În ultima vreme însă cunoaşte un reviriment, de asemenea cel puţin în SUA, graţie unor firme care şi-au propus să o „reinventeze” şi să se adreseze tinerilor care nu au prins vremurile în care cafeaua instant era la modă, scrie LA Times. Printre acestea se numără Waka, Sudden Coffee sau Swift Cup Coffee, care propun sortimente noi de cafea instant pe care o denumesc „cristalizată” (în cazul Sudden, care a pus la punct un alt procedeu de obţinere a acestui produs) sau o promovează drept cafea pentru a doua ceaşcă a zilei, destinată celor care nu au chef să se deplaseze până la o cafenea.
Tag: cafenea
-
Fondatorii cafenelei M60 au inaugurat o piaţă urbană şi până la finalul anului redeschid restaurantul Kane şi merg cu o cafenea în centrul vechi
Până la finalul anului se redeschide într-o casă istorică restaurantul Kane pe segmentul de fine dining, precum şi o cafenea sub brand diferit în zona centrului istoric din Bucureşti. Businessul e estimat să se dubleze la 9 mil. lei în 2019.
Cel mai nou proiect din grup este piaţa Mercato Comunale, deschisă recent în zona spitalului Polizu. Spaţiul găzduieşte peste 10 comercianţi – mici producători artizanali de pâine, lactate sau legume şi restaurante.
-
Doi antreprenori din Cluj au investit 190.000 de euro într-o cafenea-bibliotecă: spun că au vrut să facă un loc ca „acasă”
Nicolae Doru Ţiţ şi Emilian Sergiu Rednic au pus pe harta locaţiilor din Cluj o cafenea-bibliotecă în urmă cu trei ani, sub brandul Bookla, din pasiunea pentru cărţi şi dorinţa de a construi un loc ca “acasă“.
Pentru a-şi materializa ideea, cei doi au atras finanţare prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, la care au adăugat şi fonduri proprii, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproximativ 190.000 de euro.
-
Reţeaua 5 to go deschide cea mai mare cafenea a grupului, în centrul Bucureştiului
Locaţia este cea de-a 8-a deschisă în 2019, din cele 50 stabilite ca obiectiv pentru anul în curs şi este al 5-lea Coffee Studio din cele peste 100 de locaţii din întreaga ţară.
-
Cu biroumobilul prin oraş
Aceasta a lansat biroul mobil Nova, alimentat de baterii solare şi dotat cu Wi-Fi, smart TV, imprimantă, aparat de cafea, toaletă şi chicinetă, care poate fi tractat la locul dorit de utilizatori. Nova poate fi găsit momentan în cinci locuri din oraş şi poate fi închiriat şi ca birou pentru organizatorii unor evenimente.
-
Cum arată hotelul deschis de fondatorul lanţului de restaurante Spartan – VIDEO
Mandachi Hotel & Spa ar fi primul hotel din România a construit în sistem de franciză, în urma unei investiţii de aproximativ 7 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Hotelul se află în Suceava şi dispune de o sală de evenimente, un restaurant, o cafenea-librărie, o sală de fitness şi primul salon SPA certificat bio din ţară care, potrivit reprezentanţilor companiei, pot fi francizate ca mărci de sine stătătoare.
-
Unde este şi cum arată cel mai frumos Starbucks din lume – GALERIE FOTO
Mese din lemn închis la culoare şi multe tonuri de caramel şi maro caracterizează cafenelele Starbucks din toată lumea; gigantul din industria cafelei a dus însă totul la un alt nivel: o cafenea intitulată „cel mai frumos Starbucks din lume” – şi este uimitor.
Cafeneaua se află în Milano şi este prima unitate Starbucks din Italia, potrivit today.com. Potrivit presei internaţionale, interiorul arată ca un muzeu dedicat iubitorilor de cafea, unde aceştia pot fi şi serviţi, potrivit CEO-ului Howard Schulz.
-
Un politician a fost rupt cu bătaia într-o cafenea! Ministerul de Interne a început o anchetă pe numele atacatorilor. Scena a fost filmată de camerele de supraveghere
Ministerul de Interne al Rusiei a deschis o anchetă după o altercaţie între un înalt oficial din guvernul Federaţiei Ruse şi doi fotbalişti ruşi, foşti componenţi ai naţionalei care ajungea în sferturi la Campionatul Mondial din 2018.
Conform Le Figaro, Alexandr Kokorin şi Pavel Mamaev, acompaniaţi de un grup de prieteni, l-au atacat pe politicianul Denis Pak, luni, la o cafenea în jurul orei 9 dimineaţa, în momentul în care acesta din urmă s-a plâns de zgomotul făcut de cei doi fotbalişti.
-
În această cafenea din Seul, clienţii se simt ca într-un basm – VIDEO
Proprietarii localului s-au inspirat din serialul coreean “W-Two Worlds”, realizat de Lee Jong-Suk şi Han Hyo-joo. Din păcate, cei care nu trăiesc în Coreea de Sud trebuie să depună destul de mult efort pentru a vizita cafeneaua.