„Povestea e la fel de veche ca mine. Chiar le spuneam alor mei copilozauri cum că, dacă aveam, când eram ca ei, foi goale şi o cutiuţă mică de culori, aveam tot ce-mi trebuia să fiu fericit! Dacă aveam tabletă pe vremea aceea, cum au ai mei copii pe vremea asta, cred că nu mai aveam amprentă la arătător“, mărturiseşte Vali Petridean.
Doar timp îşi mai dorea când era mic şi îşi aminteşte că iubea duminicile şi zilele cu ploaie, pentru că asta îl scăpa de responsabilităţile pe care i le aducea mersul pe câmp, îndatoriri frecvente pentru copiii generaţiilor de ieri şi mai puţin întâlnite printre cei ai generaţiilor de azi.
Şi-a petrecut mare parte din copilărie la bunici, în comuna Lisa din judeţul Braşov, aproape de Munţii Făgăraş. A urmat Liceul de Arte din Braşov, apoi Universitatea de Arte din Bucureşti, secţia Sculptură. A ajuns însă să facă o pasiune pentru ilustraţie, deşi, mai în glumă, mai în serios, se gândeşte uneori ce-ar fi fost dacă nu i-ar fi apărut această oportunitate în cale.
„Mereu am spus că nu ştiu cât de bun ilustrator sunt, nu ştiu cât de bine cânt, dar ştiu că sunt un şofer excelent. Deci probabil că (dacă aş fi ales alt drum – n. red.) aş fi fost taximetrist sau într-o cabină de tir, bănuiesc. Fără glumă!“
În ilustraţie, tot fără glumă, se inspiră de peste tot, „din ieri-ul din azi, din azi, din mâinele din azi, din tot ce-mi vine odată cu azi-ul ăsta.“ Stilul lui e mai degrabă sincretic şi încearcă să şi-l schimbe de la o lucrare la alta, să contureze şi să surprindă cât mai bine esenţialul în ceea ce face.
„Şi atunci, mă «mişc» de la naiv la realist, de la bătrânicios la fresh, în funcţie de cerinţe – dacă sunt – ori de propria-mi intuiţie. Cred că nici la bătrâneţe n-o să-mi găsesc acea linie personală, unică şi clară, pe care să pot pune degetul şi să spun «Âsta-s eu!»“, spune Vali Petridean.