Tag: asistenta sociala

  • Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: Problema majoră a bugetului este în zona de cheltuieli. Avem deja o dinamică mult mai mare a cheltuielilor pe asistenţă socială în T1 şi urmează să se majoreze pensiile

    Problema majoră a bugetului este mai degrabă în zona de cheltuieli, în condiţiile în care în bugetul pentru anul acesta a fost bugetată o creştere de 11,6%, iar în primele trei luni România are deja o creştere a cheltuielilor totale de 22%.

    De aceea există şi deficit bugetar, în timp ce anul trecut aveam excedent, a spus  Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, în cadrul emsiunii de business ZF Live.

    „La cheltuielile de asistenţă socială creşterea la trei luni este de 11,8%, faţă de un buget făcut pe anul acesta de doar 5,8%. De la 1 iulie va intra în vigoare şi creşterea pensiilor de 10%. Practic, noi avem deja o dinamică mult mai mare în primele trei luni a cheltuielilor pe asistenţă socială mult mai mare faţă de anul trecut, în condiţiile în care creş­te­rea pensiilor nu a intrat încă în vigoare.“

    Citeşte continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • Federaţia Sanitas a strâns peste 50.000 de semnături pentru greva de avertisment

    Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a analizat listele de semnături pentru grevă, constatându-se că sunt peste 50.000 de semnături, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea grevei de avertisment în sistemul de sănătate şi asistenţă socială.

    Potrivit calendarului propus de sindicat, greva de avertisment va avea loc luni, între orele 09.00-11.00, iar pe data de 11 ma, angajaţii din sănătate şi din asistenţă socială vor intra în grevă generală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Una dintre angajatele fictive ale lui Dragnea la Direcţia de Asistenţă Socială Teleorman dezvăluie cum a ajuns să lucreze la PSD pe banii statului: Mi-e frică de Dragnea

    „Când am început să aud numai minciuni, am simţit şi mai puternic tensiunea. De asta, am rămas cu senzaţia că nu am fost foarte explicită. Chiar mi s-a părut că am generat un pic de confuzie. Eu nu vreau notorietate, nu în maniera asta, dar cred că e bine ca lucrurile să fie clarificate pentru toată lumea”, a declarat Stoica pentru ziarul Liber în Teleorman.

    Aceasta spune că cea care i-a făcut cunoştinţă cu şeful PSD a fost Adriana Botorogeanu, căreia Dragnea i-ar fi spus, la un moment dat, „o iei pe Anisa şi vii cu ea la mine!”. „Chiar a insistat la Adriana să avem o altă discuţie. La un moment dat, am avut o întrevedere cu cineva de la un ziar local şi am mers cu persoana aceea să îi ia un interviu lui Dragnea. Am mers împreună cu acea persoană la Dragnea, la Consiliul judeţean. Ea a plecat şi eu am rămas să vorbesc cu Dragnea. Şi atunci el mi-a zis că îşi doreşte să facă un birou mare de presă la partid şi că vrea să ia nişte jurnalişti în acest sens. A fost o discuţie scurtă. Eu i-am spus că nu am făcut niciodată PR, că nu ştiu domeniul, dar că mi se pare interesant şi că pot să încerc. Atunci mi-a spus că vrea să fac o strategie de comunicare a partidului. Şi că vor mai veni şi alte persoane din presa locală şi chiar au venit alte persoane. Una a stat câteva săptămâni, cealalată a plecat după o zi”, a mai spus aceasta. 

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Sindicate: 5.000 de angajaţi au pierdut la salariu sume între 186 şi 1.000 de lei

    „Scăderi salariale în domeniul Sănătăţii au fost înregistrate în cazul celor care au funcţii mari. Vorbim despre şefi de centre din asistenţa socială, de personalul din DSP-urilor, dar şi de cei cu funcţii de conducere. Am mai avut probleme cu directorii economici din spitale, cu directorii de îngrijiri”, a declarat, luni Leonard Bărăscu, după întâlnirea cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

    Potrivit şefului Sanitas, ar fi vorba de 5.000 de angajaţi din domeniul Sănătăţi care au pierdut bani la salariu de la începutul acestui an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salvatoarea de vieţi, Elena Ştefan, românca medaliată în Italia cu “Crucifixul de aur”: ”În România la loc de cinste sunt şpaga şi nepotismul”

    Elena Ştefan are 44 de ani, este originară din Iaşi, iar în ţară a absolvit facultatea de medicină veterinară. Are doi copii, un băiat şi o fată, de care este deosebit de mândră, ambii absolvenţi de studii superioare. Băiatul a terminat Academia de Poliţie, iar fata, Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei.

    În Italia, Elena nu s-a mulţumit doar cu un simplu loc de muncă şi a făcut tot posibilul să se perfecţioneze. A urmat cursurile şcolii de infirmiere din Siena şi în prezent lucrează ca paramedic.

    Elena a făcut parte din echipajele Protecţiei Civile italiene care au intervenit încă din primele ore în zonele afectate de inundaţiile din Liguria în 2015 sau în localităţile din jurul oraşului Aquila afectat de cutremurul din 2009. A salvat vieţi, dar a şi suferit, găsind corpuri fără viaţă sub dărâmături, inclusiv cel al unui copil român. Pentru merite deosebite, pe 2 octombrie 2011 i s-a acordat cea mai înaltă disticţie primită de voluntari: ”Crucifixul de aur”.

    Nu de puţine ori, Elena s-a gândit la posibilitatea reîntoarcerii în patrie. Multe lucruri însă, în opinia sa, nu funcţionează bine.

    Elena într-un interviu acordat agenţiei de ştiri Diaspora Azi. şi preluat de gazetaromaneasca.com:”Aş porni de la un exemplu. Cunosc persoane care, după ani de muncă în străinătate, s-au întors în România şi au început o afacere. Şi partea frumoasă care este ? Nu poţi face lucruri cinstite mai bine zis NU eşti lăsat în pace şi nu poţi supravieţui.

    Cei care au averi colosale le-au făcut cinstit? O ştim cu toţii, că aici, o mână spală pe alta. De aceea, aş vrea să se schimbe câteva lucruri esenţiale: o altă gândire, o altă mentalitate, să poţi oferi copiilor un alt viitor, alte oportunităţi, şansa de a deveni un om cu drepturi dar şi obligaţii, să respectăm orice om indiferent de statutul social…apoi totul vine de la sine.”, ne-a spus ea.

    ”În România la loc de cinste este şpaga, nepotismul şi prostia. Diaspora trimite bani acasă şi acoperă găurile din deficitul României…dar implicarea ei nu este binevenită. Banii cu care venim sunt bani munciţi, nu bani din ajutoare sociale, aşa cum se acordă ajutoarele sociale în România.

    Bani pe care plătim taxe şi impozite în ţările unde suntem rezidenţi. Noi, diaspora, am învăţat să nu mai tolerăm abuzurile, să ne respectăm şi de aceea nu suntem bineveniţi acasă. Iată de ce ne simţim străini în ţara noastă, România.”

  • Ea este prima femeie care conduce operaţiunile unui gigant internaţional în România şi Moldova

     În afara sferei carierei, Nicoleta Eftimiu este preocupată de sport şi design interior; spune că „sunt două pasiuni care îmi aduc energie şi îmi stimulează foarte mult imaginaţia. Activitatea fizică a fost întotdeauna parte din viaţa mea, încă din copilărie; acum practic sport de trei ori pe săptămână.

    Designul, pe de altă parte, este o pasiune recentă care a început de la o nevoie practică şi care a evoluat frumos, dându‑mi ocazia să-mi exprim curiozitatea şi creativitatea într-un domeniu diferit”. În scenariul propus de BM, în care ar putea avea pentru o zi puteri absolute în România, Nicoleta Eftimiu spune că şi-ar concentra eforturile către trei arii cheie. „Mai exact, mizez pe educaţie, sănătate şi asistenţă socială.

    Şcoala este locul care te pregăteşte pentru viitor. Însă nu întotdeauna şcoala de aici, de acasă, este şi cea pe care tinerii români o preferă –  motivele fiind dintre cele mai variate. Aşa că aş pune accent pe îmbunătăţirea sistemului de învăţământ local, aliniat standardelor occidentale. În sistemul sanitar aş adresa două direcţii cheie: resursele logistice şi resursele umane.

    Este necesară asigurarea de echipamente performante în toate unităţile medicale din ţară, atât în zonele urbane cât şi în cele rurale. În al doilea rând, aş încuraja crearea unui sistem care să asigure confortul psihologic al pacientului, orientat spre factorul uman. În plus, aş veni cu soluţii pentru eficientizarea sistemului de asistenţă socială din România. Acum, acesta se confruntă cu anumite lacune – în special în ceea ce priveşte personalul şi motivarea acestuia.”

  • Acordarea unui stimulent de 2.500 de lei pentru nou-născuţi, pe ordinea de zi a CGMB

    Potrivit proiectului, de acest stimulent pot beneficia părinţii/părintele copilului/copiilor nou-născuţi, cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, iar naşterea să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităţilor sanitare cu paturi de la nivelul Capitalei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro