BusinessMagazin

Tag: competitie

  • Când competiţia devine prea dură, soluţia e intrarea pe altă piaţă

    “În zona de smartphone-uri, competiţia a devenit destul de acerbă pentru că sunt numeroase companii din China care investesc sume uriaşe doar pentru a obţine o poziţie favorabilă în piaţă”, spune Petra Razic, HTC head of sales pentru zona Europei Centrale şi de Est. „Nu e o direcţie pe care noi am vrea să o urmăm, pentru că s-a transformat într-o luptă care se rezumă la cine are cel mai mare ecran, cine are cea mai bună cameră – nu aş spune că e ceva ridicol, dar e ceva la care noi nu vrem să participăm. Pe de altă parte, există ceva cu totul nou, şi anume era realităţii virtuale. Aşadar, rămânem prezenţi şi în zona de smartphone-uri, dar depunem eforturi considerabile şi investim resurse în acest ecosistem al realităţii virtuale.” Petra Razic a fost prezentă în România cu ocazia lansării HTC VIVE, noua soluţie de realitate virtuală cu care compania vrea să îşi întărească poziţia pe piaţa produselor de profil.

    Pe zona de telefoane mobile, HTC ajungea la o cotă de piaţă de 10,7% în 2011, însă vânzările companiei au scăzut în mod constant, ajungând în prezent la 1% din piaţa de smartphone-uri la nivel global, potrivit companiei de cercetare IDC. Anul trecut, vânzările de smartphone-uri la nivel global au scăzut cu aproximativ 1,3% – o premieră a industriei – ca urmare a faptului că oamenii cumpără telefoane mai scumpe dar aşteaptă mai mult până să le schimbe.

    În ceea ce priveşte performanţele financiare ale companiei, HTC a terminat trimestrul III din 2018 cu pierderi de 84,7 milioane dolari. Ultimul an în care compania taiwaneză a terminat pe profit a fost 2014.

    „Luând în calcul circumstanţele şi evoluţia pieţei, suntem mulţumiţi de performanţele de anul trecut. Nu am fost niciodată lacomi în ceea ce priveşte cota de piaţă şi nu trebuie să uităm că suntem o companie care produce doar smartphone-uri, nu şi alte produse, cum ar fi electrocasnice, ca unii dintre concurenţii noştri”, remarcă Petra Razic.

    HTC a început să comercializeze soluţiile de realitate virtuală în centrul şi sud-estul Europei la finalul anului trecut. „Am aşteptat momentul în care piaţa să fie suficient de matură pentru a accepta aceste produse, chiar dacă e o tehnologie extrem de tânără şi depunem eforturi pentru a educa lumea în legătură cu ea.” Există două segmente: unul pentru jucători, dispozitivele fiind utilizate împreună cu telefonul pentru jocuri, şi un alt segment de B2B. „Practic, ne propunem să vindem VIVE companiilor împreună cu soluţii customizate. Atât dispozitivele cât şi conţinutul pot fi adaptate oricărei industrii. Spre exemplu, avem un parteneriat cu BMW prin care designerii lor folosesc soluţiile de VR pentru a crea maşinile; pentru sistemul medical, am dezvoltat o soluţie prin care chirurgii cardiologi pot vedea inima pacientului fără a fi nevoie să îl opereze. Există foarte mult potenţial şi pot spune că din punctul de vedere al specificaţiilor nu există în prezent produse mai performante decât HTC VIVE”, explică Petra Razic.

    Distribuţia produselor se va face prin două metode: în primul rând prin Network One Distribution, care este distribuitor oficial şi va comercializa produsele în cadrul eMAG, Altex şi PC Garage; în al doilea rând, pentru segmentul B2B se va apela la integratorii de sisteme şi dezvoltatorii de conţinut. Pentru anul acesta nu există planuri de a intra şi comercializa produsele direct pe piaţa din România, spune Petra Razic. Folosim resursele distribuitorului local – logistică, finanţe, depozitare – iar relaţia e foarte bună.

    Network One Distribution (NOD), liderul pieţei de distribuţie IT&C din România, controlat de antreprenorul român Iulian Stanciu, a reuşit să îşi crească anul trecut businessul cu aproape 10%, iar profitul net cu peste 80%, conform datelor raportate de companie la Ministerul de Finanţe. Astfel, cifra de afaceri netă a NOD a depăşit în 2017 pragul de un miliard de lei, aceasta situându-se la 1,09 mld. lei, cu 9,6% mai mare faţă cu 2016.

    Sistemul HTC VIVE conţine o cască VR cu două ecrane OLED de 9,14 cm (3,6 inci), fiecare de 1.080 x 1.200 pixeli, şi dispune de o rată de refresh de 90 Hz, de un câmp vizual de 110 grade şi de un microfon încorporat.

    Sistemul include o bandă ajustabilă şi poate fi folosit împreună cu o pereche de ochelari de vedere. Totodată, dispune de protecţie pentru faţă pentru a creşte confortul în timpul utilizării şi include o cameră frontală (care permite utilizarea scenariilor de realitate augmentată sau posibilitatea de a vedea frânturi din lumea reală în timpul experienţei VR).

    Kitul include şi două controlere cu conexiune fără fir şi feedback cu vibraţii, care pot fi utilizate cu o singură încărcare până la 6 ore, şi două staţii pentru senzori. Acestea acoperă o panoramă de 360 de grade a spaţiului utilizat şi pot fi aşezate pe orice suprafaţă sau instalate pe standuri standard, care nu sunt însă incluse în pachet; preţul la care va fi comercializat HTC VIVE este de 2.799 lei.

    Alături de VIVE, compania a prezentat şi cea mai recentă versiune VIVE Pro, o soluţie completă pentru profesioniştii în VR. Aceasta include setul cu cască VIVE Pro, două controlere wireless şi două staţii de bază SteamVR îmbunătăţite, cu o capacitate mărită de acoperire a spaţiului. VIVE Pro vine cu afişaje dual OLED, pentru o rezoluţie mai mare a imaginii, de până la 2.880 x 1.600 combinat, reprezentând o creştere cu 78% faţă de sistemul original VIVE.

    E greu de spus cum vor evolua vânzările VIVE în România, avem un nivel de referinţă al vânzărilor din ţările din regiune, dar România este una dintre cele mai mari pieţe pentru noi. Produsul este la rândul său nou, e greu de comparat cu ceva anterior; nu e ca un telefon, pe care îl lansezi şi spui: «OK, anul trecut am vândut X telefoane şi am putea avea o creştere sau scădere de 1-2 procente». Ceea ce vedem însă în alte ţări este că vânzările cresc săptămână de săptămână, adaugă Petra Razic. Suntem extrem de optimişti şi convinşi că, într-un interval rezonabil de timp, VR-ul va deveni ceva comun. Vei putea să pui casca, să o conectezi la telefon sau la cloud şi să intri în lumea virtuală.

  • Cele mai responsabile companii din România: Bursele private L’Oréal – UNESCO pentru femeile din ştiinţă

    Motivaţie
    Programul de burse private pentru femeile din ştiinţă, derulat în parteneriat cu UNESCO, este modalitatea prin care grupul L’Oréal îşi arată aprecierea şi susţinerea faţă de tinerele cercetătoare românce care, prin eforturile lor, contribuie la progresul în domeniul cercetării ştiinţifice şi al educaţiei.

    Descrierea proiectului
    Programul de burse private L’Oréal – UNESCO pentru femeile din ştiinţă se adresează cercetătoarelor cu vârsta de maximum 35 de ani care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în ţara noastră.

    Cea de-a noua ediţie locală a programului s-a desfăşurat în perioada iulie – noiembrie 2018 şi a reunit 55 de dosare de candidatură înscrise în competiţie. Anul acesta, competiţia va ajunge la cea de-a 10-a ediţie consecutivă. Pentru a fi eligibil, un astfel de proiect trebuie să fi fost implementat în România, cu nu mai mult de 24 de luni în urmă şi să fi generat, până la acest moment, rezultate vizibile sau să existe o previziune asupra acestora pentru următoarea perioadă de timp.

    Din 2009 şi până în prezent au fost depuse peste 400 de dosare de candidatură de la peste 50 de instituţii de învăţământ, care au fost jurizate şi evaluate de cercetători de renume de-a lungul a peste 500 de ore.

    Rezultate
    Până acum, proiectul a premiat 21 de cercetătoare din România, iar valoarea totală a burselor acordate a atins un total de 882.000 lei. Cu ajutorul burselor, tinerele câştigătoare au şansa să îşi finanţeze proiectele şi să îşi dezvolte proiectele de cercetare. La nivel internaţional, pe parcursul ultimilor 20 de ani, Fundaţia L’Oréal şi UNESCO au sprijinit 3.200 de tinere femei de ştiinţă din toată lumea, prin programe de burse, în cadrul ceremoniilor organizate în 117 ţări.

    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    ~350 mil. lei

    Număr de angajaţi
    280

    Intervalul de implementare a proiectului
    iulie-noiembrie 2018

  • Aceasta a fost declarată maşina anului 2019 în Europa

    Jaguar I-PACE a fost desemnată Maşina Anului în cadrul competiţiei European Car of the Year Awards 2019. Acesta este primul an când Jaguar a câştigat premiul la nivel european.
     
    Juriul European Car of the Year este compus din 60 de jurnalişti de profil din 23 de ţări, iar premiul recunoaşte inovaţia tehnică, designul, performanţa, eficienţa şi raportul calitate preţ. 
     
    Proiectat şi dezvoltat în Marea Britanie, Jaguar I-PACE cunoaşte un adevărat succes de vânzări la nivel mondial, cu peste 8.000 de livrări către clienţi până în prezent – 75% dintre acestea în Europa*.
     
    I-PACE a primit 55 de premii la nivel mondial de la lansarea sa, în urmă cu un an, printre care şi Maşina Anului în Germania, Norvegia şi Marea Britanie, EV of the Year oferit de revista TopGear, Maşina Verde a Anului în China şi ECOBEST Award oferit de Autobest.
     
    SUV-ul electric Jaguar a triumfat asupra altor 6 finalişti şi a fost singurul vehicul pe lista scurtă cu emisii zero.

  • Mutarea cu care Dacia vrea să aducă în genunchi competiţia. Şeful Dacia surprinde pieţele cu o declaraţie

    „La Mioveni producem acum un nou motor de 1 litru pe benzi­nă. Aici, grupul Re­nault nu pro­duce motoare diesel, iar acum acest lucru repre­zintă un avantaj, în condiţiile în care până de curând acest lu­cru era un incon­ve­nient sub aspec­tul cererii“, a spus Christophe Dridi.
     
    Un al doilea pas îl reprezintă creşterea producţiei de versiuni ale modelelor Dacia cu instalaţie GPL din fabrică. Momentan principala piaţă pe care sunt livrate acestea este cea din Italia. Motoarele pe benzină atunci când funcţionează pe GPL emit mai puţin dioxid de carbon şi mai puţine noxe.
     
    „Avem tot mai mulţi clienţi care întreabă de GPL, dar avem o capacitate limitată de a instala pe maşini în uzină şi implicit acest lucru limitează oferta. Din acest motiv vom investi şi vom creşte anul acesta capacitatea de producţie. Vrem să răspundem cererii clienţilor pe fondul cererii mari de GPL.“
     

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează” – VIDEO

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează”

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Următoarea revoluţie: Capitalismul are nevoie să fie salvat de el însuşi

    The Economist are o istorie de 175 de ani, iar temele pe care le aduce în discuţie sunt globale şi privesc trenduri şi evoluţii care ţin ani de zile, dacă nu chiar decenii.
    Alăturarea dintre revoluţie şi capitalism este un paradox. Cum să ceri să fie o revoluţie a capitalismului, având în vedere că aşa ceva era apanajul stângii, al comunismului, al socialismului, al proletariatului?
    The Economist, prin autorii ei anonimi, susţin că în acest moment capitalismul, prin ceea ce a crescut, prin aceste companii gigant, prin consolidarea pieţelor, a creat un monstru.
    Această putere a companiilor mari, profiturile pe care le obţin distrug capitalismul, iar oamenii din jur vor ajunge să urască acest sistem. Pentru a reclădi încrederea în pieţe – un concept care a fost serios zdruncinat în criză, când s-a ajuns la concluzia că pieţele nu rezolvă toate lucrurile – competiţia trebuie reclădită.
    Într-o lume a competiţiei, The Economist propune o nouă revoluţie. Competiţia de acum, prin monopolurile şi rentele pe care le-a creat, a distrus şi începe să distrugă adevărata competiţie. În ciuda faptului că dobânzile şi costul de finanţare sunt la un minim istoric, iar pieţele sunt inundate de bani, marile companii au încetat să mai investească, preferând să folosească banii în răscumpărarea propriilor acţiuni. Pieţele au ajuns să aibă bariere foarte mari de intrare, ceea ce nu mai încurajează deloc apariţia unor noi competitori.
    Deşi Google şi Facebook oferă un produs şi un serviciu gratis pentru clienţii lor, în spate se ascunde un monopol teribil care determină distrugerea altor pieţe. Puterea salariaţilor este la cel mai scăzut nivel, iar The Economist aduce în discuţie reapariţia sindicatelor, care trebuie să-şi reia locul la masa de conducere.
    Organismele de reglementare şi de competiţie ar trebui să se uite la sănătatea pieţelor şi la sănătatea profiturilor obţinute de către companii în detrimentul celorlalţi jucători.
    The Economist, o revistă care a promovat liberalismul, economia de piaţă, competiţia încă de la primul număr, susţine nici mai mult, nici mai puţin că profiturile companiilor americane trebuie aduse la un nivel normal, salariaţii trebuie să-şi reia beneficiile, iar salariile reale trebuie să crească cu 6%.
    Consumatorii au nevoie de mai multe opţiuni, iar autorităţile trebuie să încurajeze prin toate mijloacele apariţia concurenţei şi să protejeze acest lucru. Nu să-i protejeze pe cei mari.
    În ciuda faptului că firmele au devenit mari, că operează restructurări continue, productivitatea nu creşte. Pentru că de fapt s-au creat monopoluri din care se extrag rente.
    Statul şi autorităţile au început să introducă din ce în ce mai mult bariere de intrare în meseriile liberale, începând de la licenţele pentru avocaţi, notari, alte profesii, până la taximetrişti, ceeea ce nu încurajează deloc competiţia şi nici apariţia unor produse şi servicii mai bune, în interesul celor care le plătesc.
    Protecţia patentelor, produsele descoperite de companii trebuie să aibă o viaţă mai scurtă.
    Prea puţină lume, capitalistă, s-ar aştepta ca The Economist să pună pe tapet această necesitate a unei revoluţii capitaliste, care să salveze capitalismul de ceea ce el a creat.
    Dar evoluţia vieţii, a economiilor, a societăţii implică şi acest gen de revoluţii, nu numai revoluţii ale comunismului, socialismului, proletariatului. 

  • Huawei Enterprise lansează programul HAINA şi competiţia Huawei ICT

    Mai mult, studenţii ce obţin certificări prin acest program vor avea ocazia să se înscrie şi la competiţia internaţională Huawei ICT Competition ce va avea finala naţională in Iaşi, în luna martie 2019, iar apoi, finala internaţională în Shanghai, in luna iunie 2019.

    Lansarea oficială a programului şi a competiţiei Huawei ICT Competition a avut loc in data de 5 noiembrie, la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iaşi, alături de conducerea universitatii, peste 100 de studenţi, dar şi reprezentanţi ai administratiei locale şi din cadrul ministerului comunicatiilor si societatii informationale.

    Echipamentele pentru primul laborator HAINA din România au fost oferite de compania Huawei către Facultate de Automatică şi Calculatoare din Iaşi în luna februarie a acestui an, iar un total de 21 de studenţi au parcurs deja modulele HCNA Storage şi HCNA R&S, pregătindu-se pentru certificare. Unul dintre obiectivele Huawei pentru acest program este acela de a oferi cel puţin 20 de certificări, anual, către studenţi.

    Huawei ICT Competition este un proiect educaţional realizat pentru a motiva şi recompensa studenţii talentaţi in cadrul unei competiţii internaţionale care a ajuns, in ediţia 2017-2018 să găzduiască, la nivel global peste 40.000 studenţi, 800 instituţii superioare de invăţământ din 32 de ţări.

    Această competiţie are loc pentru prima data în România, iar studenţii, sub coordonarea profesorilor de la 12 universităţi din 10 oraşe din ţară vor avea ocazia să îşi completeze studiile universitare cu noţiuni şi competenţe de ultimă oră şi să obţină certificări care să le valideze potenţialul intr-un mediu competitiv, aliniat la standardele internaţionale educaţionale.

    Competiţia are 3 etape – cea de înregistrare a studenţilor şi învăţare, desfăşurată online, în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019,  etapa de certificare online, in perioada ianuarie – februarie 2019, după care, în funcţie de scorurile obţinute, o parte dintre studenţi se vor califica pentru competiţia naţională, desfăşurată la Iaşi, in luna martie 2019. 

    Câştigătorii finalei locale vor ajunge la competiţia internaţională din Shanghai, in luna iunie 2019, pentru a concura cu reprezentanţi din intreaga lume, viitorii profesionisti în domeniul IT&C.

  • Opinia specialistului. Cât trebuie să ia pauză Simona Halep

    “E o surpriză neplăcută şi mă gândesc cât de greu este pentru orice sportiv…când ai avut un an atât de bun, când eşti numărul unu, să nu poţi să-ţi aperi şansele…Sportivul întotdeuna când e pe teren joacă şi dacă îi e bine continuă, e foarte greu să-l opreşti atunci. Îl cunosc pe Teo Cercel (n.red. – preparatorul fizic al Simonei Halep) şi pe Simona, şi nu cred că problema e de la pregătirea fizică”, a spus Comănescu la ProSport LIVE.

    Cât ar trebui să dureze perioada de recuperare a Simonei: “Pauza trebuie să fie exact atât cât are nevoie, nici mai mult, nici mai puţin. Sunt întotdeauna tot felul de probleme pe care sportivii şi le fac, mai ales mentale. Ei spun: “Aoleu, am stat prea mult!’. Ar trebui o pauză exactă, nu mai puţin. Greşeala multora e că-şi doresc foarte mult să se întoarcă pe teren repede şi atunci riscă să le revină problemele medicale. Dacă îi e rău Simonei şi e o problemă serioasă, atunci a făcut bine că s-a retras”.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • „Căutăm angajaţi în outsourcing” – şi în următorii cinci ani

    Am lucrat timp de un an într-o companie care oferea servicii de relaţii cu clienţii mai multor companii din România şi nu numai. Experienţa a fost plăcută, dar targeturile greu de atins. Dacă în etapa de training eram la început aproximativ 20 de persoane, după terminarea acesteia am intrat în producţie vreo şase, iar la un an după, rămăsesem singurul din grupa mea de training care mai era în companie”, povesteşte Răzvan, în vârstă de 26 de ani, care face parte din rândul celor 125.000 de angajaţi care lucrează în prezent în industria serviciilor de externalizare.
    El a renunţat la activitatea de relaţii cu clienţii pentru a lucra într-o altă companie care oferă servicii de externalizare a procesului de vânzări pentru o companie din telecom. A considerat mişcarea drept o evoluţie a carierei sale, datorită programului mai relaxat şi unor beneficii salariale mai bune.
    „Pot spune că am lucrat în companii care ofereau servicii de externalizare timp de aproape trei ani în total. Am considerat fiecare schimbare de job sau poziţie ca pe o ascensiune, atât din punctul de vedere al dezvoltării profesionale, cât şi din punctul de vedere al situaţiei materiale”, mai spune tânărul.
    Exemplul lui Răzvan este relevant pentru una dintre principalele probleme ale pieţei locale de outsourcing – mutarea angajaţilor de la o companie la alta – şi ilustrează şi competiţia acerbă pentru recrutare a companiilor de profil.
    „În ceea ce priveşte fluctuaţia de personal (în industria de outsourcing – n. red.), trebuie făcută diferenţa între cât stau angajaţii în companii şi cât stau în industrie. Este important de menţionat că industria este extrem de atractivă pentru cei care îşi caută un job, iar faptul că te muţi dintr-o companie în alta este de fapt o evoluţie pentru tine”, explică Bogdan Pelinescu, preşedintele Asociaţiei Business Service Leaders România (ABSL).
    România ocupă primul loc în ceea ce priveşte pieţele mature de outsourcing, cu peste 265 de companii care activează în aceasta, potrivit unui studiu al celor de la Cushman & Wakefield.
    „Nu deţinem acest loc datorită numărului mare de companii de pe piaţă. Studiul ia în calcul mai multe aspecte şi le ponderează importanţa în topul prezentat. Sunt foarte importante şi stabilitatea economică, accesul la o infrastructură IT propice şi alţi factori. Din rândul pieţelor mature, România este considerată a fi destinaţia predilectă pentru companiile care doresc să îşi deschidă un centru de servicii partajate”, observă şi Cătălin Iorgulescu,  vicepreşedintele ABSL.
    Industria de outsourcing a generat venituri de aproximativ 4 miliarde de euro în 2017, potrivit unui alt studiu, realizat de ABSL în parteneriat cu compania de audit şi consultanţă fiscală KPMG. Potrivit acestuia, 96% dintre companiile care oferă servicii de externalizare consideră România un loc propice pentru investiţii şi chiar ar recomanda-o şi altor potenţiali investitori.
    „Investiţiile vor fi în creştere. În ultimii ani am observat o creştere a numărului estimat de angajaţi din această industrie cu două cifre. Poate creşterea nu va fi la fel de accelerată în următorii doi-trei ani, pentru că atingem un grad de maturitate”,  descrie Cătălin Iorgulescu evoluţia numărului de angajaţi din industria serviciilor de externalizare.
    Potrivit reprezentanţilor ABSL, numărul angajaţilor care vor lucra în această industrie ar putea creşte cu circa 100.000 în următorii cinci ani, iar veniturile pieţei locale de outsourcing se vor dubla. Pe termen mai lung, ei previzionează că numărul angajaţilor din industrie ar putea ajunge chiar la 300.000.
    Totuşi, reprezentanţii ABSL previzionează o dublare a numărului angajaţilor care lucrează în outsourcing, iar argumentele lor sunt calităţi ale angajaţilor români, precum forţa de muncă motivată, bine pregatită, gradul bun de cunoaştere a limbilor străine, precum şi competitivitatea la nivel de costuri şi apropierea culturală de valorile europene ale angajaţilor români. Pe de altă parte, competiţia în ceea ce îi priveşte pe angajaţii din piaţa serviciilor de externalizare este una extrem de puternică: potrivit studiului citat, pe o scară de la 1 la 10, participanţii au acordat, în medie, 9,1 pentru nivelul de competiţie.
    În acest moment, cel mai căutaţi sunt oamenii care îmbină alte aptitudini cu cunoaşterea limbilor străine, limba germană fiind una dintre cele aflate la mare căutare, ca şi franceza, pentru care se pot oferi bonusuri salariale semnificative.
    În medie, un angajat într-o companie de outsourcing petrece în cadrul acesteia între 1 şi 5 ani, însă, potrivit lui Iorgulescu, ponderea celor care rămân în industrie este mult mai mare.
    „Fluctuaţia de personal este în creştere, iar acesta este şi motivul pentru care ajutăm pe cât putem educaţia din România, astfel încât să fie cât mai mulţi oameni pregătiţi pentru ce avem nevoie. Un exemplu este un program masteral pe care l-am construit în colaborare cu ASE”, descrie Cătălin Iorgulescu una dintre măsurile luate pentru creşterea bazei de talente a industriei.
    „Datorită numărului mare de jucători în domeniu, a devenit o piaţă foare transparentă, toată lumea ştie cine pe cine angajează. Nici nu mai trebuie să faci head-hunting, că deja ştii unde trebuie să te duci în caz că vrei să faci o schimbare”, a mai spus Bogdan Pelinescu.
    Printre greutăţile pe care le-au întâmpinat jucătorii din piaţa de outsourcing românească s-au numărat şi schimbările politice dese, 70% dintre respondenţii studiului realizat de ABSL în parteneriat cu KPMG considerând că acestea au îngreunat activitatea companiilor.
    „Cred că în principal s-a făcut referire la schimbarea de anul trecut din zona fiscalităţii, care a dat peste cap multe planuri de business şi bugete, pentru că în domeniul acesta practic salariile reprezintă o pondere semnificativă în bugetele organizaţiilor şi orice schimbări la nivelul acestora vor schimba o parte din planurile companiei. Mai multă transparenţă şi planificare ar ajuta. Şi consultare: când există dialog, există şi soluţii mai bune”, a mai spus preşedintele ABSL.
    În evaluarea pe care companiile au făcut-o principalelor locaţii în care îşi derulează activitatea, criterii precum disponibilitatea spaţiilor moderne de birouri, infrastructura oraşului şi imaginea acestuia au obţinut punctaje mari. În schimb, cele mai scăzute note au fost acordate cooperării cu autorităţile locale. „Iaşiul e în creştere în mod vizibil. Alături de acest oraş, Timişoara şi Clujul sunt alternative viabile şi probate de către piaţă în ultimii şapte ani. Noi încurajăm investitorii, în măsura în care este propice pentru ei, să aleagă şi oraşe din al doilea eşalon, întrucât Bucureştiul are o capacitate limitată de a deservi aceste firme şi acum, după cum observăm, tendinţa de a schimba locul de muncă devine din ce în ce mai accentuată, prin urmare e bine pentru toată lumea să atragem talentul din mai multe oraşe. În plus, susţinerea autorităţilor poate fi mai uşor de obţinut în oraşe mai mici”, a mai spus vicepreşedintele ABSL. De asemenea, pot fi avantajate din punct de vedere lingvistic oraşele din est, unde sunt şanse mai mari de a găsi vorbitori de limbă rusă, sau cele din vest, care ar putea livra mai mulţi vorbitori de maghiară sau germană.