BusinessMagazin

Tag: cinematografe

  • Cum a reuşit un film de animaţie să ducă la dispariţia unei specii de peşti

    Peştele-clovn a devenit faimos în 2003, atunci când filmul de animaţie “Finding Nemo” a ajuns pe marile ecrane. Filmul spunea povestea unui peşte care îşi caută fiul după ce acesta fusese capturat de către pescari. Succesul uriaş la box office a avut însă şi o serie de consecinţe neaşteptate.

    Mai exact, peştii-clovn au devenit atât de populari încât toată lumea a vrut să cumpere unul.

    “Filmul exprimă o idee simplă, şi anume că e greşit să iei peştii din mediul lor natural”, a declarat celor de la CNN Karen Burke da Silva, biolog marin la Universitatea Flinders din Australia. “Oamenii au făcut exact opusul: au început să ia peştii din locurile cele mai ferite, iar asta aduce în discuţie chiar dispariţia lor din anumite zone.”

    Da Silva este cofondator al unei organizaţii numite “Saving Nemo”: el a semnat parteneriate cu mai multe şcoli pentru a promova conservarea peştilor-clovn şi pentru a educa studenţii cu privire la habitatul marin.

    Într-un alt oraş din Australia, Townsville, mai mulţi studenţi s-au înscris într-un program prin care ajută la creşterea peştilor-clovn într-un mediu sigur. “Facem asta pentru ca cei care vor să aibă un astfel de peşte să nu mai cumpere de la braconieri”, le-a povestit celor de la CNN Imogen Everson, un elev de 11 ani. “Încercăm astfel să ne asigurăm că peştii nu mai dispar din habitatul lor natural.”

  • “Lemonade”, primul film românesc turnat în America de Nord, intră în cinematografe în octombrie

    Filmul prezentat luni în competiţie la Festivalul de la Sarajevo se află deja la cea de-a 20-a selecţie în evenimente de profil internaţionale. În premieră regională la Sarajevo, filmul concurează alături de alte nouă titluri pentru trofeul Inima oraşului Sarajevo.

    Ajuns la cea de-a 24-a ediţie, Festivalul de la Sarajevo prezintă anual o selecţie a celor mai importante filme din sud-estul Europei şi anul acesta are loc între 10 şi 17 august.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Ce altceva mai rulează la cinema?

    Nu obişnuiesc să dau prea multe detalii din filme, dar simt de această dată nevoia să vă scutesc de un drum inutil în sala de cinema. Prin urmare, protagonistul e un poliţist pe nume Tadek, care se decide să investigheze un caz rămas nesoluţionat. El ajunge repede la ideea că detaliile cazului seamănă izbitor de mult cu cele povestite de un scriitor în ultima sa carte poliţistă. Tadek îl interoghează pe Kozlow (autorul în cauză), acesta îi răspunde într-un soi de metafore fără noimă, iar totul se transformă într-un soi de orgie extrem de violentă şi mai ales stupidă. Gata, puteţi alege liniştiţi un film care chiar să merite banii.
    Dark Crimes conţine o doză mult prea mare de violenţă sexuală, inclusiv violuri sau imagini cu femei în lesă care trebuie să se târască în genunchi. Regizorul a vrut probabil să scoată în evidenţă depravarea lumii în care se petrece acţiunea, dar a reuşit doar să prezinte o serie de imagini care provoacă repulsie.
    Având că în vedere că vorbim de un scenariu bazat pe un material şi nu un material adaptat pentru marele ecran, mi-e greu să înţeleg de ce producătorii au insistat ca acţiunea să se petreacă în Polonia. Credeam că am trecut de vremea în care toate personajele din filme vorbesc engleză indiferent de locul sau contextul povestirii. Evident, m-am înşelat; toată lumea vorbeşte engleza pe străzile din Polonia, inclusiv crainicii de televiziune care ar fi trebuit să se adreseze cetăţenilor de rând.
    Nu asta ar fi neapărat cea mai mare problemă a filmului, pentru că vorbim de un eşec pe toate palierele: regie, actori, scenarişti, scenografi şi mai ales cel care a dat undă verde proiectului.
    Scenariul are atât de multe găuri încât regizorul a apelat, probabil din disperare, la cele mai neinspirate metode de a explica ordinea lucrurilor. Spre exemplu, asistăm la o scenă în care un prieten de-al lui Tadek apare doar pentru a povesti ce s-a întâmplat în ultimul an şi ceva.
    Jim Carrey, care încearcă să îl interpreteze pe Tadek, semnează cel mai insipid rol de care eu îmi pot aduce aminte. Deşi e un actor care are mai multe de arătat decât o face de obicei – cel mai bun exemplu fiind Eternal Sunshine of the Spotless Mind – Dark Crimes e un episod pe care ar trebui să îl şteargă din CV.
    Nu pot să închei nici măcar cu recomandarea de a urmări filmul atunci când nu aveţi nimic mai bun de făcut, pentru că ideea de a nu face nimic pare să ofere mai multe avantaje decât v-ar putea oferi Dark Crimes.

    Notă: 3/10

    Dark crimes
    Regia: Alexandros Avranas
    Distribuţie: Jim Carrey, Charlotte Gainsbourg, Marton Csokas
    Durată: 1 oră 32 minute
    Buget: 4,7 milioane dolari
    Data lansării: 18 mai

  • Zece oraşe îşi împart peste 70% din spectatorii cinematografelor din România

    Din cele 13,9 milioane de bilete plătite de români la cinema în 2017, nu mai puţin de 10 milioane, reprezentând 72% din numărul total, au fost vândute pentru sălile din zece oraşe.

    La începutul anului, cele 41 de centre comerciale din România care aveau un cinematograf multiplex, ajungeau la un număr mediu de săli de proiecţie de 7,8. Astfel, analiza arată că, în medie, dezvoltatorii au amenajat câte o sală de cinematograf la fiecare 5.000 de metri pătraţi ȋnchiriabili ai centrului comercial.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • O poveste pregătită în zece ani. Şi alte 18 filme pe deasupra – VIDEO

    Avengers: Infinity War
    Regia: Joe şi Anthony Russo
    Distribuţie: Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Mark Ruffalo
    Durată: 2 ore 40 minute
    Buget: 300 milioane dolari
    Data lansării: 27 aprilie

    Avengers: Infinity War nu este un film perfect, dar e genul de film căruia nu vrei să îi vezi defectele. Vorbim de o producţie atât de impresionantă încât e greu de spus cum ar fi putut arăta cu un alt regizor sau cu o altă echipă de scenarişti. Cred însă că majoritatea celor care merg în sălile de cinema pentru a vedea filmul – şi recomand tuturor să o facă – vor pleca mulţumiţi sau chiar uimiţi de ceea ce au urmărit.
    Nu o să înşir aici toate personajele cu care vă veţi reîntâlni în Infinity War, pentru că sunt prea multe, dar producătorii au făcut în aşa fel încât fiecare element din universul cinematografic Marvel să aibă un rol în desfăşurarea poveştii.
    Nu ştiu de vreun film al cărui deznodământ să fi fost construit cu atâta atenţie şi în atâţia ani. Mai important, însă, este faptul că această concluzie nu dezamăgeşte. Avengers aduce la un loc toate părţile bune din universul Marvel şi le lasă cumva în umbră pe cele mai puţin reuşite. Având în vedere tensiunea construită cu atenţie de regizori, poate că aceştia ar fi putut renunţa la câteva glume. Pe de altă parte, să nu uităm că sursa acestor filme e ceea ce americanii numesc „comic books”.
    Un lucru pe care e important să îl menţionez: atunci când numele producătorului a apărut pe ecran, marcând finalul filmului, m-am uitat instinctiv la ceas pentru că mi se părea că totul a durat prea puţin. O să fiu mai clar: filmul durează 2 ore şi 40 de minute, dar sentimentul a fost că mi-aş fi dorit să dureze de două ori mai mult. Veţi pleca din sălile de cinema cu foarte multe semne de întrebare, şi asta nu pentru că filmul s-ar termina în mijlocul acţiunii, ci pentru că e greu de descifrat ce va urma în universul cinematografic Marvel. Pentru mine a fost o surpriză plăcută, fiind oarecum plictisit de filmele care se termină într-o notă pozitivă pentru „băieţii buni”.
    Avengers: Infinity War a reuşit performanţe notabile în weekendul de lansare, doborând atât recordul de încasări din Statele Unite – 257 de milioane de dolari faţă de 247,9 milioane, recordul deţinut anterior de Star Wars: The Force Awakens – cât şi pe cel de încasări la nivel global, cu uluitoarea sumă de 640 de milioane de dolari. Anterior, cel mai bun weekend de lansare aparţinea Fast & Furious 8, care adunase 540 de milioane de dolari din bilete la nivel global. Evident, Avengers: Infinity War a debutat pe primul loc în toate ţările, iar cei de la Disney se pot aştepta la acelaşi lucru şi pe data de 11 mai, atunci când filmul va ajunge în cinematografele din China.
    Cei care nu au urmărit filmele lansate de studiourile Marvel în ultimii zece ani nu vor „prinde“ momentele subtile din Avengers: Infinity War şi nu vor putea experimenta emoţia poveştii, nefiind ataşaţi de personajele principale. Pentru toţi ceilalţi, filmul va aduce satisfacţia unui final pe măsura aşteptărilor. Închei repetând recomandarea din primele rânduri: mergeţi să vedeţi Avengers: Infinity War. Nu veţi regreta.

    Nota: 9/10

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Cinema City inaugurează la Râmnicu Vâlcea un multiplex de 5 milioane de euro

    Noul cinema cuprinde 6 săli, cu un număr total de peste 1.052 locuri, iar valoarea investiţiei se ridică la 5 milioane de euro, fiind realizată de Cinema City România împreună cu NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial.

    Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial. Compania are 26 de multiplexuri cu un total de 237 de săli, în 19 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

    Recent, grupul Cineworld a preluat lanţul american Regal Cinemas, în urma unei achiziţii în valoare de 3,6 miliarde de dolari, creând, astfel, cel de-al doilea cel mai mare operator de cinematografe din lume, acoperind o piaţă de aproximativ 500 milioane de persoane şi fiind prezent în 10 ţări, cu peste 9,500 de săli de cinema în Europa, Israel şi SUA.

  • Între cinematografe, Netflix şi piraterie: la ce filme s-au uitat românii anul trecut

    România este considerată o piaţă în curs de dezvoltare, nicidecum una matură precum cele din Franţa sau Marea Britanie, dar nici ca şi cele vecine din Polonia sau Ungaria, care sunt considerate pieţe semimature, iar numărul de vizite la cinema dovedeşte asta (1,5 bilete per capita faţă de 0,7 bilete de om în România). Totuşi românii sunt amatori de filme şi mersul la cinema devine din ce în ce mai popular.

    2017 a fost un an de creştere pentru industria cinematografică europeană şi cea românească. Dovadă şi că deşi la nivelul Uniunii Europene numărul de bilete de cinema vândute a scăzut uşor (0,6%), membrilor UNIC (Uniunea Internaţională a Cinematografelor la nivel european – 34 de membri) au avut mai multe vizite în sălile de cinema: 1,3 miliarde, ceea ce înseamnă un plus de 2,1%.

    Industria cinematografică şi-a continuat evoluţia bună în regiunea Europei Centrale şi de Est. În Polonia a fost înregistrat un alt an record (+10,8% la box office şi +8,7% la numărul de vizite). |n Slovacia, numărul de vizite în cinema a crescut cu 1 milion, dar şi România s-a bucurat de un avans de 14% la box-office şi 11,3% la numărul de vizite. Per total, numărul de bilete per capita vândute în Europa rămâne la 1,6, la fel ca în 2016, iar francezii şi irlandezii rămân în continuare cei mai cinefili, cu 3,3 bilete per capita an de an.

    2017 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru industria cinematografică din Franţa, în ciuda faptului că numărul de vizite la cinema a scăzut cu 1,8%, datorită filmelor locale Raid Dingue şi Valérian and the City of a Thousand Planets, ambele filme aflându-se în top 5 filme din ţară, în funcţie de numărul de spectatori. De asemenea, Rusia a devenit pentru prima dată ţara cu cel mai mare număr de bilete vândute din cadrul UNIC, cu 200 de milioane de vizite la cinema. Pe plan local, anul trecut filmele au încasat la box-office 275,4 milioane de lei, un avans de 14% faţă de 2016. De asemenea, numărul vizitelor la cinema a crescut cu 11,3%, la 13 milioane sau 0,7 bilete per capita.

    Cum este de aşteptat, Hollywoodul domină industria cinematografică la nivel global (peste 60% cotă de piaţă), dar şi filmele europene devin mai atrăgătoare pentru spectatori. |n Turcia (56,7%), Franţa (37,4%) şi Finlanda (28%) au fost înregistrate cele mai mari cote de piaţă pentru filmele naţionale.

    În 2016, pe piaţa românească s-au lansat 228 de filme, dintre care puţin peste 50% au fost americane, 30% europene, 10,9% româneşti şi restul de 7,9% din alte ţări. Din păcate pentru industria cinematografică locală, cota filmelor naţionale în cinematografe este de doar 1,7%, potrivit Consiliului Naţional al Cinematografiei (CNC).

    Filmele Star Wars: The Last Jedi şi The Fate of the Furious au fost filmele care au înregistrat cele mai multe vizite în Europa. Star Wars a obţinut primul loc în şapte ţări membre ale UNIC, iar filmul de acţiune cu maşini a fost numărul unu în şase ţări. |n Finlanda, Germania, Lituania, Polonia, Slovacia şi Turcia filmul care a ocupat primul loc în topul numărului de vizite a fost unul naţional; în rest, producţiile de la Hollywood şi-au adjudecat locul fruntaş în atragerea spectatorilor.

    Cel mai vizionat film în cinematografele din România a fost The Fate of the Furious (cunoscut drept Fast and Furious 8), care a avut peste 366.000 de spectatori doar în weekendul de lansare. Filmul a fost distribuit de Ro Image 2000, una dintre cele mai vechi firme de distribuţie şi locul doi pe plan local în funcţie de cota de piaţă. Pe locul doi şi trei, în funcţie de numărul de spectatori, au fost Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, urmat de Star Wars: The Last Jedi, ambele distribuite de Forum Film România.

    În România există cinci distribuitori de film care reprezintă la nivel local, şi pe bază de exclusivitate, marile studiouri cinematografice de la Hollywood, care constituie şi cea mai mare parte din piaţă; însă există şi distribuitori specializaţi pe producţii naţionale, producţii europene sau sunt distribuitori specializaţi pe filme de festival. Această structură este cam aceeaşi oriunde în lume.

    Pe plan local, compania cu cea mai mare cifră de afaceri cu codul CAEN 5913 (activităţi de distribuţie a filmelor cinematografice, video şi a programelor de televiziune) este HBO România, cu venituri de peste 112 milioane de lei şi cu un profit net de peste 3,5 milioane de lei în 2016. Următoarea în top este Vertical Entertainment, cel mai mare distribuitor pentru piaţa de cinema. Compania a trecut printr-un proces de rebranding în 2017 (renunţând la denumirea de Freeman Entertainment în favoarea Vertical Entertainment), iar anul trecut  a fost liderul segmentului distribuţie de film de pe plan local, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei şi cu un profit net de aproape 2 milioane de lei. ”Din box-office-ul total de anul trecut, Vertical Entertainment a avut încasări în valoare de aproximativ 79 de milioane de lei, ceea ce după calculele noastre ne poziţionează ca liderul pieţei de distribuţie, pentru al doilea an consecutiv“, spune Raluca Moroianu, head of marketing and communication la Vertical Entertainment.

    În 2017, compania a lansat 44 de filme, iar cel mai vizionat a fost Justice League, cu peste 265.000 de spectatori, generând un box-office de peste 5,8 milioane de lei. Vertical Entertainement distribuie filmele studiourilor Warner Bros. Pictures, Lionsgate sau Amblin.

    Forum Film România a fost înfiinţat în 2010, când a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, devenind distribuitor exclusiv în România al tuturor filmelor acestei case de producţie. |n plus, Forum Film România distribuie producţiile Lucasfilm, alături de o parte importantă a filmelor Marvel (francize precum Avengers, Captain America sau Iron Man), dar şi ale unor studiouri precum MGM sau FilmNation.

    Distribuitorul de filme este parte a grupului Cineworld, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

    În 2017, Forum Film România a adus în cinematografe 13 titluri, dintre care trei sunt în top cinci al lansărilor anului trecut, conform cinemagia.ro. Cele mai vizionate trei producţii distribuite de Forum Film România au fost: Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, Star Wars: The Last Jedi şi Thor: Ragnarok. Forum Film România a avut o cifră de afaceri de 19,6 milioane de lei şi un profit net de doar 14.000 de lei în 2016, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

    Tot anul trecut, Ro Image 2000 a distribuit în cinematografele din România 42 de filme, printre care în exclusivitate filmele studiourilor Paramount şi Universal. Conform cinemagia.ro, Ro Image 2000 este al doilea distribuitor din ţară, după cota de piaţă (26,35%), potrivit datelor CNC pe 2016. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3,3 milioane de lei în 2017, ceea ce înseamnă un plus de de 22% faţă de 2016.

    Alţi doi mari distribuitori sunt Odeon Cineplex şi Intercomfilm Distribution, cu venituri de 14 milioane de lei, respectiv 1 milion de lei în 2016.

    Piaţa de film din România a crescut foarte mult datorită apariţiei mai multor centre comerciale în ţară care vin la pachet cu o sală de cinema. Operatorul de cinematografe Cinema City, parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe din Europa, şi-a început activitatea pe plan local în 2007, iar acum este cel mai mare operator din ţară. Compania domină piaţa şi operează 25 de multiplexuri din 18 oraşe, cu 231 de săli şi peste 41.000 de locuri. |n reţea, anul trecut au fost lansate 190 de filme.

    Cinema City a avut o cifră de afaceri de peste 233 de milioane de lei în 2016 şi un profit net de 36 de milioane de lei. Acesta e urmat, la mare distanţă, de Movieplex Cinema, cu încasări de 17 milioane de lei în 2016 şi un profit de 1,7 milioane de lei.
    ”Investiţiile Cinema City au contribuit la relansarea pieţei de cinema din România, care a trecut prin momente dificile, după închiderea multor cinematografe, majoritatea din reţeaua de stat, mai ales în oraşele mai mici“, spune Ioana Ionescu, marketing manager la Cinema City România. Ea precizează că numărul de bilete vândute în Cinema City este tot mai mare de la an la an; pieţa a crescut de peste patru ori în zece ani, de la 3 milioane de bilete în 2007 la peste 13 milioane de bilete în 2016. ”|n ultimii trei ani, investiţiile totale ale Cinema City, alături de dezvoltatorii centrelor comerciale, au atins un total de aproximativ 55 de milioane de euro“, adaugă Ioana Ionescu.

    Mirela Matei, publicity coordinator la Ro Image 2000, susţine că odată cu extinderea reţelelor de cinematografe a crescut şi numărul spectatorilor plătitori de bilete. ”Sunt multe primării care au preluat săli de la reţeaua România Film, le-au modernizat şi dotat cu aparatură digitală. Acestea sunt în oraşe unde nu vor fi malluri cu cinematograf niciodată, aşa că iniţiativa este extraordinară, şi dă rezultate foarte bune“, spune ea. Adaugă şi că în România s-au lansat şi distribuitori de filme independente şi din zona de artă şi festivaluri, ”deci s-a diversificat şi oferta de filme pe piaţă. Existând mai multe ecrane, este loc şi pentru circa 200 de premiere pe an“.

    Transilvania Film, companie de distribuţie de film independent, este un exemplu în acest sens, iar în 2016 a depăşit borna de venituri de 1 milion de lei. ”Frecvenţa cu care merg la film spectatorii a crescut semnificativ începând din 2007. Desigur, mai este loc de creştere pentru a ajunge la nivelul pieţelor mature din punct de vedere cinematografic, ţinând cont, evident, şi de potenţialul demografic şi economic al ţării noastre“, spune Andreea Zidaru, general manager la Forum Film România; ea menţionează şi că apetitul românilor este ridicat mai cu seamă pentru noi formate de cinema, precum IMAX, 4DX sau Dolby Atmos. ”Aceste tehnologii sunt perfecte pentru blockbustere şi filme de acţiune sau aventuri, care se regăsesc în topul preferinţelor românilor.“

    Piaţa de cinema din România trece prin schimbări, fenomen care se regăseşte şi pe plan internaţional, consideră Raluca Moroianu; ea îşi susţine ideea prin câteva exemple în acest sens: ”creşterea numărului de ecrane, apariţia de noi formate precum 4DX sau Dolby Atmos, precum şi creşterea numărului de lansări de tip premieră“.

    Cum se stabileşte preţul unui film şi cum poate securiza o companie de distribuţie drepturile de difuzare? ”Preţurile pe care le avansăm în securizarea drepturilor de distribuţie variază în funcţie de casa de producţie, bugetul filmului, actorii şi regizorul ataşaţi proiectului şi evident potenţialul filmului respectiv pe piaţa locală“, spune Raluca Moroianu, head of marketing and communication la Vertical Entertainment. Printre cele mai scumpe filme distribuite pe marile ecrane de această firmă se numără: Taken 3, The Divergent Series: Allegiant, Now You See Me 2.

    Care sunt provocările pentru companiile de distribuţie de film de pe plan local? ”E nevoie de multă pasiune, o cunoaştere profundă a profilului consumatorilor, identificarea grupurilor ţintă potrivite şi ajustarea campaniilor de marketing pentru fiecare film în parte, găsind unghiul relevant şi ţinând pasul, în acelaşi timp, cu tinerii şi cu preferinţele lor în ceea ce priveşte mijloacele media“, este de părere Andreea Zidaru, general manager al Forum Film România, precizând că este dificilă aducerea în sălile de cinema a spectatorilor mai în vârstă.

    Tehnologia a evoluat într-atât încât mersul la cinematograf nu este singura modalitate de a vedea un film. Acum poţi urmări un film pe televizor, pe laptop, tabletă şi chiar pe smartphone. Netflix a profitat de asta şi a lăsat în urmă modelul de business cu care s-a lansat, distribuirea de filme pe DVD, pentru streaming online. Acum, Netflix are 117 milioane de abonaţi din 190 de ţări, iar veniturile companiei au crescut de unsprezece ori din 2008 până în 2017, ajungând la 11,6 miliarde de dolari.
    Compania a investit foarte mult în conţinut orginal, atât filme cât şi seriale, şi a ”furat“ o parte din spectatorii care mergeau la cinema. ”Netflix a apărut ca urmare a tendinţei creşterii utilizării de dispozitive mobile, care permit consumul de film, mai degrabă individual, în alt mediu“, spune Andreea Zidaru. Ea este de părere că sala de cinema ”oferă încă o anume magie specială“ ce nu poate fi replicată acasă.

    ”Niciodată o astfel de vizionare nu se va compara cu experienţa completă şi unică a mersului la cinema. La fel cum un ecran mic de telefon sau de laptop nu se va compara cu ecranul uriaş de cinema şi cu impactul exercitat de acesta asupra percepţiilor şi emoţiilor trăite de spectator în sală“, consideră Ioana Ionescu, marketing manager la Cinema City România. Ea punctează că un cinematograf beneficiează de tehnologii avansate care fac experienţa de vizionare altfel. ”Pentru noi este esenţial ca publicul să nu aleagă doar ce film va urmări, ci şi cum vrea să-l vizioneze. Când mergi la cinema, te poţi gândi – Azi am chef de o experienţă intensă în 4DX? Sau vreau, mai degrabă, să mă bucur de ecranul de la IMAX, sau de o seară relaxantă la VIP?“

    Raluca Moroianu consideră că marile companii care oferă filme şi seriale în regim de streaming precum Netflix sau Amazon reprezintă o alternativă la cinema şi nu crede că pot înlocui experienţa dintr-o sală de cinematograf. ”Oferta noastră de conţinut este net superioară celei pe care publicul o poate găsi pe acest tip de platforme şi evident experienţa la cinema este una premium şi va rămâne aşa, în vreme ce aceste platforme vor veni ca o completare la celelalte tipuri de distribuţie, cum ar fi TV sau cablu“, spune ea.

    Mirela Matei este de părere că presiunea Netflix nu este simţită pe plan local şi că marea problemă pentru distribuitorii de film din România rămâne pirateria. Ţara noastră rămâne un pol pentru piraterie, având în vedere că 60% din programele utilizate de români sunt piratate, în timp ce media la nivel global este de 40%.

    Şi Raluca Moroianu recunoaşte că piaţa neagră este o dificultate cu care se confruntă pentru distribuţia de film din România. ”Cu toate ca mersul la cinema rămâne un obicei de consum prezent în activităţile românilor, rata de piratare a filmelor atinge în continuare cote alarmante.“ Raluca Moroianu conchide că o soluţie pentru combaterea acestui fenomen ar fi lansarea filmelor pe plan local cât mai aproape de data de lansare internaţională, dacă nu chiar simultan.