Tag: Bangkok

  • Ce-si face omul de afaceri cu mana lui: un muzeu

    Copil sarac, Prasart Vongsakul, acum in varsta de 67 de ani, a
    ajuns un prosper om de afaceri in domeniul imobiliar, ceea ce i-a
    permis sa-si implineasca visul de a crea complexul care-i poarta
    numele, Muzeul Prasart, ridicat pe terenul cumparat de el.

    Situat in Bangkok, muzeul este ferit de aglomeratia de turisti de
    la celelalte obiective din oras si poate fi vizitat doar cu
    programare. Pe parcursul a doua decenii de la infiintare, Prasart
    Vongsakul si echipa lui au reusit sa adune diverse exponate
    valoroase, cum ar fi un templu khmer recuperat din jungla
    cambodgiana, diverse statui ale lui Buddha ori un pavilion
    sukhothai din lemn de tek cocotat pe piloni in mijlocul unui iaz cu
    nuferi, pentru a fi ferit de incendii si daunatori. Printre comori
    se numara si diverse portelanuri thailandeze sau chinezesti
    rare.

    Muzeul este organizat ca o gradina, la intretinerea careia lucreaza
    o echipa de treizeci de persoane, in frunte cu investitorul, iar
    vizitatorii se pot plimba pe multele sale alei fara teama ca vor fi
    deranjati de insecte suparatoare, dat fiind ca aleile sunt
    strajuite de vase mari cu apa populate cu pesti asezati acolo anume
    ca sa se ocupe cu exterminarea insectelor.

    In colectia muzeului se numara si exponate occidentale, cum ar fi
    farfurii, vaze si bibelouri de portelan franceze si germane, precum
    si opere de arta europeana, care toate au facut parte din
    patrimoniul familiei regale. Toate sunt adapostite intr-o cladire
    construita in stilul neocolonial popular in Thailanda secolului al
    nouasprezecelea.