Deşi Biblia nu dă un răspuns direct la întrebarea: „Când s-a născut Isus?“, ea menţionează două evenimente petrecute în preajma naşterii sale, motiv pentru care mulţi au ajuns la concluzia că Isus nu s-a născut în 25 decembrie.
O descoperire recentă făcută în deşertul Sahara, în timpul unor expediţii către siturile de la Nil şi de pe platoul Gilf Keblr, rescrie istoria Creştinătăţii.
Recent, arheologii din cadrul ,,Leon Levy Expedition”, o echipă ce reuneşte cercetători ai Universităţii Harvard, Boston College, Wheaton College şi Troy University Alabama, au anunţat o nouă descoperire, făcută în incinta Parcului Naţional Ashkelon, din sudul Israelului. Rezultatele au fost obţinute, de fapt, în urmă cu trei ani, însă specialiiştii au refuzat să le facă publice, pentru a nu stârni reacţii negative din partea ortodocşilor.
Porbabil că nicio altă scriere nu stârneşte mai multe controverse decât Biblia. De-a lungul timpului, pe baza informaţiilor din această carte, credincioşii şi necredincioşii au purtat nenumărate conflicte.
Una dintre cele mai mari aprinse discuţii în contradictoriu este legată de folosirea Bibliei ca document istoric. Există, însă, şi alte controverse, pe care noi vi le vom prezenta aici.
Soţia lui Dumnezeu. Există unii arheologi şi istorici care, bazându-se pe informaţii obţinute în teren, susţin că Dumnezeu avea o soţie, pe nume Asherah.
Vezi aici 5 dintre cele mai mari controverse legate de informaţiile prezentate în Biblie
M-am minunat un pic că presa din România, atât de excitată de tot ce este nou şi amuzant şi trendy, a ratat, cel puţin până în momentul în care scriu acest text, ştirea cu Biblia tradusă în limba milenialilor. Care este istoria? Un ins care se identifică şi el doar printr-un emoji – „tipul cool cu ochelari de soare“ – s-a gândit că ar putea rămâne în istoria viitorilor 100 de ani dacă va traduce Biblia, şi drept urmare a programat un „traducător“ care a înlocuit în jur de 200 de cuvinte cu circa 80 de iconiţe (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor?, întreb cu o faţă de smiley). Procesul de „traducere“ a celor 66 de cărţi a luat în jur de şase luni. Rezultatul demersului „tipului cool cu ochelari de soare“ este la vânzare în magazinul iTunes, iar o variantă pentru Android va apărea în curând. Alte platforme nu sunt receptive la noua cultură, şi de aceea munca lui „cool-dude-with-sunglasses emoji“ nu va putea ajunge la clienţii Amazon, care nu permite folosirea emoticoanelor (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor? şi tocmai de la Amazon!?!, întreb din nou cu o faţă de smiley). Reacţiile, spune tipul cu ochelari de soare, au fost împărţite, unele mai amabile şi apreciative, altele mai dure. Întrebat despre nivelul scăzut de sentimente religioase pe care îl deţine tânăra generaţie, tipul cool a zis că el mizează pe răspândirea păcii (folosind desigur emoticonul cu cele două degete) şi a dragostei (emoticon inimă roşie). Dar că este „«emoticon biceps flexat»ly“, adică „strongly“, adică puternic de acord cu mesajul lui Isus.
Aleluia, frate!, am exclamat, şi m-am uitat un pic pe traducerea Bibliei. I-aş sugera tipului cool să facă şi o traducere inversă, pentru că multe dintre emoticoanele lui nu-mi spun nimic şi drept urmare sunt lipsit de înţelepciunea tehnologizată. Nu am avut la dispoziţie varianta completă, chiar sunt curios cum arată Cântarea cântărilor sau Ecleziastul, emojionate.
Ziceam mai sus de ceva întrebări pe care ar trebui să ni le punem. Şi vreau să spun că poate este momentul ca lumea civilizată să depăşească perioada fetişizării tinerei generaţii şi să vadă ce le oferă, în ce mediu îi formează, înainte de a-i înzestra cu virtuţi magice. Am început să mă gândesc la asta cu ceva vreme în urmă, după o întâlnire cu un grup de tineri, bine dotaţi şi bine tehnologizaţi. Şi le-am spus teoria aceea despre cum vor schimba ei lumea cu tehnologia şi cu o abordare proaspătă – credeam sincer, în acel moment, asta. Am început să am dubii în momentul în care un tânăr din grup, îngrijorat de greaua misiune ce îi aştepta, a întrebat: „Cum, ce trebuie să facem pentru a schimba lumea?“. Pai să fii tu însăţi, simplu, tânăr, inteligent, este de ajuns, îi răspund; altfel nu trebuie nimic, nici eforturi speciale, nici nopţi nedormite, nici manifestaţii în stradă.
Problema este că atât de mult li s-a spus acestor tineri asta – şi aici am făcut şi eu o greşeală – încât întreaga generaţie s-a trezit cu o vână mesianică un pic nefondată. Nu este nimic rău în a miza pe tinereţe – chiar Business Magazin va pune pe piaţă, în zilele următoare, a 11-a ediţie a catalogului tinerilor manageri de top – dar, ca în orice demers uman, exagerarea este cât se poate de dăunătoare. Şi zic că milenialii ar trebui să înceapă, dacă tot au ajuns driverul societăţii, să se ia în serios, să priceapă că nu chiar orice lucru îţi trece prin cap înseamnă musai o idee bună şi să se apuce de treabă. Un studiu al Forrester, una dintre cele mai influente companii de cercetare din lume, intitulat chiar „The Kids Are Overrated“ identifică câteva mituri legate de mileniali şi le demontează pe rând: unul se referă la ideea că tehnologia îi face diferiţi; o bună parte dintre persoanele în vârstă au deja şi folosesc în mod curent tehnologie, un smatphone cel puţin, ceea ce îi transformă într-o grupă de consumatori la fel de importantă ca şi tinerii, pentru că sunt mai numeroşi, mai bogaţi şi mai sănătoşi decât generaţiile trecute. Din 85 de inovaţii şi tehnologii disruptive apărute în ultimii 80 de ani aşa cum le-a selectat Bloomberg Businesweek, doar 25 au apărut după 1980 – printre care CNN, PowerPoint-ul, moneda euro sau bascheţii Jordan de la Nike, şi doar şapte după anul 2000, printre care smartphone-ul, Twitter, YouTube, Facebook sau mariajul gay. Epoca de aur a inovaţiei umane a început după al doilea război mondial şi s-a terminat la începutul anilor ‘80, asta însemnând cele mai importante medicamente, care au făcut ca populaţia lumii să crească şi să trăiască mai mult, transportul aerian de masă, computerele, energia nucleară, sateliţii, agricultura industrială, pilula sau automobilul personal. Acea perioadă avea un zbor supersonic transatlantic care astăzi nu mai este. Acea perioadă a trimis un om pe Lună, azi mai există o singură naţie care are rachete ce pot duce oameni sau obiecte pe orbită, iar exploarea spaţiului se mută spre o zonă de interese comerciale. Medicamentele se înghesuie mai degrabă în zona placebo, şi oamenii mor în continuare de boli ce ar fi trebuit învinse de mult. Inovaţiile se regăsesc acum într-o zonă consumeristă, regăsindu-se într-o zonă tehnologică de masă, subţirică şi fără fond. De aia zic, e buna şi Biblia cu emoji, dar treaba când o începeţi?
Se presupune că Mântuitorul a fost crucificat în anul 33 d.Hr.
Crucificarea lui Iisus Hristos reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente descrise în Biblie. Evenimentul este comemorat în fiecare an, de majoritatea creştinilor, în ziua Vinerii Mari.
În paginile Cărţii Sfinte există numeroase contradicţii privind desfăşurarea episodului răstignirii.
Cum s-a petrecut, într-adevăr, acest moment?
Acest disc de cuarţ cât o monedă are o capacitate de 360 TB şi informaţiile inscripţionate pot rămâne descifrabile timp de 14 miliarde de ani, potrivit futurism.com
Să punem lucrurile în perspectivă: Pământul are o vârstă de 4.5 miliarde de ani, iar universul 13.8 miliarde de ani.
Cercetătorii de la Universitatea Southampton din Marea Britanie au dezvoltat o tehnologie care este capabilă să stocheze 360 terabiţi de informaţie într-un disc de cuarţ de mărimea unei monezi. Astfel, am putea stoca întreaga istorie a umanităţii.
Cercetătorii au folosit un laser cu pulsaţii de câteva femtosecunde pentru a scrie informaţia binară în structura 3D a cuarţului la o scară nanometrică. Citirea discului se face la rândul său tot cu un asemenea laser. Sistemul de stocare este şi destul de rezistent, poate rezista la temperaturi de 157 de grade Celsius.
Echipa de cercetare a inscripţionat pe disc lucrări precum ”Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, ”Optica” lui Newton, ”Magna Carta” şi Biblia versiunea King James.
Povestea este cam aşa: Andor Jakab, un blogger din Ungaria, a scris în vara anului trecut textul cu pricina. Acolo, cu argumente logice, cu tabele şi cu grafice, precum şi cu o serie de calcule amănunţite, autorul detaliază de ce nu crede că poate reuşi într-o afacere – legislaţia muncii care protejează excesiv categorii anume de angajaţi, cum sunt mamele sau cei peste 50 de ani (reţineţi că autorul este din Ungaria, deci este vorba de legile de acolo), din cauza impozitelor, de teama concurenţei care lucrează în zonele gri/negre, din cauza cheltuielilor mari sau din cauza corupţiei. Am citit textul, preluat de bloggeri români, cumva în diagonală şi, repet, iniţial m-a enervat.
Poate din cauza zodiei, am un simţ al dreptăţii cumva deformat şi mă înfurie chestiunile care mi se par aiurea; trecând peste abordarea cam abruptă din text, omul s-a dovedit prea pedant şi prea detaliat, chiar dacă în final a ajuns la o concluzie cât se poate de normală: „Şi-aş da de muncă doar dacă: 1) Te pot concedia atunci când vreau eu; 2) TVA-ul ar scădea la cel mult 20% sau chiar 15%; 3) Statul ţi-ar lua „doar„ 30% din bani; 4) Venitul mai mare nu este impozitat exponenţial; 5) Statul pedepseşte corupţia în locul companiilor decente… Până ce statul nu elimină corupţia sub toate aspectele ei, nu voi porni o afacere şi nu voi crea locuri de muncă„. Cât se poate de corect, nu?
Dar i-am spus lui Jakab, în gând, că sunt mii de oameni care nu gândesc atât de în amănunt şi care se aruncă, berbeceşte, în aventura antreprenoriatului. {i obţin rezultate şi câştiguri împotriva concurenţei neloiale, a suprataxării, a corupţiei sau a cheltuielilor mari. {i că ar fi bine ca relaţiile pe care le-ar stabili cu angajaţii să nu se rezume la „ţi-aş da„ sau „îţi dau„, ci să stabilească parteneriate adevărate cu angajaţii săi. Şi să fie conştient că o companie are drept obiectiv suprem nu profitul, nu câştigul de bani, ci bunăstarea pe care o produce în societate.
Ştiu că asta sună mai degrabă a teorie plicticoasă cu accente lirice, în comparaţie cu argumentaţia plină de cifre a bloggerului, dar gândiţi-vă că acum tragem ponoase nemeritate tocmai din cauza unor inşi care nu au avut alt ţel decât banii şi care nu se întreabă nicio secundă, de exemplu, cum va arăta în curând lumea în care ei vor avea mulţi bani sau pe ce or să îi mai cheltuie?!
Gary Hamel, profesor de management stategic la London Business School, un expert în strategia afacerilor, vorbeşte într-o scriere a sa de o viaţă corporatistă eminamente profană, mecanică, banală şi materialistă; orice încercare de a-i adăuga o notă spirituală pare a fi nelalocul ei, „ca şi când ai citi Biblia într-un bordel„. {i mai spune că în general companiile au un deficit de iubire.
Personajul din tablou este un necunoscut celebru, pictat de un olandez, Frans Hals, descris drept unul dintre cele mai strălucitoare exemple de artă barocă. I se spune „Cavalerul care râde„, deşi este un soi de Monă Lisă masculină, adică nu râde, ci are mai degrabă un zâmbet ghiduş, accentuat de mustaţa răsucită.
Nu se ştie cine este cavalerul, i se cunoaşte doar anul naşterii, înscris într-un colţ al tabloului, iar experţii au descoperit o întreagă simbolistică – flăcări, trifoi cu patru foi, insecte, un caduceu, un trident – în decoraţiile de pe mâneca hainei, ceva ce s-ar traduce prin „plăcerile şi chinurile iubirii„. Eu cred că frumosul cavaler care pare că ne zâmbeşte este un fel de mesager al lui Hals.
Pictorul a trăit într-o perioadă tulbure, ţara sa era ocupată de rigizii spanioli – Inchiziţia şi restul, iar mesajul unui ins mai aplecat spre cele lumeşti este simplu, să nu ne risipim umanitatea, să nu înlocuim iubirea cu nimic altceva.
Cum ziceam, teorie plicticoasă cu accente lirice
Este adevărat că filmul de inspiraţie religioasă nu a lipsit din oferta studiourilor americane niciodată – de la producţiile epice ale anilor ’50 la patimile lui Isus în viziunea lui Mel Gibson. Dar acum sunt implicate multe nume extrem de importante – regizorii Steven Spielberg şi Darren Aronofsky, Mel Gibson ca producător, alături de actori ca Russell Crowe sau Bradley Cooper; Will Smith îşi face debutul ca regizor cu un film despre Cain şi Abel. Alte personaje biblice ce vor apărea în filme sunt Noe, Pilat din Pont, Moise, Goliath, ba chiar şi Lucifer sau Iuda Macabeul (a nu se confunda cu apostolul Iuda), iar producţiile vor putea fi văzute începând cu 2014.
Să le luăm pe rând:
Ridley Scott şi Steven Spielberg sunt în competiţie, filmând povestea lui Moise. Spielberg lucrează pentru Warner Bros la “Gods and Kings”, ce va urmări întreaga viaţă a profetului, în timp ce regizorul lui “Prometheus” pare a se dedica perioadei premergătoare exodului, pe relaţia dintre Moise şi faraonul Ramses II, într-o producţie girată de 20th Century-Fox.
Russell Crowe a acceptat ce au refuzat Michael Fassbender şi Christian Bale – rolul lui Noe. Regizorul Darren Aronofsky a vorbit prima oară de proiectul Noe în România, la Sinaia, unui jurnalist britanic, în 2007. Creatorul “The Fountain”, care îşi însoţea partenera, pe Rachel Weisz, la filmări, schiţa atunci proiectul unui scenariu despre Noe – un “supravieţuitor, un caracter complicat”, deşi primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns pe ţărm a fost să planteze viţă de vie, să facă vin şi să se îmbete. Mă rog, asta era viziunea iniţială a regizorului, între timp eroul este definit drept “un iubitor de natură şi animale, deziluzionat de modul în care semenii săi au ales să trateze planeta”. Proiectul lui Aronofsky va fi înnobilat şi de prezenţa lui sir Anthony Hopkins, în rolul lui Mathusalem, a lui Jennifer Connelly şi a lui Ray Winstone.
În vara anului viitor vor începe filmările la “The Redemption of Cain”, proiectul Sony Pictures în care este implicat Will Smith şi care reinterpretează legenda biblică a fiilor lui Adam şi ai Evei, cu o nuanţă ciudată, pentru că în poveste apar şi vampiri. Poate suna cumva suprarealist, dar trăim în anul în care a apărut “Abraham Lincoln: Vampire Hunter”, cu încasări de peste 16 milioane de dolari în primul week-end de difuzare.
Un alt punct de vedere aparte îl poate aduce povestea lui Pilat din Pont, al cincilea prefect al provinciei Iudeea, omul care a condus procesul lui Isus şi care a autorizat răstignirea şi care “s-a spălat pe mâini” după aceea. Scenariul Verei Blasi face din Pilat un arivist dornic de glorie, care caută disperat recunoaştere publică; ca atare, un ins de 33 de ani care îşi spune Regele Iudeilor nu înseam-nă prea mult. Blasi a muncit un deceniu la scenariu şi spune că acesta reprezintă acum circa 80% fapte şi 20% dramatizare. Aducerea lui Pilat din Pont în rând cu Braveheart şi Gladiator este un pariu al aceleiaşi Warner Bros.