BusinessMagazin

Tag: brand

  • Un start-up pe zi. Iulia Crînganu face bijuterii sub brandul Corvus Cornyx pe care le trimite în Europa şi SUA

    ♦ Pentru 2020, fondatoarea businessului estimează o cifră de afaceri de 100.000 lei.

    Iulia Crînganu, 23 ani, creează bijuterii din metale preţioase şi pietre semipreţioase sub brandul Corvus Cornyx pe care le trimite în Europa şi SUA. Bijuteriile sunt realizate în ate­lierul său din Cluj, iar pentru anul acesta estimează o cifră de afa­ceri de 100.000 de lei.

    „Se zice că piaţa bijuteriilor este una suprasaturată. Eu consider, însă, că există suficient spaţiu pentru cine este cu adevărat pasionat, şi înţelege bijuteria la un nivel mai profund. Pentru mine, bijuteria este o formă de artă purtabilă, pragmatică, este o moştenire de familie, un simbol, un cadou care va ţine o viaţă“, spune Iulia Crînganu, fondatoarea brandului Corvus Cornyx.

    Pentru realizarea bijuteriilor tânăra foloseşte aur, argint, pietre semipreţioase, dar uneori şi materiale alternative.

    Preţurile unor astfel de bijuterii încep de la 100 de lei, pentru piese din argint, dar pot ajunge chiar şi la 2.000 de lei pentru bijuteriile din aur.

    „În general, materialele le achiziţionez din ţară, însă dacă am nevoie de ceva ce nu găsesc local, caut producători străini care folosesc materiale reciclate, obţinute sustenabil şi etic, deoarece este foarte important pentru mine ca fiecare om care reprezintă o verigă a procesului să trăiască o viaţă comfortabilă, chiar dacă uneori acest lucru implică unele costuri mai mari”.

    Bijuteriile sunt realizate în atelierul ei de acasă, dar îşi doreşte să se extindă şi să îşi mute atelierul într-un spaţiu mai mare, dar şi să îşi achiziţioneze echipamente noi. Conceptele bijuteriilor sunt realizate în totalitate de Iulia Crînganu. Atunci când este vorba despre realizarea unei bijuterii la cererea unui client, ea ţine cont de schiţa clientului dar îşi adaugă şi amprenta personală. Iulia Crînganu a investit peste 25.000 de lei din care şi-a achiziţionat materialele şi instrumentele de lucru pentru realizarea bijuteriilor.

    “Când lucrez o bijuterie, mă interesează să aibă o poveste, o semnificaţie, nu doar un aspect frumos şi bine compus. În general, piesele sunt unicat sau în serie mică şi lucrez foarte des pe comandă piesa ideală a clienţilor, făcută exact pentru sufletul şi energia lor. Eu doar mă documentez în plus, modific schiţele ca să arate bine, şi lucrez piesele în stilul meu personal”, spune Iulia Crînganu.

    Fondatoarea brandului şi-a propus să se adreseze unui public internaţional prin intermediul diverselor platforme din mediul online, dar şi prin intermediul târgurilor şi a magazinelor.

    “Este foarte importantă semnătura şi stilul propriu, angajări voi face în viitor doar pe partea de imagine şi promovare, dar plănuiesc să achiziţionez şi un laser, pentru a eficientiza producţia şi a putea lucra piese mai multe la acelaşi preţ. Momentan tăierea argintului se face complet manual, lucru care consumă foarte mult din timpul de producţie a unei bijuteriiţ”, spune ea.

    Iulia Crînganu a urmat cursurile Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca, secţia de Ceramică-Sticlă, iar pentru o perioadă a fost angajată şi ca bijutier. Businessul este susţinut în totalitate de ea, ocupându-se de crearea bijuteriilor, promovarea brandului pe reţelele de socializare şi tot ce este necesar să îşi dezvolte brandul.

     

  • Cine sunteţi voi şi ce aţi făcut?

    A fost o întâmplare fericită pentru Business MAGAZIN că s-au găsit aceste foi, pentru că această revistă are şansa să-şi nu piardă o parte din istorie, aşa cum îşi pierd multe din companiile româneşti înfiinţate după 1990.
    Nu ştiu câţi dintre cei care au intrat în business de-a lungul celor 30 de ani de capitalism din România mai au documente originale, foi, arhive, poze despre începuturile afacerilor şi companiilor lor.
    Cred că sunt foarte, foarte puţini.
    Pentru că anii trec şi amintirile se pierd, iar mulţi se trezesc că nu mai ştiu nimic, nu mai au nicio dovadă despre cum au început să construiască capitalismul în România.
    Viziunea lor, planurile, poveştile, speranţele se pierd dacă nu sunt spuse şi scrise.
    Dar mai mult decât atât, cei care nu şi-au scris povestea companiilor lor se vor trezi că nu au ce să lase moştenire. Aici nu discutăm despre bani.
    Generaţiile se schimbă, tot timpul vin şi pleacă oameni din companie, iar generaţiile actuale nu ştiu cu cine au de-a face. Nu scrie nicăieri cine este patronul, proprietarul, omul de afaceri, antreprenorul care a înfiinţat compania pentru care lucrează.
    Dar dacă scrie ceva, dacă se găseşte ceva pe Google, este vorba în primul rând despre partea mai puţin fericită a unui business sau a unui om.  
    Toată lumea vorbeşte despre brand, cum un brand bun îţi poate aduce o valoare adăugată mai mare, dar sunt prea puţini antreprenori români care au scris povestea brandului sau brandurilor pe care le-au creat.
    Dacă vor să se bată cu multinaţionalele, dacă vor să conteze în piaţă, dacă vor să vină oameni tineri să lucreze la ei şi pentru ei, antreprenorii români trebuie în primul rând să-şi scrie povestea, să spună cine sunt ei, ce au făcut, cum au făcut, de ce au făcut, cum a fost atunci când lucrurile mergeau, dar şi când nu mergeau, ce pot ei să spună despre cum şi-au condus businessul şi au făcut afaceri, despre înţelegerile scrise, dar mai ales nescrise, despre leadership, despre leadership la locul de muncă, nu cel din cărţi, despre cum au reuşit să stea în picioare şi după 30, 20 sau chiar 10 ani.
    Cei care vin din spate au nevoie să ştie care este moştenirea pe care o primesc şi pe care trebuie să o ducă mai departe.
    Dacă aveţi documente, hârtii, poveşti – Business MAGAZIN s-ar bucura să le poată publica sau scrie. 

  • O tânără cu experienţă în agenţii de publicitate a renunţat la job-ul ei pentru propria afacere, în industria textilă. Câţi bani poţi să mai faci dintr-un brand de haine românesc?

    Despre yoga se spune că este, în sine, o formă de inspiraţie. Este concentrare, meditaţie, atenţie şi calibrare a simţurilor. În final, toate laolaltă duc la zen, nu-i aşa? Mai mult decât zen, pe Ramona Sima yoga a condus-o şi la o idee de business. Şi aşa, cu mişcări line şi paşi atent aşezaţi, a creat Suav, o afacere cu un nume ca o şoaptă, dar bine ancorat în realitate.

    „Suav a apărut ca idee în vara anului 2016 şi ca firmă în noiembrie 2016. A apărut din nevoia de îmbrăcăminte comodă pentru yoga, din fibre naturale, care să lase corpul să se mişte şi să respire, în condiţiile în care «uniforma» era formată din colanţi şi topuri mulate din materiale sintetice, la fel ca echipamentul pentru aproape orice sport”, povesteşte Ramona Sima, fondatoarea Suav. Nu avea experienţă în domeniul textilelor, mai mult decât pasiunea pentru modă, însă şi-a pus la bătaie toată experienţa celor aproape două decenii pe care le-a petrecut în agenţii publicitare precum McCann-Erickson, Graffiti BBDO, GMP sau Papaya şi a mers pe calea antreprenoriatului. „La început, firma a avut doi asociaţi, dar, începând din august 2019, are un asociat unic.” În persoana Ramonei Sima. Din atelierul Suav din Bucureşti ies salopete, pantaloni şi bluze numai bune de purtat în sala de port. Sau, pentru cine vrea, şi de purtat pe stradă sau pentru orice alte activităţi sportive. „Investiţia financiară a fost mică, în jur de 7.000 de euro, însă am avut noroc cu prieteni şi colaboratori din «cealaltă viaţă» (domeniul publicităţii – n. red.), care ne-au ajutat cu competenţele lor de design, fotografie, consultanţă, creaţie vestimentară şi aşa mai departe. Practic, aproape tot ce este nevoie pentru etapa de început a unui brand”, spune Ramona Sima. Businessul creşte încet, dar sigur, iar anul trecut a generat venituri de 21.000 de lei. Afacerea are însă toate premisele pentru a evolua şi mai mult. „În 2019, am decis să ne extindem obiectul de activitate şi în zona serviciilor şi am început să organizăm retreaturi de yoga, care, pe lângă experienţa de auto-cunoaştere şi de explorare interioară, oferă şi o experienţă de călătorie memorabilă. În 2020, vom creşte numărul retreaturilor oferite şi vom include şi destinaţii din afara ţării.” Din planuri fac parte şi alte idei de linii secundare de business, tot din sfera yoga, wellness şi wellbeing. Dar fiecare pe rând. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, concentrarea va fi pe parteneriate cu magazine de haine destinate activităţilor fizice, dar şi magazine de design românesc şi studiouri de yoga. Momentan, Suav are o colaborare cu magazinul Monoton, deschis în Timişoara. „Clienţii noştri, atât pentru îmbrăcăminte, cât şi pentru retreaturi, sunt majoritar femei din mediul urban, preocupate de un stil de viaţă sănătos şi responsabil, de dezvoltare personală, care practică sau predau yoga. Majoritatea sunt din România, dar avem şi câteva cliente fidele din străinătate”, spune Ramona Sima. Un top sub brandul Suav costă între 150 şi 200 de lei, pantalonii – între 150 şi 240 de lei, iar salopetele – 300 de lei. Totul, pentru o deconectare ca la carte.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afacerilor de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Frica de zbor – seminarii pentru învingerea fricii de zbor (Bucureşti)
    Fondatori: Sebastian Radu, Luminiţa Constantin, Ioana Blaj, Cătălin Prală
    Prezenţă: Bucureşti

    Travlocals – platformă de turism (Bucureşti)
    Fondator: Radu Fusea
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: online

    Wegloo – concept de facilităţi de cazare (Azuga)
    Fondator: Larisa Puşcaşu
    Cifră de afaceri în 2019: 10.000 de euro
    Prezenţă: Azuga

    Panseea – producţie de cosmetice (Voluntari)
    Fondator: Carmen Zaiu
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 12.000 de euro
    Prezenţă: online, târguri şi evenimente

    Pineberry – producţie de cămăşi (Olteniţa)
    Fondator: Alina Rachieru
    Cifră de afaceri în 2019: 165.000 de euro
    Prezenţă: online, Bucureşti

  • Povestea familiei care a transformat lucrurile oferite gratuit de natură într-o afacere de familie foarte profitabilă

    Elena Oancea trăieşte înconjurată de plante de când se ştie. A copilărit într-un sat din judeţul Tulcea unde a învăţat tainele cremelor naturale de la bunica sa. Ca adult, nu a renunţat la pasiunea din copilărie şi a dezvoltat alături de familia ei propriul brand de cosmetice naturale din plante româneşti – Careless Beauty. 

    „Am participat la cules de plante de mic copil. În plus, bunicii aveau stupi şi petreceam mult timp în natură. Ştiam de mică toate plantele, iar faptul că am urmărit cum bunica făcea creme din plante din pădure şi flori de crin, dar şi uleiuri presate la rece m-a inspirat în decizia viitoarei cariere”, povesteşte Elena Oancea, care poartă mai multe titluri pe „cartea de vizită”: estetician, chimist, inventator şi antreprenor. La 59 de ani, Elena Oancea crede în principiul „Să îmbătrâneşti frumos” şi spune că oamenii se întorc la natură, mai ales că, deşi plantele nu promit întinerirea peste noapte, pot avea efecte vizibile dacă sunt aplicate la îndrumarea unui specialist.

    Elena Oancea a urmat şcoala de cosmetică, iar vreme de câţiva ani înainte de Revoluţie a lucrat pe cont propriu acasă – în paralel însă, avea un job într-un centru de seminţe. În timp, a început să facă propriile reţete mai întâi în laboratorul de acasă.

    „Lucrăm acum cu peste 40 de plante, iar la vremea respectivă erau aproximativ 22 de plante. Când am început m-a dus gândul către frumuseţea crinului alb şi mi-am adus aminte de pasiunea bunicii pentru crema din plante din pădure şi crin. I-am transmis pasiunea pentru plante şi soţului, iar pe copii i-am crescut tot în mediul acesta”, mai spune antreprenoarea.

    În 1992, Elena Oancea a deschis propria firmă – Dan Elis. După acest moment, au urmat ani la rând în care a muncit pentru a obţine brevete de invenţie pentru produse şi pentru a promova produsele româneşti. Careless Beauty foloseşte doar extracte vegetale din specii de plante româneşti şi creează doar cosmetice naturale. Însă, în toată această muncă de mai bine de 25 de ani, Elena Oancea nu a fost singură. Şi-a „virusat” mai întâi soţul cu dragostea pentru natură, iar mai apoi cei doi copii – Adina şi Tiberiu, dar şi nepoţii. Adina este farmacist-estetician şi se ocupă de cercetare, dar şi de cabinetul din Bucureşti, în timp ce Tiberiu se ocupă de site, de magazinul online, de designul produselor, dar şi de laborator. În noul magazin online şi în site, antreprenorii au investit 5.000 de euro.

    Produsele Careless Beauty sunt disponibile atât în magazinul online, cât şi în cabinetele proprii din Bucureşti şi din Constanţa şi

    într-un cabinet partener în Timişoara şi într-un magazin partener în Curtea de Argeş.

    „Produsele le-am promovat prin intermediul cabinetului, unde oamenii veneau şi testau cremele. Primul cabinet deschis a fost cel din Constanţa, iar în urmă cu şase ani am deschis cabinetul din Bucureşti. Treptat am îmbunătăţit aspectul produselor, logo-ul şi cutiile”, spune Adina Oancea.

    Laboratorul în care sunt create produsele Careless Beauty se află în localitatea Topraisar (din judeţul Tulcea), familia Oancea investind în ultimii ani în dezvoltarea acestuia.
    „Laboratorul are o suprafaţă de 100 mp, iar spaţiul dedicat uscării naturale a plantelor are o suprafaţă de 150 mp. În laborator lucrează trei oameni, eu, mama şi un om care ne ajută. Separat, avem ajutoare şi la culegerea plantelor.”

    Familia Oancea are la Topraisar propria grădină cu plante, unde au adus în cultură ghiocei, toporaşi, crini sau nalbă, dar şi cătină. De asemenea, pentru alte plante familia apelează la locuri unde oamenii calcă foarte rar.

    „Avem un hectar de teren cu plante care se succed periodic. Avem încă patru hectare unde lucrăm în unele perioade. Găzduim şi 38 de fazani, care din când în când se mai bucură de plantele din grădina noastră. Laboratorul a fost deschis în urmă cu şase ani. Investiţia în laborator s-a ridicat la circa 100.000 de euro, dar încă mai este de investit. Totul a fost făcut din credite de la bancă şi din fonduri proprii”, mai spune Tiberiu Oancea. În total, Careless Beauty are 22 de produse din categoria de creme, loţiuni, măşti, fonduri de ten, comprese, ape din fructe, dar şi un elixir cu efect regenerator.

    Dincolo de promovarea din cabinete şi în mediul online, Careless Beauty a participat şi la mai multe evenimente internaţionale precum Korean International Women’s Invention Exposition (KIWIE) în 2014, unde a participat ca parte a delegaţiei Asociaţiei Inventatorilor din România, dar şi la Emmy’s Awards Gifting Suite organizat de Celebrity Connected din Los Angeles (SUA). La Los Angeles Careless Beauty a ajuns la recomandarea unui client american, iar cu această ocazie produsele au fost testate de cele mai mari vedete de televiziune.
    „Am avut cinci minute cu fiecare vedetă şi le-am povestit despre produsele noastre şi despre flora României, le-am dat câte un produs şi ne-au dat review-uri pe Twitter”, povesteşte Adina Oancea. De asemenea, Careless Beauty a fost prezentă şi la evenimente din Franţa şi Danemarca, susţinute de ambasadele României din aceste ţări.

    „De-a lungul timpului ne-a fost greu să convingem oamenii de calitatea unui produs românesc şi să demonstrăm că un astfel de produs are potenţial. Încercăm să facem şi o educaţie a oamenilor şi le povestim despre ce înseamnă un ritual corect de îngrijire. Organizăm şi workshopuri în ţară”, a mai spus Adina Oancea. Careless Beauty poate livra oriunde în lume, mai ales pentru că are cliente românce în afara ţării care împărtăşesc cu prietenele cremele cumpărate de la brandul românesc. Pentru viitor, compania vrea să se extindă în franciză atât în ţară, cât şi în străinătate.

    „Am luat decizia de a ne extinde în franciză pentru că în acest fel vom putea avea un punct Careless Beauty în afara ţării şi vom şti că se lucrează cu aceeaşi tehnică, iar oamenii se informează corect. Încercăm mai întâi în ţară şi după aceea dacă reuşim cu acest model de business vrem să-l ducem şi în afară. Lucrăm deja cu avocaţi care ne ajută să dezvoltăm sistemul în franciză”, a descris Adina Oancea planurile de dezvoltare a afacerii în continuare. 

  • Tânăra care a renunţat la televiziune ca să îşi urmeze adevărata pasiune. Creaţia ei a reuşit să le cucerească nu doar pe românce, ci şi pe pretenţioasele franţuzoaice

    Monica Rădulescu, de profesie jurnalist, a devenit antreprenor la finalul anului 2016, când seara, după orele de muncă în redacţie, se relaxa prin crearea bijuteriilor în formă de bomboane. A început să le vândă sub brandul BonBons by Monica Rădulescu, iar bijuteriile cu aspect de bomboane au captat rapid atenţia clientelor nu doar din România, ci şi ale pretenţioaselor parizience. 

    Monica Rădulescu, la bază jurnalist cu experienţă în televiziune de 10 ani, a devenit antreprenor la finalul anului 2016, când din nevoia de a se relaxa după zilele grele din redacţie a început să coasă bijuterii „bomboane”, pe care astăzi le comercializează sub brandul BonBons by Monica Rădulescu.

    „Iniţial a pornit de la ideea de relaxare, dar şi din nevoia de a mă accesoriza. Am început să cos accesoriile BonBons la sfârşitul anului 2016. Am cusut un colier pentru mine şi l-am purtat a doua zi la birou. Colegele au fost foarte încântate, mi-au spus că seamănă cu nişte bomboane înşirate pe lanţ (de aici şi numele BonBons) şi m-au rugat să le fac şi lor. Iar de atunci au venit sute de comenzi”, povesteşte Monica Rădulescu cum a pornit pe drumul antreprenoriatului în urmă cu aproape patru ani.

    Investiţia iniţială în înfiinţarea businessului a fost minimă, având în vedere că fondatoarea a investit şi investeşte bani doar în materialele pe care le foloseşte la crearea bijuteriilor dulci. „Cred că 100 de euro a fost investiţia iniţială şi am cumpărat mărgele de toate culorile, aţă şi ace. De obicei, investesc mult în materiale, pe care le cumpăr din magazinele online. Mi-a luat ceva timp până am găsit exact ce aveam nevoie, am făcut tot felul de teste, am experimentat, am şi greşit alegând materiale nepotrivite, dar aşa am învăţat ce se potriveşte mai bine cu ce am eu nevoie.” 

    Monica Rădulescu „coace bomboanele” de purtat în propriul apartament, unde a transformat una din cele trei camere în care locuieşte într-un mic atelier de producţie. „Nu aş şti să îţi spun exact cât produc anual, mai ales că aproape un an şi jumătate am lucrat pe comenzi, după care doar pe stoc şi asta pentru că veneau foarte multe comenzi şi nu reuşeam să le onorez pe toate.”

    Pentru un singur colier Monica Rădulescu munceşte şi câte patru-cinci ore cosând mii de mărgele de sticlă. Cu toate astea, singurul ei ajutor este mama, care îşi pune „şorţul de bijutier” în preajma sărbătorilor, când Monica nu mai face singură faţă numărului mare de  comenzi.
    „Lucrez la o bomboană aproximativ 30-40 de minute. La fel şi la cercei. Mă mai ajută mama, mai ales în preajma sărbătorilor şi a zilelor speciale precum sunt cele de 1 martie şi 8 martie. De la ea cred că am moştenit şi pasiunea asta pentru cusut şi pentru accesorii.”
     În prezent, bijuteriile create sub brandul BonBons pot fi achiziţionate prin intermediul site-ului care poartă acelaşi nume, dar şi din mediul offline deoarece antreprenoarea îşi distribuie „bomboanele” spre vânzare în două magazine de tip concept store, unul fiind în Bucureşti şi altul la Paris, în Franţa. 

     „Offline vând accesoriile în două concept store-uri: în Bucureşti şi în Paris. Magazinul din Paris se numeşte Shopping for Happiness şi l-am descoperit întâmplător pe reţeaua de Instagram. Ramona, cea care are boutique-ul, este româncă şi colaborează cu mulţi designeri şi creatori handmade de la noi. În această perioadă vânzările din mediul offline sunt mai mari. Offline vând cel mai mult în Bucureşti, iar online în Iaşi. Una dintre clientele mele dragi are o colecţie frumoasă de accesorii BonBons şi le-a molipsit şi pe prietenele ei”, spune Monica Rădulescu.
    În cei aproape patru ani de activitate pe piaţă Monica Rădulescu „recunoaşte” că nu a pus pe primul loc businessul pe care l-a dezvoltat şi astfel nu a reuşit să îl crească prea mult. Dacă la începutul carierei de antreprenor Monica era jurnalist, între timp s-a angajat în cadrul unei agenţii de PR, businessul crescându-l în paralel. În acest context, BonBons by Monica Rădulescu a reuşit anul trecut să înregistreze o cifră de afaceri în valoare de 2.000 de euro.


    „Anii 2018 – 2019 au fost cu multe schimbări pentru mine şi nu am reuşit să mă ocup de business aşa cum mi-am dorit. Vreau să mă revanşez în 2020, mai ales că primesc multe mesaje de la cliente. Anul acesta, ca noutate, voi avea şi bentiţe create manual. Sunt în lucru acum. Voi continua colaborarea cu concept store-ul din Paris şi vedem ce alte proiecte vor mai veni. Planul este ca în 2020 să cresc nu doar vânzările, ci să fac şi mai cunoscut produsul atât la nivel naţional cât şi pe alte pieţe internaţionale”, a spus antreprenoarea Monica Rădulescu.
    Ea este de părere că piaţa de profil din România încă se află în faza de dezvoltare deoarece sunt mulţi antreprenori români care deschid businessuri în acest domeniu. „Au apărut tot mai mulţi creatori handmade şi asta nu poate decât să mă bucure. Eu cred foarte mult în produsele lucrate manual, iar feedbackul clienţilor arată faptul că produsele create manual sunt preferate în faţa celor de mass-market, pentru că sunt unice, te fac să te simţi specială şi au o poveste în spate, comparativ cu cele dintr-un magazin mass-market”, a conchis fondatoarea brandului BonBons by Monica Rădulescu.

  • O româncă a pornit un business bazat pe amintirile de neuitat din copilărie

    „Întotdeauna mi-am dorit să dezvolt un business legat de fashion. În domeniul confecţiilor piaţa este destul de fragmentată, iar costurile de intrare sunt relativ mici. Am ales calea mai anevoioasă din dorinţa de a aduce pe piaţă un produs care să îmbine designul şi calitatea”, descrie Corina Blidar motivele pentru care a pornit afacerea Never Oblivion. Lansată în 2018 în urma unei investiţii de 50.000 de euro, aceasta se axează pe producţia în România a unor articole de îmbrăcăminte din fire nobile, pe care le vinde pe o platformă online, cât şi prin parteneriate cu alte magazine. Dacă primul an de funcţionare a afacerii a fost unul de aşezare a bazei de clienţi, previziunile antreprenoarei pentru anul în curs sunt optimiste, ea aşteptând ca Never Oblivion să genereze o cifră de afaceri de 250.000 de euro. Corina Blidar povesteşte că a început să lucreze în firma părinţilor din al doilea an al Facultăţii de Management al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. S-a ocupat iniţial de resursele umane, apoi de relaţia cu furnizorii, iar ulterior a activat în zona de management în firmă. În 2009, a ales calea bankingului, unde a început pe postul de consilier şi a continuat pe cel de membru în Consiliul de Supraveghere, rol din care spune că a lucrat cu o echipă care a adus pe piaţa românească o serie de noutăţi. Apoi, a investit în companii diverse, de la catering la materiale de construcţii.

    În ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului Never Oblivion, Corina Blidar spune că aceasta a început cu un plan de afaceri adaptat la nevoile pieţei: „Am discutat cu designeri şi producători pentru a găsi formula corectă în abordarea designului şi alegerea materialelor. Stabilirea unui flux de fabricaţie ţinând cont de toate restricţiile, de la producătorul de fire, transport, transpunerea designului în program de operare, producţie mostre, ajustări, producţia de bază, marketing, parteneriate”. Poziţionarea afacerii este, spune antreprenoarea, peste magazinele fast fashion, iar bonul mediu a fost în primul an de aproximativ 700 de lei. Ea adaugă că profilul clienţilor cărora li se adresează este al femeii care are nevoi de haine uşoare, potrivite pentru orice vreme, care nu se şifonează şi nu înţeapă: „Femeia care preferă o garderobă practică, femeia care călătoreşte mult, are încredere în ea, este liberă, non-conformistă, veselă şi independentă”. Provocările unui astfel de business se leagă de termenele de timp între idee, design şi producţia finală, care sunt, potrivit ei, relativ mari: „Este necesară o mai atentă programare a termenelor. Încercăm să nu avem timpi morţi în procesul de fabricaţie, dar pot apărea multe lucruri neprevăzute. De exemplu, chiar înainte de a lansa colecţia de iarnă, fabrica de fire nu a livrat o anumită culoare şi a trebuit amânată producţia acelui produs. Pentru a respecta termenele încercăm o cât mai corectă previzionare a potenţialelor întârzieri”.

    În prezent, în companie lucrează cu doi angajaţi, care se ocupă mai ales de aspecte logistice şi administrative, iar pentru producţie lucrează cu mai mulţi colaboratori, antreprenori sau persoane fizice autorizate, indiferent că vorbim despre designeri, contabilitate, promovare, relaţii publice. „Producătorii sunt specializaţi, în funcţie de maşini, pe o anumită grosime a firului, de aceea lucrăm cu mai mulţi colaboratori”, explică antreprenoarea. De altfel, observă şi ea problema generalizată de la nivelul pieţei muncii, „de a găsi omul potrivit la locul potrivit şi de aceea am ales să lucrăm cu specialişti pe fiecare domeniu, cu intenţia ca pe măsură ce creştem să putem internaliza aceste servicii colaterale”. În ceeea ce priveşte planurile de recuperare a investiţiei, ea îl descrie pe primul an de funcţionare drept „unul de sacrificiu şi de căutare de oportunităţi”, de stabilire a nişei de clientelă şi de creare a unei baze de clienţi, precum şi unul axat pe încheierea şi dezvoltarea de parteneriate strategice. „Evoluţia brandului o văd prin parteneriate cu magazine multibrand, online şi brick and mortar din România şi din Europa. În funcţie de materializarea planurilor de dezvoltare se poate acoperi investiţia iniţială, dar cu focus susţinut pe dezvoltarea gamei de produse.” Planurile de dezvoltare a afacerii anul acesta vizează elemente definitorii pentru viitorul brandului: „Pe lângă clientela deja targetată vom face campanii de educare pentru lărgirea masei de clienţi. Vom lărgi sortimentul de produse printr-o colecţie capsulă dedicată bărbaţilor, care sunt din ce în ce mai interesaţi de produse nişate care îi scot din linia conservatoare. Vom explora noi modalităţi de a face parteneriate cu branduri din alte domenii – marochinerie, bijuterii”. De asemenea, adaugă că nu se vor limita la piaţa locală: „Cred că vom căpăta o vizibilitate pe piaţă internă suficientă încât să ne extindem şi către piaţa internaţională”.

  • Cum a ajuns România să fie una dintre cele mai bune pieţe pentru lanţul de restaurante Subway

    Rezultatele înregistrate anul trecut de lanţul de restaurante cu servire rapidă Subway par să dezvăluie o pasiune comună a românilor cu locuitorii Luxemburgului, Liechtensteinului şi Islandei: sandvişurile. Cum a ajuns piaţa locală să fie una dintre cele mai performante din Europa pentru brandul cu origini americane?

    „Încă de la lansarea Subway în România am ştiut că piaţa locală are un potenţial mare. Există o bază puternică şi vastă de proprietari de afaceri care se pot afilia reţelelor de francize, în toată ţara. În prezent, la 7 ani de la deschiderea primului restaurant Subway în România, ne bucurăm că avem o densitate mare de restaurante în ţară, în comparaţie cu alte pieţe din Europa Centrală şi de Est în care Subway activează. Mai mult, valoarea afacerilor restaurantelor Subway din România se plasează peste media regiunii”, descrie Rumen Radev, business development agent pentru zona Bucureşti-Ilfov al Subway România, rezultatele înregistrate pe piaţa locală. Brandul cu origini americane a intrat pe piaţa din România în 2011 şi a deschis primul restaurant în aprilie 2012. De atunci, lanţul de restaurante cu servire rapidă a crescut până la 40 de unităţi pe piaţa locală, iar potrivit celor mai recente informaţii comunicate de reprezentanţii companiei, aceasta a devenit una dintre cele mai profitabile la nivel european, cu un număr de vizitatori care depăşeşte cu 74% media restaurantelor din celelalte pieţe ale Europei. Totodată, valoarea bonului mediu în restaurantele Subway din România a crescut cu aproximativ 14%. Astfel, în 2019, restaurantele Subway şi-au crescut afacerile, în medie, cu 18% faţă de anul anterior, în timp ce profitul brut a înregistrat un avans de 25% în perioada analizată. „2019 a fost un an excepţional pentru Subway: profitul a crescut semnificativ, stimulat de creşterea cererii pentru produsele noastre, dar şi de implementarea unui nou design în restaurantele noastre, atractiv şi prietenos cu clienţii. Avem cea mai bună şi cea mai profitabilă piaţă din Europa Centrală şi de Est şi una dintre cele mai profitabile din Europa, clasându-se pe locul 4 după Islanda, Luxemburg şi Liechtenstein. În medie, profitul înregistrat în restaurantele româneşti a crescut cu 99% faţă de media europeană”, a spus Rumen Radev într-un comunicat de presă. Reprezentanţii companiei sunt discreţi însă în ceea ce priveşte valoarea veniturilor cumulate înregistrate de Subway prin francizele deschise pe piaţa locală.
    În ceea ce priveşte investiţiile, Radev spune că acestea pornesc de la circa 120.000 de euro. „În general, investiţiile într-un restaurant se plasează în jurul sumei de 120.000 euro, sumă care include echipamentul şi tot ceea ce trebuie să plătească proprietarul afacerii francizate tuturor părţilor implicate înainte de deschidere. Desigur, există şi situaţii în care investiţia poate creşte. Este cazul restaurantelor de dimensiuni mari sau al celor care au drive-thru”, descrie Rumen Radev investiţiile necesare deschiderii unei francize Subway. Apoi, spune el, un restaurant Subway funcţionează destul de simplu, în contextul în care procesul de pregătire pentru un meniu sau produs Subway nu implică gătirea sau prăjirea vreunui ingredient. După deschiderea restaurantului, timpul necesar pentru recuperarea investiţiei variază de la un restaurant la altul, potrivit lui Radev, în contextul în care „operaţiunile şi funcţionarea optimă a acestuia depind, în cea mai mare măsură, de proprietarul afacerii francizate”. „Subway le cere viitorilor proprietari de afaceri francizate un plan de afaceri bine fundamentat şi amănunţit. Acest plan cuprinde estimări ale momentelor în care restaurantul va atinge pragul de rentabilitate, îşi va recupera investiţia sau va genera profit”, explică reprezentantul Subway. În funcţie de aceste rezultate, factorii de decizie din cadrul companiei Subway acceptă sau nu intrarea respectivei afaceri în cadrul francizei. „În acest mod minimizăm potenţialele riscuri”, spune el. Francizele din industria HoReCa sunt printre cele mai atrăgătoare pentru antreprenorii români dornici să îşi deschidă o afacere la cheie; or Rumen Radev consideră că aceasta ţine de o oarecare familiaritate a oamenilor faţă de genul acesta de afaceri. „Credem că în general oamenii tind să aleagă lucrurile care le sunt familiare şi despre care au cele mai multe informaţii şi cunoştinţe. Iar domeniul HoReCa este unul cu care cochetăm cu toţii în diferite momente şi despre care reuşim să avem cele mai multe cunoştinţe. Ştim cum ne dorim să arate o locaţie, cum ne dorim să fim întâmpinaţi, ştim cum vrem să arate mâncarea pe care o primim şi ştim că vrem să fim lăsaţi să decidem ce mâncăm conform preferinţelor noastre. Deci ne putem imagina cu uşurinţă cum ar fi să deţinem un restaurant, dar nu ne putem imagina cum ar fi să deţinem o sucursală a unei bănci, de exemplu”, explică reprezentantul Subway. Potrivit lui, acesta este unul dintre motivele pentru care francizele din industria HoReCa sunt printre primele care intră pe noi pieţe. „Şi sunt destul de multe. Conform studiilor de specialitate, ştim că există în jur de 10.000 de concepte active de franciză în Europa. În final totul se rezumă la disponibilitatea companiilor de a se extinde în afara pieţei interne. Şi nu toate companiile sunt pregătite sau au drept scop extinderea pe pieţe externe. Dar România este o piaţă cu potenţial ridicat, românii sunt activi şi au antreprenoriatul în suflet, astfel încât tot mai multe concepte de franciză aleg să intre pe această piaţă”, conchide Rumen Radev.
    Potrivit reprezentanţilor companiei, aceasta plănuieşte să se extindă în continuare în România, atât prin deschiderea unor restaurante noi, cât şi prin optimizarea celor existente, prin remodelarea lor sub un nou concept.

    Sandivşuri în familie, de 55 de ani
    Compania Subway a fost fondată în urmă cu aproximativ 55 de ani, de către Fred DeLuca, antreprenor care avea pe atunci doar 17 ani, şi prietenul său de familie, dr. Peter Buck. În 1965, DeLuca a împrumutat 1.000 de dolari de la prietenul său Peter Buck cu intenţia de a strânge bani pentru colegiu. DeLuca voia să studieze medicina şi a pornit un o mică afacere de tip fast-food pentru a putea suporta costurile studiilor. Compania a crescut constant, iar în prezent este cel mai mare vânzător de sandvişuri din Statele Unite, care generează pe piaţa americană venituri de peste 10,4 miliarde de dolari. Compania este şi acum o afacere de familie, dar care lucrează cu aproximativ 21.000 de francizaţi.

  • Frate, frate, dar mergem pe drumuri separate în business

     De exemplu, puţini ştiu că fondatorii brandurilor de articole sportive Adidas şi Puma erau fraţi. Fraţii Rudi şi Adolf „Adi” Dassler au fost parteneri în cadrul producătorului de încălţăminte Gebrüder Dassler Schuhfabrik, iar ulterior au mers pe drumuri separate. Bazele brandului Adidas au fost puse de Adolf „Adi” Dassler în 1949, în timp ce Rudi Dassler a început să clădească Puma (brand numit iniţial Ruda). Nu se ştie încă ce a dus la rivalitatea celor doi fraţi din oraşul german Herzogenaurach. Unii spuneau că fraţii s-ar fi despărţit pentru că Adolf ar fi avut o relaţie cu soţia lui Rudi, alţii că soţiile celor doi s-ar fi detestat reciproc sau că Rudolf era tatăl fiului lui Adolf.
    Rudi Dassler a murit în 1974, la vârsta de 76 de ani, iar Adolf patru ani mai târziu, la 78 de ani. Ulterior, decenii întregi companiile s-au luptat pentru cotă de piaţă şi contracte cu sportivi importanţi, precum Muhammad Ali sau Zinedine Zidane, care au semnat cu Adidas, sau Pele, care a purtat produsele Puma. Astăzi, Puma şi Adidas merg tot pe drumuri separate, dar rămân doi dintre cei mai mari jucători de pe piaţa echipamentelor sportive.

    Un alt exemplu de fraţi care nu s-au mai înţeles în business este cel al retailerului Aldi.
    Grupul german Aldi a fost fondat în 1946 de doi fraţi, Karl şi Theo Albrecht. Cei doi de fapt au preluat magazinul mamei lor din Essen, magazin care funcţiona din 1913, iar ulterior l-au dezvoltat într-un gigant cu profil de discount. În 1961 cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, astfel că Theo Albrecht a preluat magazinele din nordul Germaniei şi drepturile de a se dezvolta în Europa. Fratele său Karl a primit magazinele din sudul Germaniei şi dreptul de a se extinde în Australia, Marea Britanie şi SUA. Moştenitorii celor doi fraţi nu se înţeleg astăzi, conform ultimelor date.

  • Cea mai bună carte de business pe care am citit-o nu este despre succes, ci despre eşec, greşeli, trădări şi luptele între acţionari

    Cea mai bună carte de business pe care am citit-o în 2019 este „Povestea de la colţul mesei”, în care Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante La Mama, îşi povesteşte viaţa şi mai ales istoria acestui brand.
    Probabil că este cea mai bună carte de business pe care am citit-o în ultimii zece ani.
    Într-o lume în care toţi vor să povestească despre succes, despre strategii de business, despre idei geniale, despre leadership, Cătălin Mahu vine cu o sinceritate extraordinară şi povesteşte versiunea lui despre celebra ruptură din spatele lanţului La Mama, atunci când Dragoş Petrescu şi Daniel Mischie au plecat cu oameni, idei, locaţii şi au înfiinţat lanţul concurent City Grill.

    Aeastă carte ar trebui să fie predată în şcolile de business din România şi la cursurile de antreprenoriat.
    Fiecare afacere, fiecare succes, fiecare brand creat are în spate o poveste care, dacă ar fi spusă în realitate, s-ar da la o parte toată aureola succesului.
    Toată lumea spune că în România educaţia financiară este la pământ, că educaţia antreprenorială de-abia acum începe şi că 30 de ani sunt prea puţini pentru o clasă de business adevărată.
    Dar dacă dincolo de succes patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri, managerii nu vorbesc şi despre greşeli, despre eşecuri, cei care vin din spate şi din lateral nu au de unde să înveţe.
    În decembrie, la conferinţa ZF Afaceri de la zero organizată în Bucureşti în parteneriat cu Banca Transilvania, i-am întrebat pe cei aproape 200 de mici şi mijlocii antreprenori din sală cine ar vrea să vorbească despre eşec şi despre greşelile pe care le-au făcut în business. Nu s-au ridicat mai mult de cinci mâini.
    Antreprenorii nu prea vor să vorbească despre acest lucru având în vedere că în România insolvenţa, falimentul, greşeala sunt încă taxate.
    Octavian Radu, patronul Diverta şi al multor alte afaceri, unele de succes, altele mai puţin, spune că a pierdut zeci de milioane de euro în business şi ar putea să vorbească ani întregi despre acest lucru. Sper să o facă, pentru ca măcar viitorii antreprenori să nu o ia de la capăt. Şi să greşească mai puţin.
    Economia şi businessul din România au nevoie de exemple pozitive, de antreprenori şi companii care au crescut de la zero şi au ajuns undeva sus, dar, la fel, există nevoie de bibliografie în privinţa greşelilor pe care aceştia le-au făcut.
    Business Magazin va încerca să aducă în prim-plan greşelile pe care le-au făcut antreprenorii români în cariera lor de business, pe care acum pot să le povestească cu detaşare şi fără încrâncenare.
    Multe dintre prieteniile care apoi se transformă în asocieri în business ajung în final la despărţiri crâncene, cu cuţitele pe masă, cu lungi procese în tribunale şi cu o energie irosită din motive de orgoliu, de ambiţie etc. Dar până la urmă acestea sunt şi calităţile care duc un business înainte.
    Alegerea oamenilor cu care să lucrezi este poate mult mai importantă de la un anumit nivel încolo decât câştigul pe care poţi să-l obţii. Sigur, un antreprenor nu poate face nimic decât dacă vrea să rămână un PFA.
    M-aş bucura dacă antreprenorii din România – mai mari şi mai mici – şi-ar deschide porţile businessurilor lor şi ar povesti despre succes, dar şi despre greşeli, eşecuri, trădări şi despărţiri.
    Până atunci, vă recomand să citiţi cartea lui Cătălin Mahu, „Povestea de la colţul mesei”. Poate fi una dintre cele mai bune investiţii în educaţia antrepreorială pe care puteţi să le faceţi.
     

  • Doi soţi au produs mii de pături pentru bebeluşi într-o fabrică din Oradea, iar într-un an au ajuns la venituri de aproximativ 50.000 de euro

    „Am investit aproximativ 30.000 de euro în website, configuratorul de produs, stocul de fire, publicitate şi prezenţe la târguri, fără a lua în considerare salariile angajaţilor, costul maşinilor şi al programelor de tricotaj. În fiecare păturică se investeşte mult timp pentru tricotat, spălat, periat, lucru de mână, încheiat, călcat şi ambalat”, spune Silviu Prundianu, cofondator al brandului Dadda.
    Producţia păturilor – care pot fi folosite încă din momentul ieşirii din maternitate – are loc într-o fabrică din Oradea, deţinută de familiile celor doi antreprenori, care fac acolo haine pentru branduri internaţionale. Folosind aceleaşi utilaje şi lucrând cu aceiaşi angajaţi, Silviu şi Andrada Prundianu produc 60-70 de pături Dadda pe lună. Planul familiei Prundianu este să deschidă, la un moment dat, un magazin sub brandul Dadda, pentru ca cei care cumpără să poată să şi vadă şi să pipăie produsul. În plus, antreprenorii vor să colaboreze cu mai mulţi designeri care să ilustreze o colecţie de pături de dimensiuni mai mari, pentru casă. „Atât la începutul, cât şi la sfârşitul fiecărei zile, gestionarea site-ului sau a produselor este ca o relaxare”, spune Silviu Prundianu.
    Până acum, Dadda a generat vânzări de circa 3.000 de euro lunar, iar pentru primul an de funcţionare antreprenorii din Oradea estimează încasări de aproximativ 50.000 de euro. În următoarele luni, Andrada şi Silviu Prundianu vor să lanseze şi colecţii sezoniere de pături, confecţionate din lână merinos, caşmir şi alpaca, dar şi din fire bio.