Tag: Biblie

  • Cadou inedit pentru Sorin Grindeanu de la Mitropolitul Moldovei: o Biblie cu numele ministrului

    Darul inedit primit de Sorin Grindeanu de la Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a fost postat pe pagina de Facebook a senatorului de Iaşi, Maricel Popa.

    „Cred că atunci când munceşti din suflet pentru oameni şi pui binele acestora mai presus de toate, Dumnezeu îţi călăuzeşte paşii! Tocmai de aceea a fost o mare bucurie pentru mine să-i pot dărui ministrului Sorin Grindeanu, din partea Parintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Biblie care să-i lumineze calea şi care să-i dea puterea necesară de a duce la bun sfârşit marele şi importantul proiect al autostrăzii care să lege Moldova de Vestul Ţării”, scrie social-democratul pe pagina sa de Facebook.

    Biblia, cu coperţi lucrate în piele, este inscripţionată cu „Vicepremier Grindeanu Sorin Mihai”.

    Maricel Popa spune că „întreaga regiune îşi pune încrederea în ministrul social-democrat să finalizeze cu bine marea lucrare şi ştiu că Sorin Grindeanu e omul potrivit, la locul potrivit”, referindu-se la Autostrada Moldovei.

  • PLÂNGERE PENALĂ împotriva Patriarhului Daniel

    “Nu este vorba despre nemulţumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar şi explicit interzicerea şi condamnarea promovării în public a ideilor rasiste şi xenofobe, precum şi violenţa pe motive etnice şi rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conţin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârşite de către sfinţi, proroci, respectiv Moise şi Ilie. (…)

    Aceştia sunt proslăviţi în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale şi sărbătorirea lor”, a declarat, pentru Mediafax, autorul plangerii, Vasilică Militaru, reprezentantul Asociaţiei Neamul Românesc.

    Militaru susţine că Biblia, dar şi celelalte cărţi religioase, ar trebui să conţină o atenţionare înaintea textelor care descriu acţiuni violente.

    “Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizări făcute în sensul acestei legi, instituţiile statului român au recomandat ca în astfel de situaţie, respectivele texte care conţin astfel de crime să conţină o atenţionare care să prevină cititorul că acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime şi un executant ca Moise, care ucide copii. (…) Vi se par normale astfel de texte? Dacă justiţia românească va stabili că este normal, eu mă supun hotărârii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justiţiei un aspect care afectează grav moralitatea copiilor noştri, pentru că ei învaţă la orele de religie că Biblia este o învăţătură scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt şi e cuvântul lui Dumnezeu”, a mai precizat Militaru.

    De asemenea, autorul plângerii mai susţine că Patriarhul Daniel promovează “personalitatea criminală” a unor sfinţi.

    “Plângerea e depusă pe numele făptuitorului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi membrii Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române care aprobă tipărirea Bibliei cu aceste texte, aprobă publicarea calendarului creştin ortodox care conţine cinstirea unor sfinţi criminali. (…) Am rămas stupefiat când am descoperit că Patriarhul Daniel a elogiat public personalitatea acestui criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni. (…) Criminalul acesta este Sfântul Ilie”, a mai adăugat Vasilică Militaru.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Un preot le cere enoriaşilor să se roage pentru ca el să-şi cumpere al patrulea avion privat

    Astfel, un pastor American le-a pretins enoriaşilor săi să îl ajute să strângă fonduri pentru achiziţionarea unui avion privat de 54 de milioane de dolari, necesar în lucrarea sa misionară. 

    Cu toate că şi-a achiziţionat deja cu bani gheaţă încă trei avioane, Jesse Duplantis, în vârstă de 68 de ani, spune că Dumnezeu i-a vorbit, spunându-i că trebuie să creadă în El pentru a primi un al patrulea, model Falcon 7X.

    Într-un video publicat pe conturile sale de socializare, Duplantis spune că avionul cu trei motoare ar permite personalului de la biserică să zboare „oriunde în lume, cu o singură oprire”, reducând costurile de combustibil, menţinând în acelaşi timp o acoperire globală, screi CBS News. El a adăugat că Iisus Hristos „nu ar mai călări un măgar, ar folosi un avion care zboară peste tot în lume ”.

    Duplantis nu a putut fi contactat pentru un comentariu, însă opinia sa a fost clar exprimată în online. El a spus că va continua să se folosească de avioanele sale, “chiar dacă unii nu sunt de acord ca preoţii să deţină avioane private”.

     

  • ”Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin

    În “Procesul maimuţei”, aşa cum a fost numit el ulterior, un profesor a fost adus în faţa justiţiei pentru că a îndrăznit să predea în şcoală teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin.
     
    Legea de la acea vreme interzicea ca în învăţământ să fie predate teorii care contrazic Biblia. În primăvara anului 1925, profesorul John Scopes a intrat la una din clasele sale pentru a citi cu glas tare tinerilor capitolul despre evoluţia omului, precum şi o sinteză a teoriei lui Darwin despre selecţia naturală din volumul Hunter’s Civic Biology. A fost arestat imediat şi trimis în judecată sub acuzaţia de încălcare făţişă şi sfidătoare a legii.
     
    “Procesul maimuţei” a fost lung mediatizat şi a avut loc la Curtea de Justiţie din Dayton, Tenessee.
     
    Profesorul Scopes a fost amendat cu 100 dolari. Ulterior, o altă instanţă a anulat-o. Bătălia era departe de a se fi încheiat. Show-ul mediatic a atras atenţia societăţii americane asupra chestiunilor ştiinţific-evoluţioniste, iar partizanii curentului darwinist au beneficiat astfel de o publicitate fără precendent.
     
    Acum, America ştia în sfârşit cine fusese Charles Darwin şi ce încercase acesta să trasnmită.
     
  • Descoperirea care SPULBERĂ unul dintre cele mai mari MITURI ALE CREŞTINĂTĂŢII. Ce s-a găsit într-o Biblie scrisă în urmă cu aproape 2.000 de ani

    Pasajul din Corinteni potrivit căruia femeile trebuie să rămână tăcute în Biserică a fost folosit pentru a justifica exclusivitatea bărbaţilor în preoţie, însă, recent, cercetătorii au au descoperit că acesta nu a fost scris de Apostolul Pavel, ci ar fi fost adăugat mai târziu, scrie The Telegraph.

    Este vorba de pasajul din Corinteni,14:34: „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea”.

    Cercetătorul american  Philip Barton Payne a studiat Codex Vaticanus, una dintre cele mai vechi versiuni ale Bibliei, identificând un simbol, denumit „distigme-obelos”(două puncte adăugate lângă text) care apare lângă acest pasaj. 

    Într-un articol, publicat de Cambridge University Press, el a explicat că simbolul a fost pus de „scribul B”, care credea că nu face parte din original, ci a fost adaugat mai tarziu.

    Potrivit cercetătorului, aceste pasaj nu este în concordanţă cu altele din scrisorile Apostolului Pavel către Corinteni, spre exemplu acela potrivit căruia „orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă”. Acesta ar demonstra că femeilor le era permis să slujească.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Panică în gara din Wimbledon. Pasagerii unui tren au fost EVACUAŢI după ce un bărbat a început să citească cu voce tare din Biblie

    Călătorii s-au panicat atunci când acesta a început să citeze versete precum „moartea nu este sfârşitul”, a mărturisit un pasager. Liniile de înaltă tensiune ale trenului au fost tăiate după ce pasagerii au început să se auto-evacueze, a transmis poliţia. 

    Citeşte mai multe pe www.gandul.info

  • Panică în gara din Wimbledon. Pasagerii unui tren au fost EVACUAŢI după ce un bărbat a început să citească cu voce tare din Biblie

    Călătorii s-au panicat atunci când acesta a început să citeze versete precum „moartea nu este sfârşitul”, a mărturisit un pasager. Liniile de înaltă tensiune ale trenului au fost tăiate după ce pasagerii au început să se auto-evacueze, a transmis poliţia. 

    Citeşte mai multe pe www.gandul.info

  • Biblia va trebui reinterpretată. Dovada găsită recent contrazice tot ce spune Biserica

    Recent, arheologii din cadrul ,,Leon Levy Expedition”, o echipă ce reuneşte cercetători ai Universităţii Harvard, Boston College, Wheaton College şi Troy University Alabama, au anunţat o nouă descoperire, făcută în incinta Parcului Naţional Ashkelon, din sudul Israelului. Rezultatele au fost obţinute, de fapt, în urmă cu trei ani, însă specialiiştii au refuzat să le facă publice, pentru a nu stârni reacţii negative din partea ortodocşilor.

    Vezi aici de ce Biblia va trebui reinterpretată. Dovada găsită recent contrazice tot ce spune Biserica

  • Papa Francisc: “Ce-ar fi dacă am trata Biblia, precum telefonul mobil? Ne-am întoarce?..”

    “Vă rog, nu uitaţi, nu uitaţi, ce-ar fi dacă am considera Biblia ca şi telefonul nostru mobil şi am purta-o mereu cu noi”, a spus papa la încheierea tradiţionale rugăciuni Angelus de duminică în faţa celor reuniţi în Piaţa Sf. Petru.

    Suveranul Pontif a făcut această comparaţie amintind că în cele 40 de zile de post de dinaintea Paştelui, care a început la 1 martie şi se va încheia la 13 aprilie, creştinii trebuie “să participe la combaterea spirituală împotriva Celui Rău cu forţa Cuvântului lui Dumnezeu”. “De aceea trebuie să avem încredere în Biblie, să o citim mai des, să medităm şi să o asimilăm”, a spus el.

    “Ce-ar fi dacă am trata Biblia ca pe un celular?”, s-a întrebat papa.

    “Am purta-o cu noi, ne-am întoarce când am uitat-o, am deschide-o de mai multe ori pe zi (…) Sigur comparaţia este paradoxală, dar invită la reflecţie”, a precizat Sfântul părinte. După amiază, papa Francisc va pleca cu autobuzul de la Vatican la ora locală 16:00 (15.00 GMT) cu destinaţia Ariccia, la circa 30 de kilometri sud-est de Roma, pentru a realiza exerciţii spirituale pe tema Reînvierii lui Iisus după Matei.

    Ariccia este o mică localitate situată între lacurile Albano şi Nemi, cu aproximativ 18.000 de locuitori, aflată departe de zgomotul capitalei, este un loc potrivit pentru meditaţie. Vineri 10 martie, papa Francisc se va întoarce la Vatican, precizează EFE.

     

  • Care sunt cele zece ţări pe care Lonely Planet, „biblia călătorilor”, le recomandă călătorilor pentru 2017?

    An de an, ghidul Lonely Planet, un fel de biblie pentru călătorii pasionaţi, lansează o listă a celor mai bune destinaţii de călătorie. Lista este împărţită în patru categorii, respectiv cele mai importante zece ţări, zece regiuni şi zece oraşe, şi, nu în ultimul rând, cele mai importante zece destinaţii pentru călătorii cu buget limitat. Fiecare dintre cele patru liste oferă sugestii pentru toate tipurile de călători, de la cei mai pretenţioşi la cei care vor să ia lumea la pas cu bani puţini. Mai mult, recomandările încearcă să acopere cât mai mult din lumea largă.

    Anul trecut pe lista regiunilor de vizitat şi-a făcut loc şi Transilvania, acest tărâm de poveste care a rămas blocat în timp. Anul acesta România nu îşi face loc pe niciuna dintre liste, însă acestea oferă în continuare recomandări variate, atât din Europa Centrală şi de Est cât şi de pe toate celelalte continente.

    Care sunt cele zece ţări pe care Lonely Planet le recomandă călătorilor pentru 2017?

    1.    Canada

    Această ţară a ajuns tot mai mult în atenţia opiniei publice în 2016 datorită lui Justin Trudeau, primul ministru al Canadei care se bucură de o imagine pozitivă local şi internaţional. Totuşi, Canada înseamnă mai mult de atât, înseamnă metropole futuriste, înseamnă peisaje rupte din poveşti şi nu în ultimul rând o bucătărie fusion încă necunoscută la nivel internaţional.

    2.    Columbia

    Ţara sud-americană este cunoscută la nivel internaţional mai ales din cauza războiului civil ce s-a întins pe perioada mai multor decenii şi din cauza ratei mari a criminalităţii. Columbia este cunoscută ca un centru mondial al traficului de droguri. Astfel, o călătorie aici a părut mult timp mai degrabă un act de curaj şi poate nebunie. În ultimii ani însă cultura bogată, oraşele colorate şi chiar trecutul dramatic au atras tot mai mult atenţia călătorilor. Bogota, Medellin şi Cartagena sunt doar câteva dintre destinaţiile care ar trebui să fie pe lista oricărui pasionat de călătorii.

    3.    Finlanda

    Deşi mulţi ani a stat în umbra mult mai cunoscutelor sale surori Norvegia şi Suedia, Finlanda câştigă tot mai mult teren în ultima perioadă şi nu degeabă. Capitala Helsinki este un important centru cultural ce găzduişte concerte de primă mână şi expoziţii de artă ale unor artişti în vogă. Natura este aproape la fel de dramatică şi impunătoare ca în Norvegia, doar că mai puţin cunoscută, iar acest lucru poate fi un avantaj. Mai mult, casa lui Moş Crăciun este în Finlanda, iar acest lucru este în sine un motiv în plus.

    4.    Dominica

    Zona Caraibilor este cunoscută pentru plajele sale nesfârşite şi pentru albastrul turcoise al apelor. Mii de insule, unele mai cunoscute ca altele. Republica Dominicană şi Cuba nu mai au nevoie de nicio prezentare. Dominica însă este un paradis mai puţin cunoscut, unde încă niciun lanţ hotelier internaţional nu şi-a făcut simţită prezenţa. Urmează în 2018. Astfel, o vizită aici este un must până atunci!

    5.    Nepal

    O ţară binecuvântată cu o frumuseţe aparte a naturii, dar lovită de cutremure năprasnice. Cel mai recent în 2015. Totuşi, culmile muntoase ameţitoare, templele cu o arhitectură deosebită şi bunăvoinţa oamenilor continuă să îi atragă pe turiştii. O vizită în Nepal nu este doar hrană pentru sufletul turistului, ci şi o mână de ajutor pentru autorităţi să refacă ceea ce cutremurul a şters de pe faţa pământului.

    6.    Bermuda

    Plaje cu nisip alb şi ape în 50 de nuanţe de albastru. Aşa ar putea definită Bermuda, o insulă aflată la doar două ore de călătorie de marile oraşe din SUA. Un paradis pentru pasionaţii de soare şi mare.

    7.    Mongolia

    Un tărâm îndepărtat. O ţară întinsă (a 18-a în lume ca suprafaţă), însă populată de nici 3 milioane de oameni. Ascunsă în coasta Chinei, Mongolia este un tărâm fantastic despre care se ştiu puţine. O populaţie care încă migrează de două ori pe an şi locuieşte în tradiţionalele iurte. Peisaje rupte din poveşti. Vulturi care se înalţă peste câmpiile întinse şi cămile care sunt atât animale de companie cât şi hrană. Asta este Mongolia pe scurt.

    8.    Oman

    Sultanatul Oman este mai puţin cunoscut decât cosmopolitul său vecin Dubai, însă este mult mai tradiţional. O vizită aici reprezintă o incursiune în cultura arabă, incursiune ce poate fi presărată cu vizite la plajă sau în deşert.

    9.    Myanmar

    Cunoscută până recent ca Burma, această ţară abia îşi deschide porţile pentru turiştii din toată lumea. Învecinat cu mult mai cunoscuta Thailanda, acest stat este puternic rural, foarte sărac şi cu numeroase probleme politice. Totuşi, localnicii sunt printre cei mai primitori din lume, iar natura este încă virgină şi spectaculoasă. Pentru a descoperi spiritul adevărat al Asiei de sud-est, înainte ca turismul de masă să îşi pună amprenta, o vizită aici este un must!

    10.  Etiopia

    Africa este un tărâm unic, o lume a contrastelor, dar cu o frumuseţe aparte. Cine ajunge o dată în Africa este cucerit iremediabil şi se va întoarce cu siguranţă. Etiopia nu face excepţie, fiind o ţară binecuvântată de natură. Nu degeaba este statul african cu cele mai multe obiective pe lista UNESCO World Heritage Sites