BusinessMagazin

Tag: calculator

  • Povestea uneia dintre cele mai DISTRUGĂTOARE AREME cibernetice din istoria modernă

    Una dintre aceste grupări poartă numele de Sandworm şi este responsabilă pentru NotPetya, una dintre cele mai distrugătoare arme cibernetice din istoria modernă.
     
    Henrik Jensen, un administrator IT de la firma Maersk  unul dintre cei mai mari operatori maritimi din lume, cu 76 de porturi şi peste 800 de nave  pregătea un update software pentru cei 80.000 de angajaţi ai companiei când calculatorul său s-a resetat, aparent din senin. Jensen a întors capul, curios dacă şi alţi colegi se confruntă cu aceeaşi problemă, şi a văzut că toate ecranele afişează acelaşi mesaj. Jensen şi colegii săi aveau să descopere, în doar câteva momente, că staţiile lor de lucru erau blocate în mod ireversibil, după cum relatează un articol al publicaţiei americane Wired.

    Dimensiunea crizei devenea evidentă în toate departamentele Maersk; în mai puţin de treizeci de minute, angajaţii împânziseră holurile, alergând dintr-o cameră în alta şi avertizându-şi colegii să se deconecteze de la reţeaua principală înainte ca unităţile să fie afectate. În acelaşi timp, zeci de tehnicieni dădeau buzna în săli de conferinţe şi deconectau toate laptopurile.

    Deconectarea întregii reţele globale a Maersk a durat ceva mai mult de două ore. La finalul procesului, toţi angajaţii primiseră ordin să închidă calculatorul sau laptopul şi să îl lase pe birou.

    În jurul orei 15, un director al companiei a intrat în biroul în care se aflau Jensen şi colegii săi şi le-a spus să se ducă acasă. Reţeaua era atât de puternic afectată, încât nici cei de la departamentul IT nu puteau face nimic.

    Rădăcinile unui atac devastator

    În cartierul Podil din Kiev, pe o stradă din apropierea unei autostrăzi, îşi desfăşura activitatea o mică afacere de familie. Compania de software Linkos Group realiza actualizări pentru un program de contabilitate extrem de popular în rândul cetăţenilor. Serverele deţinute de companie, prin care se lansau respectivele actualizări, au fost punctul de plecare a celui mai devastator atac cibernetic din istorie.

    Codul dezvoltat de cei de la Sandworm a avut ca scop principal răspândirea rapidă. „Până în prezent, NotPetya rămâne malware-ul (codul maliţios – n.red.) cu cea mai rapidă viteză de propagare“, le-a explicat celor de la Wired Craig Williams, director în cadrul Cisco, una dintre primele companii care au analizat NotPetya. „În secunda în care ai realizat ce se întâmplă, datele tale sunt deja pierdute.“

    NotPetya este un tip de virus care cere o anumită sumă de bani, ameninţând că în caz contrar va şterge anumite informaţii sau documente aflate pe serverele companiilor vizate.

    Creatorii NotPetya s-au folosit de două erori descoperite anterior: în primul rând, ei au utilizat EternalBlue, un program realizat de Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite (NSA) şi care ajunsese în mâinile publicului în urma unei breşe. EternalBlue exploata vulnerabilităţile dintr-un protocol Windows, permiţând hackerilor să facă orice cu datele dintr-un calculator după instalarea unui anumit program. În al doilea rând, cei de la Sandworm au folosit Mimikatz, un soft creat cu scopul de a scoate în evidenţă mai multe probleme ale sistemelor de operare.

    Microsoft lansase o actualizare de Windows înainte de atac, care bloca accesul prin EternalBlue, dar combinarea celor două softuri le-a permis hackerilor să dezvolte un malware aproape imposibil de oprit.
    NotPetya îşi luase numele de la un alt program maliţios, Petya, care funcţiona pe acelaşi sistem. Cei de la Sandworm nu aveau însă intenţia de a da înapoi accesul: orice încercare de a plăti pentru răscumpărarea datelor era inutilă.

    Lansarea NotPetya a fost un act clar de terorism cibernetic, unul cu efecte mult mai grave decât anticipaseră, probabil, creatorii săi. În câteva ore de la apariţia sa, codul s-a răspândit în toată Ucraina şi în mii de alte calculatoare din lumea întreagă. A blocat activitatea a sute de multinaţionale precum Maersk, TNT Express, gigantul farmaceutic Merck sau compania franceză de construcţii Saint-Gobain. Malware-ul a ajuns chiar şi înapoi în Rusia, afectând compania petrolieră de stat Rosneft. Fiecare incident a generat costuri de milioane de dolari.

    Pagubele totale s-au ridicat la peste 10 miliarde de dolari, potrivit unui calcul al Casei Albe confirmat de reprezentanţi ai Departamentului de Securitate Internă.

    Pentru a înţelege amploarea atacului cu NotPetya, este utilă o comparaţie cu WannaCry. Sute de mii de terminale din companii şi instituţii publice din întreaga lume au fost lovite în luna mai 2017 de ameninţarea WannaCry, care folosea o vulnerabilitate prezentă în majoritatea versiunilor sistemului de operare Windows. Atacatorii au exploatat aceeaşi vulnerabilitate (EternalBlue) care ar fi fost folosită în scopuri de spionaj de către agenţii guvernamentale pentru a livra victimelor diverse ameninţări informatice. Incidentul a fost mult mai puternic mediatizat, deşi pagubele totale au fost de aproximativ 4-5 miliarde de dolari.

    „Deşi nu vorbim de pierderi de vieţi, NotPetya a fost echivalentul folosirii unei bombe nucleare pentru a obţine o mică victorie tactică“, a spus Tom Bossert, expert în securitate cibernetică şi care ocupa, la momentul atacului, funcţia de consilier al preşedintelui american Donald Trump.
    Ucraina a fost aproape complet paralizată de atac: NotPetya a lovit patru spitale, şase furnizori de energie electrică, două aeroporturi, 22 de bănci, ATM-uri, sisteme de plată cu cardul şi majoritatea agenţiilor guvernamentale. „Sistemul de stat era mort“, a descris incidentul Volodimir Omelyan, ministrul ucrainean pentru infrastructură.

    Potrivit unor oficiali din Ucraina, 10% din toate calculatoarele din ţară au fost afectate de NotPetya.Ca urmare a incidentului, oficiali din SUA şi Marea Britanie au anunţat că vor emite o alertă în legătură cu aceste atacuri cibernetice, considerându-le parte a unei campanii de spionaj care în viitor ar putea fi folosită pentru operaţiuni ofensive. „Atunci când observăm astfel de activităţi cibernetice nocive, indiferent că vin din partea Kremlinului ori a altor entităţi statale negative, le respingem“, a declarat Rob Joyce, coordonatorul pentru securitate cibernetică al preşedinţiei SUA. Guvernele celor două ţări le-au cerut victimelor atacurilor să semnaleze orice activitate dăunătoare, pentru a se înţelege mai bine impactul campaniei cibernetice.

    Încă „nu avem o perspectivă completă asupra scopului atacurilor cibernetice“, a explicat Jeanette Manfra, un oficial din cadrul Departamentului pentru Securitatea Internă. „Ar putea fi poziţionate softuri pentru a fi folosite în perioade tensionate“, a atras atenţia şi Ciaran Martin, directorul Centrului Naţional pentru Securitate Cubernetică al Marii Britanii, explicând că au fost vizate „milioane de computere“. Acesta a mai explicat că autorităţile monitorizează de un an aceste activităţi, subliniind că este vorba de o campanie amplă, care poate afecta „sisteme precum cele ale marilor companii ori birouri private“. Experţii în antivirus sunt de părere că cel puţin 2.000 de atacuri au fost lansate împotriva reţelelor guvernului ucrainean şi companiilor din Ucraina.

    Theresa May l-a acuzat chiar pe preşedintele rus Vladimir Putin, la finalul anului trecut, că ar încerca să provoace un conflict între statele din Occident prin ingerinţele în alegerile electorale, prin diseminarea de informaţii false şi prin războiul cibernetic.
    Ruşii au negat însă că ar avea vreo responsabilitate pentru atacul NotPetya, argumentând că inclusiv instituţii din Rusia au fost afectate. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia neagă categoric acuzaţiile oficialilor britanici privind responsabilitatea armatei ruse în atacul cibernetic. În cadrul unei conferinţe telefonice cu reporterii, Peskov a afirmat că acuzaţiile sunt nefondate şi fac parte dintr-o campanie „rusofobă“ condusă în unele state occidentale. „Condamnăm astfel de acuzaţii, le considerăm nefondate, ele fiind parte din campania bazată pe ura faţă de Rusia“, a mai spus el.

    La o săptămână după primul incident, poliţia din Ucraina a ajuns la Linkos Group; autorităţile găsiseră ceea ce căutau, şi anume serverele care au servit drept „pacient zero“ în atacul orchestrat de Sandworm.

    A trecut mai bine de un an de la incidentul NotPetya, dar experţii în securitate cibernetică nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte codul maliţios şi adevăratele intenţii ale hackerilor. Firma de securitate ISSP, din Kiev, a înaintat teoria conform căreia NotPetya nu a fost lansat cu scopul de a distruge date, ci cu acela de a şterge urme. Hackerii ar fi avut acces la informaţii din mii de calculatoare câteva luni bune, iar lansarea malware-ului a reprezentat ocazia perfectă de a şterge orice dovadă în acest sens.

    Toţi cei care au studiat NotPetya sunt însă de acord cu un lucru: astfel de incidente ar putea avea loc din nou, şi la o scară mai mare. Corporaţiile globale au devenit interconectate, iar schimbul de informaţii este aproape imposibil de protejat.

  • Cum a ajuns Smiley să facă bani: “Mi-am luat, în rate,…

    “A fost o joacă, totul a fost o joacă la început… m-a pasionat foarte tare compozitia, a fost greu până mi-am luat primul calculator în rate… asa au aflat şi baietii de la Simplu despre mine şi la 18 ani m-am trezit cu oferta asta. De atunci totul e public.  Mie asta mi-a placut întotdeauna, asta îmi place… dar îmi place foarte tare sa cânt si pe scena… o sa fac asta cât o să fiu sanatos si să am inspiratie”, a povestit Smiley.

    “Aveam 14/15 ani nu mai ştiu ce am făcut cu ei (n.r. primii bani câştigaţi). Dar a fost o bucurie mare, e mare lucru sa simti că ai castigat ceva pentru munca pe care ai depus-o. Nimeni nu şi-a imaginat ca voi face treaba asta când am inceput, nici măcar eu deşi visam la asta. Sunt prieteni care au avut încredere in mine, alţii care nu au avut dar îi înteleg pe toţi”, a mai spus artistul.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Căutând prin lumea digitală

    Urmărind Searching, ai sentimentul că tragi cu ochiul la cineva care lucrează pe calculator. Nu e prima oară când un regizor „se joacă“ cu acest concept: Unfriended sau Open Windows au fost proiecte similare. Cu toate acestea, Searching reuşeşte să inducă o stare de nelinişte spectatorului, iar asta e de apreciat.
    Aflat la debutul său în calitate de regizor, Aneesh Chaganty – care semnează şi scenariul – dezvoltă întreaga poveste pe realitatea lumii digitale în care trăim şi care ne influenţează, într-o mare măsură, viaţa de zi cu zi. El nu judecă dependenţa noastră, ci o prezintă aşa cum e.
    Nu e un film în care să ne întâlnim cu personaje negative în forma unor hackeri sau hărţuitori, ci doar cu pericolele care există la tot pasul în lumea digitală. Evident, lucruri precum lipsa intimităţii sau expunerea în social media sunt elemente centrale, dar regizorul arată şi părţile bune ale digitalizării; aducerea acestora la un loc este ceea ce transformă producţia într-una reuşită.
    Searching prezintă povestea lui David (John Cho), tatăl unei fete de 16 ani care a dispărut. Primele scene explică relaţia dintre cei doi, iar modul inedit în care acestea sunt realizate ilustrează perfect intenţiile regizorului. În loc să vadă fotografii vechi sau filmări alb-negru, spectatorul ia parte la intrarea fetiţei în lumea digitală: primul cont de utilizator pe calculator, primul cont pe reţelele sociale, primul apel FaceTime către tatăl ei – o viaţă povestită prin intermediul tehnologiei.
    Într-o bună zi, fetiţa nu mai vine acasă, iar poliţiştii ajung la concluzia că ea a fugit. David nu e însă convins de raportul lor, aşa că decide să investigheze chiar el ce s-a întâmplat cu fiica sa. De aici, lucrurile încep să semene extrem de mult cu realitatea în care trăim: unde căutăm atunci când vrem să aflăm ceva, orice, despre o anumită persoană?
    Fără a da mai multe detalii, o să menţionez doar că filmul exprimă extrem de coerent modul în care tehnologia a schimbat obiceiuri simple, aşa cum ar fi discuţiile cu prietenii sau păstrarea unei fotografii într-un album.
    Prezentat în premieră la Festivalul de Film Sundance, în luna ianuarie, Searching a fost lansat pe marile ecrane la sfârşitul lunii august. Fără a avea pretenţii în ceea ce priveşte încasările, filmul a fost extrem de bine primit de critici şi va ajunge şi în cinematografele de la noi în această toamnă.
    Închei prin a spune că Searching e un film care merită lăudat, atât pentru unghiul de abordare a poveştii, cât şi pentru prezentarea onestă a lumii digitale în care ne petrecem o mare parte a timpului.

    Nota: 8/10

  • Tânărul de 22 ani care a descoperit una dintre cele mai mari erori din industria calculatoarelor

    Tânărul de origine germană Jann Horn (22 de ani) a devenit faimos după ce s-a dezvăluit faptul că a descoperit una dintre cele mai mari erori ale unui cip de calculator, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.

    Eroarea ar fi existat de mai bine de două decenii, interval de timp în care nu a fost observată. Tânărul a reuşit să o descopere după ani de cercetare. Mai uimitor de atât este faptul că a dat peste aceasta accidental, în timp ce citea manuale de mii de pagini despre procesoare pentru un proiect complet diferit.

    Cercetarea lui l-a condus spre un proces cunoscut drept ”execuţie speculativă”, prin care un cip încearcă să ghicească ce i s-ar putea solicita să facă şi începe să facă task-ul respectiv înainte de a primi solicitarea, cu scopul măririi vitezei. Pentru a face acest lucru, începe să acumuleze informaţii din mai multe locuri ale computerului şi să stocheze aceste informaţii în memorie.

    Horn a descoperit că, chiar dacă cipul a greşit în  a ghici sarcina ce îi va fi alocată, informaţiile primite de acesta vor fi oricum stocate şi ar putea fi furate de un hacker. Horn lucrează pentru proiectul Google Project Zero din Zurich şi a informat Intel, cel mai mare producător de cipuri de calculator, despre descoperirea sa.

    Tânărul împreună cu alţi câţiva specialiaşti din domeniu şi-au unit  apoi eforturile pentru a rezolva această problemă şi până în ianuarie au oferit şi o soluţie. Intel a anunţat descoperirea şi i-a atribuit lui Horn meritele pentru aceasta. ”Nu este o one-hit wonder. Asta face el”, l-a descris pe Horn pentru Bloomberg Mario Heiderich, fondatorul companiei berlineze de securitate cibernetică Cure53.

  • Angajatul-cameleon: se adaptează permanent la schimbare şi primeşte noi atribuţii o dată la câteva luni

    ompaniile din regiunea Europei Centrale şi de Est trebuie să găsească metode prin care să creeze un mediu de lucru plăcut pentru angajaţi şi propice dezvoltării aşa-numitului „talent digital”, care este vital pentru creşterea digitalizării şi a eficientizării businessurilor din regiune, spune Angelo Lo Vecchio, head of eastern Europe, Middle East & North Africa în cadrul The Adecco Group, companie de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar.
    „Companiile din regiunea Europei Centrale şi de Est trebuie să devină mai deschise şi mai puţin rigide pentru a putea concura cu pieţele internaţionale în ceea ce priveşte reţinerea celor mai buni oameni şi a talentelor”, a spus Lo Vecchio.

    Potrivit datelor Adecco, în topul celor mai importante competenţe tehnice care vor fi cerute de la angajaţi în următorii cinci ani se află managementul strategiilor IT, ingineria mecanică, operarea de motostivuitoare, marketingul şi publicitatea, ingineria aviatică, optimizarea motoarelor de căutare şi analiza de date / financiară.

    Pe lângă acestea, angajatorii se vor uita din ce în ce mai mult spre candidaţi cu abilităţi soft, iar cele mai căutate astfel de competenţe vor fi reprezentate de creativitate, leadership şi gestionare a situaţiilor de criză, adaptabilitate, flexibilitate, spirit antreprenorial şi abilitatea de a învăţa rapid.

    Deşi poate pretenţiile angajatorilor de la profilul angajatului „ideal” al viitorului pot părea prea mari în contextul actual al pieţei muncii, caracterizat de un deficit acut de talente, specialiştii avertizează că este datoria companiilor să îşi instruiască în mod constant angajaţii.

    „Deşi candidaţii sunt angajaţi cu un anumit set de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi, dacă rolul şi responsabilităţile corespunzătoare unei poziţii se modifică – aşa cum se întâmplă în mod curent – angajatorul are «responsabilitatea socială» de a investi în propriul capital uman”. În opinia lui Angelo Lo Vecchio, companiile care înţeleg adevărata valoare a dezvoltării profesionale, a culturii, a inovării şi a creativităţii pot să recunoască şi importanţa educaţiei şi formării permanente a propriilor angajaţi: „Companiile de acest gen sunt cele care vor fi mai bine poziţionate şi pregătite pentru a se adapta la cerinţele pieţei muncii, care se află într-o continuă schimbare”.

    De regulă, o piaţă emergentă, în care businessurile cresc, trebuie să se orienteze către dezvoltarea infrastructurii, iar atenţia guvernelor şi a companiilor este îndreptată spre dezvoltarea acesteia. Prin urmare, unul dintre joburile care se vor afla la mare căutare în viitor este acela de inginer. De asemenea, firmele vor căuta specialişti în zona reglementărilor financiare, capabili să analizeze schimbările legislative cu impact în viaţa companiilor.

    „Un alt lucru important este dat de faptul că abilităţile soft lipsesc sau nu sunt suficiente, tocmai de aceea acestea trebuie dezvoltate. În caz contar, lipsa abilităţilor de leadership va conduce la o continuare a «importului» de manageri din alte regiuni în companiile din Europa Centrală şi de Est.”

    De altfel, a mai spus el, una dintre strategiile principale utilizate de angajatorii din Europa Centrală şi de Est pentru a combate deficitul de talente – dar şi pentru a instrui talentele din propria ţară – a constat în angajarea pe plan local a managerilor din ţări mai dezvoltate. Acest sistem este unul bun pentru că se creează astfel o reţea de viitori lideri locali, gata pregătiţi şi experimentaţi, care vor prelua frâiele organizaţiei la finalizarea mandatelor managerilor expaţi. Totuşi, formarea  profesională internă a talentelor – cu scopul de a dezvolta competenţe actuale sau noi – este o strategie pe care angajatorii din regiune ar trebui să se concentreze mai mult, deoarece „deficitul actual de specialişti poate fi diminuat prin formarea profesională specifică şi relevantă”.

    În ceea ce priveşte modalităţile prin care guvernele ar putea să sprijine angajatorii pentru a reduce tensiunile de pe piaţa muncii din regiune (generate de şomajul scăzut şi migraţia externă), Lo Vecchio menţionează un set de recomandări dintr-un raport al Adecco, printre care se află: transformarea problemelor de ocupare a forţei de muncă într-o prioritate a agendei politice, colectarea de date solide privind piaţa muncii, cartografiind nevoile şi competenţe sau promovarea politicilor de educaţie care corelează educaţia cu piaţa muncii, cu un accent puternic pe soluţii de formare profesională bazate pe muncă.

    De asemenea, o altă măsură ar putea fi încurajarea parteneriatelor public-privat care promovează dezvoltarea oportunităţilor de formare la locul de muncă (cum sunt stagiile de ucenicie) şi impulsionarea deschiderii pieţei muncii în vederea atragerii celor mai competenţi angajaţi şi favorizarea unei culturi bazate pe diversitate.

    „Organizaţiile se află într-un context global marcat tot mai mult de schimbări rapide, instabilitate geopolitică şi volatilitate economică, care transformă fundamental modul în care trăim şi muncim. Diversitatea, incluziunea şi mobilitatea globală pot impulsiona atragerea, reţinerea şi dezvoltarea talentului.” 

    Topul celor mai importante competenţe tehnice cerute de angajatori în regiunea Europei Centrale şi de Est

    Managementul
    strategiilor IT
    Inginerie mecanică
    Operare motostivuitor
    Marketing şi publicitate
    Inginerie aviatică
    Optimizare motoare de căutare (SEO)
    Securitate cibernetică
    Analiză de date
    Analiză financiară

    Topul celor mai importante competenţe non-tehnice cerute de angajatori în regiunea Europei Centrale şi de Est

    Creativitate
    Leadership şi gestionarea situaţiilor de criză
    Tenacitate şi adaptabilitate
    Flexibilitate şi rezolvarea problemelor
    Înţelegere interculturală
    Antreprenorial
    Cunoştinţe despre date
    Agilitate şi învăţare rapidă

    Sursa: Adecco Group

  • Jocul ca afacere. Cum să faci bani în România cu unul dintre cele mai populare jocuri pe PC din istorie

    M-am jucat Counter-Strike în copilărie, iar în urmă cu câţiva ani am participat la un joc de airsoft în aer liber”, descrie Vlad Zamfir motivele pentru care s-a orientat spre un business care îmbină deopotrivă unul dintre jocurile de PC din copilăria millennialilor de azi, precum şi unul cât se poate de fizic, airsoftul.

    Devenit popular în toată lumea, acesta este un joc sportiv în care jucătorii simulează un conflict sau efectuează anumite misiuni cu ajutorul unor replici ale armelor reale. Este similar cu paintballul, iar diferenţa dintre cele două constă în materialul „muniţiei”: dacă în primul caz este vorba despre bile cu vopsea, în cazul airsoftului este vorba despre bile din material plastic. În timp ce la nivel internaţional se organizează chiar şi campionate de airsoft – Vlad Zamfir oferă exemplul Rusiei, care a organizat chiar şi un campionat între ţări, cu peste 1.000 de jucători – piaţa locală nu este una în plină dezvoltare, în special pe nişa magazinelor care comercializează echipamente de airsoft. În ceea ce priveşte arenele, Zamfir crede că mai există două astfel de spaţii în Bucureşti.

    Antreprenorul, în vârstă de 24 de ani, a construit, în urmă cu doi ani, FySnow Arena, o arenă de airsoft a cărei particularitate constă în faptul că reproduce o hartă din jocul virtual Counter-Strike, unul dintre primele jocuri de strategie pe calculator, care solicita jucătorilor să se joace pe grupuri. „Pentru mulţi jucători airsoftul reprezintă mai mult decât un hobby: este o dorinţă de aventură manifestată într-un joc ce nu cunoaşte limite în materie de arme airsoft şi scenarii cu tentă militară. Un astfel de joc ar aduce mişcare, adrenalină şi relaxare”, descrie el modul în care clienţii săi se raportează la acest joc.

    Preţul pentru o astfel de distracţie se situează în jurul a 50 de lei pe oră; potrivit lui Vlad Zamfir însă, investiţiile unui pasionat de astfel de sport pot urca semnificativ. În prezent, circa 100 de persoane vizitează arena săptămânal; au existat însă perioade în care s-a ajuns la acest număr într-o singură zi. Totodată, în unele scenarii de joc, sunt implicate chiar şi 200-300 de persoane.

    Anul trecut, cifra de afaceri a Airsoft (firma care operează FySnow Arena), a ajuns la peste 180.000 de lei, iar profitul net, la 97.000 de lei. Pentru anul în curs Zamfir previzionează un profit net de 50.000 de euro.

    Cum a ajuns tânărul de 24 de ani să construiască o astfel de afacere?

    El a povestit, în cadrul emisiunii Smart Business, că încă din copilărie, de fiecare dată când încerca ceva nou, se gândea la potenţialul transformării lucrului descoperit într-un business.

    „Căutam mereu să vând ceva, iar prima investiţie a fost în patru cutii de cretă cumpărate de la librărie, cu ajutorul cărora am marcat un teren de tenis în spatele blocului. Am răspândit apoi afişe pentru a-i direcţiona spre acel loc”, descrie el prima experienţă prin care a luat contact cu antreprenoriatul.

    Preocupat şi de airsoft, s-a gândit initial să îşi deschidă şi el un magazin de echipamente, dar în urma unui vis pe care l-a avut – la propriu – a hotărât să construiască arena inspirată de jocul adolescenţei sale. 

    Primul pas făcut a fost să găsească un loc potrivit pentru dezvoltarea proiectului – l-a găsit în Glina, lângă Bucureşti, pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi.

    A investit 50.000 de euro în dezvoltarea acesteia – „Fondurile nu au fost în niciun caz europene sau prin proiecte ale statului”, spune el. Precizează că a observat, din experienţele sale de până acum, cum acestea ajung să te îngrădească la un moment dat: „Este o formă de ajutor care ulterior poate să îţi aducă cheltuieli mai mari decât te-ai fi aşteptat”.

    Banii au venit însă din prima sa afacere, Smartech Security Solution (spioneaza.ro), o societate care se ocupă de comercializarea de echipamente de tehnică operativă sau, mai pe înţelesul tuturor, de spionaj. A intrat în acest domeniu încă de la 16 ani, când a început să se documenteze şi să promoveze anumite echipamente existente la vremea aceea, iniţial echipamente simple – brelocuri şi brichete cu cameră. A ţinut apoi pasul cu lansările; iar dacă anul trecut, valoarea veniturilor generate de aceasta ajungea la peste jumătate de milion de lei, anul acesta spune că se îndreaptă spre pragul de 1 milion de euro.

    Vlad Zamfir spune că oricine poate cumpăra astfel de echipamente; însă folosirea acestora este permisă cât timp persoanele monitorizate sunt înştiinţate.

    Clienţii lor sunt atât persoane juridice, cât şi fizice, dar a observat că în cel de al doilea caz predomină clienţii femei.

    Preţurile acestor produse pornesc de la 200 de lei – pentru microfoane sau camere – şi pot depăşi 5.000 de lei pentru echipamentele profesionale.

    În ceea ce priveşte planurile sale în continuare, spune că acestea vizează exporturile în Europa. „Dacă ne gândim la italieni, probabil că sunt mult mai geloşi decât românii”, spune el, mai în glumă, mai în serios.

    În ceea ce priveşte airsoftul, vrea să construiască noi scenarii de joc şi noi săli; nu exclude extinderea în afara Bucureştiului şi înfiinţarea unei şcoli de airsoft.

    Iar când vine vorba de sfaturile pe care le-ar da tinerilor de vârsta lui care vor să înceapă o afacere, spune că acestea constau în transformarea greşelilor în experienţe utile şi să nu ezite când au o idee: „Primul pas este să încerci, apoi poţi să reuşeşti sau nu, dar chiar dacă a fost un eşec, tot te-ai ales cu ceva”.

    Smart Business
    este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

  • Acum la Smart Business: ​​Cum a ajuns un antreprenor de 27 de ani să facă un business inspirat dintr-un joc pe calculator?

  • Smart Business: ​Cum a ajuns un antreprenor de 27 de ani să facă un business inspirat dintr-un joc pe calculator? – VIDEO

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • Un oficial din Bacău ia spor lunar 2.200 de lei, pentru că se simte ”vătămat” de calculator

    Conform Ziarul de Bacău, sporul este acordat pentru că Savin lucrează la calculator şi se adaugă salariului brut de peste 14.000 de lei şi tichetelor de vacanţă de 1450 de lei.

    Ziarul de Bacău mai relatează că de sporul de vătămare beneficiază toţi angajaţii din administraţia publică locală, acesta fiind cuprins între 600 şi 1400 de lei, în funcţie de salariu.

    Dan Stoica, purtător de cuvânt al CJAS, susţine că acest spor a fost dat mai mult pentru a compensa scăderea salariilor.

    „Aceste sporuri sunt trecute în Legea salarizării. Documentaţia pentru acordarea sporului de condiţii vătămătoare se întocmeşte de către un expert în medicina muncii şi se aprobă ulterior de alte instituţii. Toţi angajaţii caselor beneficiază de 15 la sută spor direct şi 15 la sută spor pentru activitatea la calculator. Şi nu suntem singurii angajaţi care avem aceste sporuri. Toţi cei care lucrează, de exemplu, la calculator au acest spor. Sporurile au venit să rectifice pierderile salariale, pentru că noi am pierdut la salarii cu legea salarizării”, a declarat Stoica.

    Sporul se acordă după ce anual o comisie de la Direcţia de Sănătate Publică vine să verifice fiecare birou pentru a vedea dacă există calculatoare, xerox-uri, imprimante sau altă aparatură care emite radiaţii.

  • Povestea omului care a fondat una dintre cele mai mari companii din domeniul electrocasnicelor

    Tokuji Hayakawa s-a născut pe 3 noiembrie 1893 în Tokio, Japonia. La naşterea sa, părinţii biologici l-au dat spre adopţie familiei Ideno, decizie despre care el a aflat abia la maturitate.

    Din cauza dificultăţilor financiare prin care trecea familia sa adoptivă, Tokuji a abandonat şcoala după doi ani şi s-a angajat la un producător de ornamente.

    În scurt timp, şi-a îmbunătăţit abilităţile în lucrul cu metalele şi a dobândit numeroase cunoştinţe despre piaţa de profil. Când patronul său, Yoshimatsu Sakata, a eşuat în businessul pe care îl conducea, Tokuji a decis să îi rămână alături.

    A mers atât de departe încât ajunsese să vândă noaptea creioanele stricate produse de acesta la o tarabă, experienţă care a născut în Tokuji o nouă pasiune, vânzările. A reuşit astfel să înveţe trucurile pieţei, care aveau să îi fie de folos în cariera sa de antreprenor.

    După ce şi-a terminat ucenicia în magazinul lui Sakata şi a mai lucrat o perioadă ca artizan, Tokuji a decis că este timpul să îşi deschidă propriul business.

    Inspirat de un incident dintr-un film, în care unuia dintre actori i se desfăcuse cureaua în timpul unei scene, Tokuji a inventat un nou tip de curea cu închizătoare reglabilă, care nu necesita găuri de prindere. Produsul a avut un succes imens şi antreprenorul a reuşit să vândă peste 4.700 de bucăţi.

    Încurajat de această reuşită, Tokuji a decis să îşi deschidă primul magazin şi a continuat seria invenţiilor cu un robinet reglabil.

    Adevăratul succes al noii sale afaceri avea să vină ulterior, după un incident care a schimbat cu totul perspectiva de business a antreprenorului, şi anume reîntâlnirea cu familia sa naturală. După ce şi-a redobândit adevăratul nume de familie, Hayakawa, antreprenorul a început să lucreze alături de fratele său în producţia părţilor componente ale creioanelor mecanice. În septembrie 1912, Hayakawa şi-a deschis în Tokio propriul magazin, care avea să se transforme, de-a lungul anilor, într-o adevărată corporaţie.

    În 1915, antreprenorul s-a gândit să producă un instrument de scris de calitate superioară, aşa că a creat creionul mecanic Hayakawa, care a fost îmbunătăţit pentru a scrie din ce în ce mai subţire. În cele din urmă, a decis să denumească afacerea înfiinţată cu trei ani în urmă Sharp (ascuţit), inspirat de calitatea acestui creion.

    Produsul a devenit popular nu doar în rândul japonezilor, ci şi în Europa, unde primul război mondial cauzase o penurie de instrumente de scris, cererea fiind, aşadar, din ce în ce mai mare. Creionul patentat de Hayakawa a obţinut brevete atât în Japonia, cât şi în Statele Unite.
    Ulterior, Hayakawa şi-a extins afacerea cu producţia de electronice, printre care se numără primul calculator cu tranzistori (1964), primul calculator cu ecran LCD (1973) şi primul telefon mobil cu cameră foto (2000).

    În 1937, Hayakawa a fondat Şcoala Comercială pentru Tineri. La baza acestui proiect au stat dificultăţile pe care le întâmpinase în copilărie, când nu avusese posibilitatea de a-şi continua studiile, şi dorinţa de a oferi angajaţilor săi şansa să urmeze studii superioare. Încă din primul an, şcoala întemeiată de inventator a avut peste 100 de studenţi.

    Hayakawa a murit pe 24 iunie 1980, la vârsta de 86 de ani. 

    În prezent, compania înregistrează venituri anuale de 2.000 de miliarde de yeni japonezi (circa 15 miliarde de euro) şi are peste 41.000 de angajaţi. În 2007, Sharp a cumpărat majoritatea acţiunilor companiei Pioneer.