Tag: Buzau

  • Cum au ajuns buzoienii să folosească bondarii în loc de pesticide

    Este forfotă mare, în această perioadă, în serele din Buzău. Oamenii culeg roadele muncii lor, şi anume legumele care de altfel le asigură şi traiul de zi cu zi.

    Primele care au ajuns pe tarabe sunt roşiile.

    Printre agricultorii care se pot lăuda că produc legume sănătoase se numără şi Mircea Tatu, din Cochirleanca. Bărbatul are 12 solarii care se întind pe o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Nu prea are timp să stea. Este mult de muncă în această perioadă, chiar dacă este ajutat de familie.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro. 

     

  • Un business extrem de simplu, la care sigur nu v-aţi gândit, dar INCREDIBIL de profitabil. O tânără de 24 de ani din Buzău deja face 300.000 de lei din asta

    Roxana Coclea (24 de ani) din Buzău a renunţat la jobul consultant fiscal din corpo­ra­ţie în 2017 cu gândul de a-şi gestiona singură timpul, fiind propriul şef şi angajat.
    Astfel, a accesat fondurile de 44.000 de euro ale programului Start-Up Nation şi a pus pe picioare un business cu servicii profesionale de curăţenie.
     
    După aproape un an de activitate, veniturile companiei Rxc Quality Solutions SRL, administrată de antreprenoare, au fost de peste 60.000 de euro (300.000 de lei). Compania are 25 de angajaţi.
     
  • Deputat ALDE, implicat într-un accident pe o trecere de pietoni din Buzău

    Poliţia Buzău a transmis că accidentul s-a produs în jurul orei 12, pe bulevardul Unirii, din oraş.
     
    „Un buzoian de 36 de ani a surprins şi accidentat o femeie de 27 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal semaforizat”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Buzău.
     
    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că şoferul de 36 de ani este deputatul ALDE, Adrian Mocanu.
     
    În prezent se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate dacă femeia rănită a traversat sau nu strada pe culoarea verde a semaforului electric.
     
  • Două cutremure în zona seismică Vrancea, în interval de jumătate de oră

    Potrivit Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur s-a produs la ora 11.24, în judeţul Buzău, cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter.

    Seismul s-a produs la adâncimea de 137 de kilometri.

    Cel de-al doilea seism s-a înregistrat la ora 11.55 tot în judeţul Buzău, la adâncimea de 118 kilometri, şi a avut cu magnitudinea 2,7 pe scara Richter.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Caz BIZAR în Buzău: O fetiţă de 8 ani, victimă a unui accident rutier, este ameninţată de spitalul care a îngrijit-o cu executarea silită

    Conform notificării trimise pe numele fetiţei de 8 ani, de Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, se “notifică pacientului înregistrarea în evidenţa contabilă a unităţii spitaliceşti a sumei de 979,55 lei, la data de 30.10.2018, reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente spitalizării dvs. în unitatea noastră spitalicească în perioada 05.09 – 07.09.2016, secţia Chirurgie general conform decontului de cheltuieli anexat”.
     
    Notificarea a fost trimisă de un executor judecătoresc.
     
    Prin acest act, copilei i se cere să comunice în termen de cinci zile, numărul dosarului penal constituit în urma depunerii plângerii penale ca urmare a accidentului în care fetiţa a fost victimă.
     
    “Vă solicităm să comunicaţi în termen de 5 zile de la data primirii prezentei, numărul dosarului penal constituit în urma depunerii plângerii penale. Necomunicarea datelor solicitate îndreptăţeşte creditorul să solicite recuperarea contravalorii cheltuielilor de spitalizare, folosind în acest scop toate mijloacele legale de care dispune, inclusiv solicitarea concursului instanţelor judecătoreşti/executorilor judecătoreşti”, se arată în actul respectiv.
     
  • De ce s-au STINS focarele de pestă porcină africană în Transilvania, deşi în restul ţării apar zilnic unele noi?! Explicaţia e INCREDIBILĂ

    Nu foarte încet, dar foarte sigur, epidemia a cuprins întreg sud-estul României, punând la pământ – prin diverse metode – sute de mii de porci, în aproape 250 de localităţi din 10 judeţe ale acestei părţi de ţară. În nord-vest însă, situaţia se schimbă: prin disciplină şi organizare, epidemia a fost – cel puţin deocamdată – oprită. Un nou episod din investigaţia jurnalistică pe care Gândul o realizează pe urmele virusului pestei porcine africane.

    Comisia Europeană a decis să înceapă un audit de urgenţă în România, chiar în această lună, pentru a evalua situaţia epidemiei de pestă porcină africană (PPA). ”Comisia consideră că evoluţia PPA este îngrijorătoare, deoarece România a anunţat, în mai puţin de 4 luni, aproape 1.000 de focare în gospodăriile domestice, virusul fiind, de asemenea, confirmat în mai multe exploataţii comerciale. Această situaţie este extraordinară şi ridică îngrijorări foarte serioase,” a declarat pentru Mediafax, Anca Păduraru, purtător de cuvânt pe domeniile Sănătate, Siguranţa Alimentaţiei şi proiecte specifice legate de Uniunea Energetică în cadrul CE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de vânt puternic în Capitală până la ora 21.00

    Meteorologii avertizează că se vor semnala intensificări ale vântului care local vor atinge la rafală viteze în general de 55 km/h.

    Atenţionări now casting de vânt puternic au fost emise şi pentru judeţele Prahova, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi.

  • Un lider PSD vorbeşte deschis despre SUSŢINEREA scrisorii: Dragnea a ajuns un om orbit de putere şi spaime imaginare

    „Dintotdeauna, PSD a fost partidul apropiat de oameni, un partid care a ascultat problemele lor şi a încercat să le rezolve. Faptul că niciodată nu am abdicat de la acest principiu a făcut să câştigăm alegeri şi să guvernăm corect. Susţin Scrisoarea semnată de colegii mei pentru că am convingerea că PSD poate să facă în continuare lucruri bune pentru România. Pentru a realiza asta, trebuie să înţelegem că solidaritatea de partid nu înseamnă să fim pasivi unor decizii greşite care continuă de prea mult timp. Aceste decizii greşite se suprapun cu dorinţa de şi mai multă putere a lui Liviu Dragnea. Un preşedinte PSD care a făcut lucruri bune, dar care, astăzi, din păcate, nu mai este omul pe care l-am cunoscut în urmă cu ceva ani. Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii şi spaime imaginare”, a scris miercuri, pe Facebook, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

    Acesta a spus că problemele personale ale liderului PSD „fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate”.

    „Nu putem accepta ca libertatea de exprimare în PSD să fie suprimată, colegi de-ai noştri să fie daţi afară, iar deciziile să se ia în mod arbitrar de către un singur om. Nu putem tolera să vedem cum fractura din societate se adânceşte pe zi ce trece şi că ura care ne desparte a ajuns mai puternică decât lucrurile care trebuie să ne unească şi să ne ducă înainte ca naţiune. Nu putem asista la izolarea României pe plan extern şi la asocierea ei cu state sancţionate şi puse la colţ pentru nerespectarea valorilor şi principiilor europene. Problemele personale ale lui Liviu Dragnea fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate. În locul unei consultări, avem de-a face cu nişte decizii impuse unilateral. Iar societatea răspunde pe bună dreptate la acest comportament. Susţin modificările legilor justiţiei, dar făcute de o manieră corectă prin consultarea tuturor părţilor implicate”, a menţionat Ciolacu.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Pesta porcină africană SE EXTINDE la un nou judeţ din România. Filtre de dezinsecţie, instalate în zonă

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că duminică dimineaţă a ajuns de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti buletinul care confirmă prezenţa virusului de pestă porcină africană în judeţ.

    Cele două focare, care au legătură între ele, au fost descoperite în localităţile Lunca şi Pănătău, din comunele Pătârlagele şi Pănătău.

    Autorităţile bănuiesc că virusul a fost adus din Tulcea.

    “În Pănătău locuieşte o doamnă la care a venit tatăl în vizită, el fiind din Tulcea, unde este focar PPA”, a declarat Cozma.

    Potrivit acestuia, femeia a sacrificat un porc şi a dus din carne şi mamei sale, care locuieşte în Lunca, unde s-a confirmat cel de-al doilea focar.

    ”Cel mai probabil virusul a fost adus din Tulcea”, a adăugat Cozma.

    Potrivit acestuia, în comuna Pănătău au fost sacrificaţi doi porci pentru prelevarea de probe. De asemenea, au fost prelevate probe de la un al treilea animal, dintr-o gospodărie învecinată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţeaua Clinicile Ritmico se extinde în Moldova

    Investiţia în spaţiu şi dotări s-a ridicat la 150.000 de euro. De altfel, pentru întreaga reţea de clinici, proiectul de investiţie este de 4,5 milioane de euro. Potrivit lui Iulian Pleşcan, managerul Clinicilor Ritmico, “peste 60% dintre pacienţii care vin la Spitalul Monza şi la Centrele de Excelenţă ARES sunt din provincie.”

    Clinicile Ritmico reprezintă prima reţea de clinici butic axate exclusiv pe diagnosticul şi investigarea afecţiunilor cardiovasculare. Este vorba de clinici de dimensiuni reduse, cu două sau trei cabinete şi aparatură care permite cele mai uzuale investigaţii pentru depistarea afecţiunilor cardiace. În cadrul clinicilor din reţeaua Ritmico vor consulta medici de la Spitalul Monza şi Centrele de Excelenţă Ares, precum şi medici locali.