Tag: Brazilia

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Voicu Vuşcan, director general Elit Cugir

    Voicu Vuşcan, în prezent director general al Elit, s-a alăturat companiei în anul 2002, în calitate de achizitor de materii prime din Europa, Canada, SUA şi Brazilia, fiind responsabil şi de comercializarea acestora în România.„În 2013, am preluat în administrare compania“, povesteşte Voicu Vuşcan.

    „Acesta a fost primul moment-cheie din cariera mea, când am trecut de la conducerea unei divizii de business la conducerea întregii activităţi a companiei. Al doilea moment-cheie a fost în 2018 odată cu achiziţia Elit de către Smithfield Foods, când am început coordonarea integrării Elit în cadrul celui mai mare grup de carne din lume, ţinând cont de strategia de dezvoltare la nivel european a grupului Smithfield.“

    În ultimii ani, rezultatele companiei au menţinut un trend crescător, atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât şi a profitului înregistrat. Voicu Vuşcan a absolvit Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. După terminarea facultăţii a urmat cursuri de masterat în studii europene la Universitatea Marne la Valée, din Paris. „În 2002, în contextul în care România era la început de drum în parcursul de integrare în Uniunea Europeană, am considerat că există posibilităţi semnificative de dezvoltare profesională în ţară. Nu regret decizia luată. Doresc să îmi dezvolt cariera în România“, spune el.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Cristina Costache, Privacy Manager Strauss Group

    Începând cu anul acesta, Corina Costache îşi împarte timpul între funcţiunea locală de legal manager şi cea de privacy manager al diviziei de cafea Europa, în cadrul căreia are opt ţări în subordine (Germania, Rusia, Ucraina, Serbia, Polonia, România, Elveţia şi Olanda).   „Este o provocare imensă coordonarea mai multor jurisdicţii şi echipe şi plierea unor principii derivate din legislaţii restrictive precum GDPR-ul în afara EEA”, îşi descrie ea responsabilităţile.  Din rândul celor mai recente realizări, menţionează coordonarea unui proiect de protecţie a datelor, respectiv integrarea acestei noi funcţiuni în cadrul departamentului pe care îl coordonează, alături de toate celelalte domenii pe care le gestionează: corporate, commercial, regulator, proprietate intelectuală, litigii etc. Corina Costache şi-a început cariera juridică sub îndrumarea mamei ei, de profesie tot avocat. În 2006, şi-a început activitatea în cadrul unei case de avocatură şi a avut primul contact cu consultanţa de business. De-a lungul timpului, a lucrat ca şi consultant în dezvoltare imobiliară, documente expaţi, asistenţă clienţi multinaţionale în diverse proiecte de fuziuni şi achiziţii, conflicte de muncă, relaţia cu autorităţile. Lucrează în cadrul grupului Strauss în departamentul juridic de mai bine de 11 ani. Din rândul proiectelor sale, enumeră achiziţia mărcilor Amigo de către grupul Strauss, în care a coordonat partea juridică. „Pe lângă complexitatea tranzacţiei, aceasta a atras multe domenii:  proprietate intelectuală, concurenţă, comercial, corporate, au fost implicate părţi din aproape toată lumea: de la aprobări din Japonia, semnatari din Brazilia, România, Israel, Olanda, la bănci şi avocaţi din  Londra.” În ceea ce priveşte experienţa internaţională, spune: „Este o experienţă fantastică atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Oportunitatea de a vizita mai multe locaţii şi de a întâlni, colabora şi împărtăşi experienţe cu oameni din diferite culturi este de nepreţuit din punctul meu de vedere. Te ajută să vezi lumea cu alţi ochi”.

  • Top zece cele mai bune aeroporturi din 2019 – VIDEO

    1. Hamad International Airport, Qatar (DOH)
    2. Tokyo International Airport, Japonia (HND)
    3. Athens International Airport, Grecia (ATH)
    4. Afonso Pena International Airport, Brazilia (CWB)
    5. Gdansk Lech Wałęsa Airport, Polonia (GDN)
    6. Sheremetyevo International Airport, Rusia (SVO)
    7. Changi Airport Singapore, Singapore (SIN)
    8. Rajiv Gandhi International Airport, India (HYD)
    9. Tenerife North Airport, Spania (TFN)
    10. Viracopos/Campinas International Airport, Brazilia (VCP)
     

  • Jair Bolsonaro şi-a anulat vizita în SUA, unde urma să primească premiul de Persoană a Anului 2019

    Datorită remarcărilor rasiste, homofobe şi misogine din trecut ale lui Bolsonaro, organizatorii au constatat că mai multe locaţii din New York refuză să găzduiască cina de gală, inclusiv Muzeul American de Istorie Naturală.

    Majoritatea sponsorilor, cum ar fi Delta Air Lines, The Financial Times şi Bain & Co, şi-au retras săptămâna aceasta sprijinul pentru eveniment.

    Purtătorul de cuvânt al Bolsonaro, generalul Otavio Rego Barros, a afirmat într-o declaraţie că preşedintele nu va participa la cină din cauza “rezistenţei şi atacurilor deliberate ale primarului oraşului New York şi a presiunii grupurilor de interese” asupra organizatorilor şi sponsorilor evenimentului.

    Delta a anunţat că nu va mai sponsoriza evenimentul, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O artistă a găsit o metodă prin care să transforme în artă un material aflat la îndemâna oricui

    În timpul unui masterat de la o facultate de artă din Londra, acesta a descoperit propolisul (substanţă răşinoasă folosită la astupat fisuri sau lipit faguri) produs de albinele din zonele cu plantaţii de arbori de cauciuc din Brazilia, scrie FT. Acest tip de propolis are o maleabilitate anume, iar curăţat de impurităţi devine negru lucios şi poate fi prelucrat ca sticla, dar la temperaturi mult mai mici. Materialul a inspirat-o pe artistă la crearea unei colecţii intitulate From Insects de lucrări care se situează la graniţa dintre sculpturi şi obiecte de mobilier sau decorative.

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • Prima ţară europeană care se opune iniţiativei lui Donald Trump de admitere a Braziliei în NATO

    “NATO este o alianţă a naţiunilor legate printr-o clauză de apărare colectivă a cărei sferă de aplicare geografică este definită exact de Tratatul semnat la Washington pe 4 aprilie 1949”, a transmis miercuri Ministerul francez de Externe, citat de cotidianul Le Figaro.
     
    Articolul 10 al Tratatului fondator al Alianţei Nord-Atlantice permite doar aderarea unor noi state din Europa, cu excepţia situaţiei în care textul ar fi revizuit.
     
    În schimb, Brazilia poate semna un acord de parteneriat cu NATO, după modelul celor existente cu Australia, Noua Zeelandă, Columbia şi Coreea de Sud, precizează Administraţia de la Paris. “În cadrul misiunii de securitate prin cooperare menită să consolideze stabilitatea internaţională şi securitatea aliaţilor, NATO poate stabili forme de dialog şi de cooperare concretă cu parteneri, inclusiv din America Latină”, subliniază Ministerul de Externe de la Paris.
     
  • Economia ascunsă a locurilor de muncă din Brazilia

    Îngrijirea publică este gratuită, însă listele lungi de aşteptare şi lipsa de centre în afara punctelor principale ale oraşelor au împiedicat aproape două milioane de copii să se înscrie. De aceea, un grup de femei cunoscut drept “mame comunitare” a început să îşi administreze propriile centre de îngrijire în propriile case.

    Lipsa resurselor şi a reglementării reprezintă o provocare gravă pentru aceste femei, dar Elisa Mansur în vârstă de 27 de ani şi-a îndeplinit misiunea de a le ajuta. Mopi, startup-ul înfiinţat de ea, a câştigat concursul pentru proiectul Summit-ul Tineretului din 2018 al Băncii Mondiale.

    Oferind mamelor din comunitate instruire, organizare, programe zilnice şi un sistem de rating, Mansur nu numai că a creat practici adecvate pentru educaţia preşcolară: construieşte de asemenea un segment nou pe piaţa muncii din Brazilia. 
     

  • Primăriţa de 25 de ani care a furat 4 milioane de dolari şi îşi conducea satul pe WhatsApp

    Lidiane Leite, fostă primăriţă a unei localităţi din Brazilia, a fost condamnată la 14 ani de inchisoare, scriu cei de la The Independent.

    În urma unei investigaţii care a durat doi ani şi jumătate, Lidiane Leite a fost găsită vinovată de delapirea a peste 5 milioane de euro din fondul dedicat Educaţiei.

    Lidiane Leite, cunoscută drept primarul WhatsApp, a devenit o emblemă a corupţiei din Brazilia. Tânăra de 25 de ani conducea micul sat Turi do Augusto, din municipiul Bom Jarim, ce se află în inima celei mai sărace regiuni a Braziliei, înainte de a fi arestată de autorităţi.

    “Înainte să devin primar eram săracă. Aveam un Land Rover, acum conduc o Toyota SW4. Poate ar trebui să-mi cumpăr o maşină mai luxoasă pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, am destui bani să fac asta”, scria ea pe Instagram. “Pot să-mi cumpăr tot ce vreau. O să-mi cheltuiesc banii pe ce vreau şi nu mă interesează ce zic oamenii”, se mai lăuda tânăra.

    Dar nu aceste declaraţii au atras atenţia autorităţilor asupra activităţii sale, ci faptul că şcolarilor nu li se oferea mâncare în timpul petrecut la şcoală, fapt reclamat de părinţii copiilor. Acum autorităţile cred că Leite ar fi furat, în perioada 2012-2014, 4 milioane de dolari din banii publici.

    Lidiane Leite vindea lapte din uşă-n uşă când s-a hotărât să candideze la primărie după ce iubitul acesteia a fost împiedicat să candideze deoarece se afla sub investigaţie de către autorităţi. Leite a câştigat şi l-a numit pe Beto Rocha, iubitul ei, într-o funcţie de conducere. Se pare că în timp ce iubitul ei se ocupa de afaceri, Leite petrecea majoritatea timpului în capitala statului Maranhao, aflat la 4 ore distanţă de Bom Jardim, unde dădea petreceri, mergea la shopping şi trimitea instrucţiuni pe WhatsApp.

    Autorităţile au început să investigheze afacerile primăriţei şi, exact ca într-o telenovelă, când mandatul de arestare a fost emis pe numele ei, Leite a fugit. Chiar şi aşa ea continua să trimită mesaje pe WhatsApp şi îşi avertiza subalternii să nu coopereze cu autorităţile. După 39 de zile, Lidiane Leite s-a predat.

    “Am blocat toate conturile bancare ale acuzaţiilor, dar nu am găsit niciun ban. Totuşi le-am confiscat bunurile”, a spus procurorul Fabio Santos de Oliviera.

  • Antoine Doucerain, fost director general / Automobile Dacia şi Group Renault România: “Dacia trebuie să-şi păstreze ADN-ul şi în viitor – maşini atractive, de calitate, la cel mai bun preţ. Este foarte important de păstrat modelul de business”

    Carte de vizită
    ¶ Antoine Doucerain a fost al cincilea director francez al Dacia de la privatizarea din 1999
    ¶ El s-a alăturat Grupului Renault în 1993, în cadrul Direcţiei de Inginerie Logistică
    ¶ În 2012, a mers în Brazilia pentru a coordona crearea unei noi uzine Nissan şi începerea producţiei modelelor Micra şi Versa
    ¶ În septembrie a anunţat că părăseşte conducerea Automobile Dacia şi pe cea a Group Renault România; interimatul va fi asigurat de Jérome Olive, cel care a mai condus Automobile Dacia între 2010 şi 2013
    ¶ Automobile Dacia a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 23,1 mld. lei (5,1 mld. euro), consolidându-şi poziţia de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri