BusinessMagazin

Tag: baruri

  • Cu ce au fost înlocuite fructele de la birou. Unele firme îşi „răsfaţă” acum angajaţii cu bonusuri de 1.000 de lei lunar dacă lucrează de acasă, iar ei pot face ce vor cu aceşti bani

    Munca de acasă sau de la distanţă va fi parte din noua realitate, iar „normalul” de dinainte de martie anul acesta nu va mai exista, punctează Mădălina Racoviţan, Tax Partner la KPMG România.

    În acest context, companii din toată lumea, inclusiv din România, îşi adaptează schemele de beneficii extra-salariale acordate angajaţilor. Dacă anterior pandemiei, companiile  care „se băteau” pentru forţa de muncă acordând beneficii precum baruri de prosecco (în cadrul unor firme de IT) sau fructe şi cafea la birou, acum resursele financiare alocate acestor „răsfăţuri” pot fi direcţionate înspre angajaţii care lucrează de acasă.

    „În ultima perioadă, tot mai multe organizaţii îşi pun problema acordării angajaţilor a unor sume în vederea achiziţionării unor echipamente sau achitării unei părţi din costul cu utilităţile sau chiria”, spune Mădălina Racoviţan.

    În Elveţia, de pildă, în anumite condiţii, angajatul poate solicita angajatorului o compensaţie pentru folosirea echipamentului personal (e.g. laptop, imprimantă etc.) în derularea activităţii de acasă. De asemenea, angajaţii au dreptul la rambursarea de către angajator a tuturor cheltuielilor ocazionate de executarea muncii, însă trebuie bine documentat motivul pentru care munca se desfăşoară de acasă şi nu de la birou, explică Racoviţan.

    Tot în Elveţia, încă din 2019 existau prevederi referitoare la costuri privind chiria, conform cărora aceste cheltuieli pot fi suportate de angajator doar în cazul în care acesta nu poate pune la dispoziţia angajatului un spaţiu de lucru adecvat – ceea ce s-a întâmplat de altfel în timpul pandemiei. „Referitor la beneficiile fiscale, în anumite condiţii, angajaţii îşi pot reduce impozitul pe venit datorat, deducând o parte din cheltuielile înregistrate privind spaţiul de lucru de acasă”, precizează specialistul KPMG.

    Cum stau lucrurile în România? Şi pe piaţa locală telemunca este reglementată încă din aprilie 2019 şi în aceasta se menţionează că angajatorul este obligat „să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii […] “.

    De asemenea, autorităţile au emis o Ordonanţă de Urgenţă (132 din data de 10 august), conform căreia, în cazul activităţii de telemuncă, angajatorilor li se acordă o singură dată un sprijin financiar în valoare de 2.500 de lei pentru fiecare telesalariat, pentru a se achiziţiona bunuri şi servicii tehnologice necesare desfăşurării activităţii, dacă respectivul salariat a lucrat în regim de telemuncă pe perioada stării de urgenţă cel puţin 15 zile lucrătoare. Mădălina Racoviţan clarifică etapa în care se află aplicarea acestei ordonanţe: pe 25 august a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii un Proiect de Ordin (in dezbatere publica pana pe 3 septembrie) pentru stabilirea modalităţii de acordare a sprijinului financiar şi a categoriilor de bunuri ce pot fi achiziţionate conform ordonantei (i.e. laptop/notebook, tablete, smartphone, echipamente periferice de intrare şi ieşire aferente acestor bunuri, echipamente necesare conectării la internet, licenţe aferente sistemelor de operare şi aplicaţiilor software).

    Astfel, companiile care îndeplinesc conditiile din ordonanta 132 pot aplica pentru obtinerea sprijinului financiar de la stat, insa alte facilitati nu exista in mod expres. „În contextul in care munca la distanţă va rămâne o parte importantă din viitorul muncii, companiile ar trebui să îşi revizuiască politicile de remunerare şi să analizeze care sunt acele beneficii relevante în noul context, care sunt mai valoroase pentru angajaţi şi de ce nu, în contextul unei contractări economice, mai avantajose din punct de vedere fiscal. Astfel, companiile s-ar putea orienta catre beneficiile de tip „cafeteria” în care angajatul primeste un buget lunar si are libertatea de a alege acele beneficii care sunt relevante pentru el, unele chiar avantajoase fiscal (de tipul tichetelor de masa sau tichetelor de vacanta)”, punctează Mădălina Racoviţan.

    Alexandra Peligrad, CEO-ul companiei de resurse umane Smartree, observă că şi angajaţii îşi doresc alte beneficii de la angajatorii lor în contextul pe care îl traversăm, deşi îşi doresc să păstreze şi o parte din beneficiile anterioare.

    „Din ce am observat noi în ultimele luni în situaţia de COVID în care ne aflăm, atât din zona de forumuri, în care angajaţii îşi exprimă dorinţele referitoare la ceea ce ar însemna pentru ei beneficii satisfăcătoare în pandemie, dar şi din feedback-ul pe care îl avem de la cei pe care îi intervievăm într-un proces de recrutare, rezultă că în primul rând angajaţii au dorit şi au reuşit în perioada aceasta să păstreze beneficiile pe care le aveau şi înainte, a fost o perioadă în care îşi puneau întrebări referitoare la păstrarea abonamentelor la sală în contextul în care sălile erau închise, dar au avut acces virtual la orele pe care le puteau accesa şi atunci companiile au continuat să ofere aceste beneficii; cei care aveau maşină de serviciu, au solicitat să o păstreze, dar mai există o categorie a angajaţilor care lucrează în companiile care au birourile închise şi care solicită decontarea unor părţi din costurile pe care le înregistrează în locul unde îşi desfăşoară remote activitatea referitoare la utilităţi, chirie sau consumul de cafea, apă, pe care în mod normal o primeau în programul de lucru”.

    Chiar dacă nu există foarte multe companii din piaţă care acordă beneficii de acest tip, Alexandra Peligrad spune că şi în rândul partenerilor cu care lucrează se află companii care oferă angajaţilor, într-o anumită limită, posibilitatea de a-şi acoperi costurile pe care le au angajaţii carea lucrează de acasă, însă sub forma unui beneficiu asimilat veniturilor din salarii. „Există companii care au oferit o anumită sumă de bani salariaţilor, sumă de bani care se impozitează şi se taxează cu toate contribuţiile şi taxele aferente salariului. Este un beneficiu într-o sumă de bani – nu se decontează pentru că, deocamdată, pe regimul legislativ pe care îl avem, companiile nu au găsit o clauză din Codul Fiscal prin care să poată deconta astfel de tipuri de costuri.”

    Potrivit ei, sumele sunt diferite şi variază în funcţie de dimensiunea companiei: „Pornesc de la câteva sute de lei şi ajung la un maximum de 1.200 – 1.300 de lei pe lună, sume nete care mai departe merg spre contribuţii şi impozit pe venit, care intră în costurile companiei”.

    Angajatul are parte de libertate totală când vine vorba despre cheltuirea acestor bani: „Este vorba despre o sumă de bani pe care angajatul nu trebuie să o justifice în niciun fel, este treaba lui ce face cu ea, este impozată de către companie şi, ca atare, este ca atunci când primeşte un bonus pentru o anumită activitate – nu îl întreabă nimeni ce face cu aceşti bani şi compania nu îi solicită să îşi justifice cheltuielile din ce am văzut noi până acum, modul în care a folosit aceşti bani.”

    CEO-ul Smartree spune însă că numărul companiilor care acordă acest tip de beneficii sunt companii din zona serviciilor de tehnologie, iar în rândul clienţilor Smartree procentul celor care oferă asfel de bonusuri în contextul pandemiei este de sub 10%.


     

  • Cum a ajuns un produs făcut într-o mică fabrică din Berceni să fie prezent în barurile şi terasele din toate oraşele mari ale României

    Acum că terasele şi-au redeschis braţele virtuale şi că revenirea la viaţă a adus cu sine un trend de susţinere a micilor – sau marilor – producători locali de… orice, am adunat câteva dintre poveştile brandurilor autohtone de bere. La fel ca licoarea, începuturile în business au avut şi ele câte o tentă amăruie, că nimic nu e doar lapte şi miere în afaceri. Dar au rezistat tulburărilor, iar azi le regăsim în meniuri, pregătite să ni se aşeze pe masă.

    Cristian Dorobănţescu s-a asociat cu alţi trei prieteni – Dan Stratulat, Bogdan  Sturza şi Alexandru Platon – în urmă cu mai bine de patru ani pentru a pune împreună bazele Perfektum, un brand de bere artizanală, produsă într-o mică fabrică din Berceni. Au fost nişte novici pe această piaţă care a cunoscut o dezvoltare fulminantă şi, povestea Cristian Dorobănţescu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero, au mers pe o cale nebătătorită.

    Au recuperat echipamente de la fabrici de lapte, au făcut altele de la zero, au tăiat, au sudat, au legat şi în final a rezultat fabrica.Atelierul se află într-un spaţiu închiriat de pe o fostă platformă industrială din zona de sud a Capitalei, iar prima şarjă de bere a numărat 800 de sticle care au ajuns în câteva baruri din Bucureşti.„Fără tone de entuziasm şi pasiune, nopţi nedormite şi suportul familiilor, cred că nu reuşeam să scoatem nici prima sticlă până acum”, spune Cristian Dorobănţescu.

    Berea Perfektum se găseşte în baruri, restaurante, magazine, locuri specializate în bere artizanală (craft), în Bucureşti, dar şi în restul ţării, în oraşe ca Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Braşov, Constanţa sau Sfântu Gheorghe.
    În primele săptămâni de pandemie, când barurile şi restaurantele tocmai se închiseseră, Cristian Dorobănţescu spunea că se simte din nou ca la început, când tocmai punea bazele afacerii. Începuse să anunţe că livrează acasă, să-şi abordeze cunoscuţii, să sară în sus de bucurie la vederea comenzilor online.
    Treptat, businessul a reuşit să supravieţuiască şi chiar s-a diversificat cu noi sortimente, precum cel cu gust de ciocolată caldă şi cafea proaspăt prăjită. Mai mult ca Perfekt(um)!

    Bereta timişoreană
    Tot un pionier a fost şi Adrian Biebel, cu a sa marcă Bereta, născută la Timişoara. Primele experimente le-a făcut într-un garaj, în 2013, iar trei ani mai târziu a creat această microberărie cu aromă de ambiţie şi perseverenţă.
    Materia primă pentru berea Bereta vine parţial din România şi parţial din Uniunea Europeană, iar produsele ajung în marile oraşe din ţară, ca Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Braşov, Constanţa, Oradea şi Arad.
    „Peste trei-cinci ani, vedem businessul internaţional”, spunea Adrian Biebel în vara anului trecut.
    Cu o capacitate de circa 5.000 de litri de bere pe lună, antreprenorul ţinteşte dublarea, un plan ambiţios, ţinând cont că primele sale teste au fost făcute într-o oală de 8 litri, pe aragazul de acasă. Trecerea la echipamentul din garaj a fost un pas înainte.

    Treptat însă, antreprenorul a crescut împreună cu alte fabrici mici şi a pus şi el umărul la educarea consumatorilor, care au învăţat că berile artizanale pot să ajungă pe picior de egalitate cu marile branduri internaţionale, ba chiar, uneori, să le depăşească.

    Cei care îşi văd de propria Capră
    În celălalt colţ de ţară, la Iaşi, o altă poveste cu gust de malţ s-a născut sub numele Capra Noastră. De ce astfel? „Deoarece clientul Caprei ştie să aprecieze la o bere calitatea gustului şi diversitatea sortimentelor, are haz şi nu trage cu ochiul la capra vecinului, ci îşi vede de Capra lui. Aşa credem.” O spun fondatorii brandului, iar noi nu avem decât să-i credem.
    În urmă cu aproape cinci ani, Ionel Păsărică, de profesie inginer, împreună cu alţi trei asociaţi aduceau în peisajul berii artizanale locale brandul Capra Noastră, a cărui producţie are loc într-o microberărie din Iaşi.
    „Toată povestea a început în octombrie 2016, când în România existau numai 12 microberării artizanale şi în Iaşi niciuna. Ideea acestei afaceri a apărut fără prea multă planificare, dintr-un calcul simplu şi sincer. Cred că argumentele care m-au convins au fost gustul fascinant al berilor din ţările prin care am călătorit, necesitatea de a avea un astfel de proiect şi în oraş, atracţia pentru un domeniu în care jucătorii sunt prieteni care învaţă unii de la alţii şi din curajul de a risca”, spunea Ionel Păsărică, unul dintre fondatorii brandului de bere artizanală, pentru Afaceri de la zero. El a lucrat în domeniul ingineriei până în 2016, când a început să se dedice integral businessului cu bere.
    De la idee la producţia efectivă au trecut aproximativ nouă luni. Reţetele, degustările şi testele de piaţă au fost începute în Belgia, alături de un maestru berar, şi au fost finalizate în Iaşi. Capra Noastră a pornit, de fapt, ca o afacere de familie în 2016, iar atunci când mica fabrică a luat contur, trei asociaţi au decis să se alăture afacerii, astfel că businessul s-a transformat în unul de familie şi prieteni.
    Berea Capra Noastră a depăşit graniţele României, ajungând şi în Belgia, Italia, Franţa, Japonia. Exporturile aduc între 20% şi 30% din businessul anual.

    Ca varza, doar că bere
    În inima Transilvaniei, o altă bere trudită artizanal prinde viaţă, sub numele Bere à la Cluj. O produce Ferencz Vigh, cel care a descoperit, în 2016, gustul aromei artizanale şi de atunci nu a mai putut să renunţe la el. Un an mai târziu, începea să producă el însuşi, alături de alţi doi prieteni, semn că berea rămâne un liant incontestabil pentru prietenii şi idei de afaceri.
    Prima serie de beri artizanale gândită de cei trei antreprenori a fost produsă într-o fabrică din Ungaria, în iunie 2017. La începutul anului 2018, producţia a fost mutată în propria unitate din Cluj-Napoca, de unde pot ieşi lunar 3.800 de litri de bere.
    Bere à la Cluj are o gamă principală de produse ce constă în stiluri tradiţionale, englezeşti, iar tema brandului reinterpretează anumite elemente cosmice, numele berilor fiind inspirate de cosmos. Spre exemplu, în portofoliul companiei se găsesc beri precum Phaza Lunii, Cosmo Băut sau Pitica Roşie.
    Anul trecut, Bere à la Cluj a ajuns şi la Electric Castle, unde stocurile s-au epuizat în trei zile.

    Gypsy brewing temporar
    Înapoi în Bucureşti, peisajul berii artizanale prinde contur şi cu Anagram, un brand al familiei formate din Raluca şi Paul Baran-Candrea. Ei au vândut prima bere artizanală Anagram în mai 2018. Evident, ideea a venit la o bere împărtăşită cu prietenii. Au investit mii de ore, spun ei, dar şi mii de euro pentru a ajunge să aibă acum în mână sticlele cu berea proprie, pe care au pus brandul Anagram, sinteza poveştilor lor individuale, dar şi împreună.
    „Mai întâi, a trebuit să învăţăm să facem bere. Paul a făcut cursuri de specialitate şi a început să experimenteze reţete acasă, în bucătărie. Pentru că ne-a plăcut rezultatul încercărilor sale, împreună cu prietenii i-am cumpărat de ziua lui un Grainfather, o miniberărie de 30 de litri”, povesteşte Raluca Baran-Candrea.
    Aşa a început Paul să producă bere constant, câte o şarjă la fiecare două săptămâni. A creat reţete proprii, pe care le-a ajustat până când a ajuns la gustul, culoarea, textura şi concentraţia de alcool dorite. Apoi totul s-a transformat în afacere.
    Iniţial au vrut să deschidă o berărie în centrul Capitalei, în zona pieţei Lahovary, dar au aflat că acolo nu ar fi obţinut avizele necesare pentru producţie. Aşa că s-au reorientat către un spaţiu de pe o platformă industrială din zona Crângaşi din Bucureşti. Între timp, până când spaţiul a fost gata, producţia a avut loc cu echipamentele unei alte berării artizanale, Three Happy Brewers. În această vară, fabrica Anagram a fost gata, după cum anunţau cei doi fondatori pe pagina de Facebook a brandului.
    „După doi ani de gypsy brewing, începem să producem la noi acasă!”, au scris ei.
    Printre localurile care au astăzi Anagram în portofoliu se regăsesc The Artist, Simbio, Mercato Comunale, baruri specializate în bere craft precum Fabrica de Bere Bună sau The Beers, magazine ca Pain Plaisir şi Nasul Roşu, cafenelele Fellow One şi Artichoke, dar şi alte localuri similare.

    O piaţă spumoasă

    Berea artizanală, o categorie care a câştigat în ultimii doi-trei ani tot mai mulţi consumatori, creşte şi din perspectiva numărului de firme care realizează această licoare cu spumă, chiar şi în condiţiile în care piaţa berii per ansamblu nu evoluează spectaculos. Astfel, în 2018 erau active în jur de 40 de microberării. Acestea au realizat afaceri de peste 15 milioane de lei (în jur de 3 mil. euro), arată o analiză ZF pe baza datelor de pe listafirme.ro.
    Piaţa de 7 miliarde de lei a berii are potenţialul de a se transforma într-un brand de ţară şi de a deveni unul dintre motivele pentru care turiştii străini să viziteze România.

    Materia primă pentru berea Bereta vine parţial din România şi parţial din Uniunea Europeană.

    Berea Perfektum, creată de Cristian Dorobănţescu (foto) şi alţi trei asociaţi, se găseşte în baruri, restaurante, magazine, locuri specializate în bere artizanală (craft), în Bucureşti, dar şi în restul ţării, în oraşe ca Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Braşov, Constanţa sau Sfântu Gheorghe.

    Capra Noastră a pornit, de fapt, ca o afacere de familie în 2016, iar atunci când mica fabrică a luat contur, trei asociaţi au decis să se alăture afacerii, astfel că businessul s-a transformat într-unul de familie şi prieteni.

    Bere’a la Cluj are o gamă principală de produse ce constă în stiluri tradiţionale, englezeşti, iar tema brandului reinterpretează anumite elemente cosmice, numele berilor fiind inspirate de cosmos.

     

    În această vară, fabrica Anagram a fost gata, după cum anunţau cei doi fondatori pe pagina de Facebook a brandului.

  • Povestea omului care a creat o băutură pe care o consumă zeci de milioane de oameni din toată lumea în fiecare zi

    După o singură degustare, industriaşul Danez J.C. Jacobsen s-a îndrăgostit de gustul berii germane. A creat astfel în Danemarca, după o reţetă nemţească, unul dintre cele mai cunoscute branduri de bere din lume – Carlsberg, vândută astăzi în barurile, restaurantele şi magazinele de pretutindeni.

    Jacob Christian Jacobsen s-a născut pe 2 septembrie 1811 în Danemarca, în familia Carolinei Frederikke Schelbeck, fiica unul ţesător de mătase, şi a lui Christen Jacobsen, un fiu de fermier, care, după ce se mutase în Copenhaga, îşi deschisese aici o mică berărie. J.C. Jacobsen şi-a petrecut astfel mare parte din copilărie în fabrica tatălui său.
    În 1830 vechile bresle de berari au fost desfiinţate, permiţând oricui să profeseze această meserie.

    În acelaşi an, antreprenorul a întâlnit-o pe Laura Holst, cu care s-a căsătorit în 1839, trei ani mai târziu născându-se şi fiul lor, Carl. Deşi nu a urmat studii universitare, cu ajutorul verişorilor Laurei, care studiau în Copenhaga, Jacobsen a participat la o serie de cursuri de biologie şi chimie.

    După moartea tatălui său, în 1835, el a preluat frâiele businessului, alături de mama sa. Un an mai târziu a avut ocazia să testeze o bere nemţească, iar la scurt timp după aceea a călătorit la Hamburg pentru a învăţa procesul de fermentaţie şi tehnica din spatele savorii berii germane. După alţi trei ani, a vizitat o berărie din München, întorcându-se acasă cu o reţetă de drojdie pentru fermentare, care a devenit baza pentru producţia berii Carlsberg.

    În 1847 antreprenorul a fondat berăria Carlsberg în Vallaby, în proximitatea capitalei daneze. Primul butoi din noua bere produsă în stil bavarez a fost gata pe 10 noiembrie. Numele companiei a fost dat după fiul antreprenorului, Carl, şi locul unde era amplasată fabrica (în germană, berg înseamnă deal). În 1854 familia Jacobsen s-a mutat lângă fabrică, locuinţa lor găzduind astăzi Academia Carlsberg.

    În 1875, pentru a fi sigur că berea pe care o produce are calitatea pe care şi-o dorea, fondatorul a deschis laboratorul Carlsberg, care a devenit una dintre primele instituţii de cercetare din domeniu din lume. În 1879 fiul său şi-a deschis deschide propria berărie, New Carlsberg, lucru care i-a transformat pe cei doi în competitori, stârnind astfel un conflict, care a dus de altfel şi la dezmoştenirea lui Carl, fondatorul luând decizia ca, la moartea sa, toată averea să revină fundaţiei Carlsberg, pe care a înfiinţase cu trei ani înainte.

    În afară de producţia de bere, antreprenorul a fost interesat deopotrivă de politică, fiind un susţinător al Partidul Naţional Liberal şi ales ca membru al Parlamentului în anumite perioade dintre anii 1854 şi 1871, cât şi de artă – după incendiul de la palatul Frederiksborg din 1859, el a plătit reconstrucţia acestuia. În 1879, a devenit doctor onorific al Facultăţii de Ştiinţă din cadrul Universităţii Copenhaga. Pe 30 aprilie 1887 J.C. Jacobsen a murit.

    În 2016, ultimul an pentru care există date disponibile, veniturile grupului Carlsberg s-au ridicat la aproape 9,5 miliarde de dolari, iar echipa companiei număra 41.000 de angajaţi. În piaţa locală, grupul United Romanian Breweries Bereprod (URBB), din portofoliul căruia face parte brandul Carlsberg, a înregistrat în anul 2018 o cifră de afaceri de peste 465 de milioane de lei, un profit net de 20 de milioane de lei şi un număr mediu de 387 de angajaţi, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. 

  • Una dintre cele mai afectate ţări europene de pandemia de COVID-19 nu mai rezistă şi vrea să redeschidă toate businessurile din economie începând cu data de 11 mai

    Bruno Le Maire, ministrul francez de Finanţe, a anunţat că vrea ca toate businessurile să poată reporni când măsurile de carantină naţională expiră în data de 11 mai, deşi barurile şi restaurantele vor rămâne închise, potrivit FT.

    Peste 10 milioane de angajaţi – adică jumătate din forţa de muncă din mediul privat – sunt înscrişi în schema de „şomaj parţial” (n.r: similar cu şomajul tehnic), prin care oamenii îşi păstrează locurile de muncă, chiar dacă nu lucrează, însă primesc doar o parte din salariu – subvenţionată de guvern.

    Schema de ajutor de şomaj gândită pentru această perioadă de criză aduce costuri totale de cel puţin 24 miliarde euro pentru statul francez.

    „Vrem ca toate businessurile să se redeschidă începând cu data de 11 mai”, a spus Le Maire într-o discuţie cu postul de radio Franceinfo, însă acesta a atras atenţia că pentru unele businessuri redeschiderea ar putea varia, în funcţie de situaţia din sănătate.

    Întrebat dacă barurile şi restaurantele se vor putea redeschide la mijlocul lunii iunie, Le Maire a refuzat să comenteze.

  • Noi măsuri drastice luate de ţara noastră pentru a împiedica răspândirea COVID-19. Printre acestea sunt şi închiderea restaurantelor şi barurilor

    Măsură fără precedent luată de MAI: Toate restaurantele, cafenelele, barurile şi localurile publice se închid pe teritoriul României, şi se suspendă zborurile Spania-România, a anunţat în această seară ministrul de interne Marcel Vela. 

     

    – continuă- 

  • Oraşul care interzice complet fumatul: după interiorul spaţiilor publice, urmează interzicerea acestuia şi pe terase

    Oamenii nu vor mai putea să fumeze în spaţiile special amenajate din afara barurilor şi restaurantelor din Barcelona, în urma noului proiect de lege, conform The Independent.

    Fumatul în spaţii publice a fost interzis în Spania în ianuarie 2011, chiar dacă fumătorilor li se permitea folosirea terasei. La acel moment, mulţi oameni de afaceri credeau că îşi vor pierde clienţii din cauza noilor reglementări. Cu toate acestea, autorităţile din Catalonia, vor să meargă încă un pas în faţă pentru a eradica fumatul din toate terasele barurilor şi restaurantelor din regiune.

    Oficialii susţin că legea este de obicei ignorată de oamenii care folosesc spaţiile amentaje pentru fumat, de aceea se vor face inspecţii pentru a se asigura respectarea legii.

    Noile reglementări ar putea să intre în vigoare anul viitor şi fumatul ar putea să fie interzis şi în interiorul maşinilor, în incinta centrelor de sport în aer liber, refugiilor pentru autobuze şi trenuri.

    Guvernul Spaniei plănuieşte să crească preţul tutunului, ca urmare a direcţiei spre care urmează să se îndrepte Catalonia, iar numărul fumătorilor din Spania a scăzut la 22%, conform datelor Eurostat.

  • Una dintre cele mai civilizate ţări interzice fumatul chiar şi pe străzi, iar până în 2025 vrea să îl interzică total

    Suedia a făcut un pas mai aproape de a deveni o ţară fără fumat, odată cu introducerea de noi legi privind fumatul în locurile publice. Începând cu 1 iulie, suedezii nu mai pot să aprindă ţigări în anumite spaţii publice, cum ar fi locurile de joacă, gările şi chiar restaurantele şi barurile, iar interdicţia a fost extinsă şi la ţigarete electronice.

    Potrivit statisticilor Uniunii Europene, Suedia este ţara cu cel mai mic procentaj de fumători, iar ultima măsură face parte din obiectivul premierului Stefan Lofven de a fi o ţară fără fumători până în 2025. Cu toate acestea, legea s-a confruntat cu opoziţia, iar fumătorul Niklas Qvarnstrom a început un grup pe Facebook împotriva interzicerii fumatului în aer liber. De asemenea, a organizat un mic protest împotriva legilor.

    El a declarat că noua lege implică deficienţe morale şi personale din partea fumătorilor şi că acest lucru a fost nedrept.

    Preşedintele Partidului Liberal, Joar Forssell, s-a îmbrăcat ca o ţigară în noaptea dinaintea intrării în vigoare a legii. În plus, el a fumat o ţigară după alta la un restaurant stradal din Visby, pe insula Gotland, cu douăzeci de colegi, până când interdicţia de la miezul nopţii a intrat în vigoare. Ceea ce a făcut ca actul să fie surprinzător a fost faptul că Forssell este un non-fumător.

    “Am avut astm bronşicşi nu am fumat niciodată, dar este vorba despre libertatea personală care este limitată de lege. Fiecare restaurant ar trebui să poată decide singur ce reguli se aplică,” a spus Joar Forssell pentru ziarul german Bild.

    Autoritatea sanitară suedeză consideră legislaţia drept un pas important în protejarea sănătăţii oamenilor, precum şi reducerea riscurilor asociate fumatului pasiv.

  • Don Facundo Bacardí Massó, numele celui care a dus romul în toată lumea – VIDEO

    Don Facundo Bacardí Masso s-a născut pe 14 octombrie 1814, în Sitges, un oraş din apropierea Barcelonei, Spania, în familia unor zidari. Ulterior, şi-a urmat fratele mai mare în Cuba şi s-a angajat în magazinul deschis de acesta în Santiago. 

    În 1844, s-a căsătorit cu Amalia Moreau, provenită dintr-o familie prosperă. Ei au avut şase copii: Emilio, Juan, Facundo Jr., María, José şi Amalia Jr. La trei luni după căsătorie, Bacardí a reuşit să-şi deschidă propriul magazin.

    În 1852, Santiago a fost devastat de un cutremur, urmat de o epidemie de holeră, timp în care antreprenorul a plecat împreună cu familia în Catalonia, pentru câteva luni. La întoarcere, şi-a găsit magazinul jefuit, iar condiţiile de business din ţară erau, de asemenea, mult afectate, pe fondul unei scăderi globale a producţiei de zahăr, unul dintre principalele motoare ale economiei. Deoarece businessul său nu mai putea fi restabilit, în 1855 Bacardí a declarat faliment.

    Curând însă, a pus bazele unei noi afaceri. Cu ajutorul lui José León Boutellier, un distilator francez, a început să experimenteze procedee de distilare şi filtrare multiplă a romului, în urma cărora băutura a fost lăsată să îmbătrânească în butoaie de stejar. Cei doi au folosit melasă de calitate superioară, iar băutura rezultată, un rom premium, rafinat, i-a încântat pe locuitorii obişnuiţi cu ronul, un tip de rom brut, dur, de slabă calitate.

    Pe 4 februarie 1862, cei doi asociaţi au achiziţionat o distilerie şi au pus bazele companiei Bacardí, Boutellier, and Company, în Santiago de Cuba, folosindu-se de capitalul oferit de fratele mai tânăr al lui investitorului, José.

    Bacardí a înţeles curând că pentru a-şi spori vânzările, băutura sa ar fi trebuit evidenţiată de un brand, aşa că a început să semneze fiecare transport de rom cu numele Bacardí M (de la Bacardí Massó). Ulterior, la propunerea soţiei sale, a adăugat imaginii brandului său celebra siglă reprezentată de un liliac. Firma a fost recunoscută în 1874.

    Mai târziu, investitorul a cumpărat acţiunile lui Boutellier şi a redenumit firma Bacardi and Company. Odată ce fiii săi s-au alăturat companiei, Bacardi a devenit o afacere de familie. Vânzările companiei au început să crească, iar în scurt timp băutura premium produsă de aceştia a câştigat mai multe premii în cadrul unor competiţii internaţionale, aşa că a început să se vândă şi în afara Cubei, la nivel global.

    În 1877, investitorul s-a retras de la conducerea companiei, preluată de fiii săi, Emilio (ales ca preşedinte), Facundo Jr. (maestru în mixologie) şi José (director de vânzări).

    A urmat o nouă perioadă tumultuoasă pentru Cuba, deoarece societatea începuse să lupte împotriva imperialismului spaniol. Bacardi şi fiul său, Emilio, implicat în politica naţionalistă, au fost arestaţi. |ntr-un final, a fost eliberat, însă fiul său a rămas în închisoare încă patru ani, timp în care compania a fost condusă de ceilalţi fraţi. Facundo Bacardí a murit pe
    9 mai 1886.

    Conform celor mai recente date disponibile, în 2014 cifra de afaceri a companiei a fost de 4,6 miliarde de dolari. Bacardi Limited are aproximativ 5.500 de angajaţi, peste 20 de unităţi de producţie (fabricare, distilare şi îmbuteliere) şi îşi vinde mărcile în peste 170 de ţări. Portofoliul companiei numără peste 200 de etichete, printre care mărci celebre precum Grey Goose, Bombay Sapphire sau Martini, la care se va adăuga, anul acesta, şi  brandul de tequila premium Patrón, achiziţionat, potrivit Forbes, contra sumei de 5,1 miliarde de dolari.

  • Cum arată satul cu 2.000 de locuitori unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din lume – FOTO – VIDEO

     În umbra lor însă “trăiesc” o serie de sate care nu doar că sunt la fel de fermecătoare, dar te cuceresc prin faptul că pe străzi nu se aud claxoanele taxiurilor ci zumzetul vocilor turiştilor de pretutindeni care vin aici să se delecteze cu cele mai bune vinuri, cu mese tradiţionale şi cu muzică live. Priveliştea nu dezamăgeşte nici ea, niciodată.
     
    Saint Emilion este unul dintre acestea. Se este găseşte la mai puţin de o oră de Bordeaux şi totuşi se află la ani lumină de oraşul “unde s-a născut vinul”. Străduţe înguste şi pietruite, restaurante care te imbie să intri şi cât vezi cu ochii podgorii de viţă de vie. Cam aşa arată Saint Emilion. Acelaşi sat unde locuiesc mai puţin de 2.000 de oameni găzduieşte şi 860 de chateau-uri.
     
     
    În Franţa termenul de chateau defineşte nu (doar) un castel cum ar fi normal dacă am traduce ad-literam, ci un producător de vin. Mai exact, crama fiecărui producător din regiune este un castfel, dar se numeşte chateau doar dacă vinifică acolo vinul realizat din struguri proprii. Pe scurt, acest sat din sud-vestul Franţei cuprinde 860 de castele unde se produce vin. Şi nu orice vin, ci vinul de Bordeaux, considerat a fi unul dintre cele mai bune din lume.
     
    Saint Emilion este cu siguranţă cel mai cunoscut din regiune şi nu doar datorită poziţionării sale strategice în mijlocul viilor, ci şi datorită faptului că te poţi pierde (sau măcar încerca) pe străduţele sale înguste flancate cu wine-baruri şi magazine care vând, ce altceva decât vin.
     
    Localnicii glumeau spunând că există 1.000 de wine-baruri, câte unul la fiecare doi locuitori permanenţi. Peisajul este completat cu biserici construite în stil romani şi chateau-uri îmbrăţisate de viţă-de-vie. Peisajul înconjurător, vizibil din mai multe puncte strategice, pare desprins dintr-o poveste. Nu degeaba acest sătuc şi-a făcut loc pe lista UNESCO World Heritage care reuneşte unele dintre cele mai importante obiective turistice din lume.
     

  • Cea mai nouă strategie a hotelierilor să profite de turiştii pe care îi loveşte nostalgia vacanţelor trecute: Scot la vânzare obiecte care să-ţi amintească de hotel

    Nu puţini sunt clienţii care vor să ia cu ei ceva care să le amintească de şederea într-un hotel anume, fapt pentru care diverse hoteluri au la vânzare articole pe care le folosesc, cum ar fi saltele, perne şi aşternuturi, ori cristaluri de Murano şi veioze sau anumite piese de mobilier. 

    Unui brand din industria ospitalităţii i-a venit însă ideea de a crea o întreagă gamă de mobilier şi decoraţiuni precum cele folosite în unităţile sale pe care să o vândă celor care vor să se simtă ca şi cum şi-ar fi luat camera de hotel cu ei. Soho House, scrie Financial Times, a început anul trecut cu halate şi cu cristalurile folosite în barurile sale, trecând apoi la tapet, tapiţerie de comandă şi mobilă de exterior, urmând a-şi comercializa gama şi în SUA de anul viitor prin intermediul retailerului Anthropologie.