BusinessMagazin

Tag: batalie

  • Câmpul de bătălie a trecut în lumea digitală

    Dacă ne referim la segmentul de 20% reprezentând cei mai săraci oameni ai planetei, şapte din zece au acces la telefon mobil dar nu şi la apă curentă sau toaletă, remarcă Iulian Iancu, preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. ”Este paradoxul pe care ni l-a scos în faţă revoluţia tehnologică, determinând utilizarea tehnologiei dincolo de paşii pe care, în mod firesc, trebuia să-i parcurgă decidentul politic în procesul de diminuare a sărăciei şi de diminuare a inegalităţii sociale.“ Acesta spune că lumea se confruntă, în prezent, cu trei provocări uriaşe: securitatea, schimbările climatice şi inegalitatea socială. Pentru toate trei, securitatea cibernetică este un element esenţial.

    Iulian Iancu oferă ca exemplu căderea sistemului energetic naţional la cutremurul din 1977, timp de câteva ore, eveniment ce a produs pagube materiale mai mari decât cutremurul în sine. ”Cu alte cuvinte, ar fi o dramă pentru economie să pice sistemul energetic naţional. Astăzi, cele mai importante măsuri în zona de cybersecurity le avem la Transelectrica, Transgaz şi operatorii comerciali. Nu ne putem imagina cam ce tip de securitate şi suprasecuritate şi de control avem deja la cele trei instituţii şi mai ales la dispecerul energetic naţional. Suntem însă deficitari la infrastructura de telecomunicaţii care deserveşte acest sistem.“

    Abigail Rupp, reprezentant al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, a subliniat faptul că securitatea cibernetică nu este ceva care poate fi rezolvat de o singură ţară sau de către o singură companie. ”Criminalitatea informatică nu respectă frontierele şi nu putem să rezolvăm această problemă în limitele propriilor frontiere, trebuie să ne gândim la modalităţi de a crea reţele sigure, nu doar pentru interese individuale, ci şi pentru a susţine securitatea internaţională, creşterea economică şi libertatea noastră“. Pentru a face acest lucru, Rupp spune că este nevoie de colaborare şi comunicare între părţi, că trebuie să existe o coordonare în ceea ce priveşte răspunsul la ameninţări şi că trebuie susţinută o comunitate internaţională care să se pună de acord cu privire la ce reprezintă un comportament online acceptabil şi ce nu este considerat acceptabil.

    ”Comunitatea internaţională este la fel de puternică precum cea mai slabă verigă pe care o are, prin urmare trebuie să dezvoltăm o cultură a securităţii cibernetice, nu doar să vorbim celor care înţeleg foarte bine priorităţile. Este nevoie de o cultură care să fundamenteze astfel de eforturi, care să crească nivelul de conştientizare a publicului şi importanţa securităţii cibernetice. Noi, ca persoane, suntem cea mai mare ameninţare pentru noi înşine“, a concluzionat Abigail Rupp.

    Gabriela Matei, CEO al Microsoft România, a vorbit despre provocările majore pe care le aduce contextul tehnologic actual. ”Cei mai importanţi jucători din domeniul comunicaţiilor prin internet şi-au luat angajamentul să ia toate măsurile posibile împotriva folosirii tehnologiei lor în scopuri abuzive. Printre aceste companii sunt nume importante, precum ARM, Cisco, Facebook, HP, Microsoft, Nokia, Oracle, Bitdefender şi lista este chiar mai lungă“, spune Gabriela Matei. ”Cea mai importantă transformare a epocii noastre este o societate în care comunicarea şi accesul la resurse şi informaţie se fac spontan.“

    Ea spune că există astăzi o nouă formă de agresiune, una aproape invizibilă, dar cu nimic mai puţin periculoasă decât ceea ce omenirea a cunoscut până în prezent. Gabriela Matei aminteşte de incidentul WannaCry, din 2017, care aproape a paralizat sistemul medical britanic. ”Raportul de audit al guvernului britanic arată că aproape 7.000 de programări medicale, de la cele mai simple până la operaţii chirurgicale foarte complexe, a trebuit să fie anulate; acest lucru s-a întâmplat în doar câteva zile. |n acelaşi interval de timp, WannaCry a infectat mai bine de 200.000 de calculatoare din peste 150 de ţări. Vă puteţi imagina o altă armă, în altă epocă, care să ajungă atât de repede şi atât de departe?“

    CEO-ul de la Microsoft România este de părere că soluţia ar fi o nouă ”convenţie de la Geneva“, una axată pe probleme legate de digitalizare. ”O convenţie care să acopere salturile tehnologice remarcabile ale ultimelor decenii şi care să constituie un element esenţial pentru construirea unui internet, a unei societăţi şi a unei planete mai sigure“, notează ea.

    Sorin Ducaru, consilier special în cadrul Comisiei Globale pentru Stabilitatea Spaţiului Cibernetic, şi-a început discursul atrăgând atenţia asupra faptului că economia digitală depăşeşte şi va depăşi cu mult economia clasică. El a arătat că statisticile existente tind să se schimbe pentru a capta această dinamică din economia digitală care depăşeşte, în multe ţări, produsul industrial. ”Sigur că afectează viaţa noastră de zi cu zi, de la aspecte care ţin de sănătate, educaţie, viaţa socială, la dezbaterea politică, în vreme ce confruntările internaţionale, inclusiv cele de tip militar, tind să se transfere către spaţiul virtual. Din ce în ce mai mult, câmpul de bătălie este spaţiul cibernetic sau cel digital.“

    El aminteşte de o declaraţie a lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care definea situaţia actuală drept ”cel mai complex şi îngrijorător context de securitate internaţională al unei generaţii“. Ameninţările de tip cibernetic se află la vârful listei acestor provocări de securitate. Ducaru enumeră câteva caracteristici fundamentale ale domeniului cibernetic pe care cei din domeniul securităţii trebuie să le aibă în vedere: posibilitatea de atac, care este la îndemâna unei largi comunităţi de actori şi care cu o investiţie relativ modestă poate genera efecte semnificative; asimetria între atac şi apărare, care este în favoarea atacului – atacatorul trebuie să penetreze un singur punct de intrare, în timp ce apărătorii trebuie să aibă grijă de întreaga suprafaţă de atac; anonimitatea şi dificultatea atribuirii atacurilor cibernetice; un cadru legislativ încă insuficient dezvoltat şi metode de investigare care nu sunt încă puse la punct.

    ”Daţi-mi voie să vă prezint o informaţie care pe mine m-a impresionat, şi anume că volumul de date produs şi procesat de umanitate în 2017 este aproximativ egal cu cel produs de umanitate de la apariţie şi până la sfârşitul anului 2016. Ar fi o cifră în zona sutelor de trilioane de terabiţi, o cifră cu 20 de zerouri, şi ea creşte“, notează Sorin Ducaru. ”Acesta este timpul pe care îl trăim şi aş spune că această schimbare implică şi o revoluţie a abordărilor în plan social, economic, politic şi în cel al securităţii, în sensul că spaţiul informaţional, spaţiul virtual, tinde să depăşească şi să domine dinamica comparativ cu revoluţiile din spaţiul fizic.“

    Robert Hannigan, asociat la Fellow Royal United Services Institute (RUSI) şi fost director al Centrului de Comunicare al guvernului britanic, îşi aminteşte că atunci când a început să lucreze în domeniu, cu 15 ani în urmă, îi era foarte greu să stârnească interesul oamenilor faţă de securitatea cibernetică. ”Acum am ajuns în extrema cealaltă, în care suntem efectiv panicaţi de ceea ce ni se întâmplă sau ni se poata întâmpla, aşa că trebuie să ne calmăm un pic, să punem lucrurile în echilibru, să ajungem la o soluţie de mijloc. Cred că merită să ne reamintim, cu toţii, de ce există aceste ameninţări“, spune el.
    Autorii infracţiunilor cibernetice se poartă ca orice alţi infractori, au un comportament previzibil, notează Hannigan. Dacă li se pare prea scump să facă profit într-un domeniu se mută în altul, iar acest lucru are implicaţii mari asupra modului în care se trebuie construită protecţia împotriva ameninţărilor cibernetice. ”Ideea nu este să fim perfecţi, ci să fim mai puternici decât infractorii în ceea ce priveşte capabilităţile.“

    Robert Hannigan spune că pierderea financiară medie a companiilor survenită în 2017 ca urmare a atacurilor cibernetice a fost, în Marea Britanie, de 24.000 de lire sterline. El vorbeşte şi de riscul de corupere a datelor, referindu-se la Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR), care va intra în curând în vigoare. ”Vorbim şi de prejudicii, daune fizice şi chiar vătămări corporale ale persoanelor; dacă aceste atacuri care afectează sistemele de sănătate sau infrastructura critică nu au creat astfel de prejudicii, e doar o chestiune de timp până când cineva va fi cu adevărat rănit“, avertizează el.

    Care sunt însă tendinţele în ceea ce priveşte atacurile cibernetice? ”Volumul este în creştere, Microsoft a identificat aproape un milion de noi programe de tip malware anul trecut“, arată britanicul. ”Anul trecut au fost identificate în total 365 de milioane, aproape un milion pe zi. Gradul de sofisticare a activităţii personale şi a infractorilor în sine este din ce în ce mai mare. Ei se folosesc de această tehnologie socială: te verifică online, îţi verifică contul de Facebook, văd cu cine eşti prieten, cu cine vorbeşti, ce te interesează şi apoi îţi trimit un e-mail care să te atingă exact în punctele tale sensibile.“

    Olga Budziszewska, manager al programului de asigurare contra atacurilor cibernetice din cadrul Microsoft, subliniază importanţa folosirii sistemelor de inteligenţă artificială (IA), în contextul în care infractorii cibernetici sunt mult mai deschişi faţă de tehnologiile de ultimă oră. ”Suntem într-un moment în care securitatea cibernetică şi infracţiuniile cibernetice s-au transformat foarte mult, astfel că nu mai putem lupta cu ele folosind armele tradiţionale“, explică ea. ”Totul se modifică atât de rapid încât suntem forţaţi să găsim modalităţi de a trata ameninţările moderne prin tehnologii moderne. |n al doilea rând, orchestrarea şi automatizarea răspunsului în domeniul securităţii oferă mijloacele necesare pentru a avea succes în lupta contra infractorilor cibernetici.“

    Ce caracterizează aceste atacuri cibernetice rapide? De ce sunt ele atât de ameninţătoare? ”Sunt foarte rapide, sunt automatizate, nu necesită nicio intervenţie umană atunci când începe ciclul de atac şi pot produce mai multe daune decât am văzut până acum“, concluzionează Budziszewska.

    Ciprian Jichici, director general la Genisoft, a început prin a face o distincţie foarte clară între conceptele de inteligenţă artificială şi machine learning. ”Am auzit de foarte multe ori discutându-se de aceşti termeni şi cred că e important să-i poziţionăm corect. IA este un domeniu care a apărut în urmă cu vreo 60 de ani; exista la momentul respectiv un entuziasm extraordinar şi erau foarte multe voci, atât în mediul academic cât şi în zona de industrie, care spuneau că undeva prin 2000 maşinile vor prelua puterea, că vom avea roboţi mai inteligenţi decât oamenii şi că practic societatea va fi dominată de inteligenţa artificială“, povesteşte el. ”Prin anii ’70-’80, un domeniu pe care astăzi îl numim machine learning a început să devină din ce în ce mai intens discutat şi mediatizat. |n esenţă, machine learning reprezintă domeniul dedicat studiului algoritmilor care au capacitatea de a recunoaşte modele. |ntre machine learning şi inteligenţa artificială există deci nişte diferenţe destul de importante.“

    Referindu-se la principalele riscuri cibernetice la care se expun companiile, el vorbeşte de vectorii de atac. ”Cea mai mare parte a executivilor cu care discut îşi imaginează hackerul sub forma unui tânăr care stă într-o cameră, fără prea multe lumini, cu cel puţin patru sau opt monitoare pe care curg nişte caractere şi care bate extraordinar de repede la patru tastaturi şi scrie linii de cod; e o imagine profund deformată. Astăzi poţi fi atacat dintr-un cip, aflat într-un device, care stă la câţiva metri de tine. Nu trebuie să fii conectat ca să fii atacat“, explică Jichici.

    |n concluzie, participanţii la Cybersecurity Forum 2018 au atras atenţia asupra nevoii de educaţie, atât la nivel de bază cât şi la unul specializat. Ei au mai punctat nevoia de voinţă politică şi de implicarea decidenţilor în domeniul securităţii cibernetice – nu pentru că este la modă, ci pentru a înţelege fenomenul în profunzime. O altă concluzie menţionată de toţi participanţii este că adevăratul câmp de bătălie a trecut astăzi în lumea digitală, iar acest lucru trebuie tratat cu maximă importanţă.
     

  • Bătălie pe teren neutru. Care au fost cele mai bune maşini la Salonul Auto de la Geneva

    Laitmotivul evenimentului mi s-a părut a fi sintagma ”ofensiva modelelor“; am asistat la peste zece conferinţe de presă şi îmi aduc aminte de una singură la care să nu fi auzit expresia. Toată lumea pare să intre în ofensivă, şi recunosc că nu înţeleg exact de ce.

    Salonul Auto de la Geneva a început cu veşti bune pentru Volvo: noul XC40, SUV-ul de dimensiuni mici, a fost numit Maşina Anului 2018 în Europa cu ocazia deschiderii pentru presă a celei de-a 88-a ediţii a Salonului. Odată cu premiul obţinut de XC40, toată gama de noi SUV-uri Volvo deţine titlul de ”Maşina Anului“ fie în Europa, fie în America de Nord. Modelele XC90 şi XC60 au fost numite SUV-ul Anului în America de Nord în ultimii doi ani.

    XC40 este primul model Volvo Cars construit pe arhitectura modulară compactă (CMA), care va sta la baza tuturor maşinilor din seria 40, incluzând maşinile complet electrice. Dezvoltată împreună cu Geely, CMA oferă companiei economiile de scară necesare pentru acest segment. E important de spus şi că XC40 va primi în viitor motorizări hibrid şi pur-electrice.

    Revenind la pasiunea pentru benzină, cel mai bun exemplu în acest sens este AMG GT Concept, monstrul cu până la 630 de cai putere, rezultatul colaborării de lungă durată dintre Mercedes-Benz şi AMG. AMG GT Coupe are patru uşi (nu vă lăsaţi păcăliţi de nume) şi aduce o nouă abordare faţă de modelele anterioare, aşa cum ar fi CLS AMG. Dacă vreţi să vă faceţi însă de cap, orientaţi-vă către AMG GT 63: cele două variante disponibile folosesc motorul V8 de 4 litri şi dezvoltă 577, respectiv 630 de cai putere. Suficient, zic eu.

    Noul A-Class e un alt model adus de cei de la Mercedes-Benz şi care este de interes pentru publicul din România. Maşina arată excelent şi pare să aibă cel mai bun sistem multimedia de pe piaţă, MBUX. E greu să testezi un astfel de sistem la saloanele auto, dar cele câteva comenzi încercate sunt foarte bine puse la punct. A-Class a trecut prin numeroase schimbări de-a lungul timpului, dar aş paria că maşina prezentată la Geneva va avea mai mult succes decât cele care au purtat, anterior, acelaşi nume.

    Un alt punct de atracţie pentru vizitatorii standului a fost versiunea AMG a noului G-Class, prezentat de Mercedes-Benz în premieră mondială la Salonul Auto de la Detroit. Noul G63 respectă identitatea G-Class, dar aduce un aer chiar mai impunător; e desigur şi meritul celor de la AMG, iar sutele de cai putere (577, ca să fiu mai precis) susţin cu succes cauza.

    BMW nu s-a lăsat mai prejos şi a adus, în premieră mondială, M8 Gran Coupé concept, o maşină cu un design excelent care beneficiază de un motor care va dezvolta, fără dubii, peste 500 de cai putere. Seria 8 are rolul de a înlocui Seria 6, iar M8 ar putea fi disponibil în anul 2020. Şi pentru că am ajuns la BMW, Harald Kruger, preşedintele consiliului de administraţie al BMW Group, a făcut un anunţ important la Geneva: prototipul Vision Dynamics, prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Frankfurt, va intra în producţie sub numele i4.

    Cei de la Dacia nu m-au impresionat la Salonul Auto de la Geneva, păstrând poate ceva surprize pentru SIAB (Salonul Internaţional Auto Bucureşti). Este pentru prima oară în ultimii opt ani când SIAB se organizează sub umbrela APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto), iar aşteptările sunt extrem de mari; ultimele ediţii ale evenimentului nu au fost prea reuşite, ca să păstrăm un ton decent, dar noul SIAB promite să aducă laolaltă producători prezenţi cu mai mult de una sau două maşini. Aşteptăm, desigur, cu mare interes.

    Revenind la Geneva, un alt producător care şi-a respectat brandul a fost Peugeot, prezentând noul 508. Trebuie spus din start că e o maşină care arată bine şi care se apropie destul de mult, ca finisaje, de modele pe care te-ai aştepta să le găseşti într-o clasă superioară. 508 vine cu o cutie de viteze automată pentru motorizările pe benzină PureTech 180 CP şi 225 CP şi diesel BlueHDi 130, 160 şi 180 CP. Maşina are suspensie cu amortizare controlată şi o punte spate multi-link; de remarcat şi sistemul de viziune pe timp de noapte, care detectează prezenţa persoanelor până la o distanţă de 200 de metri. Citröen, pe de altă parte, a pus mare preţ pe relansarea Berlingo, un mini-van care ar fi recomandat familiştilor în căutarea unor zile fericite. Nu e o clasă care să mă intereseze în mod special sau să mă atragă, aşa că o să mă opresc din comentarii.

    Renault a venit la Salonul Auto de la Geneva cu Zoe e-Sport, un concept super sport având ca bază modelul electric al Renault cel mai bine vândut în Europa, Zoe. O altă premieră a fost cea a noului Captur, reproiectat pentru a se încadra în noua linie de design a celor de la Renault. Pentru prima dată în segmentul SUV, francezii oferă sistemul de avertizare asupra unghiului mort ”Blind Spot Warning“ şi sistemul ”Easy Park Assist“, ambele disponibile pe versiunile superioare.

    Audi a organizat un adevărat show pentru a prezenta noul A6, şi când spun asta mă refer chiar la o sală de cinema improvizată şi un ecran pe care rulau, la fiecare două ore, scurtmetraje semnate de diverşi cineaşti în devenire. E vorba de un concurs organizat de Audi, numit ”#revealtheA6“, care a adus laolaltă tineri regizori în încercarea de a evidenţia trăsăturile noii generaţii. Spectacolul m-a impresionat, maşina mai puţin; cred că producătorul ar fi putut să aducă ceva mai multe modificări, măcar în ceea ce priveşte designul.

    Cei de la Porsche au intrat şi ei în hora electricelor, prezentând primul cross-over al companiei. Porsche Mission E Cross Turismo e un SUV masiv, care îi va pune pe mulţi pe gânduri, dar arată clar direcţia spre care se îndreaptă nemţii. Asul din mânecă al celor de la Aston Martin s-a numit Valkyrie AMR Pro, o versiune de raliu a deja cunoscutei Valkyrie. E vorba de o serie limitată, fiind produse doar 25 de unităţi, iar singura veste proastă este că toate cele 25 au fost deja vândute. O altă noutate a britanicilor a fost lansarea unui nou brand cu emisii zero, primul reprezentant fiind Lagonda Vision Concept.

    În ceea ce priveşte oferta pe zona de electrice, mărturisesc că am fost impresionat de noile modele smart EQ, fortwo şi forfour. Aş merge chiar mai departe, spunând că forfour e primul smart pe care l-aş cumpăra, mai ales că maşina vine cu un nou sistem pe 22 de volţi care permite încărcarea rapidă. Reprezentanţii Daimler au spus că bateriile pot fi încărcate la o capacitate de 80% în doar 40 de minute, iar asta se traduce într-o autonomie de vreo 130 de kilometri (autonomia maximă e de 160 de kilometri). Sună bine, dar am încă ceva reţineri vizavi de preţul la care maşina va putea fi achiziţionată. Pentru clienţii din România va conta foarte mult şi discountul de 10.000 de euro oferit de stat celor care cumpără maşini electrice (oferta nu se referă şi la hibriduri plug-in, suma oferită în acest caz fiind mai mică). Interiorul noului smart nu a suferit modificări esenţiale, dar are suficiente elemente care să îţi asigure o deplasare zilnică, prin oraş, fără prea mari dificultăţi. Reprezentanţii smart au reafirmat, la Geneva, că din 2019 compania va avea în ofertă doar maşini electrice. O altă companie care a venit cu noutăţi importante pe partea de electrice a fost Jaguar Land Rover, prezentând publicului noul i-Pace. E o maşină frumoasă, care respectă designul Jaguar dar aduce câteva elemente noi. i-Pace e un candidat serios pe segmentul său, iar faptul că cei de la Tesla au început să dea tot mai puţine semne de viaţă mă duce cu gândul la o luptă serioasă între marii producători tradiţionali.

    Unii vor spune că discuţiile actuale despre maşini electrice sunt inutile, pentru că vorbim de un segment care nu acoperă încă mai mult de 1% din piaţă; nu strică însă, zic, să aruncăm un ochi către un viitor nu foarte îndepărtat în care electricele vor câştiga mult din felia deţinută, astăzi, de diesel.

  • Bitcoin a coborât sub pragul de 9.000 de dolari, scăzând cu 4% într-o singură zi

    La începutul acestei săptămâni, reprezentanţii din mediul financiar al Japoniei au pedepsit şapte companii de schimburi cripto-valutare, suspendând activitatea la două dintre ele, pentru a spori protecţia consumatorilor în urma unui furt de 530 de milioane de dolari de la Coincheck din Tokyo.

    Mondele virtuale au avut un început de an agitat, cu prăbuşiri importante ale valorilor. În prezent bătălia s-a mutat în zona acceptării acestora de către societăţile financiare de top, dar şi în pivinţa modului în care vor fi reglementate, şi, implicit, acceptate de către participanţii la piaţa financiară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mişcarea Cinci Stele din Italia câştigă alegerile. Bătălia pentru formarea guvernului se dă acum între Luigi di Maio şi Silvio Berlusconi

    Partidul populist antisistem Mişcarea Cinci Stele (M5S) a obţinut între 29,5% şi 32,5% în urma scrutinului parlamentar desfăşurat duminică în Italia, conform sondajelor de opinie citate de postul RAI News şi de cotidianul La Repubblica. Pe locul doi se situează Partidul Democrat (PD, centru-stânga), cu un scor estimat a fi între 20% şi 23%.

    Însă coaliţia condusă de fostul premier Silvio Berlusconi speră să poată forma viitorul guvern. Partidul Forza Italia (FI, centru-dreapta), condus de Silvio Berlusconi, este creditat cu 12,5%-15,5%, la egalitate cu formaţiunea de extremă-dreapta Liga Nordului (12,5%-15,5%), condusă de Matteo Salvini. Partidul naţionalist-conservator Fraţii Italiei (FdI), condus de Giorgia Meloni, ar urma să obţină între 3,5% şi 5,5%.

    Partidul Liber şi Egali (LeU) este creditat cu 3%-5%, formaţiunea +Europa ar urma să obţină 2%-4%, Noi cu Italia 1%-3%, iar Mişcarea Civică Populară 1%-2%.

    Peste 40 de milioane de cetăţeni italieni au fost chemaţi la urne duminică pentru desemnarea membrilor Senatului şi Camerei Deputaţilor. Prezenţa la vot a depăşit nivelul de 70%.

    Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat că în Italia există riscul izbucnirii unei crize politice grave din cauza eventualului rezultat neconcludent al scrutinului parlamentar.

  • Simona Halep a fost testată anti-doping mai des decât Maria Sharapova, în 2017

    Simona Halep se pare că a intrat în atenţia oficialilor WTA care i-au comandat 10 teste anti-doping în 2017.
    Cifrele au fost publicate de site-ul oficial la Federaţiei Internaţionale de Tenis şi acestea arată că Halep a avut între 4 şi 6 teste în timpul turneelor la care a jucat şi mai mult de 7 în afara competiţiilor, informează Digi Sport.

    Regulamentul ITF prevede ca jucătoarele şi jucătorii din circuitele profesioniste să anunţe zilnic în ce oraş se află, pentru ca ITF să îi poată testa în orice moment, dacă doreşte.

    Şi Sorana Cîrstea s-a numărat printre cele mai testate jucătoare din circuit, anul trecut. A fost nevoită de dea probe de sânge sau urină de cel puţin şapte ori în timpul turneelor şi de tot atâtea ori la solicitarea prin surprindere a ITF. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Monica Niculescu.

    În schimb, Maria Sharapova, care a fost suspendată după ce a folosit meldonium, a fost testată de cel mult trei ori în competiţii şi de şapte ori în afara acestora. Trebuie ţinut cont, însă, că rusoaica a revenit în meciurile oficiale aproape la jumătatea anului trecut.

    Interesant este că şi Serena Williams, care nu a jucat aproape tot anul 2017, din cauza faptului că a născut, a fost testată de câteva ori de ITF.

    Marii rivali din circuitul ATP, Roger Federer şi Rafael Nadal, au fost la rândul lor testaţi de cel puţin 14 ori anul trecut.

    În total, în 2017, au fost făcute 6.293 de teste (urină, sânge, în şi în afara competiţiilor). Mai mult de jumătate dintre acestea, adică 3.489, în circuitul masculin.

    Cifrele publicate de ITF nu includ şi testele realizate de organizaţiile anti-doping naţionale.

    Caroline Wozniacki nu s-a prezentat la turneul de la Dubai, transmis în această săptămână pe Digi Sport 2. Daneza de 27 de ani va pierde astfel poziţia de lider mondial după această competiţie.

    După ce a declarat că nu e interesată de ocuparea numărului 1 WTA, “Caro” a explicat şi care sunt motivele pentru care alege să participe doar la anumite turnee.

    “Acesta a fost planul meu de la începutul lui 2018. Vreau să am siguranţa că voi fi sănătoasă. Nu mai sunt aşa de tânără încât să pot să joc la fiecare turneu. Evident, nu sunt chiar bătrână, dar corpul meu nu mai face faţă.

    Trebuie să am grijă de corpul meu şi să mă asigur că sunt bine. După Australian Open am avut mici probleme care mă deranjează, aşa că am nevoie de două săptămâni libere pentru a-mi reveni”, a spus Wozniacki, pentru Tennis Channel.

    La începutul săptămânii viitoare, Simona Halep va reveni pe prima poziţie WTA. În aceste zile, Halep şi Wozniacki nu participă la turneul de la Dubai. Diferenţa este că anul trecut, Caro a jucat finala, în timp ce Simona a lipsit. În timp ce românca nu are niciun punct de apărat, Wozniacki va pierde 585 de puncte, iar cele două vor face rocada.

  • Gadget Review: Yoga 720, versatilitate la 360 de grade – VIDEOREVIEW

    Laptopurile Yoga au devenit cunoscute în lume, de la lansarea lor în 2012, prin prisma faptului că puteau fi folosite în patru moduri: laptop, tabletă, cort (cu ecranul spre tine), şi tabletă cu suport (cu tastatura în jos).

    Lenovo Yoga 720 este un laptop 2 în 1 de 15,6 inchi care aduce îmbunătăţiri vechiului model (710), devenind astfel cel mai mare şi cel mai puternic Yoga de până acum. Modelul pe care l-am testat noi a fost echipat cu un procesor Intel i7 cu o frecvenţă de 2,70 GHz, 16 GB RAM, o placă grafică Intel HD Graphics 620 şi un spaţiu de stocare de 512 GB SSD. Aşadar, performanţa oferită de laptop este una bună, Yoga 720 fiind capabil să ducă sesiuni de editare foto şi video la rezoluţie Full HD fără a avea probleme.

    De browsing, editare de texte nici nu mai zic. Totuşi, o să întâmpini probleme în rularea jocurilor video deoarece Yoga 720 este echipat cu o placă video de la Intel ce nu este concepută pentru jocuri video, pentru care este nevoie de mai multă putere de procesare şi mai multă memorie video. Cum ne-a obişnuit, Lenovo oferă o gamă variantă de laptopuri Yoga 720 cu diferite configuraţii. Aşadar, problema jocurilor video se rezolvă cu varianta echipată cu placă video Nvidia GTX 1050. 

    Yoga 720 păstrează lookul premium al produselor lansate anterior de producătorul chinez; ca şi modelul precedent, are o carcasă de aluminiu ce arată foarte bine. Construcţia este solidă, iar balamaua care conectează ecranul de restul laptopului este destul de puternică pentru a menţine ecranul stabil atunci când este folosit drept tabletă. Nu este cel mai subţire laptop pe care-l vei vedea, dar nici foarte gros şi arată foarte bine pe orice birou.

    Unul dintre lucrurile pe care le observi, văzut şi ca un minus de noi, este lipsa porturilor de conectare. Laptopul are portul de încărcare, un port USB 3.0,un jack audio şi două porturi USB-C. Atât. Fără port HDMI sau unul pentru card reader.
    Displayul laptopului este unul plăcut, culorile redate sunt saturate, agreabile, iar consumul media este foarte bun, mai ales că vine la pachet cu o pereche de boxe excelente. Negrul nu este spălăcit, iar scenele întunecate arată foarte bine.

    Luminozitatea displayului este destul de puternică pentru a fi folosit în interior, dar în lumina directă a soarelui nu se descurcă la fel de bine. Vizionarea unui film, tolănit pe pat, este o plăcere, deoarece imaginile sunt clare şi contrastante, iar sunetul, procesat de software Dolby, este de calitate. După cum era de aşteptat de la un ecran IPS, unghiurile de vizionare sunt foarte bune, iar imaginile rămân vii chiar şi la unghiuri mai mari de 45 de grade.

    Boxele sunt excelente, deşi nu extrem de gălăgioase, şi redau un sunet de calitate. Basul şi înaltele rămân clare şi la volum maxim, laptopul devenind o maşină numai bună pentru consum media, fie că vorbim de filme sau muzică ori editare de clipuri video. De asemenea, cum este dotat cu software Dolby, vine cu setări speciale pentru gaming, filme, muzică.

    La capitolul baterie, Yoga 720 se descurcă acceptabil şi o încărcare completă ar trebui să ducă o zi de muncă, fără lucru intens. Producătorul susţine că Yoga 720 are 10 ore de autonomie, însă în condiţii de utilizare normale (scris, browsing, conectat la wi-fi şi luminozitate 75%) te poţi folosi de el cam 7-8 ore. Cu cât îi dai mai mult de lucru, cu atât autonomia scade: o oră şi jumătate de gaming goleşte bateria.

    La fel ca şi la versiunile anterioare, tastatul este o plăcere cu Yoga 720: tastele nu sunt înghesuite, fiind şi iluminate. Singurul inconvenient este faptul că tastele pentru săgeţi sunt mici, iar asta e o problemă dacă nu ai cele mai subţiri degete. Touchpadul este fin la atingere şi precis, iar butoanele oferă un feedback satisfăcător.

    De asemenea, touchscreenul a înregistrat atingerile cu precizie şi în general nu am avut probleme, însă am observat că unele cazuri atingerile pe bara de start a Windowsului nu erau înregistrate.

    Pentru un plus de securitate, Yoga 720 vine şi cu un cititor de amprente pentru a debloca sistemul, dar poate fi folosit şi în diverse aplicaţii precum Dropbox sau poţi confirma cumpărături de la magazinele online partenere.

    În concluzie, Yoga 720 este un ultrabook versatil, suficient de puternic pentru majoritatea utilizatorilor, adresându-se în special consumatorilor de media ”on the go“.
     

    CASETĂ TEHNICĂ

    PROCESOR INTEL CORE I7-7500U 2.70 GHZ
    SISTEM DE OPERARE WINDOWS 10 PRO
    PLACĂ VIDEO INTEL HD GRAPHICS 620
    MEMORIE RAM 16 GB
    SPAŢIU DE STOCARE 512 GB SDD
    AUDIO 2X SPEAKERS JBL WITH DOLBY AUDIO PREMIUM
    AUTONOMIE BATERIE PÂNĂ LA 10,5 ORE
    ECRAN 15,6 INCHI FHD (1.920 X 1.080)
    GREUTATE 1,3 KG
    PORTURI 2X USB-C, 1X USB 3.0, JACK AUDIO
    PREŢ (VARIANTA CU GTX 1050): PESTE 5.000 DE LEI

  • Gadget Review: bătălia pe segmentul smartphone-urilor de buget se încinge cu Nokia 5 – VIDEOREVIEW

    Nokia 5 se află între Nokia 6 (vârful actualei game) şi Nokia 3 (modelul entry) şi se adresează celor care vor un telefon cu o construcţie premium dar nu vor să cheltuiască prea mult. Totuşi poziţionarea produsului este oarecum ciudată datorită faptului că Nokia 6 este mai bun din toate punctele de vedere decât Nokia 5 (cel puţin pe hârtie), iar diferenţa de preţ este neglijabilă (aproximativ 200 de lei).

    Revenind la Nokia 5, telefonul este construit dintr-o bucată de aluminiu, are un display cu o diagonală de 5,2 inchi cu o rezoluţie HD (720 p), 2 GB memorie RAM şi 16 GB stocare internă (extensibilă printr-un card microSD). Telefonul beneficiază de un senzor de amprentă integrat în butonul home capacitive şi de camera foto de 13, respective 8 megapixeli.  Chipsetul care stă la baza lui este Snapdragon 430, un model mid-range produs de Qualcomm, care beneficiază de procesor octa-core la 1,4 GHz. Preţul recomandat de vânzare este 949 de lei, ceea ce-l face să fie un chilipir având în vedere construcţia metalică. Totuşi, performanţa nu este una ideală: telefonul s-a blocat de mai multe ori în timpul testelor, ceea ce face şi mai atrăgător Nokia 6, care vine cu 3/4 GB memorie RAM, un ecran full HD (1080 p), cu camere foto mai bune, dar cu acelaşi procesor.

    După cum ziceam, construcţia este una premium, iar Nokia 5 se simte robust şi plăcut la atingere. Telefonul de 5,2 inchi este uşor de manevrat, iar senzorul de amprentă amplasat jos este destul de precis şi rapid. Designul este unul clasic, fără a ieşi din tipare.

    Displayul telefonului este surprinzător de luminos, clar, dar cu culori cam şterse. Am folosit telefonul afară, direct în razele soarelui şi nu am avut probleme în a distinge informaţia de pe ecran, lucru care nu este realizat de toate telefoanele premium. Nokia 5 are şi o funcţie prin care creşte lizibilitatea textului în lumină puternică. Nu am observat diferenţe cu sau fără, dar oricum ar fi displayul oferă o experienţă bună de utilizare. Poţi folosi Nokia 5 fără probleme pentru reţele de socializare, mailuri sau ştiri, dar ar fi fost mai bun un display full HD pentru consumatorii de filme sau de jocuri. Este evident că Nokia 5 nu o să fie cel mai performant telefon, însă am rămas surprins de câte ori s-a poticnit atunci când treceam dintr-o aplicaţie în alta sau dacă faci multitasking, iar asta este probabil din cauza faptului că are doar 2 GB RAM.

    Totuşi, telefonul este îndeajuns de bun pentru a rula aplicaţiile obişnuite, dar va trebui să aveţi puţină răbdare şi să nu-l suprasolicitaţi după cum tindeam eu să fac. Partea bună este că pentru acest preţ primeşti o experienţă Android curată, fără programe în plus, şi acces la cele mai noi actualizări ale sistemului. De asemenea, atunci când vă uitaţi la un telefon trebuie să ţineţi cont de spaţiul de stocare. în cazul de faţă, Nokia 5 are doar 16 GB, ceea ce în lumea modernă a devenit foarte puţin, iar sistemul de operare cu câteva aplicaţii aproape că vor umple acest spaţiu. Totuşi este bine că telefonul are un slot disponibil pentru un card microSD de până la 256 GB.

    La capitolul baterie, telefonul nu stă extraordinar. Deşi are o baterie de 3.000 mAh, în regim de utilizare activ, spre seara aceasta era aproape golită (include ascultare muzică online, browsing, două-trei telefoane şi o sesiune de 10-15 minute de gaming). Dacă sunteţi un utilizator moderat, atunci telefonul ar trebui să ducă o zi fără a fi nevoie să fie încărcat. O problemă este faptul că Nokia 5 se încarcă greu şi nu dispune de tehnologia ”fast charging“, ceea ce înseamnă că trebuie să fii tot timpul atent la baterie înainte să ieşi din casă.

    Camera principală a telefonului are un senzor de 13 MP ce surprinde imagini decente, însă am observat că are tendinţa să întunece culorile, chiar şi în modul HDR (High Dynamic Range). Aşadar, când sunt condiţii bune pentru fotografiere, poţi surprinde imagini plăcute cu Nokia 5 (poţi scăpa de culorile întunecate cu ajutorul unor aplicaţii de editare foto precum Lightroom). Situaţia se schimbă atunci când luminozitatea este scăzută, iar telefonul surprinde doar imagini ce pot fi păstrate în arhiva personală, fără pretenţii de fotografiere artistică. De asemenea, Nokia 5 nu dispune de un mod de fotografiere manual sau pro prin intermediul căruia poţi modifica setări precum ISO, timpul de expunere sau deschiderea diafragmei.
    Lenovo, prin seria Moto G4 sau G5, conduce segmentul de smartphone-uri de buget, însă asta s-ar putea schimba curând. Nokia oferă telefoane inteligente cu o construcţie metalică la un preţ atractiv, iar cu istoria din spatele brandului Nokia, HMD Global ar putea atrage tot mai mulţi adepţi.

    CASETĂ TEHNICĂ

    DISPLAY 5,2 INCHI, 720X1280 PIXELI
    PROCESOR SNAPDRAGON 430, OCTA-CORE 1,4 GHZ
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 505
    RAM 2 GB
    SPAŢIU DE STOCARE 16 GB + MICROSD
    BATERIE 3.000 MAH
    CAMERĂ FRONTALĂ 8 MP
    CAMERĂ PRINCIPALĂ 13 MP
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 7
    DIMENSIUNI (MM) 149,7 X 72,5 X 8
    GREUTATE 160 G
    PREŢ RECOMANDAT 949 LEI

     

  • Bătălia pentru roaming, o piesă în trei acte. De ce a fost nevoie de un deceniu de negocieri pentru ca tarifele de roaming să fie eliminate

    Instituţiile pro-UE laudă acest lucru ca fiind o victorie în spiritul Uniunii împotriva intereselor marilor operatori telecom, o decizie care arată cum Europa poate influenţa în bine viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi nu în ultimul rând un succes în promovarea drepturilor consumatorilor. Tarifele de roaming erau unele dintre cele mai vizibile dovezi că Europa, ce se vrea o piaţă unică, este fragmentată.

    Cei care supraveghează activitatea de lobby de la Bruxelles spun că operatorii de telefonie, în special cei din Germania şi Spania, au făcut eforturi pentru diluarea noilor reguli, prin care utilizatorii din UE ar trebui să plătească pentru convorbiri telefonice, mesaje şi date mobile la fel ca acasă atunci când călătoresc în Europa.

    Ryan Heath, fost purtător de cuvând al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, oferă într-un articol publicat de Politico o poveste din interiorul eforturilor UE de a elimina tarifele adiţionale de roaming. O poveste cu septuagenari îmbrăcaţi în piele, pumnale şi certuri zgomotoase în miez de noapte, scrie Heath.

    Pentru Heath şi pentru alţi funcţionari ai UE asemenea lui, din rândurile cele mai de jos când a prins viaţă proiectul, sfârşitul roamingului era o cruciadă romantică. Era o politică a UE în care se putea crede, care aducea beneficii şi putea fi vândută maselor.

    Începând cu 2011, în calitate de purtător de cuvânt pentru afaceri digitale al Comisiei, Heath a ajutat la realizarea unor sondaje de opinie pentru UE care arătau că 94% dintre europeni sprijineau eliminarea tarifelor de roaming. Acesta era sprijinul pentru o luptă contra unor interese de miliarde de euro şi pentru idei care reprezintă chiar motivul existenţei UE.
    Problema, credeau micii oficiali ai UE, era simplă. Furnizorii de servicii de telefonie mobilă îşi ţineau clienţii ca într-o menghină atunci când aceştia călătoreau în străinătate. Nu există prea multă concurenţă pe piaţă atunci când eşti la o mie de kilometri de casă, dar depinzi de telefon.

    Tarifele de roaming erau, de asemenea, dovada digitală că UE nu reuşea să ţină pasul cu secolul XXI. Cât de fără frontiere poate fi UE dacă ceva atât de fundamental ca telefonul devine mai puţin util şi mai scump când treci peste o graniţă naţională?
    Dacă despre războaiele date în jurul roamingului s-ar scrie o piesă de teatru, aceasta ar avea patru acte. Eroii ar fi fost comisarii europeni Viviane Reding şi Neelie Kroes. în Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Pilar del Castillo şi eurodeputatul britanic Vicky Ford ar fi jucat, de asemenea, roluri importante.

    Roluri secundare i-ar reveni lui Martin Selmayr – acum şeful de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker – şi lui Heath, ca purtător de cuvânt.

    Piesa ar avea şi răufăcători lacomi: Telefónica, Vodafone, Orange şi T-Mobile, nume cunoscute.

    După o încercare întreruptă din 2004 a Comisiei de a reduce taxele de roaming prin legislaţia privind concurenţa, Reding şi Selmayr au reuşit să reia lupta în 2007, introducând limite de preţ pentru apeluri şi mesaje text. Acesta a fost Actul I – o  muncă bine făcută, dar terminată doar pe jumătate.

    Până când Kroes a înlocuit-o pe Reding în 2010, datele mobile au devenit noua ţintă. încă mai costa 6 euro pentru fiecare megabyte de date descărcate într-o altă ţară din UE. Nimic nu împiedica o companie de telecomunicaţii să perceapă unui utilizator o sumă de 10.000 de euro sau mai mult pentru descărcarea accidentală a unui videoclip în vacanţă sau pentru că a uitat să dezactiveze serviciul de e-mail.

    Actul secund a fost despre prevenirea ”şocului facturilor“ prin limitarea automată a tarifelor de roaming la 50 de euro pe lună, cu excepţia cazului în care clientul cerea special mai mult, şi includerea datelor în limita de preţ.

    Actul III a fost dramă pură. în 2012, UE era dependentă de obţinerea de reduceri anuale ale costului serviciilor de roaming. Titlurile bune erau irezistibile pentru factorii de decizie politică, care altfel se înecau în ştiri despre criza financiară şi economică. Era ca un drog.

    Însă rămânea problema principală: companiile închise pe pieţele naţionale şi clienţii suprataxaţi.

    Comisia, în speranţa că va da pieţei o altă şansă de a-şi rezolva singură problemele, a creat ceea ce este cunoscut ca servicii Break-Out Local (este taxată doar utilizarea de internetului mobil de un operator alternativ, şi doar în ţara şi în reţeaua operatorului respectiv). Dacă numele era lipsit de sens, impactul său real nu era mult mai puternic.

    Ideea era să le permită consumatorilor să aleagă o altă companie pentru servicii în timpul călătoriei, în cazul în care operatorul lor mobil i-ar fi suprataxat. în practică, nimeni nu era dispus să să meargă să caute şi să semneze un contract separat pentru un weekend la Roma, spre exemplu.

    Dacă funcţionarii UE s-ar fi dus în piaţa principală din Bruxelles şi i-ar fi întrebat pe oamenii de acolo dacă ar folosi acest nou sistem, şi-ar fi dat seama rapid că este sortit eşecului. Dar n-au făcut-o şi problema a rămas nerezolvată. Răul cel mare urma să vină. Sub Kroes, relaţiile dintre UE şi industria telefoniei mobile au atins minimul.

    La sfârşitul anului 2012, situaţia era atât de proastă încât liderul de lobby pentru telecomunicaţii de la Bruxelles, Luigi Gambardella, devenise persona non grata în biroul lui Kroes. Perechea a trebuit să fie separată fizic de un agent de siguranţă la o conferinţă despre internet din Azerbaidjan. Kroes avea 71 de ani.

    În 2013, eforturile de a pune capăt taxelor de roaming s-au lovit de un zid. Majoritatea companiilor au acceptat să facă doar cât le-a forţat legislaţia UE, în ziua în care le-a forţat.

    În acel an, comisarul olandez s-a prezentat la o şedinţă a consiliului Vodafone pentru a le spune directoriilor că sunt ”o bandă de hoţi“.

    ”T-Mobile oferă roaming global fără costuri suplimentare clienţilor americani“, a spus spus ea. ”De ce naiba nu şi în Europa?“
    în SUA, spre exemplu, oamenii pot rămâne în reţeaua de domiciliu oriunde s-ar duce în ţară, astfel că nu există surprize în ceea ce priveşte tarifele, notează Bloomberg. 

    În Europa, fiecare ţară are propriul cadru de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor şi sistem de licenţiere şi de distribuţie a spectrului de frecvenţe, astfel încât şi companiile care operează sub acelaşi brand pe întreg continentul, cum ar fi Telefónica cu marca O2 sau Vodafone, lucrează prin operatori separaţi din fiecare ţară. Ca urmare a cadrelor de reglementare diferite, a standardelor de viaţă dintre cele mai variate şi a modelelor de utilizare, tarifele acestora variază foarte mult. Anul trecut, cel mai ieftin pachet lunar care oferea 1 GB de date, 600 de minute de apeluri şi 225 de mesaje text costa 8 euro în Estonia şi 60 de euro în Ungaria.

    Când Kroes l-a întrebat pe Heath, în timpul unui zbor către Cairo, care ar fi moştenirea lăsată de el, purtătorul de cuvânt i-a spus că fără o realizare care să-i poarte pecetea nu ar avea niciuna. Cu mandatul apropiindu-se de final, eliminarea suprataxelor de roaming era cea mai riscantă şi singura opţiune politică viabilă. Era, de asemenea, şi ceea ce promisese parlamentarilor europeni la audierea de confirmare din 2010.

  • HBO a lansat trailerul celui de-al 7-lea sezon al “Game of Thrones”: Războiul e aproape – VIDEO

    Pe scurt, regina Cersei aliază trupele pentru marea bătălie, Jon Snow se pregăteşte pentru război în Nord, iar Daenerys şi dragonii săi se îndreaptă spre Westeros vizând Tronul de Fier.

    Sezonul 7 cuprinde doar şapte episoade, spre deosebire de sezoanele precedente ce au constat din zece episoade, ceea ce înseamnă că scenariştii vor intensifica intriga şi vor rezolva întâmplările din Westeros. Noul trailer sugerează că Cersei Lannister şi Daenerys Targaryen se vor confrunta, în timp ce Jon Snow se confruntă cu ameninţarea Umblătorilor Albi din Nord.

    Trailerul care are 1 minut şi 48 secunde oferă sugestii şi despre destinele unor personaje precum Jamie, Jorah şi Arya.

    Game of Thrones revine pe micile ecrane cu cel de-la şaptelea sezon, pe 16 iulie, pe HBO, cu o întârziere de aproape trei luni de la startul tradiţional al sezoanelor trecute, ce avea loc pe la începutul lunii aprilie.

    Producătorii serialului au fost nevoiţi să amâne producţia noulu sezon pentru că povestea avea nevoie de un cadru înzăpezit, iar filmările nu au fost posibile pe timpul verii în respectivele zone.

    Trailerul oficial poate fi văzut mai jos:

     

  • HBO a lansat trailerul celui de-al 7-lea sezon al “Game of Thrones”: Războiul e aproape – VIDEO

    Pe scurt, regina Cersei aliază trupele pentru marea bătălie, Jon Snow se pregăteşte pentru război în Nord, iar Daenerys şi dragonii săi se îndreaptă spre Westeros vizând Tronul de Fier.

    Sezonul 7 cuprinde doar şapte episoade, spre deosebire de sezoanele precedente ce au constat din zece episoade, ceea ce înseamnă că scenariştii vor intensifica intriga şi vor rezolva întâmplările din Westeros. Noul trailer sugerează că Cersei Lannister şi Daenerys Targaryen se vor confrunta, în timp ce Jon Snow se confruntă cu ameninţarea Umblătorilor Albi din Nord.

    Trailerul care are 1 minut şi 48 secunde oferă sugestii şi despre destinele unor personaje precum Jamie, Jorah şi Arya.

    Game of Thrones revine pe micile ecrane cu cel de-la şaptelea sezon, pe 16 iulie, pe HBO, cu o întârziere de aproape trei luni de la startul tradiţional al sezoanelor trecute, ce avea loc pe la începutul lunii aprilie.

    Producătorii serialului au fost nevoiţi să amâne producţia noulu sezon pentru că povestea avea nevoie de un cadru înzăpezit, iar filmările nu au fost posibile pe timpul verii în respectivele zone.

    Trailerul oficial poate fi văzut mai jos: