Tag: daimler

  • Daimler, Bosch, Volkswagen şi BMW lansează în cursa maşinilor autonome cu vehicule care vor să înlocuiască taxiurile şi pregătesc o surpriză pentru navetişti

    În urmă cu patru ani, compania Daimler a uimit piaţa când a prezentat în Las Vegas un vehicul autonom de lux care promitea să acomodeze rapid clienţii cu lumea vehiculelor autonome.

    Anul acesta, compania din spatele Mercedes-Benz a adus la expoziţia anuală Consumer Electronics Show un model de vehicul autonom proiectat în special pentru navetişti şi care ar putea oferi o privire spre un viitor fezabil al pieţei de taxi.

    Trecerea de la conceptele de lux către vehiculele pătrăţoase cu capacitate mare de pasageri arată o schimbare în cursa către maşinile autonome.

    În timp ce vehiculele autonome ar putea să nu ajungă pe şosele în următorii ani, serviciile de navetă, care circulă doar pe un anumit traseu prestabilit încep să prezinte o soluţie fezabilă, cel puţin pentru următorii câţiva ani.

    „Aceste vehicule au o complexitate tehnică moderată şi se conduc la viteze reduse, ceea ce le face mai uşor de produs decât maşinile convenţionale”, spune Wolfgang Bernhart, partener în cadrul firmei de consultanţă Roland Berger. „Potenţialul pentru vehicule specializate şi pentru maşinile autonome ca şi întreg este semnificativ”.

    Vânzările acestor dube pentru navetă sunt estimate la circa 1 milion de vehicule până în 2020, cifră ce ar putea evolua spre 2,5 mlioane de vehicule până în 2025, estimează consultantul.

    Daimler a lansat în cadrul show-ului ultima variantă a concepului Vision Urbanetic, un vehicul ce poate transporta până la 12 persoane.

    Bosch a lansat o dubiţă proiectată pentru patru persoane, din interiorul căreia pasagerii pot face rezervări la restaurante, hoteluri, sau pot cere sfaturi de călătorie.

    În acelaşi timp, Volkswagen a prezentat cea mai recentă versiune a modelului Sedric, conceput atât pentru a deveni un mini-autobuz de şcoală, cât şi pentru a fi un taxi autonom pentru patru persoane. Acestea vor ajunge pe şosele în jurul anului 2025.

    May Mobility, startup-ul în spatele căruia stă producătorul BMW AG, a pus deja pe şosele vehicule electrice autonome cu şase locuri. Acestea operează în buclă pe drumurile din Detroit, dar încă au o persoană în fiecare maşină care supraveghează activitatea vehiculului.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Cine vrea să fie milionar?

    Andrei Pitiş are la activ proiectele din care a devenit el milionar, Vector Watch, primul smartwatch românesc, care a fost cumpărat de americanii de la Fitbit, Clever Taxi – care a fost cumpărat de grupul german Daimler prin Mytaxi, Bittnet – listat la bursă, şi Froala, un start-up ieşit pe piaţă în 2014, cumpărat de o companie americană.
    Pentru a ajuta 100 de români să devină milionari în euro, trebuie să lucreze cu 400, spune Pitiş, iar ca să ajungă aici, trebuie să facă o platformă. „Este clar că nu pot să fac singur asta.”
    Nu-mi amintesc ca vreun alt om de afaceri român să aibă o idee la fel de generoasă, să împartă milioanele de euro cu alţii.
    Problema este dacă cei care au idei, cei care încearcă ceva nou în acestă lume de sute de milioane de idei din IT, vor să devină milionari.
    Pentru a ajunge acolo trebuie să ieşi din ideea ta, pe care o consideri genială şi pe care vrei să nu o fure nimeni. Ea trebuie scoasă dintre cei patru pereţi pentru a fi testată, criticată, copiată etc.
    Mai mult decât atât, trebuie să accepţi să vină şi alţii în companie, adică să-ţi dai, să-ţi vinzi o bucată din business „pe nimic, pe seminţe”, aşa cum este expresia.
    Pentru a atrage know-how, pentru a atrage relaţii, pentru a deschide alte uşi, pentru a fi introdus către investitori, către lumea celor care au mai mulţi bani, trebuie să fii dispus să dai ceva aproape gratis.
    Iar aici foarte mulţi se împotmolesc şi nu înţeleg de ce nu înaintează, de ce nu reuşesc să scoată capul la suprafaţă, de ce li se închid uşi.
    Cum să-mi dau ideea pe seminţe?
    Şi în loc să se deschidă, se închid în birou, se închid în bordei şi rămân acolo sperând că vor veni „americanii”.
    Face parte din cultura noastră.
    Daniel David, poate cel mai cunoscut sociolog român la ora actuală, autorul cărţii „Psihologia poporului român”, spune într-un interviu pentru Adevărul: Profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă, cu neîncredere faţă de cei din afara colectivului, concentrarea puterii sociale cu tendinţe spre autoritarism, interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol, cu frica faţă de schimbare şi cantonarea în prezent şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse decât prin recompense, cu vânarea greşelilor.
    El adaugă: Deşi inteligenţa şi creativitatea noastră se ridică la nivelul celor din ţările dezvoltate, România nu se remarcă în Uniunea Europeană ca o ţară competitivă, inovativă, performantă economic, în educaţie sau sănătate. Dacă am învăţa să avem încredere unii în ceilalţi, am coopera mai bine şi am fi astfel în stare să construim împreună instituţii sociale moderne, care să ne utilizeze potenţialul intelectual bun pe care îl avem.
    Andrei Pitiş are o idee generoasă, dar are nevoie şi de start-up-uri, şi de antreprenori dispuşi să se deschidă, dispuşi să accepte să se vândă mai întâi ieftin, dispuşi să lucreze pentru alţii pe nimic la început. Şi chiar mult timp după aceea.
    Iar acest lucru ar fi în contradicţie cu profilul nostru psihocultural. Ne este frică de viitor, nu cooperăm, considerăm că autoritarismul e cea mai bună formă de management şi avem o frică strămoşească de a ne apăra şi de a nu fi furaţi.
    Întrebarea şi provocarea pe care a lansat-o Andrei Pitiş este: Dacă aveţi idei, veniţi la mine, vreau să vă fac milionari.

  • Schimbare istorică la Daimler: compania va avea primul CEO care nu este de origine germană

    Schimbarea vine pe fondul scandalului emisiilor, în care este antrenată industria germană de automobile.

    Kaellenius va fi primul şef al companiei fără un background de inginerie mecanică, fiind absolvent de finanţe şi contabilitate la o universitate elveţiană şi de management la Stockholm School of Economics. A venit la Daimler în 1993 şi a adoptat, la conducerea diviziei de cercetare şi dezvoltare, tehnici de management din Silicon Valley, ignorând ierarhii şi încurajând metode experimentele pentru dezvoltarea de noi produse.

    Zetsche conduce compania din 2006 şi va demisiona după întâlnirea anuală din decembrie 2019, urmând a deveni preşedinte din 2021. Sub conducerea sa, Mercedes a lansat noi modele, care au adus compania pe primul loc în topul fabricanţilor de maşini de lux, după vânzări, în 2016.

    In iunie compania a anunţat că profiturile acestui an vor fi afectate de disputele comerciale dintre SUA şi China, dar şi din cauza rechemării a 800.000 de automobile în Europa, care foloseau un software menit să ascundă emisiile reale.

  • Nemţii de la Daimler despart compania în bucăţi pentru a se pregăti de noua eră a vehiculelor autonome

    Daimler a lansat astăzi un plan proiectat să separe businessul gigantului în unităţi separate de autovehicule, camioane şi servicii de mobilitate, pentru a eficientiza operaţiunile în încercarea de a se pregăti pentru era în care producătorii auto vor lansa flote întregi de maşini autonome, potrivit Reuters.

    Compania a anunţat că va stabili, din punct de vedere legal, trei entităţi independente – Mercedes-Benz, Daimler Truck, Daimler Mobility, iar toate vor fi sub umbrela Daimler AG.

    Ca parte din reorganizare, compania a încheiat un acord cu sindicaliştii prin care se angajează să asigure în continuare locurile d emuncă şi să investească în fabricile din Germania.

    Joi la ora 15.00 acţiunile Daimler se tranzacţionau la 59,5 euro per acţiune, în creştere cu 2,8% de la începutul zilei, la o capitalizare bursieră de circa 65 miliarde euro.

     

  • Daimler şi Bosch se aliază cu Nvidia pentru a cuceri primii piaţa de taxiuri autonome

    La începutul săptămâmânii, producătorii auto Daimler şi Bosch au anunţat un parteneriat cu Nvidiapentru a construi o flotă întreagă de taxiuri autonome în încercarea de a cuceri viitoarea piaţă, potrivit The Street.

    Cele două companii plănuiesc să utilizeze platforma de inteligenţă artificială DRIVE de la Nvidia pentru a-şi alimenta aspiraţiile pentru piaţă. În luna aprilie, Daimler şi Bosch au anunţat că cele două companii vor colabora într-o încercare de a aduce maşinile autonome pe străzi în următorii cinci ani. Astfel, coaliţia de producţie ar trebui să livrez promisiunea în 2023 cel târziu.

    Danny Shapiro, senior director pe segmentul auto în cadrul Nvidia a subliniat că se lucrează deja pe acest proiect, încât primul pas a fost schimbarea designului vehiculelor pentru a schimba modul în care operează.

    Deoarece acest vehicule for funcţiona drept taxiuri autonome, anu vor avea volan sau pedale. Maşina controlează toate acestea pe contr propriu. În acelaşi timp, se vehiculează o posibilă extindere a colaborării dintre Nvidia şi Daimler, compania-mamă a Mercedes-Benz, şi pentru a aduce maşinile autonome în segmentul de retail. Pentru acest segment maşinile ar fi proiectate diferit şi ar avea volan şi pedale, spune Shapiro.

     

     

     

  • Investitorul chinez care a plecat de la sat pentru a-şi construi un imperiu auto mondial a devenit un erou în China

    Este un deschizător de drumuri pentru China în Europa, dar ar putea deveni un ghimpe în coastele managementului Daimler.

    Omul de afaceri Li Shufu reprezintă, la 54 de ani, personificarea visului chinez. Este văzut ca un erou de publicul din China şi ca un exemplu de autorităţile de la Beijing. Presa chineză scrie că Li s-a bazat doar pe pieţele de capital străine pentru a achiziţiona o participaţie de aproape 10% din acţiunile Daimler, printr-o tranzacţie de 9 miliarde de dolari, ceea ce ar însemna că din China nu a ieşit capital chinezesc pentru această tranzacţie. Beijingul a devenit sensibil la scurgerile de capital din ţară, scrie Deutsche Welle.

    În Germania, la Daimler, activismul investitorului Li provoacă nervozitate. Executivii se tem că acesta, după ce a făcut din compania sa, Geely, cel mai mare acţionar al constructorului auto, se va amesteca în procesul de luare a deciziilor sau va încerca să fure informaţii strategice.

    Visul lui Li este să construiască un Mercedes-Benz chinezesc.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Care este viziunea şefului Mercedes asupra viitorului maşinilor

    Principala noutate a celor de la Mercedes-Benz a fost anunţul că vor lansa 50 de modele electrice până în 2022; acestea vor acoperi toate clasele existente în prezent, precum şi gama întreagă de vehicule produse sub brandul smart.

    Mai exact, toate maşinile smart vor fi electrice peste cinci ani. Anunţul se încadrează în planurile celor de la Daimler de a duce segmentul vehiculelor electrice la 25% din totalul vânzărilor. în acest sens, compania a prezentat la Frankfurt conceptul smart Vision EQ fortwo, o maşină electrică complet autonomă destinată transportului de tip car-sharing.

    Chiar dacă Mercedes-AMG Project ONE (despre care am scris în ediţiile anterioare) a atras privirile la Frankfurt, producătorul german a adus, în premieră mondială, şi conceptul EQA – varianta electrică a Clasei A. Varianta de serie a EQA va intra în producţie în 2020, şi chiar dacă maşina nu va arăta precum conceptul prezentat, sunt şanse mari ca designul să ofere indicii asupra gamei de electrice pe care Mercedes-Benz o va lansa în următorii ani.

    Conceptul EQA are două motoare electrice care generează o putere combinată de 268 de cai-putere şi este dotat cu o baterie care oferă o autonomie de până la 400 de kilometri. O facilitate interesantă este cea de încărcare rapidă, care promite o autonomie de 100 de kilometri în doar 10 minute.

    ”Am început cu prezentarea modelului EQ anul trecut la Paris, demonstrând că vrem să aducem condusul electric în zona de maşini compacte, iar EQA nu face decât să întărească această idee“, a spus Britta Seeger, care pe lângă rolul din consiliul de administraţie conduce divizia de marketing şi vânzări a Mercedes-Benz Cars. ”în ceea ce priveşte mobilitatea electrică, trebuie în primul rând să acceptăm faptul că nu există o singură tendinţă în lume. Sunt multe lucruri de luat în calcul, spre exemplu normele impuse de guvern în fiecare stat; există pieţe unde autorităţile susţin achiziţionarea maşinilor electrice şi oferă fonduri în acest sens. Trebuie apoi să vedem dacă statul în cauză este pregătit să ofere infrastructura necesară – vedem diferenţe extrem de mari. Chiar dacă privim Europa ca o piaţă mai omogenă, există suficiente diferenţe între ţări“, a mai spus ea.
    Există o tendinţă a oamenilor de a fi mai dispuşi să cumpere online, iar asta e o schimbare extraordinară pentru piaţa auto, a remarcat Britta Seeger. ”Trebuie să pregătim această călătorie a clientului, pentru că el decide să meargă mai întâi în magazine sau showroomuri şi apoi să cumpere online. Digitalizarea reprezintă o schimbare uriaşă pentru noi, pentru că trebuie să găsim o cale – alături de dealeri – de a răspunde nevoilor clientului.“

    Ea a explicat că în cazul modelelor din gama EQ s-a pus accent pe designul exterior şi interior, existând convingerea că oamenii care sunt interesaţi de maşinile electrice vor fi din ce în ce mai interesaţi de aceste elemente. ”Clienţii care aleg mobilitatea electrică vor să aibă o maşină frumoasă, o maşină sexy, şi din acest motiv vom investi resurse în experienţa pe care o ai atunci când te afli la volan, dincolo de ceea ce înseamnă motorul. Brandul EQ nu se referă doar la produs în sine, ci la un întreg ecosistem.“

    Industria auto se află în mijlocul unei transformări, mai notează Britta Seeger, iar unele lucruri nu sunt încă clare. ”Ştim unde trebuie să mergem, de aceea am şi prezentat anul trecut strategia CASE. Trebuie să pregătim dealerii, trebuie să avem maşinile potrivite pentru a cuceri această piaţă.“ Strategia de care vorbeşte Britta Seeger, CASE, se traduce prin ”connected, autonomous, shared & service and electric drive“ – conectat, autonom, folosit în comun şi electric. Deviza a fost prezentată anul trecut de către Dieter Zetsche în cadrul Salonului Auto de la Paris. ”Automobilul cu emisie zero reprezintă viitorul. Iar noul nostru brand, EQ, depăşeşte ideea maşinilor electrice. EQ reprezintă un ecosistem electric de servicii, tehnologii şi inovaţie. în 2007, conceptul e-smart a fost un pioner al motoarelor electrice. Acum suntem pregătiţi să lansăm o ofensivă a produselor electrice care va acoperi toate segmentele auto, de la maşini compacte la cele de lux“, declara la acea vreme preşedintele consiliului de administraţie al Daimler.

    Anul acesta însă, Dieter Zetsche a făcut referire la intenţia declarată a mai multor state de a interzice motoarele diesel. ”Principalul aspect atunci când vorbim de motoarele diesel este cel al emisiilor de oxid de azot şi modul în care comunităţile trebuie să lucreze pentru a reduce aceste emisii“, a spus el în cadrul unui interviu acordat revistei Business Magazin. ”Cred că există un obiectiv comun între politicieni şi comunităţi de a evita anumite limitări impuse maşinilor cu motoare diesel, dar o să depindă foarte multe de zona legislativă.“

    ”Este clar că s-au făcut greşeli din partea anumitor companii“, a spus şeful Daimler, ”însă trebuie să vedem şi relevanţa anumitor fapte. Cred că trebuie să ajungem la o discuţie despre viitor, mai curând decât la una despre trecut. E mai important ce putem face pentru a ajunge la o reducere cât mai mare a emisiilor, dar ar trebui să înţelegem şi faptul că aceste emisii s-au redus cu 70% din 1990 încoace. Citind presa de azi ai impresia că lucrurile stau extrem de prost, mai rău decât înainte, dar adevărul este că suntem la un nivel mult mai redus decât cel din 1990.“

    El a remarcat faptul că discuţiile din ultima vreme se referă doar la emisiile de oxid de azot, nu şi la cele de dioxid de carbon, iar asta arată succesul procesului de optimizare a motoarelor pe benzină.

    ”Cred că unul dintre motivele pentru care avem atât de mult succes este chiar faptul că suntem în competiţie directă cu BMW şi Audi, ambele companii având sedii la câteva sute de kilometri depărtare“, a opinat Dieter Zetsche. El s-a referit şi la noua direcţie a industriei auto, cea de electrificare, în sensul în care aceasta face posibilă apariţia unor noi producători. ”Nu mă aştept ca mâine să avem de cinci ori mai mulţi competitori, dar cred că electrificarea zonei auto permite şi intrarea altor companii pe piaţă. Un exemplu e Tesla, care a dovedit că nu ai nevoie de 30 de ani de cercetare sau dezvoltare pentru a avea succes.“

    Colaborarea din Mercedes-Benz şi AMG s-a dovedit una de succes, ca dovadă stând şi modelele din ultimii ani lansate sub numele celor două companii – în special cele din Clasa S. Clienţii care preferă versiunile AMG caută, de obicei, adrenalina pură pe care o simţi atunci când te afli la volanul unei maşini cu sute de cai putere; cum ar putea aceşti clienţi să treacă la versiuni electrice, în general mult mai silenţioase destinate unui alt segment de public? ”Cred că am demonstrat că putem face acest lucru prin Project ONE„, a spus Dieter Zetsche. ”Nu trebuie să ne rezumăm însă la aceste 275 de exemplare, pentru că pe viitor vom avea tot mai multe modele electrificate şi de la AMG.„

     

  • Mercedes atacă piaţa dominată de Tesla. Investiţii de 1 miliard de dolari în producţia de maşini electrice în Statele Unite

    Daimler va construi cea de-a cincea fabrică de baterii şi va crea peste 600 de locuri de muncă în regiune. Fabrica din Alabama va asambla SUV-uri electrice pentru a face concurenţă Model X, vehicul din aceeaşi clasă produs de Tesla.

    “Celebrăm 20 de ani de activitate la fabrica din Tuscaloosa, Alabama, şi folosim această ocazie pentru a extinde operaţiunile”, a declarat Markus Schaefer, şeful de producţie, în cadrul unui interviu acordat Bloomberg TV.

    Anul trecut, Tesla Model S a depăşit ca vânzări Mercedes S-Class şi BMW Seria 7 în Statele Unite.

  • Profitul operaţional al Daimler a crescut cu 15% datorită vânzărilor de maşini Mercedes-Benz

    Profitul înainte de taxe şi dobânzi (EBIT) al Daimler a crescut la 3,74 miliarde de euro, în al doilea trimestru, sub estimarea de 3,81 miliarde de euro prognozată de Reuters.

    Mercedes-Benz Cars a vândut 595.200 de maşini datorită creşterii de 28% a cererii din China.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daimler va combate acuzaţiile potrivit cărora emisiile motoarelor Mercedes-Benz au fost manipulate

    Compania auto anunţă că va „folosi toate măsurile legale” pentru a se apăra faţă de orice acuzaţie adusă de Autoritatea Federală de Transport din Germania (KBA), potrivit căreia maşinile Mercedes-Benz folosesc un dispozitiv ilegal. Daimler răspunde, astfel, unui articol din Der Spiegel în care reprezentanţi ai guvernului suspectează că asemenea dispozitive au fost construite în unele maşini.

    Declaraţia Daimler vine la o zi după ce directori ai companiei au fost chemaţi la o întâlnire, în Berlin, pentru a discuta investigaţia aflată în derulare asupra motoarelor maşinilor şi la câteva ore după ce guvernul din Germania a anunţat că va extinde investigaţia pentru a include şi alte modele.

    KBA, care analizează potenţiale nereguli şi în cazul altor producători de maşini, va superviza testele, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Germania.

    În cazul Daimler, procurorii germani analizează două motoare diesel construite în perioada 2008-2016, care sunt folosite în linia de producţie Mercedes, potrivit unei surse citate de Bloomberg.