Tag: depreciere

  • Lira sterlină s-a depreciat astăzi după ce Bruxelles-ul le-a transmis liderilor UE că varianta unui Brexit fără acord este cea mai probabilă

    Lira sterlină s-a depreciat cu peste 1% faţă de dolar, vineri, după ce Bruxelles-ul le-a transmis liderilor din Uniunea Europeană că varianta unui Brexit fără acord este cel mai probabil rezultat al negocierilor comerciale cu Marea Britanie, dublând un avertisment anterior lansat de Boris Johnson, potrivit FT.

    Liderii UE au respins afirmaţiile premierului britanic, potrivit cărora blocul european încearcă să ţină Marea Britanie legată de reglementările Uniunii Europene, ceea ce a dat anterior impresia că există încă şansa unui compromis.

    Premierul danez Mark Rutte a declarat că va fi imposibil de explicat întregii lumi ce s-a întâmplat, în cazul în care negocierile eşuează definitiv şi nu se ajunge la un acord.

    Lira sterlină s-a depreciat în faţa dolarului cu 1,2% la 1,3137 dolari pentru un euro, ceea ce duce declinul total din această săptămână la 2,2% – cea mai proastă evoluţie din septembrie până azi.

    În acelaşi timp, acţiunile băncilor britanice listate pe bursă au resimţit presiunea generată de schimbul de declaraţii, iar bănci precum Lloyds, NatWest şi Barclays au înregistrat scăderi de peste 4%.

    Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a declarat în faţa jurnaliştilor după summit-ul din Bruxelles că poziţiile cele două părţi „rămân foarte diferite în privinţa unor aspecte fundamentale” în cadrul negocierilor.

    Marea Britanie şi Uniunea Europeană au setat un termen final pentru ziua de duminică, când trebuie să stabilească dacă are sens continuarea negocierilor sau se ajunge la un Brexit fără acord.

  • Analiştii financiari estimează deprecierea cursului la 4,97 lei/euro în 12 luni, inflaţie de 2,9% şi scădere economică de 4,7% la finalul anului

    Analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 4,97 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 2,94%, potrivit Asociatiei CFA Society.

    Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar anticipează un curs de 4,88 lei/euro.

    “Un procent de 90% dintre participanti anticipează o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, neexistand nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8886, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9777, in conditiile in care anticipatiile individuale au variat intre 4,8500 si 5,1500. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2021/septembrie 2020) a inregistrat o valoare medie de 2,94%”, spun analiştii CFA.

    Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia asociatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

    În ceea ce priveşte Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA pentru luna august, acesta a crescut faţă de luna anterioară cu 3,0 puncte până la valoarea de 33,3 puncte, iar faţă de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul a scazut cu 9,4 puncte, evoluţie datorată ambelor componente ale Indicatorului.

    “Astfel, Indicatorul conditiilor curente a crescut, fata de luna anterioatra cu 2,6 puncte, pana la valoarea de 22,5 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul conditiilor curente a scazut cu 39,2 puncte. Indicatorul anticipatiilor a crescut in luna august cu 3,2 puncte pana la valoarea de 38,7 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 5,4 puncte”, explică analiştii CFA.

    Începând cu luna aprilie, CFA Society a interogat analiştii şi cu privire la impactul economic al pandemiei de COVID-19, deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020, evoluţia PIB pentru anul în curs, precum şi rata şomajului la finalul lui 2020.

    Răspunsurile centralizate pentru luna august arată că cea mai mare parte a respondenţilor anticipează un impact economic al cornavirusului care se va resimti puternic până în T2/2021, deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020 este de 8,3%, PIB-ul va scădea cu 4,7% în timp ce rata şomajului va creşte cu 7% până la finalul anului.

    În ceea ce priveşte modul de revenire al economiei, cea mai mare pondere a respondentilor (40%) anticipeaza revenirea de forma unui semn « radical » adica, se va recupera rapid o parte din scaderea economica, iar recuperarea celeilalte parti va fi lentă.

    Asociatia CFA Romania este organizatia profesionistilor in investitii din Romania, detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrata de CFA Institute (USA). În prezent, Asociatia CFA Romania are 250 de membri, detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®). Profesionistii care sunt membri ai Asociatiei CFA Romania lucreaza pentru institutii de reglementare, institutii supranationale, institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, sectorul public, institutii de invatamant, companii care activeaza in diverse sectoare economice.

  • Cum evoluează cursul: Euro trece de 4,87 lei şi atinge un maxim istoric

    Euro a atins joi un nou maxim istoric, a doua zi la rînd după ce miercuri a fost cotată la BNR la 4,8641 lei. 

    Acesta este al patrulea maxim istoric pentru moneda europeană atins în septembrie.

    Leul a pierdut teren în faîa tuturor pricipalelor valite: dolarul american a fost cotat la 4.1883 lei, francul elveţian la 4,5207 lei, iar lira sterlină la 5,3309 lei.

    Analiştii financiar prognozează, în cadrul celui mai recent studiu CFA România, că euro va ajunge la 5 lei până la finele lunii martie 2021 şi că tendinţa de scădere a leului în raport cu euro va continua.

  • Avertismentul analiştilor: euro urmează să decoleze în următoarele luni

    Analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 4,95 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 2,7%, potrivit Asociatiei CFA Society.

    Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar anticipează un curs de 4,90 lei/euro.

    “Aproximativ 95% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9022, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9582, in conditiile in care anticipatiile individuale au variat intre 4,8500 si 5,1500. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (august 2021/august 2020) a inregistrat o valoare medie de 2,70%”, spun analiştii CFA.

    Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica, a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia asociatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

    În ceea ce priveşte Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA pentru luna iulie, acesta a scăzut faţă de luna anterioară cu 3,8 puncte până la valoarea de 30,3 puncte, iar faţă de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul a scazut cu 17,9 puncte, evoluţie datorată ambelor componente ale Indicatorului.

    “Astfel, Indicatorul conditiilor curente a scazut, fata de luna anterioatra cu 2,2 puncte, pana la valoarea de 19,9 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul conditiilor curente a scazut cu 36,5 puncte. Indicatorul anticipatiilor a scazut in luna iunie cu 4,6 puncte pana la valoarea de 35,6 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul anticipatiilor a scazut cu 8,6 puncte”, explică analiştii CFA.

    Începând cu luna aprilie, CFA Society a interogat analiştii şi cu privire la impactul economic al pandemiei de COVID-19, deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020, evoluţia PIB pentru anul în curs, precum şi rata şomajului la finalul lui 2020.

    Răspunsurile centralizate arată că cea mai mare parte a respondenţilor anticipează un impact economic al cornavirusului care se va resimti puternic până în T2/2021, deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020 este de 8,3%, cu menţiunea că sondajul a fost realizat înaintea rectificării bugetare, PIB-ul va scădea cu 4,4% în timp ce rata şomajului va creşte cu 7% până la finalul anului.

  • Lira turceasă este în cădere liberă: Moneda îşi continuă scăderea după ce a atins un minim record săptămâna trecută

    Lira turcească îşi continuă deprecierea după ce săptămâna trecută a atins un minim record, ceea ce i-a determinat pe analişti să pună la îndoială capacitatea autorităţilor de a menţine stabilitatea monedei fără a trece la majorări agresive de dobânzi, potrivit FT.

    Luni dimineaţă, la Londra, lira turcească s-a depreciat cu 0,7% în faţa dolarului, după un declin de 4,5% înregistrat săptămâna trecută.

    Banca centrală a Turciei a luat o serie de măsuri pentru a absorbi lichiditatea excesivă din piaţă, ceea ce îngreunează misiunea celor care pariază împotriva monedei. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă mutarea va reuşi să menţină stabilitatea lirei.

    Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a subliniat vineri că aceste căderi sunt „temporare” şi a dat vina pe criza actuală din sănătate şi pe explozia devastatoare din Bierut. Cu toate acestea, investitorii şi analiştii au atras atenţia asupra reducerilor agresive de dobânzi, care au dus dobânda cheie sub nivelul inflaţiei şi au pus presiune pe monedă.

    „Nicio măsură din cele luate până acum nu poate reversa trendul pe lira turcească (…) Slăbiciunea vine dintr-un cadru de politică monetară incosistent, fără ţinte clare de inflaţie, iar presiunea se va acumula în continuare până când va duce la schimbări fundamnetale”, a notat Tatha Ghose, analist în cadrul Commerzbank.

  • Analiştii CFA estimează deprecierea cursului la 4,97 lei/euro în 12 luni, inflaţie de 3,37%, scădere economică de 5,2% şi şomaj în creştere cu 8,3% la finalul anului

    Analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 4,97 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 3,37%, potrivit Asociatiei CFA Society.

    Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar anticipează un curs de 4,91 lei/euro.

    “Peste 90% dintre participantii la sondaj anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuala. Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9180, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9710”, transmit analiştii CFA.

    Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica, a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia asociatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

    În ceea ce priveşte Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA pentru luna aprilie, acesta a crescut fata de luna anterioara cu 11,6 puncte pana la valoarea de 32,4 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul a scazut cu 14,2 puncte,  evoluţie datorată in special componentei de anticipatii a Indicatorului.

    “Astfel, Indicatorul conditiilor curente a crescut, fata de luna anterioatra cu 1,4 puncte, pana la valoarea de 14,6 puncte (fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul conditiilor curente a scazut cu 45,3 puncte). Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 16,6 puncte pana la valoarea de 41,3 puncte (fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 1,4 puncte) ”, spun analiştii CFA.

    Sunt de remarcat şi anticipatiile de majorare a primei de risc a Romaniei. Astflel, aproximativ 77% dintre participanti prevăd o crestere a pretului CDS cu scadenta de 5 ani. De asemenea, peste 65% dintre analişti considera preturile proprietatilor imobiliare din marile orase ca fiind supraevaluate.

    În cadrul sondajului pentru luna aprilie, CFA Society a interogat analiştii şi cu privire la impactul economic al pandemiei de COVID-19, deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020, evoluţia PIB pentru anul în curs, precum şi rata şomajului la finalul lui 2020.

    Răspunsurile centralizate arată că cea mai mare parte a respondenţilor anticipează un impact economic al cornavirusului care se va resimti puternic pana in T1/2021, deficitul bugetului de stat pentru 2020 este de 7,8%, PIB-ul va scădea cu 5,2% în timp ce rata şomajului va creşte cu 8,3% până la finalul anului.

     

  • Prăbuşirea burselor şterge 7% din pensiile private Pilon II ale românilor în T1/2020. APAPR: Este o depreciere temporară

    Asociaţia Pensiilor Administrate Privat (APAPR) a calculat că prăbuşirea pieţelor financiare determinată de răspândirea COVID-19 în aproape toate ramurile economiei a şters 6,7% în trei luni din activele fondurilor de pensii private. 

    APAPR cataloghează această scădere drept o depreciere temporară şi nu o pierdere. „Experienţa tuturor crizelor precedente ne arată că fondurile de pensii private sunt însă printre actorii financiari cel mai puţin afectaţi de volatilitate, întrucât îşi investesc activele şi fac plăţi pe termen foarte lung“, arată APAPR.

    Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România au la februarie 2020, cele mai recente date, 40 mld. lei în titluri de stat, respectiv 63% din totalul plasamentelor, şi 12,7 mld. lei în acţiuni, adică 20%, potrivit ASF.

    Prin urmare, cea mai mare parte a contribuţiilor de 3,75% din salariul brut a circa 7,5 milioane de salariaţi din România se duc în titluri de stat, în cea mai mare parte emise de Ministerul Finanţelor. Pe de altă parte, în primele trei luni din 2020, bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit cu 24%, în linie cu pieţele de capital din străinătate, acolo unde au investiţii şi viitorii pensionari prin intermediul P2.

    „Viitorii pensionari nu sunt afectaţi de aceste scăderi conjuncturale, iar puţinii participanţi care ies la pensie în această perioadă din Pilonul II sunt protejaţi de mecanismul garanţiei absolute (nivelul total al pensiei nu poate fi mai mic decât valoarea contribuţiilor minus comisioanele legale) şi de performanţele investiţionale trecute ale fondurilor de pensii”, menţionează APAPR.

    Asociaţia, al cărei preşedinte este Radu Crăciun, director general al BCR Pensii, notează că performanţele fondurilor de pensii trebuie judecate pe termen lung şi că panica nu este justificată în cazul unor scăderi pe termen scurt, cauzate de evenimente obiective precum actuala criză globală.

    „Odată cu aşteptata revenire economică, pieţele financiare îşi vor reveni şi ele, la fel şi rezultatele fondurilor de pensii şi de investiţii, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată, inclusiv după criza financiară din 2007-2009. Cel mai recent exemplu de revenire îl avem chiar în anul 2019, când performanţa medie a fondurilor de pe Pilonul II de pensii a fost de 11,8% după cea de doar 1% în 2018, cauzată de efectele nefaste ale OUG 114/2018”. 

  • Mugur Isărescu, despre deficitul bugetar şi deprecierea leului: Este un moment greu

    “Eu cred, o spun de la început, apropo de ce am văzut ieri pe la televiziuni şi aşa mai departe, cum cred eu că s-au distorsionat unele mesaje, că abordarea Guvernului este corectă. Nu putem să le luăm pe toate să le discutăm. Mai întâi şi întâi trebuie să vedem care este situaţia clară a bugetului. Sprijin cu toate forţele ideea de a se termina cu arieratele create de buget pentru că orice întârziere a plăţilor făcute de către buget creează un lanţ de arierate. Scrie asta şi în teorie. Atunci când într-o societate apar arierate uitaţi-vă şi la buget, să nu fie el sursa acestor arierate, acestor întârzieri. Şi apoi dacă din întârzierile acestea mai omori pe câte unul, de unde să îşi ia bugetul resurse? Sau influenţezi creşterea economică”, a spus Isărescu.

    Guvernatorul a notat că discuţiile despre deprecierea monedei naţionale nu îşi au rostul dacă deficitul la finalul anului este de 4,4% la finalul anului, aşa cum se estimează.

    “După care, dacă cifra (deficitului) este 4,4%, terminăm discuţia cu cursul de schimb. Păi ce rost are să o porţi, nu? Să echilibrezi contul extern când 80% din dezechilibrul extern vine din deficitul fiscal. Orice depreciere a cursului nu face decât rău. Bineînţeles că o să apară cineva să spună: guvernatorul ajută Guvernul. Nu? Păi ajutăm Guvernul, ajutăm ţara. Banca Naţională lucrează cu orice guvern îl dă ţara. Avem acest guvern şi îl ajutăm. Nu este ceva anormal”, a afirmat Isărescu.

    El a mai spus că în primul rând trebuie rezolvate problema deficitului şi cea a finanţării acestuia în finalul anului şi că la un moment dat va urma şi dezbaterea despre legea pensiilor.

    “După care la ce trebuie să ne gândim? Într-adevăr avem acum o problemă. Pe asta o rezolvăm întâi şi după ce ne lămurim şi cât e deficitul şi rezolvăm şi problema care se numeşte finanţarea deficitului pentru acest sfârşit de an, ajungem şi la dezbaterea despre pensii. Dacă din dezbaterea despre pensii singurul lucru care iese este că Banca Naţională a României sau economistul şef, nu era nici Banca Naţională, cere prorogarea legii pensiilor, amânarea, nu am făcut nimic. Nici nu are el dreptul să ceară aşa ceva, şi nici noi. E o decizie politică. Valentin Lazea, înţeleg, a făcut nişte analize de cifre. Dar uitaţi unde s-a dus dezbaterea, încotro a luat-o, în altă parte”, a spus Mugur Isărescu.

    Guvernatorul a mai notat că până la legea pensiilor mai sunt multe lucruri de lămurit şi că Guvernul are bufferul încă aproape întreg. Totodată, el a spus că nu e de bun augur să-l folosească, în condiţiile în care există exces de lichiditate în piaţă, iar cheltuirea lui ar aduce costuri pentru bancheri şi pentru banca centrală.

    Isărescu a mai notat că guvernul nu trebuie “jupuit” prin dobânzi mai mari, pentru că nu ar fi timpul “de pedepse în momentul actual”.

    “Presiuni de accentuare a dezechilibrului, asta ne trebuie? Avem resurse? Păi cum să nu avem dacă există exces de lichiditate. Toată chestiunea e să stăpânim lucrurile. Să nu pornim numai de la ideea (că) guvernul are deficit mai mare, haideţi să-l jupuim acuma, să luăm dobânzi mai mari, să-l pedepsim. Nu cred că e timp de pedepse în momentul actual. Pur şi simplu trebuie să înţelegem că trecem printr-un moment mai greu dar controlabil, administrabil”.

    Isărescu a reiterat că momentul prin care trecem este unul greu, dar controlabil.

    “Apoi trebuie să ne aşezăm, cu calm, după ce lămurim şi sfârşitul ăsta de an, să construim bugetul pentru la anul care este şi mai greu de făcut. Dar cu calm, responsabilitate, profesionalism”, a încheiat guvernatorul.
     

    Isărescu: Dacă vrem reducerea deficitului extern trebuie redus deficitul bugetar

    “Probabil cel mai vizibil barometru al existenţei unor dezechilibre fundamentale precum deficitul de cont curent, dar şi al schimbării de sentiment al percepţiei (n.r. investitorilor şi a pieţelor internaţionale), inclusiv din cauza unor factori emoţionali, este piaţa valutară. Iar evoluţiile recente din această piaţă, inclusiv în context regional, sunt relevante. Eu spun relevante şi nu am spus niciodată alarmante. (…) Noi, la banca centrală, ne menţinem opinia că o corecţie a deficitului extern, necesară, când se va întâmpla, nu se va putea face doar prin deprecierea cursului de schimb. Şi nici nu cred că e bine, dacă vedem exact din ce e făcut deficitul de cont curent”, a spus Isărescu.

    El a explicat că dacă avem deficit fiscal de 4,4% dintr-un deficit extern de 5,5%, corecţia prin cursul de schimb nu poate acoperi decât ce rămâne din deficitul extern, adică deficitul de 1% reprezentat de deficitul privat neguvernamental. Totodată, Isărescu a spus că o depreciere a cursului nu face decât să majoreze deficitul bugetar.

    “Trebuie să ne adresăm deficitului guvernamental dacă vrem reducerea deficitului extern, iar o depreciere a cursului nu face decât să majoreze deficitul guvernamental. Încarcă povara finanţării deficitului. Avem povară mare a finanţării deficitului. La fel ca şi o majorare a dobânzilor. Noi la banca centrală ne menţinem opinia că corecţia deficitului extern trebuie făcută în principal prin corecţia deficitului public. Iar acest lucru nu se poate face dintr-odată”, a adăugat guvernatorul.

    Isărescu a spus că deprecierile moderate ale cursului de schimb, consemnate în ultimii ani, de 2-3%, au mai degrabă rolul de a tempera presiunile de pe piaţă şi de a evita formarea şi alimentarea altor dezechilibre, precum şi readucerea competitivităţii la un nivel acceptabil după creşterea costurilor cu energia şi forţa de muncă.

    El a reiterat că majorările de taxe în timpul unei scăderi economice ar accentua numai ciclul negativ şi că dacăautorităţile nu vor face corecţiile la vremea potrivită pieţele le vor obliga să le facă ulterior.
     

  • Argentina în cădere liberă: Bursa ţării se prăbuşeşte cu peste 30% iar moneda este în derivă pe fondul alegerilor electorale

    Pesoul argentinian şi bursa din Argentina au scăzut abrupt luni după ce preşedintele Mauricio Macri, liderul de centru-dreapta al ţării, a înregistrat o performanţă slabă în primul tur de alegeri, potrivit CNBC.

    Macri a pierdut duminică acest tur la o diferenţă mult mai mare faţă de aşteptări, ceea ce îi scade dramatic şansa de a mai fi reales în luna octombrie pentru un nou mandat.

    Bursa principală din Argentina a scăzut cu peste 35% luni, reprezentând a doua cea mai proastă şedinţă din anii 50 şi până acum, potrivit Reuters.

    În acelaşi timp, pesoul argentinian s-a depreciat cu peste 25% faţă de dolarul american.

    Rezultatul electoral a afectat şi titlurile de stat argentinene denominate în euro să scadă cu 11 cenţi, potrivit Reuters.

    Argentinienii se tem că alegerile electorale pregătesc terenul pentru revenirea la putere a fostului preşedinte Cristina Fernandez de Kirchner, în contextul în care Fernandez a primit 47,4% din voturi versus 32,3% în cazul lui Macri.

    Analiştii financiari se tem că perspectivele unei reinstituiri a populiştilor cu accente de stânga ar putea creşte şansa unui posibil faliment, ceea ce a declanşat un răspuns puternic din partea pieţelor.

    Preşedintele a pus accent pe mediul de business şi a promis că va continua cu politicile de austeritate dacă va fi reales în fruntea ţării, însă perspectivele acestei stabilizări economice şi a politicilor de austeritate nu i-au mulţumit pe locuitorii Argentinei, unde o recesiune este în plină desfăşurare iar inflaţia se ridică la peste 50%.

     

  • Dezastru pentru Marea Britanie: Lira sterlină se prăbuşeşte la minimul ultimilor doi ani

    Lira sterlină s-a depreciat la minimul ultimilor doi ani pe fondul perspectivelro eocnomice slabe într-o piaţă care pariază că banca centrală va fi nevoită să reducă dobânzile, potrivit Bloomberg.

    Moneda a atins cel mai slab nivel din aprilie 2017 în contextul în care statisticile pe vânzările sectorului de retail din Marea Britanie arată o încetinire şi pe fondul sugestiilor economiştilor potrivit cărora economia se îndreaptă spre cel mai prost trimestru din 2012 până în prezent.

    Pieţele financiare se aşteaptă ca Banca Angliei să reducă dobânzile anul viitor pe fondul condiţiilor economice slabe.

    Astfel, lira sterlină s-a depreciat cu 0,6% la o paritate de 1,2443 faţă de dolar, cel mai scăzut nivel din aprilie 2017 până în prezent.

    Stabilitatea lirei sterline a fost ameninţată în uiltimele săptămâni de temerile politice generate de Brexit şi de alegerea unui nou premier.

    Per total, lira sterlină a scăzut cu circa 2% de când premierul Theresa May a dat de înţeles că urmează să se retragă din funcţie.