BusinessMagazin

Tag: dovedire

  • Autobuzul biscuiţilor

    Găsită într-un dulap de bucătărie din casa unui cuplu de pensionari din Nottingham care se pregăteau să se mute, cutia, uitată pe un raft vreme de 25 de ani, a fost dusă la o evaluare la un eveniment special dedicat antichităţilor. Acolo s-a aflat că aceasta, produsă în anii ’20 de compania Huntley and Palmers şi având forma unui autobuz supraetajat londonez, s-ar putea vinde la licitaţie cu suma de 1.500 de lire sterline, mai ales că mai are şi ambalajul de carton în care se vindea la vremea ei.

    Mai mult, autobuzul în miniatură este dotat şi cu un mecanism cu cheiţă ca să se poată mişca, acesta, consideră experţii, putând fi reparat. Cutii similare de biscuiţi s-au vândut la licitaţii şi cu sume de câteva zeci de mii de dolari.  

  • O ultimă rundă de aventuri

    Serialul creat de Mike Judge a fost unul dintre cele mai de succes sitcomuri ale HBO, dar plecarea lui T.J. Miller (Erlich) pare să fi însemnat şi începutul sfârşitului pentru Richard şi prietenii săi.

    Silicon Valley are ca subiect povestea (nefericită, de cele mai multe ori) a lui Richard Hendricks, un tânăr programator care visează să schimbe lumea. Alături de prieteni, Richard încearcă să revoluţioneze tot felul de tehnologii (sau, în noul sezon, să creeze un nou internet) şi să pună pe picioare o companie de succes. Lucrurile nu ies însă niciodată aşa cum îşi imaginează echipa, ducându-i pe tinerii programatori în situaţii cel puţin penibile. Numele companiei e Pied Piper, iar ceilalţi membri ai echipei sunt Jared, Gylfoyle, Dinesh şi Monica.

    Sezonul 6 a debutat la HBO pe 27 octombrie, iar strategia abordată de scenarişti e aceea de a se concentra pe partea întunecată a tehnologiei şi a luptei permanente dintre antreprenori şi finanţatori. Glumele nu pot lipsi, fiind totuşi vorba de un sitcom, dar dinamica dintre personaje vrea să evoce în primul rând nostalgie, nu absurditate, aşa cum s-a întâmplat în sezoanele anterioare.

    Pied Piper este acum o companie de succes, iar Richard se luptă cu problemele morale legate de noul internet, mai exact protecţia datelor personale. E un subiect „la modă” şi mă bucur că scenariştii nu s-au ferit să abordeze o temă delicată.

    Cel mai bun lucru la Silicon Valley e inteligenţa sa; este un sitcom, deci trebuie să provoace râsete, dar o face într-un mod mult mai subtil decât alte seriale de comedie. O face abordând subiecte despre care citim în fiecare zi, unele sensibile, îmbrăcându-le sub forma unor lucruri de care putem râde. Scenariştii fac asta dând un aer de superficialitate acestor subiecte, iar în asta cred că stă succesul de care s-au bucurat primele cinci sezoane.

    Subliniez faptul că Silicon Valley nu e un serial pentru cei pasionaţi de tehnologie, ci unul pentru oamenii care caută umor de calitate. Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi glumele, pentru că ele sunt explicate pe înţelesul tuturor. Vorbim, repet, de unul dintre cele bune seriale de comedie produse de HBO.

    Finalul primului episod sugerează întoarcerea lui Jared în casa de la care a pornit totul, moment ce s-ar putea dovedi central în structura întregului sezon. Oricum ar fi, finalul serialului va aduce un gol pe care HBO va trebui, cumva, să îl umple; e o misiune ce se poate dovedi destul de dificilă.

    Notă: 8,5/10

  • O pungă de solzi

    O tânără din Marea Britanie, Lucy Hughes, ţine însă să dovedească faptul că aceştia îşi pot găsi o întrebuinţare alături de pielea de peşte, ca înlocuitor de plastic pentru obiectele de unică folosinţă. Materialul creat de aceasta, MarinaTex, este translucid şi flexibil, potrivit pentru confecţionarea de pungi sau ambalaje pentru sandviciuri şi nu necesită colectare separată ca deşeu, scrie Dezeen. Creatoarea sa susţine că, de exemplu, un singur cod de Atlantic (peşte care poate atinge până la doi metri lungime) furnizează suficientă materie primă pentru 1.400 de pungi din MarinaTex. 

  • Broderii tatuate

    Realizate în colaborare cu producătorul de tatuaje temporare Tattly, broderiile cu motive florale – rămurele, flori simple sau grupate în buchete – pot fi aplicate pe piele de către cei care nu s-au decis încă dacă vor un tatuaj permanent sau nu.

  • Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să îşi vândă hainele pe eBay

    De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obişnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux şi cadouri ridicol de scumpe?
     

    Cu trei căsnicii la activ şi obişnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocaţi, dar şi cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulţi ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

    Recent divorţată de cel de-al treilea soţ, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simţit pe propria piele gustul amar al eşecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei şi bărbaţi, starul a demonstrat că nu poţi cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie şi neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii şi bonele.

    O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi şi apoi se reorientau spre alte femei, iar soţul său a înşelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să ţină cont de faptul că toată lumea îmbătrâneşte şi, în ciuda faptului că era obişnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr şi tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să îşi vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eşuat.

    Caii săi, premiaţi la diverse concursuri, au fost vânduţi, la fel şi lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăţi, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câţiva ani. Acum, încearcă să îşi schimbe total comportamentul financiar şi să înveţe din lecţiile amare pe care viaţa i le-a oferit.

  • Povestea tinerei responsabile de prima platformă gratuită de instruire în RPA

    Diana Ocraim lucrează la UiPath din 2016, fiind responsabilă de activitatea UiPath Academy, prima platformă gratuită de instruire în tehnologia Robotic Process Automation (RPA); ea coordonează o echipă de 20 de oameni.

    La finalul lui 2018, UiPath Academy număra peste 250.000 de utilizatori înregistraţi (de la lansarea din aprilie 2017), iar comunitatea creşte în medie cu 45.000 de utilizatori noi pe lună. De-a lungul primelor 18 luni, academia a eliberat peste 130.000 de diplome către utilizatori din peste 170 de ţări. 

    „Când am început, în 2016, UiPath era încă la început şi satisfacerea interesului pe care tehnologia RPA îl atrăgea la nivel internaţional era încă un puzzle care trebuia rezolvat”, povesteşte ea. „La momentul acela, UiPath, care acum are 2.700 de angajaţi în 24 de ţări, era încă o companie de 30-40 de angajaţi cu un singur birou în Bucureşti, inclusiv o mână de experţi care puteau folosi şi învăţa mai departe pe alţii cum să folosească produsul nostru. De aceea, visul ca într-o bună zi profesionişti de pe alte continente, din alte culturi şi care vorbesc alte limbi să folosească produsul nostru părea foarte îndepărtat”. 

    Experienţa sa internaţională s-a concretizat tot în cadrul UiPath, prin dezvoltarea programelor cu caracter global, a colaborării inter-regionale, „dar şi prin expunerea la diversele culturi din care provin colegii mei din UiPath, precum şi utilizatorii UiPath Academy”.

  • Cine vrea să fie milionar? Un oraş german oferă 1 milion de euro celui care poate dovedi că nu există

    Teoria conspiraţiei a pornit de la trei întrebări ”Cunoşti pe cineva din Bielefeld? Ai fost vreodată în Bielefeld? Cunoşti pe cineva care a fost vreodată în Bielefeld?”. Oficialităţile locale au intrat în jocul online folosind zvonurile pentru a promova localitatea.
     
    Oficialii locali au anunţat miercuri că vor oferi un premiu de 1 milion de euro persoanei care va oferi dovezi serioase că oraşul nu există.
     
    Edillii au dat asigurări că ”nu există limită de creativitate” pentru participanţi, dar numai dovezile incontestabile se vor califica pentru premiu.
     
    Zvonurile privind inexistenţa oraşului ar fi pornit de la un specialist în computere, Achim Held, care a publicat întrebările de la care s-a declanşat obsesia de pe internet în 1994, încercând să glumească pe seama teoriilor conspiraţiei răspândite online.
     

  • Bob Bakker, ING Bank România: „Nu îţi poţi schimba identitatea, dar, lucrând împreună cu alte culturi, vei deveni mai maleabil, mai înţelegător şi deschis”

    Bob Bakker coordonează echipa de 15 persoane a departamentului de Finance Business Partnering, care urmăreşte situaţia financiară a ING România şi o foloseşte în consultările cu toţi stakeholderii grupului, atât cei interni, cât şi cei externi.
    Cele mai recente realizări ale acestui departament se leagă de creionarea direcţiei strategice şi financiare pe termen lung a ING Bank România şi noi abordări în analiza eficienţei operaţionale şi a mecanismelor de setare a preţurilor.
    Experienţa profesională a lui Bob Bakker este formată din opt ani la sediul central al companiei în Amsterdam şi aproape trei în România. Spune că două momente au fost definitorii pentru cariera sa de până acum: în 2009, în primul an după terminarea facultăţii, a participat din public la întâlnirea de final de an a boardului ING. În contextul crizei financiare, unul dintre membrii boardului a adresat „întrebarea de 1 miliard de dolari”. A doua zi, în birou, spre amuzamentul colegilor săi, a spus că el are răspunsul la întrebare şi, provocat de scepticismul colegilor, a lucrat noaptea până a doua zi ca să îşi argumenteze soluţia. „Chiar şi în ziua de azi, abordarea mea de atunci este implementată în ING. Experienţa mi-a dovedit o lecţie de care încă ţin cont: să nu subestimez o idee bună indiferent de cât ambiţioasă sau puţin probabilă pare.”   O altă experienţă cu un rol important în evoluţia sa profesională a fost că a avut norocul, de tânăr, să lucreze din biroul central din Amsterdam cu CFO-ul ING Bank, pe care îl descrie drept „un om vizionar şi înţelept”, ale cărui învăţături le aplică în mod conştiincios şi astăzi.


    În ceea ce priveşte perioada petrecută în România, spune că aceasta s-a dovedit a fi extrem de benefică, în special pentru că l-a ajutat să înveţe mai multe despre el şi despre ceea ce este important pentru el. Totodată, a descoperit aici idei preconcepute, aproape insesizabile, care îngrădesc percepţia, atunci când sunt legate de apartenenţa la o singură cultură. „În mod normal sunt destul de direct când îmi exprim o părere şi consecvent în ceea ce fac, ceea ce se potriveşte destul de bine în cultura olandeză, dar lucrând în cultura românească am înţeles că sunt situaţii în care alte opinii sau abordări contribuie la un rezultat mai eficient.”

    Profilul lui Bob Bakker a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.

  • Cum a ajuns un simplu vas folosit pe post de cutie pentru mingi de tenis să valoreze 4,9 mil. dolari

    Cumpărat în timpul unei călătorii în China şi păstrat în familie vreme de trei generaţii, vasul de bronz cu toarte în formă de capete de fenicşi a fost oferit la un moment dat unui muzeu din Berlin care nu s-a arătat interesat de el, iar ulterior a fost refuzat de o casă britanică de licitaţii, care l-a identificat incorect pe baza fotografiilor trimise. În cele din urmă, a fost descoperit de casa elveţiană Koller Auctions şi identificat drept vas pentru ars esenţe parfumate chinezesc datând din secolul al
    XVII-lea. Scos la licitaţie, vasul s-a adjudecat pentru suma de 4,9 milioane de dolari. 

  • Om bogat, caut ecosistem pentru casă

    Nu se mai cer simple acvarii în care pot fi urmăriţi înotând voioşi peştii, acestea trebuie să fie deosebite, adevărate opere de artă cu mici peisaje subacvatice pline de viaţă, susţin firmele care proiectează şi realizează aşa ceva, scrie Mansion Global. Închise în sticlă sau plexiglas se află minisculpturi printre care plutesc peştii ori recifuri vii cu tot cu ecosistemul lor de crabi, corali, castraveţi de mare şi scoici, ceea ce asigură un spectacol vizual în continuă schimbare.
    Realizarea unei asemenea lucrări de artă acvaristică poate costa de la 10.000 la 1,5 milioane de dolari, preţ în care nu intră şi vieţuitoarele care o vor popula, iar întreţinerea lunară a unui asemenea capriciu se situează la sume cuprinse între 300 şi 35.000 de dolari. Printre cei care vor să se relaxeze admirând un petic de viaţă subacvatică se numără doctori, directori de companii sau fonduri de hedging, vedete ale micului şi marelui ecran ori bancheri. Acvariile de lux se pot instala fie în piese de mobilier cum ar fi dulapuri, fie ca elemente separate în încăperi, de la sufragerie la pivniţa de vinuri. Pot fi montate într-o zonă a unei încăperi sau de jurul împrejurul acesteia, iar unora le plac atât de mult acvariile încât vor câteva prin casă şi prin curte. Există şi cereri de instalare la intrarea în garajul în care clientul îşi ţine maşinile din colecţia sa de care este cel mai mândru, cum ar fi Bugatti sau Ferrari, ori în spaţii în care pot fi admirate şi din lateral, cât şi de sus.