Tag: DN1

  • Aglomeraţie pe DN1 spre munte. Coloană de 5 km pe Valea Prahovei

    Traficul este aglomerat pe DN1 spre munte, mii de români alegând ca destinaţie de Paşte staţiunile de pe Valea Prahovei.

    IGPR anunţă că se circulă îngreunat la ieşirea din Bucureşti, în dreptul localităţii Câmpina, dar mai ales în staţiunea Comarnic. În această zonă, coloana de maşini ajunge la 5 km, la ora transmiterii acestei ştiri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coloane de maşini pe Valea Prahovei, mulţi turişti urcă spre staţiunile montane

    Coloane de maşini s-au format, miercuri, pe Valea Prahovei, în condiţiile în care mulţi turişti urcă spre staţiunile montane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit Centrului Infotrafic, din cauza numărului mare de autovehicule, circulaţia rutieră pe sensul de urcare către Braşov al DN1 Ploieşti – Braşov se desfăşoară îngreunat în zona localităţilor prahovene Comarnic şi Buşteni.

    La Comarnic, coloana de autovehicule în mişcare s-a format între kilometrii 101 şi 107, iar la Buşteni, pe tronsonul kilometric 129 – 131.

    Şoferii sunt sfătuiţi să manifeste disciplină în trafic şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi pe teren.

  • Aglomeraţie pe DN1, pe Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe ambele sensuri. Varianta ocolitoare, afectată de o alunecare de teren

    Duminică, la ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră este îngreunată pe Valea Prahovei, fiind deja formate coloane de maşini în zona staţiunilor, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

    “Traficul rutier este foarte intens pe DN1, pe Valea Prahovei, în ambele sensuri. Către Bucureşti, se circulă în coloană din Predeal până în Buşteni, iar în sens invers de la Sinaia până la Buşteni. La Comarnic sunt coloane de autovehicule pe sensul de mers către Braşov şi este posibil să se formeze şi către Bucureşti. De asemenea, există coloană de maşini şi pe DN73A Râşnov – Predeal, la intersecţia cu DN1 şi pe DN73 Bran – Moeciu. “, se arată în informarea Poliţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Egis va face studii de fezabilitate privind variantele de ocolire a oraşelor Comarnic şi Buşteni

    Pentru aceste lucrări, firma a semnat două contracte de 128.900 lei fiecare, fără TVA, cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

    “Având în vedere faptul că acest drum este deschis traficului internaţional, iar intensitatea traficului pe DN 1 este în continuă creştere şi datorită faptului că drumul face legatura între două mari oraşe, Bucureşti, respectiv Braşov, s-a impus realizarea unor studii de fezabilitate ce vor avea ca scop principal studierea realizării variantelor de ocolire a oraşelor Buşteni şi Comarnic, necesare pentru creşterea capacităţii de trafic pe tronsonul aflat pe Valea Prahovei”, arată CNADNR, într-un comunicat.

    Finanţarea contractelor este asigurată de la bugetul de stat.

  • MINIVACANŢA DE 1 MAI: Trafic intens în Capitală, precum şi pe drumurile spre mare şi munte

    În Capitală este aglomeraţie pe şoseaua Colentina şi pe bulevardul Iuliu Maniu, în zona Obor, unde are loc un mitingul aniversar al UNPR, precum şi în apropierea parcurilor, potrivit reprezentanţilor Brigăzii Rutiere.

    Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier este intens pe DN1 Bucureşti – Braşov şi pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti.

    Valorile de trafic sunt ridicate în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, mai ales că pe DN1, la intrarea în localitatea Comarnic, pe sensul de mers către Braşov, capacitatea de circulaţie este diminuată din cauza trecerii de la două, la o bandă de circulaţie.

    De aceea, pentru evitarea aglomeraţiei pe DN1, pot fi utilizate următoarele variante alternative: către Braşov – DN1A Ploieşti – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele; către Sinaia – DN7 Bucureşti – Bâldana, DN 71 Bâldana – Târgovişte – Fieni – Sinaia; către zona Bran-Moeciu – A1 Bucureşti – Piteşti, DN73 Piteşti – Braşov.

    Şi pe A2 Bucureşti – Constanţa, traficul începuse să se intensifice, după ora 8.00.

    Şoferii trebuie să ştie că pot achita taxa de pod de la Feteşti şi în sistem electronic (prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577) sau la oricare dintre benzinăriile de pe autostradă. Ei pot trece liber prin staţia de taxare, cu condiţia ca taxa respectivă să fie plătită ulterior, până a doua zi, la ora 24.00.

    Centrul Infotrafic recomandă ca accesul către autostradă din Bucureşti să se facă prin zona Dristor şi în continuare pe Bulevardul Theodor Pallady, deoarece aglomeraţia se formează, de obicei, la intersecţia Splaiul Independenţei cu Şoseaua de Centură (zona Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov).

    “Le recomandăm conducătorilor auto să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, iar în situaţia în care se formează coloane, cei care încheie o coloană care încetineşte sau opreşte brusc, să pună în funcţiune luminile de avarie pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să oprească în timp util”, spun poliţiştii de la Infotrafic.

  • Coloană de maşini pe cel puţin 15 kilometri pe Valea Prahovei, unde se circulă cu viteză redusă

    Turiştii care petrecut Paştele la munte se întorc acasă, astfel că, luni după-amiază, circulaţia pe DN 1 este îngreunată în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei.

    Potrivit poliţiştilor, pe sensul de coborâre dinspre munte al DN 1, începând din zona staţiunii Buşteni şi până la intrarea în oraşul Comarnic, pe o distanţă de cel puţin 15 kilometri, maşinile circulă în coloană, cu o viteză medie de 30 – 40 de kilometri la oră.

    Pe sensul de urcare către munte traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale.

    Mii de turişti au petrecut vacanţa de Paşte în staţiunile de pe Valea Prahovei şi din Braşov. Cele mai multe dintre pachetele turistice au inclus trei nopţi de cazare, turiştii eliberând camerele luni şi pornind spre case. În aceste condiţii, se aşteaptă ca DN 1 să fie aglomerat întreaga după-amiază.

  • Circulaţie îngreunată pe DN1, pe Valea Prahovei, după ce un copac a căzut pe şosea

    Potrivit reprezentanţilorPoliţiei Prahova, circulaţia DN 1 este blocată pe sensul de mers Ploieşti – Braşov, între staţiunile Sinaia şi Buşteni, după ce un copac a căzut pe carosabil.

    În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

    La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară alternativ, pe singura bandă a drumului rămasă liberă, traficul fiind dirijat de poliţişti.

    În zonă sunt aşteptate să ajungă echipe de la Secţia Drumuri Naţionale, care vor tăia şi îndepărta de pe şosea copacul căzut.

  • Se introduc restricţii de circulaţie pe Valea Prahovei

    Astfel, în zilele de 13 şi 14 august, în intervalul orar 1.00 – 5.00, se va închide circulaţia rutieră pentru autovehicule cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone. Această categorie de vehicule va circula pe traseul ocolitor D.N. 1 km. 53+950 (Ploieşti) – D.N.1A (Ploieşti – Braşov) – D.N. 1 km. 160+715 (Braşov).

    Totodată, pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone, traficul rutier va fi deviat local pe următoarele rute ocolitoare:

    În localitatea Comarnic:
    ● sensul de mers Ploieşti – Braşov – pe ruta str. Şcolii – str. Secăriei – DN1;
    ● sensul de mers Braşov – Ploieşti – pe ruta DN1 – str. Secăriei – str. Şcolii;

    În localitatea Buşteni:
    ● sensul de mers Ploieşti – Braşov – pe ruta DN1 – str. Piatra Arsă – pasaj CFR – str. Crinei – str. Panduri – str. Zamora Nouă – str. Griviţei – DN1 – str. Fântânii – str. Erou Moldoveanu – str. Valea Albă – DN1;
    ● sensul de mers Braşov – Ploieşti – pe ruta DN1 – str. Valea Albă – str. Erou Moldoveanu – str. Fântânii – DN1 – str. Griviţei – str. Zamora Nouă – str. Panduri – str. Crinei – pasaj CFR – str. Piatra Arsă – DN1;

    În localitatea Azuga:
    ● sensul de mers Ploieşti – Braşov – pe ruta DN1 – str. Prahovei – DN1;
    ● sensul de mers Braşov – Ploieşti – pe ruta DN1 – str. Prahovei – DN1.

    Rutele ocolitoare vor fi semnalizate corespunzător prin indicatoare rutiere, dirijarea traficului rutier pe traseele menţionate fiind realizată de către poliţişti rutieri.

    De asemenea, de la data de 14 august a.c. se vor da în exploatare două pasarele pietonale ce vor fi realizate la km. 13+100 (intersecţie DN 1- strada Paltinului – Piaţă) şi km. 131+400 (zona Gării Buşteni). Ca atare, se vor institui restricţii privind efectuarea virajului la stânga din DN 1, sensul Bucureşti – Braşov, pe străzile adiacente.

    Măsura va fi realizată prin amplasarea unor separatori fizici (parapet lestabil) care vor despărţi cele două sensuri de circulaţie şi vor împiedica efectuarea acestei manevre, în zona intersecţiei DN 1 – strada Paltinului – Piaţă şi intersecţiei DN 1 – strada Fântânii. În acest sens, pentru accesarea străzilor menţionate, conducătorii de autovehicule vor utiliza punctul de întoarcere situat în faţa Gării Buşteni, conform schemelor anexate.

    Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie, să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră, precum şi semnificaţia indicatoarelor rutiere instalate temporar în zona de desfăşurare a acestor lucrări.

    De asemenea, pietonilor li se recomandă să circule cu atenţie şi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate.

  • VACANŢA DE 1 MAI: Coloane de kilometri formate de maşinile în drum spre litoral sau spre munte

     Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

    Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a descongestionat autostrada Bucureşti-Ploieşti traficul pe DN1: doar un sfert din maşini s-au mutat pe autostradă

    Autostrada Bucureşti-Ploieşti, deschisă în vara anului trecut, a preluat doar un sfert din traficul de maşini de pe DN 1, echivalentul a circa 8.500 de autovehicule pe zi, arată estimările ZF pe baza datelor de la Poliţia Română.

    Construcţia unei autostrăzi se justifică în general după trecerea pragului de 16.000 de vehicule pe zi, potrivit informaţiilor din piaţă.

    Circa 5,5 milioane de autovehicule au tranzitat în perioada august 2012-februarie 2013 localitatea Bărcăneşti, unde se află un punct de supraveghere video a traficului rutier de pe DN 1 Bucureşti-Ploieşti, potrivit informaţiilor transmise de Poliţia România la solicitarea ZF. Numărul de autovehicule este în scădere cu 25% comparativ cu un an în urmă, când auto­strada Bucureşti-Ploieşti nu era încă deschisă, astfel că dacă se ia în considerare un trafic similar cu cel de acum un an, doar un sfert din maşini preferă acum autostrada în locul DN 1.

    Toate stirile sunt pe zf.ro