BusinessMagazin

Tag: Barack Obama

  • Rechinul mare şi rechinul mic sau ce stă în spatele relaţiei Buffett-Obama

    Un preşedinte care bate timid la porţile unui nou mandat, înconjurat de o economie plină de perfuzii, şi un miliardar care scoate bani frumoşi împrumutându-şi efigia companiilor ameninţate de furia pieţelor financiare; Barack Obama (50 de ani) şi Warren Buffett (81 de ani) sunt adevăratul tandem ce va înfrunta anul viitor echipa pe care Partidul Republican o va nominaliza în curând.

    Cu mai puţin de 14 luni până la alegerile prezidenţiale, într-o campanie în care sloganul câştigător din 2008 “Yes, we can” e deocamdată persiflat de realităţile unei economii greu capabile să creeze locuri de muncă, preşedintele Barack Obama trebuie să-şi strângă aproape toţi prietenii, mai ales pe aceia cu mulţi şi au foarte mulţi bani. Este pe de o parte o strategie financiară – costurile unei campanii prezidenţiale în SUA se măsoară în sute de milioane de dolari care trebuie strânşi prin donaţii la vedere, iar Buffett şi-a luat în serios calitatea de sprijinitor şi va găzdui la 30 septembrie un dineu pentru strângerea de fonduri destinate campaniei electorale a preşedintelui -, dar şi una de imagine, pentru că rezultatele pe care Obama le poate raporta în lupta cu greaua moştenire a epocii Bush nu sunt chiar dintre cele mai strălucite, iar sprijinul venit de la cineva cu greutatea lui Warren Buffett se consideră o realizare în sine.

    America este în continuare, ca şi în 2008, ameninţată de alunecarea în criză, şomajul rămâne la niveluri istorice, iar economiştii aproape că au pierdut şirul zerourilor cu care măsoară datoria publică şi deficitul bugetar ale ţării. În plus, clasa politică este sfâşiată de două forţe de talii apropiate care îşi anulează reciproc şi sistematic orice iniţiativă care ar aduce o rază de soare: în vreme ce stânga democrată susţine că guvernul nu cheltuieşte suficient pentru a stimula economia să iasă din criză, după preceptele lui John Maynard Keynes, dreapta republicană şi Tea Party se lamentează că guvernul aruncă banii pe fereastră şi îndatorează inutil ţara cu noul lui plan de stimulare a angajărilor şi că lasă companiile şi investitorii fără aer, propunându-le taxe şi mai mari ca să mai recupereze din deficitul bugetar imens.

    Prin urmare, lupta la prezidenţialele de anul viitor va fi de a arunca responsabilitatea pentru eşec în spatele adversarului, nu de a contabiliza succesul redresării economice în palmaresul vreunuia dintre partide. În aceste condiţii, asocierea dintre Barack Obama şi “oracolul din Omaha” – preşedintele şi director executiv al gigantului de investiţii Berkshire Hathaway – vine să aducă prestigiul unui finanţist legendar şi miliardar din investiţii făcute în virtutea flerului într-un joc electoral unde mişcarea conservatoare Tea Party a adus deja un suflu financiar puternic în pânzele echipei republicane. Ce-i drept, până acum istoria lui Buffett în calitate de consilier economic al puternicilor zilei nu a fost chiar fericită: cel din urmă consiliat al său, pe vremea când miliardarul nutrea simpatii republicane, a fost Arnold Schwarzenegger, pe când acesta era proaspăt guvernator al Californiei, în 2003. În cele două mandate pe care insolitul guvernator le-a câştigat (aici, ajutorul lui Buffett a funcţionat), economia statului s-a prăbuşit sub povara datoriilor, pentru ca acum să fie, după părerea celor mai mulţi analişti, în stare de faliment nedeclarat.

    Lui Buffett nu i-a mers însă chiar rău: la începutul declinului pieţelor financiare, în 2008, a pompat cinci miliarde de dolari într-o bancă aflată în plină criză de încredere şi trei miliarde într-un concern american de tradiţie. Investiţia în acţiunile preferenţiale la Goldman Sachs i-a adus deja lui Buffett un profit de două miliarde de dolari, iar băncii o reşapare a imaginii şi a propulsat-o la vârful piramidei câştigătorilor de pe urma crizei. Banii pompaţi în General Electric sunt aşteptaţi să-şi aducă generosul profit luna viitoare, cu prilejul răscumpărării de către companie a acţiunilor lui Buffett. Acum, în toiul discuţiilor despre riscul de cădere în a doua recesiune, miliardarul din Nebraska şi-a împrumutat iarăşi numele unei bănci confruntate cu derapaje de credibilitate, Bank of America, în care a investit tot cinci miliarde de dolari şi tot în acţiuni preferenţiale, la adăpost de flotabilitatea incertă pe bursă a acţiunilor obişnuite.

  • America şi-a plâns ieri în tăcere fiii

    “Am refuzat să trăim cu frica”, spunea cu o zi înainte preşedintele Barack Obama.

    Pe 11 septembrie 2001 optimismul şi sen­ti­mentul de siguranţă al poporului american au fost puse la grea încercare. Desfăşurarea eve­nimentelor de acum 10 ani la care newyorkezii au fost martori şi pe care întreaga lume le-a urmărit în direct la televizor a fost ruptă dintr-un scenariu apocaliptic. Din acea zi, dis­cur­surile despre libertăţi şi campaniile elec­to­rale au fost înlocuite cu tirade despre secu­ritate şi lupta internaţională împotriva tero­ris­mu­lui.

    Ieri dimineaţă, la orele 8.46 şi 9.03 (ora locală), clipele fatidice în care acum zece ani cele două avioane deturnate loveau din plin tur­nurile gemene şi aduceau cu ele moartea a 3.000 de oameni, zeci de milioane de newyor­kezi şi de americani veniţi din toate colţurile ţării au păstrat un impresionant moment de re­cu­legere. Liniştea în care s-a cufundat unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii a fost pen­tru pu­ţină vreme întreruptă de preşedinţii Oba­ma şi George W. Bush, de primarul New Yorkului şi de vocile clare ale celor 167 de fa­milii care i-au pomenit pe cei dragi pieriţi în atentate. Simplitatea ceremoniei a fost însă um­brită de temerile provocate de un potenţial nou atentat din partea Al-Qaeda. Cei doi preşe­dinţi au fost înconjuraţi de un geam blin­dat, iar manifestările s-au desfăşurat în con­diţii de maximă securitate. Totuşi, mulţi newyor­kezi anunţaseră săptămâna trecută că ame­nin­ţă­rile nu îi vor împiedica să ia parte la co­me­morări.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Barack Obama: Problemele economice ale SUA pot fi rezolvate

    Obama a anuntat ca va face propriile recomandari “in saptamanile
    urmatoare” pentru reducerea deficitului si le-a cerut adversarilor
    sai republicani sa accepte cresterea impozitelor pentru americanii
    cei mai bogati. Aceasta este prima aparitie publica a presedintelui
    de la decizia istorica a agentiei Standard & Poor’s, vineri, de
    a reduce ratingul primei economii mondiale de la AAA la AA+.
    “Indiferent ce spun unele agentii, tara noastra a fost si va fi
    intotdeauna o tara de rating AAA”, a declarat Obama in cadrul unei
    alocutiuni la Casa Alba, insistand asupra faptului ca investitorii
    mondiali continua sa vada economia americana ca pe una dintre cele
    mai sigure.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care este tara unde Ayman al-Zawahiri are aproape aceeasi popularitate ca Barack Obama

    Potrivit sondajului, organizat de Institutul International
    pentru Pace (IPI), cu sediul la New York, Obama este perceput
    favorabil de 12 la suta dintre egipteni. Al-Zawahiri, noul lider al
    retelei teroriste al-Qaida, are o popularitate de 11 la suta in
    randul compatriotilor sai.
    Sondajul a fost efectuat pe un esantion reprezentativ de 800 de
    egipteni, inaintea alegerilor prezidentiale si legislative din
    Egipt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lumea de dupa bin Laden. Ce se va intampla dupa capturarea celui mai important inamic al Americii

    Euforia declansata pe strazile din Washington de anuntul Casei
    Albe ca Osama ben Laden a fost gasit si lichidat la 1 mai de un
    comando american a fost dublata de o crestere cu 11% a lui Barack
    Obama in sondajele de popularitate. Desi americanii spun ca
    razbunarea e un preparat care se serveste rece, reactia la
    eveniment n-are cum sa faca abstractie de marile probleme economice
    si militare puse in miscare dupa 11 septembrie 2001.

    In primul rand, Statele Unite au ajuns atat de aproape de
    falimentul bugetar si ca urmare a atacurilor Al-Qaida din 2001:
    temandu-se de intrarea intr-o recesiune determinata de panica, dar
    si din nevoia de imprumuturi ieftine pentru cheltuielile statului,
    Rezerva Federala condusa de Alan Greenspan a coborat dobanda de
    politica monetara la minime istorice si a uitat-o acolo suficient
    de mult incat sa permita infestarea economiei cu credite-gunoi.
    Apoi razboiul impotriva terorismului lansat in 2001 de
    administratia George W. Bush a scos din bugetul de stat pana acum
    multe mii de miliarde de dolari: laureatul Nobel pentru economie
    Joseph Stiglitz a estimat ca doar costul conflictului din Irak
    (2003-2010) s-ar ridica la 3.000 de miliarde de dolari, iar altii
    sustin ca si cel din Afganistan, inca in desfasurare, a ajuns pana
    acum o nota de plata cam la jumatate.

    De la aceste calcule pornind, unii analisti au aratat ca
    succesul lui Osama ben Laden nu ar trebui cuantificat in numarul de
    atentate teroriste reusite, ci in pierderile financiare pe care
    le-a produs bugetului american atat direct, cat si indirect, prin
    resursele financiare si umane pe care le-a deturnat spre
    operatiunile militare. Defunctul lider terorist nu a facut un
    secret din credinta sa ca prabusirea URSS s-a datorat si
    indelungatului conflict din Afganistan, costisitor atat sub raport
    financiar, cat si in ce priveste resursele politice si militare
    blocate intr-o zona arida din care sovieticii s-au retras in cele
    din urma infranti. O lege nescrisa a darwinismului geopolitic spune
    ca o superputere, asa cum era si URSS la vremea invadarii
    Afganistanului in 1979 si cum erau SUA in 2001, nu se poate
    recunoaste infranta decat eventual de o alta superputere, insa
    Afganistanul nu a fost considerat nici la Moscova si nici la
    Washington un inamic capabil de rezistenta ani de zile, iar aceasta
    subestimare a fost confirmata in ambele cazuri de durata
    conflictului.

    La zece ani dupa inceperea interventiei, incercarea jihadistilor
    de a atrage lumea arab-musulmana intr-un conflict de proportii cu
    Occidentul si de a se situa in fruntea revoltelor din Orientul
    Mijlociu a esuat. Studiile institutului american Pew Research
    Centre au aratat ca nivelul de incredere in Al-Qaida a scazut pana
    la sub 20% in statele arabe, de la 50% si chiar mai mult dupa
    atentatele din 2001. Pe de alta parte, nici Statele Unite nu stau
    mai bine: in ciuda cresterii popularitatii Americii in lumea
    intreaga dupa alegerea lui Barack Obama, in zona islamica tendinta
    este taman invers, chiar in cazul aliatilor traditionali – Turcia
    si Egiptul – doar 17% din populatie afisand o atitudine favorabila,
    fata de cel putin dublu in urma cu zece ani. Ambii combatanti au
    esuat in atingerea asteptarilor pe care lumea araba le avea de la
    ei: califatul islamic visat de Osama in urma cu un deceniu este la
    fel ca si atunci o himera, iar abordarea militara dura aleasa de
    catre americani, in ciuda discursului despre valorile democratice,
    a avut exact inversul efectului scontat. America a castigat teren –
    inclusiv in lumea arab-musulmana – prin “soft power”, prin evidenta
    superioritate a modelului sau de organizare si de actiune si a
    pierdut masiv prin “hard power”.

    Problemele Statelor Unite cu interventia din Afganistan, si prin
    asta cu lumea arab-musulmana, nu vor disparea odata cu eliminarea
    lui Osama ben Laden; secretarul de stat Hillary Clinton s-a grabit
    sa le transmita talibanilor chiar a doua zi sa nu se astepte ca
    militarii americani sa inceapa sa-si faca bagajele spre casa.
    Exista un termen 2014 cand expira conventia dintre americani si
    guvernul de la Kabul cu privire la amplasarea de baze militare SUA
    pe teritoriul afgan, termen pe care si diplomatia franceza s-a
    grabit sa-l vanture ca posibila data a retragerii, acum ca Osama a
    fost lichidat. Dar oficialii americani au inceput deja negocierile
    cu administratia lui Hamid Karzai privind o posibila prelungire sau
    chiar permanentizare a prezentei militare a SUA; in saptamanile
    dinaintea raidului de la 1 mai, oficialii de la Kabul s-au grabit
    sa tempereze o dezbatere inflamata cu privire la acest subiect
    anuntand ca presedintele Karzai nu este de acord cu amplasarea de
    baze permanente. Acesta nu poate fi semn bun pentru americani care,
    cum s-a vazut cu prilejul operatiunii “Geronimo” care l-a vizat pe
    Osama, se pot baza doar pe propriile puteri in astfel de chestiuni
    sensibile.

  • Yuan sau dolar? Cine a castigat din vizita lui Hu Jintao la Washington

    Inainte de vizita la Washington, Hu Jintao declarase pur si
    simplu ca sistemul valutar actual, bazat pe dolar ca principala
    moneda de rezerva si comerciala, “este de domeniul trecutului”,
    vrand sa sanctioneze astfel ceea ce el considera o politica nefasta
    de aruncare a poverii crizei de la SUA la restul lumii, prin
    alimentarea inflatiei la nivel global prin tiparnita de bani a
    Rezervei Federale. Iar conflictul mocnit il stim: daca SUA cer ca
    Beijingul sa deschida mai mult supapa de apreciere a yuanului, dupa
    ce spre jumatatea anului trecut chinezii au inceput sa lase
    valoarea monedei sa creasca, prioritatea economistilor din China
    pare sa fie acum temperarea presiunilor inflationiste prin alte
    mijloace decat aprecierea yuanului – majorari treptate ale
    dobanzilor, suficient de prudent incat sa nu atraga capitaluri
    speculative, si restrictionarea creditarii interne.

    Tacerea in chestiunile monetare a fost compensata de anunturi
    spectaculoase in alte privinte. Beijingul a parafat un acord de
    achizitie a 200 de aeronave Boeing, in valoare de 19 miliarde de
    dolari si a facut promisiuni de pana la 45 de miliarde de dolari
    sub forma de alte contracte economice bilaterale. Hu Jintao a avut
    si politetea sa admita in fata jurnalistilor americani ca Beijingul
    mai are de lucrat la respectarea drepturilor omului, insa intr-o
    fraza astfel mestesugita incat la nevoie sa poata fi reinterpretata
    conform cu deziderate sociale si nu neaparat politice: “Mai sunt
    multe de facut in China in ce priveste drepturile omului. Ne vom
    continua eforturile de a imbunatati viata poporului chinez si de a
    promova democratia si domnia legii”.

    Un prim test pentru a confirma atasamentul fata de domnia legii
    ar fi, potrivit analistilor, pozitia mai dura pe care China e
    asteptata sa o adopte – la presiune americana – in problema Coreei
    de Nord, ale carei gesturi de sfidare a comunitatii internationale
    au iritat suficient in ultima perioada.

  • Sperantele lui Barack Obama privind dezarmarea nucleara se diminueaza rapid

    Potrivit unui document al NATO obtinut de cotidianul britanic,
    actiunea de retragere a armelor nucleare americane din Europa a
    fost omisa din proiectul privind doctrina strategica a aliantei, ce
    urmeaza sa fie adoptat la summitul organizat la acest sfarsit de
    saptamana la Lisabona.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Presedintele chinez, cel mai puternic om din lume. Vezi aici cine il urmeaza in top

    Liderul politic al unei tari cu cel mai mare numar de locuitori
    din lume, exercitand un “control aproape dictatorial asupra 1,3
    miliarde de persoane (a cincea parte din populatia planetei), Hu
    Jintao poate “devia rauri, poate cladi orase, poate inchide
    disidenti si cenzura Internetul fara amestecul birocratilor
    pisalogi si al tribunalelor”, afirma Forbes. El refuza sa se
    incline in fata Statelor Unite care exercita presiuni asupra sa sa
    modifice rata de schimb, conduce cea mai mare armata din lume ca
    marime si si-a ales un succesor, in persoana lui Xi Jinping, ce
    urmeaza sa preia presedintia in 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Barack Obama va anunta ca unitatile combatante americane vor parasi Irakul in august

    “Cand eram candidat la presedintie, am promis sa pun capat
    conflictului din Irak in mod responsabil. Imediat dupa preluarea
    functiei, am anuntat o noua strategie pentru Irak si un transfer
    total al atributiilor catre autoritatile irakiene”, urmeaza sa
    anunte Obama.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sex, droguri si scurgerea de petrol

    Parca nu se pot compara cu nimic altceva acele zile ingrozitoare
    in care toata lumea, cu exceptia cercului din jurul lui Bush, parea
    constienta de catastrofa umana din New Orleans. Totusi exista o
    trasatura comuna a celor doua cazuri, Katrina si accidentul din
    Golful Mexic: colapsul competentei si al eficientei guvernului,
    care a avut loc in mandatul administratiei Bush.
    Povestea prabusirii platformei petroliere Deepwater Horizon inca nu
    e foarte clara. Dar este deja evident atat ca British Petroleum nu
    a luat masurile necesare, cat si ca autoritatile federale nu au
    facut niciun efort sa se asigure ca aceste precautii sunt
    luate.

    De ani de zile, Agentia de Administrare a Mineralelor, divizia
    Departamentului Internelor care supervizeaza forajele in golf, a
    minimalizat riscurile de mediu asociate cu forajele. Nu a cerut un
    sistem de rezerva prin care un foraj sa poata fi oprit, desi
    sistemul este obligatoriu in mare parte din restul lumii si in
    ciuda faptului ca propriii sai angajati au declarat ca asa ceva ar
    fi necesar. A oferit exceptii, pentru multi sondori care operau in
    larg, de la cerinta de a intocmi planuri de reactie la eventuale
    deversari masive de petrol. Si in special a permis companiei BP sa
    opereze platforma Deepwater Horizon fara o analiza de mediu
    detaliata.
    Sigur, niciuna dintre acestea, poate cu exceptia ultimei exceptii –
    oferita la inceputul administratiei Obama – nu surprinde pe cineva
    care a urmarit istoricul Departamentului de Interne in mandatul
    administratiei Bush.

    Pentru ca administratia Bush a fost intr-o mare masura condusa de
    industriile extractive – si nu ma refer doar la interesele lui Dick
    Cheney. Managementul acestui minister a fost oferit lobbistilor din
    domeniu, in special lui J. Steven Griles, un lobbist al industriei
    miniere care a devenit ministru adjunct si a condus efectiv
    ministerul. (In 2007 Griles a pledat vinovat la acuzatia ca ar fi
    mintit Congresul cu privire la legaturile sale cu Jack
    Abramoff.)

    Dat fiind istoricul, nu e surprinzator ca Agentia de Administrare a
    Mineralelor a devenit subordonata industriei petroliere – desi ce
    s-a petrecut cu adevarat intrece orice imaginatie. Potrivit
    relatarilor inspectorului general din minister, abuzurile de la
    Agentie au mers dincolo de orice influenta malefica: a existat “o
    cultura de abuzuri substantiale si promiscuitate” – cocaina,
    relatii sexuale cu reprezentantii industriei si multe altele.
    Protectia mediului a fost probabil ultimul lucru la care se gandeau
    angajatii guvernamentali.

    Nici presedintele Barack Obama nu e complet nevinovat de actuala
    scurgere de petrol. Dupa cum am zis, BP a primit o scutire de mediu
    pentru Deepwater Horizon dupa ce Obama a ajuns presedinte. Este
    adevarat ca era la Casa Alba doar de doua luni si jumatate si ca
    Senatul nu a vrut sa-l confirme pe noul sef al Agentiei decat patru
    luni mai tarziu. Dar faptul ca administratia nu a avut timp sa-si
    puna apostila pe agentie ar fi trebuit sa insemne atentie maxima in
    oferirea de scutiri proiectelor cu posibile riscuri de mediu.

    Si degeaba s-au suparat ecologistii cand Obama l-a ales pe Ken
    Salazar ca ministru. Ei s-au temut ca va fi prea prietenos cu
    interesele industriei extractive si agricole, ca numirea sa nu ar
    insemna o ruptura brusca de politicile administratiei Bush – si in
    cel putin un caz se pare ca au avut dreptate. Oricum, acum e
    momentul sa se produca acea ruptura – si nu ma refer aici doar la
    curatenia necesara in interiorul Agentiei. Ce trebuie sa se schimbe
    cu adevarat este intreaga noastra atitudine fata de guvernare.
    Necazurile din acest minister nu erau unicele – ele erau parte a
    unui model extins, care a produs si esecul in reglementarea
    activitatii bancilor si transformarea Agentiei de Administrare a
    Asistentei Federale (FEMA), un organism foarte apreciat in mandatul
    Clinton, intr-o gluma sinistra. Iar tema comuna a tuturor acestor
    povesti este degradarea guvernarii eficiente de catre ideologia
    antiguvernamentala.

    Obama intelege asta: in discursul tinut recent la Universitatea
    Michigan a aparat cu elocinta guvernul, declarand printre altele ca
    “guvernul este cel ce asigura ca minele se conformeaza standardelor
    de siguranta si ca scurgerile de petrol sunt curatate de catre
    companiile care le-au provocat”.

    Totusi, ideologia antiguvernamentala ramane prea prevalenta in
    ciuda haosului pe care l-a provocat. De fapt, ea trece printr-un
    reviriment, odata cu cresterea miscarii Partidelor de ceai, a
    nemultumitilor de actuala administratie. Daca exista o raza de
    speranta in dezastrul din Golf este ca ar putea sa serveasca drept
    semnal de alarma ca avem nevoie de politicieni ce cred in buna
    guvernare – pentru ca sunt unele lucruri pe care doar guvernul le
    poate face.