Pentru comunişti, acesta era cel mai mare pericol. Au încercat să-i reducă la tăcere, să radă după suprafaţa pământului dovezile istoriei lor, însă nu au reuşit. După 25 de ani, un renumit teolog explică fenomenul pe care Nicolae Ceauşescu nu putut să-l învingă şi care, providenţial, a fost salvator pentru România.
Tag: comunisti
-
Reductio ad Băsescum
Evident, intervenţia lui Băsescu & Udrea a avut darul să enerveze şi să radicalizeze ambele partide, care fie l-au acuzat pe preşedinte de ingratitudine faţă de sprijinul acordat cu ocazia suspendării (cazul PDL), fie şi-au reafirmat poziţia din 2012 ostilă preşedintelui (cazul PNL), rezultatul fiind că speranţa cea mai mare şi pariul cel mai dificil al celor două partide, acela de a se întâlni pe un teren neutru în raport cu Traian Băsescu (cum spunea Klaus Iohannis – “unificarea dreptei acum nu se face nici cu Băsescu, nu se face nici împotriva lui Băsescu, ci fără Băsescu”) au fost zădărnicite, cel puţin pentru moment.
Locul pariurilor şi al dezbaterilor despre cum se va face unificarea, dacă va fi alianţă sau fuziune, ce nume ar avea noua formaţiune, cine vor fi prezidenţiabilii etc., a fost astfel luat din nou de ciondănelile pe vechea şi unică temă a politicii româneşti din ultimii 10 ani: a fi sau a nu fi băsist, unde prin “băsist” se înţelege, în funcţie de cine foloseşte termenul, tot ceva extrem şi puternic ideologizat: fie un om care luptă cu comuniştii (de la PSD şi toate celelalte partide în afară de PMP), fie un om care susţine dictatura (lui Traian Băsescu).
Tot în această fatală reducere la băsism/antibăsism s-au înecat şi zbaterile unor Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi, care au încercat să o critice pe Elena Udrea pentru dogmatismul pro-Băsescu, respectiv pentru politica de promovare a oamenilor în PMP, doar pentru a fi însă rapid apostrofaţi atât de Băsescu, cât şi de Udrea că “se pun cu o femeie” fiindcă nu au curajul să-l înfrunte pe primul bărbat al ţării.
-
Voronin: Republica Moldova va fi îngenuncheată de acordul de asociere cu UE
“Acordul nu ţine cont de interesele noastre în Est. Nu ar trebui să ne pierdem partenerii (din Est, n.red.) şi să ne limităm singuri posibilităţile de dezvoltare”, a spus Voronin, citat de Itar-Tass.
Comuniştii au anunţat că nu vor vota în parlament pentru ratificarea acordului de asociere, pe motiv că nu au avut loc înainte de semnare niciun fel de audieri publice în parlament sau consultări cu societatea civilă, în timp ce socialiştii lui Igor Dodon au anunţat că vor iniţia acţiuni de protest cu scopul de a determina guvernul să organizeze un referendum pe tema aderării la UE.
Pe de altă parte, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a afirmat, sâmbătă, că nu împărtăşeşte “estimările radicale că asocierea Ucrainei, a Moldovei şi a Georgiei cu UE ar însemna sinucidere economică pentru aceste ţări. “Totuşi, am văzut cifre statistice”, a spus Lavrov, sugerând că aceste cifre pun la îndoială corectitudinea previziunilor că totul în Europa va fi diferit şi mult mai bine pentru cele trei ţări.
“Noi suntem interesaţi să vedem ce influenţă va avea pe piaţa noastră importul de produse europene fără taxe vamale în Ucraina şi Moldova, produse care vor scoate din comerţ produsele moldoveneşti şi ucrainene şi le vor înlocui cu cele europene, mai competitive”, a adăugat Lavrov.
UE a semnat vineri acordul de asociere cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, care angajează aceste trei ţări la standarde europene, inclusiv în materie de reglementări vamale, controale de calitate a produselor şi competiţie pe piaţa liberă. Ucraina a semnat partea comercială a acordului de asociere, care vizează în principal ridicarea principalelor bariere vamale dintre Ucraina şi statele membre UE.
-
Dragnea, după vizita comuniştilor chinezi: Încheiem negocieri la Cernavodă, începem lucrări la Rovinari
”În ceea ce priveşte proiectele economice, vineri voi avea o întâlnire cu preşedintele companiei nucleare din China. Este o vizită extrem de importantă. Suntem foarte aproape de a finaliza discuţiile şi negocierile pentru investiţia de la Cernavodă. În ceea ce priveşte Rovinariul, sunt toate şansele ca în toamnă să inaugurăm începerea lucrărilor”, a spus Dragnea.
El a precizat că Guvernul va aproba, într-o viitoare şedinţă, memorandumul cu locaţiile pentru realizarea a cinci parcuri tehnologice în România, aşa cum s-a decis în cursul vizitei ministrului Energiei, Constantin Niţă, în China, desfăşurată recent.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Dragnea, după vizita comuniştilor chinezi: Încheiem negocieri la Cernavodă, începem lucrări la Rovinari
”În ceea ce priveşte proiectele economice, vineri voi avea o întâlnire cu preşedintele companiei nucleare din China. Este o vizită extrem de importantă. Suntem foarte aproape de a finaliza discuţiile şi negocierile pentru investiţia de la Cernavodă. În ceea ce priveşte Rovinariul, sunt toate şansele ca în toamnă să inaugurăm începerea lucrărilor”, a spus Dragnea.
El a precizat că Guvernul va aproba, într-o viitoare şedinţă, memorandumul cu locaţiile pentru realizarea a cinci parcuri tehnologice în România, aşa cum s-a decis în cursul vizitei ministrului Energiei, Constantin Niţă, în China, desfăşurată recent.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cel mai bun slogan de campanie: vin comuniştii şi/sau fasciştii
Paradigma veche “stânga e comunistă şi vrea cu Rusia / dreapta e capitalistă şi vrea cu SUA” a reapărut în forţă în discursurile liderilor PMP (Teodor Baconschi chiar a explicat, ca la manualul de marketing politic, că blugii în care se afişează ei sunt simbolul SUA, al libertăţii, în opoziţie cu cenuşiul vestimentar al neocomuniştilor PSD) şi s-a îmbogăţit cu acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu că premierul Victor Ponta a făcut pe placul Moscovei lipsind de la întâlnirile cu oficialii americani veniţi recent la Bucureşti, Victoria Nuland şi Hoyt Yee, sugestia şefului statului fiind că românii nu trebuie să voteze la prezidenţiale un prorus.
În replică, premierul a făcut exces de zel ca să pareze acuzaţiile de antiamericanism care i-ar putea afecta campania electorală: nu doar a aprobat rapid suplimentarea bugetului apărării cu 700 mil. lei şi majorarea corespunzătoare a deficitului bugetar cu 0,2% din PIB, dar s-a aventurat şi să declare că “ne paşte un război” din cauza Rusiei şi să promită că va convoca de unul singur CSAT pe tema Ucraina, peste capul preşedintelui. Încercând iar să se impună ca posibil şef al dreptei şi să de dezbare de moştenirea grea pentru el a participării la USL, liberalul Crin Antonescu s-a grăbit şi el să discute spectrul unui război şi să ceară partidelor un acord de creştere a bugetului apărării de la 1,62% la 2% din PIB.
Aceeaşi retorică inutil ideologizată a produs ridicolele acuzaţii de fascism pe care le-au aruncat atât premierul Ponta la adresa foştilor “băsişti de la ICR”, Horia Patapievici şi Mircea Mihăieş, cărora le-a refuzat documentele de decorare, cât şi preşedintele Băsescu la adresa lui Ponta pe motiv că “s-a ţinut de gât cu Radu Mazăre care umbla prin Constanţa în uniformă fascistă”. Pentru ambele părţi, acuzaţiile de fascism sunt tocmai bune spre a înlocui deja uzatele acuzaţii, la fel de ridicole, despre “dictatorul Băsescu” şi a “dictaturii lui Ponta”, spre a încerca să-i sperie, măcar acum, pe alegătorii mai slabi de înger şi, bineînţeles, spre a-i solidariza pe alegătorii din “nucleul dur” al stângii şi al dreptei în jurul ideilor care i-au unit cel mai intens în 2012, momentul maxim de antagonism ideologic dintre Băsescu (PDL, actualmente PMP) şi Ponta (USL, actualmente USD).
-
Comuniştii din Republica Moldova protestează în faţa delegaţiei Uniunii Europene de la Chişinău
Manifestaţia PCRM (Partidul Comuniştilor din Republica Moldova) a început joi la prânz şi va continua până sâmbătă în faţa delegaţiei UE de la Chişinău, unde comuniştii moldoveni scandează sloganuri împotriva actualei guvernări a R.Moldova şi îşi exprimă dezacordul faţă de faptul că proiectul Acordului de Asociere, care va fi parafat astăzi la Vilnius, în Lituania, nu a fost făcut public, relatează PRO TV Chişinău.
Unul dintre manifestanţi a venit într-o ţinută care, potrivit lui, semnifică moartea. Purtând steagul UE, el a vrut să compare, astfel, răul pe care l-ar aduce această entitate Republicii Moldova.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Vladimir Voronin susţine că Traian Băsescu îi sună pe oficialii de la Chişinău în stare de ebrietate
“Eu ştiu de apelurile telefonice ale lui Băsescu. Sună seara aflându-se în stare de ebrietate”, a declarat Voronin, în limba rusă, în cadrul emisiunii Politica de la TV7, relatează PRO TV Chişinău.
Întrebat despre ce vorbesc oficialii moldoveni cu preşedintele român, Voronin s-a limitat să spună că acesta “se amestecă, dictează, vine cu cerinţe”.
Întrebat apoi pe cine sună Băsescu, Voronin a răspuns: “Pe cine să sune? Pe toţi îi sună. Pe rând”. El a precizat însă că pe el nu l-a sunat.
Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al şefului statului român, Bogdan Oprea, a spus că nu comentează declaraţia lui Voronin.
Contactat de PRO TV Chişinău, primarul capitalei moldoveneşti, Dorin Chirtoacă, a recunoscut că a discutat la telefon cu preşedintele român despre situaţia politică din R.Moldova.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro