Tag: CFA ROMÂNIA

  • CFA România: 90% din analişti anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni şi un curs de 4,88 lei/euro, în paralel cu scăderea inflaţiei

    Moneda naţională s-ar putea deprecia în următoarele 12 luni, cursul urmând să ajungă la 4,8823 lei/euro, în timp ce inflaţia va coborî la 3,67%, potrivit estimărilor analiştilor CFA România.

    În cazul cursului, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8286 lei/euro. 

    “Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (ROBOR 3M) cât şi pentru cele lungi (obligaţiuni suverane cu scadenţa 5 ani denominate în lei), peste 62% şi respectiv 64% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii”, arată CFA România.

    De asemenea, indicatorul de încredere macroeconomică realizat de CFA România a crescut în luna decembrie cu 4,6 puncte faţă de luna noiembrie până la valoarea de 61,5 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a crescut cu 32,8 puncte. Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale indicatorului.

    Astfel, indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 7,6 puncte, până la valoarea de 76,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 30,0 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,1 puncte până la valoarea de 54,1 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 34,2 puncte).

    Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România reprezintă un instrument prin intermediul căruia se doreşte cuantificarea anticipaţiilor analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

  • CFA România: Indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut în iunie, de la maximul istoric din mai

    Astfel, indicatorul condiţiilor curente a urcat cu 2,8 puncte faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, la 67,5 puncte.

    “Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 10,7 puncte, la valoarea de 72,6. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat un curs anticipat de 4,45 lei/euro pentru ambele orizonturi (6 luni şi 12 luni, n.r.); valori similare cu cele înregistrate în exerciţiul anterior. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2016/iunie 2015) a înregistrat o valoare mediană de 1,38%”, se arată într-un comunicat al CFA România.

    Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipatiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

    Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

    Indicatorul de încredere macroeconomică poate avea valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a şase întrebări cu privire la condiţiile curente, referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

    Sondajul evaluează totodată anticipaţiile pentru un an pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

    Potrivit sondajului, 55,2% dintre analiştii financiari se aşteaptă la creşteri ale veniturilor personale în economie în următoarele 12 luni, în timp ce doar 3,4% anticipează scăderea acestora. Restul, de 41,4% dintre respondenţi consideră că veniturile vor stagna în acest interval.

    Analiştii financiari au aşteptări bune şi pentru piaţa de capital, peste 62% dintre aceştia estimând o evoluţie pozitivă a indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti în următoarele 12 luni. Numai 10,3% dintre respondenţi se aşteaptă la scădere.

    CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, reprezentând una dintre cele 144 de societăţi membre ale CFA Institute.

    În prezent, CFA România are peste 160 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de CFA sau candidaţi pentru unul dintre cele trei nivele ale examinării pentru obţinerea acestui titlu.