BusinessMagazin

Tag: cu

  • Design cu parfum de crin

    Arta florala isi are originile in Egiptul antic. Egiptenii foloseau plante si obiecte decorative pentru diverse sarbatori sau aniversari. Astazi, aranjamentele florale intregesc designul unei case, iar stilistul de arta florala va deveni la fel de important ca si designerul de interior, potrivit specialistilor in domeniu. Trendul vine din Franta, iar creatorul artei florale contemporane, cum este numit de francezi, este Christian Tortu, care a revolutionat aceasta arta in anii ’80. Tortu a fost primul care a folosit legume, fructe si ramuri de copac in aranjamentele florale. Iar aceasta tendinta se mentine si astazi.
    In Romania, arta florala in designul interior este abia la inceput de drum. “Am inceput sa ma ocup de arta florala in urma cu un an. Florile au fost pasiunea mea dintotdeauna, dar anul trecut m-am hotarat ca vreau sa fac si o profesie din aceasta pasiune”, spune Agata Blanck. Aceasta a facut cursuri de arta florala in Franta, la Belle Ecole, iar acum face aranjamente florale pentru interiorul caselor sau pentru diverse prezentari de moda.

    De la ei vine floarea

    Florile pe care Agata le foloseste pentru designul interior vin din Olanda, iar cele mai exotice sau obiectele pe care le mai foloseste pentru buchetele de flori vin din Franta. Ca si in moda, si in arta florala exista tendinte, culori vedeta, obiecte decorative sau materiale care sunt nelipsite in aranjamentele florale. “Ca si tendinta specifica acestei perioade este inlocuirea buchetelor clasice cu cele contemporane si neconventionale”, spune Agata Blanck. Acest lucru s-ar traduce prin libera initiativa si creativitate a stilistilor. Acestia pot folosi orice si in orice combinatie. Singura conditie este ca efectul sa fie surprinzator. “Se poarta combinatia de flori, fructe, legume, crengute sau muschi de copac. In plus, se pot adauga tot felul de obiecte decorative in functie de evenimentul pentru care se decoreaza un spatiu sau de designul casei pentru care se fac aranjamentele florale”, spune Blanck. In ceea ce priveste culorile, anul acesta se poarta foarte mult rosu, mov sau lila, iar cele mai folosite flori in aranjamentele florale sunt crinii. “Acest lucru nu inseamna neaparat ca florile trebuie sa fie rosii sau mov, ci mai degraba elementele decorative care vin in combinatie cu acestea”, spune Agata Blanck.

    Aniversare cu trandafiri rosii

    Primii clienti pe care i-a avut Agata Blanck au fost prietenii ei. “Unul dintre primii mei clienti a fost Mihaela Glavan, designer de moda, care imi este si prietena, si pentru care am decorat podiumul pentru prezentarea de moda de anul trecut”, spune Blanck. Apoi a inceput sa aiba tot mai multe cereri din partea oamenilor care aveau nevoie de un profesionist in domeniu. “Cred ca oamenii vin la mine pentru ca nu fac nimic la fel. Aranjamentele florale pe care le fac sunt in functie de client si de eveniment”, spune aceasta. Spre exemplu, pentru aniversarea unei zile de nastere Agata Blanck opteaza pentru trandafiri rosii, iar pentru un eveniment precum nasterea unui copil stilistul va opta pentru flori mai suave, in culori pale, roz si alb. Inainte de a se hotari cum sa decoreze casa cu flori, stilistul sta de vorba cu clientul in incercarea de a afla cate ceva despre acesta, despre personalitatea lui. In plus, stilistul trebuie sa vada designul casei si cromatica ce se gaseste in locuinta, astfel incat culorile plantelor si florilor pe care stilistul le foloseste in buchete sa vina ca o completare a designului interior. “Eu incerc sa pun in valoare ce exista deja, sa atrag atentia asupra unui obiect sau al unui colt al casei.”

    Baia din copac
    Toate camerele casei pot fi decorate cu flori sau copaci. Spre exemplu, locul in care nu ti-ai putea imagina un copac este baia. Dar stilistul contrazice aceste idei preconcepute. “Este adevarat ca oamenii nu isi decorau baia cu flori, crengute sau arbusti, dar romanii sunt destul de deschisi la ce e nou si mai ales frumos. Florile iti ating emotiile si nu ai cum sa le refuzi chiar daca la inceput poate parea un pic ciudat sa ‘plantezi’ un pom in baie.”

    Arta florala de 1.000 de euro
    Cei care doresc sa aiba in casa miros de crini sau trandafiri, trebuie sa scoata din buzunar cel putin 30 de euro pentru un buchet. Dar intr-o singura camera pot fi 3 sau 4 buchete. Astfel, daca luam un exemplu de casa cu 2 dormitoare, un living, un birou, o bucatarie si o baie in care se pun in medie 3 buchete de flori in fiecare din aceste camere, inseamna ca proprietarul trebuie sa scoata din buzunar 540 de euro. Iar aceasta suma va trebui achitata o data la 10 zile, in cazul in care clientul doreste sa aiba flori proaspete tot timpul, pentru ca aproximativ 10 zile tin florile. Dar cel mai scump aranjament dintr-o casa a costat 1.000 de euro, asta pentru ca cel mai mult s-au folosit trandafirii.

  • Manageri cu obiectiv

    “Multitasking” sau “multidimensional”? Adolescentii raspund hotarat: “multitasking”. Managerii, insa, aleg fara ezitare “multidimensional”. Mai ales ca, prin obiectivul fotografic, multi manageri au inceput sa faca incursiuni si prin alte dimensiuni decat cea economica. Fotografia trezeste tot mai mult in randul managerilor o puternica pasiune si dorinta de a investi timp si mii de euro pentru a pasi in dimensiunea artistica.

    “Momentul in care a inceput sa se contureze pasiunea mea pentru fotografie a fost la 18 ani, cand am primit prima camera foto mai buna impreuna cu primele obiective. A fost un Canon A1, o camera foarte apreciata la momentul respectiv”, povesteste Razvan Ziemba, director executiv al Asesoft Distribution, companie distribuitoare de hardware. Insa primul contact al lui Ziemba cu fotografia a avut loc mult mai devreme, prin intermediul unor casete video cu clipuri in care erau prezentate fotografii ale lui Andy Warhol – grafician, fotograf si pictor american care a trait intre anii 1928-1987 si care a fost cea mai notabila personalitate a curentului artistic american cunoscut ca Pop Art.
    Polivalenta se aplica si in sfera artistica, iar fotografia poate deriva la un moment dat din pictura, cum s-a intamplat in cazul lui Carmen Nistor, Senior Product Manager la Orange, care a fost mai intai pictor si apoi fotograf. “Fotografia s-a transformat, de-a lungul timpului, intr-o pasiune. Prima mea pasiune a fost desenul si ma foloseam de fotografie ca de un instrument ajutator. Imi era rusine sa desenez in spatii deschise si preferam sa fotografiez si apoi sa desenez. Incet-incet, tot exersand cu aparatul de fotografiat, am pastrat fotografia drept un hobby de sine statator”, povesteste Nistor.
    Fie ca fotografia este o pasiune sau doar un hobby, managerii stiu ca nu se poate ajunge la un nivel inalt daca nu se investeste, iar sumele “absorbite” de echipamentele foto nu sunt deloc derizorii. “Investitia pe care am facut-o in acest hobby depaseste 3.000 de euro, de-a lungul a 4-5 ani, de cand am inceput sa investesc in aparatura si cel mai mult in lentile”, spune Catalin Grigorescu, avocat si partener al casei de avocatura Grigorescu & Asociatii. Cel mai mult costa lentilele (optica), si nu camera foto, dupa cum s-ar putea crede. “Principiul meu a fost cel dupa care se ghideaza mai multi fotografi: camera foto vine abia pe locul 3 sau 4. La inceput este inspiratia, dupa care lentilele si abia pe urma aparatul foto”, adauga Grigorescu. Ziemba crede de asemenea ca obiectivele conteaza mai mult decat camera. “Ultima camera foto a costat 1.200 de euro, dar valoarea ultimelor accesorii se ridica la 5.000 de euro”, spune acesta.

    Arta sau stiinta?
    Polemica cu privire la management – daca este o arta sau stiinta – se transpune si in fotografie. Multi ar spune ca fotograf bun te nasti, iar talentul trebuie cultivat pentru a ajunge la un nivel profesionist. “Cred ca este mult mai important studiul si munca pe care o depui pentru a ajunge la performanta”, este de parere Grigorescu, un autodidact in ceea ce priveste fotografia. “Nu am facut cursuri de specialitate, dar citesc despre acest subiect de pe Internet si sunt abonat la revistele Photography Monthly (UK) si Fotomagazin (Germania)”, marturiseste acesta. Carmen Nistor a facut doua cursuri de fotografie – un curs de tehnica fotografica de un an de zile la Scoala Populara de Arte Dalles si unul de foto-jurnalism la Centrul de Jurnalism Independent. Si chiar daca fotografia ii aduce venituri suplimentare, prin colaborarea cu o agentie de presa si un cotidian, Carmen Nistor considera ca mai are mult de acumulat pana sa devina un fotograf profesionist. “Este discutabila chestiunea cu profesionist sau amator, pentru ca se considera ca un profesionist este cel care obtine cel putin 50% din venituri din fotografie. Eu nu ma pot numi inca fotograf profesionist. Consider ca mai am multe de invatat”, spune aceasta. Pe langa studiu, echipamentul foto joaca un rol extrem de important in traiectoria unui fotograf. Nu se poate ajunge la nivel profesionist daca cel care fotografiaza nu dispune de echipamentul adecvat. “Nu sunt de acord cu cei care spun ca nu conteaza echipamentul. Pentru a face poze de familie este de ajuns orice fel de aparat. Dar in clipa in care te gandesti serios la fotografie si incepi sa studiezi, iti dai seama ca pentru fiecare tip de fotografie exista un anumit echipament care se potriveste ‘cel mai bine’.?Nu poti sa faci portret fara un obiectiv luminos. Nu poti sa faci wildlife fara un teleobiectiv. Nu poti sa faci macro sau fotografie de produs fara un obiectiv si lumini adecvate”, spune Ziemba.

    Digitalul bate filmul
    Desi prima dragoste a fotografilor au fost aparatele pe film, tehnologia avansata in ceea ce priveste camerele foto i-a determinat pe multi sa faca tranzitia spre digital. “Imi place foarte mult sa lucrez cu aparate pe film, dar pentru ca trebuie sa ma misc destul de repede cu anumite imagini am fost practic obligata
    sa-mi achizitionez un aparat digital”, spune Nistor, care are mai multe aparate foto, dintre care cel mai scump este un Nikon D70 S ce a costat 1.100 de euro. “Desi am o fixatie cu filmul, realizez ca tehnologia a avansat foarte mult, pentru ca mult timp camerele digitale nu au ajuns la rezolutia si calitatea imaginii de acum”, spune Grigorescu. “Prima mea trecere pe digital este o camera de aproximativ 700 de euro. Camerele bune sunt foarte scumpe si nu am avut motivatie sa dau 3.000 de euro numai pe un aparat. Asta inseamna sa scoti bani din el, iar eu fac fotografie doar pentru mine”, adauga avocatul. Ziemba admite ca schimba destul de des camerele si ca este fidel producatorului Canon. “Ma straduiesc sa fiu in pas cu ultimele noutati in domeniu. Investitia in obiective si accesorii depaseste insa de cateva ori valoarea camerei. Din fericire, acestea pot fi folosite si la modele noi, atat timp cat pastrezi producatorul”, explica acesta.

    Expozitie de manager
    Fiecare fotograf viseaza sa-si arate lucrarile “publicului larg” intr-o expozitie proprie. “Dar, ca sa ai o expozitie personala, trebuie sa ai ce arata, sa ai lucrari bune si suficiente pentru a expune singur. Eu inca sunt intr-o perioada de acumulari calitative si cantitative”, spune Nistor. Ziemba crede de asemenea ca nu a ajuns la nivelul la care ar putea sa expuna lucrari personale. “Uneori ma uit la?poze impreuna cu familia si prietenii si dupa reactia lor imi dau seama care pot fi trecute in categoria ‘fotografii’. Am cateva despre care cred ca pot fi expuse. Din pacate, jobul nu-mi permite sa aloc mai mult timp fotografiei”, marturiseste directorul Asesoft Distribution. “Sunt totusi optimist si stiu ca la un moment dat voi putea sa?fotografiez mult mai mult decat acum. Vestea buna este ca fotografia nu are varsta; poti face fotografii si la 80 de ani”, adauga Ziemba. Nici Grigorescu nu a avut o expozitie pana acum, dar locul in care va expune pentru prima data este unul special si “cu circuit inchis”. “Prima expozitie va fi la birou. Intentia noastra este sa decoram spatiul in care lucram cu fotografie. Astfel, poate o sa am ocazia de a expune cateva fotografii personale”, marturiseste Grigorescu razand.
    Carmen Nistor, insa, a participat la cateva expozitii de grup, atat cu pictura cat si cu fotografie. “Am avut lucrari prezentate la galeria de arta Val House – o galerie cu vanzare – in care am avut expuse in jur de 20 de lucrari (fotografie si pictura). Am vandut si la astfel de expozitii, dar cel mai bine am vandut fotografii prin intermediul unui lant de magazine de design interior”, povesteste Nistor.

    Adio profesie, dar raman cu tine
    Desi au alte joburi care nu au legatura cu fotografia, toti cei trei manageri au spus un “da” hotarat la intrebarea daca ar renunta la profesie pentru fotografie. Dar pentru a face din pasiune o profesie, ar trebui ca fotografia sa le asigure un trai decent. “Sunt convins ca in Romania zilelor noastre este greu sa-ti asiguri un nivel de trai normal lucrand in acest domeniu”, considera Razvan Ziemba. “Daca as putea trai din fotografie, m-as gandi sa renunt la profesia actuala pe care o fac cu pasiune. Insa este putin probabil ca acest lucru sa se intample prea curand”, spune si Catalin Grigorescu.

  • Cosmetice cu aura regala

    Lucreaza cu leacuri regale prelucrate cu precizie stiintifica si ambalate cu istoria celei mai vechi statiuni balneare din Romania. Rucsandra Hurezeanu conduce de peste un an Ivatherm, prima companie romaneasca de dermatocosmetice si a pasit deja in liga de elita in care francezii fac legea.

    A intrat in lumea dermatocosmeticelor, cea mai dinamica piata din acest sector, lansand in toamna lui 2005 gama Ivatherm. A fost printre primii care au valorificat apele termale de la Herculane si creeaza produse cosmetice intr-unul dintre cele mai mari laboratoare de formulari cosmetice din Franta. Rucsandra Hurezeanu isi conduce afacerea cu eleganta specifica parizienilor amestecata cu farmecul lui Audrey Hepburn, dar si cu mana de fier a managerului care isi propune dublarea cifrei de afaceri in al doilea an de functionare.
    Managerul de la Ivatherm a terminat facultatea de medicina, dar masteratul in marketing farmaceutic la ?cole Superiore de Commerce de Paris a fost cel care i-a deschis calea in lumea businessului.
    “A fost perioada care m-a imbogatit cel mai mult. Cand am plecat de acolo, imi venea sa spun ca tot ce stiu am invatat de aici. A fost greu, e o scoala pentru francezi, unde am dat examen de admitere, trebuia sa invat in franceza, sa dau examene, dar a fost o evolutie din punct de vedere profesional”, povesteste aceasta.
    In Franta a lucrat sase luni ca stagiar la Laboratoarele Servier, al patrulea laborator ca marime din tara, iar din 2000 a fost marketing manager si marketing and sales manager la Sandoz. Insa dermatocosmeticele au fost cele care au purtat-o spre urmatorul nivel. “Pana la 34 de ani am invatat si am muncit mult. Au fost ani de experiente si acumulari care m-au pregatit pentru ceea ce fac astazi. Medicina m-a ajutat in intelegerea aprofundata a actiunii ingredientilor activi asupra pielii, pentru care sunt necesare cunostinte de dermatologie. Experienta acumulata ulterior absolvirii m-a invatat sa conduc o afacere si sa construiesc un brand”, povesteste aceasta.

    Ingredientul minune – apa de Herculane
    Despre dermatocosmetice, produse cosmetice vandute in farmacie, a auzit din Franta, tara care a inventat conceptul de frumusete prin sanatate. “Proiectul l-am inceput cu doi ani inainte de lansarea produselor pe piata, cea mai dificila etapa a fost gasirea celor mai buni parteneri pentru subcontractarea cercetarii, dezvoltarii si productiei”, isi aminteste Hurezeanu.
    Produsele Ivatherm sunt realizate in colaborare cu specialisti de cel mai inalt nivel, cercetatori si cosmetologi din Franta care lucreaza si pentru Dior, Sephora sau Johnson & Johnson. Ingredientul minune este apa termala de la Herculane, cea mai veche statiune balneara din Romania, ale carei beneficii sunt cunoscute de pe vremea romanilor. “Investitia initiala nu a fost foarte mare pentru ca subcontractam cercetarea, dezvoltarea si productia. Cea mai importanta este strategia de brand si investitia in promovarea lui. Este un domeniu foarte inovativ si trebuie sa fii intotdeauna inaintea concurentei in alegerea celor mai noi si eficienti ingredienti”, spune Hurezeanu, care spune ca a investit in jur de un milion de euro in companie. Ivatherm a inceput initial cu sase produse, apoi zece, in prezent gama contine 15 produse, iar in primavara vor mai fi lansate patru.

    Inspirata de Coco Chanel
    Cum este sa pornesti o companie de la zero iar intr-un an si jumatate sa o transformi intr-una cu cifra de afaceri de aproape un milion de euro? “In primul an cea mai mare problema a fost lipsa de lichiditati, a fost un an foarte dificil, al investitiilor. Construirea unei echipe de vanzari performante a fost unul dintre principalele obiective. Reprezentantii nostri medicali sunt medici sau farmacisti, ceea ce nu inseamna intotdeauna si abilitati de bun vanzator. In Bucuresti am schimbat deja trei echipe de vanzari”, povesteste managerul, care in prezent are 18 angajati.
    Cand vine vorba de modele in afaceri, Rucsandra Hurezeanu isi aminteste imediat de mama sa. “Mama mea este un model pentru mine, este o femeie de afaceri de succes, care in continuare imi da cele mai bune sfaturi atunci cand i le cer, o persoana foarte curajoasa, cu viziune si intuitie extraordinara in afaceri.” Managerul este fiica Mioarei Sipos, care a vandut, in anul 2000 fabrica Pharmatech din Targu-Mures companiei farmaceutice slovene Lek. Valoarea tranzactiei a fost de aproape 10 milioane de dolari. Cu o parte din banii obtinuti din vanzarea actiunilor detinute la Pharmatech, Mioara Sipos a achizitionat o cladire veche in centrul orasului Targu-Mures, in care a investit aproape 6 milioane de dolari pentru a o transforma intr-un hotel de patru stele. Hotelul, care se numeste Concordia, are 35 de camere si a fost amenajat de fratele Rucsandrei, arhitect si designer.
    “Ma simt inspirata de persoane precum Coco Chanel, o femeie cu gratie infinita si farmec irezistibil, ale carei creatii au reprezentat o revolutie in moda feminina.”

    Pe ruta Bucuresti – Paris
    Viata Rucsandrei Hurezeanu se imparte intre Bucuresti si Paris, unde calatoreste o data pe luna. “La Paris calatoresc pentru ca am intalniri de lucru cu colaboratorii mei pentru formularea de produse noi. De fapt, imi place si Parisul si imi imaginez greu viata fara el.”
    Mai mult, managerul spune ca zboara frecvent in capitalele Europei. “Calatoresc cu sotul meu cel mai des in Europa, unde ne place sa facem cate putin din toate: mergem la expozitii, la spectacole de teatru, cumparam haine pe care nu le gasim in alte parti, ne bucuram de bucatarie rafinata.”
    In fiecare calatorie descopera cate un loc secret precum cafeneaua Armani, restaurantul Lacoste din Paris sau restaurantul Nino din Roma. Rucsandra Hurezeanu isi aminteste ca a incercat chiar bucataria unui restaurant cotat de Michelin. “In Corsica am stat in hotelul La Villa care avea bucatarie cu o stea Michelin. Bucataria este foarte rafinata, gusturile sunt foarte diferite. In schimb, te impresioneaza in sens negativ multimea de chelneri din jurul tau, sunt stresati si supravegheati, sefi peste sefi. Stresul lor vine din teama de a nu fi la nivelul cerintelor pentru pastrarea cotatiei si se transmite uneori clientilor.”
    Cat despre stilul vestimentar, managerul spune ca se adapteaza in functie de ocazii. “Purtam mult negru, bej, gri, insa de curand le asociez cu nuante tari, cum ar fi siclam, mov, rosu. Imi plac rochiile si accesoriile. Urmaresc tendintele modei, dar nu sunt dependenta de ultimele colectii”, iar in timp ce povesteste nu poti sa nu arunci o privire servietei Louis Vuitton asezata pe birou alaturi de laptop si de un buchet imens de lalele.
    In rest, viata se imparte intre Luca, fiul sau de doi ani, si celelalte pasiuni. “Ma simt atrasa de pictura din perioada impresionista si de carti – citesc in fiecare seara. Imi place schiul pe zapada si pe apa si plimbarile lungi in natura. Imi place sa gatesc enouvelle cuisinee, o bucatarie gustoasa si sanatoasa, spre deosebire de bucataria greoaie traditionala”, spune aceasta.
    “De cateva ori pe saptamana ma duc dimineata la fitness si fac sport o ora.” Rucsandra Hurezeanu se declara atrasa de masinile rapide. “Acum conduc un BMW seria 3, dar imi doresc o masina sport si mai puternica.” In timp ce vorbeste nu poti sa nu remarci asemanarea izbitoare cu o muza a Hollywood-ului, Audrey Hepburn. “Multa lumea imi spune ca seman cu ea. Prietenii imi trimit mailuri, fotografii, albume, gadget-uri cu imaginea ei”, conchide managerul.

  • Cutia cu idei

    V-ati gandit vreodata ca s-ar putea sa pierdeti o multime de oportunitati de business sau sa afectati procesul de dezvoltare a companiei pentru ca nu sunteti destul de receptiv la propunerile angajatilor dumneavoastra? Si nu vorbim aici numai de cei din board-ul de conducere, ci de absolut toti angajatii, de la asistentii personali pana la cei din call center sau de la departamentul de vanzari pana la cel de IT.
    Daca unul dintre acestia ar avea o idee excelenta sau ar detine rezolvarea pentru problemele urgente ale companiei, nu ati putea beneficia de aportul lor din moment ce acestia nu participa la sedintele de board sau la sesiunile de brainstrorming. Exista insa aplicatii software care incearca sa schimbe datele problemei.

    500 de idei intr-o “sedinta”
    Astazi, cand timpul este atat de pretios, valoarea unei echipe este data de eficienta acesteia in momentul in care se confrunta cu problemele pe care le are de rezolvat. Fiecare departament al unei companii trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiunile si pe cat de important este rezultatul final, pe atat de mult conteaza si timpul in care acesta a fost obtinut.
    De la aceasta premisa au pornit mai multe companii, printre care si Brightidea sau Imaginatik, in momentul in care au inceput sa lucreze la un program software care sa le permita tuturor angajatilor unei companii sa vina cu o sugestie demna de luat in considerare. Mai exact, un astfel de program software stocheaza ideile inovative ale fiecarui angajat, pe care acesta le introduce in orice moment in program. Pasul urmator este sortarea acestor idei, in vederea eliminarii celor care par neinspirate si a dezvoltarii ideilor promitatoare.
    “Cu totii avem de pierdut din cauza ca nu aflam despre ideile si cunostintele oamenilor din jurul nostru”, spunea Robin Spencer, coordonatorul centrului de cercetare al gigantului farmaceutic Pfizer. Compania americana a apelat deja la serviciile Imaginatik pentru a-si crea propriul astfel de program software. “Cu alte cuvinte, prin aceasta metoda devenim proprii nostri consultanti, la scara globala.”

    O idee de 250.000 de euro
    Numarul companiilor care isi includ intreaga echipa in business in proportie de 100%, oferindu-le posibilitatea de a-si da cu parerea si de a veni cu sugestii in ceea ce priveste dezvoltarea companiei, este din ce in ce mai mare. Potrivit Forbes, companii precum Bayer, Chevron sau Henkel, care au folosit deja programul, considera “SuggestionBox” un castig in ceea ce priveste volumul de idei inovative. Si totodata o investitie care reduce substantial costurile, cu atat mai mult cand coordonatele luate in calcul sunt timpul si eficienta companiei.
    Si cum timpul este considerat de tot mai multi oameni de business un lux pe care nu de multe ori si-l permit, “cutia de idei” este primul raspuns la intrebarea de mult dezbatuta de managerii de companii: “Cum devenim mai eficienti?” Miza este poate si una de imagine, avand in vedere ca majoritatea acestor companii considera miscarea un mod prin care sa-si exprime cultura corporatiei, cultura care trebuie sa fie din toate punctele de vedere sofisticata si, de ce nu, trendy. Un exemplu simplu este Alcoa, considerat cel mai mare producator de aluminiu din lume. Chiar daca nu a apelat la o aplicatie software prin care sa atraga ideile si sugestiile angajatilor sai, compania a infiintat in 2005 o cutie in care acestia au posibilitatea sa-si depuna in scris ideile. “Scopul final a fost de a-i antrena pe angajati sa aiba o contributie la dezvoltarea si imbunatatirea business-ului”, a spus Raphael Costa, vicepresedinte al operatiunilor pentru Australia si Asia in cadrul Alcoa. “Iar primele rezultate s-au vazut aproape imediat.” Mai concret, sugestiile a doi dintre angatii companiei, care au avut ca tinta eficientizarea utilizarii resurselor, au redus din costurile anuale ale Alcoa cu aproape 250.000 de euro. “Si de atunci pot spune ca foarte multe idei ale angajatilor companiei au avut un impact asupra business-ului”, a mai spus Costa.

    Succesul unui “early-adopter”
    Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul companiei de informatii financiare Experian. La jumatatea lui 2006, conducerea companiei a avut nevoie de sugestii despre cum ar putea servi mai bine piata afacerilor mici si mijlocii. In loc sa identifice oamenii potriviti pentru sesiuni de brainstorming si pe care sa-i transporte de-a lungul tarii pentru a se intalni, Experian a lansat o campanie in jurul subiectului respectiv, prin care a invitat aproape 1.000 de angajati, prin e-mail, sa acceseze icon-ul Brightidea de pe desktop. De acolo, acestia au putut trimite propriile idei si solutii in format electronic. Campania a durat aproximativ o luna si a generat mai mult de 500 de idei.
    “Totusi, nu este deloc usor sa conectezi toti angajatii”, este de parere Laura DeSoto, vicepresedintele Experian. “Obiectivul vizat era sa strangem cat mai multi oameni din toate ariile de activitate ale companiei pentru a putea obtine parerea lor. A trebuit sa ne asiguram ca nu scapam nicio idee si de aceea am incercat sa marim dimensiunea programului pe cat posibil”, a explicat aceasta. “Iar ideile au venit din absolut toate diviziile companiei.”

    O chestiune de timp
    Una dintre cele mai importante avantaje ale “cutiei cu idei” este ca permite participantilor sa preia si sa dezvolte ideea altui coleg si nicio idee nu ramane astfel nediscutata. Pe de alta parte, scuteste foarte mult timp, necesar pentru a putea organiza o intalnire de mare amploare cu toti angajatii unei firme, pentru a gasi o idee. Iar pe asta mizeaza mai multe companii care sunt interesate de inovatie si sunt constiente ca au nevoie de lucruri sau produse noi, dar nu stiu cum sa procedeze.
    Matthew Greeley, fondatorul Brightidea, povesteste ca a primit recent un telefon de la seful diviziei de dezvoltare al Dole, cel ai mare producator si vanzator de fructe si legume proaspete din lume. Scopul telefonului a fost sa ceara o simpla parere. Seful Dole i-a spus lui Greeley ca a compus un mail pe care ar vrea sa-l trimita tuturor angajatilor – in total 40.000 de oameni, pentru a le cere noi idei pentru dezvoltarea companiei. “Intentiona sa trimita mail-ul si mi-a cerut parerea. I-am sugerat sa nu-l trimita”, spune Greeley. E-mail-ul respectiv ar fi ridicat mai multe probleme decat solutii, crede fondatorul Brightidea, si asta pentru ca Dole nu avea nici infrastructura necesara pentru a putea receptiona si analiza toate raspunsurile angajatilor si nici timp la dispozitie. Iar cum timpul este considerat de tot mai multi oameni de business un lux pe care de multe ori nu si-l permit, “cutia de idei” este primul raspuns la intrebarea de mult dezbatuta de managerii de companii: “Cum devenim mai eficienti?”

    Cat costa o idee?
    Brightidea si competitorul Imaginatik au ales un plan de afaceri relativ similar. Cele doua companii concep o aplicatie software personalizata pentru fiecare client, care stocheaza toate sugestiile primite, care permite angajatilor sa dezvolte propunerea altor colegi si care ajuta la organizarea ideilor – odata evidentiate cele mai potrivite, programul le reexamineaza si permite organizatorului sa urmareasca parcursul unei propuneri inapoi pana la omul care a lansat-o.
    O suma cuprinsa intre 230.000 si 385.000 de euro nu pare a fi considerata o investitie uriasa pentru o companie gigant. Cam atat costa serviciile Brightidea pentru un numar de aproximativ 500 de angajati. Insa, in cazul unei companii mai mici ca dimensiuni sau in cazul in care programul nu cuprinde toate departamentele respectivei companii, costurile pleaca de la aproximativ 2.000 de euro.
    Mark Turrell, fondatorul Imaginatik, plaseaza costurile intre 40.000 si 77.000 de euro si ambele companii sustin ca softurile sunt atat de usor de folosit, incat nu este necesara nicio pregatire speciala.

  • Vin cu buchet de WWW

    Vinurile speciale si scumpe au un singur defect major… sunt putine si greu de gasit. Crushpad, un start-up web de nisa, vrea sa rezolve aceasta problema si sa ii implice deopotriva pe oenofilii impatimiti in procesul de producere a vinului lor personalizat. Totul a inceput cand Michael Brill, fondatorul start-up-ului, s-a hotarat sa renunte la un job in IT pentru a-si cultiva curtea din spatele casei vita de vie. Crushpad vine sa ii ajute pe cei care isi doresc sa traiasca aceeasi experienta fara a renunta la cariera. Ideea start-up-ului este simpla si exploateaza ineficientele din lantul de distributie al vinurilor premium. Folosind acest serviciu, clientii Crushpad nu numai ca pot comanda orice tip de vin isi doresc, dar il vor obtine la o fractiune din pretul de piata si vor avea sansa de a-si face si ucenicia lucrand cot la cot cu profesionisti in productia de vinuri. Crushpad se dovedeste a fi un ajutor nepretuit mai ales pentru clientii pasionati de sortimentele rare. Indiferent cat de greu de gasit ar fi acestea, Brill si echipa sa se angajeaza sa gaseasca si sa cultive pretiosii struguri, astfel incat clientul sa aiba mereu la dispozitie propria lui sursa sigura de vin.

  • Ce poti cumpara cu un premiu?

    Intre inovatie si tentatia unui premiu consistent pare sa existe o relatie aproape pavloviana. Si cum astazi mai mult ca oricand ideile fac businessul, tot mai multi executivi s-au hotarat sa ofere recompense substantiale gasitorilor unei idei valoroase.

    In afara de faptul ca amandoua sunt considerate filme de anvergura, despre “Vrajitorul din Oz” si “Tacerea mieilor” nu se poate spune ca ar avea foarte multe in comun. Primul spune povestea unei fetite din Kansas care este transportata intr-un mod magic pe un taram fermecat unde animalele canta si danseaza, iar in al doilea este vorba despre un criminal in serie. Asa ca nu te-ai astepta ca publicul sa aiba reactii similare vizavi de cele doua filme.
    Insa se pare ca, dintr-un motiv sau altul, asa se intampla. Cei care apreciaza unul dintre cele doua filme au tendinta de a-l aprecia si pe celalalt, iar cei care cred ca unul este supra-apreciat, au tendinta sa-l puna si pe al doilea in aceeasi categorie. Acest exemplu este insa numai unul dintre cele cuprinse in enorma baza de date de evaluari ale filmelor construita de Netflix, unul dintre cele mai mari magazine de inchirieri de filme online. Pe website-ul companiei clientii pot acorda note oricarui film, iar compania foloseste aceste evaluari – 1,6 miliarde – pentru a gasi legaturi intre filme si felul in care oamenii relationeaza cu ele.
    Sistemul elaborat de Netflix se numeste Cinematch, si le permite celor din companie sa recomande utilizatorilor alte filme care le-ar putea placea la fel de mult ca cele carora le-au acordat nota maxima. Executivii Netflix isi pun toate sperantele in Cinematch si avansul pe care acest serviciu l-ar aduce companiei in fata competitiei, in conditiile in care prin download-urile digitale alte companii pot deja sa vanda filme pe Internet.
    Asa se face ca, in luna martie a anului trecut, Reed Hastings, CEO-ul Netflix, i-a convocat pe ceilalti trei executivi ai companiei intr-o sedinta extraordinara pentru a descoperi noi modalitati de a imbunatati sistemul Cinematch. In acel moment compania tocmai incheiase cu un esec discutiile purtate cu un programator vedeta de la Stanford, adjudecat mai apoi de Google, dar Hastings avea o idee.
    “Ar trebui sa oferim un premiu”, a spus el atunci. “Ar trebui sa lansam o competitie a carei miza sa fie imbunatatirea serviciului Cinematch.” Cand unul dintre ceilalti executivi s-a intrebat ce suma ar fi potrivita pentru un asemenea premiu, Hastings a exclamat “Un milion de dolari!”

    Premii istorice
    Asa a pasit Netflix pe un drum insuficient batut astazi: cel al recompensarii ideilor ingenioase.
    Cu cateva secole in urma, in jurul anului 1700, in plina epoca a rationalismului, premiile erau un lucru obisnuit, un mod frecvent de a recompensa inovatia. Cel mai ravnit premiu din acea perioada a fost cel promis de Parlamentul Britanic, in valoare de 20.000 de lire, pentru cel care reusea sa gaseasca o modalitate de a localiza un anume punct situat in mijlocul marii. Povestea competitiei ce a urmat acestei provocari a facut din cartea lui Dava Sobel publicata in 1995 un bestseller. Unul cu care Hastings era foarte familiarizat atunci cand a venit cu ideea premiului de un milion de dolari. Cu toate acestea, in timp, in locul premiilor au inceput sa fie preferate bursele. Bineinteles ca au existat motive intemeiate pentru aceasta schimbare. Pe masura ce stiinta a devenit din ce in ce mai complexa si mai avansata, cercetatorii au inceput sa depinda tot mai mult de bani pentru a-si procura echipamentul costisitor si pentru a angaja personal competent inainte de a putea pune bazele unei descoperiri revolutionare. Insa bursele au devenit din ce in ce mai populare si dintr-un motiv mult mai obscur: acestea faceau viata mult mai usoara atat pentru birocrati dar si pentru oamenii de stiinta. Robin Hanson, economist la Universitatea George Mason din Statele Unite, a studiat istoria premiilor si spune ca acestea dau nastere unei mari doze de incertitudine: nimeni nu poate spune cine va primi banii sau cand va trebui platit acest premiu. Pe de alta parte sistemul burselor ii permite celui care sponsorizeaza concursul sa aleaga persoana care va primi banii.
    “Birocratii apreciaza fluxul continuu de bani si dispretuiesc profund incertitudinea”, explica Hanson, care a lucrat ca fizician la NASA inainte sa se specializeze in economie. “Insa in cele mai multe cazuri premiile sunt mult mai eficiente daca cel vizat este progresul stiintific.”

    Lupta pentru 10%
    In octombrie, cand Netflix a anuntat lansarea competitiei si premiul pe care il oferea, Hastings recunostea ca nu se asteapta ca cei inscrisi in concurs sa inregistreze un progres considerabil in viitorul foarte apropiat. Specialistii din domeniul IT spun ca Cinematch era deja in momentul lansarii competitiei, alaturi de Amazon, unul dintre cele mai sofisticate sisteme de recomandari din intreg World Wide Web-ul. “Pe atunci credeam ca am construit cel mai bun lucru cu putinta”, a spus Hastings. Insa CEO-ul Netflix subestima puterea unei competitii deschise. In decursul catorva zile, cea mai mare parte a specialistilor de top din domeniul inteligentei artificiale descarcau cele 100 de milioane de rating-uri ale filmelor pe care Netflix le-a facut publice cu aceasta ocazie. Iar de atunci s-au inclestat intr-o competitie darwiniana in incercarea de a construi un Cinematch mai bun, pe masura ce rezultatele interimare sunt postate periodic pe site-ul Netflix.
    Pentru a obtine premiul de un milion de dolari de la Netflix echipa castigatoare trebuie sa construiasca un sistem care sa imbunatateasca cu cel putin 10% performantele sistemului actual al Cinematch si sa reuseasca sa prezica cu o mai mare exactitate ce nota va da un anumit utilizator unui anumit film. De exemplu, exista un numar ceva mai mic de persoane care au indragit foarte mult “Vrajitorul din Oz”, insa nu au putut suporta “Tacerea mieilor”. Noul sistem al Cinematch ar trebui sa ii poata identifica pe acestia pe baza atitudinii lor fata de alte filme-etalon, insa numai un algoritm statistic avansat ar putea gasi un asemenea sablon comportamental.
    Desi concursul ramane deschis pentru inca patru ani si jumatate, modelul echipei ungare, care ocupa in prezent primul loc in competitie, este deja cu 6,75% mai bun decat versiunea actuala a Cinematch. Iar Netflix nu a trebuit sa plateasca pana acum nici macar un minut din timpul lor. De fapt compania “a recrutat cea mai mare parte a comunitatii stiintifice din domeniul inteligentei artificiale fara a cheltui vreun ban”, dupa cum bine observa Geoffrey Hinton, profesor de IT la Universitatea din Toronto. Acestea sunt avantajele care fac ca acordarea de premii sa fie cea mai buna solutie pentru companiile care pleaca in cautarea noului. Ele nu trebuie sa plateasca decat pura performanta, iar pastrarea competitiei deschisa pentru toata lumea este o modalitate in plus de a asigura ca oricine are o idee buna, nu doar expertii in domeniu, are o sansa de a descalci problema. La fel cum, spre oroarea marilor astrologi din epoca, un ceasornicar de rand
    si-a adjudecat in secolul XVIII premiul pentru descoperirea longitudinii.
    Bursele raman in continuare de o importanta cruciala in cercetarea stiintifica. La urma urmei cineva trebuie sa ii plateasca pe specialistii in IT care incearca sa castige premiul Netflix. Insa din acest exemplu reiese suficient de clar ca in domeniul cercetarii rezultatele deosebite nu sunt rasplatite suficient de des. Cel mai concludent exemplu este felul in care guvernele mai multor tari au incercat sa gaseasca o solutie la problema incalzirii globale. Au oferit burse si subventii pentru gasirea de noi surse de energie alternativa, cum ar fi etanolul, chiar daca pana acum nimeni nu stie care va fi resursa viitorului. O solutie mult mai buna ar fi fost sa mandateze ca economia globala sa foloseasca mai putin carbon. Acest obiectiv catalizat de un premiu in valoare de cateva miliarde de dolari pentru compania care ar reusi sa descopere o sursa eficienta de energie alternativa ar fi avut mai multe sanse de reusita si ar fi generat un interes mult mai mare in intreaga lume stiintifica.
    Vestea buna este ca premiul Netflix este doar ultimul venit dintr-o serie de premii foarte consistente si foarte populare care au fost anuntate in ultimii ani. Cel mai cunoscut este Premiul X, anuntat in 1996, ca o recompensa in valoare de 10 milioane de dolari pentru primul zbor privat care va atinge bariera spatiului cosmic. Acesta a fost acordat doar cu 8 ani mai tarziu, dovedind inca odata ca premiile in bani au un mod aparte de a stimula concentrarea si de a genera solutii sclipitoare.

    New York Times News Service – tradus si adaptat de Sabrina Raileanu

  • Cu managerul la coach

    Pe canapea sau la birou, nici nu conteaza unde are loc “antrenamentul” managerilor. Cum nu conteaza nici trecutul, nici viitorul lor. De fapt, managerii romani investesc chiar si 180.000 de euro doar pentru
    a putea discuta cu un coach despre cum sa traiasca prezentul.

    Primul meu contact cu coaching-ul dateaza din 1998, cand l-am avut drept coach pe Alain Cardon, in prezent Master Coach la ICF (Federatia Internationala de Coaching)”, dezvaluie Catalin Ionescu, presedintele Codecs, despre experienta pe care a avut-o. Dar coaching-ul a aparut in lume de peste 15 ani, iar de 10 ani se dezvolta exponential, pentru ca gandirea de business s-a dezvoltat foarte mult. “Managerii vor sa gaseasca solutiile lor la problemele pe care le au, nu sa aplice niste solutii impuse de altcineva”, este de parere Mihai Stanescu, business & life coach la RoCoach, companie pe care a infiintat-o in 2003, fiind si singurul membru roman al International Federation Coach (ICF – principalul organism care reprezinta profesia de coach).
    Ionescu spune ca a inceput sa faca sedinte de coaching in momentul in care a inteles cum functioneaza si la ce rezultate te poti astepta. “Se vad rezultatele mai ales la lucrul in echipa, chiar daca am participat la un numar redus de sedinte de coaching pe an”, spune acesta. Ionescu a lucrat si cu Mihai Stanescu mai bine de un an, iar de-a lungul a 3-4 ani a investit in coaching peste 180.000 de euro. “La nivel personal suma a fost decenta, dar si evremurilee erau altele. Acum tarifele sunt mai mari si este normal sa fie asa. Oricum cateva mii de euro pe an este absolut normal sa-ti permiti sa investesti in dezvoltarea ta, mai ales daca ai pretentia ca ai atins un nivel inalt profesional si/sau social”, spune Ionescu.

    Randamente de 500%
    Este profitabil sa investesti in coaching? Potrivit studiilor de specialitate, da. Dar multi sunt de parere ca este foarte greu sa stabilesti profitabilitatea acestei investitii. “In lume s-au facut diverse studii cu privire la profitabilitatea coaching-ului si, potrivit acestora, randamentul de recuperare a investitiei este de 200-300%, iar uneori depaseste 500%. Dar coaching-ul lucreaza cu lucruri intangibile, astfel ca este foarte greu de masurat profitabilitatea unei astfel de investitii”, este de parere Mihai Popa-Radu, executive coach la Seeds for Success, compania pe care a fondat-o in anul 2005 si membru al European Coaching Institute (o alta organizatie profesionala, mai mica decat ICF). Ionescu crede de asemenea ca este destul de dificil de masurat profitabilitatea coaching-ului. Nu stie cat a castigat investind in coaching, dar spune ca, cel putin, si-a recuperat investitia.
    “A-ti pune problema recuperarii investitiei este foarte bine. Evident ca eu consider ca mi-am recuperat-o, desi uneori e greu de pus o valoare in dreptul unui rezultat precum: eM-am lasat de fumate.
    Ce pret are sanatatea? Pentru unii, niciunul. Ce pot sa spun este ca nu este ieftin, desi este un proces ce se adreseaza oricui, nu doar directorilor sau sefilor de companii. Dar daca ar fi ieftin, putine ar fi si rezultatele obtinute”, spune Ionescu.

    Autodescoperirea
    Cea mai simpla definitie a coaching-ului ar fi: o tehnica de dezvoltare la nivel personal sau profesional. Insa inca se mai face confuzia intre coaching, training sau consultanta. Mai mult, un coach poate fi confundat adesea cu un psiholog. Si chiar daca cei doi coach-i, Mihai Popa-Radu si Mihai Stanescu, au si studii psihologice, pentru a practica aceasta meserie au urmat cursurile de specialitate ale unor scoli din strainatate si au fost acreditati de una din cele doua asociatii internationale de coaching – ICF sau ECI. “Coaching-ul este o modalitate prin care, interactionand cu un client, acesta se poate cunoaste mai bine”, este definitia data de Mihai Popa-Radu. Mihai Stanescu face o analogie cu fenomenul Internet cand incearca sa defineasca aceasta activitate care devine un trend la nivel mondial. “Coaching-ul presupune o relatie noua si, la fel ca Internetul, a luat amploare foarte repede”, spune acesta. “Coach-ul se uita la felul in care clientul sau face lucrurile, nu la ce face – ce face este responsabilitatea lui”, adauga Stanescu. “Menirea unui coach nu este aceea de a da sfaturi, care este mai degraba rolul unui consultant, ci de a pune intrebari pertinente care sa-l faca pe client sa se descopere si sa isi dea propriile raspunsuri la problemele pe care le are”, completeaza Popa-Radu. Cei doi coach-i cred ca intr-o relatie de coaching este foarte importanta increderea clientului in coach-ul lui si lipsa de prejudecati a acestuia din urma pentru ca, spune Stanescu, “un coach nu judeca actiunile clientilor”. “Spre deosebire de training, coaching-ul da posibilitatea individului de a determina singur ceea ce este mai bine pentru el, la un nivel foarte personal. Coach-ul trebuie sa lucreze cu eintreaga persoanae pentru a putea ajuta fiecare client sa fie mai bun ca om si ca businessman”, potrivit MetrixGlobal, o firma care a facut un studiu de masurare a profitabilitatii investitiei in coaching.

    300 de euro sedinta
    De ce investesc managerii in coaching? “Pentru ca este eficient”, este raspunsul lui Stanescu. Iar aceasta eficienta s-ar scrie in cifre astfel: randamentul investitiei incepe de la 150%, spre deosebire de training – 75-80 de procente. De altfel, 96% dintre clienti apeleaza din nou la coaching cand se confrunta cu alte probleme (potrivit unui studiu facut de ICF). Cand ai o problema sau ti se pare ca ai o problema, coach-ul te ajuta sa o definesti mai bine, sa o plasezi in spectrul preocuparilor corect, sa generezi solutii si planuri de actiune. Dupa care sa stabilesti impreuna cu el, cum masori rezultatele interventiei, cand si cu ce indicatori. “In felul acesta am facut unele schimbari in firma, asa mi-am schimbat fundamental stilul de management si chiar un anume fel de a privi viata”, marturiseste Ionescu.
    O sedinta de coaching poate dura intre 45 de minute si 2 ore, in functie de problemele clientilor. Si tot in functie de motivele pentru care un manager apeleaza la un coach, se stabileste si tariful pe sedinta, care poate varia intre 120 si 300 de euro.
    La fel variaza si durata unui “tratament”. Spre exemplu, pentru o problema de time management se fac intre 8 si 12 sedinte, iar pentru schimbare de comportament este nevoie de mult mai multe sedinte. “Totusi, pentru ca sedintele de coaching sa dea rezultate este nevoie de regularitate si continuitate”, spune Stanescu. Dar si aceasta regularitate este relativa, pentru ca sunt clienti care fac sedinte de coaching saptamanal, in timp ce altii stau de vorba cu un coach o data pe luna, dupa cum au declarat Popa-Radu si Stanescu. Sedintele de coaching pot fi individuale, de grup sau de echipa.
    “Diferenta dintre grup si echipa este aceea ca grupul poate fi format din oameni care nu lucreaza neaparat impreuna dar care au o problema comuna, in timp ce echipa este formata de oameni care lucreaza impreuna”, spune Stanescu. Popa-Radu prefera insa sedintele individuale, deoarece o sedinta de coaching in grup presupune ca toti participantii sa doreasca sa se deschida in fata celorlalti participanti. De altfel, Popa-Radu crede ca un manager nu poate juca rolul de coach cu angajatii sai pentru ca “nu poate exista acea deschidere si incredere din partea angajatilor, iar managerul nu poate fi lipsit de prejudecati in legatura cu subalternii sai”.

    Coach, consilier sau terapeut?
    Exista cazuri in care un client poate renunta la coaching, iar motivele sunt legate de dorinta clientului de a se schimba, unii dintre ei realizand pe parcursul relatiei de coaching ca nu sunt pregatiti pentru o schimbare, sau de realizarea coach-ului ca respectivul client are nevoie de un alt fel de “ajutor” precum consilier sau terapeut. Dar la fel de bine si un coach poate renunta la clientul sau in cazul in care acesta nu-si respecta obligatiile contractuale sau atunci cand coach-ul crede ca acel client poate deveni dependent de procesul de coaching. In plus, un coach poate refuza colaborarea cu un client in conditiile in care isi da seama ca intentia clientului nu este cea enuntata, avand alte motive care l-au determinat sa apeleze la un coach si nu faptul ca doreste intr-adevar sa schimbe ceva.

    Cand se renuntala coaching?
    atunci cand obiectivul propus a fost atins
    cand se realizeaza, la un moment dat, ca de fapt clientul nu este pregatit pentru a realiza schimbarea necesara pentru atingerea obiectivelor propuse
    cand, de comun acord cu coach-ul, concluzioneaza ca are nevoie de serviciile unui terapeut/consilier etc.
    cand clientul nu isi onoreaza angajamentele (prin nerespectarea programului de intalniri ?si/sau prin neimplicarea serioasa in procesul de coaching, cand nu isi respecta obligatiile financiare), in acest caz coach-ul fiind cel care renunta la relatia de coaching
    atunci cand sesizeaza crearea unei posibile relatii de dependenta a clientului de procesul de coaching

    Interviu cu un coach

    In momentul in care un manager isi da seama ca are nevoie de un coach, ar trebui sa stie ce anume sa il intrebe pentru a fi sigur ca alege un coach “real” (acreditat, cu studii de specialitate). Sunt multi oameni care se dau drept coach-i, dar care nu sunt acreditati sau care practica coaching-ul ca activitate conexa – gen terapie, consultanta, resurse umane, training etc., nu ca activitate de sine statatoare. Astfel, Mihai Popa-Radu, executive coach la Seeds for Success, propune 10 intrebari pe care un manager ar trebui sa le adreseze unui coach pe care doresc sa-l selectioneze:

    De cata vreme practica coaching-ul ca activitate de sine statatoare si remunerata ca atare?
    Cum descrie coaching-ul si cum prezinta diferentele intre coaching si alte discipline conexe (gen terapie, consultanta, consiliere, training etc.)?
    Pe ce tip de coaching s-a specializat si in ce fel (life coaching vs. executive/business coaching)?
    Care este diferenta intre ele si ce l-a determinat sa aleaga?
    Ce forme de instruire specifice pe coaching a urmat?
    Cati clienti platitori a avut pana acum? Cati clienti platitori are in momentul de fata?
    Cate ore platite de coaching are la activ?
    Cam care este durata medie a unui contract de coaching…(atat ca numar de ore cat si ca numar de saptamani)?
    Ce referinte de la clientii actuali sau din trecut poate oferi?
    In ce situatii clientii au renuntat la coaching?
    In cazul unui executive coach, intrebati ce experienta practica de management/leadership are (daca si ce pozitii de management a detinut, ce tipuri de echipe a condus, ce provocari profesionale relevante a intampinat si cum le-a rezolvat).
    In ce conditii nu accepta un client?

  • Intalnire cu indienii din Amazon

    Charlie Bogdan, directorul de casting pentru o reclama Toyota, se afla in Brazilia cand si-a dat seama ca are nevoie de indieni din Amazon pentru spotul lui. Sa-i duca cu avionul la Hollywood ar fi fost o posibilitate, dar acest lucru nici nu i-a trecut prin minte lui Bogdan. Asta pentru ca producatorii spotului puteau sa-i vada pe selectionati, pentru a-si da acceptul, prin tehnologia de comunicare HD video, cunoscuta sub numele de LifeSize, care ii aduceau pe indieni in fata lor in timp real. E adevarat, nu fizic, ci pe “micul ecran”. In “batranul” Hollywood, sa gasesti actorul potrivit pentru o reclama sau un rol inseamna costuri pentru bilete la clasa I si camere de hotel pentru a-i aduna in acelasi loc pe directorii de casting si pe actori, ca sa nu mai mentionam cel mai pretios dintre costuri: timpul.Dar prin tehnologia HD video LifeSize Room, o solutie lansata de compania LifeSize (care cuprinde acoperire audio in toata camera, o camera video, o telecomanda si un telefon pentru video-conferinte), reuseste sa faca legatura intre directori, producatori, actori sau modele aflate intr-o locatie in care au loc sedinte sau auditii cu alte persoane din alte locatii. Imaginile si informatiile sunt luate in timp real si trimise instantaneu printr-o adresa de IP (Internet Protocol) folosind orice largime de banda.”Pentru ca totul se desfasoara in timp real, aceasta tehnologie va revolutiona modul in care se fac castingurile si afacerile in general”, este de parere Bogdan. Kendall Henry, cel care a produs printre altele si o campanie publicitara a companiei Subaru, crede de asemenea ca aceasta noua tehnologie va castiga, in timp, o popularitate deosebita.”Singurul motiv pentru care nu am folosit LifeSize mai de mult este acela ca tehnologia nu era atat de avansata, iar imaginile aveau aspect ‘patratos’ (aspectul obtinut atunci cand o imagine cu rezolutie mica este afisata pe un ecran la rezolutie mare)”, spune Henry, mentionand ca in vremurile “vechi” nu puteai sa vezi decat o treime din ceea ce ar fi trebuit sa vezi pentru ca tehnologia putea sa suporte doar 10 cadre pe secunda comparativ cu 30, cat suporta astazi.”Acum, datorita conexiunilor de mare viteza este posibila o conversatie sau o video-conferinta in timp real”, adauga acesta. Henry crede de asemenea ca singura “problema” cu aceasta tehnologie ar fi ca oamenilor nu le este destul de usor sa fie naturali in fata camerelor de filmat. Pe de alta parte, Mike Casey, impresar al actorilor de spoturi publicitare, care a reprezentat clienti precum Elle Macpherson sau Uma Thurman, spune ca imaginile prin LifeSize au o asemenea calitate incat ii avantajeaza pe cei care se afla in fata camerelor video. “Am avut o auditie pentru o reclama la un sampon la care au venit cateva persoane, iar clientii au fost dezamagiti de ele pentru ca nu le stralucea parul”, spune Casey. “Dar aceasta tehnologie are un sistem de iluminare superior, ceea ce inseamna ca este mult mai avantajos pentru cei care participa la castinguri prin aceasta tehnologie”, adauga acesta.Karoline McLaughin, director de marketing al companiei LifeSize, spune ca aplicatia LifeSize Room, care a fost lansata in decembrie 2005 si care costa aproximativ 12.000 de dolari, este folosita si in industria de sanatate, in timpul unor operatii, si in industria modei pentru ca datorita claritatii imaginilor designerii pot vedea textura si adevarata culoare a unei tesaturi. Care este “secretul” acestei aplicatii? Se instaleaza simplu, este usor de folosit, are pret bun si cel mai important: a facut ca videoconferintele prin tehnologia HD sa fie o realitate. Cand folosesti termenul “videoconferinta”, iti vin in minte capete “vorbitoare”, miscari bruste si imagini care nu se sincronizeaza cu sunetul. Exact aceste hibe a schimbat LifeSize la videoconferinte. Datorita acestei tehnologii obiectele apar in marime naturala si in culori vii, ceea ce face ca detaliile vizuale sa fie usor de remarcat. Astfel, rezolutia buna si culorile vii fac ca aceasta tehnologie sa fie foarte potrivita pentru sharing de imagini din domeniul medical, arta sau arhitectura.Cisco devine LifeSize Cisco Systems, liderul mondial in comunicatii Internet, a lansat, in 2006, o linie de solutii hardware care foloseste tehnologia de comunicare HD video. Prima aplicatie lansata pe piata este solutia TelePresence Meeting care este conceputa in mod specific pentru companii si are drept scop facilitarea colaborarii si imbunatatirea productivitatii. TelePresence Meeting a fost lansata in doua modele (versiunile 1000 si 3000), care includ plasme de 65 de inci, camere video, codec-uri, sistem audio, iluminare si mobila aferenta.Versiunea 1000, care costa 79.000 de dolari, este proiectata pentru intalniri cu pana la 4 persoane intr-un birou de dimensiuni obisnuite, in timp ce modelul 3000, care costa 300.000 de dolari, este facut pentru intalniri cu pana la 12 persoane (cate 6 in doua locatii separate) si include 3 plasme. Aceasta aplicatie necesita un design special al camerei sau al biroului. De la anuntul facut de Cisco Systems ca va lansa pe piata produse similare cu aplicatia LifeSize Room, cele doua companii (Cisco si LifeSize) “se lupta” pentru pozitia de lider pe segmentul reprezentat de solutii pentru videoconferinte. Si fiecare companie isi sustine pledoaria prin elemente precum pret, plusurile tehnologiei HD video, complexitatea solutiilor. Spre exemplu oficialii Cisco recunosc ca cei de la LifeSize au fost primii care au scos pe piata solutii pentru videoconferinte HD, dar sustin ca solutiile dezvoltate de ei sunt de doua ori mai bune decat LifeSize Room. Compania LifeSize contraataca Cisco si “acuza” compania ca foloseste aceeasi tehnologie la un pret mult mai mare. “Cisco furnizeaza un fel de produs similar cu LifeSize Room, numai ca sistemul lor costa peste 200.000 de dolari”, a spus Craig Malloy, CEO al companiei LifeSize. Desi Malloy sustine ca LifeSize are aceeasi calitate ca si televiziunea high-definition, Cisco spune ca sistemul lor, TelePresence ? care include plasme de 65 de inci ? are o calitate de doua ori mai mare decat cea a televiziunii HD. Unul dintre analistii pietei IT prezenti la evenimentul de lansare a sistemului TelePresence, eveniment ce a avut loc la New York, este de parere ca este foarte dificil sa-ti dai seama de calitatea unui produs daca nu il testezi. “Sa fiu sincer, m-am dus acolo (la prezentare) fiind destul de sceptic”, a spus Zeus Kerravala, vicepresedinte al unei firme de cercetare din cadrul Yankee Group din Boston. “Nu sunt un fanatic al video-conferintelor”, a mai spus acesta. Dar Kerravala a mai adaugat ca a fost “cu adevarat impresionat” de produsul TelePresence, de acustica si iluminarea pe care le ofera acest sistem. “Nu e ca si cand as fi fata in fata cu interlocutorul meu, dar este aproape de acest lucru”, a declarat Kerravala.Concurenta tot mai stransaDesi comerciantii vor promova produsele lor video ca pe un mod de a evita costurile de calatorie, un analist din industria IT este de parere ca recuperarea unei astfel de investitii nu este garantata. “Este greu sa spui ‘daca nu aveam aceasta tehnologie as fi fost nevoit sa calatoresc mult mai mult’”, a spus Ira Weinstein, analist al unei companii de analiza a pietei IT. “Acest argument este este un pic exagerat”, a mai adaugat acesta.Cisco lucreaza la un program de atestare pentru transportatori, care este produs pentru a-i asigura ca retelele lor pot suporta TelePresence, care necesita o viteza de transfer de aproximativ 15 Mbps.Verizon Communications are in plan sa testeze acest program prin IP-ul lor privat si retelele lor Ethernet. Serviciul privat de Internet Protocol al companiei Verizon, care este valabil in 115 tari, contine 5 clase separate de servicii si este produs pentru a oferi prioritate traficului video folosind o tehnologie care se numeste “MultiProtocol Label Switching”(MPLS). AT&T de asemenea ruleaza TelePresence prin reteaua lor de IP MPLS si poate include produsul in serviciile lor de retea si comunicatii video.Oficialii LifeSize au spus ca produsul lor pentru comunicatii video a fost ales de Common Time, furnizor de servicii software, pentru a ajuta suplimentar dezvoltarea serviciilor de suport pentru clientii din locatiile lor din SUA si Anglia. Dupa ce au testat prima videoconferinta in anul 2000, cei din companie s-au lovit de tot felul de restrictii ale retelei si au avut probleme cu rezolutia, toate acestea facand ca videoconferinta sa nu fie un mod de comunicare atat de eficient pentru afacerea lor. Cand au inceput sa se extinda in Statele Unite, compania s-a intors din nou la comunicarea video, de aceasta data prin LifeSize de care a auzit de la Questmar Limited, specialist in videoconferinte si partener al LifeSize. De atunci, Questmark a instalat sistemul LifeSize Room peste tot in birourile lor din SUA sau Anglia, facand posibile astazi sedintele zilnice intre cele doua locatii.Pe masura ce concurenta se accentueaza tot mai mult pe acest segment, analistii sustin ca si numarul companiilor care vor adopta tehnologii similare LifeSize va creste. Ramane insa de vazut daca managerii sau directorii de casting si actorii sunt dispusi sa renunte complet la calatorii in favoarea intalnirilor virtuale.Life Size vs. CISCOCompania Life Size a lansat in anul 2005 o solutie, numita LifeSize Room, care foloseste tehnologia de comunicare high-definition pentru videoconferinte.Un an mai tarziu, Cisco lanseaza si ea o solutie in doua variante, care se numeste TelePresence Meeting, si se bazeaza pe aceeasi tehnologie intalnita si la Life Size.Versiunile 1000 si 3000 ale TelePresence contin plasme de 65 de inci, camere video, codec-uri, sistem audio, iluminare si mobila aferenta.Versiunea 1000 este proiectata pentru intalniri pana la 4 persoane si este disponibila la pretul de 79.000 de dolari.Versiunea 3000 este proiectata pentru intalniri de pana la 12 persoane, in doua camere separate, si este disponibila la pretul de 299.000 de euro.Aplicatia LifeSize Room este asemanatoare cu Telepresence, fiind tot un sistem care contine plasme, telefoane, codec-uri si sistem audio si costa 12.000 de dolari.

  • In echipa cu Banca Mondiala

    Compania MedLife vrea sa construiasca cel mai mare spital privat din Romania si pentru aceasta si-a atras un partener puternic, adica International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii din sectorul privat a Bancii Mondiale. IFC a platit 5 milioane de dolari (circa 4 mil. euro) pentru achizitionarea unui pachet de 20% din actiunile companiei si a incheiat cu aceasta un parteneriat care include acordarea unui imprumut de 5 milioane de euro pe o perioada de 10 ani, cu o perioada de 3 ani de gratie.Inainte de vanzare, Mihaela Gabriela Cristescu si fiii sai Nicolae Marcu si Mihail Marcu, de profesie medici pediatri, detineau cate 30 si respectiv 40% din actiuni, iar vanzarea titlurilor catre IFC s-a facut in proportie egala intre membrii familiei. Banii obtinuti de la acestia sunt destinati extinderii serviciilor MedLife in tara, in urmatorii trei ani compania propunandu-si sa construiasca mai multe spitale si clinici proprii cu 40-50 de paturi, in mai multe orase din tara. Valoarea totala a investitiilor planificate va fi de 25 de milioane de dolari, din care 14 milioane de dolari vor fi asigurate din fonduri proprii si din profiturile generate de MedLife. In 2006 si 2007, MedLife va deschide Memorial Hospital Bucuresti, Constanta si Brasov si Hiperclinica MedLife Brasov, Timisoara si Constanta, iar in cea de-a doua etapa, adica in 2008, MedLife va inaugura Memorial Hospital Timisoara, Iasi si Cluj, respectiv Hiperclinica Iasi si Cluj. Printre planurile de viitor ale celor de la MedLife se numara si listarea la Bursa din Bucuresti in prima jumatate a anului 2008.

  • Ultimul tete-a-tete cu libertatea

    S-a incheiat cel mai rasunator proces de frauda al deceniului – Jeffrey Skilling, CEO-ul corporatiei Enron, a fost condamnat la 24 de ani de inchisoare. Aceasta este, de fapt, si cea mai aspra pedeapsa primita de un inculpat in procesul Enron. El a fost gasit vinovat pentru 19 din cele 28 de capete de acuzare formulate impotriva sa, printre care insider trading, fals in declaratiile pentru auditori si frauda cu actiuni ale companiei. In cifre, rezumatul procesului mai include 60 de milioane de dolari, adica averea lui Skilling, care va fi lichidata pentru a plati datoriile si cheltuieli de judecata, inca 45 de milioane de dolari care vor fi restituiti victimelor falimentului Enron, 15 milioane de dolari in cheltuieli de judecata si 30 de milioane de dolari in dreptul onorariului avocatilor lui Skilling.Tabloul inchiderii lui Skilling nu includea catuse, iar fostul CEO nu a fost escortat de politisti de la sala de judecata la celula. Insa fostul “baiat de aur” al Americii corporatiste purta o eticheta de securitate la glezna atunci cand a pasit in strada pentru a vorbi cu presa. Dispozitivul de monitorizare nu era la vedere, dar politistii i-au asigurat pe membrii presei ca acesta isi face treaba.Imaginea a facut inconjurul ziarelor din toata lumea, mai ales ca infatisa un businessman care valora la un moment dat mai bine de 50 de milioane de dolari si conducea cea de-a saptea corporatie ca marime din Statele Unite. Colapsul Enron a lasat 5.000 de angajati in somaj si multi investitori fara fondurile de pensii in valoare de peste un miliard de dolari.