prin modelele X, Mercedes-Benz intră în competiţie directă cu Toyota Hilux, Volkswagen Amarok şi Nissan Navara; de altfel, X-Class preia de la Navara motorul dezvoltat de Renault.

    X-Class nu a fost dezvoltată special pentru pieţele europene, unde Mercedes-Benz domină deja segmentul de lux, ci mai degrabă pentru pieţe din Asia sau America de Nord. Cu toate acestea, reprezentanţii producătorului se aşteaptă să înregistreze vânzări semnificative şi pe unele pieţe dezvoltate, în special Germania.

    Pentru teste, cei de la Mercedes-Benz au propus un traseu alpin, în Austria, la o altitudine de peste 2.000 de metri. Conducând maşina pe un drum acoperit de zăpadă, realizezi destul de repede cât de importantă e tracţiunea integrală, mai ales în virajele strâmte. Am abordat traseul schimbând manual vitezele, iar asta a oferit ceva mai multă siguranţă.

    În ceea ce priveşte condusul în condiţii bune – fără zăpadă sau gheaţă – maşina se comportă aproape la fel de bine ca modelele din Clasa C sau Clasa E. Nu sunt un fan al pick-up-urilor, şi am conştientizat în permanenţă că mă aflu într-unul; sigur, cei care cumpără un pick-up o fac cu un scop, iar pentru ei, X-Class e o variantă superioară celorlalte modele de piaţă.

    Segmentul de traseu off-road pe care am testat maşina a scos la iveală şi importanţa tracţiunii integrale: X-Class urcă fără probleme pe drumuri de munte (forestiere, mai exacte) cu un grad mare de înclinare. De altfel, producătorul german notează că X-Class poate urca pante de până la 30 de grade, se poate înclina lateral până la 50 de grade şi poate trece prin apă adâncă de 60 de centimetri. Garda e suficient de ridicată încât să nu fii nevoit să ocoleşti fiecare piatră, dar cred că ar fi mai fi fost loc de 3-5 centimetri fără a afecta semnificativ centrul de greutate.

    X-Class este disponibilă cu două sisteme de tracţiune integrală, una nepermanentă pentru versiunile cu 4 cilindri şi permanentă pentru V6. Sistemul 4×4 nepermanent este preluat de la Navara şi poate comuta din 4×2 în 4×4. Şi lista de echipemente variază în funcţie de varianta aleasă: Pure, Progressive sau Power.

    Printre dotările Clasei X trebuie menţionate touchpadul multifuncţional, sistemul Comand Online, controlul vocal Linguatronic sau conectivitatea online prin smartphone. Maşina vine dotată şi cu sisteme de asistenţă şi o gamă destul de mare de sisteme de siguranţă.

    În ceea ce priveşte aspectul, designerii de la Mercedes-Benz au făcut o treabă bună: interiorul e premium, aşa cum era de aşteptat, iar liniile exterioare au elemente bine aliniate ideii de maşină de lux. Un element de design care trădează dimensiunile maşinii este bara frontală, extrem de lată. Sarcina utilă este mai mare de o tonă, iar sarcina de remorcare poate ajunge până la 3,5 tone.

    X-Class vine în următoarele vari­ante: X220d cu motor diesel de 3 litri care dezvoltă 161 de cai-putere, cu o cutie manuală în 6 trepte; X250d, motor diesel de 3 litri şi 188 cai-putere, care poate fi comandată cu o cutie manuală în 6 trepte sau o cutie automată în 7 trepte; X350d, cea mai puternică variantă diesel, dotată cu un motor de 3 litri V6 ce dezvoltă 255 de cai-putere şi o cutie manuală în 7 trepte; X200, variantă pe benzină care dezvoltă 164 de cai-putere şi vine cu o cutie manuală în 6 trepte. În România, modelele Clasei X pot fi comandate la un preţ ce pleacă de la aproximativ 35.000 de euro şi care poate ajunge la peste 45.000 de euro.

    În concluzie, X-Class e un concurent important pentru producătorii care au deja o istorie îndelungată pe segmentul pick-up. Nu cred că e o maşină care o să aibă prea mult succes în România, pentru că nu este o maşină pe care să o foloseşti mare parte a timpului în oraş, dar nu ar fi prima oară când gusturile excentrice ale Românilor contrazic ideile mele.

  • Cum să vă împodobiţi cu un curcubeu

    Ultima colecţie apărută se intitulează Rainbow, scrie The Telegraph, şi îşi propune să aducă culorile curcubeului la gâtul ori pe mâinile şi urechile purtătoarelor. Piesele colecţiei au fost create cu o combinaţie de pietre preţioase şi semipreţioase cu tot felul de tăieturi, ca diamante, safire, ametiste, topaze, turmaline, peridote, beriluri ori cuarţ, astfel dispuse încât să creeze mici curcubeie în forme mai mult sau mai puţin ordonate.

  • Acesta este cel mai scump lichid din lume. Un litru costă peste 10 milioane de dolari

    Când te gândeşti la bogăţie îţi apar în minte bani, aur sau diamante, însă unele lichide se dovedesc extrem de scumpe.

    Unele lichide sunt absolut esenţiale pentru om, iar altele sunt folosite la tratarea unor afecţiuni. Cum este şi normal, unele sunt realizate din resurse limitate şi de aceea sunt extrem de scumpe. Mercurul se vinde cu 3,400 de dolari per galon (3,8 litri), insulina cu aproape 10,000 de dolari per galon, celebrul parfum Channel No.5 cu 26.000 de dolari/galon. Totuşi niciunul nu atinge suma incredibilă de 39.000.000 de milioane de dolari per galon, adică peste 10 milioane de dolari pe un litru.

    Este vorba de veninul scorpionilor. Sunt mii de specii de scorpioni în lume, însă doar 25 de specii au venin care ar putea fi fatal oamenilor. De ce este atât de scump veninul de scorpion pentru că proteina găsită în acest lichid poate fi folosită pentru tratamentul unor boli precum scleroza multiplă şi se vehiculează că un medicament pe baza acestuia ar putea fi leacul pentru diverse forme de cancer. 

  • Povestea prietenilor din copilărie care au creat o afacere in şopronul din curtea familiei. Ce au reuşit aceştia să facă a intrat in istorie

    Prieteni din copilărie, William Harley şi Arthur Davidson au dovedit că zicala ”unde-s doi puterea creşte“ este cât se poate de adevărată. Împreună, au fondat una dintre cele mai mari companii de motociclete din lume, Harley-Davidson, care are, anual, o cifră de afaceri de peste zece miliarde de dolari

    William Sylvester Harley s-a născut pe 29 decembrie 1880, în Milwaukee, Wisconsin.

    La 15 ani, Harley a început să muncească în fabrica de biciclete Meiselbach. In timpul colegiului, el a lucrat în biroul unui arhitect şi a fost chelner în frăţia Kappa Sigma.

    În 1907, Harley a obţinut o diplomă în inginerie mecanică la Universitatea din Wisconsin-Madison şi trei ani mai târziu s-a căsătorit cu Anna Jachthuber, cu care a avut doi fii şi o fiică. Printre hobby-urile sale se numărau golful, vânătoarea şi pescuitul.

    Arthur Davidson s-a născut pe 11 februarie 1881, ca fiu al lui William C. Davidson şi al Margaretei Adams McFarlane, şi a mai avut încă patru fraţi. El a avut trei copii: Margaret, Arthur Jr. şi James Davidson. Era cunoscut ca un bun povestitor, iar una din celebrele sale istorisiri, povestea unchiului Honey, este legată chiar de istoria companiei Harley-Davidson.

    Harley şi Davidson au strâns împreună o sumă de câteva sute de dolari, pentru a investi în primul lor proiect. Cineva a furat însă toţi banii din casa lui Davidson, dar unchiul acestuia, care avea o fermă de albine în apropiere, le-a împrumutat celor doi băieţi suma de 500 de dolari, salvând, astfel, soarta companiei. De atunci, cei doi l-au poreclit unchiul Honey (miere). 

    Istoria Harley-Davidson începe în 1901, când Harley, în timp ce lucra ca ucenic proiectant pentru Barth Mfg. Co., a elaborat schiţele unui motor care să poată fi montat pe cadrul unei biciclete obişnuite. |n următorii doi ani, Harley şi prietenul său din copilărie, Arthur Davidson, au lucrat la prima motocicletă, care a fost terminată în 1903, cu ajutorul fratelui lui Arthur, Walter Davidson. La testarea motorului, Harley şi Davidson au înţeles că acesta nu este suficient de puternic pentru a putea urca dealurile din împrejurimi fără a se ajuta de pedale.

    Ei s-au hotărât să înceapă un al doilea proiect, în care au primit ajutorul pionierului motoarelor exterioare Ole Evinrude. Piesele au fost asamblate în şopronul din curtea familiei Davidson şi, pe 8 septembrie 1904, prima motocicletă Harley-Davidson, condusă de Edward Hildebrand, care avea să reprezinte prototipul pentru următoarele modele, lua parte la cursa State Fair Park.

    Anul următor au fost vândute primele trei motociclete Harley-Davidson. |n 1906, Harley şi fraţii Davidson au construit prima fabrică, în Chestnut Street (devenită Juneau Avenue). |n doar un an, producţia a crescut la 150 de exemplare, iar cei doi parteneri au început să vândă motociclete departamentului de poliţie. Tot atunci, cel de-al treilea frate al lui Arthur Davidson, William, s-a alăturat afacerii.

    În 1920, Harley-Davidson devenise cea mai mare fabrică de motociclete din lume. |n 1921, una dintre motocicletele companiei, condusă de Otto Walker, a fost prima din lume care a câştigat o cursă cu o viteză de peste 160 km/oră.
    Cele două războaie mondiale au avut o importanţă deosebită în stabilirea notorietăţii companiei şi în vânzările acesteia, deoarece armata SUA a achiziţionat zeci de mii de motociclete Harley-Davidson pentru a le folosi în război.

    În timpul marii crize economice din perioada interbelică, vânzările companiei au scăzut de la 21.000 de exemplare vândute în 1929 la sub 4.000 în 1933. |n ciuda acestui fapt, compania a lansat o nouă linie în 1934, în stilul Art Deco, cu un nou tip de motor.

    Harley a fost inginer-şef şi trezorier al companiei până la moartea sa, pe 18 septembrie 1943. Davidson a murit pe 30 decembrie 1950, la vârsta de 69 de ani, într-o coliziune dintre două maşini, la câţiva kilometri de casă. |n accident a murit şi soţia sa, Clara. |n prezent, compania îl care ca CEO pe Matt Levatich. Harley-Davidson are o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de dolari, în jur de 6.000 de angajaţi şi un profit anual de aproape 700 de milioane de dolari.
     

  • Un debut excelent pentru un regizor român de mare perspectivă – VIDEO

    Filmul este o adaptare cinematografică după piesa de teatru cu acelaşi nume, iar rezultatul este unul spectaculos. Vlad Zamfirescu, care semnează şi regia, face unul dintre cele mai bune roluri ale sale; este un actor complet, care dovedeşte că tranziţia de la teatru la film este una cât se poate de naturală. Secretul fericirii este genul de film care te ţine în tensiune folosind doar elementele de bază ale unei producţii cinematografice: scenariu şi actori.

    Decorul este unul simplu, întreaga acţiune desfăşurându-se pe terasa unui apartament de bloc. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de acest lucru, pentru că stările prin care trec cei trei protagonişti sunt dintre cele mai diverse.

    Urmărind Secretul fericirii, mi-a venit imediat în minte un alt exemplu de piesă transpusă excelent pe marele ecran: Fences, producţia din 2017 regizată de Denzel Washington, care s-a numărat printre favoriţii sezonului de premii.

    Cunosc destule persoane care sunt reticente în faţa ideii de a urmări un film cu doar trei actori; aş spune însă că, folosind un număr redus de personaje, regizorului, şi mai ales scenariştilor, li se dă ocazia să exploreze intimitatea acestora şi să îi apropie pe telespectatori de cei care dau viaţă filmului. Am numeroase exemple în acest sens, un clasic fiind şi 12 Angry Men (chiar dacă numărul personajelor este mai mare, premisele sunt oarecum aceleaşi).

    Am avut mereu o problemă cu faptul că cele mai multe producţii locale foloseau cadre statice, cu foarte puţină mişcare, transformând filmul într-un soi de exerciţiu de răbdare. Cu toate că multe s-au bucurat de un evident succes, personal nu aş putea spune că am fost un mare fan al acestor producţii; sunt, în aceeaşi măsură, conştient de faptul că numeroase lipsuri au venit ca o consecinţă a subfinanţării. Proiecţiile de la TIFF 2018 mi-au dovedit însă că noua generaţie de cineaşti este dispusă să îşi asume mai multe riscuri şi sunt convins că filmele se vor bucura de o recunoaştere mult mai mare peste hotare.

    Secretul fericirii este o producţie care te pune pe gânduri, iar finalul nu face decât să scoată în evidenţă temele profunde abordate de film, teme cu care cei mai mulţi dintre noi am putea, cândva, să ne identificăm. Prezentarea acestora este pe alocuri superficială, dar sunt convins că nu e vorba de omisiune, ci de intenţie. Zamfirescu şi-a construit extrem de atent naraţiunea, atingând punctul culminant cu doar câteva cadre înainte de final.

    Filmul ar trebui să ajungă în cinematografe în toamna acestui an şi vă recomand din inimă să mergeţi în sălile de cinema pentru a-l urmări. Este un motiv de laudă la adresa filmului românesc.

    Nota: 8,5/10

    Secretul fericirii
    Regia: Vlad Zamfirescu
    Distribuţie: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton
    Durată: o oră şI 30 de minute
    Data lansării: toamnă 2018

  • Liniştea de la birou

    O soluţie ar fi amenajarea unor spaţii speciale izolate de zgomotul de fond, la care s-a gândit o companie newyorkeză nu de mult înfiinţată, Room, scrie Business Insider.

    Aceasta produce cabine telefonice de birou, care se pot asambla la locul unde este nevoie de ele, fiind gândite astfel încât să izoleze utilizatorul de zgomotele din jur şi totodată să fie bine ventilate.

    Cabinele elegante produse de Room au însă şi un dezavantaj din construcţie, ele fiind prevăzute cu un taburet şi nu cu un scaun mai confortabil, pentru ca nu cumva angajaţii să fie tentaţi să se mute cu totul acolo cât stau la serviciu, iar cererea e atât de mare încât clienţii trebuie să aştepte cam două luni pentru livrare.

  • Vama nu mai e ce-a fost


    La Tagoo, în Vama Veche, piscina azurie şi zidurile albe ale pensiunii te trimit imediat cu gândul la Grecia, iar dacă totuşi există nostalgici, aceştia îşi pot găsi leacul la Sandalandala, un camping cu de toate, de la duşuri la maşini de spălat, plus o terasă cu cuptor pe lemne şi cărţi la raft.
    Pentru ceva mai multă linişte, în 2 Mai, la Casa Stavros se înfiripă o atmosferă care îţi aminteşte de Melrose Place. Toată lumea vorbeşte cu toată lumea, conversaţiile curgând la fel de lin ca o tură prin bazinul pensiunii.
    În Olimp au apărut primele proiecte care aduc conceputul de bungalow la malul mării, iar marile unităţi vedetă din Neptun, celebrele hoteluri Belvedere, Amfiteatru, Panoramic, intră în renovare.
    La hotelul Europa din Eforie Nord abia a fost finalizată investiţia într-o piscină cu apă sărată din lacul Techirghiol, iar în Agigea, Pescăria lui Matei ajunge anul acesta la un business de peste 11 milioane de lei, fiind poate cel mai cunoscut restaurant pescăresc de pe litoralul românesc.
    Scurta enumerare de mai sus se vede în cifre.
    Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că în perioada 2013-2017 numărul unităţilor de cazare din municipiul Mangalia a crescut de la 160 la 247 de hoteluri sau pensiuni, în contextul în care numărul de unităţi de cazare la nivelul judeţului Constanţa, care au avut o cifră de afaceri mai mare de zero, a ajuns anul trecut la 579 de unităţi, de la 430, câte erau în 2013.

     

    Ce fac primăriile din sudul litoralului?
    Mangalia are în grija sa staţiunile Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora, Neptun şi Olimp, dar până la închiderea ediţiei reprezentanţii primăriei nu au putut preciza care sunt investiţiile majore în infrastructură aflate în derulare şi nici nu au dat detalii despre proiectele viitoare. La primăria Limanu, cea care are în administrare Vama Veche şi 2 Mai, lucrurile stau la fel. Nimeni de la primărie nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei, în afară de un robot telefonic deloc comunicativ. După cum se vede însă în statistici, lucrurile se mişcă şi aşa. La primăria din Eforie, situaţia este mai roz, cel puţin pe partea de comunicare.
    „Avem mai multe proiecte în derulare”, spune Robert Nicolae Şerban, primarul oraşului Eforie. Printre acestea se numără un proiect pentru reabilitarea infrastructurii de utilitate publică în valoare de aproape 22 de milioane de lei semnat în martie, anul acesta, care este deja în faza de implementare. Şi pentru amenajarea lacului Belona, care se întinde pe o suprafaţă de 52.104 metri pătraţi, având şi peste 17.000 de metri pătraţi de teren adiacent, a fost semnată
    o finanţare de aproape 21 de milioane de lei în vara anului trecut,
    proiectul fiind în curs de implementare, potrivit datelor furnizate de primăria Eforie.

     

    Cei care au investit însă în Eforie vin cu alte cerinţe
    „În primul rând vorbim de accesul rutier, mai ales în zona Eforie, unde circulaţia se îngustează din cauza accesului pietonal în trepte spre plajă. O soluţie ar fi şi aici pasarelele de acces, ca în staţiunea Mamaia. În zona sudului, implicarea financiară a Primăriei Mangalia este destul de mică, ţinând cont că oraşul Mangalia nu poate susţine administrarea a şase staţiuni, deci probabil implicarea de la nivel central ar contribui mult la administrarea lor adecvată”, spun reprezentanţii Ana Hotels, grup controlat de omul de afaceri George Copos, care în 2001 a preluat hotelul Europa din Eforie Nord. Unitatea este azi una dintre cele mai frumoase din sudul litoralului, dar investiţiile au fost substanţiale.
    „În urma lucrărilor de modernizare au fost refăcute complet compartimentările şi finisajele de la interior şi exterior. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 24 de milioane de euro, inclusiv pentru spa, care nu exista anterior. Cele 11 niveluri de cazare dispun în total de 221 camere.”
    Spa-ul are 45 cabinete şi camere de tratament pentru tratamente balneare, beauty şi wellness, iar hotelul are patru piscine.
    Reprezentanţii Ana Hotels mai spun că anul acesta a fost finalizată şi investiţia în piscina exterioară cu apă sărată din lacul Techirghiol, incluzând şi modernizarea instalaţiilor şi a echipamentelor de tratare a apei. Astfel, în timpul sezonului, gradul de ocupare a unităţii depăşeşte 90%.
    „Luna august este la acest moment peste anul 2017, deci per total previzionăm un sezon mai bun decât în 2017.”

    Arta de a bate pasul pe loc
    Mai departe însă, în Eforie Sud, lucrurile nu stau la fel de bine. În 2016, au fost înregistrate circa 22.700 de sosiri în staţiune, iar numărul străinilor a fost de 3,5 ori mai mic faţă de cel din 2012, de exemplu.
    „Eforie Sud este cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc. Localitatea a fost înfiinţată de Ioan Movilă şi Elena Movilă, familie boierească din părţile Moldovei, la 1899, atunci când s-a pus piatra de temelie a hotelului Movilă. La început staţiunea a purtat numele de Băile Techirghiol-Movilă, mai apoi Băile Movilă sau Techirghiol-Movilă. Ioan Movilă a fost un moşier cu idei înaintate, formate cu ocazia studiilor făcute în apusul Europei, care a cunoscut staţiunile balneare din Europa, apreciind valoarea terapeutică a nămolului din lacul Techirghiol şi a razelor solare marine”, se arată într-un material furnizat de primăria Eforie. În acelaşi material se mai arată însă un lucru.
    „Până în 1938, se construiesc în staţiune aproximativ 500 vile, hoteluri şi case de locuit. Staţiunea ajunge astfel să poată găzdui în 1938 până la 20.000 de vizitatori pe sezon.” Statisticile de azi arată însă că numărul de turişti este aproape neschimbat, anul trecut fiind înregistrate 203 unităţi de cazare în oraşul Eforie, faţă de 195 în 2013. „Este destul de dificil să ţinem o evidenţă a noilor spaţii de cazare, pentru că mulţi îşi iau autorizaţii pentru case personale cu 11 camere, de exemplu, dar de fapt acestea devin unităţi de cazare. În acest context, numărul real de turişti este dublu faţă de ce vedem în statistici”, spun surse din domeniu.

    Un alt gen de investiţie
    Interesant este că într-un peisaj dominat încă de structuri gândite în urmă cu zeci de ani, ţinute în viaţă de regimul all inclusive, apar iniţative de business dedicate şi altor categorii de turişti, aflaţi în căutare de spaţii cu personalitate, nu de sute de camere identice. În Eforie Sud, de exemplu, o astfel de investiţie este Arome 22. Unitatea de cazare are 12 dormitoare, toate dotate cu băi proprii, şi dispune de o piscină, restaurant şi un jacuzzi pe acoperiş cu vedere directă la lacul Techirghiol. Mai departe, în staţiunile pentru care sudul litoralului era faimos pe vremuri, lucrările sunt în derulare la modernizarea unor structuri de cazare emblematice.
    Noutăţi pentru 2019
    Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din ţară, care controlează
    800 de camere în unităţi hoteliere pe litoralul românesc, dar şi hoteluri în Capitală, caută deja să aducă forţă de muncă din străinătate, pentru a completa deficitul de angajaţi. Semnul este cât se poate de bun, dar hotelierul vrea să se extindă. În total, omul de afaceri are în plan investiţii de 30 de milioane de euro în turism pentru anul acesta şi 2019. El a demarat modernizarea complexului hotelier Belvedere  Amfiteatru  Panoramic din Neptun  Olimp, „fosta perlă a litoralului românesc”, preluat în 2016 de la Josef Goschy, proprietarul lanţului Unita Turism, într-o tranzacţie estimată la 10 milioane de euro. În total, Murad va investi 15 milioane de euro în modernizarea acestui complex.
    „Lucrăm cât ne permite sezonul pentru că nu vrem să închidem camerele”, spune Leonard Buianu, director general al Phoenicia Hotels & Resorts, brandul sub care este grupat portofoliul de unităţi hoteliere deţinut de Mohammad Murad. „Ceea ce ne dorim noi este ca până la anul să finalizăm lucrările”, a mai precizat Buianu.
    La rândul său, Ciprian Constantinescu, proprietarul hotelurilor de trei stele Delta din Jupiter şi California din Cap Aurora, spune că va demara moderni-zarea integrală a hotelului de două stele Atlas din Jupiter, preluat în 2016, şi că are în plan să îl redeschidă anul viitor sub o clasificare de patru stele.
    „Investiţia se va ridica la câteva milioane de euro, cu bani de la bănci. Vom reface hotelul Atlas integral pentru că vrem să îl reclasificăm la patru stele. Sunt încă multe unităţi în sudul litoralului care au nevoie de investiţii mari. Problema cea mai mare este că autorităţile nu fac nicio investiţie din bani publici, zonele dintre hoteluri arată jalnic, ca tot litoralul“, spunea recent, pentru ZF, Ciprian Constantinescu, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Patronatului Industriei Hoteliere „Marea Neagră“, ce reuneşte hotelieri din Venus, Jupiter, Olimp, Neptun, Saturn.
    În sudul litoralului, majoritatea hotelurilor care funcţionează în prezent au fost construite înainte de ’90, cumpărate de oameni de afaceri, şi doar câteva unităţi au fost modernizate integral. În sud mai deţine hoteluri THR Marea Neagră, cea mai mare companie hotelieră, care operează 8.000 de locuri de cazare pe litoralul românesc, multe unităţi de două stele din Neptun, Saturn sau Venus fiind lăsate în paragină, dar şi fraţii Micula, care nu au investit nimic în amenajarea hotelurilor preluate, încercând în ultimii doi ani să le vândă sau să le închirieze.
    „În Neptun au fost închiriate câteva hoteluri de la fraţii Micula, în Olimp vor urma investiţii, dar tot nu este suficient pentru sudul litoralului“, mai spune Constantinescu. Printre hotelierii care au investit în unităţile din sudul litoralului se numără  Luchi Georgescu, antreprenoarea care controlează două unităţi în Venus, hotelul de patru stele Melodia şi hotelul Favorit şi care a investit peste 5 milioane de euro în renovarea celor două unităţi.
    Tot în zona de sud urmează să finalizeze un proiect major familia Movileanu, proprietara complexului hotelier Mera Resort din Venus, care a investit circa 12 milioane de euro în renovarea completă a hotelurilor Onix şi Safir din Cap Aurora, preluate în 2016 de la Josef Goschy, pe care le va redeschide la 1 iulie sub brandul Mera Onix, un resort all inclusive.
    „Sudul litoralului s-a dezvoltat în special pe segmentul de resort cu all inclusive, un concept care poate fi aplicat cu succes în lunile de sezon pentru familişti. Pur şi simplu investitorii au identificat un segment interesat de aceasta zonă şi s-au adaptat la solicitările oaspeţilor”, spun la rândul lor reprezentanţii Ana Hotels. Aproape 60.000 de camere sunt în unităţile de cazare din sudul litoralului, iar pe tot litoralul sunt circa 120.000 de camere.
    Noul val de antreprenori
    Dincolo de renovarea unor vechi proprietăţi, interesantă este abordarea cu care vine noua generaţie de hotelieri, accentul fiind pus pe unităţi de dimensiuni mici, nestandardizate, care recreează local mult din aerul vacanţelor greceşti.
    Casa Blanca din Olimp este, potrivit reprezentanţilor proiectului, singura investiţie locală de tip bungalow. Lansat anul trecut, proiectul este situat direct pe plajă. Conceputul de bungalow presupune o casă realizată din materiale naturale, de obicei lemn sau împletitură de trestie, cu un singur etaj, situată într-un mediu natural.
    „Este opţiunea perfectă pentru o vacanţă caracterizată de linişte şi relaxare alături de toţi membrii familiei (inclusiv animăluţele de companie) într-o căsuţă de lemn, de tip bungalow, de aproximativ 40 de metri pătraţi“, spune Laura Iancu, reprezentanta Casa Blanca din Olimp. În sezon, bungalow-urile din Casa Blanca din Olimp se rezervă pentru vacanţe de cel puţin 7 nopţi, cu check-in şi check-out duminica, iar în extrasezon „căsuţele“ se pot închiria pentru minimum două nopţi.
    De anul acesta, Casa Blanca din Olimp are 12 spaţii de cazare de tip bungalow. Tot în Olimp, echipa din spatele proiectului Casa Blanca a deschis în 2016 Casa de Mare.
    „Deschisă la început de sezon estival 2016, Casa de Mare a funcţionat în primul an cu 15 camere duble, adăugând în al doilea an de funcţionare încă opt camere triple, de tip family cottage, situate în zona de pădure a proprietăţii.“
    În timp ce perioadele de sejur sunt dedicate mai ales concediilor în familie, la final de săptămână cele mai multe rezervări vin din partea cuplurilor tinere, care dau başii din cluburi pe sunetul mării la orice oră din zi şi din noapte.
    În 2 Mai au început, la fel, să apară investiţii care se integrează frumos în ţesătura satului, dar care aduc pe plan local ceva din frumuseţile greceşti. Casa Stavros are 50 de camere, 47 duble şi trei triple, şi o piscină care deşi este destul de mică, devine un competitor serios al mării aflate la câţiva paşi. Proiectul a fost realizat tot de echipa care a gândit conceptele Casa de Mare şi Casa Blanca din Olimp.

    Noua Vamă
    Mai departe, spre Vama Veche sunt alte exemple care arată că sudul litoralului trece printr-o transformare majoră. Tagoo este unul dintre hotelurile care prin design se adresează unui alt gen de public, piscina din incintă şi zidurile albe fiind atrăgătoare pentru vamaioţii care încă mai apreciază atmosfera locului, dar care au nevoie de mai mult confort decât clasicul cort pe malul mării.
    Iar pentru cei care încă apreciază somnul sub stele există campingul Sandalandala, dotat însă cu maşini de spălat şi duşuri. Vestea bună este că aceia care au pariat pe astfel de modele de business spun că potenţialul este aici şi că investiţiile în sudul litoralului vor continua.
    „Ne dorim să investim an de an în locaţiile existente astfel încât fiecare sezon să aibă o notă de prospeţime, dar ne-am propus şi să avem minimum o locaţie nouă deschisă la fiecare doi ani, cel puţin în zona de sud a litoralului. Credem foarte tare în potenţialul acestei zone de litoral”, mai spune Laura Iancu. Aparent, nu este singura.