Potrivit Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, aprobată de Guvern în decembrie 2014 şi publicată joi în Monitorul Oficial, dacă la începutul anilor 1990 în România erau peste 6,6 milioane de copii, în prezent sunt mai puţin de 3,7 milioane de copii, mai exact 3.653.637 (la 1 ianuarie 2013).
În acelaşi interval, a avut loc, pe fondul creşterii speranţei de viaţă, o schimbare a structurii demografice, astfel că, dacă în ’90 raportul era de aproximativ un copil la ceva mai mult de doi adulţi, acum este de aproximativ un copil la patru adulţi.
Strategia face referire şi la raportul dintre populaţiile de copii din mediile rural şi urban, semnalând o fluctuaţie semnificativă a structurii acesteia. Astfel, dacă prima jumătate a anilor ’90 este caracterizată de scăderea populaţiei de copii din rural cu aproximativ cinci procente, de la jumătatea anilor ’90 până în 2012 tendinţa s-a inversat, numărul copiilor din rural devenind mai ridicat decât în urban.
Ponderea copiilor în populaţie a scăzut de la un nivel aproape egal în 1990 de aproximativ 28-29 la sută în ambele medii de rezidenţă la 16,5 la sută în urban şi 20,2 la sută în rural, în 2013, se arată în strategie.
“Schimbările în structura populaţiei evidenţiază accentuarea procesului de îmbătrânire demografică, cu consecinţe negative economice şi sociale pe termen lung, aceasta conducând la creşterea dependenţei economice şi apariţia unor dezechilibre în sistemele de asigurări sociale. Una dintre caracteristicile cheie, distinctivă pentru România în comparaţie cu majoritatea celorlalte ţări europene, este ponderea ridicată a populaţiei rurale, situaţie care are consecinţe importante pe diferite dimensiuni ale bunăstării copilului, conducând la forme de deprivare de locuire şi materiale, precum şi dificultăţi de acces la serviciile sociale”, se arată în documentul citat.
Fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor rămâne în continuare îngrijorător în România, unde mai mult de un copil din zece este născut de o mamă sub 20 de ani.
În acelaşi timp, în România, rata avorturilor a fost extrem de crescută, până în 2003 frecvenţa avorturilor depăşind-o pe cea a naşterilor. Deşi rata avorturilor rămâne una ridicată, cu 52,7 cazuri raportate la 100 de naşterii vii, nivelul a scăzut de şapte ori în decursul ultimelor două decenii.
Aceste feniomene indică o insuficienţă a planificării familiale, a educaţiei pentru sănătate sexuală şi a reproducerii, în special pentru categoriile vulnerabile social.
