BusinessMagazin

Tag: Dinu Patriciu

  • “Tatăl downstreamului românesc” dezvoltă prima reţea de retail de carburanţi a Nobel Oil

    Într-un birou din Opera Center, de unde are o vedere panoramică asupra Dâmboviţei şi a Operei Romane, John Long îşi poate explica în fiecare zi de ce a venit în România în 1992 şi nu a mai plecat niciodată. După 22 de ani în România şi după peste 200 de staţii deschise numai în piaţa locală, managerul a acceptat să o ia din nou de la capăt. John Long va lansa în România brandul de retail al Nobel Oil, companie de servicii integrate, inginerie, achiziţii şi construcţii,  înfiinţata în 2005, specializată în industria de petrol şi gaze. Nobel Oil şi-a bazat modelul de afacere şi de programe CSR pe principiile create şi aplicate de fraţii Nobel, Ludvig şi Robert, în secolul XIX şi începutul secolului XX în Baku. Nobel Oil, un brand premium de staţii, ar trebui să intre pe piaţă cu prima benzinărie în vara lui 2014, România fiind piaţa de test pentru un brand de benzinării care s-ar putea extinde ulterior pe mai multe pieţe din Europa. Grupul de companii  din care face parte Nobel Downstream este înregistrat în Marea Britanie şi include companiile Nobil Oil Services UK, Nobel Oil Exploration and Production UK, activând în general în Azerbaijan şi Statele Unite. 

    John Long este o enciclopedie a retailului de carburanţi din România. A fost cel care a deschis prima staţie a unui investitor privat pe piaţă (Shell, în 1994), dar şi cel care a pus la punct intrarea pe piaţă şi strategia de dezvoltare a Lukoil Downstream şi a Rompetrol Downstream.

    Managerul de origine irlandeză şi-a început cariera în 1966 în Marea Britanie, în cadrul Shell, iar ulterior a condus operaţiunile de extindere ale companiei pe mai multe pieţe, printre care Oman, Cipru sau România. „Numărul carierei mele este 2.000. Am construit în jur de 2.000 de staţii, la nivel global, dintre care, în mai puţin de 8 ani, am construit în România 120 de staţii pentru Rompetrol, 80 şi ceva de staţii pentru Shell şi cam 20 pentru Lukoil. Construcţia de benzinării, dezvoltarea de reţele noi, intrarea pe pieţe a unor branduri noi este specialitatea mea, asta am făcut dintotdeauna şi sunt bun la asta. Mă bucură faptul că las o moştenire, că las în urma mea o construcţie la care am contribuit. Când am plecat din Oman, am lăsat o staţie Shell în faţa biroului ministrului economiei. El a fost întotdeauna un fan BP, dar am reuşit să construiesc multe staţii acolo şi când am plecat mi-a spus că nu mă va uita niciodată. Nu e drăguţ să îşi amintească oamenii de tine?“

    După 1990, Shell începuse să se uite cu interes spre ţările eliberate din comunism. România a fost una dintre ţintele de dezvoltare în zonă, aşa că John Long a fost mandatat de companie să vină la Bucureşti şi să analizeze piaţa timp de doi ani: „Shell mi-a dat doi ani să analizez piaţa de la faţa locului înainte de a lua o decizie dacă să investim sau nu. Am monitorizat marjele brute de profit din industrie, am învăţat piaţa, pentru că, dacă marjele nu ajungeau la un anumit nivel, nu am fi intrat pe piaţă. În 1994, am primit undă verde să începem investiţiile şi am început configurarea reţelei, compania fiind de acord să construim în jur de 90 de staţii în toată ţara. Evident, în primii doi ani făcusem lobby pentru intrarea Shell, dar între timp analizasem şi cele mai bune potenţiale locaţii pentru staţii, aşa că am ajuns să cunosc România destul de bine, ceea ce a fost cheia succeselor pe care am reuşit să le am aici ulterior“.

    În 1997, reţeaua Shell din România era funcţională şi profitabilă, aşa că i s-a propus de la headquarter să preia responsabilitatea dezvoltării unei reţele noi în altă ţară: „A fost momentul când le-am spus că aş prefera să mă pensionez anticipat, deoarece nu voiam să mai plec din România. Am ajuns să cunosc şi să iubesc România, sunt un românofil, deşi sunt irlandez din naştere, dar nu am nicio intenţie să mă întorc în Irlanda“. A rămas aşadar în România şi, la câteva luni distanţă, a fost recrutat pentru funţia de managing director de ruşii de la Lukoil, care doreau să înceapă dezvoltarea unei reţele de retail. „Lukoil a fost aşadar al doilea brand de staţii pentru care am făcut intrarea pe piaţă“, îşi aminteşte John Long, care a crezut iniţial că ieşirea din Shell va echivala cu ieşirea sa din industrie.

    După un an la Lukoil, s-a mutat la Rompetrol, unde Dinu Patriciu, „care nu era în politică în acea vreme“, i-a dat misiunea de a pune la punct o reţea de staţii a viitorului grup. „Grupul era format la acel moment din două staţii vechi şi o rafinărie care producea produse petrochimice (Vega – n.r.) şi asta era tot. Am pus la punct şi am construit o reţea de 120 de staţii, iar performanţele pe care le puteai obţine atunci erau mult mai bune“, povesteşte managerul, care a rămas în Rompetrol până în 2005, când „businessul nu mai avea nevoie de mine şi nici eu de el, aşa că am renunţat şi am decis să mă retrag“.

  • Familia Patriciu confirmă că Dinu Patriciu va fi înmormântat la Bucureşti

    “Îi informăm pe toţi cei care i-au fost apropiaţi că funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în Bucureşti la o dată şi într-un loc care vor fi comunicate de îndată ce formalităţile vizând aducerea trupului său neîsufleţit din Marea Britanie în România se vor finaliza“, se spune în comunicatul familiei Patriciu.

    Familia Patriciu îşi exprimă, din nou, dorinţa ca despărţirea de omul de afaceri să aibă loc “în condiţii de maximă sobrietate şi decenţă”.

    “În acelaşi timp, îi rugăm pe reprezentanţii presei, a căror nevoie de a fi informaţi o înţelegem şi o respectăm, să dea dovadă de decenţă şi să se abţină de la exercitarea de presiuni asupra mamei îndurerate a lui Dinu Patriciu, în scopul obţinerii diferitelor detalii. Rugăm insistent să nu mai fie deranjată nici cu apeluri telefonice şi nici prin solicitări făcute la domiciliu“, spune familia Patriciu.

    Totodată, familia Patriciu mulţumeşte tuturor celor care, până în prezent, şi-au manifestat durerea faţă de decesul omului de afaceri, compasiunea faţă de rudele acestuia, precum şi interesul de a participa la ceremonia funerară.

    Surse apropiate lui Dinu Patriciu au declarat, joi, pentru agenţia MEDIAFAX, că omul de afaceri va fi înmormântat în România, cel mai probabil la Cimitirul Bellu din Capitală, unde familia acestuia are o capelă.

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 de ani, pe 19 august, într-o clinică londoneză.

    “Dinu Patriciu a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecţii pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimele zile”, potrivit unui comunicatul remis MEDIAFAX la momentul respectiv de familia Patriciu.

    Conform comunicatului, funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în cercul restrâns al familiei.

    “Pe această cale, familia face un apel îndoliat la respectarea dorinţei defunctului, ca ultimul său drum să ocolească neînţelegerile, lipsa de decenţă şi agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte în ultimii ani de viaţă şi suferinţă“, se mai spunea în comunicatul familiei Patriciu.

    Dinu Patriciu suferea de mai mulţi ani de cancer. În decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat.

    Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat că omul de afaceri a fost extrem de supărat după eşecul suferit în afacerea lanţului de magazine Mic.ro şi i s-a înrăutăţit astfel boala, dar şi că şi-a periclitat sănătatea din cauza stilului de viaţă, în special a alimentaţiei.

    Mihai Voiculescu a mai spus că Patriciu a murit la Spitalul Royal Free din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecţii după transplantul de ficat.

    Dinu Patriciu, fondator al PNL şi cel care a înfiinţat Rompetrol, cea mai mare afacere privată construită şi vândută vreodată de un antreprenor român, a fost prezent patru ani consecutiv în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume.

    Patriciu a avut afaceri în domeniile petrolier, bancar, imobiliar şi media. Omul de afaceri deţinea active imobiliare în Germania, Suedia şi Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei.

     

  • De ce mi-a plăcut Dinu Patriciu, deşi am spus că nu mi-a plăcut

    O să reformulez astăzi titlul, pentru că multe din ideile de atunci au rămas valabile, şi o să încerc să spun de ce mi-a plăcut Dinu Patriciu, cu toate că că nu mi-a plăcut. Scriam în 2009 că nu l-am plăcut, dar nu în sensul comun al frazei, ci pentru că, de-a lungul anilor, nu am putut depăşi un anumit nivel al relaţiei.

    De multe ori, ca jurnalist, conversaţia şi balansul dintre oficial şi intim te fac să “cojeşti” un om de straturile impuse de convenienţe şi convenţii; personal, am fost destul de bun la treaba asta, până să-l cunosc pe Dinu Patriciu. Nu fac parte din jurnaliştii care se tutuiesc cu interlocutorii şi nici din categoria celor ce ajung la confidenţe, istorioare galante şi bârfe, chiar şi cu cei pe care începi să-i consideri, în timp, apropiaţi.

    Nu cred că se cuvine aşa ceva, din respect pentru amândoi, dar şi pentru cititor, şi nu acesta este nivelul de intimitate la care mă refer; dar aş fi vrut să pot afla mai multe despre ceea ce a însemnat afacerea Rompetrol, în special în plan uman. Sunt ferm convins că oamenii care au succes gândesc altfel decât muritorii de rând şi aici este nivelul la care aş fi vrut să ajung – care a fost modelul, cum a gândit, ce l-a îngrijorat şi ce l-a bucurat, cum a ales să facă şi cum şi-a ales oamenii. Cred că acestea sunt secrete mult mai importante decât simpla poveste a Rompetrol, astăzi parte a istoriei capitalismului românesc postrevoluţionar.

    Din păcate nici Dinu Patriciu însuşi nu a trecut de nivelul titlului, iar la o întâlnire din perioada “mic.ro” a fost destul de formal, dar politicos. Astăzi îmi pare rău că nu l-am bătut la cap suficient ca să înţeleagă ce am vrut să spun şi trăiesc un vag sentiment de nemulţumie din cauza asta. Dar cred că raiul petroliştilor arhitecţi este conectat la internet şi va citi aceste rânduri, acolo unde este, şi se va dumiri.

    Cred cu toată convingerea că Dinu Patriciu din perioada Rompetrol ar trebui să fie şi este un model. Nu vă grăbiţi să căutaţi contraargumente, discuţia este lungă şi inutilă; Patriciu nu putea fi altfel decât parte a mediului capitalist de după 1989, cu bunele şi relele lui. Dar să iei  o companie şi două rafinării, să le repui pe picioare, să restructurezi un monstru precum Petromida, care pierdea un milion de dolari pe zi, acestea sunt reuşite incontestabile.

    Modul în care a reuşit să adune şi să pună în mişcare una dintre cele mai bune echipe de management ale acelui moment, oameni care au făcut bani serioşi, care au făcut business, este, iarăşi, un motiv de admiraţie. Orice lătrău nătâng poate crede şi poate spune că putea face şi el asta, intoxicat de istoriile realităţii alternative a societăţii româneşti. Îi sfătuiesc pe toţi aceştia să încerce măcar cu o tarabă în piaţă şi să vorbească după un an de zile.

    Noi l-am perceput altfel şi de aceea Dinu Patriciu a fost un favorit al revistei Business Magazin, unde a ţinut cel puţin patru coperţi. Cred că am citit sau am auzit undeva o vorbă care mi-a plăcut, că fiecare om este ca Luna, are o faţă vizibilă şi una ascunsă; sigur că Dinu Patriciu le-a avut pe amândouă şi, în ţara unde totul, viaţa şi moartea, bucuria şi tristeţea, reuşita şi eşecul, justiţia şi arestul au devenit spectacol, ambele sale feţe au fost cât se poate de vizibile.

    Alegănd ce spunem astăzi despre Dinu Patriciu ne dăm măsura propriei maturităţi, ca oameni şi societate. Cred că este important să nu uităm nicicând ceea ce a făcut bine – clădiri, companii, vorbe, idei – şi să învăţăm din ce nu a reuşit să facă.

    Cel mai potrivit mod de a-mi aduce aminte de Dinu Patriciu este chiar povestea capitalului de lucru pentru Petromidia, pe care mi-a istorisit-o prin 2007: “În momentul în care am pornit Petromidia, am plătit primul avans, am pus toate garanţiile la FPS şi când m-am uitat în spate, nu mai era nimic. Şi umblam la bănci să finanţez capitalul de lucru. Ce am gasit în companie era total diferit de ce era în documentele FPS şi aveam de ales să cer banii înapoi sau să îmi asum această chestie şi să merg înainte.

    Capital de lucru nu era. Rafinaria era goală, conservată bine, dar fără picătură de ţiţei. Pe 26 ianuarie 2001, ziua în care a murit Horia Rusu (fruntaş liberal, deputat PNL din 1990, n. red.), a trebuit să plec la Viena să mă înţeleg cu o bancă sau să iau bani pentru primul vas cu ţiţei. Mi-au pus condiţia ca acest vapor să vina din Irak, pentru că banca avea controlul direct asupra acestui transport.

    Am negociat pentru primele 150.000 de tone, am terminat la opt seara şi m-am suit în tren să plec la înmormantarea lui Horia la Timişoara. M-am trezit când trenul pleca din gara Arad, şi am tras semnalul de alarmă. Trenul făcuse deja vreo 20 de kilometri, era viscol şi eu în pantofi de afaceri. Am mers peste un camp, vedeam lumini la vreo doi kilometri de mine şi am luat-o în direcţia aceea. La lumina lunii am vazut o mulţime de câini venind spre mine şi am urcat pe terasamentul căii ferate.

    Am mers trei ore, am căzut, mi-am rupt pantalonii şi aveam în cap că aseară am luat 30 de milioane de dolari de la ăia, şi acum…
    Dimineaţă m-am urcat într-un camion, m-am dus la gară, între timp mi se descărcase şi telefonul, şi de la mărire şi decădere am ajuns la înmormântare. La o săptamână a venit vaporul; ţin minte că a venit la mine un tânar într-o pufoaică şi m-a întrebat: «Da’ bani aveţi?». Asa a pornit rafinaria”.

    Vedeţi, pe acest Dinu Patriciu mi-ar fi plăcut să îl cunosc mai bine…..http://www.businessmagazin.ro/opinii/opinie-dom-ne-mie-nu-mi-a-placut-patriciu-4608009

  • Omul cu cele mai multe coperţi

    Uitându-ne acum la dinamica ultimilor ani, apariţiile lui Dinu Patriciu pe copertă pot fi puse sub semnul întrebării. Însă fiecare copertă cu el, ca şi fiecare copertă în general, a fost rezultatul a multe ore de discuţii şi a fost de fiecare dată bine justificată. Au fost patru momente importante în ultimii zece ani când Dinu Patriciu trebuia să ţină coperta, de fiecare dată acesta fiind vestea momentului sau tranzacţia anului.

    Arestarea lui Dinu Patriciu, achiziţia Dyneff în Franţa, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către KazMunayGaz şi apoi vânzarea pachetului minoritar de acţiuni şi desprinderea completă de grupul Rompetrol au fost cele patru subiecte care l-au făcut pe Dinu Patriciu omul cu cele mai multe apariţii pe coperta celei mai longevive reviste săptămânale de business din România.

    Apariţiile indirecte pe copertă au fost şi mai numeroase. Şefii din Rompetrol, considerată în vremea lui Dinu Patriciu una dintre cele mai bune şcoli de antreprenoriat din România, au ţinut şi ei mai multe coperţi. Articolele de copertă despre cei mai bogaţi oameni din România, despre pragul bogăţiei, despre câştigurile şi pierderile crizei sau despre valori şi despre elite sunt doar câteva în care l-am citat. Dincolo de disputele de business şi nu numai în care a fost implicat de-a lungul timpului, cred că Dinu Patriciu a lăsat nişte lecţii oamenilor pe care i-a format şi că şi-a pus amprenta pe comunitatea de business din România. Nu contează neapărat dacă au fost lecţiile pozitive sau negative.

    L-am intervievat pe Dinu Patriciu de cel puţin 10 ori. De fiecare dată plin de sine şi de planuri mari, cu multe idei şi mereu în vervă. O singură dată l-am văzut jos, obosit şi trist, după vânzarea pachetului majoritar din Rompetrol. Era în Kazahstan, într-o zi ploioasă de toamnă, când a zis resemnat: ”asta nu mai e afacerea mea”.

  • Dinu Patriciu a murit. Poveşti despre viaţa şi afacerile unuia dintre cei mai bogaţi români

  • Cele mai importante momente ale relaţiei Dinu Patriciu – Rompetrol

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă, anunţă mai multe televiziuni din România.

    Dinu Patriciu avea 64 de ani şi suferea de o boală hepatică progresivă şi a fost supus, în 2012, unui transplant de ficat. Omul de afaceri a murit la Londra, unde se mutase la începutul acestui an.

    De la preluarea Rompetrol în 1998, numele lui Dinu Patriciu a fost legat indisolubil de evoluţia companiei. Strategia omului de afaceri a fost să folosească Rompetrol ca punct central al unui holding pe care l-a înfiinţat în Olanda şi care a ajuns să cuprindă în 2009 peste 20 de companii, cu afaceri de 8,7 miliarde de dolari în 2008.

    1974
    Se infiinteaza grupul integrat de petrol si gaze Rompetrol, reprezentantul la nivel international al industriei petroliere romanesti in perioada comunista.

    1990
    Dinu Patriciu, de profesie arhitect, infiinteaza prima firma din Romania, Alpha, cu activitati in domeniul arhitecturii si constructiilor.

    1993
    Rompetrol se privatizeaza prin metoda MEBO; cifra de afaceri a companiei scade in anii imediat urmatori privatizarii a sub 6 milioane de dolari.

    1998
    Dinu Patriciu si Sorin Marin preiau Rompetrol, companie cu o cifra de afaceri de 6,6 milioane de dolari si pierderi de 1,5 milioane de dolari.

    1999
    Rompetrol preia rafinaria Vega Ploiesti. In doar noua luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega s-a triplat. Sediul central al companiei este mutat in Olanda. Incep discutiile pentru privatizarea Petromidia.

    2000
    Rompetrol preia Petros – unicul furnizor de servicii la sonda din Romania in acel moment, redenumindu-l Rompetrol Well Services.

    2001
    Rompetrol Rompetrol semneaza contractul de vanzare-cumparare a Blocului 11 din bazinul Oriente si incepe extractia de titei in Ecuador. E infiintata Rominserv, prima companie de inginerie – constructii si mentenanta pentru industria de petrol si gaze din Romania. Rompetrol deschide Ecomaster, prima companie de servicii ecologice din Romania. Compania isi infiinteaza propria firma de transporturi, Rompetrol Logistics.

    2001
    FPS si Rompetrol Group BV Rotterdam semneaza contractul de privatizare a combinatului petrochimic Petromidia Navodari (valoarea tranzactiei – 615 milioane de dolari). Petromidia si-a schimbat numele in Rompetrol Rafinare.

    2002
    Se infiinteaza Rompetrol Bulgaria, care vinde pana in decembrie 2003 circa 15.000 de tone de carburanti, obtinand o cota de piata de 8,9%. OMV Aktiengeselschaft Austria, condusa de Wolfgang Ruttenstorfer, cumpara 25,1% din actiunile Grupului Rompetrol. Sunt deschise subsidiare in Republica Moldova (Rompetrol Moldova) si Bulgaria (Rompetrol Bulgaria).

  • Cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă. Dinu Patriciu avea 64 de ani şi suferea de o boală hepatică progresivă şi a fost supus, în 2012, unui transplant de ficat. Omul de afaceri a murit la Londra, unde se mutase la începutul acestui an.

    Citiţi în continuare cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari, poveste publicată de Business Magazin în 2009.

    Dinu Patriciu, singurul roman ramas in clasamentul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, spune ca a investit deja primul miliard de dolari in afaceri personale. Dar mai are planuri si pentru Rompetrol, de unde a decis sa nu plece cat va mai fi actionar.

    Mai multe lucruri par schimbate la Dinu Patriciu, directorul general al Rompetrol si declarat de realizatorii topului american Forbes cel mai bogat om din Romania. In primul rand, este mult mai deschis la discutii – tendinta care a inceput sa se observe inca de cand omul de afaceri a vandut 75% din Rompetrol kazahilor de la KazMunaiGaz. In al doilea rand, vorbeste mai mult despre macroeconomie decat despre business, lucru de asemenea schimbat in ultimii ani. In al treilea rand, businessul despre care vorbeste omul de afaceri nu se mai cheama doar Rompetrol, ci se mai refera la inca alte patru afaceri in care a investit, dar in care nu s-a implicat executiv – comportament tipic unui fond de investitii.
     
    Ce nu s-a schimbat la Dinu Patriciu este faptul ca a ramas la fel de secretos ca intotdeauna. Declara ca pentru cele patru afaceri personale a cheltuit pana acum un miliard de dolari (aproximativ 700 milioane de euro), adica cea mai mare parte din cele 1,6 miliarde de dolari (respectiv 1,1 miliarde de euro) pe care le-a luat de la KazMunaiGaz atunci cand a vandut 75% din Rompetrol. 
     
    Se abtine insa de la a da detalii despre toate cele patru afaceri. Vorbeste deschis doar despre Adevarul Holding – trustul de presa ajuns acum la 1.000 de angajati si afaceri estimate de 120 de milioane de dolari (100 de milioane de euro) pentru acest an – si despre investitiile imobiliare. In acestea din urma, Dinu Patriciu a investit cel mai mult in achizitia Fabian (intr-o tranzactie evaluata la 50 de milioane de euro, datoriile nete ale firmei ridicandu-se la 76,1 milioane de euro), companie implicata in 11 proiecte imobiliare si evaluata anul trecut la 138,3 milioane de euro. Cealalta investitie imobiliara importanta a lui Dinu Patriciu este proiectul Smart City, in care este partener cu Immorent, parte a grupului austriac Erste. Smart City va fi dezvoltat pe o suprafata de 150.000 de metri patrati in nordul capitalei si necesita o investitie de 300 de milioane de euro. 
     
    Despre celelalte doua afaceri, dezvoltate in domenii total diferite (energie si tehnologie), Dinu Patriciu nu da decat mici detalii, dar admite ca acestea au inghitit cea mai mare parte din miliardul de dolari investit pana acum. Afacerea din IT, careia Dinu Patriciu nu vrea sa ii spuna numele, este un producator de echipamente telecom din Germania, care “produce deja in momentul de fata, are sute de oameni angajati si sute de milioane de euro cifra de afaceri”. Dinu Patriciu spune ca a mai avut si in trecut tentative de a investi in IT, dar de aceasta data l-a convins faptul ca productia nu este doar in domeniul software, ci in principal in zona de hardware si echipamente telecom.
     
    In afacerea IT, Dinu Patriciu a investit alaturi de un partener (“Am un partener, dar eu sunt investitorul financiar si majoritar”), aceeasi strategie fiind folosita si in cazul afacerii din energie, care se concentreaza insa in zona de cercetare: “In aceasta afacere ne concentram pe energii alternative – este un proiect de cercetare international care vrea sa identifice resursele tehnologice care pot pune in valoare resurse marine”.
     
    Investitia in cercetare a fost si cea mai mare facuta de Dinu Patriciu: “Ca resurse financiare, in ordinea investitiilor, au fost energia, IT, real estate si media. Per total, am investit in toate aceste afaceri peste un miliard de dolari, iar peste jumatate dintre acestia au mers in energie si IT”.  
     
    Omul de afaceri crede ca “din oricare dintre cele patru afaceri poate iesi un nou Rompetrol”, dar spune ca nu poate estima momentan valoarea vreuneia din afacerile in care a investit: “Eu astazi nu stiu sa fac valorizarea unei afaceri. Nu mi-e rusine sa spun, dar chiar nu stiu ce multipli se folosesc astazi pentru evaluarea unei afaceri si nu stie nimeni, e o poveste”. Dinu Patriciu explica insa ca a intrat in aceste afaceri tocmai pentru ca a sesizat o oportunitate, dar si potentialul respectivelor afaceri: “Nu stiu de fapt cat fac toate afacerile in care am investit; in toate am investit intr-un context, la momentul respectiv, si le voi valoriza intr-un alt context, despre care de asemenea nu stiu cum va fi; valoarea este cea pe care considera cumparatorul ca o poate scoate din acel business sau cea data de sinergiile pe care cumparatorul crede ca le face prin integrarea acelei afaceri”.
     
    Dinu Patriciu a cumparat insa si una dintre companiile scoase la vanzare de Rompetrol – Eurojet, compania de transport aerian, pentru care a platit un milion de dolari. Dinu Patriciu spune ca acesta este un activ foarte mic, imposibil de comparat cu restul grupului. Pe de alta parte, in afara de Eurojet, Rompetrol “nu prea mai are ce externaliza, afacerile sunt integrate”, dupa cum spune Dinu Patriciu. Declaratia omului de afaceri este putin surprinzatoare, in contextul in care directorul de active noncore al grupului, Titov Buzescu, declara in luna decembrie pentru BUSINESS Magazin ca Rompetrol va vinde toate activele noncore. Decizia de pastrare a acestor active este atat un semn al unor viitoare contracte interesante pentru grup, dar si al faptului ca este greu de gasit cumparatori in aceasta perioada.

    Eric Kish: “Misiunea mea este sa restructurez aceasta divizie care poate ajunge la afaceri de 1 miliard de dolari”

     

  • Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă, anunţă mai multe televiziuni din România.

    Dinu Patriciu avea 64 de ani şi suferea de o boală hepatică progresivă şi a fost supus, în 2012, unui transplant de ficat. Omul de afaceri a murit la Londra, unde se mutase la începutul acestui an.

    În 2008, a intrat în topul Forbes internaţional alături de Ion Ţiriac, pe poziţia 462, cu o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari.

    Patriciu deţinea active imobiliare în Germania, Suedia sau Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei. În România, portofoliul imobiliar al lui Dinu Patriciu cuprindea Romană Offices, Cubic Center şi Evo Center (în Pipera), Băneasa Business Center, Cascade Offices (Buzeşti) sau Floreasca 2 Business Center. Totodată, omul de afaceri a deţinut împreună cu fondul AIG/Lincoln clădirea de birouri Lakeview din Floreasca vândută în anul trecut fondului NEPI.

    A rămas o constantă în topul Forbes până în 2012. Este românul cu prezenţa cea mai îndelungată în acest clasament. În 2012 a fost detronat de Ioan Niculae.

    Dinu Patriciu a înfiinţat prima societate privată din România, având autorizaţia de funcţionare nr. 1 (000000001).

    Omul de afaceri a intrat ulterior în industria de petrol, numele său fiind asociat pentru prima dată cu afaceri de combustibil în octombrie 1995, când agenţia Mediafax a precizat că “specialiştii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacţie în care sunt implicaţi liderii PL ’93, Dinu Patriciu şi Raymond Luca”. Cei doi au fost cercetaţi pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnaţi.

    În anul 1996, agenţia de presă Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al “noilor îmbogăţiţi din România” care au făcut rapid avere dupa evenimentele din decembrie 1989.

    Urmează mai multe detalii.

     

    VEDEŢI AICI MAI MULTE POVEŞTI DESPRE DINU PATRICIU

    Cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari

    Apocalipsa dupa Patriciu

    SECRETELE BOGATIEI LUI PATRICIU

    Opinie: Dom’ne, mie nu mi-a placut Patriciu

  • Business Magazin, în 2005: Dinu Patriciu – Răzbunarea petrolului

    Cazul Petromidia cumulează în prezent toate elementele unei intrigi hollywoodiene, o înfruntare între politicieni, afacerişti şi autorităţi, fiecare cu punctul sau de vedere şi cu dreptatea sa. 

    Dreptatea lui Dinu Patriciu capata o forma cuantificabila: cele cateva sute de milioane de dolari care reprezinta, conform calculelor facute de cei de la Rompetrol, prejudiciul creat de retinerea presedintelui companiei. 

    Rompetrol a suferit o alterare a imaginii, s-a confruntat cu o scadere drastica a pretului actiunilor si cu neincrederea agentiilor de rating internationale (Standard & Poor’s a plasat ratingul pe termen lung acordat Rompetrol sub supraveghere, cu perspectiva negativa) si poate avea probleme pentru obtinerea de fonduri pe termen mediu. La toate acestea se adauga si costurile efective legate de plata avocatilor. 

    Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie spune ca a descoperit fapte penale – evaziune fiscala, spalare de bani, inselaciune. Oficialii institutiei cred ca au procedat corect si resping orice amestec al politicului in actiunea lor.

    In declaratiile sefilor de la Rompetrol revine cu insistenta numele lui Ioan Talpes, fost consilier prezidential. Dinu Patriciu a sustinut, intr-o conferinta de presa, dupa eliberare, ca Talpes se afla la baza problemelor sale: una dintre piesele centrale ale pledoariei in fata instantelor internationale va fi o scrisoare adresata lui Richard Burt, fost demnitar american si fost colaborator al lui Patriciu, de catre fostul consilier prezidential pe probleme de aparare si siguranta nationala. Scrisoarea este datata iulie 2004, adica dupa memorandumul intocmit de Departamentul Securitatii Nationale al Administratiei prezidentiale pe tema privatizarii Petromidia – material care a stat la baza primului set de acuzatii aduse oficialilor Rompetrol.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iunie 2005.

  • Rompetrol devine KazMunayGas International

    Rompetrol a fost înfiinţat de statul român în 1974, având ca obiect de activitate reprezentarea internaţională a industriei petroliere autohtone. În 1993, grupul este privatizat prin metoda MEBO, iar în 1998 este achiziţionat de un grup de oameni de afaceri conduşi de Dinu Patriciu. În 1999, Romeptrol începe să se contureze ca grup prin achiziţia rafinăriei Vega. Achiziţiile continuă în anul 2000 cu achiziţia Petras (actuala Rompetrol Well Services), iar în anul 2001 cu Petromidia. Grupul a rămas în posesia lui Dinu Patriciu până în 2007, când omul de afaceri a vândut 75% din companie către KazMunayGas.

    Schimbarea numelui companiei face parte din strategia de dezvoltare a brandului – KazMunayGas, dar şi de valorificare a activităţilor sale.

    Brandul “umbrelă” este o condiţie prealabilă pentru consolidarea poziţiei pe piaţă a grupului de firme sub marca KMG atât în ​​România, cât şi pentru intrarea cu succes pe alte pieţe externe. Toate companiile grupului vor fi promovate printr-un singur brand puternic, care va fi cunoscut atât în ţară, cât şi la nivel internaţional” a declarat Zhannat Tussupbekov, Managing Director pentru procesarea şi marketing-ul extern al ţiţeiului în cadrul CN KazMunayGas şi CEO al Grupului Rompetrol (de acum – KMG Internaţional).

    De asemenea, divizia centrală de management si suport a Grupului – The Rompetrol Group Corporate Center SRL România, va deveni KMG Rompetrol. Compania va continua să asigure managementul şi serviciile conexe pentru toate companiile ce fac parte din Grupul Rompetrol – KMG Internaţional.

    Brandul Rompetrol va fi folosit în continuare în cadrul segmentului de distribuţie, acesta fiind un brand puternic şi recunoscut atât pe plan local, cât şi internaţional. Schimbarea identităţii vizuale în acord cu noul nume, în Europa şi în regiunea Mării Negre, va avea loc treptat, având în vedere că acum compania operează peste 700 de benzinării în peste 7 ţări.

    Recent, compania a finalizat procesul de dezvoltare a unui nou concept de benzinării Rompetrol. Astfel, pentru a asigura loialitatea clienţilor şi pentru susţinerea investiţiilor alocate pentru dezvoltarea noii identităţi vizuale a staţiilor, compania va continua să opereze sub marca “Rompetrol”.

    Compania a început încă de anul trecut strategia de integrare şi aliniere a operaţiunilor sale în cadrul KMG, respectiv Vector Energy (compania de trading a grupului din Elvetia) a devenit KMG Trading AG (subsidiară a KMG Rompetrol), obiectivul acesteia fiind de a deveni operatorul naţional unic pentru exportul de ţiţei din Kazahstan în Europa şi regiunea Mării Negre. Pentru susţinerea acestei activităţi, dar şi pentru putea intra pe noi pieţe, compania trebuie să-şi dezvolte activele logistice în acord cu nevoile Kazahstanului, dar şi să-şi consolideze operaţiunile de trading.

    Grupul Rompetrol a adoptat recent un nou model operaţional în acord cu strategia de consolidare şi dezvoltare a activităţilor şi operaţiunilor din România şi Europa de Sud-Est. Reorganizarea activităţilor va permite Grupului o creştere a flexibilităţii  operaţiunilor, cu un impact semnificativ în eficientizarea structurii costurilor.

    KMG Internaţional operează peste 1.100 de puncte de distribuţie a carburanţilor în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria, sub mărcile Rompetrol şi Dyneff. De asemenea, Grupul deţine rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

    În Kazahstan, KazMunayGas Internaţional este prezent atât prin intermediul filialei sale Rominserv, care asigură modernizarea complexului petrochimic Pavlodar, cât şi prin  Rompetrol Well Services care furnizează servicii în sectorul de explorare şi producţie a hidrocarburilor.