Tag: cont curent

  • Aşadar, statul o să aibă destui bani

    “În condiţiile în care perspectivele favorabile de creştere economică ar trebui să atragă în continuare investiţii străine, deficitul de cont curent în acest an va fi din nou finanţat integral din fluxul investiţiilor străine directe. Anul trecut, acestea au reprezentat aproape 2% din PIB, iar 2013 a fost al doilea an de creştere a investiţiilor străine directe”, arată analitşii ING.

    În aceste condiţii, preşedintele şi premierul s-au pus de acord, fie şi pentru un moment, întrerupându-şi eterna ciondăneală electorală. Preşedintele Traian Băsescu le-a spus investitorilor americani de la TRW Automotive, cu ocazia inaugurării fabricii de la Roman, că pot avea încredere în economia României, fiindcă aceasta “devine din ce în ce mai competitivă” şi că din totalul ajutoarelor de stat de 770 mil. euro alocate în perioada 2008-2013 s-au consumat numai 320 mil. euro, ceea ce înseamnă că sunt în continuare resurse pentru investitorii străini şi români interesaţi să ceară astfel de ajutoare.

    Premierul Victor Ponta a confirmat, estimând că economia a crescut în T1 cu 3,2% (cel mai probabil a vrut să se refere la creşterea în ritm anual, ceea ce ar însemna însă un ritm mai mic decât cel de 5,2% din T4 2013) şi dând ca posibilă, în consecinţă, o reducere a CAS cu 5% din a doua jumătate a anului, pe baza încasărilor suplimentare la buget din impozitarea construcţiilor speciale, din creşterea colectării şi din reducerea unor cheltuieli, chestiuni pe care Guvernul urmează să le discute cu misiunea FMI care vine în ţară la începutul lunii iunie.

    Conform MFP, în luna martie excedentul bugetului consolidat a fost de 2 mld. euro. În acelaşi timp, execuţia bugetară din primul trimestru s-a încheiat cu un deficit de 900 mil. lei, reprezentând 0,14% din PIB, faţă de 0,67% din PIB în aceeaşi perioadă perioada din 2013.

    Pe de altă parte, MFP continuă programul de îndatorare publică, beneficiind de costurile relativ confortabile la care se poate împrumuta. În luna aprilie, MFP a împrumutat şi 1,25 mld. euro de pe pieţele externe, printr-o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani cu cel mai mic cost reuşit până acum, respectiv 3,701% pe an, după care MFP a anunţat că a atras cu opt luni în avans tot necesarul de finanţare externă pentru 2014.

    Pentru luna mai, Ministerul Finanţelor a programat zece licitaţii pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţe de până la zece ani în valoare de 2,6 mld. lei şi una pentru certificate de trezorerie în valoare de 800 mil. lei, sumele planificate să fie atrase fiind cu 20% mai mici decât cele atrase în luna aprilie de pe piaţa internă, respectiv 4,3 mld. lei.

  • Cine e noul tigrişor al zonei euro

    În ultimul trimestru din 2013, economia Portugaliei, ţară care s-a îndatorat în 2011 cu 78 mld. euro la UE şi FMI, a crescut cu 1,6% faţă de ultimul trimestru din 2012 (cel mai bun rezultat din zona euro), cererea internă a contribuit pozitiv la creşterea PIB pentru prima dată din 2010, iar expansiunea exporturilor a produs în 2013 primul excedent de cont curent din ultimii 20 de ani.

    FMI a pregătit însă un raport mult mai prudent despre Portugalia, unde menţionează că performanţa exporturilor ţine de fapt de o prăbuşire a importurilor şi de o dublare a exporturilor de combustibili, iar datoriile companiilor reprezintă 155% din PIB, ceea ce prezintă riscuri pentru sectorul bancar şi împiedică investiţiile în economie.

    Experţii FMI insistă în continuare că Portugalia trebuie să reducă şi mai mult măsurile de protecţie socială a angajaţilor şi a şomerilor, precum şi costurile de producţie, inclusiv costul muncii, cu scopul de a stimula productivitatea şi a determina scăderea ratei şomajului, care se cifrează la 15,6%. Raportul FMI critică faptul că Portugalia are cea mai mare rigiditate la scăderea salariilor (rezistenţa angajatorilor şi a salariaţilor la tăierea nominală a salariilor) din zona euro şi că situaţia nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani, ceea ce ar putea reflecta “fie constrângerea reprezentată de salariul minim, fie o descentralizare insuficientă a negocierii salariilor, în raport cu clasicele contracte colective de muncă”.

    În 2012, salariul minim brut a fost tăiat cu 3% în Portugalia, la 565,8 euro, ceea ce înseamnă că remarca FMI privind rigiditatea la scăderea salariilor se traduce prin faptul că în multe companii, salariile au fost deja reduse până la acest minim şi nu mai au cum să mai scadă. Salariul minim din Portugalia se situa anul trecut cam la jumătatea clasamentului ţărilor europene după acest criteriu. Cel mai mare salariu minim pentru angajaţii cu normă întreagă era înregistrat în Luxemburg (1.801,5 euro), iar cel mai mic în România (157,3 euro).

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Aşa ne-au salvat exporturile

    Economiştii ING Bank notează reducerea consistentă a deficitului balanţei de cont curent în cursul acestui an (0,4% din PIB estimat, faţă de 3,6% din PIB în primele nouă luni din 2012), în principal datorită ajustării în balanţa comerţului cu mărfuri, unde s-a manifestat combinaţia între cererea internă scăzută şi capacitatea de export mai puternică, precum şi balanţei serviciilor.

    În schimb, balanţa veniturilor a contribuit mai puţin la ajustare, în special în lunile de vară, din cauza reducerii investiţiilor străine directe.

     

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Aşa ne-au salvat exporturile

    Economiştii ING Bank notează reducerea consistentă a deficitului balanţei de cont curent în cursul acestui an (0,4% din PIB estimat, faţă de 3,6% din PIB în primele nouă luni din 2012), în principal datorită ajustării în balanţa comerţului cu mărfuri, unde s-a manifestat combinaţia între cererea internă scăzută şi capacitatea de export mai puternică, precum şi balanţei serviciilor.

    În schimb, balanţa veniturilor a contribuit mai puţin la ajustare, în special în lunile de vară, din cauza reducerii investiţiilor străine directe.

     

  • De ce s-a supărat Barroso pe nemţi

    În septembrie, exporturile Germaniei au atins un nou record – 18,8 mld. euro, faţă de 15,8 mld. în august – iar excedentul de cont curent, de 19,7 mld. euro, este cel mai mare din lume. Exporturile au crescut cu 1,7% faţă de august, în timp ce importurile s-au redus cu 1,9%.

    Criticile, sosite în primul rând de la Washington, n-au întârziat, cu o anvergură şi mai mare decât cele de la Bruxelles: Germania nu face destul spre a stimula cererea internă, astfel încât foloseşte excesiv pârghia exporturilor, ceea ce afectează nu doar UE, ci economia globală. Şeful BCE, Mario Draghi, a spus că dezechilibrele economice din zona euro n-ar trebui să se rezolve prin slăbirea celei mai mari economii a acesteia, iar Berlinul s-a apărat de acuzaţii arătând că din 2007 până acum, excedentul ei de cont curent în raport cu restul zonei euro s-a înjumătăţit.

    Jose Barroso a replicat însă că o “analiză aprofundată” a economiei germane nu e un atac la adresa competitivităţii ei şi că investigaţia are loc în cadrul Mecanismului de Alertă european, care autorizează guvernul UE să verifice dacă ţările zonei euro iau măsuri pentru remedierea dezechilibrelor economice. Dacă Germania va fi găsită vinovată că politicile sale afectează UE şi refuză să ia măsuri, ar putea fi penalizată cu 0,1% din PIB.

    Astfel de frustrări sunt fireşti atâta vreme cât creşterea PIB în zona euro este aproape inexistentă (0,1% în T3, faţă de 0,3% în T2), şomajul este la nivelul record de 12,2%, iar inflaţia s-a redus în octombrie la cel mai mic nivel în patru ani, ilustrând lipsa de avânt a economiei.

  • Volksbank a relansat pachetele de cont curent, cu asigurare inclusă gratuit

    Volksbank este prima bancă din România care include în mod gratuit, în serviciile ataşate contului curent şi asigurări oferite printr-un parteneriat cu Allianz: asigurări pentru cheltuieli neprevăzute cu locuinţa, pentru asistenţă medicală în caz de accident, pentru cheltuielile generate de întreruperea călătoriilor. Volksbank percepe un singur comision lunar de administrare, de 4, 8, respectiv 20 de lei, în funcţie de tipul de pachet ales, pentru toate serviciile incluse în pachet.

    Toate pachetele de cont curent oferite de Volksbank includ un cont curent, un card de debit şi acces la Internet Banking. În cazul pachetelor superioare, se adaugă servicii suplimentare – cont în valută, card multivalută, asigurări, plăţi gratuite, Info SMS. O altă facilitate, inclusă în noile pachete de cont curent, este posibilitatea de a utiliza, în decursul unei luni, până la 300 de lei din descoperitul de cont aprobat, fără a datora dobândă.

    “Vrem ca Volksbank să se diferenţieze de restul băncilor de pe piaţă, atât prin costuri competitive, cât şi prin serviciile oferite. De aceea, lansăm Contul Start, Contul Complet şi Contul Premium, care oferă acces la o gamă variată de servicii, răspunzând astfel nevoilor diferite ale clienţilor”, declară Marius Istrati, şef Departament Dezvoltare Produse Persoane Fizice în cadrul Volksbank România.

    Volksbank România, care a încheiat anul 2012 pe locul al optulea în sistemul bancar după valoarea activelor, are la ora actuală active de 4,4 mld. euro şi o reţea de 132 de sucursale.

  • Criza economică din ţările sudice ale Europei a căpătat unele din dimensiunile Marii Depresiuni

    Dacă în timpul Marii Depresiuni din anii ‘30 băncile cen trale din SUA şi Franţa îşi consolidau rezervele de aur în timp ce în republica de la Weimar şomajul făcea ravagii, acum statele din nordul Europei cumulează excedente de cont curent record, iar în unele ţări din sudul continentului rata şomajului a atins niveluri nemaiîntâlnite în istoria zo nei euro. Acestea sunt unele din tre paralelele pe care un cu nos cut editorialist pe teme eco no mice, italianul Federico Fubini, le face între actuala cri ză din Europa şi Marea Depre siune economică.

    Charles Kindleberger, un re nu mit istoric al economiei, a remarcat că Marea Depresiune a fost atât de adâncă şi de lungă din cauza „incapacităţii Marii Bri tanii şi a refuzului Americii“ de a stabiliza sistemul. Dintre func ţiile pe care marile puteri nu au reuşit să le asigure, câteva ar trebui să le atragă atenţia lide rilor europeni, scrie Fubini. 

    Istoria nu se repetă întru totul. Ţările europene cre di toa re de astăzi nu sunt tentate să aplice politici care să para lizeze comerţul internaţional, aşa cum a făcut SUA atunci.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Clienţii BCR economisesc în medie cca 320 de lei prin planul de economii lansat de bancă

    BCR a lansat, la sfârşitul lui 2012, Planul de economii adresat clienţilor care vor să economisească regulat, pe o perioadă determinată de timp. Suma minimă depusă lunar este de 50 lei (adulţi) sau 40 lei (minori), respectiv 10 euro (adulţi sau minori).

    Dacă la data scadenţei clientul are în contul curent disponibilul necesar alimentării lunare, BCR operează automat transferul lunar în contul planului de economii. Clientul beneficiază de 5 zile lucrătoare perioadă de graţie pentru plata lunară şi primeşte un SMS de reamintire dacă la data scadentă graficul lunar de alimentări nu este îndeplinit. BCR acordă un bonus anual la prelungirea planului, dacă se repectă graficul de alimentări în perioada următoare de desfăşurare a planului.

    Circa 30% dintre cei care au ales să economisească cu Planul de economii au ales şi noile Pachete de cont curent: ClasiCont BCR, care oferă acces la contul clientului deschis la BCR, ExtraCont BCR, pentru persoanele active, care plătesc facturi, transferă bani şi constituie depozite, inclusiv prin internet şi telefon, respectiv TotalCont BCR, adresat clienţilor axaţI pe utilizarea internet bankingului, oferind un număr nelimitat de tranzacţii intraă şi interbancare cu comision zero.

    “Peste 60% dintre cei care au achiziţionat noile pachete de cont curent sunt clienţi noi. În perioada următoare vom simplifica şi uniformiza grila de comisioane pentru toţi clienţii”, a declarat Catalina Zincenco, şef departament Produse de Economisire şi Investiţii în BCR.

    Preţurile acestor pachete de cont curent sunt de 4,5 lei/luna pentru ClasiCont BCR, 8,5 lei/luna pentru ExtraCont BCR şi 12,5 lei/lună pentru TotalCont BCR.

    BCR, cea mai mare bancă din piaţă după active, are şi cea mai mare bază de depozite atrase, respectiv 37,9 miliarde de lei (8,5 mld. euro) la finele lui 2012. Banca a terminat anul trecut cu active de 73,3 mld. lei (16,5 mld. euro), corespunzător unei cote de piaţă de 19,3%. Grupul BCR a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 1,2 mld. lei (277 mil. euro) în urma majorării cu 68% a costului cu provizioanele.

  • BCR ia prizonieri cumpărătorii de pachete de cont curent: renunţarea la contract mai devreme de un an costă 50 de lei

    Noul tarif ar trebui să stimuleze clientela să se orienteze spre noile pachete de cont curent cu diferite tranzacţii incluse. Aceeaşi politică este urmată de mai mulţi ani de UniCredit, care taxează cu nu mai puţin de 7,5% lei/lună deţinerea unui cont curent. BRD şi-a indexat toate comisioanele la cursul leu/euro şi taxează administrarea contului curent cu 0,8 euro/lună (echivalent în lei), circa 3,6 lei. Raiffeisen cere pentru administrarea contului curent standard 2,5 lei pe lună, la fel şi banca de stat CEC Bank, în timp ce Bancpost aplică o taxă de 3,5 lei/lună.

    Mai multe pe zf.ro

  • Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut în primele cinci luni cu 22,2%

    Excedentul transferurilor curente s-a majorat cu 192 milioane euro, iar cel al balanţei serviciilor cu 161 milioane euro, în timp ce deficitul balanţei comerciale s-a redus cu 165 milioane euro, potrivit datelor anunţate vineri de Banca Naţională a României (BNR). “Deficitul contului curent în perioada ianuarie – mai 2012 a fost finanţat în proporţie de 24,2 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 465 milioane euro (faţă de 849 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2011)”, se arată într-un comunicat al BNR.

    Mai multe pe mediafax.ro