Enric Bernat Fontlladosa s-a născut pe 20 octombrie 1923 în Spania, în familia unor cofetari. Meseria părinţilor era o veche tradiţie de familie, bunicul său fiind primul cofetar care a produs bomboane în Spania, la mijlocul secolului XIX. Încă din copilărie, Bernat a început să lucreze în cofetăria părinţilor săi, iar la începutul anilor ’50 a plecat în nordul Spaniei pentru a prelua o veche fabrică în care se producea gem de mere.
Ulterior, a urmat cursuri de comerţ şi, după ce a terminat serviciul militar, în 1950, şi-a deschis prima cofetărie, Productos Bernat. După un an, Bernat s-a căsătorit cu logodnica sa, Nuria Serra, fiica unor cofetari din Barcelona, cu care a avut cinci copii.
În 1956, antreprenorul s-a gândit să producă un tip de bomboane pe care copiii, principalul public, să le poată consuma fără să se murdărească sau să li se topească în mâini. Astfel, în 1958, Bernat a produs prima bomboană pe băţ, pe care a numit-o iniţial Gol, nume pe care l-a schimbat în Chups doi ani mai târziu.
În 1959, el a achiziţionat toate brevetele care puteau concura cu invenţia sa, pentru a se asigura că deţine monopol asupra pieţei. Deoarece a vrut încă de la început să asocieze numele brandului cu calitatea, a stabilit preţuri destul de ridicate, decizie care nu a afectat succesul pe care l-a avut noul produs. În 1961, numele produsului a fost schimbat definitiv în Chupa Chups. Trei ani mai târziu, a transformat compania Granja Asturias, pe care o cumpărase după deschiderea primei sale cofetării, în Chupa Chups. Aceasta era o companie de familie, deoarece Bernat îi avea drept parteneri pe soţia sa şi pe tatăl său.
Produsul creat de Bernat s-a bucurat de un succes imens şi, în doar cinci ani, bomboanele Chupa Chups erau vândute în peste 30.000 de magazine. În 1967, antreprenorul a construit o nouă fabrică de producţie, în Sant Esteve de Sesrovires (Barcelona), iar doi ani mai târziu, în 1969, i-a plătit pictorului suprarealist Salvador Dalí o avere pentru a crea celebra siglă a produsului Chupa Chups, pe care acesta a desenat-o într-o cafenea, pe o bucată de ziar. Tot atunci, Bernat a decis să înlocuiască lemnul din care erau produse beţele acadelelor cu plastic, mai ieftin şi mai igienic. Suplimentarea producţiei şi sfârşitul dictaturii liderului spaniol Francisco Franco au făcut posibilă intrarea pe piaţa internaţională.
Începutul anilor ’70 a venit cu o serie de provocări pentru compania spaniolă. În 1974, brevetul industrial a expirat, fapt de care ceilalţi competitori de pe piaţă s-au grăbit să profite, lansând diverse produse asemănătoare la un preţ mai mic. Pentru a face faţă, compania a lansat două branduri noi, axate pe produse de cofetărie. Chupa Chups a ajuns şi în spaţiu, când, în 1995, astronauţii ruşi de la staţia spaţială Mir au consumat într-una dintre călătoriile interstelare acadelele produse de compania spaniolă.
În 1996, Bernat a pus bazele unei noi companii, Iberia Seguror, de data aceasta în domeniul asigurărilor. Un an mai târziu, în luna octombrie, antreprenorul a primit din partea preşedintelui guvernului catalan, Jordi Pujol, premiul pentru cel mai bun om de afaceri catalan.
În 1991, Bernat i-a cedat controlul companiei fiului său, Xavier. Antreprenorul a murit pe 27 decembrie 2003, la vârsta de 80 de ani. La moartea sa, Chupa Chups vindea anual 4 miliarde de acadele în 150 de ţări.
Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, în 2006 compania a avut venituri de circa 500 de milioane de dolari şi peste 2.000 de angajaţi. În acelaşi an, Chupa Chups a fost achiziţionată de grupul italian Perfetti Van Melle.
Tag: cafenea
-
Cum a ajuns să cânte pe stradă in Germania un artist foarte cunoscut in România. Muzicianul a făcut parte din trupa Phoenix
Mani Neumann cântă pe stradă în Germania. Fost membru al trupei Phoenix, îndrăgitul violonist a susţinut un concert ad-hoc la o cafenea stradală din centrul oraşului Dusseldorf.Muzicianul nu a făcut acest gest pentru că se află într-o situaţie disperată, din contră; nonconformistul violonist a acceptat inedita cântare printre mesele aflate pe trotuar la invitaţia unor buni prieteni.
Mani a fost ajutat în originalul concert, pe care o mulţime de trecători s-au oprit să-l asculte, de chitaristul Ulli Brand, alături de care a sărbătorit recent 35 de ani de activitate muzicală intense.
Ulli, de asemenea german, cântă în proiectul de suflet al lui Mani, formaţia Farfarello. Cu Farfarello, cei doi au întreprins recent un turneu în România, alături de colegi mai vechi de-ai lui Mani din Phoenix – Ioji Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică.
Mani Neumann a cântat în Phoenix aproape 15 ani, Ioji Kappl a petrecut 21 de ani alături de legendarul grup etno rock, iar Ovidiu Lipan Ţăndărică, 30 de ani. Mani şi Ioji au părăsit Phoenix în urmă cu 10 ani, din cauza unui conflict cu Nicu Covaci, iar Ţăndărică a plecat din formaţie în urmă cu 6 ani, înaintea turneului aniversar prin care trupa marca 55 de ani de activitate, libertatea.ro
-
Acasă la „Bucuria“, la Cricova şi Purcari. Cum te întorci în timp peste Prut
O conversaţie de vreo două minute s-a derulat în felul acesta într-o cafenea din Chişinău, cu replici în română de o parte şi în rusă de cealaltă parte.Situaţii ca aceasta au loc frecvent în Chişinău, iar pentru localnici nimic nu-i de mirare, deşi eu am rămas cu gura căscată să aud discuţia şi să realizez că fiecare înţelege şi ştie să vorbească limba celuilalt, însă, totodată, niciunul nu vrea să-şi sacrifice graiul pentru o conversaţie pe care noi am numi-o normală.Şi poate că nu e asta mare filosofie, dar realitatea pe care o reflectă este. O societate scindată în două, în care cetăţenii sunt fie pro-ruşi, fie proeuropeni şi în care ideologiile de acest tip ajung să separe chiar familii.Nu am trăit în comunism. Timpul a ţinut suficient de mult cu mine încât să mă lase să experimentez viaţa în democraţie, fără să ştiu ce sunt electricitatea după program, uleiul pe cartelă sau cravata de pionier. Am văzut însă filme şi mi s-au spus poveşti despre acea perioadă şi, chiar fără să vreau, în mintea mea s-a conturat un peisaj gri, înceţoşat, ca o imagine „cu purici“ pe ecranul unui televizor fără cablu. Practic, echivalentul imaginii mele despre comunism. -
Povestea incredibilă a celui mai mare atacant al Turciei, care a jucat cu Hagi la Galatasaray: Pentru a nu fi băgat în închisoare de Erdogan, Hakan Sukur a fugit în America, iar acum face cafea şi strânge cănile dintr-o cafenea din Palo Alto
El a părăsit Turcia în 2015, aproape un an înainte de ”lovitura” de teatru care a încercat să îl elimine pe Erdogan, un fost prieten şi aliat politic. Este estimat că aproximativ 250 de oameni au murit în timpul revoltei şi peste 60.000 au fost arestaţi – jurnalişti, academicieni, oponenţi politici etc. Erdogan a obţinut controlul armatei, tribunalelor, mediei şi, mai recent, al Internetului, scire New York TImes.
Sukur, soţia sa, şi cei trei copii ai săi, deja erau afară din ţară, plecând după ce au simţit cum se deteriora climatul politic.Totuşi, legăturile politice ale lui Sukur, faima şi averea sa l-au facut o ţintă pentru acuzaţiile lui Erdogan. Sukur a avut mandate de arest pe numele său, tatăl său a fost întemniţat pentru aproape un an, iar casele, business-urile şi conturile sale au fost naţionalizate de guvernul lui Erdogan. În timp ce se raporta că Sukur se ascundea în SUA, toamna trecută media turcească a făcut publice imagini care arătau exact unde se află în Palo Alto.În toamna lui 2015 el a venit în Palo Alto, unde avea mai mulţi prieteni. El locuieşte aproape de universitatea Stanford, precum şi de huburile de inovaţie şi tehnologie care sunt ”casa” unora dintre cei mai diverşi oameni din lume. El a cumpărat o participaţie din brutăria şi cafeneaua unui prieten, pe care a deschis-o în 2016. -
Cum a transformat un cuplu 30 mp într-un business de 150.000 de euro
TONY to GO este primul pariu antreprenorial al Mihaelei Niţuleasa şi al soţului ei Antoni Niţuleasa, românul care conduce Intersport în România. În primul an de activitate au ajuns la o cifră de afaceri de 150.000 de euro.
TONY to GO este unul dintre noile nume de pe piaţa locală de cafenele. Un brand cu sonoritate americană, după cum şi-au dorit acţionarii, dar şi cu un strop de aromă italiană. Momentan sunt deschise două unităţi, în Bucureşti, iar planul este ca până la finalul anului să mai fie operaţionale alte trei cafenele proprii. Dar povestea nu se termină aici.
”Am deschis prima cafenea în 2017, însă lucram deja la proiect şi la concept de un an şi jumătate“, îşi aminteşte Mihaela Niţuleasa, antreprenoarea de 39 de ani care împreună cu soţul său, Antoniu Niţuleasa, a pus bazele acestui proiect. Antoniu Niţuleasa este executivul român care conduce din poziţia de director general businessul Intersport în România. Retailerul de echipamente sportive are local aproape 30 de magazine şi afaceri ce merg spre 200 mil. lei. După unsprezece ani în care a lucrat în comerţul alimentar în companii precum Penny Market, Real sau Kaufland, el s-a alăturat echipei Intersport în urmă cu cinci ani, în poziţia de director operaţional. La scurt timp după aceea a plecat directorul general şi a ocupat el poziţia de interimar pentru un an, iar ulterior a preluat conducerea businessului.
De businessul TONY to GO se ocupă soţia sa, care a lucrat anterior în sectorul bancar, iar ultimii ani i-a dedicat familiei şi creşterii copiilor. ”Este primul nostru pariu antreprenorial“, spune ea.
Au vrut un concept prin care să se diferenţieze, deşi recunosc că este greu să vii cu ceva care să revoluţioneze industria. De aceea, ei s-au inspirat din trei concepte diferite, de peste hotare, fiecare specializat pe un alt segment; aici le-au mixat şi adaptat la piaţa locală. Au analizat un concept de cafenea, unul de local care vinde sandvişuri şi un altul pe zona de fresh-uri. ”În final am vrut să facem un concept unitar care să le includă pe toate trei.“
Când vine vorba de brand, au avut mai multe variante de nume dintre care să aleagă. ”Îmi amintesc că citeam despre cele mai extinse lanţuri de cafenele din lume, iar pe primele locuri se află Dunkin’ Donuts – care e de fapt perceput drept cafenea, deşi vinde gogoşi în principal –, Tim Horton’s şi Gloria Jean’s.“ Brandul Tim Horton’s provine chiar de la numele fondatorului, pe când la Gloria Jean’s totul a pornit de la numele soţiei celui care a pus bazele businessului, povesteşte ea.
”Noi ne-am gândit atunci că variantele pentru noi ar fi Mihaela, Mika sau Toni. Ne doream ceva care să aibă sonoritate americană.“ Au ales Toni – care sună american, dar are şi rezonanţă italiană; nu degeaba Italia e patria espresso-ului. ”Atunci când pui numele tău pe un business, te obligă să ţii ştacheta sus.“
Au deschis prima cafenea în Bucureşti, pe strada Biharia la numărul 67-77, în complexul Metav, unde sunt birourile unor companii precum BRD, Intersport sau BigPrint. Au deschis porţile în martie 2017, deci cafeneaua a împlinit un an, în care a avut afaceri nete de 150.000 de euro.
”Mergem targetat, căutăm spaţii cu trafic şi zone de office, nu mergem în mall sau în spaţii stradale, pentru că marjele sunt mici şi costurile mari pentru modelul nostru de business.“
Cafeneaua din complexul Metav măsoară 30 mp şi a fost gândită doar pentru cafele to go; nu are spaţiu pentru stat la masă. Are însă bucătărie proprie unde sunt pregătite sandvişuri şi salate, toate fiind făcute intern. Investiţia iniţială a fost de 40.000 de euro, la care se adaugă suma necesară pentru concept.
”Noi funcţionăm de luni până vineri, după programul oamenilor de la birourile din apropiere. Ţinând cont de acest aspect, găsim mai uşor oameni care să lucreze pentru noi.“ Mai mult, de când au deschis nu a plecat nimeni.
Uitându-se în urmă, Mihaela Niţuleasa recunoaşte că fiind la început au făcut şi greşeli, dar au avut noroc de clienţi foarte toleranţi, care s-au întors de fiecare dată. ”La un an de la deschidere, businessul aici merge foarte bine, cu toate segmentele echilibrate din punct de vedere financiar“. Într-adevăr, în funcţie de momentul zilei, veniturile sunt mai mari pe un anumit segment. Dimineaţa merge bine vânzarea de cafea şi patiserie, la prânz se vând sandvişuri şi salată, iar la amiază creşte cererea pentru fresh-uri. ”Cu oferta noastră avem acoperite toate nevoile de peste zi.“
A doua unitate TONY to GO a fost deschisă la începutul acestui an, în ianuarie, în Pipera Plaza. Spaţiul are 20 mp şi are acelaşi format, dar mixul de produse vândut este diferit. Pipera Plaza este înconjurată de clădiri de birouri, aşa că acest complex este o destinaţie de prânz, aici fiind deschise mai multe tipuri de restaurante.
Antreprenorii mai au planuri să deschidă alte trei cafenele în acest an, toate unităţi proprii. Dintre acestea, două în Bucureşti şi poate alta în Cluj-Napoca. ”Ne uităm nu doar la clădiri de birouri, ci şi la aglomerări, cum ar fi gurile de metrou.“
Despre dezvoltare, cei doi antreprenori spun că nu se gândesc la franciză, ci la o cooperativă, după modelul care deja funcţionează peste hotare, în mai multe domenii. ”Un exemplu este businessul E.Leclerc, unde magazinele au un concept unitar, unde toţi membrii sunt egali.“ Fiecare proprietar îşi păstrează businessul, dar achiziţiile se fac la comun şi atunci forţa de negociere este mai mare. Un astfel de model contribuie şi la puterea brandului, crede ea.
”Şi eu m-am gândit iniţial să aduc o franciză de cafenea, dar am descoperit că uneori se întâmplă ca interesele francizatului şi francizorului să nu coincidă.“ De aceea, crede că toate cafenelele mici ar trebui să se unească, pentru a evita situaţia din comerţul tradiţional unde au dispărut circa 70.000 de chioşcuri în ultimele două decenii, odată cu dezvoltarea reţelelor internaţionale.
”Am vrea să ne unim sub acelaşi brand, al nostru, dar nu am iniţiat negocierile cu parteneri potenţiali.“ Nu încă. ”Dacă ne-am uni, am putea cumpăra paharele la comun sau cafeaua.“ Acum cafeaua TONY to GO este adusă din Spania printr-un distribuitor local, de la producătorul Granel; cafeaua este 100% Arabica. Românii lasă circa 4 mld. lei pe an în cafenele şi baruri, Starbucks fiind lider pe o piaţă foarte fragmentată, cu o cotă de 2%.
Piaţa de cafenele şi baruri a fost însă una dintre cele mai lovite de criza financiară din 2009, care a dus la dispariţia unor branduri locale importante precum Turabo, dar şi a unora internaţionale precum Costa Coffee sau Dunkin’ Donuts. Acestea din urmă au încercat să atace piaţa locală, însă după câţiva ani de activitate au renunţat; în criză, piaţa a fost afectată în contextul în care românii şi-au schimbat obiceiul de consum şi au preferat să cheltuie banii pe bunuri necesare, renunţând la cheltuielile considerate a fi de răsfăţ. Ieşitul în oraş a fost una dintre primele cheltuieli la care au renunţat consumatorii locali în perioada 2009-2010, pentru ca piaţa cafenelelor şi barurilor să înceapă să îşi revină abia în 2013.
De atunci însă, s-a aflat pe un trend ascendent, la fel ca şi economia sau consumul. Pe piaţa cafenelelor şi restaurantelor din România se deschid şi se închid anual câteva sute de unităţi, mulţi dintre noii jucători având o viaţă scurtă, de doar câteva luni. Totuşi, segmentul cafenelelor specializate şi al celor de ”to go“ a crescut puternic şi este stabil, mai ales în ultimii 2-3 ani. ”Pentru acest an sperăm ca businessul să ajungă la 300.000 de euro dacă vom deschide cele trei cafenele planificate“, spune şi Mihaela Niţuleasa. Ea adaugă că atunci când au pus bazele acestui business s-au gândit bine pe ce piloni vor să-l dezvolte şi au ales patru: ”Am vrut să mergem pe zona de fresh, de produse proaspete, mai exact ce producem să vindem în aceeaşi zi“. Apoi, şi-au dorit produse sănătoase, de aceea nu vând ce ştiu că face rău, cum ar fi ţigări, deşi 80% din băutorii de cafea o asociază cu fumatul. Nu au nici sucuri carbogazoase sau ciocolată şi alte dulciuri. ”Am vrut alături angajaţi fericiţi, iar pentru asta ei trebuie să fie mulţumiţi şi financiar.“
Iar nu în ultimul rând, pilonul patru este preţul. Au ales zona accesibilă. Experienţa anterioară din retailul de tip discount – la Penny Market – a lui Antoniu Niţuleasa i-a arătat că preţul este foarte important, indiferent de sector. ”Am calculat şi am ajuns la concluzia că un client de-al nostru, care lucrează în corporaţie, nu dă în timpul programului, zi de zi, mai mult de 10 lei pe o cafea şi pe un croissant.“ Mai ales că mai dă şi 20 de lei pe masa de prânz şi poate 15 lei pe un pachet de ţigări. S-a dovedit apoi că la noi valoarea medie a coşului TONY to GO este de circa 10 lei. Preţul unei cafele variază între 4 şi 8 lei; cel mai puţin costă un espresso, iar cel mai mult un cappuccino sau un cafe latte de mărime mare. |n cazul acestui tip de băuturi există trei variante de mărime.
Românii au cultura cafelei, pentru că de mici au fost obişnuiţi să bea cafeaua acasă. |n ultimii ani, ei s-au obişnuit şi cu ideea de a ieşi în oraş la cafea sau de a-şi lua ”doza“ zilnică la pachet, după modelul din Vest. Odată cu consumatorul se schimbă şi piaţa, se dezvoltă şi se diversifică, iar TONY to GO este doar un exemplu.
-
In ce isi transforma Simona Halep cafeneaua deschisa la Constanta cu 600.000 de euro! Planurile de afaceri ale numarului 1 mondial
Simona Halep continua sa castige sume uriase din tenis, dar e constienta ca ulterior carierei sale de jucatoare profesionista va trebui sa aiba un plan de rezerva. Astfel, ea si familia ei s-au apucat sa investeasca o parte din bani in diverse afaceri.
Familia Halep a investit in ultimii ani in afaceri din domeniul HoReCa, insa acum intentioneaza sa o faca si in imobiliare.
Cotidianul Gazeta Sporturilor noteaza ca tatal Simonei, Stere Halep, nu va renunta la afacerile actuale si va continua pe linia pe care a pornit.
O singura afacere planuieste acesta sa modifice. Si anume cafeneaua SH din Constanta.
Sursa citata noteaza ca Stere Halep a hotarit sa transforme SH Cafe intr-un hotel boutique de 5 stele. Asta pentru ca actualul business nu a inflorit la nivelul asteptarilor, scrie sport.ro
-
Antreprenorul care alături de “vecinii” săi au transformat o ruină într-unul dintre cele mai cool locuri din Bucureşti
Deschisă în 1930, structura uşor ţuguiată a găzduit redacţia ziarului Universul, care în acea vreme apărea zilnic într-un tiraj de 50.000 de exemplare. Informaţiile disponibile vorbesc despre o forfotă extraordinară care însoţea acest loc, vânzătorii urlând titlurile senzaţionale către cei interesaţi de cancanul vremurilor. În loc de clicuri, se auzeau glasuri. După 1945, peste clădire se aşterne tăcerea, dar în ultimii ani ceva s-a schimbat, Alexandru Aron fiind unul dintre oamenii direct responsabili de trezirea la viaţă a palatului.
“Da, pot să zic că am şi respins oameni, eu fiind filtrul pentru intrarea în acest spaţiu de co-working“, spune Alexandru Aron, ex-senior copywriter la McCann Erickson sau ex-creative director la Odyssey, acum unul dintre proprietarii proiectului Talent Garden Bucureşti, primul spaţiu de lucru în comun dedicat industriilor creative.
Talent Garden Bucureşti (TAG Bucureşti) s-a deschis oficial în primăvara anului trecut, fiind una dintre micile afaceri care au readus viaţa în Palatul Universul.
”Ne adresăm industriei creative: arhitecţi, designeri, oameni activi în zona de PR, jurnalişti. Apartenenţa la industria creativă este primul filtru pe care îl punem. Apoi vine vibe-ul personal al omului. Prin toate businessurile pe care le-am atras aici, noi am urmărit de fapt să punem bazele unei comunităţi. Am reuşit, alături de vecinii noştri, să facem din clădirea aceasta unul dintre cele mai cool locuri din Bucureşti, un loc pentru cei young and still young (tineri şi încă tineri – n.red.). Avem oameni din aceeaşi poveste.“
Compania din România este deţinută în proporţie de 20% de Talent Garden Italia, restul acţiunilor fiind împărţite în mod egal între Alexandru Aron şi alţi doi parteneri.
”De ce este nevoie de astfel de spaţii? Ca freelancer, după un anumit interval, simţi nevoia de a te întoarce în comunitate. Nu mai poţi continua de acasă. Eu, după trei ani, am zis că mă urc pe pereţi. Nu mai suportam să fiu singur. Din această nevoie personală a venit ideea unui spaţiu de co-working nişat pe industriile de creaţie.“
Primul an nu a fost deloc uşor, dar, cu un background de creativ, Alexandru Aron a reuşit să găsească nişte soluţii.
”La început am fost doar spaţiu de co-working, dar după trei luni aveam numai opt oameni aici. Au fost mai multe lucruri care nu au mers aşa cum trebuia, unul fiind chiar momentul lansării proiectului, la începutul lui 2017. Oamenii aveau altele pe cap atunci. Aveam nişte costuri lunare de circa 10.000 de euro, iar la momentul acela, alături de partenerii mei, am zis: Băi, trebuie să facem ceva!“
Iniţial, TAG Bucureşti ocupa cam tot etajul 1 din Palatul Universul, circa 750 mp. Ulterior, a apărut un spaţiu de evenimente, Mezanin, la acelaşi etaj fiind deschise cafeneaua Beans & Dots şi magazinul concept al designerului vestimentar Adelina Ivan. Potrivit informaţiilor disponibile, în martie 2017 spaţiul de co-working avea circa 65 de locuri.
”Lucrurile nu mergeau. Nu primeam cereri pentru birouri, dar primeam cereri pentru evenimente. Aşa a apărut Mezanin. Pe hârtie, lucrările la acest spaţiu de evenimente nu trebuia să dureze mai mult de două săptămâni. Ca orice lucru românesc, au durat două luni. Am făcut însă totul pentru a fi gata pentru Romanian Design Week (eveniment care anul trecut a avut loc în perioada 20-28 mai şi care promovează designul românesc – n.red.). În buza evenimentului, am dat şi noi drumul la spaţiul de evenimente. S-a dovedit a fi o investiţie bună, o pivotare isteaţă care ne-a permis ca în opt luni de funcţionare să putem returna cam 15% din banii investiţi. Avem deja cereri pentru evenimente până în iunie.“
|n total, investiţia în spaţiul de co-working şi în Mezanin, spaţiul de evenimente, s-a ridicat la circa 170.000 de euro, cea mai mare parte a banilor, 120.000 de euro, venind de la cei trei parteneri.
Cafeneaua Beans & Dots şi magazinul concept sunt administrate de altă firmă, dar cumva cele două businessuri se potrivesc perfect cu spaţiul de co-working creativ, TAG Bucureşti, şi cu Mezaninul tot mai plin de evenimente. ”Nu trăieşti doar din zona de co-working decât dacă ai spaţiul tău. Un hub trăieşte mai degrabă din închirierea spaţiilor pentru evenimente. Noi la acest etaj avem circa 750 mp, dar am integrat aici partea de co-working, Mezanin, spaţiul dedicat evenimentelor, un designer shop şi cafeneaua Beans & Dots.“
Alexandru Aron spune că în acest moment sunt 44 oameni în zona de co-working.
”Niciun hub din România nu este plin, iar un factor care contribuie la acest lucru este mentalitatea. Sunt mulţi care cred că pot folosi un spaţiu, cu tot ce vine el la pachet, fără a plăti. De exemplu, în cafenea am parolat netul. După o oră, primeşti o nouă parolă, dar trebuie să iei ceva. Oamenii încă nu înţeleg că internetul gratuit nu este un dat. Nu este mandatory. Este un add on drăguţ de care nu trebuie să abuzezi“.
În rest, pentru cei care nu lucrează din cafenea şi aleg spaţiul de co-working, proprietarii TAG Bucureşti au pus la punct un sistem de abonamente foarte simplu.
”Paradoxal este că fix atunci când am făcut spaţiul de co-working mai mic, au început să vină şi cererile. Avem un sistem de abonamente simplu, 150 de euro pe lună pentru un spaţiu deschis şi 250 de euro pe lună pentru un spaţiu închis. Facem contracte pe un an, cu posibilitate de reziliere, dar cu un preaviz de 60 de zile.“
La aproape un an de la deschiderea spaţiului de co-working, Alexandru Aron se arată optimist mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea (eco)sistemului din jurul TAG Bucureşti.
”Acum un an ziceam că închidem într-o lună. Acum spunem că va mai dura până vom recupera investiţia. Ne propunem anul acesta să găzduim mai multe evenimente şi ne pregătim pentru ale noastre. Suntem în discuţii, dar acum 60% din încasări vin din evenimente, aşa că este un segment pe care ne dorim să-l dezvoltăm.“
Încăpăţânarea cu care TAG Bucureşti s-a implantat între betoanele palatului nu este singulară. Tot acolo sunt barul Apollo111 şi, alături de el, o sală de teatru cu o capacitate de 140 de locuri şi proiecţie profesională de cinema. Un etaj întreg, cu o suprafaţă de 850 mp, este dedicată spectacolelor şi diverstimentului, pentru că lumea se schimbă de la o stagiune la alta, după cum arată chiar sloganul Apollo111.
Ceva mai sus este FIX Me a Drink Botanical Bar, un spaţiu minimalist, fară a fi rece, în care proprietarii au decis să pună în centrul atenţiei plantele şi ingredientele de sezon pentru realizarea fiecărui cocktail. Este un spaţiu cu o identitate aparte, aşa cum au de fapt toţi chiriaşii din palat.”Din 2014 am avut ideea de a face un hub, dar abia în 2016 am găsit spaţiul pe care ni-l doream. |n această clădire s-a creat o comunitate foarte mişto pentru că sunt multe businessuri simbiotice. Toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Am reuşit să facem multe lucruri împreună. Avem un ecosistem cu un vibe cu totul aparte. Acum avem un parteneriat pe orizontală, noi cu cafeneaua şi magazinul de designer. Dar nu ar fi o idee rea să începem să dezvoltăm aceste parteneriate şi pe verticală, cu vecinii noştri“, mai spune Alexandru Aron.
|n timpul conversaţiei, în incinta spaţiului a dat ”check-in“ echipa Decât o Revistă, iar o masă întreagă din cafeaneaua Beans & Dots era ocupată de zece tineri din cadrul unei companii de consultanţă care se agitau în faţa unor laptopuri subţirele.Cu o zi înainte, tot acolo, la o masă statea tânăra echipă EFdeN, un nume sub care stau adunaţi circa 40 de studenţi care cred cu tărie că a lor casă solară la un moment dat nu va mai fi excepţia, ci regula. Toate acestea se petreceau în jurul prânzului, când alte zeci de mii de angajaţi stateau la aceleaşi birouri, în imensele open-space‑uri depersonalizate care au devenit identitatea vizuală a corporatismului românesc.
”Sunt şi abonamente de o zi, dar nu le-am comunicat pe toate pentru că nu vrem să complicăm lucrurile“, mai spune Alexandru Aron, care se declară pasionat de Thailanda şi de cappuccino. Şanse sunt pentru toţi, dar în timp ce Thailanda e departe, cafeaua bună este chiar acolo, în primul spaţiu de co-working pentru industriile creative din România, unul dintre factorii care au readus după mai bine de 70 de ani forfota în Palatul Universul.
Huburile, aşa cum este şi cel găzduit de Palatul Universul, ar putea reprezenta 2-3% din totalul stocului de birouri în următorii doi ani. |n prezent, aceste spaţii de co-working reprezintă 1% din cele 3,3 mil. mp de birouri din România, potrivit ZF.
Astfel, aproximativ 30.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri funcţionează în Bucureşti ca huburi, adică zone de co-working, în care se lucrează în spaţiu deschis, create ca alternativă la birourile tradiţionale.
Tendinţa este vizibilă şi la nivel naţional, în marile oraşe din afara Capitalei existând deja centre de acest tip, atractive mai ales pentru antreprenorii start-up-urilor, care nu au nevoie de birouri în fiecare zi, ci doar pentru şedinţe sau anumite întâlniri periodice.
|n România, de exemplu, sunt peste 1,6 milioane de freelanceri, dintre care 230.000 sunt specialişti IT, iar aproape 50% dintre aceştia au mai puţin de 35 de ani, potrivit datelor disponibile.Companiile active în sectoare culturale şi creative sunt, de pildă, cele care se ocupă cu activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice; activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică, potrivit unor informaţii publicate de Agerpres.
Valoarea Adăugată Brută (VAB) realizată de sectoarele culturale şi creative (SCC) din România a avut în perioada 2009-2014, un trend pozitiv, cu o creştere majoră a contribuţiei în produsul intern brut (PIB), de la 2% în 2009 la un nivel considerabil de 7% în 2014 surclasând, în premieră, domeniul agriculturii. La nivelul anului 2020, contribuţia industriilor creative în formarea PIB-ului ar trebui să ajungă la circa 10%. La cel moment, iniţative precum TAG Bucureşti nu ar mai trebui să fie nici singulare şi nici n-ar trebui să întâmpine dificultăţi de a-şi găsi chiriaşii cu vibe-ul bun.
-
Nu vreţi să cumpăraţi un finicoin?
De la finalul anului trecut, ne-am trezit într-o isterie pe net, în cafenele, cel puţin din Bucureşti, că toată lumea vorbeşte despre bitcoin, ethereum, despre câştiguri fabuloase de 1.000%, 20.000%, de nu mai ştii unde pui punct şi unde virgulă, despre milioane de euro făcuţi peste noapte, despre conspiraţia finanţelor mondiale etc.
În caz că nu ştiţi, un bitcoin valorează mai mult de 10.000 de euro (cel puţin marţi seară). Iar lumea vorbeşte despre bitcoin, despre criptomonede, despre blockchain ca şi cum ar vorbi despre politică şi fotbal.
Toată lumea ştie ce este un bitcoin şi cum poţi să câştigi milioane de euro. Bineînţeles, bazându-se pe ce au auzit (de pildă, mi-a spus cineva că băiatul lui Ţiriac a făcut 20 de milioane de euro, dar ar fi putut să facă 200 de milioane de euro dacă nu vindea – după cum vorbeşte folclorul din cafenele. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, mi-e şi frică să întreb, să nu râdă de mine), pe faptul că euro şi dolarul vor fi înlocuite cu aceste criptomonede, că aşa au decis unii, că băncile centrale vor dispărea, iar lumea va prelua puterea.
Ceea ce am aflat, după cum spune un specialist în fiscalitate – câştigurile din bitcoin nu sunt impozitate, pentru că reprezintă un activ financiar personal. Şi această informaţie trebuie verificată la ANAF, în caz că aţi făcut milioane pe bitcoin, ethereum, ripple, sau pe cine ştie ce criptomonedă.Nu prea am înţeles ce este în spatele acestor criptomonede, în afară că sunt nişte formule, nişte algoritmi, putere de calcul, stocare de date etc. Dar probabil că voi aţi înţeles.
Am ratat bitcoinul şi am fost foarte aproape de ethereum. Acum trei ani, întâmplător, am vorbit cu un român care a fost printre primii angajaţi la ethereum, în Elveţia. Atunci am aflat prima dată despre Vitali, cel care a creat ethereum. Nu vă spun cât era un ethereum atunci şi cât este acum, ca să nu vă enervez, în primul rând pe voi.
Nu ştiu cum poţi să te lupţi logic cu creşteri de 10.000-20.000% în câteva luni, când pare atât de uşor să faci bani.
În mod cert, în viitor vom avea cel puţin o criptomonedă folosită la transferuri de bani, economisire sau plăţi curente. Gândiţi-vă că Facebook sau Google sau Apple lansează propria monedă, care poate fi folosită la schimb pentru a plăti produse şi servicii.
Oricum, mulţi dintre voi aveţi deja în buzunar, fără să ştiţi, criptomonede: milele de la Lufthansa (dacă s-ar transforma în bani, ar fi a treia monedă a lumii) sau punctele de loialitate acumulate într-un cont sau pe un card. Aceste puncte pot fi folosite în mod curent pentru plata unor bunuri şi servicii din aceeaşi reţea.
În lumea modernă, cu foarte puţine excepţii, monedele se bazează pe încredere, pe percepţii, şi mai puţin pe nişte active fizice – aur, petrol, argint, pământ etc.
O monedă facilitează schimburile dintre oameni pentru achiziţia unor bunuri şi servicii. Dacă eu produc/scriu un articol care este vândut prin publicitate, plata mea nu se face în reclame, ci în bani. La fel de bine aş putea să iau o reclamă drept plată, cu care să mă duc ulterior la magazin să cumpăr lapte.
Facebook are în spate atenţia şi minutele petrecute de voi pe paginile lor şi ale voastre, active, care pot fi monetizate.
Ce are în spate un bitcoin sau un ethereum, dincolo de celebrele formule matematice?
În mod cert există un răspuns, care acum trece de puterea noastră de înţelegere prin ceea ce ştim acum, prin ceea ce observăm despre cum funcţionează lumea.
O monedă capătă putere odată ce oamenii o folosesc, bazându-se pe încredere. |ţi vei primi salariul într-o criptomonedă pe care o vei putea folosi mai departe pentru plata facturilor, spre exemplu. Important este ca acela care îţi vinde acel serviciu să accepte această criptomonedă. Care este valoarea ei? Aşa ca şi acum, totul ţine de o putere economică, politică şi militară, într-un final.
Dolarul a revenit puternic, ca monedă globală de schimb, după acordul de la Bretton Woods, când s-a înfiinţat FMI, iar hârtia verde a căpătat putere comercială şi de schimburi financiare.
Euro a devenit mare după ce s-a creat moneda unică, având în spate puterea economică şi politică a zonei euro şi a întregii Europe. Marca germană, francul francez, guldenul olandez erau monede puternice, dar într-un teritoriu limitat. Aşa, euro a câştigat teren după ce a devenit euro.
Noi putem să cerem un salariu ca în Germania, pentru că poate facem aceeaşi muncă în 8 ore ca un neamţ (cel puţin aşa ne place să credem), dar nu ne plăteşte nimeni aşa, pentru că noi, la rândul nostru, nu putem să ne vindem munca la preţurile unui neamţ.
Până când vom vedea care criptomonedă va cuceri lumea şi cine o va controla, nu vreţi să cumpăraţi un Finicoin? Sună şi bine, că tot se vând criptomonede pe bandă rulantă. Cine mai ştie ce este în spate? Important este să crească criptomoneda şi să visezi cum câştigi milioane de lei (nu de euro).Am înţeles că poţi să închiriezi operaţiuni de minare fără niciun fel de problemă.
-
Mâncarea potrivită la muzeul potrivit
Aceştia, scrie The Guardian, sunt de părere că preparatele lor trebuie să încânte simţurile celor care trec pragul galeriilor de artă sau muzeelor, la fel ca operele de artă pe care le admiră în cadrul acestora.
La rândul lor, galeriile de artă sau muzeele care se respectă pun la dispoziţie patronilor de restaurante sau cafenele din cadrul lor programul expoziţional şi le prezintă acestora lucrările expuse ca să-i ajute în alegerea meniului, mai ales dacă exponatele provin din alte colţuri ale lumii.